Cafe Roubaix

Il Giro 2014 – etapa a lX-a

Deşi în faţă au fost prezenţi mulţi rutieri puternici, evadarea din etapa a opta nu a avut câştig de cauză. Lucrurile s-ar putea schimba în ultima rundă din prima săptămână, când o acţiune pornită devreme pare să aibă şanse mai mari de reuşită, cu atât mai mult cu cât traseul nu promite o mare bătălie pentru clasamentul general. Ziua va începe în Lugo, un orăşel cu aproximativ 33 000 de locuitori, iar primii 110 kilometri vor fi pe un plat perfect. Prima dintre cele trei ascensiuni repertoriate va fi trecută apoi, şi chiar dacă e lungă, nu ar trebui să ridice probleme. Cum se va termina aceasta, va urma un fals plat, unde e plasat şi singurul sprint intermediar al etapei.

Imediat după acea porţiune, va apărea o căţărare de categoria a patra, ce ar putea reprezenta rampa de lansare pentru cicliştii care nu vor mai dori să stea în pluton, însă marea bătălie se va da pe Passo del Lupo, ultimul obstacol din această zi. Deşi este o ascensiune lungă – 16,5 kilometri – panta nu e dură, cea mai grea porţiune, de 13%, urmând să apară la intrarea în ultimii cinci kilometri. Tocmai de aceea, plutonul va fi numeros pe final, iar victoria, dacă va fi decisă de acolo, va veni în urma unui sprint, aşa cum a fost cazul la Viggiano şi Montecopiolo, sosiri pe care Diego Ulissi s-a impus.

Italianul nu este un om de general, însă s-a transformat într-un excelent colecţionar de etape, iar Sestolo e un alt finiş parcă special desenat pentru el. Tot ce trebuie să facă ciclistul echipei Lampre-Merida este să urmeze roţi şi să se asigure că va alege din nou momentul potrivit pentru a declanşa atacul. Cu siguranţă, adversarii lui Ulissi îşi vor face mult mai bine temele şi vor căuta o modalitate prin care să îl surprindă pe favoritul gazdelor. Rămasă fără Joaquim Rodriguez, Katusha are nevoie de un succes pentru a-şi salva într-o oarecare măsură participarea în Giro, iar spaniolul Daniel Moreno e omul pe care se va baza pe finalul de pe Passo del Lupo.

Triumfător într-o etapă din Turul Trentino, Edoardo Zardini poate fi un alt candidat la victorie; deşi tânăr, ciclistul echipei Bardiani are două avantaje: nu e cunoscut de mulţi şi nici nu contează în ierarhia generală. După ce a dezamăgit în etapa a opta, Fabio Duarte trebuie să îşi ia revanşa, iar sosirea de duminică îi poate oferi o excelentă oportunitate pentru a-i aduce Colombiei prima victorie în Giro. Compatriotul lui Duarte, Julian Arredondo, va încerca şi el să se implice, mai ales că finalul i se potriveşte, însă e dificil de spus ce poate face, după ce şi-a petrecut ziua anterioară în faţă. Evident, toate aceste calcule şi ipoteze nu vor mai conta dacă o evadare va reuşi, ceea ce e foarte posibil, deoarece Cadel Evans, liderul clasamentului general, nu va dori să îşi pună colegii la treabă şi va încerca să îi menajeze pentru a doua jumătate a cursei. În acest caz, în cazul în care un grup solid va pleca la startul etapei, acolo se va afla şi învingătorul, iar numele său ar putea fi Miguel Angel Rubiano, Johnny Hoogerland sau Yonathan Monsalve.

