Cafe Roubaix

Il Giro 2014 – etapa a Xll-a

Până să ajungă în munţii înalţi, favoriţii la clasamentul general sunt aşteptaţi să lupte în contratimpul individual dintre Barbaresco şi Barolo, care se va desfăşura pe distanţa de 41,9 kilometri, pe un traseu valonat. Etapa va începe direct în urcare, pe o căţărare de categoria a patra, în lungime de 12,6 kilometri şi cu o pantă de 5% în porţiunea finală. După vârful ascensiunii, acolo unde este plasat primul punct intermediar, va urma o coborâre rapidă şi o porţiune de plat, la jumătatea căreia se află al doilea punct de control.

Ultimii opt kilometri vor avea două dealuri, finalul fiind în urcare, la Barolo, acolo unde o etapă din Corsa Rosa se va încheia pentru prima dată. Spre deosebire de alte ediţii ale Turului Italiei, acum nu există un mare favorit la victorie, lupta fiind extrem de deschisă. Tobias Ludvigsson, Adriano Malori (dacă îşi va reveni după căzătura suferită miercuri), Michael Rogers, Kanstantsin Siutsou, Michael Hepburn, Thomas De Gendt, Ryder Hesjedal şi Dario Cataldo se numără printre pretendenţi, la aceştia adăugându-se oamenii de clasament general.

Cadel Evans nu mai are forma din urmă cu câţiva ani la contratimp, dar tot ar trebui să pună secunde importante între el şi Rigoberto Uran, deşi columbianul a făcut un contratimp excelent în ultima etapă a Turului Romandiei şi nu ar fi deloc exclus să repete acea evoluţie. Domenico Pozzovivo va fi un alt om de urmărit, progresele înregistrate de italian la această disciplină în ultimele 12 luni fiind remarcabile. Aflat într-o formă minunată, Wilco Kelderman ar trebui să facă, la rândul său, un contratimp foarte bun, ce îl poate aduce între primii trei la general. În schimb, Nairo Quintana – care suferă în continuare de pe urma căzăturii de la Montecassino – va trebui să limiteze pierderile, astfel încât să nu ajungă înaintea etapelor montane din week-end cu un handicap de trei minute faţă de Evans.

O nouă alianţă în Giro?

Cu aproximativ 20 de kilometri înainte de finalul etapei a 11-a, Samuel Sanchez a trecut la trena plutonului şi a redus avansul lui Michael Rogers cu opt secunde, moment în care a devenit clar că acţiunea fostului campion mondial de contratimp nu are viaţă lungă. Imediat, Cadel Evans a venit lângă spaniol şi a vorbit ceva cu acesta, iar rezultatul a fost că spaniolul nu a mai tras atât de puternic, iar avantajul australianului a crescut la 40 de secunde, el devenind în acel moment favorit la victorie în Savona, acolo unde a ajuns singur, sărbătorind primul succes al carierei într-un Mare Tur.

În declaraţia dată la final, Evans a salutat rezultatul compatriotului său, iar comportamentul său a dat naştere unor speculaţii privind eventualele înţelegeri care s-ar putea forma odată cu startul etapelor dificile din a treia săptămână. Aflat în tricoul roz de câteva zile, ciclistul lui BMC are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi, iar o alianţă între echipa sa şi Tinkoff-Saxo (două grupări vorbitoare de limba engleză) nu ar fi deloc exclusă, mai ales că obiectivele lui Cadel Evans şi Rafal Majka sunt diferite, iar cei doi nu s-ar călca pe picioare.

Dacă va fi sau nu aşa, vom afla în etapele montane (Val Martello şi Monte Zoncolan) din a doua jumătate a cursei, când actualul purtător al tricoului roz va rămâne singur pe ultimii kilometri, echipa lui fiind destul de “subţire”. Atunci, este posibil ca alianţei columbiene despre care s-a speculat că ar putea apărea sunt şanse să i se răspundă cu o alta la care nu nimeni nu se aştepta la startul cursei.

