Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Le Tour 2014”

Turul Franţei – lupta se dă pentru podium

Odată cu victoria lui Vincenzo Nibali la Chamrousse, socotelile pentru primul loc al ierarhiei generale s-au cam încheiat. Nu neapărat timpul pe care italianul l-a pus în raport cu oponenţii săi i-a descurajat pe aceştia, ci forma arătată de purtătorul tricoului galben şi maniera categorică în care s-a impus, fără să arate pe parcurs că ar avea vreo slăbiciune, cauzată de vreme, munţi sau de absenţa unor colegi pe ultima parte a etapei a 13-a. În condiţiile în care are un avans de peste trei minute şi jumătate în faţa următorului clasat, Nibali poate aborda cu mai multă linişte restul cursei, în timp ce adversarii săi vor fi obligaţi să îşi facă alte calcule.

Dintre aceştia, cel mai bine stă Alejandro Valverde, care se află din ce în ce mai aproape de îndeplinirea unui mai vechi vis, podiumul în Turul Franţei. Spre deosebire de alte ediţii, spaniolul de la Movistar a avut acum parte de un parcurs fără probleme, iar dacă lucrurile vor continua la fel, poate spera că la Paris se va afla cu o treaptă sub Nibali. La Chamrousse, Valverde a arătat din nou că nu îşi asumă riscuri, o strategie care l-a trădat în trecut. De această dată, situaţia arată excelent pentru el, deoarece ultima săptămână aduce Pirineii şi un contratimp individual, două elemente ce ar trebui să îl favorizeze în lupta cu ceilalţi pretendenţi la podium.

În momentul de faţă, principala ameninţare pentru iberic vine din partea francezilor, Romain Bardet şi Thibaut Pinot. Cei doi, mult mai tineri şi mai lipsiţi de experienţă, trebuie să îl atace constant pe Valverde, astfel încât să îi ia cât mai mult timp înaintea penultimei zile. Pe de altă parte, cicliştii gazdelor sunt obligaţi să fie atenţi la Tejay van Garderen, un rutier care le poate sfărâma visul de a termina între primii trei. Dacă se vor concentra prea mult pe Valverde şi îl vor neglija pe american, Bardet şi Pinot se pot trezi depăşiţi de acesta, avantajul rutierul echipei BMC fiind contratimpul dintre Bergerac şi Perigueux. Poate că lupta pentru tricoul galben s-a încheiat, dar toate intrigile secundare ce se dezvoltă între ceilalţi ciclişti promit o ultimă săptămână extrem de spectaculoasă.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xlll-a

Le Tour 2014 Chamrousse

A treia zi cu finiş în căţărare de la această ediţie îi va duce pe ciclişti la Chamrousse, care nu a mai figurat pe hartă din 2001, însă acolo se va ajunge doar după ce rutierii vor trece de alte două ascensiuni repertoriate. Imediat după startul ce se va da din Saint-Étienne, plutonul va coborî uşor, iar apoi va urca pe Col de la Croix de Montvieux. Mult mai târziu, după aproximativ 110 kilometri, va începe ascensiunea pe Col de Palaquit, urmată de o coborâre la baza căreia se va afla sprintul intermediar de la Saint-Martin-D’Hères. Palaquit (14,1 kilometri), peste care nu s-a mai trecut din 1989, când a făcut parte din drumul către Col de Porte, are câteva pante dure, ce sar de 10%, şi ar putea duce la o selecţie serioasă în pluton.

Chamrousse, ascensiunea de final, are 18,2 kilometri, pantă medie 7,3% şi se termină la 1730 de metri altitudine. Prima parte este destul de neregulată şi va aduce mai multe schimbări de ritm, dar şi atacuri din partea cicliştilor slab clasaţi, care nu reprezintă o ameninţare pentru favoriţi. Cea mai dură pantă din a doua jumătate a căţărării are 8,2% şi îşi va face apariţia cu aproape cinci kilometri înainte de sosire. Tocmai de aceea, oamenii de general ar putea să se folosească de acea zonă pentru a încerca ceva, fiind conştienţi că nu au voie să aştepte finalul, ce propune o pantă de 3,1%.

