Cafe Roubaix

Bob Jungels: “Vreau să devin mai bun pe căţărări”

La categoria sub 23 de ani, Bob Jungels a câştigat Paris-Roubaix, Flèche du Sud, Le Triptyque des Monts et Châteaux şi Campionatele Naţionale, iar oamenii au început să vorbească despre el ca fiind unul dintre rutierii cu un viitor frumos în sezoanele următoare. Apoi, în 2013, a devenit profesionist alături de RadioShack-Leopard şi a impresionat imediat, bifând patru victorii şi arătând că este bun nu doar la contratimp, ci şi pe căţărări, în curse precum Criteriul Internaţional şi Clasica San Sebastian.

Acum, Bob Jungels se pregăteşte pentru un nou sezon, iar aşteptările sale sunt mari, mai ales când vine vorba despre cursele pe etape. Cu ajutorul lui Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al echipei Trek Factory Racing, am reuşit să stau de vorbă cu Bob înainte ca el să intre în vacanţă şi să aflu mai multe despre programul şi obiectivele sale pentru 2014, un an în care va beneficia de mai multe oportunităţi pentru a se face remarcat.

– Bob, ai obţinut o victorie în una dintre primele curse în care ai participat. Cum te-ai simţit după ce ai trecut linia de sosire în Gran Premio Nobili?

Primul meu succes a fost excepţional, a venit ca o mare surpriză şi am fost foarte fericit pentru asta! Nu mi-a venit să cred că am câştigat după o evadare atât de lungă, sentimentul după ce am trecut linia de sosire a fost incredibil. Voi ţine minte acea zi mult timp de acum înainte!

– Un alt moment important a fost participarea ta în Paris-Roubaix. Cum a fost, vei reveni sau vei uita de această cursă?

Paris-Roubaix a fost o altă experienţă frumoasă anul acesta. Cu Fabian lider, a fost multă presiune pe noi, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine. Nu voi uita de această cursă, dar vreau să mă concentrez pe clasicele din Ardeni în sezoanele următoare, deoarece mi se potrivesc mai bine şi îmi oferă mai multe oportunităţi să obţin un rezultat bun decât Turul Flandrei sau Paris-Roubaix. Însă nu voi închide uşa pentru viitor în ceea ce priveşte Paris-Roubaix.

– Pe finalul sezonului, ai mers la Campionatele Mondiale. Cum ţi s-au părut?

Mondialele au reprezentat o experienţă complexă pentru mine. Am fost încântat să particip şi să fac parte din echipa care a concurat în contratimpul pe echipe, însă contratimpul individual a fost dezamăgitor, deoarece nu m-am recuperat complet după cel pe echipe, în timp ce cursa pe şosea a fost foarte dură, din cauza condiţiilor meteo. Am căzut de două ori şi am fost nevoit să abandonez. Nu îmi place să fac asta, mai ales când este vorba despre Mondiale. Dezamăgirea a fost mare, dar deja aştept cu nerăbdare ediţia de anul viitor.

– Ai adunat patru victorii în 2013. Care a fost cea mai importantă?

Cele din Gran Premio Nobili şi din etapa a cincea a Turului Luxemburgului au fost cele mai frumoase. Fiecare succes contează, însă felul cum le-am obţinut pe acestea două le-a făcut să fie atât de speciale. De asemenea, sunt fericit pentru că am progresat mult la nivel tactic, dar şi în ceea ce priveşte abilităţile mele în cursă.

– După acest sezon, în ce direcţie te îndrepţi: curse de o zi sau pe etape?

Mă voi concentra pe cursele pe etape, dar şi pe cele dure de o zi, cum ar fi clasicele din Ardeni sau Clasica San Sebastian.

– Şi ce obiective ai pentru sezonul viitor?

Îmi doresc să obţin mai multă experienţă în cursele pe etape din World Tour, precum Paris-Nisa, şi de ce nu, într-un Mare Tur. Cum vreau să fiu competitiv în Marile Tururi, trebuie să îmi îmbunătăţesc aptitudinile de căţărător, aşa că mă voi concentra pe asta mai mult, dar nu voi neglija nici contratimpul.

– Îţi cunoşti programul pentru primele luni ale anului?

Da, voi începe cu Turul Dubaiului, după care voi merge în Turul Mediteranean, Paris-Nisa, Criteriul Internaţional, Turul Ţării Bascilor, clasicele din Ardeni, Turul Californiei şi Turul Luxemburgului.

Tony Gallopin: “Campionatele Mondiale sunt un obiectiv”

În vară, după două sezoane petrecute alături de RadioShack-Leopard, Tony Gallopin a decis că a venit momentul unei schimbări, aşa că a semnat cu Lotto-Belisol. Victorios în Clasica San Sebastian (de departe, cel mai mare succes al carierei), ciclistul francez se va concentra pe cursele de o zi în 2014, cel puţin în prima jumătate a sezonului, atunci când va încerca să îşi lase amprenta asupra clasicelor de primăvară. Evident, cursele de o zi nu vor fi singurele obiective ale anului pentru Tony Gallopin, care speră să se facă remarcat şi în câteva curse pe etape, dar şi la Ponferrada, acolo unde se va desfăşura a 87-a ediţie a Campionatelor Mondiale.

– Tony, cum au decurs lucrurile până acum în cantonament?

Totul a mers bine, suntem aproape de final, vremea ne-a ajutat, iar un alt lucru important este că am ajuns să îi cunosc acum pe toţi colegii. Au fost antrenamente normale, fără nimic specific, şi sunt mulţumit că echipa e foarte bine organizată.

– Ce te-a determinat să semnezi cu Lotto-Belisol?

Apariţia unor obiective personale. Era dificil să continui cu RadioShack-Leopard, deoarece Fabian Cancellara era lider pentru clasice, şi aveam oameni care să conducă echipa şi în cursele pe etape, aşa că am venit la Lotto pentru o experienţă nouă, pentru oportunităţi şi pentru mentalitatea de aici, specifică unei echipe belgiene.

– Ai discutat cu conducerea echipei, vei avea ocazia să fii liderul lui Lotto-Belisol în unele curse?

Da, voi fi lider în clasice, dar nu voi avea întreaga echipă la dispoziţie. Voi fi ajutat, însă nu ca un lider în adevăratul sens al cuvântului.

– Îţi cunoşti programul pentru primele luni ale anului?

Voi începe în Franţa, cu Grand Prix La Marseillaise şi Etoile de Bessèges, după care voi merge în Turul Omanului, iar înainte de clasice voi participa în Paris-Nisa. După aceasta, vor urma toate clasicele pe pavate, cu excepţia Paris-Roubaix. Apoi, voi reveni în pluton pentru clasicele din Ardeni.

