Cafe Roubaix

Cine este Rafal Majka?

Născut în septembrie 1989, Rafal Majka nu a fost pasionat de ciclism de mic, primul sport ales fiind fotbalul. Schimbarea de optică a venit la vârstă de 12 ani, atunci când polonezul a ajuns la clubul WLKS Krakus Swoszowice, unde l-a avut ca antrenor pe Zbigniew Klęk. Acesta i-a intuit potenţialul şi l-a convins să se concentreze pe o carieră în ciclism, iar rezultatele au venit peste câteva sezoane, chiar într-o competiţie internaţională, Cursa Păcii, versiunea pentru juniori. Acolo, Majka a câştigat o etapă, la Terezin, unde i-a învins, printre alţii, pe Peter Sagan, Julien Vermote sau Michal Kwiatkowski.

Acel succes l-a adus în atenţia lui Gragnano, o echipă de amatori din Italia, pasul făcut fiind uriaş în dezvoltarea sa, deoarece Gragnano i-a oferit şansa de a participa în multe curse de un nivel foarte ridicat. În chiar primul an petrecut în Peninsulă, Rafal Majka a câştigat o cursă, Trofeo Sacchi, deşi nu el, ci Diego Ulissi şi Damiano Caruso erau favoriţi. 2009 a adus o nouă schimbare de echipe, polonezul trecând la Petroli Firenze, alături de care a obţinut o victorie, în Firenze – Viareggio, o cursă de o zi, în lungime de 187 de kilometri.

Rezultatele din stagiunea respectivă l-au adus în atenţia lui Miche, o grupare Continentală la care se afla compatriotul său, Przemysław Niemiec. Miche i-a oferit un loc de stagiar, dar acesta nu a fost sinonim cu un contract pentru 2010, astfel încât Majka a continuat alături de Petroli Firenze. Apoi, în 2011, când se pregătea să treacă la Trevigiani Dynamon Bottoli, Rafal Majka a fost chemat de Saxo Bank în cantonamentul din Mallorca, unde l-a impresionat imediat pe Bjarne Riis, managerul grupării, deoarece a fost singurul ciclist capabil să stea alături de Alberto Contador. Şi spaniolul a avut numai cuvinte de laudă la adresa tânărului rutier, care a prins contractul vieţii. Din acel moment, Majka a început să îşi facă un nume în cursele importante, să adune rezultate în World Tour (Il Giro, Turul Lombardiei, Turul Beijingului), iar sâmbătă a bifat şi primul succes al carierei la profesionişti, în Marea Buclă.

Până la el, un singur polonez mai câştigase o etapă din Turul Franţei; este vorba despre Zenon Jaskula, fostul rutier al echipei GB-MG Maglificio, care se impusese în Pirinei, la Saint-Lary-Soulan, în urmă cu 21 de ani. Pentru Rafal Majka, victoria contează mai puţin dintr-o perspectivă istorică, şi mai mult la nivel mental, deoarece, după mai multe clasări frustrante pe podium, i-a oferit confirmarea că poate fi un protagonist în Marile Tururi şi că în viitor are şanse să devină un pretendent serios la cel puţin la o clasare pe podium.

Turul Franţei 2014 – etapa a XlV-a

Pentru mulţi, aceasta este cea mai grea zi din Turul Franţei, şi pe bună dreptate, deoarece rutierii vor avea parte de trei căţărări dure, un nou finiş la altitudine şi mai mult de 4000 de metri diferenţă pozitivă de nivel. Startul se va da din Grenoble, un oraş obişnuit cu Marea Buclă, plutonul urmând să înceapă aproape imediat prima căţărare. Este vorba despre Col du Lautaret, care şi-a făcut debutul în 1911. Lautaret este o ascensiune foarte lungă, de 34 de kilometri, cu pantă medie 3,9%, ce va duce la formarea multor “autobuze”.

Al doilea obstacol al zilei va fi Col d’Izoard, cel mai înalt punct de la această ediţie. Caravana va ajunge la 2360 de metri, iar primul ciclist care va trece pe acolo va primi premiul “Henri Desgrange”. Din vârful lui Izoard va urma o coborâre foarte lungă, de 30 de kilometri, pe care cicliştii vor trebui să fie atenţi şi să îşi recapete forţele înainte de Risoul, ascensiune de categoria întâi, aflată la debutul în Turul Franţei. În lungime de 12,6 kilometri şi cu pantă medie 6,9%, Risoul este o căţărare care nu oferă momente de respiră, panta fiind în permanenţă grea, ceea ce înseamnă că diferenţele pot fi foarte mari.

