Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Etapa lui Aru

Ciudat, dar favoriţii din Turul Spaniei stau la cutie pe finişurile în căţărare, deşi toţi au motive să atace, fie pentru a-şi consolida poziţia, fie pentru a recupera timp. O explicaţie pentru pasivitatea afişată poate fi că încă nu se află la nivelul dorit şi sunt conştienţi de limitele pe care le întâmpină. Un alt motiv pentru pasivitatea lor poate consta în faptul că sunt mai mult cu gândul la ultima săptămână, care va aduce trei finişuri în căţărare şi un contratimp individual, practic, suficiente ocazii pentru ca ierarhia generală să fie zguduită serios.

De acest context a profitat Fabio Aru, italianul aflat la doar al doilea sezon ca profesionist, care a venit în Vuelta după un excelent Il Giro, acolo unde a terminat pe ultima treaptă a podiumului şi a câştigat etapa încheiată la Montecampione. Rutierul Astanei a atacat pe San Miguel de Aralar, căţărarea aflată pe finalul rundei de miercuri, şi s-a desprins de toţi adversarii, luând un avans care i-a permis nu doar să obţină al doilea succes al carierei într-un Mare Tur, ci şi să facă un salt de un loc în clasament, până pe şapte.

În acest moment, Aru s-a transformat în cel mai periculos ciclist din afara Spaniei pentru cei trei reprezentanţi ai gazdelor – Alberto Contador, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez – dar rămâne un semn de întrebare cu privire la ce poate face în următoarele etape, deoarece este pentru prima oară în carieră când participă în două Mari Tururi în aceeaşi stagiune. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că forma sa fizică arătată în Giro a devenit din ce în ce mai bună pe măsură ce cursa a înaintat şi zilele au fost mai dificile. Dacă se va întâmpla la fel şi acum, italianul în vârstă de 24 de ani se va putea gândi la o nouă clasare pe podium.

Single Post Navigation

3 thoughts on “Etapa lui Aru

  1. M-a mirat simtul tactic pe care l-a avut Atu, a reusit sa-i pacaleasca pe toti favoritii plecand atunci dintre ei. Cred ca e capabil de un top 5 fara probleme. Sunt curios cum vor fi impartiti la anul el si Nibali. Cum vor participa in marile tururi.

    • Aceasta va fi o discutie interesanta, mai ales daca Vincenzo Nibali va dori sa participe in Giro, unde Fabio Aru a anuntat deja ca vrea sa mearga. Poate va accepta sa ii fie „locotenent”, avand in vedere statutul si experienta lui Nibali, dar si diferenta de varsta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: