Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Le Tour 2013”

Kittel, noul rege al sprintului

Argos-Shimano a venit în Turul Franţei cu un obiectiv pe care îl au majoritatea echipelor: o victorie de etapă. La jumătatea cursei, echipa olandeză se poate lăuda cu un bilanţ excelent, trei succese şi o zi în tricoul galben, toate aceste rezultate fiind aduse de un senzaţional Marcel Kittel, care a confirmat că este viitorul sprintului, lucru afirmat şi de principalii săi adversari în Marea Buclă, André Greipel şi Mark Cavendish, pe care germanul în vârstă de 24 de ani i-a învins la Saint-Malo, respectiv la Tours.

Fost contratimpist la tineret, ciclistul echipei Argos-Shimano este noua senzaţie a Turului Franţei (un moment care urma să apară, singura întrebare fiind când se va întâmpla asta), iar evoluţia sa din ultima săptămână şi jumătate i-a asigurat deja un loc în cartea de istorie a cursei, deoarece Kittel a devenit doar al şaselea rutier german care câştigă cel puţin trei etape la o singură ediţie, după Rudi Altig (1962 şi 1966), Dietrich Thurau (1977), Erik Zabel (1997 şi 2001), Jan Ullrich (1998) şi André Greipel (2012).

De câţiva ani, televiziunile din Germania, deranjate de scandalurile de dopaj din ce în ce mai frecvente din Turul Franţei, dar şi de faptul că în acestea au fost implicaţi oameni ca Erik Zabel, Jan Ullrich sau Stefan Schumacher, au hotărât să nu mai transmită Turul Franţei. Acum, când Kittel, Greipel şi Tony Martin au adus cinci succese în cele 12 etape desfăşurate de la startul competiţiei, poate nu ar fi o idee rea ca ARD, ZDF şi principalele ziare germane să lase ipocrizia deoparte şi să le acorde rutierilor săi atenţia cuvenită.

PS: parcursul lui Marcel Kittel îmi aduce aminte de cel al lui Mark Cavendish la primele sale două participări în Le Tour. Atât germanul, cât şi britanicul au abandonat la ediţia de debut, fără să bifeze vreun succes. Un an mai târziu, s-au întors, făcându-şi potenţialul imens. Cavendish a câştigat patru etape în 2008, Kittel are trei acum şi încă două oportunităţi.

Turul Franţei 2013 – etapa a Xll-a

Image

Mark Cavendish este cunoscut ca fiind un rutier care îşi transformă frustrările şi supărările în motivaţia şi forţa necesare pentru a obţine victorii, iar cel mai bun exemplu în acest sens ar putea veni joi, atunci când britanicul va căuta al doilea succes la ediţia centenară a Turului Franţei. Aflat în centrul unor incidente în primele etape ale săptămânii secunde, Cavendish va încerca să revină pe primul loc şi să le închidă atfel gura contestatarilor.

Etapa a Xll-a va fi perfect plată, fără nicio căţărare repertoriată şi spre deosebire de finişurile de la Montpellier şi Saint-Malo, acesta i se potriveşte de minune rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step, deoarece ultimul kilometru are două viraje la 90 de grade, ce îi vor împiedica pe André Greipel şi Marcel Kittel să dezvolte o viteză superioară celei a lui Mark Cavendish. Evident, un rol major îl vor avea şi “trenuleţele”, a căror misiune va fi să le ofere sprinterilor prim-planul după ultimul viraj. Aici, Lotto-Belisol şi Argos-Shimano au un plus în faţa lui Omega Pharma-Quick Step, care a rămas datoare până acum şi va trebui să arate că a trecut peste problemele întâmpinate în etapele precedente.

