Cafe Roubaix

Vuelta 2013 – etapa a XX-a

Alto de L’Angliru este membru al unei nobile familii europene, relativ recent apărută pe harta ciclismului, dar devenită imediat celebră. Are doi fraţi în Italia – Monte Zoncolan şi Mortirolo – care fac parte dintr-o cursă cu o mai mare tradiţie, însă asta nu îi stirbeşte din prestigiul pe care şi l-a câştigat în ultimul deceniu şi jumătate. Introdusă în Vuelta în 1999, căţărarea din Asturia a fost de atunci o scenă a spectacolului, dar mai ales a suferinţei, o componentă de nelipsit în lumea ciclismului. Având în vedere cum arată clasamentul general din Turul Spaniei, dar şi momentul la care apare Angliru, după trei săptămâni chinuitoare, scenariul din trecut este aşteptat să se repete şi acum.

Angliru are 12,5 kilometri lungime, pantă medie 10,2% şi pantă maximă 23,5%, caracteristici de care va încerca să profite Chris Horner, devenit în ultimele zile principalul favorit la victorie. În mod normal, veteranul american ar trebui să pună secunde bune între el şi Vincenzo Nibali, mai ales după ce italianul a arătat că nu poate răspunde accelerărilor repetate ale adversarului său. În afară de cei doi şi de Alejandro Valverde, al treilea clasat, un alt protagonist al penultimei etape ar mai trebui să fie Joaquim Rodriguez, care încă speră să termine pe podium.

O etapă a Turului Spaniei se va încheia pentru a şasea oară pe Angliru. Primul care a câştigat aici a fost Jose Maria Jimenez, în 1999, ibericul dedicându-i victoria lui Marco Pantani, care fusese descalificat din Giro ca urmare a nivelului ridicat al hematocritului avut la acea ediţie. Lui Jimenez i-au urmat pe lista învingătorilor Gilberto Simoni, Roberto Heras, Alberto Contador şi Juan Jose Cobo.

Actorii din Vuelta, pregătiţi pentru reprezentaţia finală

Primul american din istorie care se impune în Vuelta, cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, unul dintre cei mai surprinzători învingători într-o cursă majoră – toate aceste sintagme pot fi asociate de sâmbătă seară cu Chris Horner, singura condiţie fiind ca rutierul lui RadioShack-Leopard să aibă pe Angliru picioarele din ultimele trei săptămâni. Un outsider la startul cursei, ciclistul de peste ocean s-a transformat odată cu trecerea etapelor într-un candidat serios la tricoul roşu, un candidat pe care ceilalţi rutieri l-au luat în seamă prea târziu.

Pe Alto del Naranco, unde a revenit pe locul întâi la general (este doar al doilea Mare Tur din istorie în care doi ciclişti se schimbă la conducere de câte trei ori, după Giro 1951), americanul nu doar că şi-a demonstrat încă o dată clasa, dar a şi profitat de slăbiciunile unui Vincenzo Nibali care a început să sufere din ce în ce mai mult (după ce timp de aproape trei săptămâni nu a arătat în niciun moment forma din Giro). O posibilă explicaţie pentru nivelul lui Nibali ar fi că acesta se gândeşte şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, unde mulţi îl văd ca fiind un pretendent serios la tricoul curcubeu. Dacă este într-adevăr aşa, e posibil ca “Rechinul” să fi ales o tactică riscantă, în urma căreia ar putea rămâne cu mâna goală.

Deşi diferenţa care îl separă de Horner este infimă, Nibali e dezavantajat de pantele dure ale lui Angliru, iar problemele sale evidente (pe care este greu de crezut că le poate remedia de pe o zi pe alta) vor fi speculate nu doar de purtătorul tricoului roşu, ci şi de Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez (cu un plus pentru “Purito”, care iar îşi atinge nivelul dorit pe finalul cursei). De altfel, dacă americanul în vârstă de 41 de ani se află la doar un pas de a scrie istorie, învingătorul din Turul Italiei are toate şansele să piardă şi locul al doilea.

Vuelta 2013 – etapa a XlX-a

Penultima rundă montană a Turului Spaniei pare uşoară, dar rutierii importanţi din clasamentul general nu o vor trata ca atare, deoarece tensiunea este din ce în ce mai mare. Vincenzo Nibali şi Chris Horner sunt separaţi de numai trei secunde, şi pe măsură ce cursa se apropie de final, bonificaţiile vor deveni din ce în ce mai importante. Asta înseamnă că Astana va fi dispusă să lase evadările să reuşească, în timp ce RadioShack-Leopard va dori contrariul, urmând să îşi facă simţită prezenţa mai des în fruntea plutonului.

