Cafe Roubaix

Vuelta 2014 – etapa a XV-a

Runda de duminică are obişnuitele sprinturi intermediare, o ascensiune de categoria a doua (Puerto del Torno) şi un final ce se anunţă spectaculos, pe Lagos de Covadonga, singurul punct cu adevărat important al zilei. Căţărarea din Asturia este unul dintre locurile mitice ale Turului Spaniei, nu doar pentru că aici s-au impus Pedro Delgado, Robert Millar, Lucho Herrera sau Laurent Jalabert, dar şi pentru că într-o etapă de Vuelta terminată aici, în urmă cu 18 ani, Miguel Indurain s-a retras din activitate. Triumfător în patru curse pe etape din acel sezon, între care Euskal Bizikleta şi în Criteriul Dauphiné, liderul lui Banesto se afla pe locul trei la general în Turul Spaniei, dar etapa a 13-a, programată într-o zi de joi, l-a găsit pe Indurain coborât de pe bicicletă, înainte de Lagos de Covadonga, şi decis să îşi încheie cariera.

Ascensiunea din Asturia se întoarce în Vuelta după doi ani, urmând să găzduiască o sosire pentru a 19-a oară în istorie. Covadonga, care are 12,2 kilometri şi o pantă medie de 7,2%, începe în forţă, cu bucăţi de 9%, pe care vor fi scuturaţi mulţi ciclişti. Căţărarea poate fi împărţită în trei porţiuni: prima se termină după opt kilometri şi este urmată de o coborâre, după care drumul începe din nou să urce vreme de doi kilometri. Apoi, rutierii vor mai coborî o dată, înainte de a aborda o ultimă porţiune, scurtă, dar violentă, cu pantă de 17%.

Având în vedere că lupta pentru clasamentul general a devenit mai strânsă, e greu de crezut că o evadare va reuşi, mulţi oameni fiind interesaţi de secundele de bonificaţie de la sosire. Pe La Camperona, Chris Froome şi-a adus echipa la trenă, iar Sky a controlat prima jumătate a căţărării, deşi caracteristicile acesteia nu i s-au potrivit britanicului. Cum Lagos de Covadonga e mai mult pe stilul lui Froome, este de aşteptat să îi vedem din nou pe colegii săi în faţă, dictând ritmul cursei. De altfel, aici vom afla dacă fostul câştigător al Turului Franţei a revenit cu adevărat şi poate atenta la tricoul roşu, sau dacă evoluţia de sâmbătă a fost doar ceva trecător, iar problemele sale vor continua.

Pentru Alberto Contador, etapa ar putea fi din nou una în care să stea în defensivă, spaniolul fiind conştient că astfel îşi reduce consumul de energie şi se mai apropie cu o zi de câştigarea cursei. În plus, după La Camperona, datele problemei s-au schimbat, şi Alejandro Valverde, chiar dacă încă este pe locul secund, nu mai reprezintă o ameninţare atât de mare. Froome e adversarul lui, iar asta înseamnă că rutierul lui Tinkoff-Saxo se bucură de un avans de peste un minut în faţa acestuia şi îşi permite să piardă câteva secunde.

Pe hârtie, Joaquim Rodriguez ar trebui să îi ia un pumn de secunde lui Contador, avantajat de acea pantă explozivă de pe final. În schimb, pentru un alt iberic, Alejandro Valverde, etapa s-ar putea dovedi din nou una în care se va afla sub presiune, liderul lui Movistar riscând să mai coboare o poziţie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Rigoberto Uran; columbianul a părut foarte fragil pe căţărări, iar Fabio Aru îi ameninţă serios locul al cincilea, de care îl despart doar opt secunde.

La Camperona a înviat Vuelta

Cu nouă zile înainte de încheierea Turului Spaniei, nimic nu era decis în privinţa clasamentului general, însă senzaţia generală era că totul se îndreaptă către un succes al lui Alberto Contador. Liderul ierarhiei nu avea un avans mare, dar niciunul dintre adversarii săi nu arătase că e capabil să îi pună probleme, singurul loc în care i-au luat timp fiind la sprinturile intermediare. Tocmai de aceea, La Camperona era aşteptată cu nerăbdare, având potenţialul să agite lucrurile în clasament şi să crească interesul pentru ultima treime a cursei.