Plutonul Marii Bucle va sosi la Tours pentru a şaptea oară în istorie, la vizita anterioară în 2005, învingător fiind Tom Boonen, care i-a devansat pe Peter Wrolich şi Stuart O’Grady. Tours este un oraş care a oferit mai mulţi ciclişti profesionişti, cel mai cunoscut fiind Jean-Pierre Danguillaume, primul rutier triumfător într-o etapă terminată pe Col du Tourmalet (1974). În caravana ediţiei cu numărul 100 a Le Tour se află trei ciclişti născuţi în Tours – Jeremy Roy, Cyril Lemoine şi Jonathan Hivert – şanse mari fiind ca măcar unul dintre aceştia să plece într-o evadare.

Froome şi restul lumii

Pentru prima dată din 1937, trei rutieri germani au câştigat cel puţin o etapă în Le Tour, însă nu mult a lipsit ca această statistică să nu mai existe, deoarece Tony Martin, învingătorul de miercuri, a avut emoţii serioase pentru victoria sa şi chiar a fost aproape să plângă, conform propriilor declaraţii. Motivul? Chris Froome a făcut un contratimp excepţional, în multe momente aducând aminte de cum a mers compatriotul său, Bradley Wiggins, la ediţia precedentă. Astfel, britanicul s-a trezit la jumătatea Turului Franţei cu un avans de trei minute şi 25 de secunde în faţa următorului clasat, Alejandro Valverde, cea mai mare diferenţă din 2001 încoace, atunci când François Simon conducea generalul cu un avantaj de 11 minute şi o secundă.

Pentru cine a urmărit cursele pe etape din 2013, rezultatele contratimpului de la Mont-Saint-Michel nu ar trebui să reprezinte o surpriză. Rutierul lui Sky a pus de la două minute în sus în raport cu principalii săi oponenţi înainte de startul cursei, spaniolii Alejandro Valverde, Alberto Contador şi Joaquim Rodriguez, iar acum îşi permite să aştepte cu mai multă relaxare etapele montane din a doua jumătate a Le Tour. Teoretic, adversarii britanicului mai au şanse, dar pentru asta trebuie să renunţe la precauţii, să fie pregătiţi să îşi asume riscuri şi să încheie alianţe similare celor din urmă cu trei decenii, când cicliştii îşi schimbau tactica din mers, de la etapă la etapă.

Înainte de startul Turului Franţei, Garmin-Sharp şi-a propus să creeze haos şi a reuşit, fiind singura echipă care a ieşit astfel în evidenţă. Dintre rutieri, doar Alberto Contador pare în stare de aşa ceva, însă pentru asta trebuie să îşi ridice nivelul şi să îl surprindă pe Froome cu un atac la care nimeni altcineva nu s-ar gândi. Ibericul, pentru care o clasare pe podium nu valorează nimic, nu ar avea nimic de pierdut în cazul unui astfel de scenariu, la fel ca Saxo-Tinkoff, care îl poate ţine de rezervă pe Roman Kreuziger, mai ales că punctele cehului contează în ierarhia World Tour, spre deosebire de cele ale lui Contador.

Un lucru e cert: Turul Franţei nu este încă încheiat, o surpriză sau un moment ce îi poate schimba cursul fiind posibile oricând, aşa cum de multe ori s-a întâmplat de-a lungul istoriei de peste un secol a competiţiei. Orgoliile rămân în continuare mari, iar dacă următoarele etape vor curge liniştit, asta va fi doar pentru că se pregăteşte ceva serios.

Turul Franţei 2013 – etapa a Xl-a

Image

Vântul le va fi prieten şi duşman rutierilor în cel dintâi contratimp individual de la această ediţie. Prieten, deoarece în prima parte a etapei (care va fi şi tehnică) va bate din spate şi îi va ajuta astfel pe ciclişti să aibă un rezultat bun la punctul de control intermediar aflat la kilometrul 9,5. Apoi, în a doua jumătate a traseului, vântul va începe să bată din lateral, ceea ce va reprezenta o problemă serioasă în special pentru căţărători, care riscă din această cauză să piardă mai mult decât şi-au propus înainte de start.

Contratimpul individual dintre Avranches şi Mont-Saint-Michel are un singur mare favorit, pe germanul Tony Martin, care s-a recuperat după accidentările suferite în Corsica şi este pregătit acum să obţină al zecelea succes stagional şi al doilea din Le Tour, după cel din 2011. Cum calculele pentru victorie sunt clare, atenţia trebuie îndreptată asupra luptei dintre oamenii de clasament general. Teoretic, diferenţele nu vor fi foarte mari pe doar 33 de kilometri; practic, orice e posibil, iar cel mai bun exemplu ăl constituie Criteriul Dauphiné, acolo unde au fost consemnate ecarturi importante.

Pentru Chris Froome, contratimpul individual de miercuri va reprezenta o ocazie uriaşă de a se desprinde la trei sau chiar patru minute de Alejandro Valverde şi Alberto Contador, adversarii săi la tricoul galben, şi de a mai scăpa astfel din presiunea acumulată după a doua zi din Pirinei. Prin vocea lui Philippe Mauduit, directorul sportiv al lui Saxo-Tinkoff, Contador a transmis că se simte încrezător şi va avea grijă să nu se mai repete situaţia din Dauphiné, atunci când a pierdut aproape trei minute în raport cu Froome. Pe de altă parte, dacă doar a blufat şi nu şi-a îmbunătăţit evoluţia în “cursa adevărului”, dublul câştigător al Marii Bucle riscă să ajungă în munţi cu o diferenţă aproape insurmontabilă.

Mont-Saint-Michel va primi pentru doar a doua oară în istorie caravana Turului Franţei. La precedenta ocazie, în 1990, aici s-a terminat o etapă dedicată sprinterilor, iar învingător a fost belgianul Johan Museeuw, care i-a învins pe Guido Bontempi şi Olaf Ludwig.

Un “trenuleţ” deraiat

În primăvară, Mark Cavendish a avut un Tur al Italiei minunat, cu cinci victorii şi locul întâi în clasamentul pe puncte. Deşi primele luni ale sezonului arătaseră probleme evidente în organizarea unui “trenuleţ” pentru sprinturi, totul a fost uitat după Il Giro, iar lumea a început să vorbească din nou despre un Cavendish autoritar în Turul Franţei, o cursă care i-a adus satisfacţii imense din 2008 încoace. Acolo, după startul ratat din Corsica, britanicul s-a impus la Marseille şi lucrurile păreau că au reintrat într-adevăr pe făgaşul normal.

O zi mai târziu însă, au început să fie vizibile fisurile din “trenuleţul” echipei Omega Pharma-Quick Step, care şi-a lăsat singur sprinterul pe finalul de la Montpellier, acesta fiind învins clar de André Greipel. Situaţia nu s-a schimbat nici la Saint-Malo, acolo unde fostul campion mondial, deşi s-a bucurat iniţial de prezenţa mai multor colegi, a fost încă o dată izolat în ultimul kilometru, fără Gert Steegmans, “lansatorul” său, şi s-a văzut obligat să se descurce pe cont propriu.

Fără a li se lua din merite lui Lotto-Belisol sau Argos-Shimano, nu poate fi trecut cu vederea faptul că Mark Cavendish se chinuie din ce în ce mai mult la sprinturi, iar situaţia aceasta duce la un nivel de frustrare care îl afectează vizibil. Indiferent de cum va termina ediţia centenară a Turului Franţei (în care nu văd cum poate obţine mai mult de trei succese), Omega Pharma-Quick Step este obligată să îi aducă un “lansator” pe măsură odată ce începe perioada de transferuri. În caz contrar, vom vedea în continuare scenariul de marţi, când în loc să fie consemnată a 25-a victorie a lui Cavendish în Le Tour, a fost înregistrată prima “dublă” germană din ultimii 13 ani (precedenta a fost Marcel Wust – Erik Zabel).

