Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “iunie, 2013”

Cum a apărut regula ultimilor trei kilometri

Era prima jumătate a lui martie 1972, iar Eddy Merckx se prezentase la startul cursei care deschidea oficial sezonul, Paris-Nisa. În ciuda faptului că şi alţi rutieri mari se mai aflau acolo, ciclistul flamand pornea cu prima şansă, nu doar datorită formei, ci şi pentru că se impusese la precedentele trei ediţii. Obiectivul său: evident, un nou triumf, ce l-ar fi apropiat şi mai mult de recordul deţinut la acea vreme de francezul Jacques Anquetil, autor a cinci succese în “Cursa Soarelui”.

Aşa cum era de aşteptat, competiţia din Hexagon a început în nota de dominare a belgianului, care s-a impus în prologul de la Dourdan, victorie urmată de cea din etapa secundă, încheiată la Autun. O zi mai târziu, plutonul a ajuns la Saint-Etienne, iar “Canibalul” era pregătit pentru a trece din nou primul linia de sosire. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece Merckx a comis o greşeală şi a căzut pe final, iar victoria i-a revenit compatriotului său, Eric Leman, care l-a învins pe britanicul Barry Hoban.

Din cauza acelui incident, liderul ierarhiei generale a pierdut aproximativ un minut, sinonim cu cedarea tricoului alb. Totuşi, asta nu s-a întâmplat, deoarece Jean Leulliot, organizatorul cursei, a decis ca Merckx să primească timpul învingătorului şi să fie înregistrat ca al zecelea în etapă. Măsura respectivă a început apoi să fie introdusă în tot mai multe curse şi s-a aplicat în ultimul kilometru, evident, cu condiţia ca etapa să nu fie de contratimp sau să nu se încheie în căţărare. Apoi, în 2005, UCI a hotărât ca regula să se aplice ultimilor trei kilometri, aşa cum o cunoaştem astăzi, iar într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, nu ar fi deloc exclus ca regulamentul să fie din nou schimbat, astfel încât rutierii care cad în ultimii cinci kilometri să fie creditaţi cu timpul grupului în care se aflau la acel moment.

Major Tom

A venit în Bretania la finalul anilor ’50, nu doar pentru a-şi construi o carieră în ciclism, dar şi pentru a evita încorporarea. Pe Bătrânul Continent, a primit un contract de profesionist în valoare de 80 de lire sterline pe lună, o sumă excelentă pentru un debutant. Ce a determinat-o pe Rapha-Geminiani să îl aducă? Rezultatele foarte bune obţinute pe velodrom, între care medalia olimpică de bronz la Melbourne, cu echipa de pursuit, şi locul doi la Naţionalele de Velodrom, acolo unde a pierdut titlul doar pentru că a făcut pană în finală. Pe lângă aceste rezultate, conducătorii lui Rapha au fost impresionaţi de determinarea sa fantastică, capacitatea de a lupta până la ultimul strop de energie şi instinctul de killer.

Primul an la profesionişi a coincis cu un loc patru la Mondiale, o performanţă remarcabilă pentru un ciclist în vârstă de numai 21 de ani, venit dintr-o ţară exotică în lumea ciclismului. În sezonul următor, a fost aproape să câştige Paris-Roubaix, însă a fost prins cu doar cinci kilometri înainte de final, o situaţie ce se va mai repeta în viitor, în Liège–Bastogne–Liège. Totuşi, cariera sa nu a fost marcată doar de înfrângeri dureroase, ci şi de victorii fantastice, în Turul Flandrei, Bordeaux-Paris, Turul Lombardiei, Milano-San Remo, dar şi la Campionatele Mondiale de la San Sebastian.

Un visător (avea de gând să cumpere un tren întreg şi să amenajeze o locuinţă în el), fiul de miner din Harworth a mai rămas în memoria tuturor şi datorită pasiunii sale pentru maşini, dar şi meniului aparte chiar şi pentru un ciclist al anilor ‘60, care includea porumbei (pentru digestie), zmeură (pentru tonifierea muşchilor), suc de morcovi (pentru creşterea nivelului hemoglobinei) şi usturoi (pentru subţierea sângelui).