Pe de altă parte, pentru că sâmbătă vine Angliru, o evadare ar avea şanse să reuşească, deoarece favoriţii de la general se pot gândi să îşi odihnească colegii pentru acea ultimă bătălie. Cum panta medie de pe Alto del Naranco nu e dură – doar 4,2% – e greu de crezut că diferenţele vor fi semnificative. În cazul în care o evadare va avea câştig de cauză, este posibil ca din ea să facă parte Warren Barguil, Diego Ulissi, Rigoberto Uran, Ivan Santaromita sau Nicolas Edet, care ar putea pleca în faţă pentru a-şi consolida locul întâi în ierarhia tricoului alb cu buline albastre.

Ultima dată când s-a ajuns pe Alto del Naranco, în 1997, câştigător a fost reprezentantul gazdelor, Jose Vicente Garcia Acosta, care i-a învins pe Mariano Piccoli şi Bruno Thibout. În afară de Vuelta, căţărarea din Asturia a mai fost final pentru cursa de o zi Alto del Naranco, desfăşurată între 1941 şi 2010. Printre rutierii care s-au impus acolo se numără Delio Fernandez, Federico Bahamontes, Marino Lejarreta, Abraham Olando, Jose Luis Rubiera sau Iban Mayo.

Un mare semn de întrebare

Cu doar trei etape rămase până la final, Turul Spaniei are o imensă necunoscută: cine va câştiga tricoul roşu? Lucrurile au devenit şi mai complicate după runda încheiată pe Peña Cabarga, acolo unde Chris Horner a recuperat 25 secunde din avansul pe care îl avea Vincenzo Nibali şi a demonstrat încă o dată că este cel mai bun rutier din această cursă. Acum, trei secunde mai sunt între învingătorul din 2010 şi americanul aflat aproape de un rezultat în care nu credea nimeni în urmă cu trei săptămâni.

La fel ca în 2011, Peña Cabarga a oferit un spectacol fabulos şi a avut grijă să transforme Vuelta în cel mai disputat Mare Tur din istoria recentă a ciclismului, o competiţie care se bucură de toate ingredientele posibile: dramatism, suferinţă şi răsturnări de situaţie. În acest moment, este greu de spus ce surprinde mai mult: faptul că Horner se află într-o formă fantastică, pe care un rutier poate o atinge doar o dată în carieră, sau că Nibali a suferit în ultimele etape, după ce timp de două săptămâni a controlat fără probleme cursa.

Următoarele două etape vor fi unele de luptă pentru Chris Horner, şi nu doar cu Vincenzo Nibali, ci şi cu istoria, americanul de la RadioShack-Leopard fiind aproape de o surpriză imensă, aceea de a deveni cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur. Şi ce scenă mai potrivită ar putea fi pentru ultima înfruntare dintre aceşti doi rutieri decât teribilul Angliru, care se arată la orizont din ce în ce mai ameninţător?!

Vuelta 2013 – etapa a XVlll-a

Este una dintre cele mai aşteptate runde de la această ediţie, nu doar pentru că Turul Spaniei se apropie de final, dar şi pentru că precedenta vizită pe Peña Cabarga a oferit un duel fantastic, încă proaspăt în memoria tuturor. În 2011, Juan Jose Cobo şi Chris Froome au ajuns aici separaţi de numai 22 de secunde, iar după un duel fabulos, ciclistul echipei Sky s-a impus şi a relansat lupta pentru tricoul roşu.

De această dată, înainte de Peña Cabarga, lider este Vincenzo Nibali, al cărui avans în faţa lui Chris Horner e de 28 de secunde. Deşi pantele explozive (medie – 9,2%, maximă 20%) ale căţărării în lungime de 5,9 kilometri nu i se potrivesc în mod special, americanul mai mult ca sigur îl va ataca pe adversarul său, pentru a vedea dacă ce s-a întâmplat pe Aramón Formigal a fost o excepţie sau o primă fisură în armura italianului. Dintre cei doi, Nibali cunoaşte ascensiunea de final, el sosind pe locul doi la ediţia din 2010 şi pe 15 la ediţia în 2011, cu întârzieri de 20, respectiv 51 de secunde.