Risoul a mai apărut de două ori în Tour de l’Avenir (2010) şi de alte două ori în Criteriul Dauphiné (2010 şi 2013), iar printre rutierii care au fost acolo şi se află în Le Tour se numără Rein Taaramäe, Pierre Rolland, Jurgen Van Den Broeck, Tejay van Garderen, Tom-Jelte Slagter, Romain Bardet, Richie Porte, Jakob Fuglsang, Alejandro Valverde, Joaquim Rodriguez şi Mikel Nieve. Nu şi Vincenzo Nibali, liderul clasamentului general, pe care îl aşteaptă un nou test dificil, însă unul ce va fi privit cu mai multă încredere de italian, după reprezentaţia oferită la Chamrousse. Practic, italianul poate să stea într-o poziţie defensivă şi să îi supravegheze pe ceilalţi ciclişti din top zece, care vor avea propria luptă.

Aflat pe locul al doilea, Alejandro Valverde va trebui să răspundă atacurilor ce vor veni din partea lui Romain Bardet şi Thibaut Pinot, doi rutieri care îi ameninţă locul secund. Dintre aceştia, cel mai periculos pare Pinot; ciclistul lui FDJ a fost dojenit de Marc Madiot pentru că a atacat primul în etapa de sâmbătă, ceea ce înseamnă că acum va fi mult mai chibzuit şi îşi va alege mai bine momentul pentru a pune presiune pe Valverde. Dintre rutierii de general, Tejay van Garderen şi Bauke Mollema vor mai trebui urmăriţi, cu menţiunea că olandezul va fi pe cont propriu, colegii lui fiind mai interesaţi să tragă pentru ei înşişi, astfel încât să îşi asigure un contract pentru 2015, având în vedere că Belkin are probleme financiare.

ÎÎn ceea ce priveşte evadarea, aceasta nu are cum să nu îl aibă acolo pe Joaquim Rodriguez. Spaniolul vrea neapărat tricoul alb cu buline roşii, iar etapa a XlV-a îi va oferi o excelentă oportunitate de a reveni pe prima poziţie. Clasat pe doi la Chamrousse, Rafal Majka ar putea deveni şi el interesat de acest tricou, caz în care va merge în faţă. Printre ceilalţi ciclişti ce pot anima ziua încă de la start se mai numără Thomas Voeckler, Mikel Nieve, Nicholas Roche, Michael Rogers, Christophe Riblon, Steven Kruijswijk sau Brice Feillu.

Turul Franţei – lupta se dă pentru podium

Odată cu victoria lui Vincenzo Nibali la Chamrousse, socotelile pentru primul loc al ierarhiei generale s-au cam încheiat. Nu neapărat timpul pe care italianul l-a pus în raport cu oponenţii săi i-a descurajat pe aceştia, ci forma arătată de purtătorul tricoului galben şi maniera categorică în care s-a impus, fără să arate pe parcurs că ar avea vreo slăbiciune, cauzată de vreme, munţi sau de absenţa unor colegi pe ultima parte a etapei a 13-a. În condiţiile în care are un avans de peste trei minute şi jumătate în faţa următorului clasat, Nibali poate aborda cu mai multă linişte restul cursei, în timp ce adversarii săi vor fi obligaţi să îşi facă alte calcule.

Dintre aceştia, cel mai bine stă Alejandro Valverde, care se află din ce în ce mai aproape de îndeplinirea unui mai vechi vis, podiumul în Turul Franţei. Spre deosebire de alte ediţii, spaniolul de la Movistar a avut acum parte de un parcurs fără probleme, iar dacă lucrurile vor continua la fel, poate spera că la Paris se va afla cu o treaptă sub Nibali. La Chamrousse, Valverde a arătat din nou că nu îşi asumă riscuri, o strategie care l-a trădat în trecut. De această dată, situaţia arată excelent pentru el, deoarece ultima săptămână aduce Pirineii şi un contratimp individual, două elemente ce ar trebui să îl favorizeze în lupta cu ceilalţi pretendenţi la podium.