Startul luptei dintre favoriţi nu a fost neapărat cel mai promiţător, deoarece Contador a părut să controleze foarte bine ostilităţile şi să îşi marcheze adversarii, ba chiar să îi distanțeze pe aceştia, cum a fost cazul cu Chris Froome. Surprinzător, tot britanicul a fost cel care a aprins „artificiile” pe La Camperona, recuperând fabulos în ultimul kilometru, când adversarii săi spanioli credeau că au scăpat de el. Aducând aminte de evoluţia avută în Turul Franţei 2013, Froome a accelerat de lângă Contador şi „Purito” şi le-a luat acestora câteva secunde ce au completat o revenire remarcabilă. În plus, rezultatul de pe La Camperona a avut darul de a-i ridica moralul ciclistului echipei Sky şi de a-l ţine în joc pentru câştigarea tricoului roşu, acum, când au mai rămas patru finişuri în căţărare.

Dacă despre Contador nu pot fi spuse multe, în condiţiile în care ascensiunea nu a fost pe gustul său, iar el a preferat să stea oarecum în defensivă, nu la fel stau lucrurile cu Joaquim Rodriguez. Aşa cum s-a întâmplat şi în alte Mari Tururi, catalanul îşi regăseşte cele mai bune picioare odată cu apariţia ultimei săptămâni, iar La Camperona a fost semnalul că atinge nivelul dorit. Practic, revirimentul ciclistului Katushei este un motiv suplimentar pentru ca lupta ce se va da la general să devină şi mai pasionantă în etapele următoare. În plus, dacă Valverde nu va ceda fizic, iar Fabio Aru va continua să impresioneze, Turul Spaniei se poate pregăti pentru unul dintre cele mai nebune finişuri din istorie.

Vuelta 2014 – etapa a XlV-a

Ziua va fi una cu multe amintiri frumoase pentru Alberto Contador, deoarece în prima treime se va trece peste Collada de la Hoz, căţărare pe care ciclistul lui Tinkoff-Saxo și-a surprins toți rivalii, atacând devreme, deşi mai rămânea o ascensiune până la final. Atunci, Contador s-a impus pe Fuente De şi a preluat tricoul roşu de la Joaquim Rodriguez, iar apoi l-a dus până la Madrid, unde a obţinut al cincilea triumf al carierei într-un Mare Tur. Acela rămâne, până astăzi, ultimul succes al ibericului într-o cursă majoră.

De această dată, Collada de la Hoz nu are cum să îşi pună amprenta asupra cursei, lucru valabil şi pentru Puerto de San Glorio, al doilea obstacol al rundei. Căţărarea de categoria întâi este foarte lungă – 20,9 kilometri – însă poate duce, cel mult, la subţierea plutonului. Sosirea va fi din nou în urcare, pe La Camperona, ascensiune aflată la debutul în Turul Spaniei. Aceasta are 8,3 kilometri, pantă medie 7,5%, dar şi porţiuni de 28,3%, pe care mulţi vor suferi. Startul lui La Camperona este foarte uşor, greul urmând să înceapă odată cu a doua parte, când drumul va deveni din ce în ce mai dur. Ultimii doi kilometri vor aduce pantele de 14%, 15% şi 19%, pe care se pot face diferenţe mari, în cazul unor atacuri de anvergură.

În continuare, Alberto Contador este lider, însă nu au dispărut complet zvonurile alarmante privind starea piciorului său. Dacă spaniolul în vârstă de 31 de ani are probleme, acestea se vor vedea pe La Camperona, acolo unde un ciclist ca Joaquim Rodriguez va beneficia de toate condiţiile pentru a da un atac puternic. Pantele de pe final nu i se potrivesc ciclistului echipei Tinkoff-Saxo, ci compatriotului său, aflat în continuare în căutarea unui succes şi a unor secunde care să îl ajute să ajungă pe podium şi să îşi relanseze campania de cucerire a tricoului roşu.

În ceea ce îl priveşte pe Alberto Contador, este posibil ca acesta să iasă la atac pentru a mai pune timp între el şi Alejandro Valverde, aflat la doar 20 de secunde în urma sa. Cel mai probabil, Valverde va alege să fie defensiv pe căţărare, însă asta nu înseamnă că pe finalul ascensiunii nu va încerca să îi ia câteva secunde lui Contador, asta dacă nu cumva liderul clasamentului va fi în faţă la acel moment, conştient de strategia adversarului de la Movistar.

