Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Michele Acquarone: despre Giro, cursele din Italia şi viitorul ciclismului

În cei doi ani petrecuţi la conducerea Turului Italiei, Michele Acquarone a ajutat Corsa Rosa să se dezvolte şi să devină din ce în ce mai populară, nu numai printre fani, dar şi printre rutierii de top, câteva dintre cele mai importante nume ale plutonului prezentându-se la start cu obiectivul declarat de a câştiga prestigiosul tricou roz. Astfel, Giro s-a bucurat de multe momente spectaculoase, care au contribuit, aşa cum şi-au dorit organizatorii, la aura sa de cea mai dură cursă din lume în cel mai frumos loc din lume.

Assisi, Passo dello Stelvio, Matera sau Tre Cime di Lavaredo sunt doar câteva dintre momentele de referinţă atunci când vine vorba despre Turul Italiei în ultimii doi ani, momente care li s-au datorat nu doar principalilor actori, ci şi lui Michele Acquarone, al cărui obiectiv a fost să facă din Giro un brand recunoscut la nivel internaţional, o cursă pentru fanii din întreaga lume, nu doar pentru italieni.

Dacă a reuşit sau nu, asta pot decide doar fanii. Ce e cert este că Michele Acquarone a schimbat tipologia clasică a unui director de Mare Tur, fiind în permanent contact cu publicul, comunicând cu fanii pe Twitter şi invitându-i pe aceştia să îşi spună părerea cu privire la traseul Turului Italiei. Cum a fost experienţa din ultimii ani pentru el? Ce crede despre viitorul cursei şi al ciclismului, în general? Aflaţi din interviul următor.

– Domnule Acquarone, care au fost obiectivele dumneavoastră când aţi devenit director al Turului Italiei?

Obiectivul meu încă din prima zi, 1 septembrie 2008, atunci când am fost numit director managerial al RCS Sport, iar apoi, cu un şi mai mare entuziasm de la 1 septembrie 2011, când am devenit director al Turului Italiei, a avut două direcţii: pe de o parte, să dezvolt Giro şi să îl aduc la nivelul Turului Franţei, iar pe de alta, să colaborez cu întreaga familie a ciclismului, pentru a-l ajuta să progreseze la nivel global şi a-l aduce la nivelul marilor sporturi (tenis, golf, sporturi cu motor). În ambele cazuri, a fost vorba despre proiecte ambiţioase, dar realizabile. Îmi pare rău că am fost oprit la jumătatea unei munci care era benefică pe ambele planuri.

– Doi ani mai târziu, trageţi linie şi vă puteţi uita la munca depusă. Care sunt concluziile?

Il Giro a făcut progrese enorme, iar acum este iubit şi urmărit în întreaga lume, dar încă suntem departe de Turul Franţei, care rămâne pentru mulţi fani şi rutieri de top principalul şi singurul obiectiv al sezonului. Dacă în 2008 raportul Turul Franţei – Turul Italiei era de 10:1, acum a ajuns 5:1, ceea ce înseamnă că ne aflăm la jumătate. Îmi fixasem un obiectiv ca până în 2020 să ajungă la 10:8, iar acum rămâne de văzut dacă Giro are abilitatea şi curajul de a continua pe acelaşi drum. Mai dezamăgitoare sunt rezultatele de pe celălalt plan, al dezvoltării ciclismului în raport cu alte sporturi. Interesele diferitelor părţi sunt în continuare foarte fragmentate şi le lipsesc obiectivele comune. Umbra persistentă a dopajului, regulamentul World Tour total absurd şi un calendar anacronic sunt principalii duşmani ai unui sport care se luptă să atragă noi fani. La ora actuală, singura competiţie care reuşeşte să fie mai puternică decât toate aceste probleme e Turul Franţei. Toată lumea ar trebui să îi fie recunoscătoare Turului Franţei. Timp de mai mulţi ani, Turul a fost capabil să genereze o întreagă mişcare sportivă, însă astăzi, dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să schimbăm într-un mod structural elementele de bază ale ciclismului. Nu vorbesc despre o revoluţie, ci despre câteva schimbări bine ţintite.

– În această perioadă, care au fost cele mai bune momente din cursă?

Etapele olandeze şi daneze au fost incredibile. Pasiunea şi entuziasmul milioanelor de fani care au primit Il Giro pentru prima dată este de nedescris. O emoţie similară am simţit şi pe Zoncolan, în 2010, o zi frumoasă, care a încadrat un Tur al Italiei de neuitat. Însă dacă ar fi să aleg o zi foarte specială, aş spune Milano 2012, în Piaţa Domului, printre mii de fani cuprinşi de o atmosferă festivă. Atunci mi-am dat seama că Turul Italiei a făcut acel pas înainte pe care mi l-am dorit atât de mult.

– Aveţi regrete, lucruri care ar fi putut merge mai bine la un anumit moment?

În meseria mea am căutat mereu excelenţa, tocmai de aceea sunt convins că aş fi putut face multe lucruri diferit şi poate chiar mai bine. În acelaşi timp, sunt adeptul modulului “încercare şi eroare”, care te ajută să aduci îmbunătăţiri făcând ceva. Milano-San Remo 2014 este un exemplu bun în acest sens. În ultimii ani, a devenit o cursă pentru sprinteri (Ciolek, Cavendish, Goss, Gerrans, Freire), însă frumuseţea acestei clasice, ceea ce place fanilor, e imprevizibilitatea sa istorică, o cursă care poate fi câştigată de rutieri cu calităţi tehnice diferite. Schimbarea efectuată merge în această direcţie, o face mai dificilă, astfel încât să devină mai echilibrată şi palpitantă. Dacă va deveni mai frumoasă, vom fi cu toţii mulţumiţi; în caz contrar, nimic nu ne împiedică să revenim la precedentul traseu sau să experimentăm noi direcţii. Eu numesc asta un “echilibru dinamic”. Iubesc tradiţiile şi ritualurile, însă într-o lume care se schimbă atât de rapid, chir şi tradiţiile trebuie să evolueze fără să-şi piardă identitatea. Altfel, dacă stau ancorate în trecut, îşi pierd interesul şi mor.

– Au existat discuţii privind un start al Turului Italiei din Statele Unite sau Orientul Mijlociu. Credeţi că acesta ar fi posibil curând?

Niciodată să nu spui niciodată! Orice este posibil, deşi momenta încă nu am reuşit să mergem (cu sportul şi afacerile) atât de departe. Întotdeauna mi-am dorit să văd tricoul roz pe străzile din Washington sau New York, dar acum, după ce am căpătat ceva mai multă experienţă, sunt de părere că decât să forţăm un start faraonic în Statele Unite, ar fi mult mai benefic pentru toată lumea să avem un calendar cu câteva competiţii prestigioase din World Tour în Statele Unite şi un Tur al Italiei pe care fiecare fan american să îl poată urmări la televizor sau pe un dispozitiv mobil. Aşa s-a întâmplat cu Dubaiul: ne-am întâlnit pentru prima dată în vara lui 2012, ca să discutăm despre un eventual start de acolo, după care am decis să colaborăm cu guvernul pentru  a ajuta Dubaiul să aibă propria cursă. Astăzi avem un Tur al Dubaiului cu ambiţii de World Tour şi sunt sigur că va genera noi fani (şi noi investiţii), de care indirect va beneficia toată lumea, inclusiv Turul Italiei.

– Pe lângă un aspect financiar, ce mai are de câştigat Giro dintr-un astfel de start?

Aspectul financiar vine pe plan secund. Atunci când am decis să mergem în străinătate, am făcut asta pentru a le oferi acelor fani ai ciclismului care nu cunoşteau Turul Italiei sau îl urmăreau prin intermediul mijloacelor media ocazia de a trăi pe viu această experienţă. Sunt convins că Giro se va bucura în Irlanda de o primire regală.

– Îmi amintesc că aţi spus despre aceste starturi din străinătate că ajută celelalte curse patronate de RCS Sport să reziste. Pot ele să devină autonome din puncte de vedere financiar în viitor? De ce ar fi nevoie pentru ca asta să se întâmple?

Am spus întotdeauna că Giro pentru italieni este un eveniment pe cale de dispariţie, în timp ce un Giro desenat astfel încât să ajungă la fanii de pretutindeni ar deveni una dintre cele mai importante competiţii sportive din întreaga lume. Am spus mereu asta şi cred cu tărie în aşa ceva. În trecut, am mai spus că Turul Italiei (nu doar starturile din străinătate) ajută cursele mai mici să reziste, dar cred că acestea pot fi autonome în viitor. În portofoliul RCS Sport se află trei curse de World Tour – Milano-San Remo, Il Lombardia şi Tirreno-Adriatico – şi alte două mai mic, dar foarte fascinante, StradeBianche şi Roma Maxima. Fiecare cursă trebuie să aibă propria identitate (un suflet şi o inimă) şi o strategie de marketing. Fiecare cursă trebuie să fie capabilă să atragă fani şi investiţii, deoarece este specială şi unică în peisajul ciclist. Principalele cerinţe pentru a avea curse autonome în viitor sunt: o identitate puternică şi unică (model – Paris-Roubaix); un uriaş eveniment live cu multe activităţi (gratuite şi contracost) pentru fani şi familii (model – Turul Flandrei); un eveniment combinat, cu ciclişti şi cicliste în aceeaşi zi (model – turneele de tenis din Seria Masters).