În momentul de faţă, principala ameninţare pentru iberic vine din partea francezilor, Romain Bardet şi Thibaut Pinot. Cei doi, mult mai tineri şi mai lipsiţi de experienţă, trebuie să îl atace constant pe Valverde, astfel încât să îi ia cât mai mult timp înaintea penultimei zile. Pe de altă parte, cicliştii gazdelor sunt obligaţi să fie atenţi la Tejay van Garderen, un rutier care le poate sfărâma visul de a termina între primii trei. Dacă se vor concentra prea mult pe Valverde şi îl vor neglija pe american, Bardet şi Pinot se pot trezi depăşiţi de acesta, avantajul rutierul echipei BMC fiind contratimpul dintre Bergerac şi Perigueux. Poate că lupta pentru tricoul galben s-a încheiat, dar toate intrigile secundare ce se dezvoltă între ceilalţi ciclişti promit o ultimă săptămână extrem de spectaculoasă.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xlll-a

A treia zi cu finiş în căţărare de la această ediţie îi va duce pe ciclişti la Chamrousse, care nu a mai figurat pe hartă din 2001, însă acolo se va ajunge doar după ce rutierii vor trece de alte două ascensiuni repertoriate. Imediat după startul ce se va da din Saint-Étienne, plutonul va coborî uşor, iar apoi va urca pe Col de la Croix de Montvieux. Mult mai târziu, după aproximativ 110 kilometri, va începe ascensiunea pe Col de Palaquit, urmată de o coborâre la baza căreia se va afla sprintul intermediar de la Saint-Martin-D’Hères. Palaquit (14,1 kilometri), peste care nu s-a mai trecut din 1989, când a făcut parte din drumul către Col de Porte, are câteva pante dure, ce sar de 10%, şi ar putea duce la o selecţie serioasă în pluton.

Chamrousse, ascensiunea de final, are 18,2 kilometri, pantă medie 7,3% şi se termină la 1730 de metri altitudine. Prima parte este destul de neregulată şi va aduce mai multe schimbări de ritm, dar şi atacuri din partea cicliştilor slab clasaţi, care nu reprezintă o ameninţare pentru favoriţi. Cea mai dură pantă din a doua jumătate a căţărării are 8,2% şi îşi va face apariţia cu aproape cinci kilometri înainte de sosire. Tocmai de aceea, oamenii de general ar putea să se folosească de acea zonă pentru a încerca ceva, fiind conştienţi că nu au voie să aştepte finalul, ce propune o pantă de 3,1%.

Aflat la a zecea zi în tricoul galben, Vincenzo Nibali se bucură de un avans consistent în faţa adversarilor săi, dar asta nu înseamnă că italianul nu va ataca. Din contră, dacă se simte bine, ciclistul Astanei ar putea încerca să mai pună timp în raport cu ceilalţi rutieri, astfel încât să îşi facă viaţa şi mai uşoară pentru restul cursei. Principalii lui oponenţi vor fi aceiaşi Richie Porte şi Alejandro Valverde, care ar putea să îşi trimită câte un coleg în evadare, astfel încât să aibă încă un om pe care să se bazeze pe final. Dacă Nibali va fi izolat pe Chamrousse, atunci cei doi îl vor ataca, iniţiativa fiind de aşteptat să vină din partea australianului.

Romain Bardet şi Thibaut Pinot vor fi alţi doi oameni de urmărit, la fel ca Joaquim Rodriguez, cu menţiunea că francezii vor lupta pentru general, în timp ce spaniolul va fi interesat de victoria de etapă şi de punctele acordate la final în ierarhia tricoului alb cu buline roşii. În afară de cei menţionaţi, alţi protagonişti la Chamrousse mai pot fi Daniel Navarro, Nicholas Roche, Michael Rogers şi Leopold König, un succes asigurându-le echipelor acestora un Tur al Franţei reuşit.