O altă evoluţie aşteptată cu mare interes va fi cea a lui Chris Froome. Britanicul a fost ca un yo-yo pe San Miguel de Aralar, fiind distanţat şi revenind în mai multe ocazii, felul cum a rulat ridicând multe semne de întrebare cu privire la forma sa. Rutierul lui Sky a declarat că încă nu a renunţat la victorie, iar nivelul său se va îmbunătăţi odată cu trecerea etapelor. Tocmai de aceea, La Camperona va reprezenta un test important, un nou parcurs slab al lui Froome fiind echivalent cu eliminarea acestuia din calculele pentru victorie şi chiar pentru podium, mai ales că italianul Fabio Aru, care se află într-o formă foarte bună, stă la pândă şi este pregătit de noi atacuri.

Navarro a oprit seceta lui Cofidis

De sezoane bune, echipa franceză a cunoscut multe momente dificile, traduse prin lipsa de rezultate, doar patru victorii de World Tour fiind obţinute din 2011 încoace. Drept consecinţă, în vara lui 2012, Eric Boyer a fost îndepărtat din funcţia de manager şi înlocuit cu Yvon Sanquer, iar acest a început un lung şi anevoios proces de reconstrucţie. Astfel, mulţi rutieri din vechea gardă au fost îndepărtaţi de la venirea lui Sanquer, în locul lor fiind aduşi rutieri tineri, ca Florian Senechal sau Louis Verhelst, care promit să aibă un viitor frumos.

Totuşi, echipa franceză nu a schimbat complet liniile, păstrând câţiva ciclişti cu experienţă, iar unul dintre aceştia a fost Daniel Navarro, fostul “locotenent” al lui Alberto Contador. Aflat la al doilea sezon alături de Cofidis, ciclistul originar din Asturia a bifat câteva clasări interesante în prima parte a lui 2014, însă moralul său a primit o lovitură importantă în Turul Franţei, acolo unde a fost nevoit să abandoneze, din cauza unor probleme de sănătate. În aceste condiţii, Vuelta a căpătat o importanţă şi mai mare, devenind ultima sa şansă de a-şi salva stagiunea.

După ce în urmă cu câteva zile a ratat o ocazie de a câştiga, deoarece Contador s-a luat după el – lucru pe care ciclistul lui Cofidis i l-a reproşat fostului său coleg – Navarro a atacat pe finalul rundei de vineri, luându-i prin surprindere pe toţi adversarii săi, care se aşteptau ca puncheurii să iasă în evidenţă pe dificila sosire de la Obregon. Profitând de lipsa de reacţie a favoriţilor, spaniolul s-a distanţat decisiv şi a câştigat etapa a XlV-a, devenind primul rutier din Gijon care s-a impus în Vuelta. Mai important decât asta a fost că formaţia sa, Cofidis, a obţinut un succes într-un Mare Tur pentru prima dată după trei ani (mai exact, 1098 de zile), aceasta fiind una dintre cele mai lungi perioade de secetă ale unei echipe în cursele majore.

Succesul contează enorm pentru Cofidis, deoarece a scăpat de o presiune uriaşă, iar situaţia de acum îi permite să încheie anul liniştită şi să se gândeacă la 2015, atunci când, cu Nacer Bouhanni în distribuţie, va spera ca victoriile de etapă într-un Mare Tur să devină o obişnuinţă.

Vuelta 2014 – etapa a Xlll-a

Traseul dintre Belorado şi Obregon, localitate care nu a mai fost vizitată până acum, este perfect pentru o evadare. Vreme de 17 kilometri după start, cicliştii vor coborî, după care drumul va începe să urce până la kilometrul 110, unde este plasată prima căţărare dintre cele trei repertoriate gândite de organizatori pentru această zi, Alto Estacas de Trueba. De acolo vor urma alte două ascensiuni – Puerto de la Braguia şi Alto del Caracol (10,5 kilometri, pantă medie 5,5%) – ultima încheindu-se cu 37 de kilometri înainte de sosire. Finalul se anunţă pasionant, deoarece drumul va urca atunci când mai rămân 2500 de metri, acea porţiune finală urmând să aibă patru “cocoloaşe” ce pot duce la câteva atacuri interesante.

