Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Rutierul săptămânii”

Rutierul săptămânii

Un ciclist de la o echipă Continentală, Adam Blythe, s-a impus în cursa de o zi de la Londra, în vreme ce Tom Danielson, un veteran, a câştigat a zecea ediţie a Turului Utah. Totuşi, niciunul dintre aceştia nu este alegerea pentru săptămâna trecută, ci Rafal Majka, care şi-a continuat forma excelentă arătată în iulie şi a triumfat în Turul Poloniei, pe parcurs adjudecându-şi şi două etape, ambele cu finiş în căţărare. Astfel, el a devenit primul polonez din ultimii 11 ani care a câştigat această cursă (aflată în World Tour) şi poate fi considerat unul dintre cei mai titraţi ciclişti din 2014, în palmaresul său aflându-se cinci succese, toate bifate în ultimele săptămâni.

Dintr-un rutier care promitea mult în această primăvară, Majka a ajuns să confirme, sezonul său (şi poate întreaga carieră) luând o cu totul altă turnură după ce a ajuns în echipa lui Tinkoff-Saxo pentru Turul Franţei, urmare a problemelor întâmpinate de cehul Roman Kreuziger. Acolo, polonezul pur şi simplu a explodat, trecându-şi în palmares două etape (Risoul şi Saint-Lary Soulan) şi îmbrăcând la Paris tricoul alb cu buline roşii. Acel parcurs excelent a avut un efect incredibil asupra mentalului lui Rafal Majka, iar ciclistul în vârstă de 24 de ani s-a eliberat de o presiune imensă şi a prins o încredere fantastică în forţele sale, ce l-a ajutat să domine Turul Poloniei, la doar câteva după finalul Marii Bucle.

De nenumărate ori de-a lungul istoriei, s-a dovedit că psihicul foarte puternic poate transforma un ciclist mai mult decât o pot face ştiinţa şi antrenamentele, şi exact asta s-a întâmplat cu Majka, aflat pe un trend ascendent ce este posibil să nu îl părăsească până la finalul stagiunii. Odată cu triumful de săptămână trecută, a devenit clar că polonezul este un rutier destinat să lupte pentru victorie în Marile Tururi, cu condiţia să mai progreseze, în special la contratimp. Asta nu se va întâmpla anul viitor, însă în două sau trei sezoane ani sunt toate şansele ca actualul ciclist al lui Tinkoff-Saxo să ia startul într-o cursă majoră ca unul dintre marii favoriţi. Până atunci, pentru Majka mai rămâne în acest an Turul Colorado, o cursă pe care o poate câştiga, dacă va avea la start forma arătată în ultima vreme.

Rutierul săptămânii

Pe cât de prost a fost finalul lui iulie pentru Alejandro Valverde, pe atât de bun a fost startul lunii august. Pe 27 iulie, spaniolul a ajuns la Paris pe locul al patrulea, ratând unul dintre principalele obiective ale sezonului, un podium în Turul Franţei. Criticat de multă lume pentru acest rezultat, ciclistul echipei Movistar şi-a revenit în mai puţin de o săptămână şi a arătat că rămâne unul dintre cei mai buni rutieri din lume, capabil să dea lovitura oricând, dacă profilul unei curse îl avantajează, iar picioarele sale răspund. Cea mai recentă ispravă de acest fel a venit în Clasica San Sebastian, prima cursă importantă de o zi a verii, pe care Valverde o mai câştigase în trecut, la ediţia din 2008.

Criticat de multe ori pentru stilul său defensiv şi păgubos, Alejandro Valverde a făcut de această dată o cursă tactică perfectă, avantajat şi de ultima căţărare, cu pante de 20%. Conştient că acea ascensiune îl favorizează mai mult pe Joaquim Rodriguez, ibericul în vârstă de 34 de ani a aşteptat ca “Purito” să mute primul, iar apoi a reacţionat, venind lângă compatriotul său într-un ritm propriu. Apoi, când nimeni nu se aştepta, liderul lui Movistar a riscat pe coborârea tehnică şi s-a distanţat de Rodriguez, dar şi de ceilalţi urmăritori, ce dădeau semne că s-ar putea apropia.