Savona 1969

În 1968, aflat în al patrulea sezon ca profesionist, Eddy Merckx a participat pentru a doua oară în Turul Italiei şi a dominat cursa cum niciun străin nu o făcuse până atunci: belgianul a câştigat patru etape (între care şi mitica Tre Cime di Lavaredo), i-a învins clar la general pe reprezentanţii gazdelor, Vittorio Adorni şi Felice Gimondi, a terminat primul în clasamentul pe puncte şi şi-a adjudecat ierarhia căţărătorilor. Un an mai târziu, rutierul echipei Faema s-a întors în Giro şi scenariul părea să fie acelaşi, după ce “Canibalul” se impusese în patru dintre primele 16 etape, cel mai recent succes venind la Savona.

Lucrurile arătau excelent pentru Merckx, care se afla la hotel înaintea celei de-a 17 runde, atunci când lumea sa, aşa cum o ştia, s-a năruit pentru totdeauna: Vincenzo Giacotto, legendarul director sportiv de la Faema, însoţit de Vincenzo Toriani, directorul competiţiei, dar şi de câţiva jurnalişti, au intrat în camera liderului şi l-au anunţat că a fost depistat pozitiv la fencamfamină, o substanţă asemănătoare cu amfetamina, dar fără să fie la fel de puternică. Consecinţa: a fost scos din cursă, devenind primul purtător de tricou roz aflat în această situaţie. Belgianului nu i-a venit să creadă ce i s-a întâmplat şi a izbucnit imediat în plâns, susţinând tot timpul că nu este vinovat. Cum nu îi era permis să înainteze un apel, Merckx şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, dar cazul său a rămas unul dintre cele mai ciudate din istoria ciclismului.

Adevărul este că acel Giro a fost cu totul aparte din punct de vedere al testelor anti-doping, în condiţiile în care organizatorii au apelat la un laborator mobil pentru a analiza probele recoltate rutierilor, astfel încât să primească rezultatele cât mai curând. Ambele eşantioane recoltate lui Merckx la Savona au fost analizate, însă fără ca acesta să fie informat după primul pozitiv, deşi regulamentul cerea asta. Mai mult, nici condiţiile în care erau păstrate probele respective nu au fost propice, pentru că laboratorul călătorea în urma caravanei, ceea ce creştea şansele ca eşantioanele să aibă de suferit.

Au fost voci care au spus că Eddy Merckx a plătit pentru refuzul de a-l lăsa pe un italian să câştige, lucru ce i s-a propus la start, dar asta nu a fost niciodată dovedit. Cert este că învingătorul din Giro 1968 (ediţie la care Gimondi a fost depistat pozitiv, dar iertat) a devenit altul după acel episod ce a coincis cu o maturizare nedorită, a cărei consecinţă a fost că l-a transformat într-o persoană foarte introvertită. Atât de devastat a fost Merckx de ce i s-a întâmplat, încât nu s-a mai antrenat o perioadă bună de timp şi chiar s-a gândit la retragere. Apoi, încurajat de soţia sa, Claudine, de miile de scrisori primite de la suporteri, dar şi de Jackx Ickx, vice-campionul mondial din Formula 1, belgianul s-a întors pe bicicletă, a început din nou să se pregătească şi chiar a luat startul în unele curse regionale.

Câteva săptămâni mai târziu, Eddy Merckx s-a aliniat la startul Turului Franţei (cursă în care ar fi trebuit să se prezinte după finalul unui Giro epuizant) şi a reuşit acolo o performanţă unică, pe care nici măcar el nu a mai atins-o: pe lângă cele şase etape câştigate – una dintre aceste victorii venind după un atac dat cu 140 de kilometri înainte de final – “Canibalul” a terminat primul la general, în clasamentul pe puncte, în cel al căţărătorilor, în ierarhia combinatei şi a ajutat-o pe Faema să câştige şi clasamentul pe echipe. Singurul premiu pe care nu l-a primit a fost al celui mai bun tânăr, însă acesta nu exista la acea vreme.

