Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “mai, 2014”

Louis Meintjes: “I want to ride the Vuelta”

African cycling made some tremendous progress in recent years, largely thanks to the work of MTN-Qhubeka, the first Pro Continental team from that continent. Team manager Douglas Ryder gave many riders a chance to perform in the big races of Europe, and among those who were able to take advantage of this opportunity was Louis Meintjes, the talented 22-year-old rider from Pretoria.

After he finished second in the U23 Road Race at the Firenze World Championships, Meintjes had a great start to the season in 2014, taking the win on the road at the National Championships. Afterwards, he finished 11th the Tour of Langkawi and 2nd the Mzansi Tour, but the best result came in the Giro del Trentino, where he came home 5th and took the white jersey after an impressive ride in the last stage, on Monte Bondone. Now, Louis Meintjes is preparing for the next races, but he made time for this interview in which he talkes about his results so far and the objectives he has for the second half of the season.

– Louis, you’ve had a great first half of the season so far. Did you expect to get so many strong results?

No, not really. Must say I’m very happy with how my season has gone so far.

– What’s the result that makes you the most proud?

The second place on the last stage of the Giro del Trentino. It is a race that really suits me and it was my first goal of the season.

– Two days later, you raced the 100th Liège–Bastogne–Liège, your third start in a Monument, and finished 61st. How was that experience?

It is a really nice race and I would really like to focus on it in the future. It was also not too far from where I stayed in Belgium when I was racing as a Junior and during the first two years in the U23 ranks. I had a lot of good memories, my legs also felt pretty good, but I’ve had some bad luck with a crash at 160km and had to change bikes and spent a lot of energy to get back to the bunch. On the other hand, my ride there made me think I can win such a Classic in the future.

– It’s obvious you’re turning into a very good stage race rider. What are your strong points?  

I like both the Classics and the tours. My climbing form is really good right now, but I have to improve my time trial. If I can do that, it will give me a lot more tours that I can target for a good GC result.  

– What’s your programme for the next months?  

I’ll ride the Bayern Rundfahrt, the Tour de Suisse, and the Österreich Rundfahrt. Afterwards, I really want to do the Vuelta, racing for three weeks will be new for me, so it is hard to set goals now, but to win a stage would just be amazing.

– And what other goals do you have for this season?  

I am still U23, so I would really like to go to the World Championships again and see what I can do there.

Louis Meintjes: “Vreau să particip în Vuelta”

Ciclismul african a progresat enorm în ultima vreme, în mare parte datorită muncii depuse de MTN-Qhubeka, prima echipă Pro Continentală de pe acel continent. Gruparea manageriată de Douglas Ryder le-a oferit multor rutieri şansa de a evolua în curse mari din Europa, iar printre cei care au ştiut să profite de această oportunitate a fost şi Louis Meintjes, talentatul ciclist în vârstă de numai 22 de ani.

După ce în sezonul anterior a terminat pe locul secund în cursa pe şosea sub 23 de ani la Campionatele Mondiale de tineret, Meintjes a început în forţă această stagiune, devenind campion naţional pe şosea. Apoi, a venit pe locul 11 în Turul Langkawi şi pe doi în Turul Mzansi, dar cel mai bun rezultat l-a obţinut în Turul Trentino, acolo unde a încheiat pe cinci şi a intrat în posesia tricoului alb, după ce a făcut o ultimă etapă fantastică, pe Monte Bondone. Acum, Louis Meintjes se pregăteşte pentru următoarele curse, dar şi-a făcut timp zilele trecute pentru acest interviu, în care a vorbit despre rezultatele sale din 2014 şi obiectivele pe care şi le-a fixat pentru a doua parte a sezonului.

– Louis, ai avut o primă parte de sezon foarte bună. Te-ai aşteptat la asta?

Nu, chiar deloc. Trebuie să recunosc că sunt foarte fericit pentru cum au decurs lucrurile până acum.

– Care este cel mai important rezultat pentru tine?

Locul secund ocupat în ultima etapă din Turul Trentino. E o cursă care mi se potriveşte foarte bine şi a fost primul meu obiectiv al stagiunii.

– Două zile mai târziu, ai concurat în ediţia cu numărul 100 a Liège–Bastogne–Liège. A fost a treia ta participare într-un Monument şi ai terminat pe locul 61. Cum ai trăit acea experienţă?