Omul din Antioquia

Diego Ulissi a câştigat pe Montecopiolo, Cadel Evans a îmbrăcat tricoul roz, dar rutierul care a impresionat cel mai mult în etapa a opta a fost Julian Arredondo. Aflat la debutul în Giro, columbianul a venit aici să câştige o etapă, iar sâmbătă puţin i-a lipsit să îşi atingă acest obiectiv. Aflat într-o evadare plecată devreme, sud-americanul a rămas fără energie în ultimii doi kilometri, însă a fost recompensat pentru efortul său cu tricoul albastru, al celui mai bun căţărător, pe care are toate şansele să îl ducă până la finalul de la Trieste, o performanţă pe care au mai reuşit-o doar alţi trei ciclişti din ţara sa: Luis Herrera, Chepe Gonzales şi Fredy Gonzales. Dar care este povestea micuţului columbian de la Trek Factory Racing?

Julian Arredondo s-a născut în 1988, în Ciudad de Bolivar, un orăşel aflat în departamentul Antioquia, cunoscut pentru că de acolo au mai plecat în ciclismul profesionist Sergio Henao şi Rigoberto Uran, pentru a aduce în discuţie doar exemplele recente. La fel ca aceştia, şi Arredondo a început la câteva cluburi locale şi a câştigat titlul naţional la juniori, înainte să meargă în Italia, o ţară care a devenit, mai ales în ultimele două decenii, destinaţia preferată a sud-americanilor. Odată ajuns în Peninsulă, rutierul din Antioquia s-a făcut imediat remarcat, trecându-şi în palmares nu mai puţin de şapte victorii, în curse ca Memorialul Tito Squadroni, Coppa Dalfiume, Gran Premio Folignano sau Coppa Comune.

În Italia, columbianul a concurat pentru echipele Massi şi S.C.A.P. Foresi Prefabbricati, iar evoluţiile de acolo i-au atras atenţia lui Nippo-De Rosa, care i-a oferit un contract pe doi ani şi un program construit în jurul curselor din Asia Tour. După un 2012 relativ modest, cu doar un succes şi două tricouri de cel mai bun căţărător (în Turul Japoniei şi Turul Kumano), Julian Arredondo a explodat în sezonul următor, în care şi-a trecut în palmares două curse pe etape, cel mai important rezultat fiind victoria din Turul Langkawi, venită în faţa multor rutieri de World Tour. Acel triumf, dar şi locul întâi ocupat în Circuitul Asiatic, i-au adus un contract la Trek Factory Racing, oferta echipei americane fiind cu mult peste ceea ce îi oferise Colombia, acolo unde a spus în mai multe rânduri că visează să se transfere.

Ajuns la Trek, Arredondo şi-a început aventura la cel mai înalt nivel în Turul San Luis, unde a bifat două succese de etapă. A continuat apoi cu un podium în Gran Premio di Camaiore, un top cinci în Tirreno-Adriatico şi un loc 11 în Flèche Wallonne. De aici până la o prezenţă în Turul Italiei a mai rămas un singur pas, mai ales că aptitudinile îl recomandau pentru etapele montane de acolo. În Giro, doar ghinionul l-a împiedicat pe Arredondo să aibă o clasare bună la general după prima săptămână, însă sud-americanul a întors situaţia neplăcută în favoarea sa şi se află acum într-o poziţie care îi permite să spere că nu va pleca din cursă cu mâna goală.

Il Giro 2014 – etapa a Vlll-a

Oamenii de clasament general vor ajunge pe teren propriu, după o săptămână marcată de ploaie, căzături şi controverse. Caravana va pleca din oraşul care a găzduit finişul etapei precedente, Foligno, şi va avea parte de un traseu mai scurt decât în zilele precedente (179 de kilometri), dar cu mai multe dificultăţi pe final. Trei căţărări vor sta în calea plutonului, iar prima dintre acestea va fi Cippo di Carpegna, cunoscută pentru că Marco Pantani s-a antrenat de zeci de ori aici, fără însă a prinde această ascensiune în Il Giro. Totuşi, Cippo di Carpegna (şase kilometri, pantă medie 9,9%) a figurat ca finiş în trecut, la ediţiile din 1973 şi 1974, când învingători au fost Eddy Merckx, respectiv Jose Manuel Fuente.