Aflat la a zecea zi în tricoul galben, Vincenzo Nibali se bucură de un avans consistent în faţa adversarilor săi, dar asta nu înseamnă că italianul nu va ataca. Din contră, dacă se simte bine, ciclistul Astanei ar putea încerca să mai pună timp în raport cu ceilalţi rutieri, astfel încât să îşi facă viaţa şi mai uşoară pentru restul cursei. Principalii lui oponenţi vor fi aceiaşi Richie Porte şi Alejandro Valverde, care ar putea să îşi trimită câte un coleg în evadare, astfel încât să aibă încă un om pe care să se bazeze pe final. Dacă Nibali va fi izolat pe Chamrousse, atunci cei doi îl vor ataca, iniţiativa fiind de aşteptat să vină din partea australianului.

Romain Bardet şi Thibaut Pinot vor fi alţi doi oameni de urmărit, la fel ca Joaquim Rodriguez, cu menţiunea că francezii vor lupta pentru general, în timp ce spaniolul va fi interesat de victoria de etapă şi de punctele acordate la final în ierarhia tricoului alb cu buline roşii. În afară de cei menţionaţi, alţi protagonişti la Chamrousse mai pot fi Daniel Navarro, Nicholas Roche, Michael Rogers şi Leopold König, un succes asigurându-le echipelor acestora un Tur al Franţei reuşit.

Un norvegian la Saint-Étienne

La începutul sezonului, Alexander Kristoff şi-a trasat două obiective clare: să câştige o clasică Monument şi să obţină un succes în Turul Franţei. Prima ţintă a atins-o în luna martie, atunci când a devenit cel dintâi norvegian care s-a impus în Milano-San Remo. De atunci şi până la startul Turului Franţei, ciclistul Katushei a mai bifat alte opt victorii, care l-au ajutat să pornească cu un moral ridicat în Marea Buclă. În prima săptămână a cursei, Kristoff a adunat două clasări pe podium şi a fost conştient că nu a putut obţine mai mult, în condiţiile în care Marcel Kittel a fost imbatabil.

Totuşi, asta nu l-a descurajat pe scandinav, care şi-a aşteptat liniştit şansa, fiind conştient că aceasta va apărea în cele din urmă. Încrederea şi răbdarea i-au fost răsplătite la Saint-Étienne chiar cu o zi înainte ca plutonul să ajungă în Alpi. Ajutat de un incredibil Luca Paolini, acelaşi om care a fost determinant în victoria obţinută în Milano-San Remo, Kristoff a trecut primul linia de sosire şi a devenit doar al cincilea rutier norvegian din istorie triumfător într-o etapă din Turul Franţei, după Dag-Otto Lauritzen, Thor Hushovd, Kurt-Asle Arvesen şi Edvald Boasson Hagen

Ajuns unul dintre cei mai importanţi sprinteri ai plutonului, Kristoff are toate şansele să îşi mai îmbogăţească CV-ul până la sfârşitul sezonului, printre competiţiile în care va mai participa aflându-se Cursa Arctică a Norvegiei, Clasica de la Hamburg şi Marele Premiu de la Plouay. Apoi, anul viitor va trebui să confirme toate aceste rezultate şi să demonstreze că este unul dintre cicliştii de referinţă ai plutonului, atât în clasice, cât şi în Marile Tururi.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xll-a

Le Tour 2014 Saint-Etienne

Traseul dintre Bourg-en-Bresse şi Saint-Étienne (185,5 kilometri) aduce oarecum cu cel din etapa anterioară, însă diferenţa este că ascensiunile repertoriate de pe traseu sunt mai facile, iar şansele de a se ajunge la un sprint sunt mai mari. Col de Brouilly, Côte du Saule-d’Oingt, Col des Brosses şi Côte de Grammond sunt cele patru obstacole ale zilei, ultimul urmând să se încheie cu aproximativ 22 de kilometri înainte de sosire. Tocmai de aceea, echipele interesate de victorie pot controla mai bine evadarea, astfel încât să le ofere liderilor oportunitatea de a lupta pentru locul întâi.

Mare favorit miercuri, Peter Sagan va porni şi acum cu prima şansă, iar slovacul va trebui să se asigure că va mai avea în ultimii zece kilometri un coleg care să răspundă eventualelor atacuri, în caz contrar riscând să îşi rateze din nou obiectivul. Orica-GreenEdge este o altă echipă ce se va implica la trenă, deoarece îl are pe Simon Gerrans, un ciclist ce vizează de ceva vreme un succes la această ediţie. Dacă evadarea va fi neutralizată, Matteo Trentin, John Degenkolb, Alexander Kristoff, Bryan Coquard şi André Greipel (în cazul în care ritmul nu va fi prea ridicat) vor fi alţi candidaţi puternici pentru victoria de etapă. Pe de altă parte, dacă grupul ce se va desprinde la startul zilei va sta în faţă, este de aşteptat ca acolo să se afle Jens Voigt, Sylvain Chavanel, Adam Hansen, Giovanni Visconti, Jeremy Roy, Nicolas Edet sau chiar Michael Albasini, astfel încât Orica-GreenEdge să nu fie nevoită să se implice la trenă.

Va fi pentru prima oară după şase ani când o etapă din Turul Franţei se va încheia la Saint-Étienne, oraşul natal al lui Gilles Delion, câştigătorul Turului Lombardiei din 1990. În 2008, la precedenta vizită, s-a plecat de la Bourg d’Oisans, s-a trecut peste Col de Parmenie, Croix de Montvieux şi Sorbiers, iar victoria i-a revenit germanului Marcus Burghardt, care l-a învins pe companionul său de evadare, spaniolul Carlos Barredo.

Noul erou naţional al Franţei

În ultimul deceniu, cu mici excepţii, francezii au avut mereu un rutier pe care să îl susţină şi să îl transforme într-o vedetă pe parcursul celor trei săptămâni ale Marii Bucle. În 2004, a fost Thomas Voeckler, care a purtat tricoul galben vreme de zece zile. În 2005, a venit rândul lui David Moncoutié, câştigător al unei etape pe 14 iulie. În 2006, Cyril Dessel a ieşit în prim-plan, cu o zi în galben şi un loc şase la general. Patru ani mai târziu, Sylvain Chavanel a bifat două succese şi câteva zile pe prima poziţie a ierarhiei. În 2011, a fost descoperit Pierre Rolland, care s-a impus pe Alpe d’Huez, unica victorie a gazdelor la acea ediţie. În 2012, Thibaut Pinot a apărut la suprafaţă, după ce a triumfat în oraşul elveţian Porrentruy şi a încheiat în top zece.

Acum, a venit rândul lui Toyn Gallopin să se afle în lumina reflectoarelor, datorită unei evoluţii perfecte în prima jumătate a cursei. Este adevărat, gazdele speră în continuare la un podium din partea lui Romain Bardet şi Thibaut Pinot, dar până atunci – dacă asta se va întâmpla – l-au transformat pe tânărul rutier al lui Lotto-Belisol în noul erou al unei naţiuni care îşi caută cu disperare un punct de reper stabil în Le Tour de ani buni. Un ciclist foarte agresiv, insistent şi care nu se dă bătut niciodată, Gallopin a fost răsplătit exact pentru aceste calităţi cu o victorie uriaşă, care i-a asigurat un loc în uriaşa carte de istorie a Turului Franţei.

Înainte de această ediţie a Marii Bucle, în palmaresul său mai figura un succes important, în Clasica San Sebastian, însă senzaţia generală era că Tony Gallopin putea mai mult, dar îi lipsea ceva pentru a face pasul următor. Acum, parcursul impresionant din Le Tour ar trebui să îl ajute să progreseze în carieră, mai ales la nivel mental, şi să devină, începând cu sezonul viitor, unul dintre rutierii de referinţă ai plutonului, capabil să lupte pentru victorie sau o clasare bună la general, indiferent de cursa în care participă.

Turul Franţei 2014 – etapa a Xl-a

Le Tour 2014 Oyonnax

Uşor-uşor, caravana se apropie de Alpi, acolo unde pe rutieri îi vor aştepta două finaluri la altitudine. Până atunci, plutonul va avea parte de o etapă de tranziţie, dar asta nu înseamnă că ziua va fi uşoară, deoarece pe traseu se află multe căţărări, dintre care patru repertoriate: Côte de Rogna, Côte de Choux, Côte de Désertin şi Côte d’Échallon. Ultima se termină cu mai puţin de 20 de kilometri înainte de sosire, iar coborârea ce urmează este destul de tehnică, un aspect ce le poate da idei unor ciclişti, fie că aceştia se vor afla la acel moment în evadare sau în pluton.

Rămasă fără Alberto Contador, Tinkoff-Saxo nu mai are pretenţii la clasamentul general, ceea ce înseamnă că echipa manageriată de Bjarne Riis va încerca să câştige cel puţin o etapă. Miercuri, Tinkoff-Saxo va avea o şansă bună să îşi îndeplinească acest nou obiectiv, iar Nicholas Roche ar putea fi ciclistul pe care va miza pentru a merge în evadare. Tot acolo s-ar mai putea afla Sep Vanmarcke, Michael Albasini, Arthur Vichot, Sylvain Chavanel, Jeremy Roy, Jens Voigt, Tom-Jelte Slagter sau Jan Bakelants, care va încerca să îi aducă echipei sale, Omega Pharma-Quick Step, al treilea succes la această ediţie.

Nu este exclus ca unele dintre echipele care vor rata o prezenţă în grupul de frunte să reacţioneze şi să treacă la trenă, astfel încât să anihileze evadarea. Dacă asta se va întâmpla, etapa se va încheia la sprint, acolo unde Peter Sagan, Tony Gallopin, Jose Joaquin Rojas, Michal Kwiatkowski, Simon Gerrans, Ramunas Navardauskas sau Greg Van Avermaet vor lupta pentru victorie la cea dintâi sosire a plutonului în Oyonnax. Dintre cei menţionaţi mai sus, Rojas este singurul care are un succes la Oyonnax, obţinut în Tour de l’Ain, acum cinci ani, atunci când l-a învins pe Van Avermaet.

Un Tur al Franţei haotic

A 101-a ediţie a Marii Bucle a ajuns la jumătate, iar prima parte pare să fie marcată mai mult de căzături şi abandonuri importante, decât de momente spectaculoase oferite de rutieri. După ce Mark Cavendish şi Chris Froome şi-au luat la revedere de la cursă în primele cinci zile, startul celei de-a doua săptămâni a consemnat abandonul celui mai titrat ciclist de Mari Tururi din plutonul actual, Alberto Contador. Spaniolul a căzut pe coborârea de pe Petit Ballon, şi-a fracturat tibia, însă a continuat să ruleze, fără să ştie cât de gravă este accidentarea sa. Până la urmă, după 17 kilometri, Contador s-a retras, iar odată cu el, Turul Franţei şi-a pierdut din farmec şi suspans.

Pe de altă parte, după abandonul dublului învingător, Turul Franţei şi-a găsit şi patronul acestei ediţii, nimeni altul decât Vincenzo Nibali, care beneficiază de o ocazie uriaşă, aceea de a deveni doar al şaselea ciclist din istorie triumfător în toate cele trei curse majore. Italianul în vârstă de 29 de ani – un rutier foarte cerebral – a fost cel care a stăpânit haosul de până acum (ce a transformat Le Tour într-unul dintre cele mai imprevizibile Mari Tururi din ultimele decenii), impresionant fiind şi că a făcut asta fără a se dezice de latura sa ofensivă, ce i-a adus multe aprecieri de-a lungul timpului.

Evident, ar fi o greşeală ca Turul Franţei să fie considerat deja încheiat, mai ales că au mai rămas multe etape dificile, iar Richie Porte şi Alejandro Valverde, chiar dacă se află la peste două minute în urma lui Nibali, sunt pregătiţi să îi facă viaţa grea campionului Italiei. Totuşi, dacă “Rechinul” va trece cu bine de primele atacuri şi capcane pregătite de adversari în următoarele etape montane, şi aceştia vor alege să se resemneze, victoria va fi din ce în ce mai aproape de el, iar cursa, care se putea transforma în Turul Franţei 2003, va deveni Il Giro 2013.

Turul Franţei 2014 – etapa a X-a

Le Tour 2014 La Planche des Belles Filles

Înainte de prima zi de pauză, rutierii vor avea parte de una dintre cele mai dure etape montane de la această ediţie. Startul se va da din Mulhouse, şi imediat va începe o luptă aprigă între cicliştii care vor dori să meargă în evadare, deoarece finalul zilei îi poate aduce unuia dintre aceştia tricoul alb cu buline roşii, foarte multe puncte fiind puse în joc. Pe traseu, pentru această primă rundă cu sosire la altitudine, organizatorii au adus în calea plutonului şapte căţărări repertoriate: Col du Firstplan, Petit Ballon, Col du Platzerwasel, Col d’Oderen, Col des Croix, Col des Chevrères şi La Planche des Belles Filles (5,9 kilometri, pantă medie 8,5%), ascensiune pe care britanicul Chris Froome a câştigat în 2012, după ce a urcat-o în 16 minute şi 20 secunde.

Chiar dacă La Planche des Belles Filles este ultima ascensiune de pe traseu, acţiunea ar putea începe mult mai devreme în pluton, pe Col des Chevrères, căţărare descoperită de Christian Prudhomme, directorul cursei, în urmă cu doi ani. Chevrères are doar 3,5 kilometri lungime, dar este foarte dură, cu o pantă medie de 9,5% şi maximă de 18%. Acolo fie vor porni atacurile, fie se va duce un ritm puternic, astfel încât să se realizeze o selecţie serioasă, iar unii dintre rutierii de clasament general să îşi piardă mai mulţi colegi sau chiar să rămână izolaţi.

Cum Alberto Contador este cel mai bun căţărător din cursă, va fi şi omul de urmărit pe La Planche des Belles Filles, acolo unde spaniolul va căuta să obţină victoria şi să recupereze o parte din diferenţa care îl separă de Vincenzo Nibali, principalul său adversar la tricoul galben. În mod normal, italianul ar trebui să stea în roata adversarului său, cu excepţia ultimilor 200 de metri, acolo unde panta de 20% îl favorizează pe Contador, un ciclist mult mai exploziv. Dintre cei doi, italianul cunoaşte ascensiunea, deoarece a fost aici şi în 2012, când a terminat pe locul patru.

Dintre ceilalţi rutieri de general, va fi foarte interesant de văzut ce va face Thibaut Pinot (originar din Haute-Saône, departamentul în care se va ajunge), acesta anunţând că un succes în etapa a zecea reprezintă principalul său obiectiv la actuala ediţie. O altă speranţă a gazdelor va fi Romain Bardet, care are două obiective aici: un top zece şi tricoul alb, aflat acum în posesia plonezului Michal Kwiatkowski. Evident, şi Richie Porte va fi unul dintre protagonişti, australianul având ocazia să arate dacă poate cu adevărat să o conducă pe Sky şi să termine pe podium la Paris. Altfel, La Planche des Belles Filles va fi un test serios pentru toţi cei cu pretenţii la ierarhia generală (Alejandro Valverde, Jurgen Van Den Broeck, Bauke Mollema, Tejay van Garderen, Rui Costa, Andrew Talansky) pe ascensiunea din Vosgi urmând să aflăm cine are şanse la o clasare între primii zece şi cine îşi va regândi strategia pentru următoarele două săptămâni.

Concluzii după prima săptămână din Turul Franţei

Tricoul galben va fi o afacere între Vincenzo Nibali şi Alberto Contador, cei doi fiind cu o clasă peste restul rutierilor de general. Lupta dintre italian şi spaniol nu va fi doar una la nivel la nivel fizic, ci şi mental, consumul urmând să fie uriaş în următoarele două săptămâni. În ciuda faptului că Nibali are un avans de peste două minute şi jumătate, ibericul rămâne favorit, deoarece traseul îl favorizează de acum înainte. Tocmai de aceea, ciclistul Astanei nu va trebui să stea în defensivă, ci va fi obligat să îl suprindă pe adversarul său atunci când acesta se va aştepta mai puţin. Partea bună pentru Nibali este că îl are în maşină pe Alexandre Vinokourov, recunoscut pe vremea când era ciclist pentru capacitatea sa de a improviza.

Săptămâna inaugurală a Marii Bucle a adus foarte multe căzături, care au avut două consecinţe: multe abandonuri (unele dintre acestea fiind de marcă) şi pierderi de timp importante ale unor ciclişti interesaţi de clasamentul general. Andrew Talansky, Tejay van Garderen, Leopold König sau Jurgen Van Den Broeck au cedat zeci de secunde sau chiar minute, ceea ce îi va obliga să atace în prima etapă cu sosire la altitudine. În plus, cum aceştia au pierdut timp, asta le va deschide calea spre o clasare cât mai bună unor ciclişti care în mod normal nu ar fi avut nicioo şansă să termine între primii zece.

Două lucruri clare, de necombătut după primele nouă etape, sunt supremaţia lui Marcel Kittel pe plat şi cea a lui Peter Sagan în ierarhia pe puncte. Germanul în vârstă de 26 de ani a adunat trei victorii şi poate ajunge la şase, ceva ce doar Mark Cavendish a mai reuşit în istoria recentă a cursei, în timp ce Sagan se poate considera deja câştigător al tricoului verde, pe care şi l-a mai adjudecat în 2012 şi 2013. Singurul punct de interes pentru următoarele două săptămâni, în etapele de plat, este dacă va apărea un sprinter care să îi pună probleme lui Marcel Kittel şi să îl învingă într-un duel unu la unu.

Speranţele erau uriaşe pentru britanici la această ediţie, doar a doua din istorie care a plecat la drum din Regatul Unit. Toate aceste visuri s-au năruit după doar câteva zile, deoarece Mark Cavendish (recordmanul de victorii în Turul Franţei dintre cicliştii aflaţi în activitate) şi Chris Froome (campionul din 2013) au abandonat din cauza unor accidentări. Astfel, singurii ciclişti britanici rămaşi în cursă sunt Geraint Thomas şi Simon Yates. Cum primul se va afla în slujba lui Richie Porte, doar Yates mai poate obţine un rezultat notabil în următoarele săptămâni. Tânărul debutant al echipei Orica-GreenEdge a mers în evadarea formată în prima etapă din Vosgi, a impresionat cu acea acţiune şi promite să se mai numere printre protagonişti până la finalul cursei.

Pentru gazde, Turul Franţei este deja o reuşită pe plan sportiv. În ceva mai mult de o săptămână, rutierii din Hexagon şi-au făcut simţită prezenţa de mai multe ori, mai întâi prin Cyril Lemoine şi Bryan Coquard, iar apoi prin Blel Kadri şi Tony Gallopin. Dacă Lemoine a purtat vreme de mai multe zile tricoul alb cu buline roşii, Coquard s-a implicat la toate sprinturile şi a bifat câteva clasări între primii cinci. Apoi, în al doilea week-end, când puţini se aşteptau, a venit şi prima victorie a unui francez, adusă de Kadri, care a dat lovitura dintr-o evadare ce a primit bilet de voie din partea plutonului. Pentru ca totul să fie perfect, la Mulhouse, Tony Gallopin a luat tricoul galben, pe care îl va purta de Ziua Naţională, un moment aşteptat din 2011 de compatrioţii săi.

Prin evoluţia avută, Joaquim Rodriguez a confirmat că nu a venit aici pentru clasamentul general, fiind mai mult cu gândul la Vuelta, poate ultima sa ocazie de a-şi trece în palmares un Mare Tur. Totuşi, pe lângă victoria de etapă pe care o vizează, ciclistul Katushei a arătat că mai este interesat şi de tricoul alb cu buline roşii, al celui mai bun căţărător. Duminică, spaniolul în vârstă de 35 de ani şi-a început campania, a adunat câteva puncte şi este aşteptat ca de acum înainte să mai fie prezent în câteva evadări, la finalul cărora poate pune mâna pe tunica distinctivă, dar şi pe ceea ce ar fi doar al doilea succes de etapă din carieră în Le Tour.

Tony şi Tony

Duminică a fost o zi memorabilă pentru doi rutieri, Tony Martin şi Tony Gallopin, principalii protagonişti ai celei de-a doua runde pe care plutonul a petrecut-o în Vosgi. Germanul, triplu campion mondial la contratimp, nu a mai aşteptat etapa a 20-a şi a plecat într-o evadare încă de la startul zilei, fiind evident din acel moment că este principalul favorit la victorie. Apoi, pe ultima căţărare, ciclistul echipei Omega Pharma-Quick Step – aflat de la startul sezonului într-un progres evident pe munte – a accelerat de lângă Alessandro De Marchi şi a plecat într-un lung contratimp individual. Acţiunea lui Tony Martin, una dintre cele mai impresionante din acest Tur al Franţei, i-a adus germanului în vârstă de 29 de ani al treilea succes al carierei în Marea Buclă şi primul într-o etapă de şosea şi a venit ca o confirmare a faptului că acesta este unul dintre cei mai puternici oameni din pluton.

Celălalt erou al zilei, Tony Gallopin, şi-a împlinit un vis la care nici nu a îndrăznit să se gândească de când a trecut la profesionişti, aşa cum singur a declarat după final. În vârstă de 26 de ani şi aflat la al patrulea Tur al Franţei din carieră, Gallopin a devenit al 96-lea rutier din Hexagon care a îmbrăcat tunica distinctivă, momentul fiind foarte emoţionant nu doar pentru el, ci şi pentru unchiul său, Alain. Motivul? Rutierul echipei Lotto-Belisol a luat tricoul galben la Mulhouse, oraş care a consemnat, în 1992, ultima victorie a carierei în Le Tour pentru Laurent Fignon, un foarte bun prieten al lui Alain Gallopin, care i-a fost şi fizioterapeut vreme de mai mulţi ani.

Pentru Tony Gallopin, tricoul galben pe care îl va purta va fi cu atât mai important, cu cât va face asta pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, ceva ce nu s-a mai întâmplat din 2011, atunci când Thomas Voeckler s-a aflat în această situaţie. Deşi mulţi se aşteaptă ca tânărul francez – un ciclist care a fost şi este în continuare subestimat, în ciuda talentului său evident – să piardă şefia clasamentului general în ultima zi din Vosgi, Gallopin ar putea surprinde, păstrându-şi tricoul galben. La precedenta vizită pe La Planche des Belles Filles, în 2012, el a pierdut 97 de secunde în raport cu Vincenzo Nibali. Acum, cu un avans de 94 de secunde în faţa italianului, dar şi cu o motivaţie uriaşă, francezul îşi poate prelungi momentul magic.

Post Navigation