Alimentat de o dorinţă uriaşă de a-şi lua revanşa şi de a le demonstra tuturor celor care l-au criticat că mai are un cuvânt de spus în competiţiile importante, Alejandro Valverde a făcut una dintre cele mai bune curse ale sezonului şi a devenit cel mai vârstnic învingător din Clasica San Sebastian, la 34 de ani şi aproape patru luni. Odată cu acest succes, al zecelea din 2014, spaniolul a urcat pe locul întâi în clasamentul World Tour, depăşindu-l pe Alberto Contador, iar dacă va merge la un nivel ridicat şi în Vuelta, are toate şansele să câştige ierarhia individuală. Totuşi, nu în Turul Spaniei va fi periculos ibericul, ci la Campionatele Mondiale de la Ponferrada, acolo unde nu ar fi exclus să îşi îndeplinească un mai vechi vis: câştigarea tricoului curcubeu.

Rutierul săptămânii

Vincenzo Nibali a scris istorie în iulie, trecându-şi în palmares al treilea Mare Tur al carierei, şi merită să fie desemnat ciclistul lunii, însă rutierul săptămânii nu are cum să nu fie Jean-Christophe Peraud, una dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a Marii Bucle. Prezent la start ca unul dintre liderii lui AG2R şi cu gândul de a termina între primii zece, francezul a făcut cursa vieţii şi a devenit primul francez din ultimii 17 ani care a terminat pe locul secund, o performanţă remarcabilă pentru un om care a devenit profesionist în 2010.

Venit în ciclismul pe şosea din mountain bike, Peraud a debutat alături de Omega Pharma-Lotto, în 2009, şi potenţialul său a devenit evident încă din primul sezon, când a obţinut clasări remarcabile în Paris-Nisa, Turul Ţării Bascilor sau Turul Poloniei. Doi ani mai târziu, pe când se afla deja la AG2R, a luat pe toată lumea prin surprindere în Turul Franţei, cu un impresionant loc nouă la general, care l-a făcut să creadă că poate mai multe. Din nefericire, lucrurile nu au mers mereu aşa cum şi-a dorit ciclistul din Hexagon, care a avut probleme la următoarele două participări, terminând pe 44 în 2012 şi abandonând un an mai târziu, din cauza unei fracturi de claviculă, suferită în ultimul contratimp individual.

În Turul Franţei din acest an, Jean-Christophe Peraud a mers excelent pe munte, terminând în top zece toate etapele încheiate în căţărare, dar asta nu a însemnat că a scăpat de probleme, o pană în penultima etapă şi o căzătură în care a fost implicat chiar pe Champs-Élysées, cu 40 de kilometri înainte de final, făcându-l să aibă emoţii uriaşe pentru locul secund ocupat la general, pentru care a muncit enorm, mai ales în a treia săptămână, când a părut la capătul puterilor. Până la urmă, ciclistul lui AG2R a ajuns cu bine la sosire şi a dat frâu liber emoţiilor, la fel ca la Perigueux, acolo unde a plâns fără încetare ore bune după contratimp. Apoi, a urcat pe podium şi a trăit cel mai frumos moment al carierei, unul care este cu atât mai dulce, cu cât şansele de a fi repetat sunt infime.