Este o cursă foarte frumoasă şi mi-ar plăcea să mă concentrez pe ea în viitor. De asemenea, nu e departe de oraşul belgian în care am trăit cât timp am activat la juniori şi în primele două sezoane ca rutier sub 23 de ani. Am multe amintiri plăcute de acolo, picioarele mele au răspuns destul de bine, însă am avut ghinion după 160 de kilometri de la start, când am căzut, am schimbat bicicleta şi am fost nevoit să depun mult efort pentru a reveni în pluton. Pe de altă parte, evoluţia mea de acolo m-a făcut să mă gândesc că pot câştiga o astfel de clasică în viitor.

– Care sunt punctele tale forte?

Îmi plac atât clasicele, cât şi cursele pe etape. Nivelul meu pe căţărări este cu adevărat bun în acest moment, dar trebuie să îmi îmbunătăţesc contratimpul. Dacă voi reuşi asta, atunci mă voi axa mai mult pe tururi în care pot obţine un rezultat bun la general.

– Ce program ai pentru perioada următoare?

Voi participa în Turul Bavariei, Turul Elveţiei şi Turul Austriei, apoi îmi doresc mult să merg în Vuelta. Să concurez vreme de trei săptămâni va fi o experienţă cu totul nouă pentru mine, aşa că e dificil să îmi stabilesc obiective, dar ar fi incredibil să câştig o etapă.

– Şi ce alte obiective mai ai pentru acest an?

Sunt în continuare la categoria sub 23 şi mi-ar plăcea mult să iau din nou startul la Campionatele Mondiale şi să văd de ce sunt în stare acolo.

Il Giro 2014 – etapa a Xll-a

T15_Fassa_alt

Până să ajungă în munţii înalţi, favoriţii la clasamentul general sunt aşteptaţi să lupte în contratimpul individual dintre Barbaresco şi Barolo, care se va desfăşura pe distanţa de 41,9 kilometri, pe un traseu valonat. Etapa va începe direct în urcare, pe o căţărare de categoria a patra, în lungime de 12,6 kilometri şi cu o pantă de 5% în porţiunea finală. După vârful ascensiunii, acolo unde este plasat primul punct intermediar, va urma o coborâre rapidă şi o porţiune de plat, la jumătatea căreia se află al doilea punct de control.

Ultimii opt kilometri vor avea două dealuri, finalul fiind în urcare, la Barolo, acolo unde o etapă din Corsa Rosa se va încheia pentru prima dată. Spre deosebire de alte ediţii ale Turului Italiei, acum nu există un mare favorit la victorie, lupta fiind extrem de deschisă. Tobias Ludvigsson, Adriano Malori (dacă îşi va reveni după căzătura suferită miercuri), Michael Rogers, Kanstantsin Siutsou, Michael Hepburn, Thomas De Gendt, Ryder Hesjedal şi Dario Cataldo se numără printre pretendenţi, la aceştia adăugându-se oamenii de clasament general.

Cadel Evans nu mai are forma din urmă cu câţiva ani la contratimp, dar tot ar trebui să pună secunde importante între el şi Rigoberto Uran, deşi columbianul a făcut un contratimp excelent în ultima etapă a Turului Romandiei şi nu ar fi deloc exclus să repete acea evoluţie. Domenico Pozzovivo va fi un alt om de urmărit, progresele înregistrate de italian la această disciplină în ultimele 12 luni fiind remarcabile. Aflat într-o formă minunată, Wilco Kelderman ar trebui să facă, la rândul său, un contratimp foarte bun, ce îl poate aduce între primii trei la general. În schimb, Nairo Quintana – care suferă în continuare de pe urma căzăturii de la Montecassino – va trebui să limiteze pierderile, astfel încât să nu ajungă înaintea etapelor montane din week-end cu un handicap de trei minute faţă de Evans.

O nouă alianţă în Giro?

Cu aproximativ 20 de kilometri înainte de finalul etapei a 11-a, Samuel Sanchez a trecut la trena plutonului şi a redus avansul lui Michael Rogers cu opt secunde, moment în care a devenit clar că acţiunea fostului campion mondial de contratimp nu are viaţă lungă. Imediat, Cadel Evans a venit lângă spaniol şi a vorbit ceva cu acesta, iar rezultatul a fost că spaniolul nu a mai tras atât de puternic, iar avantajul australianului a crescut la 40 de secunde, el devenind în acel moment favorit la victorie în Savona, acolo unde a ajuns singur, sărbătorind primul succes al carierei într-un Mare Tur.