Momentul definitoriu al carierei a fost purtarea tricoului galben în Turul Franţei, timp de o zi, la finalul unei etape din Pirinei. Era 1962, iar toată Marea Britanie a vorbit despre asta, deoarece era primul ciclist din această ţară care se afla la conducerea celei mai importante curse din lume. Urmările acestui rezultat: zeci de ziarişti din Albion veniţi în Hexagon pe durata următoarelor ediţii ale Marii Bucle şi sute de compatrioţi care şi-au planificat apoi vacanţele astfel încât să îl urmărească în curse şi la antrenamente.

Din păcate, ambiţia uriaşă şi lipsa unui instinct de supravieţuire i-au curmat viaţa şi cariera atunci când încerca să mai scrie o pagină importantă în cariera sa şi aşa impresionantă. Într-o zi de 13 iulie 1967, pe Mont Ventoux, cu o temperatură la nivelul solului care a trecut de 50 de grade Celsius, un amestec de amfetamine şi coniac au dus la comsemnarea celui de-al doilea deces din istoria Turului Franţei, dar şi la schimbarea regulamentelor anti-doping. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că moartea sa tragică i-a adus o aură mitică, asemănătoare cu cea a idolului său, Fausto Coppi, de asemenea, dispărut prea devreme.

Numele acestui rutier? Tom Simpson, alintat de presa franceză “Major Tom”, după numele personajului creat de Pierre Daninos. Rândurile de mai sus reprezintă doar crâmpeie din ceea ce a făcut şi a lăsat în urma sa ciclistul britanic care i-a fermecat pe toţi – francezi, flamanzi şi italieni – cu felul său de a fi, flamboaiant, glumeţ, ambiţios şi carismatic. Dacă Bradley Wiggins a câştigat Turul Franţei în 2012, iar Sky dă ora exactă în cursele pe etape, asta este şi pentru că Tom Simpson i-a spus mamei sale, în 1958: “Plec în Franţa, deoarece nu vreau să mă întreb peste 20 de ani cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi făcut asta”.

Cu ce am rămas după Criteriul Dauphiné

Turul Omanului, Criteriul Internaţional, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné sunt cursele pe care Chris Froome şi le-a adăugat în palmares în doar jumătate de an, urmând astfel paşii din 2012 ai compatriotului său, Bradley Wiggins, cu o diferenţă importantă: spre deosebire de acesta, Froome atacă pe munte, iar atunci când o face, e foarte greu pentru adversari să rămână în roata sa. Bilanţul britanicului, dar şi comportarea excelentă a lui Sky, arată că echipa din Albion este pe drumul cel bun pentru a câştiga din nou Turul Franţei, cu mai puţin de trei săptămâni până la start.

O persoană mult mai deschisă decât Wiggins, Chris Froome pare că nu a fost lovit de curentul anti-Sky din ultima vreme, obţinând respectul cuvenit din partea oponenţilor şi spectatorilor. Chiar dacă a dominat atât de categoric Criteriul Dauphiné, e normal ca mulţi să se întrebe dacă la fel vor sta lucrurile şi în Marea Buclă. Evident, ciclistul în vârstă de 28 de ani are slăbiciuni, însă acestea nu au fost descoperite sau speculate de către adversari; cât timp lucrurile vor rămâne astfel, Froome va păstra şanse intacte la tricoul galben.

Ceea ce îl diferenţiază pe Froome de mulţi rutieri este că nu “s-a îmbătat” după succesul din Dauphiné, deoarece ştie că Le Tour va reprezenta o cu totul altă poveste. Nu doar pentru că vorbim de o cursă de trei săptămâni, cu infinit mai mult obstacole, dar şi pentru că acolo adversarii lui se vor afla într-o formă foarte bună şi vor fi mai mulţi. Două nume care nu s-au aflat în Franţa e posibil să îi pună probleme britanicului: Thibaut Pinot, prezent în Turul Elveţiei, şi Nairo Quintana, care se antrenează de săptămâni bune în Columbia. Dacă la aceştia se adaugă Alberto Contador, Alejandro Valverde, Joaquim Rodriguez, Cadel Evans şi Tejay van Garderen, dar şi alianţele anti-Sky (din ce în ce mai probabile), Froome va avea de tras serios pentru a obţine victoria, asta în ciuda faptului că versiunea 2013 a lui Sky pentru Le Tour pare cu cel puţin o clasă peste cea din 2012.