După selecţia care se va realiza pe Carpegna (acolo unde e ridicat şi un monument în memoria lui Pantani), cicliştii vor trebui să fie foarte atenţi pe coborâre, deoarece este îngustă şi cu porţiuni întortocheate. Apoi, drumul va începe să urce, iar caravana va ajunge pe Villaggio del Lago, unde pot apărea atacuri din partea rutierilor fără pretenţii la clasamentul general. Bătălia cea mare se va da mai târziu, pe Montecopiolo, o căţărare de categoria întâi ce porneşte uşor, dar continuă să devină mai dificilă cu fiecare metru parcurs. Ultimul kilometru este cel mai dur, cu o pantă maximă de 13%, care oferă terenul ideal pentru un atac şi pentru crearea unor diferenţe.

Având în vedere că este prima etapă cu sosire la altitudine, iar plutonul e deja obosit, nu ar fi deloc exclus ca o evadare să reuşească. Singurul dintre favoriţi care ar fi de acord cu asta este Cadel Evans, deoarece australianul nu are punch-ul necesar pentru a accelera pe porţiunea finală de pe Montecopiolo, astfel încât să intre în posesia unor bonificaţii. De altfel, sunt şanse mari ca rutierul lui BMC să piardă câteva secunde acolo, cu condiţia ca Nairo Quintana să lanseze un atac similar cu cele puse în scenă în Alpi, la ediţia din 2013 a Turului Franţei. Sud-americanul e obligat să recupereze secunde serioase şi trebuie să încerce să îl distanţeze pe Evans cu fiecare ocazie ce va apărea.

Columbienii vor oferi cei mai mulţi favoriţi la victoria de etapă, pe lângă Quintana, Rigoberto Uran, Fabio Duarte şi Julian Arredondo fiind capabili să se impună. Dintre toţi, Arredondo are avantajul că nu contează la general, ceea ce îi permite să atace mai devreme, fără a-i fi teamă că va fi urmărit. O evoluţie solidă este aşteptat să aibă şi polonezul Rafal Majka, de la Tinkoff-Saxo, care a arătat o dispoziţie excelentă în ultima vreme, la fel ca Fabio Aru, liderul Astanei odată cu căzăturile în care a fost implicat Michele Scarponi. Totuşi, dintre italieni, cel mai puternic pare a fi nu Aru, ci Domenico Pozzovivo, care va trage pentru a recupera din timpul pierdut la Montecassino şi se poate gândi chiar la primul loc pe Montecopiolo.

De la boxer la rutier

Nacer Bouhanni este un caz deosebit în lumea ciclismului, unde a ajuns după ce a făcut cunoştinţă cu un alt sport la începutul carierei. Nu este un caz singular – Primož Roglič (sărituri cu schiurile), Lance Armstrong (triatlon) sau Bas Tietema (fotbal) – fiind alte exemple de oameni care au făcut trecerea la ciclism, dintr-un motiv sau altul. Spre deosebire de ceilalţi, francezul nu a renunţat complet la prima dragoste, în lunile de iarnă antrenându-se în ring (uneori, alături de Sofiane Takoucht) pentru a rămâne în formă, în timp ce în curse obişnuieşte să citească biografii sau autobiografii ale unor mari boxeri, aşa cum s-a întâmplat în Paris-Nisa din acest an, unde nu se punea la somn fără să afle mai multe despre viaţa lui Mike Tyson.

Născut în regiunea Lorraine, Nacer Bouhanni nu a impresionat la juniori şi tineret cu rezultatele sale, obţinând o singură victorie, la ediţia din 2011 a Tour de Gironde. Tocmai de aceea, pe mulţi i-a surprins transferul său la FDJ, însă ciclistul din Hexagon şi-a arătat talentul încă din sezonul de debut la profesionişti, câştigând o etapă din Tropicale Amissa Bongo. Pe lângă asta, Bouhanni a mai atras atenţia asupra a două detalii extrem de interesante: poziţia pe bicicletă în timpul sprintului, foarte similară celei a britanicului Mark Cavendish, şi agresivitatea arătată în lupta pentru poziţie, o consecinţă pozitivă a anilor petrecuţi făcând box.

