Cafe Roubaix

Calvin Watson: “Transferul la Trek e un vis devenit realitate”

În urmă cu câteva zile, Trek Factory Racing a anunţat cel mai recent transfer pentru sezonul următor: Calvin Watson. Mulţi au fost surprinşi de această mutare, dar nu ar fi trebuit să fie, deoarece tânărul ciclist australian (20 de ani) a avut câteva rezultate impresionante în ultimele trei sezoane, câştigând Tour du Valromey, Coppa Linari şi Herald Sun Tour (una dintre cele mai importante curse de la Antipozi).

Dorind să aflu cum se simte după ce a semnat cu Trek Factory Racing, care sunt aşteptările sale pentru 2014 şi ce curse visează să câştige, l-am contactat pe Calvin săptămâna aceasta, iar el şi-a făcut timp pentru a-mi răspunde la câteva întrebări.

– Calvin, transferul tău la Trek a fost pentru mulţi o surpriză. Ai fost şi tu surprins atunci când echipa te-a contactat pentru această mutare? 

Cred că unii oameni au fost surprinşi că am semnat cu Trek, deoarece sunt încă tânăr şi nu am obţinut multe victorii. Este o oportunitate incredibilă să continui să învăţ şi să progresez într-un mediu profesionist şi sunt nerăbdător să profit la maximum de asta.

– Cum au demarat negocierile?

Negocierile au început la startul sezonului prin intermediul impresarului meu, Alex Carera. Abia în luna august mi-am dat seama că totul va deveni realitate. A fost un moment foarte special să îmi îndeplinesc în cele din urmă obiectivul la care am visat atâţia ani.

– Şi cum te simţi acum, la gândul că anul viitor vei concura în World Tour?

Evident, este totul foarte palpitant şi trebuie să mă bucur de asta, însă nu există nicio îndoială că munca cu adevărat dificilă va începe abia acum, deoarece saltul în World Tour va fi un lucru uriaş. Cu susţinerea echipei şi a oamenilor potriviţi aflaţi alături de mine simt că pot să progresez. Voi avea foarte multe lucruri de învăţat şi aştept cu nerăbdare totul.

– Oamenii nu te cunosc atât de bine, în ciuda unor rezultate foarte bune. Poţi să ne spui mai multe despre tine? 

Am început să concurez la vârsta de 12 ani, iar de atunci nu m-am mai uitat niciodată înapoi. Ciclismul este genul de sport pe care dacă îl începi, devii dependent. Familia mea a avut legături cu ciclismul în trecut, aşa că poate de acolo a început totul. Am fost norocos să am mentori şi antrenori extraordinari, care m-au ajutat să progresez de la juniori până la tineret.

– Cât de important a fost Institutul Australian pentru Sport?

Institutul Australian pentru Sport a fost instrumental în dezvoltarea mea, deoarece programul le prezintă tinerilor ciclişti australieni un drum clar pe care să îl urmeze. Este un cadru foarte profesionist, ce le oferă rutierilor australieni sub 23 de ani un punct de plecare pentru a ajunge în World Tour. Fără susţinerea lor în ultimii patru ani nu aş fi ajuns unde mă aflu acum. Evident, există şi relaţii strânse cu Orica-GreenEdge acum, iar asta le oferă tinerilor australieni ceva la care să aspire, ceea ce este foarte bine pentru dezvoltarea ciclismului.

– Ce a însemnat pentru tine să te impui în Herald Sun Tour, în faţa unor ciclişti mult mai experimentaţi? 

Victoria din Herald Sun Tour a fost foarte specială. Să câştig în ziua în care am împlinit 20 de ani, pe drumurile atât de binecunoscute a părut a fi ireal, iar faptul că familia şi prietenii au venit să mă susţină a fost extraordinar. Este ceva deosebit în sine să am numele în cartea de istorie a cursei, alături de cele ale lui Bradley Wiggins, Simon Gerrans sau Nathan Haas.

– În 2013, te-ai antrenat şi ai concurat câteva luni în Europa. Cum a fost această experienţă?  

În ultimii doi ani am petrecut şase-opt luni pe sezon în Europa, concurând şi antrenându-mă. Europa este casa ciclismului, aşa că este esenţial ca tinerii australieni care au ca obiectiv să devină profesionişti să concureze aici.

– Ai avut rezultate bune atât în cursele scurte pe etape, cât şi în cursele de o zi cu un traseu pentru puncheuri. Vrei să te concentrezi pe acestea în viitor?  

Evident, mi-ar plăcea să devin un rutier de curse pe etape. Pentru moment, aştept cu nerăbdare să urmez sfaturile şi structura pe care echipa mi le va oferi, astfel încât să dau tot ce am mai bun. Trek are o cantitate vastă de experienţă şi cunoştinţe, iar eu vreau să învăţ de acolo.

– Ce curse visezi să câştigi?  

Toată lumea vrea să câştige un Mare Tur, dar eu iubesc şi clasicele importante. Echipa se va concentra pe cursele de o zi pe viitor, aşa că rămâne de văzut pe ce cale va dori să o iau.

Axel Merckx: “Bissell are un program unic”

Trek-Livestrong a apărut în 2009, şi-a schimbat numele şi rutierii de-a lungul anilor, dar un lucru a rămas constant: abilitatea echipei de a creşte tinerele talente şi de a le lansa pe scena mare a ciclismului. În ultimii cinci ani, echipa lui Axel Merckx a trimis în World Tour nu mai puţin de 14 ciclişti, printre aceştia numărându-se Taylor Phinney, Alex Dowsett, Jesse Sergent, Joe Dombrowski, Ian Boswell, Lawson Craddock sau Jasper Stuyven.

În a doua jumătate a lui 2013, au apărut întrebări privind continuitatea grupării nord-americane, după ce Trek a decis să se concentreze pe echipa de World Tour, însă Axel Merckx a reuşit să îi asigure un viitor proiectului său, după ce a convins compania Bissell să fie sponsorul principal în 2014. Sezonul următor, echipa Continentală va avea 14 ciclişti – Nicolai Brøchner, Clément Chevrier, Geoffrey Curran, Gregory Daniel, Alex Darville, Ryan Eastman, Tao Geoghegan Hart, James Oram, Logan Owen, Christopher Putt, Tanner Putt, Keegan Swirbul, Nathan Van Hooydonck şi Ruben Zepuntke – şi Axel Merckx, managerul echipei, speră la o nouă serie de rezultate excelente.

– Domnule Merckx, ce înseamnă proiectul Bissell pentru dumneavoastră?

Pentru mine este o continuare a ceea ce am făcut în ultimii cinci ani. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu rutieri sub 23 de ani, iar Mark Bissell, din fericire, a fost dispus să investească în aceşti tineri. Din cauza proiectului pe care îl are cu echipa de World Tour, Trek nu a mai putut continua ca sponsor al nostru, dar ne va susţine în continuare, ceea ce este foarte bine.