Enigmaticul Contador

Criteriul Dauphiné a fost promovat înainte de start ca un duel între Froome şi rutierul iberic, însă desfăşurarea cursei nu s-a ridicat la nivelul promovării. Spaniolul a terminat doar pe zece, la aproape patru minute şi jumătate în urma învingătorului, dar a avut grijă să îşi mascheze slăbiciunile, punând evoluţia sa mai slabă pe seama alergiilor şi a ajutorului pe care i l-a dat coechipierului său, australianul Michael Rogers. Din acest punct de vedere, Contador şi Saxo-Tinkoff merită felicitaţi, deoarece l-au lăsat pe britanic cu câteva semne de întrebare.

Pe de altă parte, deşi nu ar fi pentru prima oară când ibericul în vârstă de 30 de ani şi-ar ascunde forma, se pune întrebarea dacă acesta va reuşi să fie la 100% peste o lună, în condiţiile în care a admis că trebuie să mai adauge 25 de procente pentru a atinge nivelul maxim. Dacă asta se va întâmpla, va apărea o nouă întrebare: un Contador post-suspendare, aflat în forma ideală, îi poate pune probleme unui Froome care rulează la 100%?

Rămân la părerea că răspunsul, cel puţin după ce am văzut în ultimele luni, este nu. În mod normal, în cele trei contratimpuri din Turul Franţei, Contador va pierde undeva între două şi trei minute în raport cu rivalul său, diferenţă care va fi apoi foarte dificil de recuperat pe munte. Căţărările lungi, cu pante medii de 6-7/%, sunt ideale pentru Sky, iar ibericul nu va obţine mare lucru acolo. Tocmai de aceea, terenul propice pentru a încerca ceva ar putea veni altundeva, pe o coborâre sau pe o ascensiune de categorie inferioară, dar cu pantă mai mare, care are darul de “a dinamita” plutonul şi de a crea un pic de dezordine.

PS: ceva îmi spune că Joaquim Rodriguez va fi un pretendent serios la podium. Da, “Purito” nu a arătat nimic în Dauphiné, iar în Marea Buclă nu vor fi bonificaţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie îngrijorat. Din contră, liderul Katushei urmează pregătirea clasică, old school, a unui rutier pentru Turul Franţei, cu paşi mici şi fără să iasă în evidenţă, “adormindu-şi” astfel oponenţii. În plus, va beneficia şi de ajutorul unei echipe excelente, din care nu vor lipsi Daniel Moreno şi Simon Spilak, doi oameni-cheie pe munte. Un ciclist care ştie cum să se motiveze şi să se antreneze pentru a atinge forma dorită, Rodriguez va fi pregătit în luna iulie pentru “a fuma” ceea ce e posibil să fie ultimul trabuc din carieră într-un Mare Tur.

Gianni Savio: “Lo Scudetto rămâne obiectivul nostru”

În ciuda faptului că nu a obţinut un succes de etapă, Androni Giocattoli-Venezuela a fost una dintre protagoniste în Giro. Odată cu încheierea Corsei Rosa, echipa italiană a intrat în a doua jumătate a sezonului, ce va aduce şi mai multe competiţii în care va lua startul. Evident, cele mai importante vor fi cele de pe teren propriu, deoarece Androni vrea să câştige un nou titlu naţional. Mai multe despre asta, în interviul următor, pe care Gianni Savio, managerul grupării peninsulare, l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Domnule Savio, sunteţi mulţumit de cum s-a descurcat Androni Giocattoli-Venezuela în Turul Italiei?