Rutierul săptămânii

Vincenzo Nibali a făcut din Turul Franţei proprietatea sa personală şi le-a arătat tururor celor care s-au îndoit de el înainte de startul cursei că au greşit. Totuşi, în ciuda faptului că a obţinut o victorie în Alpi şi şi-a consolidat tricoul galben, nu italianul este ciclistul săptămânii la Cafe Roubaix, ci Thibaut Pinot. Pentru unii, alegerea poate părea surprinzătoare, însă motivele sunt temeinice. Anul trecut, pe vremea aceasta, rutierul lui FDJ se afla în cel mai dificil moment al carierei sale de profesonist, deoarece era obligat să abandoneze Turul Franţei după etapa a 15-a, din cauza fricii arătate pe coborări. La acea vreme, nu se ştia dacă şi când va trece tânărul ciclist peste această problemă, care îi punea sub semnul întrebării cariera. Marc Madiot, managerul lui FDJ, a reacţionat imediat şi a decis ca Pinot să ia parte la câteva şedinţe de condus, într-o maşină de Formula 1, la viteze de peste 190 km/h.

Datorită sesiunilor de la Magny-Cours, derulate alături de Max Mamers, un fost pilot de raliuri, Pinot a trecut peste fobia dezvoltată încă de la vârsta de 12 ani, lucru ce a devenit evident în cursele din 2014, dar mai ales în a doua săptămână a Turului Franţei. Pus sub presiune de AG2R în etapele alpine, ciclistul în vârstă de 24 de ani s-a comportat admirabil şi nu a pierdut deloc timp pe coborâri, răspunzând cu multă încredere forcingului declanşat de compatrioţii săi. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că acesta a fost un prim test, greul urmând să vină în Pirinei, unde coborârile sunt mult mai tehnice.

Nu doar pemtru a deveni mai bun pe coborâri a muncit mult Pinot în iarnă, ci şi pentru a face progrese la contratimp, iar rezultatele, chiar dacă au fost trecute de mulţi cu vederea, au venit, în curse ca Turul Ţării Bascilor, Turul Romandiei şi Turul Elveţiei. La toate acestea, trebuie adăugat spiritul ofensiv al rutierului din Hexagon, Thibaut Pinot arătând că nu îi este frică să atace pe munte, el fiind unul dintre protagonişti atât în Vosgi, cât şi în Alpi. Asta denotă o încredere uriaşă în picioarele sale şi în forma de moment, două aspecte care, adăugate la cele de mai sus, se pot concretiza într-un loc pe podium la Paris.

Rutierul săptămânii

Au trecut nouă etape din Turul Franţei, iar ciclistul de clasament general care a ieşit cel mai bine din toate aventurile prin care a trecut plutonul în Marea Britanie şi Hexagon este Vincenzo Nibali. Liderul Astanei a câştigat o etapă, a purtat tricoul galben vreme de şapte zile şi a avut grijă să îl cedeze înaintea celei mai dificile runde de până acum, astfel încât să îşi odihnească echipa, conştient că deznodământul ultimei zile petrecute în Vosgi va cântări mult atunci când se va ajunge la Paris, acolo unde Nibali speră să devină doar al şaptelea ciclist italian din istorie triumfător în Marea Buclă.

La un nivel mult mai bun decât cel arătat în precedentele curse din actualul sezon, “Rechinul” a impresionat în etapele care au propus un traseu similar clasicelor de primăvară (Paris-Roubaix şi Liège–Bastogne–Liège) şi a luat un avans foarte mare, ce îi permite să aştepte cu mai multă linişte etapele care se vor încheia la altitudine. Practic, italianul şi-a jucat foarte bine cărţile, conştient că acest Tur al Franţei este unul pentru all-rounderi şi poate fi marea sa ocazie să câştige trofeul, mai ales că deţinătorul titlului, Chris Froome, nu se mai află aici.