– Aşadar, clasicele vor fi mai importante sezonul următor decât cursele pe etape.

Aşa este, în special în ceea ce priveşte prima parte a stagiunii.

– Ce speranţe ai pentru Turul Franţei, în condiţiile în care unele dintre etape ţi se potrivesc?

În primul rând, îl avem în echipă pe unul dintre cei mai buni sprinteri din lume, aşa că vom munci pentru el. De asemenea, avem şi un om de clasament general. Dacă în unele etape voi avea mai multă libertate şi vor apărea oportunităţi, atunci voi încerca să le speculez.

– Ce ţi-a lipsit în 2013 şi vrei să îmbunătăţeşti în sezonul următor?

Trebuie să progresez în clasice, să devin mai puternic şi să stau alături de cei mai buni. În a doua jumătate a sezonului, îmi doresc să fac faţă mai bine în munţi şi poate să slăbesc câteva kilograme, astfel încât să obţin rezultate bune în Criteriul Dauphiné.

– Vor fi Campionatele Mondiale de la Ponferrada unul dintre obiectivele pentru 2014?

Da, cursa pe şosea e deja în planurile mele. Am văzut profilul şi îmi place. Este adevărat, trebuie să merg în recunoaştere pentru a-mi face o idee mai bună, dar pe hârtie mi se potriveşte.

Petr Vakoč: “Viitorul meu este în Ardeni”

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi rutieri au început să apară din Europa Centrală, iar unul dintre aceştia e cehul Petr Vakoč, care a avut un sezon superb în 2013, câştigând Vuelta a la Comunidad de Madrid sub 23 de ani, Grand Prix-ul Kralovehradeckeho kraje, Okolo Slovenska, o etapă în Turul Cehiei, dar şi terminând pe locul secund Campionatele Europene desfăşurate în ţara natală.

Acum, Petr Vakoč va începe o nouă aventură, alături de Omega Pharma-Quick Step, care i-a oferit un contract de profesionsit după rezultatele avute în perioada petrecută concurând pentru Etixx-Ihned, echipa “pepinieră”. Ce îl aşteaptă şi ce speră să obţină în viitor? Puteţi afla din interviul următor, pe care Petr mi l-a acordat săptămâna aceasta, în timpul cantonamentului din Spania.

– Petr, cum ai început ciclismul?

Am început să merg pe bicicletă când eram foarte mic. Părinţii mei erau foarte activi, iar eu am practicat multe sporturi când eram copil. Mi-a plăcut mereu ciclismul şi am fost destul de competitiv. La vârsta de şase ani, am participat în prima cursă şi mi-a plăcut la nebunie. De atunci, am început să concurez din când în când, iar la zece ani am început să concurez pentru un club local, însă am continuat să înot, să joc fotbal, tenis şi să încerc tot felul de sporturi. La  vârsta de 15 ani, m-am mutat la clubul Dukla Praga, unde am luat ciclismul mai în serios. Tot atunci am decis să mă concentrez mai mult pe şosea, şi nu pe mountain bike.

– Ai concurat pentru trei echipe de amatori: Dukla Praga, CC Etupes şi Etixx-Ihned. Cât de importante au fost în dezvoltarea ta?

Toate au contat. Alături de Dukla, am învăţat cum să mă descurc pe şosea şi pe velodrom, iar echipa a jucat un rol uriaş în dezvoltarea mea şi în pasiunea tot mai mare pentru ciclism. De asemenea, mi-am petrecut câteva luni ca junior, iar apoi aproape tot primul sezon la tineret, la Centrul Mondial de Ciclism, condus de UCI, ceea ce a fost o altă experienţă extraordinară. Anul următor am avut oportunitatea de a merge la CC Etupes, iar acela a fost un pas uriaş pentru mine. M-am simţit extraordinar, am învăţat mult acolo, însă în cele din urmă, a fost echipa de anul acesta – Etixx-Ihned – cea care a avut cel mai mare impact asupra mea. A reprezentat o motivaţie uriaşă să mă aflu în formaţia de tineret a echipei visurilor mele, Omega Pharma-Quick Step. Echipa noastră a avut succes în aproape fiecare cursă, iar atunci când mi-am văzut colegii câştigând, am primit un imbold, deoarece am început să cred că şi eu pot câştiga.

– În 2013, ai terminat pe locul secund Campionatele Europene. Cum te-ai simţit după acea cursă?

Am fost foarte, foarte fericit! A fost visul meu să închei pe podium încă de când am aflat că această competiţie va avea loc în ţara mea natală. Să fiu prezent pe podium, în faţa propriilor fani, a fost cu adevărat emoţionant. Evident, am avut regrete, deoarece am fost foarte aproape să câştig tricoul cu stele, însă acestea au trecut imediat şi acum mă bucur pentru că mi-am împlinit visul!

– Ai fost dezamăgit să nu participi în Tour de l’Avenir şi la Campionatele Mondiale?

Da, chiar am fost, în special pentru că nu am mers în Tour de l’Avenir. M-am antrenat din greu, iar apoi mi-am dat seama că echipa noastră naţională nu va concura, din cauza unei greşeli comise atunci când a aplicat pentru o invitaţie. Aşteptam cu nerăbdare acea cursă. Absenţa de la Campionatele Mondiale a reprezentat o altă dezamăgire, mai ales că mi se potrivea circuitul. Însă am decis să mă concentrez pe noul sezon, în loc să mă las cuprins de amărăciune, cu atât mai mult cu cât semnasem deja cu Omega Pharma-Quick Step. Apoi am comentat pentru televiziunea cehă cursa de tineret de la Mondiale şi mi-a făcut plăcere, deşi prefer mai mult să concurez decât să comentez.

– Care este cea mai frumoasă amintire din anii petrecuţi la tineret?

M-am gândit mult la această întrebare, deoarece am avut parte de multe momente frumoase. Cred că aceasta a fost atunci când m-am aflat pe podium la Campionatele Europene.

– Ce obiective ai pentru primul sezon în World Tour?

Ştiu că va fi un pas uriaş, aşa că pentru mine cel mai important va fi să câştig experienţă şi să mă obişnuiesc cu un alt stil de cursă. Vreau să fiu un om important pentru echipă şi să îmi ajut colegii. De asemenea, îmi doresc ca atunci când voi beneficia de o oportunitate, să fiu pregătit pentru a profita de ea imediat.

– Ai discutat cu echipa despre cursele în care vei participa?