Da, sunt satisfăcut, deoarece am stabilit un record în Giro, 1680 de kilometri de evadare. În fiecare zi ne-am aflat în evadări. Dacă îţi aminteşti discuţia noastră precedentă, obiectivul înainte de start a fost un top zece la general cu Franco Pellizotti şi o victorie de etapă. Franco Pellizotti e acum în top zece, după ce s-a întâmplat cu Mauro Santambrogio, iar noi am fost aproape de un succes în două rânduri, prin Fabio Felline, care a terminat o dată pe locul secund, iar într-o altă ocazie a fost prins când mai erau doar 300 de metri. Îţi spun sincer, sunt fericit, deoarece mulţi suporteri iubesc echipa noastră pentru filosofia pe care o avem şi pentru că atacăm în permanenţă. Suntem o echipă Pro Continentală şi nu avem bugetul grupărilor mari, însă promovăm un ciclism curat. Nu puteam face mai mult de atât în acest Giro. În 2012 am câştigat două etape, dar atunci a fost un cu totul alt Tur al Italiei. Nu erau bonificaţii, iar asta ne-a ajutat. Acum, am fost în mai multe evadări, însă din cauza bonificaţiilor, plutonul a tras mereu să le anihileze.

– Sunteţi manager de trei decenii. A fost acesta cel mai dur Giro în care aţi participat?

Din punctul meu de vedere, da, categoric! Din păcate, am avut ploaie, zăpadă, o vreme foarte urâtă, cu temperaturi extrem de scăzute. Pentru ciclişti a fost foarte greu, tocmai de aceea, rutierii mei şi toţi ceilalţi care au terminat cursa merită felicitaţi.

– În afară de Pellizotti, de la Androni a mai atras atenţia Diego Rosa, care a mers mult peste aşteptări.

Pentru mine, Diego Rosa a fost cel mai bun rutier al echipei. Mă bucur pentru că are contract doi ani cu noi şi voi renegocia înţelegerea, astfel încât el să primească mai mulţi bani şi să rămână aici până la finalul lui 2015. Are un potenţial mare şi cred că va deveni un căţărător foarte bun, dar nu unul pur. E tânăr şi are posibilitatea să devină un ciclist de clasament general.

– Pe de altă parte, la finalul stagiunii, există riscul ca Androni să rămână fără câţiva dintre rutierii importanţi.

Poate unii ciclişti sunt doriţi de echipe de World Tour, iar dacă aşa vor sta lucrurile, eu nu mă voi opune ca Franco Pellizotti, spre exemplu, să câştige mai bine. Dacă vor pleca, voi descoperi mereu alţi rutieri. Recent, l-am adus pe Andrea Zordan, care a obţinut şase victorii la tineret anul acesta. Pe lângă asta, negociez în continuare cu guvernul din Venezuela şi sunt şanse mari să devenim echipă de World Tour în 2015.

– Care sunt obiectivele lui Androni pentru restul sezonului?

Cel mai important rămâne Campionatul Naţional pe echipe, pentru noi contează mai mult decât cel individual. Evident, îmi doresc ca Franco Pellizotti să repete succesul din 2012, dar cel mai mult vreau să luăm încă o dată Lo Scudetto. Ar fi al patrulea consecutiv, după cele din 2010, 2011 şi 2012. Un record, un “poker” care ne-ar asigura prezenţa în ediţia de anul viitor a Turului Italiei.

– Aţi stabilit cursele în care Androni va participa în această vară?

Ieri am fost pe podium în Grosser Preis des Kantons Aargau, cursă de o zi desfăşurată în Elveţia. Apoi, vom merge în Route du Sud şi în Turul Sloveniei, unde vom trimite echipa a doua. În iulie, vom veni la tine în ţară, pentru Turul Sibiului, dar vom concura şi în Turul Venezuelei, o cursă foarte importantă pentru noi. Apoi, august va aduce Tripticul Lombard – Tre Valli Varesine, Coppa Ugo Agostoni şi Coppa Bernocchi.

Pe scurt

IAM Cycling a renunţat la intenţia de a-şi depune dosarul pentru a obţine o licenţă World Tour începând cu 2014. Înfiinţată la finalul anului trecut, gruparea elveţiană şi-a propus ca în cel mult un sezon să ajungă în eşalonul de elită al ciclismului mondial, însă Michel Thétaz, patronul echipei, a amânat acest plan pentru 2015, deoarece nu a găsit încă un co-sponsor. Până acum, IAM a obţinut cinci victorii şi s-a mai făcut remarcată prin câteva clasări bune în clasicele de primăvară, dar nu a fost invitată în niciunul dintre cele trei Mari Tururi.

André Greipel şi-a prelungit pentru încă două sezoane contractul cu Lotto-Belisol, formaţie la care se află din 2011. Germanul, unul dintre cei mai buni sprinteri ai plutonului, i-a adus echipei belgiene mai mult de 30 de succese până acum şi va fi unul dintre cei doi lideri ai lui Lotto la ediţia centenară a Turului Franţei, alături de Jurgen van Den Broeck. În afară de Greipel, i-a mai fost prelungită înţelegerea şi compatriotului său, Marcel Sieberg, un om extrem de important pentru “trenuleţul” sprinterului în vârstă de 30 de ani.

Chris Horner nu va participa în Turul Franţei, din cauza unei accidentări la genunchi, suferite în primăvara acestui sezon. Americanul, clasat pe locul şase în Tirreno-Adriatico, a acuzat dureri încă din timpul Turului Cataluniei şi nu a mai concurat de atunci, ratând mai multe curse, între care şi Turul Californiei. El spera să fie apt pentru Marea Buclă, însă cum accidentarea a persistat, a fost nevoit să se opereze în urmă cu două săptămâni. Dacă recuperarea va decurge conform planului, Horner va concura în Turul Spaniei, care va începe pe 24 august.

Fabian Cancellara şi-a anunţat programul pentru ultimele luni, confirmând astfel că nu va lua startul în Turul Franţei. Ciclistul echipei RadioShack-Leopard va merge în Turul Elveţiei, după care va participa în Turul Austriei. Apoi, după o pauză de câteva săptămâni, Cancellara se va afla în Turul Poloniei, cursă urmată de Vuelta, pe care o va folosi pentru a face ultimele pregătiri înaintea Campionatelor Mondiale de la Florenţa. Acolo, rutierul elveţian în vârstă de 32 de ani va încerca să câştige cursa pe şosea, în ciuda traseului valonat, care are un total de 55 de kilometri de căţărare.

Cum Federaţia de Ciclism din Irlanda încă nu l-a nominalizat pentru postul de preşedinte al UCI, Pat McQuaid a apelat la Federaţia din Elveţia, care i-a oferit sprijinul său, însă această mişcare va fi contestată în instanţă de Kurt Buergi, fostul antrenor al echipei naţionale din Elveţia, dar şi de compania Skins, pe motiv că susţinerea lui McQuaid de către Federaţia din Ţara Cantoanelor nu este constituţională şi a fost făcută fără autoritatea necesară. Dacă va pierde nominalizarea acesteia, iar membrii Federaţiei din Irlanda nu îl vor mai propune la preşedinţia UCI, Pat McQuaid nu va mai putea candida pentru al treilea mandat consecutiv la şefia sportului.

Turul Elveţiei 2013

Image

Week-end-ul final al Criteriului Dauphiné coincide cu startul unei alte curse importante din calendar, în care mulţi dintre actorii principali ai Turului Franţei şi-au anunţat prezenţa. Este vorba despre Turul Elveţiei, competiţie ce se va afla la ediţia cu numărul 77, una ce se anunţă foarte deschisă, în absenţa unui mare favorit. Ce atrage atenţia este faptul că traseul nu e la fel de dificil ca în anii anteriori, doar două dintre cele nouă etape urmând să se încheie în căţărare.