Cum spuneam mai sus, etapa li se potriveşte de minune evadaţilor, iar unul dintre cei care şi-ar putea încerca norocul este Lluis Mas Bonet, care va avea ocazia să mai adune câteva puncte în clasamentul căţărătorilor. Aflat pe locul cinci în această ierarhie, Johann Tschopp se poate gândi şi el să plece în frunte, la fel ca Luis Leon Sanchez, un ciclist care a fost aproape invizibil în prima jumătate a cursei. Alţi oameni care figurează pe lista “suspecţilor” pentru a merge în faţă sunt Adam Hansen, Stef Clement, Jasper Stuyven, Pim Ligthart, Jacques Janse Van Rensburg sau Alexandr Kolobnev.

Dacă vor exista echipe interesate să ducă trena şi să controleze evadarea, atunci etapa se va încheia la sprint, unde pot apărea câteva bătălii extrem de interesante şi spectaculoase. Având în vedere că pe final sunt acele porţiuni în urcare, Michael Matthews va fi unul dintre principalii favoriţii, australianul aflându-se în căutarea celui de-al doilea succes de etapă la această ediţie. Sosirea – cu pante şi de 10% – este una propice şi pentru oamenii de general, Alejandro Valverde şi Daniel Martin fiind avantajaţi de acele porţiuni rapide, ce necesită punch.

În teorie, dacă şi-a mai reglat forma, Peter Sagan poate avea un cuvânt de spus, însă campionul Slovaciei va porni ca outsider, la fel ca Nathan Haas, Lloyd Mondory, Vicente Reynes, Daniel Moreno, Fabio Felline şi Paul Martens. În ceea ce priveşte atacurile date de departe pe acel final de la Obregon, Fabian Cancellara şi Philippe Gilbert vor fi oamenii de urmărit, asta dacă se vor simţi mai bine, după ce în prima jumătate a cursei au părut să nu îşi găsească ritmul.

Tricoul verde, o ţintă realistă pentru Degenkolb?

Etapa a Xll-a din Turul Spaniei a consemnat un nou succes al lui John Degenkolb, care l-a învins pe Tom Boonen şi a ajuns la opt victorii în Vuelta, egalându-l pe compatriotul său, Erik Zabel. Un singur rutier german are mai multe etape câştigate – Marcel Wüst (12) – însă Degenkolb nu ar trebui să aibă nicio problemă să îl depăşească pe viitor. Cel mai titrat ciclist al acestei ediţii de Turul Spaniei, sprinterul lui Giant-Shimano şi-a consolidat avansul în ierarhia tricoului verde, pe care speră să şi-o adjudece, după ce a ratat-o în 2012.

Însă ce şanse are rutierul în vârstă de 25 de ani să plece acasă cu tunica distinctivă? În primul rând, trebuie spus că un sprinter nu a mai făcut asta de la Mark Cavendish, în 2010, când britanicul a câştigat lupta cu Tyler Farrar. Spre deosebire de atunci, Vuelta de acum nu mai are atât de multe etape de plat, accentul fiind pus pe munţi, ceea ce îi face pe oamenii de general favoriţi la tricoul verde, deşi aceştia nu sunt interesaţi de el. Astfel, cel mai periculos adversar pentru Degenkolb se anunţă a fi Alejandro Valverde, aflat momentan la 48 de puncte în urma germanului.

Pentru liderul ierarhiei, mai rămâne o singură şansă de a lupta pentru o victorie şi pentru cele 25 de puncte aduse de aceasta. Este vorba despre etapa a XVll-a, care se va încheia în A Coruña. Problema este că toate celelalte runde conţin căţărări serioase, fie că se termină sau nu în ascensiune, iar o eventuală prezenţă a fostului vice-campion mondial de tineret la finiş, împreună cu grupul principal, pare imposibilă. Tocmai de aceea, John Degenkolb va trebui să îşi facă o altă strategie, ce se va baza pe sprinturile intermediare, la care rutierul lui Giant-Shimano va ajunge dacă îşi va pune echipa să controleze plutonul sau dacă va merge în evadare.