Joaquim Rodriguez pare principalul favorit la victorie, nu doar datorită pantelor de pe Peña Cabarga (care l-au purtat spre un succes de etapă în urmă cu trei ani), ci şi atacului dat în etapa de luni, când a arătat că se află pe un drum ascendent. Alejandro Valverde va fi şi el un candidat la primul loc pe ascensiunea din Cantabria (deşi nu o cunoaşte), la fel ca Igor Anton, cu condiţia ca bascul să îşi intre în sfârşit în formă. Spre deosebire de precedentele runde montane, câştigate de rutieri prezenţi în evadare, acum nu va mai fi loc de surprize, deoarece lupta pentru clasamentul general devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce plutonul se apropie de Madrid.

Vuelta, fără stăpân pe plat

În 2009 şi 2010, HTC-Columbia i-a adus la start pe André Greipel, respectiv Mark Cavendish, şi a controlat perfect etapele de plat din Turul Spaniei. În 2011, a venit rândul lui Liquigas să facă asta, pentru Peter Sagan, în timp ce anul trecut, Argos Shimano l-a ajutat pe John Degenkolb să obţină nu mai puţin de cinci victorii de etapă.

La ediţia din 2013, se poate spune că sprinterii nu au beneficiat de atât de multe ocazii şi că puţinele oportunităţi au avut şi nişte capcane pe traseu, însă motivul principal pentru care o singură etapă s-a încheiat cu un sprint masiv a fost că nu a existat o echipă care să controleze autoritar plutonul şi să impună respect. Simţind acest lucru, tot mai mulţi rutieri au încercat să dea lovitura  şi au reuşit, lista celor care au câştigat cuprinzând de la oameni de clasice (Zdenek Stybar) până la ciclişti de general (Bauke Mollema).

În aceste condiţii, se pune logic întrebarea: vor fi sprinterii capabili să îşi adjudece etapa care se va încheia la Madrid? Aceasta va fi scurtă (doar 110 kilometri), nu va avea nicio căţărare pe traseu, dar la cât de nebună a fost Vuelta până acum, nu ar fi deloc exclus ca unii rutieri să încerce o acţiune à la Vinokourov şi să ia din nou prin surprindere plutonul.

Vuelta 2013 – etapa a XVll-a

Cu câteva zile înainte de Madrid, puţini sprinteri au mai rămas în cursă, lista celor care au abandonat fiind mai impresionantă decât cea a rutierilor care au ales să continue. Pentru a face să conteze efortul depus de ei în Pirinei, echipele acestora trebuie să controleze perfect evadarea care se va forma miercuri, în etapa a XVll-a, când mulţi ciclişti vor încerca să profite atât de vânturile laterale, cât şi de faptul că pe traseu se vor afla două căţărări de categoria a treia.

Încă o dată, Michael Matthews va fi unul dintre favoriţi, runda care se va încheia la Burgos reprezentând penultima sa şansă de a bifa un un al doilea succes în acest Tur al Spaniei. Datorită lui Warren Barguil, Argos-Shimano poate fi foarte mulţumită de prestaţia sa în Vuelta, dar asta nu înseamnă că formaţia olandeză nu va încerca să îi aducă într-o poziţie cât mai bună pe cei doi sprinteri ai săi – Nikias Arndt şi Reinardt Janse Van Rensburg. Fără contract pentru sezonul viitor, Tyler Farrar va fi disperat să obţină o victorie, la fel ca Maximiliano Richeze, un rutier exasperat deja de câte clasări pe podium a adunat.

Va fi a 16–a sosire din istorie la Burgos, oraş care şi-a făcut debutul în Vuelta în urmă cu 47 de ani, când victoria i-a revenit olandezului Henk Nijdam. Cele mai multe succese aici au fost obţinute de italianul Alessandro Petacchi (3), în timp ce Mark Cavendish este rutierul care s-a impus la precedenta sosire, în 2010, după un sprint la care i-a învins pe Thor Hushovd şi Daniele Bennati.

Concluzii după a doua săptămână din Vuelta

Acesta este clasamentul general al Turului Spaniei după 16 etape, cu Vincenzo Nibali lider, avansul italianului fiind de 28 de secunde în faţa lui Chris Horner. Practic, este o inversare faţă de situaţia din urmă cu o săptămână, când americanul ocupa primul loc. Alejandro Valverde e cel mai bine plasat reprezentant al gazdelor, pe ultima treaptă a podiumului, întârzierea sa fiind de un minut şi 14 secunde.