Il Giro 2014 – etapa a Xl-a

Traseul rundei de miercuri are 249 de kilometri, dar cursa se va anima abia în ultimii 38 de kilometri, atunci când plutonul va urca pe Nasso di Gatto, o căţărare de categoria a doua. În lungime de şapte kilometri şi cu pantă medie 8%, aceasta nu îi va tenta pe favoriţi, însă le va oferi o ocazie excelentă atacanţilor, oameni fără pretenţii la clasamentul general, care pot profita nu doar de terenul în urcare, ci şi de coborârea ce urmează apoi, 28 de kilometri mai fiind de parcurs din vârf până în oraşul de sosire, Savona.

O evadare va avea şanse mari de reuşită, din două motive: BMC, echipa liderului, nu va fi absolut deloc interesată să ducă trenă, în timp ce ceilalţi pretendenţi la tricoul roz se pot gândi la dificilul contratimp individual programat o zi mai târziu. Fie că vorbim despre o evadare sau despre un atac dat pe final, Edvald Boasson Hagen este unul dintre favoriţi, norvegianul arătând în precedentele zile că se află într-o formă bună, ce îi poate aduce a doua victorie a carierei în Turul Italiei. Julian Arredondo va fi şi el interesat să câştige, la fel ca un alt colombian, Fabio Duarte, ale cărui socoteli cu clasamentul general s-au cam încheiat.

Alţi ciclişti ce se pot gândi să meargă în evadare sunt campionul Olandei, Johnny Hoogerland, Miguel Angel Rubiano, Adam Hansen, Moreno Moser, Lars Ytting Bak sau Maxim Belkov. În cazul în care unele echipe neutralizează această acţiune, finalul (foarte asemănător cu cel din Milano-San Remo) le va oferi o şansă lui Daniel Moreno, Tim Wellens, Luca Paolini, Enrico Battaglin, Mauro Finetto, Simon Geschke, Fabio Felline, Nathan Haas sau Diego Ulissi, care va avea ocazia să bifeze un al treilea succes la această ediţie.

Ultima oară când o etapă din Il Giro s-a încheiat la Savona a fost în 1991. Atunci, Max Sciandri i-a învins pe Greg LeMond şi Jacky Durand, trecându-şi în palmares primul succes al carierei în Corsa Rosa.

Bouhanni, regele sprintului în Giro

Odată cu retragerea lui Marcel Kittel, sprinterii rămaşi în Turul Italiei au fost siguri că din acel moment vor beneficia de mai multe şanse pentru a-şi trece în palmares un succes. De oportunitatea ivită a ştiut să profite un singur rutier, Nacer Bouhanni, francezul aflat la a treia participare în Corsa Rosa; fără să aibă calităţi excepţionale şi fără să beneficieze de un “trenuleţ”, ciclistul echipei FDJ a mers excelent până acum şi nu a ratat niciuna dintre etapele de plat desfăşurate de când caravana a revenit în Italia.

Doar al şaselea rutier din ultimul deceniu care face “tripla” la o ediţie a Turului Italiei, Bouhanni a arătat că ştie să vorbească şi pe şosea, nu doar în ziare, acolo unde continuă războiul început în primăvară cu managementul lui FDJ, după ce nu a fost trimis în nicio clasică sezonul acesta. Motivat de filmuleţele cu Mike Tyson pe care le urmăreşte înainte de fiecare etapă, fostul boxer a răbufnit pe şosea şi a devenit sprinterul cu cele mai multe victorii de World Tour în 2014, la succesele din Giro adăugându-se cel din etapa întâi a Paris-Nisa.

Aflat de câteva zile în tricoul roşu, Bouhanni va încerca să câştige clasamentul pe puncte, o performanţă pe care un francez nu a mai realizat-o de la Laurent Jalabert, în 1999. Cum doar trei etape mai sunt de plat, şansele lui sunt foarte mari, dar pentru asta trebuie să şi treacă peste munţii din ultima săptămână. Oricum, indiferent de ce va face până la Trieste, cert este că AG2R, Trek Factory Racing, Orica-GreenEdge, Tinkoff-Saxo şi IAM se vor bate pe semnătura lui în luna august.