Startul va fi dat din Quinto şi va consta într-un contratimp în lungime de 8,1 kilometri, la finalul căruia gazdele speră să vadă o victorie a lui Fabian Cancellara. Clasamentul general va suferi modificări serioase o zi mai târziu, atunci când plutonul va încheia la Crans-Montana (15,2 kilometri, pantă medie 6,4%), ascensiune ce revine după doi ani, la precedenta vizită fiind consemnat succesul lui Juan Mauricio Soler, care a devenit atunci primul columbian aflat la conducerea Turului Elveţiei.

Ziua a treia îi va duce pe ciclişti la Meiringen, localitate aflată nu departe de spectaculoasa cascadă Reichenbach, acolo unde Sherlock Holmes şi James Moriarty s-au lupta în cunoscuta povestire “Ultima problemă”, a lui Sir Arthur Conan Doyle. Cu ceva mai mult de 20 de kilometri înainte de final, plutonul va trece peste Sustenpas, o căţărare de categoria întâi ce ar putea să le dea idei unor oameni înainte de coborârea care îi va duce în Meiringen.

Următoarele trei etape îi vor aduce în prim-plan pe sprinteri şi puncheuri, cu Peter Sagan mare favorit la victorie de fiecare dată. Slovacul, care s-a impus în patru runde la ediţia precedentă, îi va avea ca adversari pe John Degenkolb, Arnaud Démare, Roberto Ferrari, Heinrich Haussler, Tom Boonen, Philippe Gilbert sau Enrico Gasparotto. Lupta pentru general va reîncepe vineri, atunci când se va desfăşura cea mai lungă etapă de la această ediţie. Traseul va număra patru ascensiuni repertoriate, ultima fiind Albulapas (22,5 kilometri lungime, pantă medie 5,8%). Cum din vârful acesteia mai rămân doar câţiva kilometri până la sosirea din La Punt, atacurile sunt garantate acolo.

Penultima zi a cursei va fi din nou una rezervată puncheurilor, pentru ca etapa a noua să regleze conturile în ierarhia generală. Şi aceasta, deoarece atunci va fi programat un contratimp individual în lungime de 27 de kilometri, între Bad Ragaz şi Flumserberg, localitate care nu a mai fost vizitată din 2008. Prima parte a traseului va avea loc pe un plat perfect, urmat de o ascensiune foarte dificilă (10,3 kilometri, pantă medie 8,5%), ce va duce cu siguranţă la realizarea unor diferenţe importante între oamenii interesaţi de clasamentul general.

Favoriţii

Primul portughez din istorie triumfător în Turul Elveţiei, Rui Costa are tot dreptul să spere la un nou succes, nu doar datorită formei sale aflate pe o pantă ascendentă, ci şi traseului, care îl avantajează clar. Rutierul în vârstă de 26 de ani se simte bine în Elveţia, drept dovadă fiind locul trei ocupat în Turul Romandiei, pe finalul lunii aprilie, şi va încerca să arate în următoarea săptămână şi jumătate că merită să fie unul dintre liderii lui Movistar în Turul Franţei.

Principalul adversar al lusitanului va fi Tejay van Garderen, care se va prezenta la start după primul succes al carierei într-o cursă pe etape (Turul Californiei). Cum americanul a înregistrat progrese evidente pe căţărări, tot ce trebuie să facă e să rămână alături de ceilalţi ciclişti pe munte şi să se bazeze pe contratimpul său foarte bun pentru a-şi adjudeca tricoul galben. Van Garderen nu va fi singurul ciclist pentru care contratimpul va reprezenta arma principală, în aceeaşi situaţie aflându-se Simon Spilak, slovenul aflat la unul dintre cele mai bune sezoane din carieră.

Deşi nu fac parte din prima categorie a favoriţilor, Bauke Mollema şi Daniel Martin (învingătorul din  Liège–BastogneLiège) nu trebuie ignoraţi, fiind capabili să se implice în lupta pentru un loc pe podium. Până să devină “locotenentul” lui Alberto Contador în Turul Franţei, Roman Kreuziger va beneficia de libertate absolută în Elveţia şi va încerca să profite de această ocazie pentru a obţine un rezultat care să îi ofere şi mai multă încredere înainte de Marea Buclă. Fost câştigător al tricoului de cel mai bun căţărător, Andy Schleck se va afla în faţa unui examen important, cursa din următoarele zile urmând să arate dacă luxemburghezul poate fi un protagonist în Le Tour.