Până la finalul competiţiei au mai rămas doar cinci etape, iar trei dintre acestea vor avea sosiri la altitudine: Peña Cabarga, Alto del Naranco şi Alto de L’Angliru. Ce concluzii pot fi trase după ce s-a întâmplat în cele două săptămâni scurse de la startul cursei?

– Pentru al cincilea an la rând, săptămâna finală a Turului Spaniei începe cu primul şi al doilea clasat la general separaţi de mai puţin de un minut. În trei dintre precedentele patru ocazii, purtătorul tricoului roşu a ajuns la Madrid cu acesta, însă de fiecare dată a avut de tras serios pentru a-şi apăra poziţia. Având în vedere diferenţa mică de acum, spectacolul de nivel înalt mai mult ca sigur va fi prezent în toate etapele dure rămase până la sosire.

– De obicei, Vincenzo Nibali are o zi slabă într-un Mare Tur. Dacă acum aceasta a fost cea de pe Aramón Formigal, atunci italianul nu ar mai trebui să aibă dificultăţi şi să revină la forma arătată în primele 15 etape. În cazul în care problemele de luni au reprezentat doar un început, iar Nibali va deveni mai vulnerabil, adversarii săi vor simţi asta şi vor ataca de fiecare dată, cu speranţa că rutierul Astanei va ceda la un moment dat.

– La cum a mers până acum, Chris Horner poate fi sigur de o clasare pe podium, însă americanul nu vrea să se oprească aici şi este pregătit să dea totul pentru a obţine tricoul roşu. Cel mai bun ciclist din Vuelta pe munte (avansul pe care îl are Nibali se datorează rundelor de contratimp), Horner nu a avut nicio etapă slabă, a atacat aproape tot timpul, iar atunci când nu a făcut-o, şi-a supravegheat perfect adversarii şi nu le-a permis să câştige decât câteva secunde. Dacă va avea aceleaşi picioare şi în ultimele zile, este posibil ca pe 15 septembrie să intre în istorie drept cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur.

– Aflat pe trei la general, Alejandro Valverde încă nu a depus armele, dar nici nu a a arătat că este la nivelul necesar pentru a le pune probleme serioase primilor doi clasaţi. Totuşi, asta nu l-a descurajat pe ibericul în vârstă de 33 de ani, care speră că se poate impune din nou în Vuelta. Cum are cea mai puternică echipă din cursă, săptămâna a treia ar putea aduce mai multe jocuri tactice din partea lui Movistar şi Valverde, mai ales atunci când Nibali şi Horner se vor aştepta mai puţin.

– Joaquim Rodriguez a urcat un loc faţă de acum o săptămână, dar podiumul e încă un obiectiv greu de atins pentru ciclistul Katushei. Tocmai de aceea, este logic ca spaniolul să se concentreze de acum înainte pe o victorie de etapă, Peña Cabarga şi Alto de L’Angliru fiind cele mai bune şanse ale sale. Dacă va merge foarte bine acolo, nu e deloc exclus ca “Purito” să intre din nou în calculele pentru un loc între primii trei, însă pentru asta va avea nevoie şi de o evoluţie slabă a compatriotului său, Alejandro Valverde.

– Euskaltel a continuat să dezamăgească, singura consolare pentru gruparea bască fiind locul întâi pe care îl ocupă în ierarhia pe echipe. Cel mai probabil, acest clasament va deveni un obiectiv pentru Euskaltel până la terminarea cursei, fără ca asta să însemne că rutierii săi nu vor mai încerca să obţină o victorie. Mai mult ca sigur, noua echipă a lui Fernando Alonso va merge la două capete: îi va trimite pe unii ciclişti în faţă în etapele cu sosire în căţărare şi îi va păstra pe alţii pentru atacurile care se vor da pe final.

– Franţa şi-a găsit un nou rutier în care să îşi pună speranţele: Warren Barguil. Venit în cursă fără mari obiective, învingătorul din Tour de l’Avenir 2012 a surprins pe toată lumea cu evoluţia sa şi a devenit primul ciclist francez de la Laurent Jalabert, în 1997, care câştigă două etape în Turul Spaniei. La doar de 21 de ani, Barguil este una dintre surprizele plăcute ale Vueltei, alături de Chris Horner şi Leopold König.