Il Giro 2014 – etapa a X-a

Săptămâna a doua va începe cu o etapă de plat, ce va duce plutonul la Salsomaggiore Terme şi îi va fi dedicată lui Gino Bartali, deoarece toscanul s-a impus acolo în 1936, la primul finiş organizat de oraşul din Emilia-Romagna. De această dată, traseul va fi plat, spre bucuria sprinterilor, care se prezintă aici după un week-end dificil. Pe final, un dâmb îşi va face apariţia, dar nu acesta va fi problema, ci coborârea de acolo, foarte tehnică, ce poate duce la atacuri. Apoi, în ultimul kilometru (unde panta medie e 1%), câteva viraje îi vor testa pe ciclişti, cel mai dificil fiind al treilea, care este ascuţit.

Lider în ierarhia tricoului roşu, Nacer Bouhanni trebuie să fie considerat principalul favorit în etapa de marţi, când va avea ocazia să-i egaleze pe Alejandro Valverde şi Mark Cavendish, cei doi lideri ai clasamentului succeselor din acest sezon. Un rutier care a învăţat cum să se poziţioneze în pluton, dar care îşi şi intimidează adversarii prin sprintul agresiv de care dispune, Bouhanni poate deveni doar al şaselea rutier din ultimul deceniu care obţine cel puţin trei victorii la o ediţie a Turului Italiei.

În urmă cu câteva zile, la Foligno, Elia Viviani a avut un plasament defectuos şi a plătit pentru asta, terminând doar pe zece şi predând tricoul roşu. Italianul va fi extrem de motivat să îşi răscumpere acea greşeală şi să bifeze un succes pe care îl vânează de doi ani. Fără victorie la sprint în Giro 2014, gazdele îl mai pot propune în etapa de marţi şi pe Giacomo Nizzolo, un ciclist aflat în aceeaşi situaţie ca Viviani. În afară de cei trei, Ben Swift şi Luka Mezgec vor fi ceilalţi oameni care vor lupta pentru o primă victorie a carierei într-un Mare Tur.

Concluzii după prima săptămână din Il Giro

Spre surprinderea multora, Cadel Evans se află îmbrăcat în tricoul roz, locul întâi ocupat de australian fiind un mix de formă bună, noroc şi experienţă. Rutierul lui BMC a ştiut să speculeze problemele adversarilor şi este îndreptăţit să spere la victoria finală, deoarece până la apariţia munţilor înalţi va mai avea câteva oportunităţi de a-şi mări avantajul. Totuşi, poziţia de lider al cursei aduce o problemă suplimentară: cum nu există un rutier lipsit de importanţă la general care să îi ia tricoul dintr-o evadare, Evans va fi obligat să îşi pună echipa (nu foarte puternică) la muncă în fiecare zi, ceea ce l-ar putea costa serios în ultima săptămână.

Diego Ulissi a fost vedeta italienilor până acum, cu cele două victorii de etapă, dar principala speranţă a gazdelor pentru clasamentul general rămâne Domenico Pozzovivo. Singurul favorit care a avut curajul să atace în week-end, rutierul lui AG2R nu şi-a schimbat obiectivele pentru această cursă, un succes de etapă şi un loc în top cinci, deşi Stefano Garzelli a declarat că micuţul căţărător poate câştiga tricoul roz. Momentan, Pozzovivo este în continuare privit cu scepticism de către ceilalţi favoriţi, însă lucrurile s-ar putea schimba după contratimpul individual din etapa a 12-a, când sunt toate şansele ca acesta să îi surprindă pe toţi cu evoluţia sa.

Nacer Bouhanni a profitat de abandonul lui Marcel Kittel şi a devenit sprinterul momentului în Il Giro, startul săptămânii secunde găsindu-l cu două victorii şi tricoul roşu pe umeri. Aflat la a patra prezenţă într-un Mare Tur, francezul a impresionat prin succesele sale, care au fost obţinute fără ajutorul vreunui “lansator”. Venit aici cu intenţia de a abandona undeva la intrarea în a doua jumătate a cursei, Bouhanni s-ar putea răzgândi, dacă avansul său în clasamentul pe puncte va fi suficient de mare pentru a-i da speranţe că îşi poate păstra primul loc până la Trieste. Un motiv în plus pentru ca rutierul din Hexagon să continue Turul Italiei este că FDJ nu are de gând să îl trimită în Le Tour, unde va miza pe Arnaud Démare.