PS: dacă mai era nevoie de o confirmare a problemelor pe care Omega Pharma-Quick Step le are la sprint, aceasta a venit în urmă cu câteva ore, după ce Brian Holm, directorul sportiv al echipei belgiene, i-a transmis australianului Mark Renshaw, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, că i se simte lipsa.

Turul Franţei 2013 – etapa a X-a

Image

Bretania, regiunea natală a lui Bernard Hinault, cvintuplul câştigător al tricoului galben, va primi plutonul în prima zi de cursă a celei de-a doua săptămâni. Rutierii vor pleca din Saint-Gildas-des-Bois şi vor ajunge la Saint-Malo, după 197 de kilometri ce pot fi parcurşi la o viteză foarte ridicată, datorită vântului de spate care se anunţă în cea mai mare parte a etapei. Tot vântul ar putea avea un cuvânt important de spus şi asupra deznodământului, deoarece va bate cu putere din lateral în ultimii 30 de kilometri, oferind astfel condiţii perfecte pentru formarea unor “borduri”.

Având în vedere ce a arătat la Montpellier, André Greipel va fi favorit, deoarece porţiunea de final nu are deloc viraje şi este perfectă pentru “trenuleţul” lui Lotto-Belisol, cel mai bun din pluton la ora actuală. Totuşi, asta nu înseamnă că germanul are deja victoria în palmares, urmând să lupte pentru ea cu Mark Cavendish. Pentru ca britanicul să bifeze al 25-lea succes de etapă în Le Tour, are nevoie de un plasament excelent, oferit automat de un “trenuleţ” care să le domine pe cele ale lui Greipel şi Marcel Kittel, deoarece şi Argos-Shimano va avea un rol major acolo.

Va fi prima sosire la Saint-Malo după 33 de ani, la precedenta, în 1980, învingător fiind olandezul Bert Oosterbosch. În oraşul breton, ce şi-a făcut debutul în Marea Buclă la ediţia din 1949, s-a mai impus şi francezul André Darrigade, care s-a întâlnit recent cu Mark Cavendish, declarând despre acesta că este cel mai mare sprinter din istoria Turului Franţei. Un semn pentru marţi?

Concluzii după prima săptămână din Le Tour

Acesta este clasamentul general al Turului Franţei după primele nouă etape, cu britanicul Chris Froome lider autoritar, avansul său faţă de al doilea clasat, Alejandro Valverde, fiind de aproape un minut şi jumătate, în timp ce un alt spaniol, Alberto Contador, are o întârziere de aproape două minute.

Image

Prima treime a cursei a avut etape pentru sprinteri, un contratimp pe echipe şi două runde în Pirinei, acolo unde rutierii au avut parte şi de un finiş în căţărare. Ce concluzii pot fi trase după ceea ce s-a întâmplat până acum?

– Chris Froome este cel mai complet şi puternic ciclist dintre favoriţii la tricoul galben, lucru demonstrat în week-end-ul precedent. Mai importantă decât victoria de la Ax 3 Domaines a fost evoluţia sa de duminică, atunci când şi-a consolidat moralul, şubrezindu-l pe cel al adversarilor, care deşi au avut superioritate numerică, au fost incapabili să îl pună în dificultate pe cele cinci căţărări ale zilei.

– Sky a fost în corzi în etapa a noua, arătâd slăbiciuni pentru prima dată într-un Mare Tur de la revoluţia începută la echipă în urmă cu doi ani. Rămasă fără Vasil Kiryienka (ajuns în afara timpului regulamentar) şi cu un Richie Porte care nu mai reprezintă o ameninţare la general, gruparea manageriată de David Brailsford trebuie să îşi schimbe strategia pentru restul cursei. Singurul aspect pozitiv pentru Sky este că miercuri e programat un contratimp individual, iar dacă lucrurile merg conform planului, Froome ar trebui să pună acolo între unu şi trei minute în raport cu adversarii săi, ceea ce va aduce liniştea, cel puţin pentru moment.

– Deşi a fost una dintre cele două echipe care au creat spectacol în ziua finală din Pirinei, Movistar a dezamăgit duminică, atunci când a ratat victoria şi nici nu a putut să îi pună probleme unui Chris Froome rămas pe cont propriu peste 140 de kilometri. E adevărat, Nairo Quintana a atacat, dar senzaţia e că a făcut asta cu frâna de mână trasă, pentru a nu-l îndepărta pe Alejandro Valverde. În cazul în care columbianul ar fi primit liber de la echipa sa, Froome ar fi fost obligat să răspundă, iar şansele adversarilor săi de a-i găsi o fisură ar fi crescut.

– Turul Franţei nu este încheiat pentru Alberto Contador, dar nici nu arată aşa cum şi-a dorit ibericul. Rutierul lui Saxo-Tinkoff a fost mult  sub aşteptări în week-end, singurul motiv pentru care se află la mai puţin de două minute de locul întâi fiind ajutorul dat de Roman Kreuziger şi Michael Rogers, doi “locotenenţi” datorită cărora a limitat pierderile. Echipa daneză nu a oferit nicio explicaţie pentru cât de slab a mers Contador, dar un lucru e cert: dacă nu îşi revine până pe 14 iulie, când caravana va ajunge pe Mont Ventoux, şansele sale la podium vor fi infime.

– Belkin este pe val, cu unul dintre cele mai bune Tururi ale Franţei din istoria recentă a echipei care în trecut a fost cunoscută ca Rabobank. Bauke Mollema şi Laurens ten Dam (un ciclist care mereu îşi depăşeşte statutul de “locotenent”) se află în top zece, după comportări excelente pe munţi, şi nu ar trebui să mire pe nimeni dacă formaţia olandeză va termina măcar cu unul dintre aceştia în partea superioară a clasamentului.

– Pentru BMC, Turul Franţei s-a terminat încă din prima săptămână, după ce Tejay van Garderen a suferit din cauza deshidratării, iar Cadel Evans a prins una dintre cele mai slabe zile ale carierei, la Ax 3 Domaines. Aflat la probabil ultima participare în Marea Buclă, câştigătorul din 2011 mai poate spera acum doar să revină în top zece, deşi pe măsură ce cursa va avansa, îi va fi din ce în ce mai dificil, nu atât din cauza vârstei, cât a celor trei săptămâni petrecute în Giro.

Le Tour 2013 Tricouri

– În schimb, Andy Schleck pare că se află pe o pantă ascendentă, lucru confirmat de locul 15 pe care îl ocupă la general. Luxemburghezul nu reprezintă o ameninţare pentru podium, însă are toate şansele să devină unul dintre protagonişti în următoarele etape cu sosire la altitudine. Chiar dacă în ultima săptămână a primit numai veşti proaste dinspre echipă, Schleck va avea o motivaţie uriaşă în cele două săptămâni rămase până la final: să găsească pentru el şi Frank un contract nou, începând cu sezonul viitor.

– Dacă lupta pentru tricoul verde este ca şi încheiată, asta nu înseamnă că sprinturile vor fi lipsite de savoare. Cu un Mark Cavendish dornic să atingă din nou cifrele din perioada 2008-2011, un André Greipel nerăbdător să demonstreze că este peste fostul său coleg de la Columbia, un Marcel Kittel care a prins aripi după succesul de la Bastia şi un orgolios Peter Sagan prezent mereu în faţă, sprinturile se anunţă la fel de interesante ca finalurile la altitudine şi nu trebuie ratate.

– Francezii au pornit cu aşteptări mari în ediţia centenară, dar acum sunt obligaţi să îşi revizuiască obiectivele. Cum Pierre Rolland şi Thibaut Pinot nu mai contează în ierarhia generală, tot ce le mai rămâne gazdelor e să lupte pentru tricoul alb cu buline roşii şi victorii de etapă. Totuşi, pentru francezi, paharul este plin pe mai mult de jumătate, deoarece ierarhia tinerilor are cinci ciclişti din această ţară acolo, un progres semnificativ faţă de acum câţiva ani, atunci când abia apărea un rutier din Hexagon.