Un norvegian la Saint-Étienne

La începutul sezonului, Alexander Kristoff şi-a trasat două obiective clare: să câştige o clasică Monument şi să obţină un succes în Turul Franţei. Prima ţintă a atins-o în luna martie, atunci când a devenit cel dintâi norvegian care s-a impus în Milano-San Remo. De atunci şi până la startul Turului Franţei, ciclistul Katushei a mai bifat alte opt victorii, care l-au ajutat să pornească cu un moral ridicat în Marea Buclă. În prima săptămână a cursei, Kristoff a adunat două clasări pe podium şi a fost conştient că nu a putut obţine mai mult, în condiţiile în care Marcel Kittel a fost imbatabil.

Totuşi, asta nu l-a descurajat pe scandinav, care şi-a aşteptat liniştit şansa, fiind conştient că aceasta va apărea în cele din urmă. Încrederea şi răbdarea i-au fost răsplătite la Saint-Étienne chiar cu o zi înainte ca plutonul să ajungă în Alpi. Ajutat de un incredibil Luca Paolini, acelaşi om care a fost determinant în victoria obţinută în Milano-San Remo, Kristoff a trecut primul linia de sosire şi a devenit doar al cincilea rutier norvegian din istorie triumfător într-o etapă din Turul Franţei, după Dag-Otto Lauritzen, Thor Hushovd, Kurt-Asle Arvesen şi Edvald Boasson Hagen

Ajuns unul dintre cei mai importanţi sprinteri ai plutonului, Kristoff are toate şansele să îşi mai îmbogăţească CV-ul până la sfârşitul sezonului, printre competiţiile în care va mai participa aflându-se Cursa Arctică a Norvegiei, Clasica de la Hamburg şi Marele Premiu de la Plouay. Apoi, anul viitor va trebui să confirme toate aceste rezultate şi să demonstreze că este unul dintre cicliştii de referinţă ai plutonului, atât în clasice, cât şi în Marile Tururi.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xll-a

Traseul dintre Bourg-en-Bresse şi Saint-Étienne (185,5 kilometri) aduce oarecum cu cel din etapa anterioară, însă diferenţa este că ascensiunile repertoriate de pe traseu sunt mai facile, iar şansele de a se ajunge la un sprint sunt mai mari. Col de Brouilly, Côte du Saule-d’Oingt, Col des Brosses şi Côte de Grammond sunt cele patru obstacole ale zilei, ultimul urmând să se încheie cu aproximativ 22 de kilometri înainte de sosire. Tocmai de aceea, echipele interesate de victorie pot controla mai bine evadarea, astfel încât să le ofere liderilor oportunitatea de a lupta pentru locul întâi.

Mare favorit miercuri, Peter Sagan va porni şi acum cu prima şansă, iar slovacul va trebui să se asigure că va mai avea în ultimii zece kilometri un coleg care să răspundă eventualelor atacuri, în caz contrar riscând să îşi rateze din nou obiectivul. Orica-GreenEdge este o altă echipă ce se va implica la trenă, deoarece îl are pe Simon Gerrans, un ciclist ce vizează de ceva vreme un succes la această ediţie. Dacă evadarea va fi neutralizată, Matteo Trentin, John Degenkolb, Alexander Kristoff, Bryan Coquard şi André Greipel (în cazul în care ritmul nu va fi prea ridicat) vor fi alţi candidaţi puternici pentru victoria de etapă. Pe de altă parte, dacă grupul ce se va desprinde la startul zilei va sta în faţă, este de aşteptat ca acolo să se afle Jens Voigt, Sylvain Chavanel, Adam Hansen, Giovanni Visconti, Jeremy Roy, Nicolas Edet sau chiar Michael Albasini, astfel încât Orica-GreenEdge să nu fie nevoită să se implice la trenă.

Va fi pentru prima oară după şase ani când o etapă din Turul Franţei se va încheia la Saint-Étienne, oraşul natal al lui Gilles Delion, câştigătorul Turului Lombardiei din 1990. În 2008, la precedenta vizită, s-a plecat de la Bourg d’Oisans, s-a trecut peste Col de Parmenie, Croix de Montvieux şi Sorbiers, iar victoria i-a revenit germanului Marcus Burghardt, care l-a învins pe companionul său de evadare, spaniolul Carlos Barredo.

