Cafe Roubaix

Rutierul săptămânii

Rigoberto Uran este omul momentului, după ce a câştigat o etapă în Turul Italiei şi a preluat tricoul roz, devenind primul ciclist sud-american care conduce clasamentul general din Il Giro. Spre surprinderea multora, diferenţa dintre el şi adversarii săi nu s-a făcut pe munte, ci la contratimp, acolo unde rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a fost cu o clasă peste toţi ceilalţi favoriţi şi a confirmat că în epoca modernă trebuie să fii un ciclist cu adevărat complet pentru a emite pretenţii la câştigarea clasamentului general al unui Mare Tur.

În etapele montane care au urmat succesului de la Barolo, Uran nu a mai arătat aceeaşi prospeţime, însă acest lucru nu trebuie interpretat doar ca o slăbiciune, ci şi ca o strategie bine pusă la punct de un ciclist care a avut ce învăţa din perioada petrecută la Sky, în slujba lui Bradley Wiggins şi Chris Froome. Conştient că ultima săptămână a Turului Italiei va aduce etape infinit mai grele decât cele de până acum, columbianul în vârstă de 27 de ani a părut împăcat cu gândul că pierde câteva zeci de secunde în raport cu unii dintre adversari, dacă asta înseamnă că îşi păstrează nu doar poziţia de lider, ci şi resursele de energie, ce vor conta atât de mult pe ascensiuni ca Val Martello, Monte Grappa sau Monte Zoncolan.

Unul dintre puţinii columbieni învingători într-un contratimp dintr-un Mare Tur (până la el, ultimul care a reuşit asta a fost Víctor Hugo Peña, în Vuelta 2004), Rigoberto Uran se află acum înaintea celei mai dificile săptămâni din carieră, testul care îl aşteaptă urmând să îl solicite enorm nu doar la nivel fizic, ci şi psihic. În cazul în care totul va decurge bine, Uran nu doar că va deveni primul ciclist din emisfera sudică triumfător în Giro, dar şi rutierul din afara Europei cu cele mai multe zile petrecute în tricoul roz.

Rutierul săptămânii

Oricât ar părea de ciudat, alegerea pentru săptămâna trecută nu vine din Italia, ci din Statele Unite. În Il Giro, cinci ciclişti au obţinut victorii, trei au purtat tricoul roz, dar niciunul dintre aceştia nu s-a remarcat în mod deosebit. În schimb, peste ocean, Bradley Wiggins a fost autorul uneia dintre cele mai solide evoluţii avute de un rutier într-o cursă pe etape anul acesta şi a câştigat Turul Californiei, devenind doar al doilea ciclist european care a reuşit asta, după olandezul Robert Gesink, în 2012.

Britanicul şi-a construit succesul cu ajutorul contratimpului individual, dar evoluţia sa a fost în egală măsură impresionantă şi pe munte, acolo unde, foarte sigur pe sine, şi-a controlat adversarii şi nu le-a lăsat prea mult spaţiu de manevră, în ciuda faptului că a trebuit să facă asta de unul singur, fără ajutorul echipei. La 34 de ani, Wiggins şi-a trecut în palmares al şaptelea succes al carierei într-o cursă pe etape şi a demonstrat că atunci când e extrem de determinat, îşi poate atinge obiectivul, indiferent cât de dificil este şi câte sacrificii presupune acesta.

Victoria obţinută de câştigătorul Turului Franţei din 2012 vine şi ca o declaraţie de intenţie a acestuia, cu aproximativ o lună şi jumătate înainte ca Sky să definitiveze echipa pentru Turul Franţei. Bradley Wiggins îşi doreşte să fie prezent la startul ce se va da din Leeds, şi, având în vedere forma arătată în Statele Unite, nu poate fi trecut cu vederea, în ciuda antipatiei care există între el şi Chris Froome, deţinătorul trofeului. Ştiind cât de motivat poate fi Wiggins atunci când îşi propune ceva, este de aşteptat ca acesta să ajungă acolo la cel mai ridicat nivel din ultimele două sezoane, în speranţa că poate deveni liderul lui Sky pentru clasamentul general, dacă lucrurile nu vor merge bine cu Froome în prima săptămână.

Rutierul săptămânii

Chris Froome a îndurat două luni dificile, cu accidentări, rezultate slabe şi non-starturi, ceea ce a dus la apariţia unor incertitudini privind capacitatea sa de a-şi apăra cu succes trofeul câştigat în Turul Franţei, anul trecut. Pentru o bună perioadă, toate aceste gânduri au dispărut, deoarece britanicul în vârstă de 28 de ani a câştigat Turul Romandiei – al şaptelea succes al carierei într-o cursă pe etape – iar maniera în care a făcut-o a fost impresionantă, mai ales că s-a impus fără să aibă la dispoziţie un finiş în căţărare.  

Triumful lui Froome a fost clădit pe două momente: atacul dat în etapa a treia, pe ultima ascensiune, acolo unde a dezvoltat 105 rotaţii pe minut, şi la contratimpul individual din ultima zi, desfăşurat în Neuchâtel, la finalul căruia l-a învins pe campionul mondial, Tony Martin. Succesul rutierului originar din Kenya este foarte important şi pentru Sky, o echipă măcinată de probleme în ultima vreme şi care a devenit dependentă de Froome, acesta fiind responsabil pentru o treime din victoriile grupării manageriate de David Brailsford în 2014.

Ce urmează acum pentru britanic? O perioadă de pauză, un cantonament la altitudine, iar apoi Critériul Dauphiné, care va începe pe opt iunie. Acolo vom vedea prima confruntare adevarată a sezonului între Chris Froome şi Alberto Contador, urmând ca la finalul ei să aflăm cine va lua startul în Turul Franţei nu doar cu avantajul de pe şosea, ci şi cu cel psihologic, care se poate dovedi extrem de important.

Rutierul săptămânii

Simon Gerrans a intrat pentru totdeauna în istorie, câştigând ediţia cu numărul 100 a Liège–Bastogne–Liège şi devenind primul australian triumfător acolo. Totuşi, nu el este alegerea mea pentru săptămâna trecută, ci Alejandro Valverde, care şi-a păstrat nivelul impresionant arătat în luna februarie şi în timpul clasicelor din Ardeni, bifând o victorie şi un podium în interval de numai cinci zile. După ce miercuri s-a impus în Flèche Wallonne stabilind şi un nou record de ascensiune pe Mur de Huy, spaniolul a luat startul în “La Doyenne” ca principal favorit la ceea ce ar fi fost un al treilea succes acolo.

La final unuia dintre cele mai “închise” Monumente din ultimii ani, “Glonţul Verde” a mizat totul pe cartea sprintului, însă picioarele nu l-au mai ascultat după cei 263 de kilometri parcurşi şi a fost nevoit să se mulţumească cu locul secund, al cincilea podium al carierei în Liège–Bastogne–Liège. Cel mai constant ciclist în această campanie din Ardeni, care s-a dovedit a fi cea mai de succes a sa din ultimele şase sezoane, Valverde a demonstrat că vârsta nu reprezintă o problemă şi s-a înscris pe lunga listă a rutierilor trecuţi de 30 de ani care au triumfat într-o clasică din 2014.

Ce a impresionat la ciclistul lui Movistar, pe lângă succesele obţinute în acest sezon (ibericul este lider într-un clasament al victoriilor) a fost forma arătată până acum, cu mult peste nivelul cu care ne obişnuise înainte de suspendarea primită de la CONI, în 2010. Deşi este încă devreme, în condiţiile în care de abia s-a încheiat prima jumătate a stagiunii pentru el, un lucru trebuie remarcat şi luat în considerare: dacă Alejandro Valverde va fi cel puţin la acest nivel şi în luna iulie, atunci Turul Franţei nu va mai reprezenta o afacere doar între doi oameni.

Rutierul săptămânii

Philippe Gilbert a revenit, iar senzaţia este că belgianul a dat timpul înapoi, până în 2010 sau 2011, când era unul dintre cei mai buni rutieri ai plutonului şi pornea cu un avantaj în faţa oponenţilor încă de la start. După ce la jumătatea săptămânii trecute şi-a adjudecat Brabantse Pijl, fostul campion mondial a oferit o reprezentaţie de zile mari în Amstel Gold Race, unde nu doar că s-a impus pentru a treia oară, dar a şi stabilit un nou record de ascensiune pe Cauberg. Practic, Gilbert se identifică cu dealul olandez, pe lângă succesele din Amstel mai câştigând acolo şi tricoul curcubeu, în 2012.