– Cât de dificil a fost în ultimele luni să îi asiguraţi un viitor echipei?

Nu a fost deloc uşor. Din păcate, economia şi economia industriei ciclismului au trecut printr-o perioadă dificilă şi întotdeauna este greu să găseşti un sponsor. Multe echipe se desfiinţează şi eşti nevoit să convingi sponsorii să investească în tineret, unde se bucură de o vizibilitate mare, dar la un cu totul alt nivel decât cel din World Tour. În acelaşi timp, e adevărat că investiţia este mai mică decât cea într-o echipă de World Tour, aşa că totul depinde de ce îşi doresc sponsorii.

– Contractul cu Bissell este doar pentru un an?

Da, aşa e.

– Şi există posibilitatea să semnaţi pentru mai mulţi ani după sezonul 2014?

Există varianta ca Bissell să continue până în luna august, însă eu am ambiţia şi dorinţa de a asigura viitorul echipei alături de Bissell pentru o perioadă mai îndelungată, dar asta va depinde de mai mulţi factori şi de ceea ce vom face.

– Presupun că principalele obiective ale echipei vor rămâne aceleaşi pentru anul viitor: California, Colorado şi Utah.

Exact, în mare va fi acelaşi calendar pe care l-am avut în ultimele două sezoane şi sper că vom avea succes.

– Care au fost cele mai bune momente ale echipei în ultimii cinci ani?

Este o întrebare foarte dificilă. Este greu de menţionat un sigur moment, deoarece am avut multe satisfacţii de-a lungul anilor şi am obţinut rezultate excelente prin Taylor Phinney, Alex Dowsett, George Bennett, Ian Boswell sau Joe Dombrowski. Tocmai de aceea proiectul este incredibil, pentru că nu pot spune care moment a fost mai bun. Mai importantă e constanţa arătată în aceşti ani în a obţine rezultate cu rutierii respectivi.

– Cine va fi ciclistul care va impresiona în 2014?

Chiar nu ştiu. Aşa cum am spus şi înainte, tocmai în asta constă frumuseţea. Sper că vor fi multe poveşti de succes similare cu cele de anul acesta, dar întotdeauna există un semn de întrebare. Ştiu că am mulţi rutieri talentaţi pentru sezonul următor, însă există o necunoscută: vor ieşi la suprafaţă anul viitor sau mai târziu în cariera lor? Nu poţi să ştii asta dinainte. Poţi să observi că un rutier progresează constant, iar un exemplu este Tanner Putt, care are un rol bine conturat în echipă. A fost campion naţional anul acesta şi încă poate deveni mai bun, iar eu sper că va fi unul dintre aceşti băieţi anul viitor.

– Aţi făcut câteva transferuri interesante, aducând rutieri ca Tao Geoghegan Hart, Nathan Van Hooydonck sau Clément Chevrier.

Am încercat să aduc rutieri despre care am crezut că pot beneficia de pe urma programului meu, astfel încât să le ofer o vizibilitate mare la nivel internaţional, nu doar în Europa, dar şi în cursele importante. Nu există multe programe precum cel derulat de mine, de fapt, nu cred că mai există un program precum acesta, unde rutierii tineri pot concura în curse mari, ca Turul Californiei sau Turul Colorado, la startul cărora sunt prezente echipe pe care le vedem şi în Turul Franţei. Asta este esenţial, îi obligă să îşi forţeze limitele şi le arată cât de mult trebuie să muncească pentru a ajunge la nivel înalt.

– Ştiu că sunteţi fericit când rutierii pleacă la echipe de World Tour, dar nu există şi ceva regrete?

Singurul regret pe care îl am este ca nu mai pot să colaborez cu ei. De-a lungul anilor, dezvolţi o relaţie cu aceşti ciclişti şi se creează o anumită legătură între tine şi ei. Sunt trist atunci când pleacă, dar în acelaşi timp sunt bucuros să îi văd cum devin mai buni şi cum se descurcă la echipele mari.

– Aţi colaborat cu mulţi tineri rutieri americani în ultimii ani, aşa că vreau să vă întreb: cum arată viitorul pentru această ţară?

USA Cycling a făcut o treabă excelentă în a creşte rutieri, iar anul acesta am avut o relaţie foarte bună cu cei de acolo. Au acelaşi proiect şi acelaşi obiectiv final ca şi mine, şi anume, să îi pregătească pe aceşti băieţi cât mai bine, astfel încât să devină ciclişti buni de World Tour. Cât timp înţelegem cu toţii asta, avem un obiectiv comun, iar succesul va veni de la sine. USA Cycling investeşte mult în tineri şi în juniori, oferindu-le automat acestora oportunităţi de a concura în Europa şi Statele Unite. Dacă vom continua astfel, atunci vom avea rezultate extraordinare în viitor.

Tao Geoghegan Hart: “Va fi o provocare uriaşă să concurez pentru Bissell”

Unul dintre cei mai talentaţi rutieri care se vor afla sezonul viitor la categoria sub 23 de ani, Tao Geoghegan Hart a avut o serie impresionantă de rezultate în 2013. Aventura sa a început în versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix şi s-a încheiat câteva luni mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Florenţa, acolo unde a participat în cursa pe şosea. În doar jumătate de an, a câştigat două curse pe etape (Turul Istriei şi Giro della Lunigiana) şi a avut grijă ca astfel să se facă remarcat, convingându-l pe Axel Merckx să îi ofere un contract pentru a i se alătura lui Bissell (fosta Bontrager).

Sezonul 2013 abia s-a încheiat, dar Tao Geoghegan Hart a început deja să se pregătească pentru stagiunea următoare, când vrea să facă un nou pas important pe drumul ce speră să îl ducă în plutonul profesionist. Care sunt gândurile sale după ultimul an petrecut la juniori şi obiectivele pentru viitor? Aflaţi totul din interviul de mai jos.

– Tao, de ce ai ales ciclismul?

La început, ciclismul a reprezentat o modalitate extraordinară pentru a ieşi din oraş. Să pot merge în zonele rurale şi să le explorez în fiecare zi a fost şi este în continuare ceva foarte special. Odată ce am început să mă adâncesc în sport, cultura şi istoria sa m-au atras, deoarece sunt mulţi oameni extraordinari care merită întâlniţi şi poveşti ce merită spuse. De asemenea, ciclismul reprezintă o modalitate excelentă pentru a mă testa în fiecare zi şi a-mi descoperi noi limite – chiar dacă acesta este un clişeu extrem de des folosit, presupun că e unul bun.

– Cine te-a inspirat la început?

Am pornit cu ciclismul la 14 ani, după ce mai întâi am practicat fotbalul şi nataţia. Ciclismul a fost un sport cu totul diferit şi mi-a plăcut mult asta. De când eram mic, indiferent de sport, părinţii m-au inspirat. Întotdeauna muncesc din greu şi mi-au permis să fac ceea ce vreau fără nicio presiune, şi poate intenţionat sau nu, mi-au oferit un exemplu pentru direcţia pe care trebuie să o urmez în viaţă. Niciunul dintre ei nu are un trecut în sport, însă ar fi putut fi sportivi extraordinari, au o tonă de ambiţie şi determinare, iar eu văd asta în fiecare zi.

– Cum au fost primii tăi ani în ciclism?

Ei bine, am terminat ultimul (sau penultimul?! Trebuie să verific asta înainte de a mai spune povestea de multe ori) în prima mea cursă. Am fost norocos ca după doar un sezon, la numai 15 ani, să fiu integrat în sistemul dezvoltat de British Cycling, iar asta a fost ceva ce nu pot exprima în cuvinte. De la un ciclist care nu concurase niciodată până atunci pe velodrom, am ajuns să particip la Campionatele Europene, iar apoi la Mondiale, după numai câţiva ani. Programele lor sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai bune din lume, aşa că să fac parte din Echipa de Talente (sub 16 ani) şi Programul Olimpic de Dezvoltare (sub 18 ani) a fost cu adevărat o experienţă incredibilă. Nu voi uita niciodată lecţiile învăţate şi relaţia excelentă pe care am avut-o cu cei doi antrenori ai mei, Stuart Blunt şi Matthew Winston. Însă înainte de ajutorul primit de la British Cycling, în primul meu an plin, pur şi simplu m-am aruncat cu capul înainte. Am participat în curse sub 16 ani din Belgia, fără să mai fi concurat vreodată la acel nivel, iar aceea a fost o experienţă cu totul nouă. Trebuie să le mulţumesc regretatului Alan Rosner şi lui John Barclay, un alt mentor extraordinar, pentru sfaturile primite şi cursele în care m-au trimis de-a lungul carierei, până acum. Îmi place să cred că toate rezultatele obţinute sunt o reflecţie a ajutorului pe care l-am primit. Însă sunt departe de a termina!

– 2013 a fost un sezon excelent cu multe victorii şi rezultate bune. Eşti mulţumit de cum au decurs lucrurile?

Atunci când voi fi mulţumit, va fi momentul să mă retrag din activitate. Mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pentru acest sezon, dar cu toate acestea, nu a fost extraordinar. Sincer să fiu, am simţit că am avut o evoluţie sub aşteptări la Campionatele Mondiale de Ciclism pe Velodrom şi asta a fost cu adevărat frustrant. Credem că am fost puţin bolnav la acel moment, însă în ciuda acestui fapt, am fost extrem de dezamăgit că munca grea pe care am depus-o în lunile premergătoare Mondialelor nu s-a concretizat în nişte rezultate bune. Locul patru în cursa de urmărire pe echipe nu a fost ceea ce mi-am dorit. În general, nu îmi place să mă gândesc la rezultatele bune şi sunt dornic să demonstrez de ce sunt în stare la categoria sub 23 de ani şi la profesionişti, acolo unde contează cel mai mult. E aşa cum se spune: eşti atât de bun precum a fost ultima ta cursă.

– Cât de importantă a fost victoria din Giro della Lunigiana, o cursă care a fost câştigată în trecut de rutieri ca Gilberto Simoni, Damiano Cunego sau Vincenzo Nibali?

Să fiu complet sincer, la acel moment nu a fost atât de importantă. Am folosit acea cursă ca pregătire pentru Campionatele Mondiale, aşa că rezultatul a fost mai puţin semnificativ. Mai important a fost să ne concentrăm, să ne facem treaba şi să încercăm să perfecţionăm angrenajul la care am lucrat ca echipă, pe parcursul anului. Respect cu adevărat moştenirea şi istoria cursei, a fost o competiţie extraordinară la care să particip, însă pe termen lung a fost doar un alt pas pe care l-am facut pentru a-mi împlini visurile. Totuşi, să câştig încă o cursă pe etape după Turul Istriei, în aprilie, a fost frumos. Am avut o echipă extraordinară alături de mine, m-a bucurat mai mult decât orice să o câştig alături de colegi, cu atât mai mult cu cât a venit înainte de a ni se despărţi drumurile, ca urmare a trecerii la tineret.

– Ai vreun regret după ceea ce s-a întamplat la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Da şi nu. Am avut obiective mari pentru cursă, dar chiar nu am avut ce face mai mult în timpul ei. Să ţi se rupă lanţul care nu era vechi de nicio săptămână, un lanţ verificat de mai multe ori, este doar o parte a acestui sport nebun. După cursă, ca fan al ciclismului mi-am spus că milioanele de lucruri care se pot întâmpla fac ca totul să fie atât de palpitant, incertitudinea este ceea ce mă face să iubesc acest sport. A fost valabil atunci şi este valabil şi acum, trebuie sa accept că astfel de lucruri se pot întâmpla şi să merg mai departe, iar eu exact asta am făcut. Cu siguranţă, e ceva ce mă va motiva în această iarnă.

– În urmă cu câteva zile a fost anunţat transferul tău la Bissell. Ce te-a determinat să accepţi acea ofertă?

Am discutat cu Axel de câteva ori acum câteva luni, iar în urma acelor conversaţii am luat o decizie, aceea că vreau să fac parte din programul său. La începutul anului am avut un mic vis: să mă alătur echipei, iar acest vis a devenit realitate, şi asta este extraordinar. Alex Dowsett, bunul meu prieten, a concurat de asemenea pentru echipă, mi-a oferit multe sfaturi şi asta m-a ajutat să fiu mai puţin tensionat înainte de schimbarea majoră din viaţa mea. De asemenea, m-a ajutat că Nathan Van Hooydonck, un alt prieten apropiat, va concura pentru echipă. Abia aştept să particip în curse alături de el. Până la urmă, chiar dacă aceasta a fost decizia mea, au fost câteva variante interesante, însă abia aştept să lucrez cu Axel şi să concurez pentru echipă. Va fi o provocare uriaşă, dar sunt determinat să dau tot ce pot.

– Care vor fi obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să ajut cât mai mult echipa, să învăţ multe lucruri despre curse şi să demonstrez că pot fi un coleg de nădejde. Dacă voi câştiga experienţă, voi face progrese ca rutier şi îmi voi ajuta colegii mai în vârstă, cred că va fi un sezon de succes. Întotdeauna sunt pregătit să speculez orice oportunitate, aşa că voi aştepta şi voi vedea ce se va întâmpla.

– Pe termen lung, ce curse visezi să câştigi?

Visez să fiu ciclist profesionist, iar cursele care îmi atrag atenţia sunt Marile Tururi şi clasicele valonate, deşi Paris-Roubaix e de asemenea senzaţională. În afară de acestea, trebuie să aştept şi să văd ce îmi va apărea în cale.