Date statistice:

– italianul Pasquale Fornara are cele mai multe triumfuri în Turul Elveţiei, patru, toate obţinute în anii ‘50

– patru câştigători ai cursei se vor afla la startul ediţiei din 2013: Vladimir Karpets, Roman Kreuziger, Fabian Cancellara şi Rui Costa

– 16 ţări au dat un învingător în Turul Elveţiei, prima poziţie a clasamentului fiind ocupată de gazde, care au obţinut 23 de victorii

– recordul de etape câştigate îi aparţine lui Fabian Cancellara, 12

– patru localităţi îşi vor face debutul pe harta Turului Elveţiei în 2013: Quinto, Bouchs, Leuggern şi Zernez

Posibile transferuri 2013/2014

Androni Giocattoli-Venezuela

Carlos Gimenez, Pedro Sequera

Astana

Ivan Basso, Bakhtiyar Kozhatayev, Davide Malacarne, Chris Anker Sørensen

Belkin

Sondre Holst Enger

BMC

Sonny Colbrelli, Peter Kennaugh, Javier Moreno, Peter Sagan

Caja Rural

Enrique Sanz, Pablo Urtasun

Cannondale

Enrico Battaglin, Jean-Marc Marino, Giacomo Nizzolo, Ivan Rovny, Chris Anker Sørensen

Cofidis

Sven Vandousselaere

Drapac Cycling

Nathan Haas

FDJ

Sondre Holst Enger

Giant-Shimano

Ki Ho Choi, Michael Olsson, Yan Dong Xing

Lampre-Merida

Julien El Fares, Giacomo Nizzolo, Remi Pauriol, Luka Pibernik, Primoz Roglic, Björn Thurau

Lotto-Belisol

Rob Ruijgh

Omega Pharma-Quick Step

Alex Caño, Marco Coledan, Ian Stannard

Orica-GreenEdge

Ki Ho Choi, Nino Schurter

Sky

Enrico Battaglin, Lars Boom, Davide Malacarne, Matteo Rabottini, Chris Anker Sørensen

Marco Pastonesi: “Nibali e liderul ciclismului italian”

Doi ani au avut de aşteptat gazdele din Giro pentru a vedea din nou un rutier propriu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acesta a fost Vincenzo Nibali, care a câştigat de o manieră categorică tricoul roz, obţinând pe parcurs şi două victorii entuziasmante, la Polsa şi Tre Cime di Lavaredo, aceasta din urmă fiind una dintre căţărările mitice ale Corsei Rosa.

La câteva luni după prima discuţie pe care am avut-o cu Marco Pastonesi, l-am contactat din nou pe jurnalistul Gazzetei dello Sport, care a avut amabilitatea să facă pentru Cafe Roubaix o analiză a Il Giro 2013 şi a principalilor actori de acolo, dar şi a şanselor italienilor la ediţia centenară a Turului Franţei.

– Domnule Pastonesi, cum aţi descrie ediţia din acest an a Turului Italiei?

A fost o cursă frumoasă, însă nu neapărat pentru rutieri. Bradley Wiggins era de aşteptat să ofere mai mult, dar a fost şocat, la propriu, de ploaie şi de coborâri. Nu cred că a fost ieşit din formă, sunt convins că a fost o problemă mentală. A ieşit din cursă prea devreme. Ryder Hesjedal şi-a forţat “motorul” prea mult în etapa de contratimp şi a abandonat apoi, deoarece a rămas fără nicio picătură de energie; pentru el chiar a fost o problemă fizică. În ceea ce îl priveşte pe Cadel Evans, acesta nu a venit 100% pregătit pentru Giro şi are 36 de ani, e deja bătrân şi nu se mai poate recupera cum trebuie. Apoi, Rigoberto Uran nu este un campion, nu e obişnuit să concureze ca un lider. Michele Scarponi este un ciclist bun, însă nu are un “motor” la fel de puternic ca Vincenzo Nibali. Nibali nu a avut adversari puternici, dar cursa a fost frumoasă, datorită vremii, care a schimbat totul. În fiecare zi apărea un nou obstacol, nu pe hartă, ci din cauza vremii: ploaie, zăpadă, frig. Au fost zile de iarnă în timpul verii, iar viaţa rutierilor a fost extrem de grea.