În declaraţia dată la final, Evans a salutat rezultatul compatriotului său, iar comportamentul său a dat naştere unor speculaţii privind eventualele înţelegeri care s-ar putea forma odată cu startul etapelor dificile din a treia săptămână. Aflat în tricoul roz de câteva zile, ciclistul lui BMC are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi, iar o alianţă între echipa sa şi Tinkoff-Saxo (două grupări vorbitoare de limba engleză) nu ar fi deloc exclusă, mai ales că obiectivele lui Cadel Evans şi Rafal Majka sunt diferite, iar cei doi nu s-ar călca pe picioare.

Dacă va fi sau nu aşa, vom afla în etapele montane (Val Martello şi Monte Zoncolan) din a doua jumătate a cursei, când actualul purtător al tricoului roz va rămâne singur pe ultimii kilometri, echipa lui fiind destul de “subţire”. Atunci, este posibil ca alianţei columbiene despre care s-a speculat că ar putea apărea sunt şanse să i se răspundă cu o alta la care nu nimeni nu se aştepta la startul cursei.

Savona 1969

În 1968, aflat în al patrulea sezon ca profesionist, Eddy Merckx a participat pentru a doua oară în Turul Italiei şi a dominat cursa cum niciun străin nu o făcuse până atunci: belgianul a câştigat patru etape (între care şi mitica Tre Cime di Lavaredo), i-a învins clar la general pe reprezentanţii gazdelor, Vittorio Adorni şi Felice Gimondi, a terminat primul în clasamentul pe puncte şi şi-a adjudecat ierarhia căţărătorilor. Un an mai târziu, rutierul echipei Faema s-a întors în Giro şi scenariul părea să fie acelaşi, după ce “Canibalul” se impusese în patru dintre primele 16 etape, cel mai recent succes venind la Savona.

Lucrurile arătau excelent pentru Merckx, care se afla la hotel înaintea celei de-a 17 runde, atunci când lumea sa, aşa cum o ştia, s-a năruit pentru totdeauna: Vincenzo Giacotto, legendarul director sportiv de la Faema, însoţit de Vincenzo Toriani, directorul competiţiei, dar şi de câţiva jurnalişti, au intrat în camera liderului şi l-au anunţat că a fost depistat pozitiv la fencamfamină, o substanţă asemănătoare cu amfetamina, dar fără să fie la fel de puternică. Consecinţa: a fost scos din cursă, devenind primul purtător de tricou roz aflat în această situaţie. Belgianului nu i-a venit să creadă ce i s-a întâmplat şi a izbucnit imediat în plâns, susţinând tot timpul că nu este vinovat. Cum nu îi era permis să înainteze un apel, Merckx şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, dar cazul său a rămas unul dintre cele mai ciudate din istoria ciclismului.

Adevărul este că acel Giro a fost cu totul aparte din punct de vedere al testelor anti-doping, în condiţiile în care organizatorii au apelat la un laborator mobil pentru a analiza probele recoltate rutierilor, astfel încât să primească rezultatele cât mai curând. Ambele eşantioane recoltate lui Merckx la Savona au fost analizate, însă fără ca acesta să fie informat după primul pozitiv, deşi regulamentul cerea asta. Mai mult, nici condiţiile în care erau păstrate probele respective nu au fost propice, pentru că laboratorul călătorea în urma caravanei, ceea ce creştea şansele ca eşantioanele să aibă de suferit.

Au fost voci care au spus că Eddy Merckx a plătit pentru refuzul de a-l lăsa pe un italian să câştige, lucru ce i s-a propus la start, dar asta nu a fost niciodată dovedit. Cert este că învingătorul din Giro 1968 (ediţie la care Gimondi a fost depistat pozitiv, dar iertat) a devenit altul după acel episod ce a coincis cu o maturizare nedorită, a cărei consecinţă a fost că l-a transformat într-o persoană foarte introvertită. Atât de devastat a fost Merckx de ce i s-a întâmplat, încât nu s-a mai antrenat o perioadă bună de timp şi chiar s-a gândit la retragere. Apoi, încurajat de soţia sa, Claudine, de miile de scrisori primite de la suporteri, dar şi de Jackx Ickx, vice-campionul mondial din Formula 1, belgianul s-a întors pe bicicletă, a început din nou să se pregătească şi chiar a luat startul în unele curse regionale.

Câteva săptămâni mai târziu, Eddy Merckx s-a aliniat la startul Turului Franţei (cursă în care ar fi trebuit să se prezinte după finalul unui Giro epuizant) şi a reuşit acolo o performanţă unică, pe care nici măcar el nu a mai atins-o: pe lângă cele şase etape câştigate – una dintre aceste victorii venind după un atac dat cu 140 de kilometri înainte de final – “Canibalul” a terminat primul la general, în clasamentul pe puncte, în cel al căţărătorilor, în ierarhia combinatei şi a ajutat-o pe Faema să câştige şi clasamentul pe echipe. Singurul premiu pe care nu l-a primit a fost al celui mai bun tânăr, însă acesta nu exista la acea vreme.

Il Giro 2014 – etapa a Xl-a

T15_Fassa_alt

Traseul rundei de miercuri are 249 de kilometri, dar cursa se va anima abia în ultimii 38 de kilometri, atunci când plutonul va urca pe Nasso di Gatto, o căţărare de categoria a doua. În lungime de şapte kilometri şi cu pantă medie 8%, aceasta nu îi va tenta pe favoriţi, însă le va oferi o ocazie excelentă atacanţilor, oameni fără pretenţii la clasamentul general, care pot profita nu doar de terenul în urcare, ci şi de coborârea ce urmează apoi, 28 de kilometri mai fiind de parcurs din vârf până în oraşul de sosire, Savona.

O evadare va avea şanse mari de reuşită, din două motive: BMC, echipa liderului, nu va fi absolut deloc interesată să ducă trenă, în timp ce ceilalţi pretendenţi la tricoul roz se pot gândi la dificilul contratimp individual programat o zi mai târziu. Fie că vorbim despre o evadare sau despre un atac dat pe final, Edvald Boasson Hagen este unul dintre favoriţi, norvegianul arătând în precedentele zile că se află într-o formă bună, ce îi poate aduce a doua victorie a carierei în Turul Italiei. Julian Arredondo va fi şi el interesat să câştige, la fel ca un alt colombian, Fabio Duarte, ale cărui socoteli cu clasamentul general s-au cam încheiat.

Alţi ciclişti ce se pot gândi să meargă în evadare sunt campionul Olandei, Johnny Hoogerland, Miguel Angel Rubiano, Adam Hansen, Moreno Moser, Lars Ytting Bak sau Maxim Belkov. În cazul în care unele echipe neutralizează această acţiune, finalul (foarte asemănător cu cel din Milano-San Remo) le va oferi o şansă lui Daniel Moreno, Tim Wellens, Luca Paolini, Enrico Battaglin, Mauro Finetto, Simon Geschke, Fabio Felline, Nathan Haas sau Diego Ulissi, care va avea ocazia să bifeze un al treilea succes la această ediţie.

Ultima oară când o etapă din Il Giro s-a încheiat la Savona a fost în 1991. Atunci, Max Sciandri i-a învins pe Greg LeMond şi Jacky Durand, trecându-şi în palmares primul succes al carierei în Corsa Rosa.

Bouhanni, regele sprintului în Giro

Odată cu retragerea lui Marcel Kittel, sprinterii rămaşi în Turul Italiei au fost siguri că din acel moment vor beneficia de mai multe şanse pentru a-şi trece în palmares un succes. De oportunitatea ivită a ştiut să profite un singur rutier, Nacer Bouhanni, francezul aflat la a treia participare în Corsa Rosa; fără să aibă calităţi excepţionale şi fără să beneficieze de un “trenuleţ”, ciclistul echipei FDJ a mers excelent până acum şi nu a ratat niciuna dintre etapele de plat desfăşurate de când caravana a revenit în Italia.

Doar al şaselea rutier din ultimul deceniu care face “tripla” la o ediţie a Turului Italiei, Bouhanni a arătat că ştie să vorbească şi pe şosea, nu doar în ziare, acolo unde continuă războiul început în primăvară cu managementul lui FDJ, după ce nu a fost trimis în nicio clasică sezonul acesta. Motivat de filmuleţele cu Mike Tyson pe care le urmăreşte înainte de fiecare etapă, fostul boxer a răbufnit pe şosea şi a devenit sprinterul cu cele mai multe victorii de World Tour în 2014, la succesele din Giro adăugându-se cel din etapa întâi a Paris-Nisa.

Aflat de câteva zile în tricoul roşu, Bouhanni va încerca să câştige clasamentul pe puncte, o performanţă pe care un francez nu a mai realizat-o de la Laurent Jalabert, în 1999. Cum doar trei etape mai sunt de plat, şansele lui sunt foarte mari, dar pentru asta trebuie să şi treacă peste munţii din ultima săptămână. Oricum, indiferent de ce va face până la Trieste, cert este că AG2R, Trek Factory Racing, Orica-GreenEdge, Tinkoff-Saxo şi IAM se vor bate pe semnătura lui în luna august.

Il Giro 2014 – etapa a X-a

T15_Fassa_alt

Săptămâna a doua va începe cu o etapă de plat, ce va duce plutonul la Salsomaggiore Terme şi îi va fi dedicată lui Gino Bartali, deoarece toscanul s-a impus acolo în 1936, la primul finiş organizat de oraşul din Emilia-Romagna. De această dată, traseul va fi plat, spre bucuria sprinterilor, care se prezintă aici după un week-end dificil. Pe final, un dâmb îşi va face apariţia, dar nu acesta va fi problema, ci coborârea de acolo, foarte tehnică, ce poate duce la atacuri. Apoi, în ultimul kilometru (unde panta medie e 1%), câteva viraje îi vor testa pe ciclişti, cel mai dificil fiind al treilea, care este ascuţit.

Lider în ierarhia tricoului roşu, Nacer Bouhanni trebuie să fie considerat principalul favorit în etapa de marţi, când va avea ocazia să-i egaleze pe Alejandro Valverde şi Mark Cavendish, cei doi lideri ai clasamentului succeselor din acest sezon. Un rutier care a învăţat cum să se poziţioneze în pluton, dar care îşi şi intimidează adversarii prin sprintul agresiv de care dispune, Bouhanni poate deveni doar al şaselea rutier din ultimul deceniu care obţine cel puţin trei victorii la o ediţie a Turului Italiei.

În urmă cu câteva zile, la Foligno, Elia Viviani a avut un plasament defectuos şi a plătit pentru asta, terminând doar pe zece şi predând tricoul roşu. Italianul va fi extrem de motivat să îşi răscumpere acea greşeală şi să bifeze un succes pe care îl vânează de doi ani. Fără victorie la sprint în Giro 2014, gazdele îl mai pot propune în etapa de marţi şi pe Giacomo Nizzolo, un ciclist aflat în aceeaşi situaţie ca Viviani. În afară de cei trei, Ben Swift şi Luka Mezgec vor fi ceilalţi oameni care vor lupta pentru o primă victorie a carierei într-un Mare Tur.

Concluzii după Turul Californiei

Bradley Wiggins a obţinut a şaptea victorie a carierei într-o cursă pe etape, iar maniera în care a făcut-o a impresionat pe toată lumea, mai ales că britanicul în vârstă de 34 de ani a mers puternic şi pe căţărări, nu doar la contratimp. Constanţa sa a fost remarcabilă, terminând toate etapele între primii 30, aspect ce arată cât de determinat a fost să obţină victoria. Fără să fie în forma care i-a adus tricoul galben în Turul Franţei din 2012, Wiggins a avut în Statele Unite – atât la contratimp, cât şi pe munte – un parcurs ce îl recomandă la un loc în echipa lui Sky pentru Marea Buclă, acolo unde, dacă se va prezenta la 100%, poate spera chiar şi la un loc pe podium.

Giant-Shimano a venit în Turul Californiei pregătită să lupte pe două fronturi: victorii de etapă şi clasamentul general. Dacă primul obiectiv nu a fost îndeplinit, al doilea a fost atins de Lawson Craddock şi Daan Olivier. Americanul, autor al unui sezon slab până acum, şi-a regăsit picioarele exact înaintea primului obiectiv din 2014 şi a confirmat viitorul frumos pe care îl are în cursele pe etape. Dacă rezultatul acestuia nu este neapărat o surpriză, ci un progres logic după ceea ce a arătat la ediţia precedentă, nu acelaşi lucru se poate spune despre Olivier, care a terminat pe locul 16 la general, deşi a fost nevoit să lucreze pentru coechipierul său. “Furat” de Giant-Shimano lui Belkin, la finalul stagiunii precedente, tânărul olandez a avut un parcurs care a oferit suficiente indicii cu privire la potenţialul său, făcând-o pe Belkin să regrete că nu l-a putut păstra.

Mark Cavendish a plecat din acest Tur al Californiei cu două victorii din cele trei pe care le-ar fi putut obţine, singura oportunitate ratată a britanicului fiind în ziua a patra, când evadarea a păcălit plutonul. După cursa din Statele Unite, Cavendish a urcat pe primul loc într-un clasament al succeselor din 2014, la egalitate cu Alejandro Valverde, dar mai important este ce a arătat acolo în ultima rundă, una dificilă din punct de vedere al traseului. Deşi lăsat în urmă de mai multe ori, fostul campion mondial a revenit de fiecare dată şi apoi a avut forţa de a mai sprinta şi de a-l învinge pe John Degenkolb, un rezultat care l-a făcut să declare că se află în cea mai bună formă a carierei. Dacă este într-adevăr aşa, iar echipa se va dovedi infailibilă, atunci Cavendish poate spera că tricoul galben îl va aştepta la finalul etapei întâi din Turul Franţei.

Greu de spus cine a fost revelaţia acestei ediţii, în condiţiile în care mulţi ciclişti tineri au impresionat prin evoluţia lor. Totuşi, deşi nu face parte din categoria menţionată, Will Routley nu are cum să fie trecut cu vederea, parcursul său fiind cu adevărat remarcabil. Venit în California după un loc şapte obţinut în Turul Gila, canadianul s-a transformat într-un “colecţionar” de puncte pe căţărări, ajutat şi de faptul că numele mari nu au fost interesate de tricoul alb cu buline roşii. Spre deosebire de alţi ciclişti care au făcut asta la ediţiile anterioare, Routley nu s-a oprit aici şi în etapa a patra a terminat primul, trecându-şi în palmares primul succes al carierei. La 30 de ani, rutierul echipei Optum traversează cea mai bună perioadă a carierei şi va trebui urmărit cu atenţie în restul curselor din Circuitul American, noi evoluţii bune putându-i aduce un loc în lotul unei grupări Pro Continentale.

Rutierul săptămânii

Oricât ar părea de ciudat, alegerea pentru săptămâna trecută nu vine din Italia, ci din Statele Unite. În Il Giro, cinci ciclişti au obţinut victorii, trei au purtat tricoul roz, dar niciunul dintre aceştia nu s-a remarcat în mod deosebit. În schimb, peste ocean, Bradley Wiggins a fost autorul uneia dintre cele mai solide evoluţii avute de un rutier într-o cursă pe etape anul acesta şi a câştigat Turul Californiei, devenind doar al doilea ciclist european care a reuşit asta, după olandezul Robert Gesink, în 2012.

Britanicul şi-a construit succesul cu ajutorul contratimpului individual, dar evoluţia sa a fost în egală măsură impresionantă şi pe munte, acolo unde, foarte sigur pe sine, şi-a controlat adversarii şi nu le-a lăsat prea mult spaţiu de manevră, în ciuda faptului că a trebuit să facă asta de unul singur, fără ajutorul echipei. La 34 de ani, Wiggins şi-a trecut în palmares al şaptelea succes al carierei într-o cursă pe etape şi a demonstrat că atunci când e extrem de determinat, îşi poate atinge obiectivul, indiferent cât de dificil este şi câte sacrificii presupune acesta.

Victoria obţinută de câştigătorul Turului Franţei din 2012 vine şi ca o declaraţie de intenţie a acestuia, cu aproximativ o lună şi jumătate înainte ca Sky să definitiveze echipa pentru Turul Franţei. Bradley Wiggins îşi doreşte să fie prezent la startul ce se va da din Leeds, şi, având în vedere forma arătată în Statele Unite, nu poate fi trecut cu vederea, în ciuda antipatiei care există între el şi Chris Froome, deţinătorul trofeului. Ştiind cât de motivat poate fi Wiggins atunci când îşi propune ceva, este de aşteptat ca acesta să ajungă acolo la cel mai ridicat nivel din ultimele două sezoane, în speranţa că poate deveni liderul lui Sky pentru clasamentul general, dacă lucrurile nu vor merge bine cu Froome în prima săptămână.

Post Navigation