Noul erou naţional al Franţei

În ultimul deceniu, cu mici excepţii, francezii au avut mereu un rutier pe care să îl susţină şi să îl transforme într-o vedetă pe parcursul celor trei săptămâni ale Marii Bucle. În 2004, a fost Thomas Voeckler, care a purtat tricoul galben vreme de zece zile. În 2005, a venit rândul lui David Moncoutié, câştigător al unei etape pe 14 iulie. În 2006, Cyril Dessel a ieşit în prim-plan, cu o zi în galben şi un loc şase la general. Patru ani mai târziu, Sylvain Chavanel a bifat două succese şi câteva zile pe prima poziţie a ierarhiei. În 2011, a fost descoperit Pierre Rolland, care s-a impus pe Alpe d’Huez, unica victorie a gazdelor la acea ediţie. În 2012, Thibaut Pinot a apărut la suprafaţă, după ce a triumfat în oraşul elveţian Porrentruy şi a încheiat în top zece.

Acum, a venit rândul lui Toyn Gallopin să se afle în lumina reflectoarelor, datorită unei evoluţii perfecte în prima jumătate a cursei. Este adevărat, gazdele speră în continuare la un podium din partea lui Romain Bardet şi Thibaut Pinot, dar până atunci – dacă asta se va întâmpla – l-au transformat pe tânărul rutier al lui Lotto-Belisol în noul erou al unei naţiuni care îşi caută cu disperare un punct de reper stabil în Le Tour de ani buni. Un ciclist foarte agresiv, insistent şi care nu se dă bătut niciodată, Gallopin a fost răsplătit exact pentru aceste calităţi cu o victorie uriaşă, care i-a asigurat un loc în uriaşa carte de istorie a Turului Franţei.

Înainte de această ediţie a Marii Bucle, în palmaresul său mai figura un succes important, în Clasica San Sebastian, însă senzaţia generală era că Tony Gallopin putea mai mult, dar îi lipsea ceva pentru a face pasul următor. Acum, parcursul impresionant din Le Tour ar trebui să îl ajute să progreseze în carieră, mai ales la nivel mental, şi să devină, începând cu sezonul viitor, unul dintre rutierii de referinţă ai plutonului, capabil să lupte pentru victorie sau o clasare bună la general, indiferent de cursa în care participă.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xl-a

Uşor-uşor, caravana se apropie de Alpi, acolo unde pe rutieri îi vor aştepta două finaluri la altitudine. Până atunci, plutonul va avea parte de o etapă de tranziţie, dar asta nu înseamnă că ziua va fi uşoară, deoarece pe traseu se află multe căţărări, dintre care patru repertoriate: Côte de Rogna, Côte de Choux, Côte de Désertin şi Côte d’Échallon. Ultima se termină cu mai puţin de 20 de kilometri înainte de sosire, iar coborârea ce urmează este destul de tehnică, un aspect ce le poate da idei unor ciclişti, fie că aceştia se vor afla la acel moment în evadare sau în pluton.

Rămasă fără Alberto Contador, Tinkoff-Saxo nu mai are pretenţii la clasamentul general, ceea ce înseamnă că echipa manageriată de Bjarne Riis va încerca să câştige cel puţin o etapă. Miercuri, Tinkoff-Saxo va avea o şansă bună să îşi îndeplinească acest nou obiectiv, iar Nicholas Roche ar putea fi ciclistul pe care va miza pentru a merge în evadare. Tot acolo s-ar mai putea afla Sep Vanmarcke, Michael Albasini, Arthur Vichot, Sylvain Chavanel, Jeremy Roy, Jens Voigt, Tom-Jelte Slagter sau Jan Bakelants, care va încerca să îi aducă echipei sale, Omega Pharma-Quick Step, al treilea succes la această ediţie.

Nu este exclus ca unele dintre echipele care vor rata o prezenţă în grupul de frunte să reacţioneze şi să treacă la trenă, astfel încât să anihileze evadarea. Dacă asta se va întâmpla, etapa se va încheia la sprint, acolo unde Peter Sagan, Tony Gallopin, Jose Joaquin Rojas, Michal Kwiatkowski, Simon Gerrans, Ramunas Navardauskas sau Greg Van Avermaet vor lupta pentru victorie la cea dintâi sosire a plutonului în Oyonnax. Dintre cei menţionaţi mai sus, Rojas este singurul care are un succes la Oyonnax, obţinut în Tour de l’Ain, acum cinci ani, atunci când l-a învins pe Van Avermaet.