Până în urmă cu o lună, 2014 a fost un sezon marcat de incertitudini şi îndoieli pentru Vincenzo Nibali. Nimic nu se lega în evoluţia ciclistului Astanei, rezultatele nu veneau, iar presiunea din partea lui Alexandre Vinokourov, managerul echipei, era uriaşă. Între timp, rutierul peninsular şi-a revenit, a arătat că are picioare puternice şi o motivaţie uriaşă, însă rămâne un semn de întrebare cu privire la ce poate face în etapele de munte înalt. Cum de la Criteriul Dauphiné până la startul Marii Bucle nu au trecut decât câteva săptămâni, Nibali nu a avut – pe hârtie – suficient timp ca să facă multe îmbunătăţiri şi să ajungă la forma optimă pentru a fi la 100% vreme de trei săptămâni. Dacă va fi sau nu aşa, dacă Nibali va putea câştiga sau nu singurul Mare Tur care îi lipseşte din palmares, vom afla mai întâi pe La Planche des Belles Filles, iar apoi în Alpi şi Pirinei.

Rutierul săptămânii

Alberto Contador, Chris Froome, Vincenzo Nibali şi Alejandro Valverde sunt cicliştii despre care toţi vorbesc atunci când se referă la favoriţii pentru câştigarea Turului Franţei. Dintre aceştia, vreme de jumătate de sezon, singurul fără victorie a fost Vincenzo Nibali, criticat din cauza lipsei rezultatelor de managerul Astanei, Alexandre Vinokourov. Pe lângă palmaresul sărac din 2014, “Rechinul” a mai atras atenţia şi prin evoluţia slabă avută în Criteriul Dauphiné, ultima repetiţie pentru Le Tour, acolo unde a terminat pe locul şapte.

Când nimeni nu mai credea, Vincenzo Nibali a făcut uitate dezamăgirile trăite în ultimele luni şi le-a arătat tuturor că trebuie să fie luat în considerare pentru tricoul galben, câştigând titlul de campion naţional, o premieră în cariera sa. Pe traseul cursei Trofeo Melinda, folosit şi în urmă cu un an, rutierul Astanei a avut o evoluţie perfectă, în special la nivel tactic, mai întâi bazându-se pe ajutorul lui Michele Scarponi, iar apoi atacând pe ultima căţărare. Singurul care i-a putut răspunde lui Nibali a fost tânărul Davide Formolo, dar acesta nu a mai avut ce face la sprint, acolo unde a fost învins clar de compatriotul său.

La aproape 30 de ani, Vincenzo Nibali şi-a trecut în CV un nou succes de referinţă şi şi-a regăsit încrederea atât de necesară în luptele pe care le va da cu Froome şi Contador. În continuare, italianul se află sub adversarii săi, dar compensează prin determinarea fantastică şi psihicul foarte puternic de care dispune. Tocmai de aceea, este cert că Nibali va da totul în luna iulie pentru a încerca să câştige Turul Franţei în prestigiosul tricoul tricolor, o performanţă pe care a mai realizat-o doar legendarul Fausto Coppi, în 1949.

Rutierul săptămânii

267 de zile au trecut de la succesul lui Rui Costa la Firenze, acolo unde acesta l-a învins pe Joaquim Rodriguez şi a devenit primul portughez câştigător al titlului mondial. 267 de zile în care lusitanul a adunat multe căzături şi nu mai puţin de zece clasări pe podium, ce au dus la apariţia unei presiuni din ce în ce mai mari pe umerii săi, deoarece Turul Franţei se apropia, iar Rui Costa risca să se prezinte acolo fără niciun succes. Până la urmă, rutierul lui Lampre-Merida a obţinut acea atât de importantă victorie în Turul Elveţiei, cursa sa preferată, şi a arătat că blestemul tricoului curcubeu nu îl afectează.

Cu progrese evidente la contratimp, datorită cărora a limitat pierderile în raport cu germanul Tony Martin, liderul ierarhiei generale de la startul competiţiei, portughezul în vârstă de 27 de ani şi-a făcut calculele în jurul ultimei etape, în care a pornit într-o acţiune de totul sau nimic, alături de alţi oameni interesaţi să dea lovitura în clasament şi să schimbe scenariul previzibil pe care cursa l-a urmat până atunci. Autor al unei evoluţii inteligente, Rui Costa şi-a făcut perfect calculele pe căţărarea finală şi şi-a păstrat suficientă energie pentru a da un atac ce s-a dovedit decisiv.