Toms Skujiņš: “Vreau să demonstrez că locul meu este alături de cei mai buni”

Anul acesta, ciclismul leton a primit o infuzie de rezultate la categoria sub 23 de ani, iar unul dintre rutierii responsabili pentru asta este Toms Skujiņš. În vârstă de numai 22 de ani, ciclistul originar din Carnikava a obţinut trei victorii, cea mai importantă dintre acestea venind în Cursa Păcii. Nu a fost singurul punct de referinţă al sezonului pentru Skujiņš, care a concurat şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, terminând al cincilea cursa pe şosea.

Un ciclist puternic, căruia nu îi este teamă de durere, clasice sau munţi, Toms Skujiņš speră acum să primească un contract de profesionist, pentru a arăta pe scena mare de ce e în stare. Dacă vreţi să aflaţi de ce s-a apucat de ciclism, care este părerea sa despre rezultatele de până acum şi ce visuri are pentru viitor, citiţi interviul următor.

– Toms, cum ai început ciclismul, ce te-a determinat să alegi acest sport?

Practicam tot felul de sporturi înainte să aleg ciclismul. Am început cu judo, am trecut la hochei pe gheaţă şi apoi am jucat floorball, însă când jucam floorball era prea uşor. Prietenul surorii mele la acea vreme (Janis Kaupe), era foarte pasionat de ciclism şi m-a dus la prima mea cursă de mountain bike. Mi-au  plăcut libertatea, aventura, faptul că era o provocare adevărată, aşa că am început să concurez la mountain bike, iar câteva luni mai târziu, un alt prieten (Reinis Simanovskis), care deja se antrena pentru ciclismul de şosea, m-a dus la antrenorul său şi am început să mă antrenez cu acel grup.

– Cine te-a susţinut la început?

Clubul la care m-am înscris avea aproape totul. La început, primeai o bicicletă de doi bani, apoi, când începeai să arăţi de ce eşti în stare, primeai una mai bună, după care dacă îi puteai face pe toţi ceilalţi să sufere, urcai la un alt nivel, şi tot aşa. Aveau şi ceva încălţăminte, echipamente şi alte lucruri. Am primit câteva accesorii de la prieteni, iar unele lucruri mi-au fost cumpărate de către părinţi.

– După un foarte bun sezon 2010, ai început să concurezi pentru La Pomme Marseille şi ai terminat pe locul al doilea Turul Flandrei. Cât de importantă a fost acea performanţă?

Locul secund din Flandra a fost ca o victorie. Am fost foarte fericit, deoarece am fost al doilea, iar pe trei a venit un foarte bun prieten. Şi pentru că este o cursă în care toată lumea îi caută pe cei aflaţi în top şase, cred că a fost mai bine pentru amândoi să fim pe podium, decât ca unul dintre noi să câştige, iar celălalt să încheie în afara topului zece.

– Totuşi după încă un sezon acolo, echipa a renunţat la tine. De ce s-a întâmplat asta?

Pe scurt, s-a renunţat la mine din cauza lipsei rezultatelor. Dacă te uiţi în urmă la sezonul 2011, nu am făcut aproape nimic. În cursele în care m-am simţit bine, mi-a lipsit un dram de noroc. Cu toate astea, relaţia cu managerul este una bună. Nu a fost nimic personal, doar afaceri.

– Anul acesta ai avut câteva rezultate impresionante, precum victoria din Cursa Păcii, venită după un atac dat în ultima etapă. Cum a fost acel triumf?

A fost un succes frumos, în special după tratamentul de care am avut parte în pluton după prima parte a cursei. Am fost pe cont propriu, deoarece ceilalţi băieţi din echipă au fost distanţaţi devreme şi nimeni nu mi-a oferit măcar un milimetru în pluton. Ştiam că sunt într-o formă bună, dar habar nu aveam că pot fi atât de bun. Totuşi, planul a fost simplu: să plec din pluton şi să fiu mai inteligent decât rutierii aflaţi în evadare. Este adevărat, nu a fost o cursă din Cupa Naţiunilor, dar tot a avut câteva nume importante la start. De asemenea, a avut un impact mare în Letonia, deoarece Cursa Păcii are o tradiţie şi a fost o competiţie importantă în Uniunea Sovietică.

– Ai concurat şi în Turul Norvegiei şi ai terminat al zecelea, înaintea unor ciclişti profesionişti. Ţi-a dat acel rezultat încredere pentru viitor?

Da, cu siguranţă. Atunci când te caţeri alături de Laurens ten Dam şi Bauke Mollema ştii că nu eşti cel mai slab căţărător. Cu siguranţă, această competiţie m-a ajutat să câştig Cupa Păcii, o săptămână mai târziu.

– Apoi a venit Tour de L’Avenir şi încă un top 10. Ai fost mulţumit sau crezi că lucrurile ar fi putut fi mai bune?

Aceea a fost o altă săptămână bună în acest sezon. Am fost puţin obosit când m-am prezentat la start, dar mi-am păstrat calmul în primele etape şi am stat în pluton. Când a venit prima rundă montană, am întâmpinat nişte probleme tehnice, la acestea s-a adăugat faptul că nu mai concurasem pe căţărări lungi de multă vreme, iar astfel am pierdut mult timp pe ultima ascensiune. În acel moment, am fost extrem de mulţumit să fiu al 20-lea într-o astfel de etapă, dar apoi, când am atacat în ultima zi grupul tricoului galben şi am luat un avans, mi-am dat seama că dacă ar mai fi fost câteva etape în munţi, aş mai fi urcat în clasament.

– Unul dintre cele mai impresionante rezultate ale tale în 2013 a fost locul cinci pe care ai terminat Campionatele Mondiale, în ciuda unei accidentări la genunchi. Ce amintiri ai de la această cursă? A fost peste aşteptările tale?

Mondialele au fost peste şi dincolo de orice aşteptări. 100%! Amintirile de la acea cursă nu vor dispărea niciodată. Înainte de start nu am avut deloc aşteptări. Nu concurasem în precedentele două zile, tocmai pentru a lăsa genunchiul să se odihnească, însă după ce am luat startul, m-a durut ca naiba. M-am simţit ca şi cum cineva s-ar fi jucat la chitară cu nervii mei, iar din când în când ciupea câte o coardă, iar eu simţeam durere în creier. După ce am intrat pe circuit, am început să mă concentrez pe cursă, genunchiul s-a încălzit şi am putut să blochez durerea. Totuşi, era în continuare acolo, iar în ultimele două tururi am transmis plutonului mesaje telepatice să meargă mai repede, deoarece simţeam cum lucrurile încep din nou să se înrăutăţească.

– De-a lungul anilor, ai arătat un potenţial uriaş, atât în cursele pe etape, cât şi în cele de o zi. Ce fel de rutier crezi că vei deveni în viitor?

În Tour de L’Avenir şi în Turul Norvegiei am văzut că mă recuperez destul de bine şi ar fi păcat să nu mă folosesc de asta. Am inteligenţa şi aptitudinile necesare pentru a concura în cursele de o zi alături de cei mai buni, aşa că cel puţin pentru moment mă voi concentra pe ambele categorii şi voi da totul.

– Ce curse visezi să câştigi?

Să mă impun într-o clasică sau într-o cursă scurtă pe etape ar fi un vis devenit realitate. Clasicele valonate, cele pe pavate, Turul Elveţiei sau o etapă într-un Mare Tur, chiar nu am vreo preferinţă.

– Care sunt şansele tale să treci la profesionişti anul viitor, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă din ce în ce mai multe echipe?

Nu prea mari. Se poate vedea că asta se întâmplă din cauza echipelor care se desfiinţează, dar şi pentru că nu apar altele noi, însă în realitate, mulţi rutieri tineri primesc contracte, iar dacă nu eşti unul dintre aceştia, atunci presupun că nu te afli printre cei mai buni. Voi rămâne optimist până când voi semna cu o echipă pentru 2014, după care voi da totul pentru a arăta că merit să fiu printre cei mai buni în 2015.

– Ce vei face dacă nu vei semna un contract? Ai vreun plan de rezervă?

Pentru moment, discut cu câteva echipe Continentale care mă doresc, aşa că nu cred că voi fi exclus din acest sport.

Andžs Flaksis: “Vreau să devin profesionist anul viitor”

În ultimele sezoane, Andžs Flaksis a obţinut câteva rezultate impresionante în cursele sub 23 de ani: a câştigat de trei ori titlul de campion naţional la contratimp (2011, 2012, 2013), a fost medaliat cu argint la Campionatele Europene (2012) şi a terminat pe locul al treilea Turul Flandrei (2011). De asemenea, a concurat pentru două echipe americane importante – Chipotle-First Solar Development şi Bontrager – câştigând astfel experienţă pentru viitor în curse care au avut la start şi grupări de World Tour.

Un tânăr rutier talentat (doar 22 de ani), Andžs Flaksis şi-a făcut timp săptămâna aceasta pentru a-mi răspunde la câteva întrebări despre sezoanele petrecute la tineret, planurile pentru viitor şi obiectivele sale ca profesionist.

– Andžs, cum a fost sezonul acesta?

Foarte scurt, deoarece m-am accidentat în primăvară şi am început să concurez doar în luna iunie. Drept urmare, a fost greu să îi ajung din urmă pe ceilalţi şi să recuperez ce am ratat, dar până la finalul stagiunii am revenit la nivelul de anul trecut. Acesta este motivul pentru care mi-a lipsit un rezultat mare.

– Cât de mult te-a ajutat să concurezi pentru Bontrager, cu un manager ca Axel Merckx?

Bontrager este o echipă extraordinară pentru rutierii sub 23 de ani, cred că este cea mai bună echipă în care poţi să te afli. Axel e un manager excelent, care te susţine mereu. Echipa e profesionistă, bine organizată şi te ajută să te dezvolţi, în loc să te forţeze să participi în fiecare cursă din calendar, aşa cum fac alte echipe.

– Care este cea mai frumoasă amintire din perioada petrecută la tineret?

Faptul că am concurat pentru echipe americane, am călătorit acolo şi am întâlnit oameni extraordinari reprezintă amintiri frumoase. De asemenea, timpul petrecut alături de echipa naţională. Mi-au plăcut toţi aceşti ani, chiar dacă au fost dificili uneori.

– Ai avut câteva rezultate bune, în special în cursele de o zi. Crezi că ar putea deveni specialitatea ta în viitor?

Da, am câştigat două curse 1.2, am fost al treilea în Turul Flandrei şi al doilea la Campionatele Europene. Toate acestea sunt curse de o zi şi cu siguranţă vor deveni specialitatea mea în viitor. Iubesc cursele de o zi, sunt foarte dificile, palpitante şi imprevizibile.

– Care sunt punctele tale forte şi ce aspecte mai trebuie să îmbunătăţeşti?

Fără îndoială, punctul meu forte este anduranţa. Să îmbunătăţesc? Hmm, cred că trebuie să îmbunătăţesc fiecare aspect, deoarece ai nevoie de un bagaj complet în cursele de o zi: viteză, anduranţă, forţă şi sprint.

– Care este nivelul ciclismului în Letonia?

Ciclismul de şosea se află la un nivel scăzut în acest moment, dar cred că se va dezvolta în anii următori, deoarece am văzut că din ce în ce mai mulţi oameni au început să îl practice. De asemenea, se practică foarte mult mountain bike, este ceva uriaş şi avem o serie importantă de maratoane de mountain bike.

– Cum ai început ciclismul? Ai avut un rutier pe care l-ai admirat?

M-am apucat de ciclism la vârsta de 14 ani, iar la început am luat-o treptat-treptat. Mai întâi, am mers la mountain bike, după care tatăl meu m-a dus la câteva curse de şosea, mi-au plăcut şi am continuat acolo. Nu am avut un ciclist favorit pe atunci, pur şi simplu îmi plăcea să concurez. Acum, favoriţii mei sunt Jens Voigt şi Fabian Cancellara.

– Ştiu că încerci să treci la profesionişti. Care sunt perspectivele tale?

Da, ca fiecare ciclist tânăr, încerc să ajung în plutonul profesionist, însă e foarte dificil acum, deoarece multe echipe se desfiinţează, rutieri buni rămân fără contract şi este greu pentru tineri să avanseze. Nu am nicio ofertă în acest moment, dar sper să găsesc o echipă unde să îmi dezvolt calităţile şi să devin un ciclist mai bun.

– Care este cursa pe care îţi doreşti cel mai mult să o câştigi?

Cursa mea favorită este Paris Roubaix, vreau să concurez în World Tour şi să câştig trofeul în formă de piatra cubică! Acesta este visul meu. Iubesc enorm această cursă pentru dificultatea ei şi pentru cum te obligă să dai totul. Anul trecut am participat în versiunea pentru tineret şi am ştiut încă de atunci că vreau să concurez şi la profesionişti.

Gianni Savio: “Nibali a fost cel mai puternic, Rui Costa a fost cel mai inteligent”

Imediat după Campionatele Mondiale, am discutat timp de câteva minute cu Gianni Savio, managerul lui Androni Giocattoli, şi totodată, selecţionerul echipei naţionale a Venezuelei. Puteţi citi mai jos ce a avut de spus acesta despre a 80-a ediţie a competiţiei şi planurile echipei sale pentru sezoanele următoare.

– Domnule Savio, sunteţi mulţumit de cum s-au descurcat rutierii venezueleni la Campionatele Mondiale?