La un calcul simplu, Degenkolb mai are la dispoziţie undeva la 45 de puncte pe care şi le poate adăuga la zestrea deja acumulată. Dacă va aduna aproximativ 70% dintre aceste puncte, atunci poate pune mâna pe tricoul verde, la limită, mai ales că Alejandro Valverde, chiar dacă va beneficia de mai multe etape ce i se potrivesc, nu este sigur că va fi mereu între primii trei. Astfel, cu puţin noroc, John Degenkolb va deveni doar al şaselea rutier german învingător în clasamentul pe puncte din Turul Spaniei.

Vuelta 2014 – etapa a Xll-a

Logroño se întoarce în Turul Spaniei la doi ani de la precedenta apariţie, iar traseul în lungime de 166,4 kilometri este aproape identic cu cel pe care a câştigat John Degenkolb. Caravana va parcurge opt tururi prin şi în apropiere de oraşul din La Rioja, iar traseul va fi perfect pentru sprinteri, care nu au cum să rateze această etapă. De altfel, ultimul kilometru va oferi condiţii ideale pentru o sosire explozivă, deoarece va consta într-o lungă linie dreaptă, cum sprinterii rar întâlnesc în cursele de World Tour.

Finalul îl avantajează pe Nacer Bouhanni, care poate obţine a cincea victorie a sezonului într-un Mare Tur. Francezul s-a impus în două etape şi a mai beneficiat de o singură şansă adevărată la locul întâi, ratată, la Ronda, unde a câştigat John Degenkolb. Germanul va fi şi acum unul dintre pretendenţi, însă va porni cu şansa a doua, deoarece e sub Bouhanni pe o astfel de sosire. Jens Debusschere, campionul Belgiei, a arătat o formă foarte bună înainte de Vuelta, însă aici nu a impresionat, iar finalul de la Logroño va reprezenta o ocazie bună de a arăta de ce este în stare. Michael Matthews şi Andrea Guardini sunt aşteptaţi să se infiltreze în lupta marilor favoriţi, acolo unde ar trebui să mai apară şi Matteo Pelucchi, italianul fiind capabil să îi surprindă pe ceilalţi, dacă va avea un plasament bun.

La Logroño, oraş ce şi-a făcut debutul în Vuelta acum 73 de ani, se va ajunge pentru a 18-a oară în istoria cursei. În afară de Degenkolb, alţi ciclişti care s-au mai impus aici sunt Delio Rodriguez, Bernard Hinault (la primul său triumf în Turul Spaniei, în 1978), Eric Vanderaerden, Nicola Minali sau Oscar Freire.

Etapa lui Aru

Ciudat, dar favoriţii din Turul Spaniei stau la cutie pe finişurile în căţărare, deşi toţi au motive să atace, fie pentru a-şi consolida poziţia, fie pentru a recupera timp. O explicaţie pentru pasivitatea afişată poate fi că încă nu se află la nivelul dorit şi sunt conştienţi de limitele pe care le întâmpină. Un alt motiv pentru pasivitatea lor poate consta în faptul că sunt mai mult cu gândul la ultima săptămână, care va aduce trei finişuri în căţărare şi un contratimp individual, practic, suficiente ocazii pentru ca ierarhia generală să fie zguduită serios.

De acest context a profitat Fabio Aru, italianul aflat la doar al doilea sezon ca profesionist, care a venit în Vuelta după un excelent Il Giro, acolo unde a terminat pe ultima treaptă a podiumului şi a câştigat etapa încheiată la Montecampione. Rutierul Astanei a atacat pe San Miguel de Aralar, căţărarea aflată pe finalul rundei de miercuri, şi s-a desprins de toţi adversarii, luând un avans care i-a permis nu doar să obţină al doilea succes al carierei într-un Mare Tur, ci şi să facă un salt de un loc în clasament, până pe şapte.

În acest moment, Aru s-a transformat în cel mai periculos ciclist din afara Spaniei pentru cei trei reprezentanţi ai gazdelor – Alberto Contador, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez – dar rămâne un semn de întrebare cu privire la ce poate face în următoarele etape, deoarece este pentru prima oară în carieră când participă în două Mari Tururi în aceeaşi stagiune. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că forma sa fizică arătată în Giro a devenit din ce în ce mai bună pe măsură ce cursa a înaintat şi zilele au fost mai dificile. Dacă se va întâmpla la fel şi acum, italianul în vârstă de 24 de ani se va putea gândi la o nouă clasare pe podium.