Astfel, deţinătorul titlului mondial nu doar că s-a impus la Saas-Fee, dar a şi triumfat la general, devenind primul ciclist care a câştigat de trei ori consecutiv Turul Elveţiei, cursă pe care mulţi o consideră a patra cea mai importantă din lume, după cele trei Mari Tururi. Cu un moral solid, dar şi cu o formă din ce în ce mai bună, Rui Costa se va pregăti acum pentru Turul Franţei, unde va avea ocazia, în premieră, să conducă o echipă şi să se implice în lupta pentru clasamentul general. Având în vedere cum a mers săptămâna trecută, nu este deloc exclus ca purtătorul tricoului curcubeu să termine între primii cinci.

Rutierul săptămânii

Andrew Talansky nu este o vedetă şi nici nu îl interesează să ajungă. În schimb, americanul în vârstă de 25 de ani e un rutier care munceşte mult, face sacrificii şi este concentrat mereu pe a deveni mai bun, astfel încât să transforme toate orele petrecute pe bicicletă în rezultate care să îi asigure un loc în istoria sportului. O astfel de victorie a fost cea obţinută în Criteriul Dauphiné, acolo unde a fost răsplătit pentru strategia extrem de curajoasă cu un succes uriaş, la care nimeni nu s-a aşteptat.

Aflat pe locul trei înainte de ultima etapă, ciclistul echipei Garmin-Sharp a riscat totul în ultima zi şi la final a fost victorios, ajutat şi de faptul că principalii doi favoriţi la tricoul galben, Chris Froome şi Alberto Contador, au fost încleştaţi într-o luptă surdă la un moment dat. Un rutier foarte bun pe munte, dar care impresionează şi la contratimp, Talansky se transformă într-unul dintre cei mai compleţi oameni de curse pe etape din pluton, în acelaşi timp fiind un exponent important al noii generaţii, despre care se vorbeşte de câţiva ani.

De altfel, Talansky şi-a făcut cunoscut potenţialul încă din 2010, când a devenit campion naţional la tineret şi a terminat pe locul secund Tour de l’Avenir, după columbianul Nairo Quintana. De atunci, ciclistul din Statele Unite a participat în trei Mari Tururi, a terminat două dintre acestea în top zece (Vuelta 2012 şi Le Tour 2013), iar acum este pregătit pentru un altul – Turul Franţei – acolo unde nu e exclus să ajungă să lupte pentru podium în ultima săptămână.

Andrew Talansky nu este o vedetă şi nici nu îl interesează să ajungă. În loc să îşi facă timp să sărbătorească succesul din Criteriul Dauphiné, a plecat imediat după încheierea cursei la Bergerac, pentru a inspecta traseul contratimpului individual din penultima etapă a Marii Bucle.

Rutierul săptămânii

Matti Breschel este un ciclist de care ghinionul s-a lipit incredibil în ultimii trei ani şi parcă nu a mai vrut să plece. Unul dintre cei mai pormiţători oameni de clasice la un moment dat, dublu medaliat la Campionatele Mondiale, danezul s-a confruntat cu multe accidentări exact atunci când era aşteptat să facă un nou pas înainte şi să îşi confirme talentul ce a fost vizibil încă din perioada petrecută la tineret. Una dintre accidentări, poate cea mai ciudată întâlnită vreodată în ciclism, a venit la finalul Turului Omanului, atunci când Breschel se îndrepta către hotel, cu o viteză de 70 km/h, şi a fost lovit de o saltea zburătoarea, care l-a trimis la pământ.