– Dacă prezenţa lui Nairo Quintana în partea de sus a ierarhiei nu reprezintă o surpriză, clasarea lui Michal Kwiatkowski i-a uimit pe mulţi, în ciuda rezultatelor bune ale polonezului în cursele scurte pe etape ale primăverii. Omega Pharma-Quick Step are un diamant uriaş în buzunar şi tot ce trebuie să facă acum este să aleagă cum îl va şlefui. Brian Holm spunea că rutierul în vârstă de 23 de ani trebuie să se concentreze pe curse ca Tirreno-Adriatico, Turul Romandiei, Amstel Gold Race sau Liège–Bastogne–Liège, dar e posibil ca direcţia pe care o va urma în carieră să fie alta, totul depinzând de clasarea sa din Le Tour.

Irlanda, după 21 de ani

În 1992, Stephen Roche câştiga în localitatea La Bourboule o etapă valonată din Turul Franţei, printre rutierii pe care i-a învins numărându-se Viatcheslav Ekimov, Claudio Chiappucci, Laurent Jalabert sau Miguel Indurain. Timp de mai mult de două decenii, aceea a rămas ultima victorie a unui ciclist irlandez în Turul Franţei, o cursă pe care acelaşi Roche şi-a trecut-o în palmares în 1987, după o luptă aprigă cu spaniolul Pedro Delgado. La acea vreme, Daniel Martin, unul dintre nepoţii lui Roche, încă nu împlinise şase ani şi de abia făcuse cunoştinţă cu bicicleta, cea care avea să-l ajute să găsească gloria.

Etapa a lX-a a Turului Franţei 2013 a fost una de-a dreptul nebună, aşa cum nu am mai văzut de doi ani (mai multe despre ce s-a întâmplat duminică, în concluziile primei săptămâni), iar un mare merit l-a avut Garmin-Sharp, care a promis că va crea haos şi exact asta a făcut. Pornită la atac încă de la startul ultimei zile petrecute în Pirinei, gruparea americană a dat lovitura la final, datorită insistenţei şi instinctului de luptător al lui Daniel Martin, care a transformat un avantaj minim într-un succes uriaş, nu doar pentru Irlanda, ci şi pentru Garmin, o echipă ale cărei speranţe la clasamentul general primiseră o lovitură puternică la Ax 3 Domaines.

Doar al cincilea rutier irlandez triumfător într-o etapă din Le Tour (după Seamus Elliott, Sean Kelly, Stephen Roche şi Martin Earley), Daniel Martin atrage prin spectacolul pe care îl oferă de fiecare dată şi prin faptul că atunci când atacă, mereu dă totul, ca şi cum nu ar mai urma ziua de mâine. Odată cu succesul de duminică, ciclistul în vârstă de 26 de ani (aflat la cel mai bun sezon al carierei) nu doar că a devenit unul dintre favoriţi în Turul Lombardiei, dar şi-a depus candidatura la un loc pe podium în Marea Buclă peste câţiva ani, atunci când cu siguranţă constanţa într-o cursă de trei săptămâni şi contratimpul individual nu vor mai reprezenta puncte slabe pentru el.

Turul Franţei 2013 – etapa a lX-a

Le Tour 2013 Bagneres-de-Bigorre

Ultima rundă dinainte de prima zi de pauză va debuta direct în căţărare: plutonul va începe sa urce pe Col de Portet d’Aspet, ascensiune urmată de Col de Menté, rămasă în memoria tuturor pentru accidentarea suferită de spaniolul Luis Ocaña pe coborârea de acolo, în 1971, atunci când purta tricoul galben. După aceasta, va veni o porţiune de fals plat ce va deschide drumul pentru alte trei ascensiuni de categoria întâi – Col de Peyresourde, Col de Val Louron-Azet şi La Hourquette d’Ancizan – ce însumează 31 de kilometri de căţărare.