Da, îmi cunosc deja programul pentru primăvară. Cele mai multe curse vor fi noi pentru mine, dar pe unele le ştiu deja de la televizor.

– Eşti bun pe căţărările scurte şi dure. Vor fi clasicele din Ardeni şi cele din Italia obiectivele tale în viitor?

Sunt un all-rounder, însă e adevărat că ascensiunile scurte mi se potrivesc cel mai bine. Îmi plac cursele asemănătoare celor din Ardeni, chiar am avut ocazia să concurez în Liège–Bastogne–Liège sub 23 de ani şi mi-a plăcut mult. Categoric, în viitor îmi doresc să am evoluţii bune în clasicele din Ardeni.

Michele Acquarone: despre Giro, cursele din Italia şi viitorul ciclismului

În cei doi ani petrecuţi la conducerea Turului Italiei, Michele Acquarone a ajutat Corsa Rosa să se dezvolte şi să devină din ce în ce mai populară, nu numai printre fani, dar şi printre rutierii de top, câteva dintre cele mai importante nume ale plutonului prezentându-se la start cu obiectivul declarat de a câştiga prestigiosul tricou roz. Astfel, Giro s-a bucurat de multe momente spectaculoase, care au contribuit, aşa cum şi-au dorit organizatorii, la aura sa de cea mai dură cursă din lume în cel mai frumos loc din lume.

Assisi, Passo dello Stelvio, Matera sau Tre Cime di Lavaredo sunt doar câteva dintre momentele de referinţă atunci când vine vorba despre Turul Italiei în ultimii doi ani, momente care li s-au datorat nu doar principalilor actori, ci şi lui Michele Acquarone, al cărui obiectiv a fost să facă din Giro un brand recunoscut la nivel internaţional, o cursă pentru fanii din întreaga lume, nu doar pentru italieni.

Dacă a reuşit sau nu, asta pot decide doar fanii. Ce e cert este că Michele Acquarone a schimbat tipologia clasică a unui director de Mare Tur, fiind în permanent contact cu publicul, comunicând cu fanii pe Twitter şi invitându-i pe aceştia să îşi spună părerea cu privire la traseul Turului Italiei. Cum a fost experienţa din ultimii ani pentru el? Ce crede despre viitorul cursei şi al ciclismului, în general? Aflaţi din interviul următor.

– Domnule Acquarone, care au fost obiectivele dumneavoastră când aţi devenit director al Turului Italiei?

Obiectivul meu încă din prima zi, 1 septembrie 2008, atunci când am fost numit director managerial al RCS Sport, iar apoi, cu un şi mai mare entuziasm de la 1 septembrie 2011, când am devenit director al Turului Italiei, a avut două direcţii: pe de o parte, să dezvolt Giro şi să îl aduc la nivelul Turului Franţei, iar pe de alta, să colaborez cu întreaga familie a ciclismului, pentru a-l ajuta să progreseze la nivel global şi a-l aduce la nivelul marilor sporturi (tenis, golf, sporturi cu motor). În ambele cazuri, a fost vorba despre proiecte ambiţioase, dar realizabile. Îmi pare rău că am fost oprit la jumătatea unei munci care era benefică pe ambele planuri.

– Doi ani mai târziu, trageţi linie şi vă puteţi uita la munca depusă. Care sunt concluziile?

Il Giro a făcut progrese enorme, iar acum este iubit şi urmărit în întreaga lume, dar încă suntem departe de Turul Franţei, care rămâne pentru mulţi fani şi rutieri de top principalul şi singurul obiectiv al sezonului. Dacă în 2008 raportul Turul Franţei – Turul Italiei era de 10:1, acum a ajuns 5:1, ceea ce înseamnă că ne aflăm la jumătate. Îmi fixasem un obiectiv ca până în 2020 să ajungă la 10:8, iar acum rămâne de văzut dacă Giro are abilitatea şi curajul de a continua pe acelaşi drum. Mai dezamăgitoare sunt rezultatele de pe celălalt plan, al dezvoltării ciclismului în raport cu alte sporturi. Interesele diferitelor părţi sunt în continuare foarte fragmentate şi le lipsesc obiectivele comune. Umbra persistentă a dopajului, regulamentul World Tour total absurd şi un calendar anacronic sunt principalii duşmani ai unui sport care se luptă să atragă noi fani. La ora actuală, singura competiţie care reuşeşte să fie mai puternică decât toate aceste probleme e Turul Franţei. Toată lumea ar trebui să îi fie recunoscătoare Turului Franţei. Timp de mai mulţi ani, Turul a fost capabil să genereze o întreagă mişcare sportivă, însă astăzi, dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să schimbăm într-un mod structural elementele de bază ale ciclismului. Nu vorbesc despre o revoluţie, ci despre câteva schimbări bine ţintite.

– În această perioadă, care au fost cele mai bune momente din cursă?

Etapele olandeze şi daneze au fost incredibile. Pasiunea şi entuziasmul milioanelor de fani care au primit Il Giro pentru prima dată este de nedescris. O emoţie similară am simţit şi pe Zoncolan, în 2010, o zi frumoasă, care a încadrat un Tur al Italiei de neuitat. Însă dacă ar fi să aleg o zi foarte specială, aş spune Milano 2012, în Piaţa Domului, printre mii de fani cuprinşi de o atmosferă festivă. Atunci mi-am dat seama că Turul Italiei a făcut acel pas înainte pe care mi l-am dorit atât de mult.

– Aveţi regrete, lucruri care ar fi putut merge mai bine la un anumit moment?

În meseria mea am căutat mereu excelenţa, tocmai de aceea sunt convins că aş fi putut face multe lucruri diferit şi poate chiar mai bine. În acelaşi timp, sunt adeptul modulului “încercare şi eroare”, care te ajută să aduci îmbunătăţiri făcând ceva. Milano-San Remo 2014 este un exemplu bun în acest sens. În ultimii ani, a devenit o cursă pentru sprinteri (Ciolek, Cavendish, Goss, Gerrans, Freire), însă frumuseţea acestei clasice, ceea ce place fanilor, e imprevizibilitatea sa istorică, o cursă care poate fi câştigată de rutieri cu calităţi tehnice diferite. Schimbarea efectuată merge în această direcţie, o face mai dificilă, astfel încât să devină mai echilibrată şi palpitantă. Dacă va deveni mai frumoasă, vom fi cu toţii mulţumiţi; în caz contrar, nimic nu ne împiedică să revenim la precedentul traseu sau să experimentăm noi direcţii. Eu numesc asta un “echilibru dinamic”. Iubesc tradiţiile şi ritualurile, însă într-o lume care se schimbă atât de rapid, chir şi tradiţiile trebuie să evolueze fără să-şi piardă identitatea. Altfel, dacă stau ancorate în trecut, îşi pierd interesul şi mor.