Acel incident l-a obligat să stea în afara curselor până la începutul lunii aprilie, iar când a revenit, a avut parte de o nouă accidentare, de această dată în Turul Flandrei. Din această cauză, scandinavul a mai petrecut o lună pe tuşă, întorcându-se doar în Cele Patru Zile de la Dunkerque, acolo unde a abandonat în chiar ultima zi. În iunie, Matti Breschel şi-a făcut revenirea în curse în Turul Luxemburgului, iar nimeni din staff-ul lui Tinkoff-Saxo nu avea aşteptări din partea lui, însă rutierul în vârstă de 29 de ani a surprins pe toată lumea cu evoluţia sa şi a mers la un nivel foarte ridicat, profitând poate de ultima oportunitate a carierei pentru a arăta că nu este terminat.

În Luxemburg, Breschel a câştigat cele mai dificile două runde, a terminat pe locul secund o alta şi şi-a adjudecat clasamentul general, bifând primul succes al carierei într-o cursă pe etape. Astfel, el a devenit doar al treilea rutier danez din istorie care s-a impus în Turul Luxemburgului, după Sören Lilholt, în 1987, şi Jørgen Bo Petersen, în 2001. Pe lângă victoriile obţinute în Marele Ducat, vice-campionul mondial de la Geelong a intrat şi în atenţia lui Bjarne Riis pentru un loc în echipa ce va fi trimisă în Turul Franţei. Dacă va impresiona şi în Turul Elveţiei, care va debuta sâmbătă, atunci Matti Breschel se poate gândi deja la a doua participare din carieră în Le Tour.

Rutierul săptămânii

În 2012, Eusebio Unzue a declarat că nu îl vede capabil pe Nairo Quintana să câştige un Mare Tur, în ciuda palmaresului deja solid pe care acesta îl avea atunci. Doi ani mai târziu, cuvintele sale s-au pierdut în vânt, după ce Quintana şi-a asigurat pentru totdeauna un loc în istoria ciclismului, devenind primul rutier sud-american care s-a impus în Turul Italiei. Succesul lui Quintana, aşteptat încă de la startul cursei, nu a fost chiar floare la ureche, columbianul confruntându-se cu probleme de sănătate care au fost aproape să îl scoată din joc, asta şi dacă adversarii săi ar fi ştiut să profite de situaţia în care se afla. Cum ciclistul echipei Movistar şi-a ascuns bine suferinţa şi s-a recuperat exact înaintea etapelor-cheie, soarta tricoului roz a fost pecetluită în favoarea sa.

Deşi mulţi şi-ar fi dorit să îl vadă în Turul Franţei, acolo unde a terminat pe locul secund în urmă cu doar un an, Quintana a venit la startul Il Giro, decizia finală aparţinându-i managerului lui Movistar, acelaşi Unzue. Hotărârea acestuia s-a dovedit a fi extrem de inspirată, deoarece traseul din Corsa Rosa i s-a potrivit micuţului căţărător mult mai bine decât cel din Le Tour, iar Quintana, chiar dacă nu i-a învins pe Alberto Contador sau Chris Froome, a prins o încredere fantastică după acest triumf, în acelaşi timp câştigând o experienţă care îl va ajuta enorm în viitor, atunci când va încerca să se impună în alte Mari Tururi.

Columbianul în vârstă de doar 24 de ani este cel mai bun căţărător din lume la ora actuală, dar nu doar pe munte se descurcă excelent, progresul înregistrat la contratimp fiind uluitor. Dacă va continua astfel, Nairo Quintana va deveni în doar câteva stagiuni unul dintre cei mai compleţi rutieri din pluton şi va porni toate Marile Tururi ca principal favorit la victorie. De altfel, învingătorul din Il Giro pare să nu aibă limite atunci când vine vorba despre cursele pe etape, un motiv în plus pentru ca mulţi să susţină că el va fi următorul ciclist cu succese în cele trei Mari Tururi, dar şi primul, de la Marco Pantani, care va face dubla Il Giro – Le Tour în acelaşi sezon.

Post Navigation