Da, deoarece Yonder Godoy a fost în evadare, iar prezenţa sa acolo a reprezentat o bună promovare pentru Venezuela în întreaga lume. I-am spus în dimineaţa cursei că este important să meargă în prima evadare. A fost important şi pentru el, deoarece nu a fost deloc uşor să reuşească asta; să nu uităm că e un ciclist tânăr, în vârstă de numai 20 de ani. Merită felicitat. Îţi aminteşti că obiectivul nostru era să încheiăm cursa cu doi ciclişti, Carlos Ochoa şi Jackson Rodriguez. Din păcate, au fost implicaţi în două căzături, au întâmpinat apoi probleme mecanice şi au fost nevoiţi să abandoneze. Ne pare rău, pentru că am pregătit bine Campionatele Mondiale, însă cursa a fost foarte dificilă: 25 de naţiuni nu au terminat-o, iar 147 de rutieri au abandonat. Între aceştia s-au aflat câştigătorul Turului Franţei, învingătorul din Vuelta, campionul mondial din 2011 şi campionul olimpic din 2008. Fără acele căzături, cei doi venezueleni ar fi încheiat cursa.

– Credeţi că traseul a fost mai dificil decât s-au aşteptat mulţi? Am văzut cum cicliştii de clasice au avut probleme.

Aşa cum am spus şi înainte, Fabian Cancellara şi Philippe Gilbert erau principalii favoriţi la victorie, în opinia mea, şi tocmai de aceea am fost surprins că au fost distanţaţi pe căţărări. Oricum, să nu uităm că într-o cursă de o zi orice se poate întâmpla. Per total, nu cred că traseul a reprezentat principala problemă, ci ploaia, care a adus multe dificultăţi şi căzături.

– Ce impresie v-a lăsat lupta pentru aur?

Vincenzo Nibali a pregătit foarte bine cursa, dar a avut ghinion, deoarece ar fi putut câştiga tricoul curcubeu, dacă nu ar fi căzut. În ceea ce priveşte Spania, este incredibil, cu adevărat incredibil ce s-a întâmplat cu acea echipă. Alejandro Valverde ar fi trebuit să îi ia roata lui Rui Costa, lipsa sa de reacţie a fost o greşeală uriaşă. Pe de altă parte, poate nu a fost o eroare, iar Valverde chiar nu a mai avut forţa să îl urmeze. Doar el cunoaşte răspunsul la această întrebare.

– Aţi fost surprins de Rui Costa?

Nu chiar, deoarece câştigase de două ori Turul Elveţiei şi mai multe etape în Turul Franţei. Oamenii ştiu că este un rutier bun. La Florenţa, Nibali a fost cel mai puternic ciclist, iar Rui Costa a fost cel mai inteligent.

– Domnule Savio, campionul mondial va concura anul viitor pentru o echipă italiană. Care este viitorul ciclismului din această ţară, având în vedere numeroasele probleme financiare?

Sincer să fiu, chiar nu ştiu. La momentul actual, orice se poate întâmpla în viitor. În ceea ce ne priveşte, suntem liniştiţi: Androni a trimis la UCI documentele necesare pentru a fi înregistrată ca echipă Pro Continentală anul următor, iar în 2015 sau 2016 am putea deveni o grupare de World Tour.

Moreno Hofland: “Vreau să concurez în clasicele de primăvară anul viitor”

2013 a fost primul sezon al lui Moreno Hofland în World Tour. Rutierul olandez, câştigător de etapă în Tour de l’Avenir, a semnat un contract cu Belkin la finalul anului trecut şi a avut acum oportunitatea să concureze în multe curse importante. Deşi nu a obţinut nicio victorie, Moreno Hofland şi-a arătat potenţialul prin câteva podiumuri bifate în etape din Turul Turciei, Turul Danemarcei şi Turul Albertei. Acum, înaintea unei binemeritate odihne după un sezon lung şi dificil, Moreno şi-a făcut timp să răspundă câtorva întrebări pentru Cafe Roubaix.

– Moreno, cum ai început ciclismul?

Tatăl meu a fost rutier (n.r. este vorba despre Peter Hofland, vice-campion naţional la amatori şi clasat pe locul secund în Ronde van Limburg) în urmă cu mult timp, şi după ce am început să practic înotul, m-am plictisit de asta la vârsta de 14 ani, iar tatăl meu mi-a sugerat să mă apuc de ciclism. Am început să mă antrenez cu o echipă din cartier, mi-a plăcut, am devenit rapid şi asta a fost.

– Ai avut un ciclist pe care l-ai admirat când ai fost mai tânăr?

Atunci când am început, mi-a plăcut Lance Armstrong, însă apoi ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Am admirat felul cum se antrena şi lupta, a fost ceva ce m-a inspirat. Asta mi-a plăcut la el.

– Ştiu că ai făcut ciclo-cross în primii ani ai carierei. Cât de mult te-a ajutat asta ca rutier pe şosea?

M-a ajutat să am o direcţie mai bună pe bicicletă, să urc dealurile la o viteză ridicată şi să anticipez ceea ce se întâmplă în pluton, dacă vreun ciclist cade. Chiar mi-a fost de ajutor.

– Care sunt atuurile tale?

În primul rând, sprintul, mai ales după o cursă lungă şi dificilă. Mă caţăr bine, dar mai trebuie să progresez la acest capitol, mai ales pentru că anul următor vreau să concurez în clasicele de primăvară. Sper să capăt experienţă acolo, iar în viitor să obţin rezultate bune.

– Care a fost cel mai bun moment al sezonului?

Acesta a venit în Turul Turciei, unde am terminat pe locul al treilea o etapă. A fost pentru prima dată când am încheiat pe podium într-o cursă.

– Şi cea mai dificilă cursă?

Fără îndoială, Turul Cataluniei, o cursă de World Tour în care am suferit din plin. Au fost căţărări în toate etapele. Am avut un start bun şi am terminat în top 20 prima zi, când am sprintat pentru mine. Apoi, a trebuit să îl ajut pe Robert Wagner, m-am simţit destul de bine, însă în etapele următoare, care au avut multe căţărări de categorie specială, am suferit. Am terminat în una dintre aceste etape la limita timpului regulamentar, dar apoi nu mi-am revenit complet şi am fost nevoit să abandonez.

– Ai spus mai devreme că te vei concentra pe clasice sezonul viitor. Este vreuna anume pe care ai dori să o câştigi?

O întrebare dificilă, însă dacă ar trebui să aleg, aş spune Milano-San Remo sau Gent-Wevelgem. Ambele sunt curse care pot fi câştigate la sprint, dintr-un grup redus. Un lucru e cert: pentru aceste curse, trebuie să fiu mult mai puternic decât sunt acum.

– Te vom vedea şi într-un Mare Tur în 2014?

Nu am discutat cu echipa despre asta, o voi face anul următor, însă sper să se întâmple aşa ceva. Mi-ar plăcea să merg în Vuelta, ar fi frumos.

Carlos Verona: “Vreau să câştig Vuelta într-o bună zi”

Neo-profesionist alături de Omega Pharma-Quick Step, Carlos Verona a concurat anul acesta în câteva curse importante, precum Turul Cataluniei, Turul Ţării Bascilor, Flèche Wallonne şi Liège-Bastogne-Liège. Având în vedere că sezonul se termină în curând, m-am gândit că este un moment potrivit să îl întreb cum a fost 2013 pentru el, ce îmbunătăţiri a făcut în ultimele luni şi care vor fi obiectivele sale pentru anul viitor, al doilea în World Tour. Ce a avut de spus tânărul ciclist spaniol, aflaţi din interviul următor.

– Carlos, sezonul e aproape de final. Cum a fost experienţa de până acum cu Omega Pharma-Quick Step?

A fost ceva extraordinar. Obiectivul pentru această stagiune a fost să câştig experienţă pentru viitor şi să îmi ajut colegii să obţină victorii. Am realizat ambele lucruri şi sunt fericit; poate mi-au lipsit nişte rezultate personale bune, însă uneori nu este posibil să reuşeşti atât de multe lucruri în acelaşi timp: să înveţi, să munceşti, să ajuţi şi să ai rezultate bune.

– Ce te-a determinat anul trecut să semnezi cu echipa belgiană?

Relaţia mea cu Omega Pharma-Quick Step e mai veche de anul trecut, datează din primul sezon petrecut la Burgos, atunci când maseurul Johan Molly m-a contactat. Am mers în cantonament cu echipa, am întâlnit tot staff-ul, ei avut încredere în mine, iar eu în ei. Mă simt norocos să fiu în una dintre cele mai bune echipe din lume şi sper să rămân aici o perioadă îndelungată, deoarece atmosfera este perfectă.

– Ce îmbunătăţiri ai făcut de când ai trecut la profesionişti?

Am trecut de la nivelul juniorilor la cel continental alături de Burgos BH, şi după două sezoane sunt deja într-o echipă de World Tour. Totul a fost foarte rapid şi simt că am făcut multe îmbunătăţiri într-o perioadă scurtă. Anul acesta mi-am consolidat locul la profesionişti, am fost capabil să muncesc în etapele lungi şi grele pentru echipă, iar pe munţi nu mă aflu atât de departe de cei mai buni rutieri. În special, am câştigat la capitolul anduranţă şi în acest sezon am ajuns la finalul curselor cu suficientă energie pentru a face ceva în plus, nu doar pentru a supravieţui.

– Eşti un rutier foarte tânăr, care şi-a arătat potenţialul de căţărător în acest an, dar şi la tineret. Care sunt principalele tale atuuri?

Încă nu ştiu sigur, dar cred că terenul meu favorit îl reprezintă munţii. De asemenea, îmi plac mult contratimpurile, chiar dacă încă nu am obţinut rezultate bune la această disciplină. Sper ca asta să se schimbe în viitorul apropiat.

– După acest prim sezon cu Omega Pharma-Quick Step, care sunt obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să fac cel puţin un pas înainte faţă de sezonul acesta. În 2013, am muncit şi am învăţat. Anul viitor, echipa noastră va fi mult mai puternică în munţi, cu rutieri ca Michal Kwiatkowski, Janier Acevedo, Rigoberto Uran şi Wout Poels. Sper că voi putea contribui la succesul echipei printr-o muncă bună în munţi, dar în acelaşi timp să găsesc şi câteva curse mai mici în care să obţin câteva rezultate bune. Abia aştept asta şi sunt conştient că dacă voi avea răbdare şi voi munci, se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.

– În ce curse crezi că vei fi un favorit pe viitor, care sunt visurile tale?

Visul meu este să devin un bun rutier de clasament general şi să câştig într-o bună zi Vuelta. Să visezi nu costă nimic! Doar timpul va putea arăta cât de multe pot face în acest sport. Eu pun pasiune, muncesc şi sunt hotărât să-mi ating potenţialul într-o bună zi. Dacă atunci când voi face asta voi câştiga Vuelta, atunci voi fi fericit. Dacă voi ajuta pe altcineva să câştige Vuelta, de asemenea voi fi fericit. Obiectivul meu principal este să îmi găsesc locul în ciclismul profesionist, să muncesc din greu pentru a ajunge la un nivel cât mai ridicat în acest sport şi să mă bucur în continuare de acest stil de viaţă, pe care nu l-aş schimba pentru nimic în lume.

– Cum te-ai apucat de ciclism?

Am început la vârsta de 12 ani, iar înainte de asta am jucat fotbal şi baschet, dar nu am fost suficient de bun acolo. Mi-am dorit ceva diferit, iar pentru mine asta a fost ciclismul. Fratele celui mai bun prieten al meu a început să concureze pentru un club aflat în apropierea oraşului nostru, iar în sezonul următor, eu şi prietenul meu i-am călcat pe urme. Odată ce am început, nu m-am mai putut opri. Îmi place să concurez, dar mai ales să mă antrenez. Să descoperi şi să te bucuri de lume în timp ce mergi pe două roţi este pur şi simplu incredibil.

– Ai avut un idol în copilărie?

Da. Nu neapărat un idol, dar au fost câţiva rutieri care mi-au plăcut. Jose Angel Gomez Marchante a fost primul, deoarece zâmbea mereu şi era apropiat de public. De asemenea, mi-a plăcut Alejandro Valverde, a fost şi este în continuare un “killer”.

– Cum arată pentru tine o zi normală în afara curselor?

Ciclismul cere o viaţă liniştită pentru a obţine performanţe, aşa că ziua este mai calmă decât mi-ar plăcea. Încerc să urmez mereu un program, care mai mult sau mai puţin e acesta: întotdeauna mă trezesc la ora 8, iau un mic-dejun bun (este masa mea preferată), iar jumătate de oră mai târziu îmi încep antrenamentul, dacă e posibil, cu alţi ciclişti. În cazul în care antrenamentul este mai lung de trei ore, iau o pauză de cafea sau sandwich, iar dacă nu e atât de lung, mă întorc direct acasă, unde iau prânzul şi îmi petrec după-amiază împreună cu prietena mea. Atunci când avem timp, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, iar în afara sezonului îmi place să merg în drumeţii împreună cu prietena mea, Esther, şi câinele nostru, Nhoa. Prefer munţii, dar vara îmi plac şi plajele Cataluniei.

Sean De Bie: “2013 a fost unul dintre cele mai bune sezoane ale mele”

Aflat acum în Tour de l’Avenir, una dintre cele mai importante curse de tineret, Sean De Bie şi-a făcut timp înainte de a pleca în Franţa să-mi acorde un interviu pentru care trebuie să îi mulţumesc şi lui Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui Leopard-Trek. Unul dintre cei mai buni ciclişti sub 23 de ani, talentatul belgian a semnat recent un contract pe două sezoane cu Lotto-Belisol, ceea ce înseamnă că de anul viitor îl vom vedea în plutonul profesionist. Ce obiective va avea şi care sunt gândurile sale după această stagiune? Aflaţi totul citind interviul de mai jos.