– Au existat discuţii privind un start al Turului Italiei din Statele Unite sau Orientul Mijlociu. Credeţi că acesta ar fi posibil curând?

Niciodată să nu spui niciodată! Orice este posibil, deşi momenta încă nu am reuşit să mergem (cu sportul şi afacerile) atât de departe. Întotdeauna mi-am dorit să văd tricoul roz pe străzile din Washington sau New York, dar acum, după ce am căpătat ceva mai multă experienţă, sunt de părere că decât să forţăm un start faraonic în Statele Unite, ar fi mult mai benefic pentru toată lumea să avem un calendar cu câteva competiţii prestigioase din World Tour în Statele Unite şi un Tur al Italiei pe care fiecare fan american să îl poată urmări la televizor sau pe un dispozitiv mobil. Aşa s-a întâmplat cu Dubaiul: ne-am întâlnit pentru prima dată în vara lui 2012, ca să discutăm despre un eventual start de acolo, după care am decis să colaborăm cu guvernul pentru  a ajuta Dubaiul să aibă propria cursă. Astăzi avem un Tur al Dubaiului cu ambiţii de World Tour şi sunt sigur că va genera noi fani (şi noi investiţii), de care indirect va beneficia toată lumea, inclusiv Turul Italiei.

– Pe lângă un aspect financiar, ce mai are de câştigat Giro dintr-un astfel de start?

Aspectul financiar vine pe plan secund. Atunci când am decis să mergem în străinătate, am făcut asta pentru a le oferi acelor fani ai ciclismului care nu cunoşteau Turul Italiei sau îl urmăreau prin intermediul mijloacelor media ocazia de a trăi pe viu această experienţă. Sunt convins că Giro se va bucura în Irlanda de o primire regală.

– Îmi amintesc că aţi spus despre aceste starturi din străinătate că ajută celelalte curse patronate de RCS Sport să reziste. Pot ele să devină autonome din puncte de vedere financiar în viitor? De ce ar fi nevoie pentru ca asta să se întâmple?

Am spus întotdeauna că Giro pentru italieni este un eveniment pe cale de dispariţie, în timp ce un Giro desenat astfel încât să ajungă la fanii de pretutindeni ar deveni una dintre cele mai importante competiţii sportive din întreaga lume. Am spus mereu asta şi cred cu tărie în aşa ceva. În trecut, am mai spus că Turul Italiei (nu doar starturile din străinătate) ajută cursele mai mici să reziste, dar cred că acestea pot fi autonome în viitor. În portofoliul RCS Sport se află trei curse de World Tour – Milano-San Remo, Il Lombardia şi Tirreno-Adriatico – şi alte două mai mic, dar foarte fascinante, StradeBianche şi Roma Maxima. Fiecare cursă trebuie să aibă propria identitate (un suflet şi o inimă) şi o strategie de marketing. Fiecare cursă trebuie să fie capabilă să atragă fani şi investiţii, deoarece este specială şi unică în peisajul ciclist. Principalele cerinţe pentru a avea curse autonome în viitor sunt: o identitate puternică şi unică (model – Paris-Roubaix); un uriaş eveniment live cu multe activităţi (gratuite şi contracost) pentru fani şi familii (model – Turul Flandrei); un eveniment combinat, cu ciclişti şi cicliste în aceeaşi zi (model – turneele de tenis din Seria Masters).

– În ce alte ţări vă doriţi să mai vedeţi Giro ajungând în viitor?

Oriunde în lume. În afara Italiei, avem oportunităţi nelimitate. Fiecare copil din lume care are o bicicletă trebuie să meargă la şcoală purtând tricoul roz şi visând să concureze în Giro. Dacă aş fi în continuare la conducerea cursei, Africa ar fi ţinta mea pentru 2014.

– Turul Italiei a crescut în ultimul deceniu, dar există în continuare un handicap faţă de Turul Franţei. Ce paşi ar trebui făcuţi pentru a reduce acest handicap şi a convinge din ce în ce mai mulţi rutieri de top să se prezinte la start?

Fanii sunt totul. Cu cât este mai numeros publicul, cu atât e mai mare interesul mass-mediei, al echipelor şi campionilor. Fiecare dintre aceşti factori este determinat de ceilalţi, dar şi îi determină pe restul la rândul său. Cea mai bună calitate a unui organizator trebuie să fie angajamentul pe care şi-l iaimplicareas, iar eu cred că acesta e cel mai mare merit al meu. Giro este precum o mare petrecere minunată şi trebuie să îi convingem pe mulţi trendsetteri să participe.

– Ar ajuta o mare rivalitate între italieni, aşa cum a fost cazul în trecut cu Coppi şi Bartali sau Moser şi Saronni?

Fără îndoială că marile rivalităţi atrag noi fani şi ajută la dezvoltarea sportului. Întotdeauna. În orice sport, indiferent de epocă. Ciclismul are nevoie de campioni puternici şi carismatici, campioni care îi pot impresiona pe suporteri în timpul cursei, dar şi în faţa microfoanelor. Când m-am întâlnit cu juniorii la Conferinţa Mondială a Juniorilor organizată de Uniunea Ciclistă Internaţională la Florenţa în timpul Mondialelor, le-am spus să meargă la cinema şi să vadă filmul “Rush”, ca să înţeleagă ce i-a făcut pe Niki Lauda şi James Hunt atât de speciali şi de ce au fost iubiţi de fani din întreaga lume.

– Pot deveni tinerii rutieri italieni de acum idoli în viitor?

Se spune că în Italia sunt mulţi ciclişti puternici, mulţi au devenit profesionişti de curând, alţii sunt pe punctul de a face acest pas. Toţi pot avea o carieră frumoasă, însă dacă doresc să devină idoli, trebuie să ajungă la inimile oamenilor şi să îi facă pe aceştia să se îndrăgostească de ei. Este nevoie de picioare şi minte, de suflet şi curaj, de talent şi carismă. Niciunul dintre aceşti factori nu trebuie să lipsească.

– În ediţiile anterioare, Giro a avut strade bianche, o dublă ascensiune pe Alpe di Pampeago şi un finiş pe Passo dello Stelvio. Au mai rămas surprize?

Surprize? Sper. Organizatorii trebuie să se priceapă la a amestea istoria şi farmecul tradiţiei cu farmecul noului. Din perspectiva ciclismului, Italia nu este pe deplin descoperită şi cred că în secolul trecut de la înfiinţare, Giro a arătat doar 10% din frumuseţile Italiei.