Nairo Quintana va avea parte de o misiune mult mai dificilă decât s-a aşteptat la startul cursei. Afectat de căzătura suferită la Montecassino, columbianul acuză dureri puternice la piciorul stâng, iar problemele sale nu se opresc aici, deoarece are şi o întârziere de un minut şi 45 de secunde în raport cu Cadel Evans. Deşi a înregistrat progrese la contratimp, columbianul este aşteptat să piardă timp serios la Barolo, caz în care va intra în munţi cu un deficit greu de recuperat, dar şi cu o presiune uriaşă, venită mai ales din ţara natală, acolo unde toată lumea îl vede deja câştigător al tricoului roz, în ciuda faptului că e debutant în Giro şi situaţia în care se află nu îi este deloc favorabilă.

Prima săptămână a fost dezamăgitoare din punct de vedere al spectacolului. Este adevărat, au fost etape lungi, căzături şi multă ploaie, dar căţărătorilor le-a lipsit dorinţa de a ataca, lupta pentru victorie în etapele cu finiş în căţărare rezumându-se doar la sprinturi în ultimii 300 de metri. Nu doar că rutierilor le-a lipsit curajul de a-şi asuma responsabilitatea, dar parcă au concurat în permanenţă stăpâniţi de o teamă uriaşă de a nu pierde nici măcar un pumn de secunde. Tot ce putem spera pentru următoarele două treimi de cursă este ca lucrurile să se schimbe, în caz contrar, Giro 2014 riscând să devină unul dintre cele mai slabe Mari Tururi din ultimii ani.

Săptămâna Orice-GreenEdge

În ultimii ani, rar i-a fost dat unei echipe să aibă un parcurs atât de bun în prima treime a unui Mare Tur, făcându-se remarcată atât în clasamentul general, cât şi cele nouă etape desfăşurate. Aşa au stat lucrurile cu Orica-GreenEdge în săptămâna inaugurală a Il Giro, senzaţia fiind că doar echipa australiană a existat, în ciuda “dublelor” realizate de Marcel Kittel, Nacer Bouhanni şi Diego Ulissi. Recitalul oferit de gruparea australiană (venită la start fără pretenţii la clasamentul general) a început la Belfast, acolo unde a câştigat contratimpul pe echipe, oferindu-l şi pe primul lider al cursei, Svein Tuft, unul dintre cei mai vârstnici rutieri care au purtat tricoul roz.

Apoi, prin implicarea lui Michael Matthews la sprintul din ziua secundă, Orica-GreenEdge s-a asigurat că va mai ţine tunica distinctivă timp de alte câteva etape, însă nimeni nu s-a aşteptat ca fostul campion mondial de tineret să conducă ierarhia vreme de şase zile. Asta s-a întâmplat nu doar pentru că Matthews a fost excelent protejat de echipă, dar şi pentru că a crescut enorm în ultimele luni, progresul înregistrat permiţându-i să câştige o etapă încheiată pe o căţărare de categoria a doua. De altfel, acel succes l-a determinat pe Phil Anderson, primul australian care a purtat tricoul galben în Turul Franţei, să afirme că Matthews se poate transforma într-un excelent ciclist de curse pe etape.

Săptămâna superbă avută de Orica-GreenEdge s-a încheiat tot la munte, în prima etapă pe care a petrecut-o fără tricoul roz. De această dată, olandezul Pieter Weening, un om aflat mereu în slujba echipei, a fost în prim-plan, câştigând dintr-o evadare, prima reuşită la actuala ediţie. Cu trei victorii, formaţia de la Antipozi este una dintre performerele Turului Italiei, şi promite să continue pe acest drum. O nouă ocazie va veni peste câteva zile, în contratimpul individual dintre Barbaresco şi Barolo, când Luke Durbridge, fostul campion mondial de tineret, va beneficia de şansa sa.