– Sean, ce a însemnat pentru tine să devii campion european anul acesta?

Am fost foarte fericit, deoarece ştiam că pot câştiga curse la acest nivel, iar în trecut am fost mereu aproape de o victorie, dar niciodată nu am terminat pe cea mai înaltă treaptă. Să mă impun într-o cursă precum Campionatele Europene mă face foarte încrezător pentru viitor şi îmi oferă motivaţia pentru a munci din greu în continuare.

– Te-ai gândit înainte de start la posibilitatea de a câştiga acolo?

Mă aflam deja de două săptămâni în Cehia, mai întâi pentru Turul Cehiei, iar apoi pentru Campionatele Europene, iar în acea perioadă am simţit că nivelul meu creşte şi pot obţine un rezultat de top la Europene. Totul a mers aşa cum am planificat încă dinainte să înceapă sezonul. În săptămâna premergătoare competiţiei m-am simţit foarte bine şi am avut multă încredere, deoarece m-am antrenat timp de şapte zile pe acel circuit şi nu mai prezenta surprize pentru mine.

– Vii dintr-o familie cu o tradiţie puternică în ciclism. Ce sfat ai primit de la tatăl tău când te-ai apucat de acest sport?

Nu prea am primit sfaturi, tatăl meu m-a lăsat să învăţ cât mai multe lucruri de unul singur. El ştie ce înseamnă să creşti în ciclism şi întotdeauna discutăm despre drumul pe care trebuie să îl urmez, care este cel mai potrivit pentru mine, astfel încât să fiu un bun rutier profesionist.

– Cum a fost sezonul 2013 alături de Leopard-Trek?

Până acum, a fost cel mai bun dintre sezoanele avute. Îmi place mult atmosfera de grup şi este foarte interesant să ai băieţi care vin din ţări diferite, cu obiceiuri diferite. De la start şi până acum nu am regretat deloc că am decis să mai rămân un an la tineret.

– Ce îmbunătăţiri ai făcut de la începutul stagiunii?

Am făcut multe progrese la nivel fizic, iar acum mă simt mai puternic. Acesta e rezultatul muncii depuse în iarnă. În trecut am avut multe probleme în a încheia cursele pe etape, care sunt un punct slab, însă de anul acesta totul e mult mai bine. Înainte de acest sezon nu am avut un antrenor sau un program de antrenament, dar acum am şi simt că am făcut îmbunătăţiri majore. Şi din punct de vedere mental am făcut un pas important, pot rămâne mai mult timp concentrat pe atingerea unui obiectiv şi nu îmi lipseşte motivaţia pentru antrenamente.

– Ai regrete când vine vorba despre cursele din acest sezon?

Am terminat toate cursele pe etape, cu o singură excepţie, când am căzut. Am câştigat titlul european, care a fost un mare obiectiv şi am încheiat în top cinci Turul Flandrei şi La Côte Picarde, alte ţinte importante. Până acum mi-am atins toate obiectivele şi nu am niciun regret!

– Cum te simţi la gândul că anul viitor vei concura în World Tour? Ce obiective vei avea?

Este o mare uşurare şi simt că am făcut bine atunci când am decis să termin la categoria sub 23 de ani înainte de a face marele pas. Voi începe din nou de la zero, dar la un nivel mai ridicat. Clasicele de primăvară vor fi un obiectiv. Poate nu în World Tour, dar în cursele mai mici, de 1.1, sper să fiu prezent pe final.

– Pe termen lung, ce curse visezi să câştigi?

Sper să devin un bun ciclist profesionist, visul meu fiind să mă impun în Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Amstel Gold Race.

Ralph Denk: “Vrem o victorie de etapă în Vuelta”

În primele două zile ale Turului Spaniei, NetApp-Endura a fost cea mai activă dintre echipele prezente aici datorită unei invitaţii. După ce a terminat pe locul şapte în contratimpul de sâmbătă, NetApp-Endura s-a aflat foarte aproape de o victorie în etapa secundă, atunci când plutonul a ajuns în vârful lui Alto Do Monte Da Groba, o căţărare de categoria întâi. Leopold König a atacat pe ultima porţiune a ascensiunii, a fost urmat de alţi trei oameni, iar la final a terminat pe patru. În ciuda acestei înfrângeri, NetApp-Endura promite să iasă la atac cu fiecare ocazie pe care o va avea, aspect subliniat şi de Ralph Denk, managerul echipei, în interviul exclusiv pe care l-a acordat pentru Cafe Roubaix înainte de startul cursei.

– Domnule Denk, ce înseamnă pentru NetApp-Endura invitaţia primită pentru Vuelta?

Al doilea wild card în tot atâţia ani este important pentru dezvoltarea echipei şi a rutierilor. Apoi, contează mult şi pentru sponsori, care au primit o expunere garantată timp de trei săptămâni.

– Aveţi mulţi căţărători în echipă. Va fi obiectivul o clasare bună la general sau o victorie de etapă?

Vom încerca să obţinem un rezultat bun în fiecare zi. Dacă vom bifa un succes de etapă, care va fi obiectivul tuturor, atunci vom fi foarte fericiţi. Momentan, nu suntem interesaţi de ierarhia generală. Vom vedea cum stau lucrurile după prima săptămână. De asemenea, nu ne vom concentra de la început pe câştigarea unui tricou. În funcţie de cum va decurge cursa, ne vom da seama dacă putem face asta.

– Cât de mult va conta că mulţi dintre cicliştii dumneavoastră se vor afla la debutul într-un Mare Tur?

Vom afla când vom ajunge la Madrid. Rutierii sunt foarte motivaţi şi sper că acest aspect va suplini lipsa lor de experienţă atunci când vor termina cu toţii la Madrid.

– De la cine aveţi aşteptări mari, cine ne poate surprinde?

Am aşteptări de la întreaga echipă. Pentru noi nu contează cine va obţine victoria de etapă, deoarece va veni după efortul colectiv al echipei.

– Ce părere aveţi despre traseu?

Este dificil, ca de obicei, dar vom concura şi prin câteva dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei. Cred că reprezintă o modalitate excelentă pentru Spania ca să îşi facă reclamă.

– Cum arată lucrurile pentru NetApp-Endura în perspectiva noului sezon?

Ce pot spune pentru moment este că toţi cicliştii care participă acum în Vuelta au contracte pentru 2014, ceea ce e bine. Oricum, anul viitor vom rămâne o echipă Pro Continentală, însă obiectivul nostru este în continuare să ajungem în World Tour într-o bună zi.