– În urmă cu câţiva ani a fost un zvon privind un finiş pe Scanuppia-Malga Palazzo. Ar putea deveni realitate sau o căţărare cu o pantă medie de 17,6% ar fi prea mult?

Nu am fost niciodată acolo, dar mi s-a spus că drumul este prea îngust şi nu poate găzdui un eveniment atât de mare precum Giro. În principiu, mă opun exceselor care pot fi contraproductive. Cicliştii sunt cei care trebuie să facă o cursă, nu organizatorii.

– Recent, au existat discuţii privind reducerea Marilor Tururi la doar două săptămâni în viitor. Credeţi că ar fi un lucru bun? În acest caz, Giro ar mai fi Giro?

Sunt mai mult decât convins. Pentru binele ciclismului, pentru public, pentru spectacol, patru Mari Tururi de câte două săptămâni (două în Europa, unul în America şi unul în Asia/Australia) ar fi o soluţie mult mai bună decât ce avem acum, trei Mari Tururi, toate în Europa. De asemenea, sunt sigur că astfel i-am vedea pe Chris Froome, Alberto Contador sau Vincenzo Nibali concurând în toate cele patru Mari Tururi, şi nu doar în luna iulie. Aceasta este doar una dintre schimbările de care avem nevoie pentru a merge înainte şi a avea o reformă concretă şi adevărată în ciclism.

– Domnule Acquarone, o ultimă întrebare: ce urmează acum pentru dumneavoastră?

Voi merge oriunde există un proiect ambiţios care trebuie dezvoltat cu profesionalism şi entuziasm.

Bas Tietema: “BMC Development este cel mai bun pas pentru cariera mea”

Bas Tietema a început ciclismul în urmă cu doar trei ani, dar rezultatele sale sunt deja impresionante, rutierul olandez obţinând 11 victorii ca junior în diferite curse, dovedindu-şi astfel versatilitatea. Sezonul viitor, Bas va concura pentru BMC Development, echipă manageriată de câştigătorul din 2001 al Flèche Wallonne, Rik Verbrugghe, şi speră să continue să progreseze şi să demonstreze că are un viitor serios în ciclism. Mai multe despre asta, în interviul următor.

– Bas, cum ai început ciclismul, ce te-a atras la acest sport?

La început, am jucat fotbal timp de câţiva ani, dar apoi am suferit o accidentare. Oricum, urmăream cursele cicliste la televizor şi mi-am spus că este momentul să mă apuc de acest sport.

– Îţi aduci aminte de vreo cursă care te-a impresionat, care a avut un impact hotărâtor în decizia pe care ai luat-o?

Da, Paris-Roubaix a fost întotdeauna o cursă minunată, pe care am urmărit-o de la start până la finiş. Evident, şi Turul Franţei. Atunci când eram copil şi mă aflam în vacanţă cu părinţii şi surorile mai mici, am urmărit pe viu plutonul cursei.

– A existat un rutier pe care l-ai admirat? Un idol?

Nu un idol, însă sunt mulţi rutieri puternici care îmi plac, fără însă a-i putea compara între ei. Categoric, Philippe Gilbert, Fabian Cancellara, Mark Cavendish şi Alberto Contador sunt cu toţii ciclişti cu o carieră minunată.

– Cum a fost drumul tău ca junior în ultimii ani?

Concurez de numai trei ani şi în fiecare sezon lucrurile merg din ce în ce mai bine, aşa că am câştigat multă experienţă. Ultimul meu an ca junior a fost foarte bun, am învăţat enorm şi am obţinut multe rezultate bune.

– Care este rezultatul de care eşti cel mai mândru?

În total am câştigat 11 curse, dar este dificil să răspund la această întrebare. Fiecare victorie e specială, însă cele care mă fac cel mai mândru sunt prima etapă din Keizer der Juniores, contratimpul individual din Ronde des Vallees şi clasica olandeză Omloop door het Land van Bartje.

– În viitor, te vezi rutier de clasament general sau de curse de o zi?

Anul acesta m-am descurcat bine pe ambele planuri. În sezoanele următoare, alături de BMC Development, voi încerca să progresez în continuare şi voi vedea dacă sunt ciclist de general sau de curse de o zi. Pentru moment, îmi plac amândouă.

– Dacă tot ai adus vorba despre asta, când ai primit oferta de la BMC Development?

După Keizer der Juniores, am intrat în contact cu Rik Verbrugghe şi impresia pe care mi-a lăsat-o a fost una foarte bună. Rik Verbrugghe a fost un ciclist foarte cunoscut, cu multe rezultate bune ca profesionist, şi a dovedit că poate ajuta tinerii rutieri să progreseze şi să ajungă la cel mai înalt nivel. În opinia mea, este cel mai bun pas pe care îl pot face în carieră şi aştept cu nerăbdare să mă integrez în familia BMC Development.

– Ce aşteptări ai pentru 2014? Îţi cunoşti programul?

Anul viitor vreau să progresez. Va fi primul meu sezon ca rutier sub 23 de ani, aşa că nu am aşteptări atunci când vine vorba de rezultate. Să mă dezvolt este ceea ce contează cel mai mult. Nu îmi cunosc calendarul, însă voi concura în curse frumoase din Europa şi Statele Unite.

– Ai spus că îţi plac cursele pe etape, dar şi cele de o zi. Cum arată un top 3 al curselor pe care ai dori să le câştigi ca profesionist?

O întrebare dificilă. Cele mai speciale curse pentru mine sunt Paris-Roubaix, Campionatele Mondiale şi Turul Franţei, dar nu neapărat în această ordine. Toate sunt aparte şi au propria istorie şi proprii eroi.

– O ultimă întrebare: cum arată o zi normală pentru tine atunci când nu eşti pe bicicletă? Care sunt pasiunile tale?

Îmi place să petrec timpul cu familia şi prietenii. Sunt foarte importanţi pentru mine, iar fără ei nu aş fi reuşit tot ceea ce am reuşit. Când nu sunt pe bicicletă, petrec cât mai mult timp posibil cu ei. Un alt lucru care îmi place este să ascult muzică, iar preferaţii mei sunt Passenger, Ben Howard şi Ed Sheeran.

Alexandr Pliuschin: “În ciclism contează doar să câştigi curse”

Anul trecut pe vremea asta, am vorbit cu Alexandr Pliuschin, care se afla pe punctul de a se transfera la o echipă importantă, cu ajutorul căreia dorea să se facă remarcat în clasicele din Ardeni şi în Turul Elveţiei. Acea echipa era IAM, însă rezultatele lui Pliuschin nu au fost cele pe care acesta le aştepta, iar fostul campion al Moldovei a părăsit gruparea la finalul stagiunii. Ce s-a întâmplat în ultimele luni şi care sunt planurile sale pentru anul viitor, când va concura pentru Sky Dive Dubai? Aflaţi din interviul următor.

– Alexandr, după un foarte bun sezon 2012, te-ai transferat la IAM. Cu ce gânduri ai pornit la drum?

Am avut obiective mari şi o motivaţie puternică, însă din nefericire nu putem face întotdeauna lucrurile aşa cum am planificat. Partea bună este că suntem capabili să învăţăm din greşeli.

– Într-adevăr, lucrurile nu au mers aşa cum ai vrut. Ce s-a întâmplat?

Am comis câteva greşeli în pregătirea mea, iar apoi m-am îmbolnăvit, totul a mers prost şi nu am mai putut recupera.

– Au fost şi câteva curse pe care nu le-ai terminat.

Au fost mai multe curse pe care nu le-am încheiat. În unele dintre acestea, atunci când îţi dai seama că nu te poţi lupta pentru un rezultat bun, trebuie să dai 100% din ce ai pentru echipă şi pentru lideri, deoarece nu există niciun motiv să te epuizezi luptând pentru ultimele locuri, asta doar dacă nu cumva te afli într-o cursă pe etape. Da, au fost curse în care am fost bolnav şi din această cauză am abandonat.

– La polul opus, un lucru bun este că ai concurat în clasicele din Ardeni, care îţi plac atât de mult. Cum a fost acea experienţă?

Le iubesc, însă asta nu este suficient. Acele curse sunt precum Campionatele Mondiale, trebuie să te afli la cel mai înalt nivel, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul meu.

– Cum ai descrie sezonul petrecut alături de IAM? Care sunt lucrurile pozitive?

Nu a fost vorba despre echipă, ci despre mine. Poate să fie cea mai bună echipă din lume, atunci când nu eşti mulţumit de tine, lucrurile nu vor merge mai bine. Nu am fost mulţumit de mine însumi şi am avut un sezon slab. Se întâmplă în ciclism şi nu numai aici, dar cel mai important lucru este că am descoperit motivul, am învăţat din greşeli şi acum muncesc pentru a reveni la cel mai înalt nivel. IAM este o echipă extraordinară, în special patronul, Michel Thétaz, şi ar trebui să fim fericiţi şi să ne simţim norocoşi pentru că avem astfel de oameni în ciclism.

– Acum vei merge la Sky Dive Dubai, o echipă Continentală, dar cu ambiţii mari pentru viitor. Ce te-a determinat să semnezi cu aceasta?

Destinul, cred. De asemenea, am avut sentimentul că este cel mai bun lucru pe care pot să îl fac.

– Şi ce obiective vei avea pentru 2014?

Obiective… Să realizez ceea ce nu am reuşit în 2013: să câştig curse, deoarece despre asta e vorba în ciclism.

Dublu sau nimic: un interviu cu Adam şi Simon Yates

În vârstă de doar 21 de ani, gemenii Yates au decis să facă pasul spre World Tour, după un 2013 de succes, în care Simon  a câştigat un titlu mondial pe velodrom, două etape în Tour de l‘Avenir şi o alta în Turul Marii Britanii, iar Adam a terminat pe locul secund în Avenir, devenind primul rutier britanic clasat pe podium acolo după mai mult de trei decenii. În septembrie, cei doi au anunţat că au semnat cu Orica-GreenEdge, o decizie care i-a surprins pe mulţi, deoarece şi Sky a fost foarte interesată de transferul lor.

Ce va urma acum pentru ei? Cantonamentul cu echipa, antrenamente multe şi debutul în plutonul profesionist, care va fi consemnat în februarie 2014. Deşi sunt tineri, să nu fiţi surprinşi dacă Adam şi Simon vor obţine câteva rezultate importante anul viitor, în condiţiile în care vorbim despre doi dintre cei mai talentaţi neo-profesionişti din World Tour. Acestea fiind spuse, vă invit să îi cunoaşteţi mai bine.

Joe Dombrowski: “Vreau să concurez într-un Mare Tur în 2014”

Joe Dombrowski este unul dintre cei mai promiţători rutieri din pluton, însă înainte de a se apuca de ciclismul pe şosea, a început în mountain bike, datorită unor colegi de liceu, care obişnuiau să îl invite la ieşirile din week-end-uri. A fost imediat atras de asta şi a început să viseze că poate deveni rutier profesionist. Cu ajutorul lui Jeremiah Bishop, un bun prieten şi partener de antrenament, Joe a făcut câţiva paşi importanţi în cariera sa, iar în 2011 a semnat cu Trek-Livestrong, echipa Continentală manageriată de Axel Merckx.

În cele două sezoane petrecute acolo, a beneficiat de suficiente oportunităţi pentru a-şi arăta talentul: după o victorie de etapă şi un loc secund în Giro della Valle d’Aosta în primul an, tânărul ciclist american a avut un sezon excelent în 2012, atunci când a terminat în top 10 atât în Turul Utah, cât şi în Turul Colorado. Ca şi cum nu era suficient pentru a trezi interesul unor echipe de World Tour, Joe a cîştigat Girobio, devenind primul american din istorie care a reuşit asta.

După aceste rezultate impresionante, a semnat cu Sky, însă lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit în prima parte a lui 2013, din cauza unei accidentări la genunchi. Cu ajutorul companiei care îl manageriază, Trinity Sports Management, am luat legătura cu Joe Dombrowski, iar el şi-a făcut timp pentru a răspunde la câteva întrebări despre sezonul său şi planurile de viitor.

– Joe, cum a fost pasul de la o echipă Continentală la una de World Tour?

Este un pas solicitant şi cred că salt e cuvântul mai potrivit. Ritmul curselor este mai ridicat şi imediat îţi dai imediat seama de calitatea rutierilor împotriva cărora concurezi. Toţi sunt pregătiţi, concentraţi şi au aptitudini tehnice foarte bune. Aceste lucruri, la care se adaugă mai multe zile de curse pe parcursul unui sezon mai lung, duc la o tranziţie dură, dar realizabilă, de la amatori la profesionişti.

– Ce aşteptări ai avut atunci când ai semnat cu Sky?

Mi-am putut da seama din primele discuţii pe care le-am avut cu cei de acolo că au o structură foarte bine organizată. Au abordat lucrurile într-un mod diferit faţă de alte echipe de ciclism, investind o sumă mare din bugetul lor în susţinerea rutierilor. La Sky ai un antrenor personal, un nutriţionist şi un psiholog la dispoziţia ta, pe lângă staff-ul tradiţional al echipei. După ce am văzut asta, m-am aşteptat la un sistem foarte bine organizat, concentrat pe analiza datelor şi pe o relaţie constantă între antrenor şi rutier. Am văzut în asta o oportunitate bună de a-mi continua progresul ca tânăr ciclist.

– Te-ai adaptat la viaţa din Europa? Cum a fost acest proces?

Aş spune că în continuare mă adaptez. Sincer să fiu, procesul a fost dificil. Mutatul în Europa şi dorinţa de a scoate ce am mai bun din mine ca rutier au fost probabil cele mai solicitante lucruri cu care m-am confruntat în primul an. Am învăţat mult pe parcursul acestui prim sezon şi sunt cu mult înainte faţă de cum eram anul trecut. Aştept cu nerăbdare să mă reîntorc la familiaritatea unui apartament pe care să îl pot numi al meu, la Nisa, în această iarnă. În plus, anul viitor voi avea un coleg de apartament, pe Larry Warbasse, aşa că abia aştept să mă bucur de compania unui compatriot cât timp mă voi afla în Europa. Nu trebuie să subestimez cât de important este să te simţi confortabil în străinatate atunci când vrei să concurezi la cel mai înalt nivel acolo.

– Cum este genunchiul tău? S-au terminat problemele?

Genunchiul meu e bine. Se pare că am scăpat de toate acele probleme la jumătatea lunii mai. Pentru început, atunci când Sky a preluat antrenamentele mele, unul dintre lucrurile pe care le-a făcut a fost să crească drastic volumul lor. Acea creştere în volum, combinată cu o schimbare a echipamentului, a dus la apariţia problemei la genunchi foarte devreme în sezon. De asemenea, vremea rece şi umedă pe care am avut-o în Europa, în primăvară, nu m-a ajutat.

– Printre atâtea dezamăgiri cauzate de accidentări, au fost şi lucruri bune cu care ai rămas după acest an?

Da, aşa cred. Privesc aceste dezamăgiri ca pe nişte oportunităţi din care am de învăţat. Totul mă va pregăti mai bine pentru sezonul care mă asteaptă.

– Care este cea mai frumoasă amintire din 2013?

Faptul că m-am întors să concurez în Statele Unite, pentru Turul Colorado. Mulţi membri ai familiei au venit să mă vadă concurând. Participasem în destul de multe curse din Europa până la acel moment şi aşteptam cu nerăbdare să revin acasă pentru a concura în faţa prietenilor şi a familiei. De asemenea, mi-a plăcut să merg în Japonia chiar la finalul sezonului. Cupa Japoniei a fost o cursă de o zi extraordinară, iar după ce s-a încheiat, am avut ceva timp liber pentru a descoperi Japonia. Este o ţară frumoasă şi mi-ar plăcea să revin acolo.

– Regreţi că nu ai participat în Giro, aşa cum era planul la începutul sezonului?

Nu. Cred că a fost o decizie înţeleaptă să scot această cursă din program. Starea în care era genunchiul meu în primăvară ar fi ridicat un mare semn de întrebare în ceea ce privea capacitatea mea de a încheia cursa. Totodată, nu aş fi vrut să îi iau locul unui “locotenent” puternic, care ar fi putut fi de ajutor în permanenţă, în timp ce eu, dintr-un anumit punct de vedere, doar aş fi câştigat experienţă acolo. Nu mi-aş fi dorit să merg în Giro şi să fiu o verigă slabă, mai ales având în vedere obiectivele pe care le avea echipa. Vreau să particip, să fac o treabă bună şi să fiu considerat o piesă importantă a echipei.

– Ai putea concura în Turul Italiei anul viitor? Ai văzut traseul?

Este o posibilitate. Vreau să particip într-un Mare Tur sezonul următor. Am aruncat o privire peste parcurs şi arată bine. Aş vrea să particip, deoarece îmi place mult să concurez în Italia.

– Dacă tot am adus vorba despre asta, ai idee cum va arăta calendarul tău pentru 2014?

Încă nu. La începutul lunii decembrie voi merge în Mallorca, pentru primul cantonament al echipei. Acolo ar trebui să îmi fac o idee mai clară asupra programului meu.

Nathan Van Hooydonck: “Clasicele pe pavate sunt viitorul meu”

La începutul anilor ’90, Edwig Van Hooydonck era unul dintre cei mai buni rutieri de clasice din plutonul profesionist, cu victorii în Turul Flandrei şi Brabantse Pijl, după câteva evoluţii remarcabile. Două decenii mai târziu, un alt membru al familiei Van Hooydonck e pregătit să îşi treacă numele în cartea de istorie a clasicelor pe pavate. Este vorba despre Nathan Van Hooydonck, care şi-a arătat potenţialul în cursele de la juniori, înainte de a face trecerea la categoria sub 23 de ani, în 2014.

Un bun contratimpist, cu rezultate impresionante şi în clasice, Nathan Van Hooydonck va concura anul viitor pentru Bissell, sub îndrumarea lui Axel Merckx, care i-a ajutat pe mulţi dintre cicliştii săi din sezoanele anterioare să ajungă în World Tour. Acesta este şi unul dintre obiectivele lui Nathan, care a vorbit despre visurile şi ţelurile sale în interviul exclusiv de mai jos.

– Nathan, cum ai început ciclismul?

Obişnuiam să joc fotbal, dar nu eram prea bun la asta, aşa că într-o zi am decis să încerc altceva. Vărul meu mai tânăr cu un an începuse deja ciclo-cross-ul, pe care l-am încercat şi eu şi mi-a plăcut foarte mult. Nu eram cel mai bun şi am terminat la două sau trei minute în urma câştigătorului, Mathieu Van der Poel. Tatăl meu mi-a adus o bicicletă de ciclo-cross Eddy Merckx şi am început ciclismul la fosta mea echipă, Hoboken WAC. Acesta a fost startul unei noi etape din viaţa mea.

– Te-a influenţat unchiul tău în vreun fel, sau a preferat să te lase să îţi găseşti propriul drum?

Unchiul meu m-a inspirat să continui ciclismul. Niciodată nu ne-a forţat pe mine şi pe vărul meu (fiul său). Am început să lucrăm cu un antrenor în 2010. Jeroen Dingemans, de la Centrul de Antrenament 185 Marc Herremans este în continuare antrenorul meu. Unchiul meu mi-a dat câteva sfaturi bune pentru Paris Roubaix, anul trecut şi sezonul acesta. Mă inspiră să devin profesionist în câţiva ani şi sper să obţin performanţele pe care el le-a avut.

– Există vreun rutier pe care îl admiri sau cu care ai dori să semeni?

Îmi place mult Fabian Cancellara. Felul cum concurează pe bicicletă şi cum vorbeşte cu fanii săi este cu adevărat minunat. Cred că sunt acelaşi gen de ciclist ca şi el. El e un contratimpist şi un rutier de clasice, iar eu la fel, doar că el este în continuare mult mai puternic decât mine.

– Al treilea în Turul Flandrei şi al doilea în Paris-Roubaix sunt câteva dintre cele mai bune rezultate ale tale de până acum. Cum a fost să simţi gustul acestor clasice, chiar dacă doar ca junior?

Anul acesta mi-am dat seama că nu sunt un căţărător adevărat, aşa cum este cazul cu alţi ciclişti din categoria mea de vârstă – Mathieu Van der Poel, Laurens De Plus şi Tao Geoghegan Hart. Cred că sunt mai mult un rutier de clasice, ca unchiul meu. Şi cursele ca Liège–Bastogne–Liège mi se potrivesc. Vreau să muncesc în continuare pentru clasice, deoarece cred că acestea vor fi specialitatea mea, însă şi contratimpul va fi important în anii următori.

– Este acesta cel mai mare vis al tău, să câştigi o astfel de cursă ca profesionist?

Da, visul meu e să mă impun în Paris-Roubaix, Turul Flandrei şi Brabantse Pijl, acestea sunt cursele care îmi plac mult.

– Cum au fost Campionatele Mondiale de la Florenţa? Ştiu că îţi fixaseşi un obiectiv pentru contratimpul individual, însă ai terminat doar al 17-lea.

Campionatele Mondiale au fost puţin dezamăgitoare, iar înainte de acestea am plecat din Belgia puţin bolnav şi nu m-am simţit bine. Am parcurs primii doi  kilometri ai cursei de contratimp la un nivel foarte ridicat, dar apoi am început să mă simt rău şi nu am mai putut rula la fel ca la început. Când nu sunt bolnav, sunt mai rapid cu zece secunde şi pot termina în top zece. De asemenea, parcursul nu mi s-a potrivit.

– La polul opus, care a fost cel mai bun moment al stagiunii?

Succesul meu de la Tollembeek a fost unul frumos, am concurat 70 de kilometri de unul singur şi am câştigat cu un avans de două minute şi jumătate. Victoria din Keizer des Juniores a fost la rândul ei una importantă, deoarece mulţi ciclişti buni au fost la start. Un alt moment frumos nu a fost un succes, ci titlul mondial obţinut de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Igor. El mi-a făcut ziua mai frumoasă.

– Sezonul viitor vei concura pentru Bissell. Ce impact crezi că va avea această echipă asupra ta?

Cred că pot învăţa multe de la Axel Merckx şi de la ceilalţi rutieri. Este o formaţie bună, care mă va ajuta să progresez în anii următori.

– Care vor fi obiectivele tale alături de Bissell?

În primul sezon nu voi participa în curse în care se vor afla şi echipe de World Tour, deoarece trebuie să merg la şcoală, iar asta va face călătoriile în Statele Unite mai dificile. Voi vedea apoi ce vor aduce anii următori.

Andrea Zordan: “Vreau să concurez în Giro anul viitor”

A început ciclismul la doar şapte ani, alături de echipa Mainetti. A stat zece ani la această grupare şi a câştigat nu mai puţin de 100 de curse. Acum, are numai 21 de ani, vine după un sezon superb şi este pregătit să îşi facă debutul la profesionişti. Puternic la sprinturi, cu un stil agresiv în curse şi fără niciun complex în faţa rutierilor mai experimentaţi, promite să fie una dintre revelaţiile anului 2014 şi unul dintre cei mai importanţi rutieri italieni în anii următori. Numele său – Andrea Zordan – iar mai multe despre el puteţi citi în acest interviu exclusiv.

– Andrea, cum a fost sezonul 2013?  

Acesta a fost cel mai bun an din cariera mea, am câştigat zece curse şi nu îmi vine să cred. Trebuie să îi mulţumesc echipei mele, Zalf Desiree Fior, pentru că m-a ajutat pe parcursul sezonului.

– Care au fost cele mai importante victorii ale tale? 

Cele mai importante curse pe care le-am câştigat au fost Campionatele Naţionale, Gran Premio di Poggiana şi Trofeo Edil C (Collecchio).

– Ai regrete după acest an? 

Da, am un singur regret, atunci când vine vorba despre Campionatele Mondiale. Ar fi trebuit să mă descurc mult mai bine acolo.

– În multe dintre cursele din 2013, l-ai învins pe Davide Villella. Este o rivalitate între voi doi?  

Nu, suntem prieteni. De fapt, în timpul Campionatelor Mondiale am muncit pentru el de bunăvoie şi sunt fericit pentru locul şase pe care a terminat.

– Eşti un sprinter puternic şi rapid, de asemenea eşti bun pe porţiunile valonate, dar la ce capitole mai trebuie să lucrezi?  

Cred că trebuie să devin mai bun pe căţărări, însă e mai important să continui să-mi dezvolt puterea pe care o am la sprinturi.

– Ce te-a determinat să semnezi cu Androni Giocattoli-Venezuela?  

Am semnat cu Androni Giocattoli-Venezuela, deoarece este cea mai bună echipă profesionistă din Italia, dar şi pentru că a fost prima care s-a interesat de mine. Cel mai probabil, anul viitor voi concura în Turul Italiei.

– Ca stagiar cu Androni, ai concurat în câteva curse de o zi şi ai terminat pe locul şase în Coppa Sabatini. Cum a fost acea experienţă?  

Această experienţă a fost foarte importantă pentru mine. Trebuie să îi mulţumesc managerului meu, Gianni Savio, deoarece mi-a oferit oportunitatea de a concura împreună cu cicliştii profesionişti. Experienţa avută va fi foarte folositoare în viitor.

– Care sunt aşteptările tale în primul sezon ca profesionist? 

Obiectivul meu pentru acest prim sezon va fi să ajut echipa. Mi-ar plăcea să particip în Turul Italiei, pentru că va trece prin Veneto, regiunea mea.

– Şi ce obiective şi visuri ai pentru viitor?  

Să concurez pentru o echipă importantă din World Tour şi să merg în Turul Franţei. Visul meu este să câştig o clasică a nordului şi o etapă din Turul Italiei.