La fel de adevărat este că nu doar forma belgianului a fost impresionantă, ci şi strategia aleasă de BMC, care a fost excelentă. Mai întâi, echipa americană l-a trimis pe Greg Van Avermaet în frunte, când mai erau 40 de kilometri, obligându-le pe celelalte formaţii să ducă trena, pentru ca apoi, când s-a intrat pe Cauberg, să iasă la atac cu Samuel Sanchez, păcălindu-i astfel pe principalii adversari ai lui Gilbert şi deschizându-i acestuia calea către un nou succes în Amstel Gold Race, ciclistul originar din Valonia urcând pe locul secund într-un clasament all-time acolo.

După doi ani şi jumătate frustranţi, în care titlului mondial de la Valkenburg i-au fost adăugate doar trei victorii de etapă în Turul Spaniei, Philippe Gilbert (ajutat şi de Valerio Piva, unul dintre cei mai inteligenţi directori sportivi din pluton) şi-a regăsit nu doar picioarele, dar şi moralul, iar aceste aspecte l-au ajutat să devină din nou rutierul dominant în clasicele valonate. Dacă la toate cele menţionate mai sus se adaugă şi o foame uriaşă de victorii, belgianul nu are cum să nu fie considerat principalul favorit în Liège-Bastogne-Liège.

Rutierul săptămânii

Alberto Contador s-a impus în Turul Ţării Bascilor, Alessandro Petacchi – la 40 de ani – şi-a adjudecat Grand Prix Pino Cerami, însă rutierul săptămânii nu are cum să nu vină din Paris-Roubaix, al treilea Monument al sezonului, acolo unde Niki Terpstra a obţinut cea mai mare victorie a carierei, una la care visa de mic, atunci când batavii nu aveau un ciclist pentru această cursă, aflându-se într-o evidentă criză de rezultate. Profitând de tactica foarte bună a echipei sale şi de avantajul numeric oferit de Omega Pharma-Quick Step în grupul de frunte, ciclistul în vârstă de 29 de ani a decolat în ultimii şase kilometri şi a ajuns singur pe velodrom, devenind doar al şaselea olandez din istorie triumfător în “Infernul Nordului”.

Un om care mereu s-a pus în slujba echipei, un “locotenent” cum puţini există în clasicele nordului la ora actuală, Terpstra s-a transformat din rutierul care îl lansa pe Tom Boonen către victorie, în 2012, într-un câştigător meritoriu de Paris-Roubaix, la capătul uneia dintre cele mai frumoase ediţii din ultima vreme. Triumful de duminică a încununat un sezon de vis, în care batavul a mai bifat succese în Turul Qatarului şi Dwars door Vlaanderen (până la el, doar compatriotul lui, Jan Raas, se mai impusese în semi-clasica belgiană şi în Paris-Roubaix în acelaşi an).

Un “ucenic” al lui Servais Knaven – precedentul olandez învingător în “Regina Clasicelor” – în perioada petrecută la Milram, Niki Terpstra a devenit acum unul dintre cei mai importanţi ciclişti de clasice din pluton, un om pe care nimeni nu îşi mai permite să îl subestimeze. Tot ce rămâne de văzut este dacă va continua alături de Omega Pharma-Quick Step, în condiţiile în care acolo nu va fi niciodată lider principal, cât timp Boonen se va afla prin preajmă. Cu belgianul acolo, dar şi Zdenek Stybar, Stijn Vandenbergh şi Guillaume Van Keirsbulck, e greu de crezut că statutul lui Terpstra se va schimba semnificativ, chiar şi după acest succes. Tocmai de aceea, nu ar fi exclus ca 2015 să îl găsească la o altă echipă, care să îi ofere libertate absolută în cursele de o zi.

Rutierul săptămânii

Fabian Cancellara nu a avut milă de belgieni şi a câştigat Turul Flandrei pentru a treia oară în carieră, în faţa a trei reprezentanţi ai gazdelor: Greg Van Avermaet, Sep Vanmarcke şi Stijn Vandenbergh.Victoria elveţianului a fost pusă sub semnul întrebării la un moment dat, la fel ca în Paris-Roubaix 2013, însă rutierul echipei Trek Factory Racing a făcut o cursă excelentă la nivel tactic (poate cea mai bună a carierei din acest punct de vedere) şi a trecut primul linia de sosire, câştigând Turul Flandrei pentru a treia oară în carieră şi primind astfel titulatura de “Leu al Flandrei”, cu care doar cinci ciclişti se mai pot lăuda (Achiel Buysse, Fiorenzo Magni, Eric Leman, Johan Museeuw şi Tom Boonen).

Despre unii rutieri se spune că odată cu anii devin mai buni, dar această zicală nu este valabilă şi în cazul lui Fabian Cancellara, deoarece acesta se află de mult timp la cel mai înalt nivel. În schimb, un lucru extrem de evident la elveţian a fost că odată cu vârsta a învăţat din greşelile trecutului, a devenit mai înţelept şi nu şi-a mai irosit energia neutralizând toate atacurile. În schimb, a preferat să privească lucrurile cu mai multă detaşare şi să îi oblige pe ceilalţi să contribuie la trenă, aspecte uşor de observat în ultimele trei Monumente în care a participat: Paris-Roubaix, Milano-San Remo şi Turul Flandrei.

După succesul de duminică, Fabian Cancellara poate fi numit un flamand adevărat, popularitatea sa în provincia belgiană fiind probabil la un nivel nemaiîntâlnit pentru un rutier străin în istoria de peste un secol a cursei. Aflat la primul succes din 2014, ciclistul echipei Trek Factory Racing a ajuns la 11 clasări consecutive pe podium în clasicele Monument pe care le-a încheiat şi acum îşi va îndrepta atenţia către Paris-Roubaix, acolo unde poate egala recordul de succese deţinut de Roger De Vlaeminck şi Tom Boonen. În orice caz, indiferent de ce va face Cancellara până la finalul carierei, care va veni peste un an sau doi, un lucru e clar: elveţianul este o legendă a acestui sport şi şi-a câştigat pentru totdeauna un loc alături de grei ca Rik Van Looy, Sean Kelly sau Fausto Coppi.

Rutierul săptămânii

Rudi Altig (Turul Flandrei 1964), Steffen Wesemann (Turul Flandrei 2004) şi Josef Fischer (Paris-Roubaix 1896) sunt singurii germani care s-au impus într-un Monument pe pavate, cursele de acest fel nefiind niciodată pe placul cicliştilor din Germania. Una dintre explicaţii o reprezintă lipsa unei culturi pentru aceste clasice, dar şi a pavatelor, motiv pentru care nici italienii nu au mai dat de mult un câştigător de Turul Flandrei sau Paris-Roubaix. Spre deosebire de peninsulari, care mai au de aşteptat câţiva ani pentru a spera la un nou succes acolo (Andrea Zordan?), lucrurile arată mult mai bine pentru germani, datorită lui John Degenkolb.

Ciclistul echipei Giant-Shimano este pentru a doua oară în acest sezon “Rutierul Săptămânii”, datorită victoriei din Gent-Wevelgem, a doua clasică pe pavate ca importanţă din Flandra. E adevărat, Peter Sagan şi-a adjudecat E3 Harelbeke şi a terminat pe podium două zile mai târziu, dar rezultatele foarte bune ale slovacului sunt deja o obişnuinţă. În schimb, pentru John Degenkolb, un ciclist care cochetează de ani buni cu cursele de o zi, succesul de duminică vine ca o confirmare a aşteptărilor create în jurul său încă din 2011, când a venit pe 19 în Paris-Roubaix.

În momentul de faţă, germanul are toate atributele necesare unui pretendent la victorie în Monumentele pe pavate: un moral puternic, mult curaj, o echipă solidă şi anduranţa atât de necesară în acele curse care depăşesc 250 de kilometri şi îi obligă pe rutieri să îşi consume şi ultima picătură de energie. Evident, John Degenkolb nu va porni ca principal favorit la victorie în Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, dar va sta la pândă, pregătit să răspundă la fiecare atac şi să nu rateze mişcarea câştigătoare. Tocmai de aceea, o eventuală clasare a sa pe locul întâi acolo nu ar trebui privită ca fiind o mare surpriză, ci ca primul dintr-un lung şir de succese care îl aşteaptă până la finalul carierei.

Rutierul săptămânii

Ani la rând, Thor Hushovd a visat să câştige o clasică majoră şi să devină primul norvegian care îşi trece în palmares un Monument, dar tot ce a putut face a fost să adune câteva podiumuri. Duminică, Hushovd a luat startul în Milano-San Remo, însă ciclistul lui BMC nu a contat deloc în lupta pentru victorie, care a fost obţinută de compatriotul său, Alexander Kristoff, acesta aducându-i Katushei unul dintre cele mai mari succese din istoria de nici şase ani a echipei ruse, unde a ajuns după ce a trecut pe la BMC, formaţie ce i-a acordat puţine şanse în cele două sezoane petrecute acolo.

Unul dintre cei mai versatili ciclişti din plutonul actual, capabil să se descurce bine pe plat, pe dealuri, pe pavate, dar şi în contratimpurile scurte, Kristoff şi-a început cu adevărat cariera odată cu venirea la Katusha, care a crezut în el şi l-a crescut pentru a deveni principalul sprinter al echipei. An după an, nordicul a făcut paşi importanţi, iar în 2014 se pare că a ajuns la maturitatea necesară pentru a deveni un actor principal în toate clasicele de primăvară, de la San Remo până la Roubaix.

Succesul din “La Primavera” reprezintă o confirmare a potenţialului pe care îl are Alexander Kristoff, dar şi un prim obiectiv bifat în acest sezon, la startul căruia şi-a propus să se impună într-o clasică Monument şi într-o etapă din Turul Franţei. Dacă va avea în luna iulie forma bună arătată în aceste săptămâni, norvegianul are toate şansele să îşi îndeplinească şi al doilea ţel pentru 2014 şi chiar să lupte în ierarhia tricoului verde. Până atunci, pentru Kristoff urmează alte oportunităţi – Dwars door Vlaanderen, Gent-Wevelgem, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix – de a obţine noi victorii şi a-şi construi un palmares important.

Rutierul săptămânii

În 1958, înaintea ultimei etape alpine din Turul Franţei, Jo Goldschmidt, managerul lui Charly Gaul, s-a uitat afară, a văzut că plouă şi a mers în camera rutierul său: “Soldat, trezeşte-te, astăzi e ziua ta”. Luxemburghezul, clasat pe locul al doilea la general, a ascultat ce i-a spus Goldschmidt şi a făcut una dintre cele mai bune etape din viaţa sa, atacând devreme, pe prima căţărare, şi distanţându-se decisiv de toţi rivalii. La sosirea din Aix-les-Bains, Gaul a obţinut victoria şi a devenit principalul favorit la tricoul galben, chiar dacă acesta se afla în continuare pe umerii lui Vito Favero.

Nu se ştie dacă Bjarne Riis i-a spus asta lui Alberto Contador înaintea etapei a cincea din Tirreno-Adriatico, dar cert este că spaniolul în vârstă de 31 de ani a demonstrat că a fost ziua lui. După ce sâmbătă a arătat (şi a recunoscut) o oarecare fragilitate mentală, rutierul echipei Tinkoff-Saxo a avut grijă ca în runda dintre Amatrice şi Guardiagrele să se scuture de temeri, să îşi lase în urmă toţi adversarii şi să producă un spectacol cum puţini ciclişti din plutonul actual sunt în stare să facă, totul cu o uşurinţă remarcabilă.

Week-end-ul trecut, Alberto Contador a găsit o maşină a timpului ce i-a permis să revină la nivelul din 2009, când pur şi simplu nu exista un ciclist care să îl învingă în cursele pe etape, iar această maşină a timpului l-a ajutat să fie autorul unei performanţe ce i-a mai asigurat un capitol în cărţile de istorie ale ciclismului, alături de legende ca Fausto Coppi, Charly Gaul, Eddy Merckx sau Bernard Hinault. Deşi mai sunt două zile până la finalul lui Tirreno-Adriatico, Tridentul lui Neptun se află deja în posesia ibericului, iar odată cu acesta, şi al 15-lea succes din carieră într-o competiţie pe etape.

Avându-l alături pe Bjarne Riis, care din 2014 a revenit în funcţia de director sportiv al echipei, Contador pare a fi în cea mai bună formă din ultimii cinci ani, iar Chris Froome, absent din “Cursa celor Două Mări”, cu siguranţă a devenit conştient de asta. Doar o săptămână a mai rămas până la startul Turului Cataluniei.