Deşi spectaculoasă ca traseu, este greu de crezut că etapa va avea vreo implicaţie serioasă asupra ierarhiei generale, deoarece ultima căţărare e plasată cu 30 de kilometri înainte de final. În schimb, etapa va fi extrem de importantă pentru rutierii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii, nu mai putin de 45 de puncte fiind înşirate pe traseul ce pare croit pentru o evadare în care ar putea merge oameni ca Thomas Voeckler, Thomas De Gendt, Sylvain Chavanel, Pierrick Fedrigo, Jan Bakelants sau Simon Clarke. Pentru Sky, echipa liderului de la general, ar trebui să fie o zi fără probleme, în care singura sa grijă să fie protejarea lui Chris Froome.

Va fi doar a şasea sosire din istorie la Bagneres-de-Bigorre şi prima după cinci ani. În 2008, Riccardo Ricco a atacat pe Col d’Aspin şi a câştigat etapa cu un avans de peste un minut în faţa lui Vladimir Efimkin. Cum ciclistul italian a fost depistat pozitiv la acea ediţie, victoria i-a revenit rusului. Înaintea acestuia, la Bagneres-de-Bigorre s-au impus Julio Jimenez, Jacques Anquetil, Marcel Janssens şi Raphael Geminiani.

Un extraterestru în Turul Franţei

Ceea ce a făcut Chris Froome în etapa încheiată la Ax 3 Domaines nu trebuie să reprezinte o surpriză pentru nimeni, ci doar o confirmare a ceea ce britanicul originar din Kenya a arătat încă de anul trecut, când îi făcea semne lui Bradley Wiggins să rămână în roata sa (poate o coincidenţă, dar ambele întâmplări au avut loc în Pirinei). În acest moment, Froome e rutierul numărul unu în cursele pe etape, ajutat nu doar de calităţile sale, ci şi de sistemul din care face parte, unul capabil să scoată tot ce e mai bun dintr-un ciclist după câţiva ani de formare. Demonstraţia lui Chris Froome în etapa a opta din Le Tour nu a “omorât” cursa, deoarece mai urmează încă două săptămâni, dar a făcut să dispară suspansul şi le-a adus aminte tuturor de invincibilitatea arătată de Sky în 2012.

Un alt lucru care aduce aminte de ediţia precedentă este monopolizarea primelor două locuri de pe podium, Sky arătând din nou că are o variantă de rezervă – Richie Porte – pe care o poate activa imediat, dacă liderul său va avea probleme. Singura diferenţă este că gruparea manageriată de Davis Brailsford e mult mai ofensivă acum, un aspect ce aduce motive de îngrijorare în plus pentru adversari. Aceştia au picat testul sâmbătă, niciunul nefiind capabil să le dea o replică pe măsură britanicilor. Nu doar că restul favoriţilor (oare mai poate fi folosit acest cuvânt pentru ei?) au fost surclasaţi, dar au şi văzut cum tacticile pe care le-au adoptat nu le-au ridicat deloc probleme celor de la Sky, care a rămas calmă în permanenţă, parcă ştiind că nu are cum să dea greş.

Până la finalul Turului Franţei au mai râmas două săptămâni şi câteva finişuri legendare, precum Mont Ventoux şi Alpe d’Huez, adică nişte oportunităţi serioase pentru Alberto Contador, Joaquim Rodriguez sau Alejandro Valverde să îşi ia revanşa şi să încerce să readucă spectacolul în cursă. Singura întrebare care se pune e: sunt aceştia în stare de aşa ceva? În cazul în care răspunsul este negativ, singura luptă pe care o vom mai vedea până la Paris va fi cea pentru locul al treilea la general.

Post Navigation