– În ce alte ţări vă doriţi să mai vedeţi Giro ajungând în viitor?

Oriunde în lume. În afara Italiei, avem oportunităţi nelimitate. Fiecare copil din lume care are o bicicletă trebuie să meargă la şcoală purtând tricoul roz şi visând să concureze în Giro. Dacă aş fi în continuare la conducerea cursei, Africa ar fi ţinta mea pentru 2014.

– Turul Italiei a crescut în ultimul deceniu, dar există în continuare un handicap faţă de Turul Franţei. Ce paşi ar trebui făcuţi pentru a reduce acest handicap şi a convinge din ce în ce mai mulţi rutieri de top să se prezinte la start?

Fanii sunt totul. Cu cât este mai numeros publicul, cu atât e mai mare interesul mass-mediei, al echipelor şi campionilor. Fiecare dintre aceşti factori este determinat de ceilalţi, dar şi îi determină pe restul la rândul său. Cea mai bună calitate a unui organizator trebuie să fie angajamentul pe care şi-l iaimplicareas, iar eu cred că acesta e cel mai mare merit al meu. Giro este precum o mare petrecere minunată şi trebuie să îi convingem pe mulţi trendsetteri să participe.

– Ar ajuta o mare rivalitate între italieni, aşa cum a fost cazul în trecut cu Coppi şi Bartali sau Moser şi Saronni?

Fără îndoială că marile rivalităţi atrag noi fani şi ajută la dezvoltarea sportului. Întotdeauna. În orice sport, indiferent de epocă. Ciclismul are nevoie de campioni puternici şi carismatici, campioni care îi pot impresiona pe suporteri în timpul cursei, dar şi în faţa microfoanelor. Când m-am întâlnit cu juniorii la Conferinţa Mondială a Juniorilor organizată de Uniunea Ciclistă Internaţională la Florenţa în timpul Mondialelor, le-am spus să meargă la cinema şi să vadă filmul “Rush”, ca să înţeleagă ce i-a făcut pe Niki Lauda şi James Hunt atât de speciali şi de ce au fost iubiţi de fani din întreaga lume.

– Pot deveni tinerii rutieri italieni de acum idoli în viitor?

Se spune că în Italia sunt mulţi ciclişti puternici, mulţi au devenit profesionişti de curând, alţii sunt pe punctul de a face acest pas. Toţi pot avea o carieră frumoasă, însă dacă doresc să devină idoli, trebuie să ajungă la inimile oamenilor şi să îi facă pe aceştia să se îndrăgostească de ei. Este nevoie de picioare şi minte, de suflet şi curaj, de talent şi carismă. Niciunul dintre aceşti factori nu trebuie să lipsească.

– În ediţiile anterioare, Giro a avut strade bianche, o dublă ascensiune pe Alpe di Pampeago şi un finiş pe Passo dello Stelvio. Au mai rămas surprize?

Surprize? Sper. Organizatorii trebuie să se priceapă la a amestea istoria şi farmecul tradiţiei cu farmecul noului. Din perspectiva ciclismului, Italia nu este pe deplin descoperită şi cred că în secolul trecut de la înfiinţare, Giro a arătat doar 10% din frumuseţile Italiei.

– În urmă cu câţiva ani a fost un zvon privind un finiş pe Scanuppia-Malga Palazzo. Ar putea deveni realitate sau o căţărare cu o pantă medie de 17,6% ar fi prea mult?

Nu am fost niciodată acolo, dar mi s-a spus că drumul este prea îngust şi nu poate găzdui un eveniment atât de mare precum Giro. În principiu, mă opun exceselor care pot fi contraproductive. Cicliştii sunt cei care trebuie să facă o cursă, nu organizatorii.

– Recent, au existat discuţii privind reducerea Marilor Tururi la doar două săptămâni în viitor. Credeţi că ar fi un lucru bun? În acest caz, Giro ar mai fi Giro?

Sunt mai mult decât convins. Pentru binele ciclismului, pentru public, pentru spectacol, patru Mari Tururi de câte două săptămâni (două în Europa, unul în America şi unul în Asia/Australia) ar fi o soluţie mult mai bună decât ce avem acum, trei Mari Tururi, toate în Europa. De asemenea, sunt sigur că astfel i-am vedea pe Chris Froome, Alberto Contador sau Vincenzo Nibali concurând în toate cele patru Mari Tururi, şi nu doar în luna iulie. Aceasta este doar una dintre schimbările de care avem nevoie pentru a merge înainte şi a avea o reformă concretă şi adevărată în ciclism.

– Domnule Acquarone, o ultimă întrebare: ce urmează acum pentru dumneavoastră?

Voi merge oriunde există un proiect ambiţios care trebuie dezvoltat cu profesionalism şi entuziasm.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: