Rutierul săptămânii
Rudi Altig (Turul Flandrei 1964), Steffen Wesemann (Turul Flandrei 2004) şi Josef Fischer (Paris-Roubaix 1896) sunt singurii germani care s-au impus într-un Monument pe pavate, cursele de acest fel nefiind niciodată pe placul cicliştilor din Germania. Una dintre explicaţii o reprezintă lipsa unei culturi pentru aceste clasice, dar şi a pavatelor, motiv pentru care nici italienii nu au mai dat de mult un câştigător de Turul Flandrei sau Paris-Roubaix. Spre deosebire de peninsulari, care mai au de aşteptat câţiva ani pentru a spera la un nou succes acolo (Andrea Zordan?), lucrurile arată mult mai bine pentru germani, datorită lui John Degenkolb.
Ciclistul echipei Giant-Shimano este pentru a doua oară în acest sezon “Rutierul Săptămânii”, datorită victoriei din Gent-Wevelgem, a doua clasică pe pavate ca importanţă din Flandra. E adevărat, Peter Sagan şi-a adjudecat E3 Harelbeke şi a terminat pe podium două zile mai târziu, dar rezultatele foarte bune ale slovacului sunt deja o obişnuinţă. În schimb, pentru John Degenkolb, un ciclist care cochetează de ani buni cu cursele de o zi, succesul de duminică vine ca o confirmare a aşteptărilor create în jurul său încă din 2011, când a venit pe 19 în Paris-Roubaix.
În momentul de faţă, germanul are toate atributele necesare unui pretendent la victorie în Monumentele pe pavate: un moral puternic, mult curaj, o echipă solidă şi anduranţa atât de necesară în acele curse care depăşesc 250 de kilometri şi îi obligă pe rutieri să îşi consume şi ultima picătură de energie. Evident, John Degenkolb nu va porni ca principal favorit la victorie în Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, dar va sta la pândă, pregătit să răspundă la fiecare atac şi să nu rateze mişcarea câştigătoare. Tocmai de aceea, o eventuală clasare a sa pe locul întâi acolo nu ar trebui privită ca fiind o mare surpriză, ci ca primul dintr-un lung şir de succese care îl aşteaptă până la finalul carierei.
Cafe Roubaix 
Degenkolb e o alegere inspirată pentru săptămâna asta, însă am ceva dubii despre potențialul echipei sale de a-l sprijini în condițiile dure ale unei curse ca Paris-Roubaix. Mi s-a părut în câteva momente că e singurul capabil să ducă un ritm susținut până la capăt dintre toți colegii săi de echipă.
Ar fi frumos să-i scuture puțin pe favoriții clasici ai pavatelor dar pentru asta are nevoie de o echipă, una care să-l treacă de tranșee și eventual să-l împingă în ultimii 50km în față.
Ai dreptate, e nevoie de o echipa puternica, asta daca nu cumva este el foarte solid si poate trece cu bine de Arenberg, alaturi de favoriti.