Sezonul acesta, deşi aflat în conflict cu managementul lui FDJ, Nacer Bouhanni se bucură de cel mai bun an de când a trecut la profesionişti, în CV-ul său aflându-se şapte victorii, care îl situează la egalitate cu Cavendish, doar Alejandro Valverde aflându-se în faţa lor. Devenit cel mai de succes rutier francez în Giro din ultimii 15 ani, Bouhanni are acum şansa să câştige clasamentul pe puncte în Corsa Rosa, la fel ca Laurent Jalabert, însă asta va depinde de disponibilitatea pe care o va avea de a rămâne în cursă până la finalul de la Trieste. Indiferent de decizia sa, un lucru e clar: cele şapte echipe interesate de el vor trebui să îi facă o ofertă serioasă pentru a-i obţine semnătura.

Il Giro 2014 – etapa a Vll-a

Vineri, sprinterii vor avea ultima oportunitate de a obţine o victorie în prima săptămână a Turului Italiei. Startul se va da din Frosinone, iar drumul va urca încă de la început, plutonul urmând să ajungă pe Valico di Arcinazzo, o căţărare de categoria a treia. Apoi, traseul va continua cu câteva “cocoaşe”, sprintul intermediar de la Rieti şi o căţărare de categoria a patra, care va fi trecută cu 40 de kilometri înainte de sosire. Finalul de la Foligno este pe un plat perfect, cu două uşoare viraje în ultimii 250 de metri, ce nu ar trebui să le dea bătăi de cap rutierilor.

Elia Viviani, Nacer Bouhanni, Giacomo Nizzolo şi Ben Swift luptă pentru tricoul verde la această ediţie, iar cei patru vor fi şi principalii favoriţi la victorie în etapa a şasea (cu menţiunea că britanicul ar putea fi afectat de căzătura suferită joi). În afară de Bouhanni, niciunul dintre ceilalţi nu are un succes într-un Mare Tur, ceea ce va aduce un strop de tensiune în ultimul kilometru al rundei de vineri, când poziţionarea în pluton şi avantajul numeric asigurat de “trenuleţe” vor fi extrem de importante. În afară de sprinterii menţionaţi mai sus, Davide Appollonio, Luka Mezgec, Francesco Chicchi şi Roberto Ferrari mai sunt aşteptaţi să se implice, însă aceştia nu pot spera la mai mult de un loc pe podium.

Va fi pentru prima dată după 46 de ani când o etapă din Il Giro se va încheia la Foligno. La ediţia din 1968 – care a consemnat primul triumf al lui Eddy Merckx într-un Mare Tur – Franco Bitossi s-a impus în oraşul din Umbria şi a obţinut a noua victorie a carierei în Corsa Rosa, după un sprint la care i-a învins pe Ward Sels (fostul protejat al lui Rik Van Looy) şi Gines Garcia Peran.

Victimele de la Montecassino

Andrey Amador, Julian Arredondo, Fabio Aru, Ivan Basso, Janez Brajkovic, Giampaolo Caruso, Jonathan Castroviejo, Dario Cataldo, Damiano Cunego, Gorka Izagirre, Adriano Malori, Moreno Moser, Przemyslav Niemiec, Stefano Pirazzi, Nicholas Roche, Joaquim Rodriguez, Michele Scarponi, Paolo Tiralongo, Svein Tuft şi Davide Villella sunt doar câţiva dintre rutierii implicaţi în cele două căzături produse cu aproximativ zece kilometri înainte de finalul etapei a şasea din Giro. Cei mai mulţi dintre aceştia au continuat, însă au pierdut timp important la general, în timp ce alţii au decis să abandoneze, urmare a unor accidentări serioase, care îi vor obliga să facă o pauză de săptămâni bune.

Dintre pretendenţii la tricoul roz, singurul care a ieşit excelent a fost Cadel Evans. Experienţa veteranului australian şi-a spus cuvântul, acesta fiind aproape de vârful plutonului atunci când s-au produs căzăturile. Sesizând oportunitatea ivită şi fiind conştient de propriile limite, care sunt aşteptate să iasă la suprafaţă în ultima săptămână, Evans şi-a pus la treabă colegii şi le-a luat aproape un minut celorlalţi favoriţi. A fost un scenariu cum nu se mai putea mai bun pentru fostul câştigător al Turului Franţei, deoarece acesta şi-a construit un avans consistent în raport cu adversarii săi, evitând să preia tricoul roz.

Evident, au apărut discuţii privind moralitatea acţiunii în centrul căreia s-a aflat Cadel Evans, însă nu este nimic de vorbit sau analizat, mai ales că totul s-a petrecut într-un ritm fulgerător, când mai era puţin până la final, iar BMC şi Orica-GreenEdge nu aveau cum (şi nici nu erau obligate) să facă o listă a celor implicaţi în căzături şi să îi aştepte. Eventual, singurul care s-ar fi putut implica ar fi fost purtătorul tricoului roz, însă acesta nu avea autoritatea şi experienţa necesare pentru a face faţă unei astfel de situaţii.

În aceste condiţii, evoluţia lui Michael Matthews aproape că a trecut neobservată. În vârstă de 23 de ani şi aflat la debutul în Giro, australianul a demonstrat că a progresat enorm în ultima vreme şi că se descurcă şi pe căţărări mai lungi, alături de oameni de clasament general. Odată cu victoria de joi, el a devenit primul purtător de tricou roz din afara Europei, de la americanul Andy Hampsten, în 1988, care a obţinut o victorie de etapă în Turul Italiei, şi a mai făcut un pas către o participare în Le Tour 2014.

Il Giro 2014 – etapa a Vl-a

Faţă de traseul prezentat mai sus, organizatorii au operat o modificare de ultim moment: din cauza unor alunecări de teren, după localitatea Pola, plutonul va face un ocol de zece kilometri, astfel încât distanţa totală pe care o vor avea de parcurs rutierii va fi de 257 de kilometri, în ceea ce va fi cea mai lungă etapă a Turului Italiei din ultimii cinci ani. Traseul dintre Sassano şi Montecassino este aproape plat, cu excepţia câtorva cioturi şi a două ascensiuni repertoriate. Cea mai importantă va fi Montecassino (categoria a doua), care va apărea la final, aşteptându-i pe ciclişti cu o pantă medie de 5% pe cei 8,5 kilometri ai săi.

Deşi nu a mai figurat ca sosire de etapă în Turul Italiei, ascensiunea de la Montecassino le este cunoscută multor rutieri din caravană, deoarece aici s-a încheiat o rundă din Girobio, în 2011. Atunci, Stefano Agostini l-a învins la un sprint în doi pe Winner Anacona, în top 15 mai încheind Enrico Battaglin, Moreno Moser, Fabio Aru, Francesco Manuel Bongiorno şi Edoardo Zardini. Toţi aceştia sunt conştienţi că şansele de reuşită ale unui atac solitar sunt infime, deoarece ascensiunea, chiar dacă este mai lungă decât cea de la Viggiano, nu are pante dure, cea mai dificilă porţiune făcându-şi apariţia chiar la început. Cel mai probabil, se va ajunge din nou la sosire cu un grup de 15-20 de ciclişti, din care apoi se va sprinta.

După succesul de miercuri, Diego Ulissi este principalul favorit la victorie, însă va fi şi unul dintre cei mai supravegheaţi rutieri pe finalul rundei. Julian Arredondo a spus că ţinteşte victoria de etapă la Montecassino, dar columbianul are două probleme: finişul este pe un fals plat, iar el a arătat că încă nu are acel kick suplimentar care să îi permită să facă diferenţa. Aflat în roz de patru zile, Michael Matthews e un alt om de luat în seamă, chiar dacă ascensiunea este mai lungă decât cea de la Viggiano. În cazul în care plutonul nu scapă de el pe primele pante ale dealului, atunci australianul poate rămâne în primul grup, însă are nevoie şi de un coleg, astfel încât să fie proaspăt la sprint. Căţărarea de la Montecassino li se mai potriveşte lui Edvald Boasson Hagen, Fabio Felline, Enrico Battaglin, Simone Ponzi, dar şi lui Cadel Evans, care se poate gândi la noi secunde de bonificaţie, ce îl pot apropia de primul loc la general.

Prima victorie italiană în Giro 2014

Este clar: Lampre-Merida şi-a găsit un lider pentru Corsa Rosa, iar numele acestuia e Diego Ulissi, fostul dublu campion mondial de juniori, care a crescut enorm în ultimele sezoane şi a arătat că este pregătit să conducă o echipă într-un Mare Tur. Venit în Turul Italiei cu obiectivul declarat de a obţine un succes, Ulissi şi-a jucat perfect cartea la Viggiano, accelerând după ce şi-a analizat adversarii şi i-a lăsat să îşi consume energia într-o serie de atacuri declanşate prea devreme.

După un început excelent de sezon, peninsularul s-a stins în lunile de primăvară şi a ratat complet clasicele din Ardeni, la care se gândea încă de la finalul stagiunii precedente, dar a revenit la timp pentru Il Giro, marele rendez-vous al anului şi a devenit primul italian câştigător al unei etape la această ediţie. De asemenea, a întrerupt o lungă perioadă de “secetă” pentru Lampre-Merida, care nu mai bifase un succes în cursa de pe teren propriu din 2011, atunci când tot Ulissi trecuse primul linia de sosire, la Tirano.

Ce va urma acum pentru toscan? Pe termen lung, Lampre-Merida va continua să îl şlefuiască, astfel încât să devină unul dintre cei mai buni rutieri de clasice din lume, dar şi să aibă un impact asupra curselor de o săptămână. Pe termen scurt, nu este deloc exclus ca succesul de la Viggiano să fi fost doar primul pentru italian în Giro 2014, iar acesta să fie una dintre vedetele ediţiei cu numărul 97.

Il Giro 2014 – etapa a V-a

Miercuri, startul se va da din Taranto, rutierii urmând să se îndrepte spre Viggiano, acolo unde se va sosi pentru prima oară în istoria Turului Italiei. Traseul va avea două ascensiuni, Valico di San Chricio şi Viggiano, aceasta urmând să figureze în două rânduri. E posibil ca atacurile să apară încă de la baza căţărării de categoria a patra, deşi astfel de acţiuni nu vor avea viaţă lungă. Totul se va decide în ultimul kilometru, a cărui pantă medie este de 7%; acolo, dacă un rutier nu se va desprinde, vom avea parte la o sosire la pluton, însă nu sprinterii puri vor ieşi în evidenţă, ci oamenii care au un punch.  

Absenţa lui Michael Matthews de la sprinturile din ultimele zile i-a surprins pe mulţi, însă nu ar fi trebuit să o facă, deoarece australianul în vârstă de 23 de ani a declarat în mai multe rânduri că etapa de la Viggiano este principalul său obiectiv la această ediţie. Un sprinter care se descurcă foarte bine pe căţărările scurte, purtătorul tricoului roz are şi o echipă ce poate controla cursa, aducându-l astfel într-o poziţie bună la intrarea în ultimii 300 de metri. Unul dintre principalii rivali ai lui Matthews va fi vice-campionul mondial din 2012, Edvald Boasson Hagen, care va avea ocazia să arate că a renăscut. Pe lângă picioare bune, norvegianul va trebui să dea dovadă şi de un simţ tactic dezvoltat, ceva ce i-a lipsit în ultimele sezoane.

Rămasă fără Daniel Martin, Garmin-Sharp va încerca să obţină victorii, iar etapa a cincea va reprezenta o excelentă oportunitate pentru Nathan Haas. După ce seria succeselor i-a fost întreruptă marţi, ca urmare a abandonului lui Marcel Kittel, Giant-Shimano poate reveni pe lista câştigătorilor, datorită lui Simon Geschke, ocupantul unui impresionant loc şase în Amstel Gold Race. Un outsider interesant este Simone Ponzi, câştigător al unei etape similare în Turul Burgosului, anul trecut. Ciclistul echipei Neri Sottoli-Yellow Fluo nu e singurul italian care ar putea avea un cuvânt important de spus la Viggiano, Fabio Felline, Mauro Finetto, Oscar Gatto, Diego Ulissi şi Enrico Battaglin (deşi forma acestuia rămâne un mister) fiind alţi rutieri potriviţi pentru un astfel de finiş.

O farsă la Bari

Pe 13 mai 1909, 127 de rutieri au decis să plece într-o aventură numită Turul Italiei, fără să ştie exact ce îi aşteaptă, singurul lucru cert fiind că prima etapă urma să îi poarte între Milano şi Bologna, pe distanţa de 397 de kilometri. 105 ani mai târziu, 193 de rutieri, cu condiţii mult peste cele avute de predecesorii lor, au decis să neutralizeze etapa dintre Giovinazzo şi Bari, ploaia şi perspectiva unui finiş pe circuitul urban de la Bari neoferindu-le o perspectivă prea plăcută. Ce s-a întâmplat marţi a fost o copie a etapei a noua din 2009, atunci când, din cauza traseului urban de la Milano, presărat cu multe viraje şi maşini aflate în drumul caravanei, Lance Armstrong şi ceilalţi rutieri au protestat, provocând astfel o reacţie nervoasă din partea lui Angelo Zomegnan, directorul sportiv de la acea vreme.

În 2009, Mark Cavendish, marele favorit, a câştigat acea etapă, care s-a animat doar pe final. Cinci ani mai târziu, Marcel Kittel era principalul candidat la victorie, însă totul sa schimbat după ce germanul s-a retras înainte de start, din cauza unor probleme de sănătate. Astfel, sprintul a reprezentat o afacere între ciclişti fără niciun pedigree în Marile Tururi, iar cel care a profitat de ocazia ivită a fost Nacer Bouhanni, dar numai după ce căzăturile au apărut în ultimii 1500 de metri ca ciupercile după ploaie. Primul francez învingător într-o etapă din Corsa Rosa după trei ani, ciclistul lui FDJ a impresionat nu atât prin sprintul pornit devreme, cât mai ales prin faptul că a mai avut forţă după ce în ultimii 14 kilometri a spart şi a fost nevoit să tragă din greu pentru a reveni în pluton.

Totuşi, nu Nacer Bouhanni (aflat la primul succes într-un Mare Tur) a fost “vedeta” zilei, ci plutonul, ce a decis să ruleze încet şi să protesteze la adresa organizatorilor, acesta fiind ultimul lucru de care mai avea nevoie un Tur al Italiei ce încearcă de la an la an să aducă nume mari la start şi să reducă din avantajul Turului Franţei. Evident, mulţi vor spune că rutierii au avut dreptate să iniţieze această acţiune, având în vedere ce s-a întâmplat pe final, însă extrem de ironic este că dacă s-ar fi rulat la viteză normală de la startul etapei, caravana ar fi ajuns la sosire în condiţii perfecte, iar drumul nu ar mai fi fost ud.