– Sunteţi de părere că Wiggins a subestimat Turul Italiei, aşa cum a spus Stefano Garzelli?

Nu cred că a fost vorba despre aşa ceva. A avut mai multe probleme: cu vremea, cu coborârile şi cu echipa, care nu a fost foarte puternică. În plus, columbienii nu au fost la fel de loiali ca alţi colegi de-ai săi. Evident, a existat şi o problemă la nivel mental, deoarece după tot ce a reuşit sezonul trecut, anul acesta nu a fost 100% concentrat şi motivat. Fizic a stat bine, am văzut asta în contratimpul individual din prima săptămână, greutatea lui a fost cea potrivită, însă a întâmpinat prea multe obstacole la nivel mental.

– Cât de important a fost triumful lui Vincenzo Nibali pentru el şi Italia?

Este o victorie enormă pentru tot ciclismul italian. Avem nevoie de un ciclist aşa cum e Vincenzo: el este curat, puternic, deschis şi îmi place foarte mult. E un lider adevărat, este foarte italian şi are în spate o poveste frumoasă: născut în Sicilia, plecat în Toscana pentru a face ciclism, s-a confruntat cu sărăcia de mic, a fost un rebel, iar bicicleta l-a îndrumat pe drumul cel bun. Oamenii îl plac mult, se bucură de prezenţa lui şi chiar dacă nu are carisma lui Mario Cipollini sau Marco Pantani, inspiră siguranţă.

– V-a impresionat ceva anume la Nibali?

Faptul că a fost în permanenţă relaxat, conştiincios şi a avut o atitudine pozitivă. Nu a dat niciun rateu, nu a fost ameninţat de nimeni şi a controlat în permanenţă cursa.

– După Giro, a spus că se va concentra pe Campionatele Mondiale de la Florenţa. Ce şanse consideraţi că are acolo?

Nu prea mari, deoarece va fi obligat să ajungă singur la final pentru a câştiga. Ultima căţărare e plasată cu doar câţiva kilometri înainte de sosire. Asta îl avantajează, însă trebuie să facă o cursă perfectă şi să ajungă singur acolo, ceea ce nu va fi deloc uşor.

– Credeţi că Vincenzo Nibali a atins un nivel de maturitate care să îi permită să lupte pentru Turul Franţei începând cu anul viitor?

Categoric! Dacă va avea o echipă mai puternică şi o pregătire axată doar pe Marea Buclă, poate câştiga tricoul galben.

– Mai este posibilă “dubla” Il Giro-Le Tour în zilele noastre?

Eu aşa cred, dar rutierii sunt de o cu totul altă părere şi e posibil ca ei să aibă argumente mai bune decât ale mele.

– În afară de Nibali, ce alţi italieni v-au mai lăsat o impresie frumoasă în Corsa Rosa?

Fabio Aru, care e foarte tânăr şi a arătat o atitudine potrivită. Mi-au plăcut mentalitatea lui şi felul cum a concurat, iar experienţa de anul acesta îl va ajuta mult pe viitor. Elia Viviani a luptat din greu la sprinturi şi cred că poate fi mulţumit de cum s-a descurcat, chiar dacă nu a obţinut un succes.

– Ce părere v-a lăsat episodul Danilo Di Luca, cum apreciaţi impactul pe care l-a avut asupra cursei?

Îmi pare rău pentru el, deoarece este un om disperat. E povestea unui bărbat care are probleme cu soţia, cu banii şi cu viaţa lui. Nu a avut un impact mare în Giro, mai ales că în pluton nu a mai existat un nivel atât de ridicat al dopajului ca în anii anteriori. Paradoxal mi se pare cazul lui Sylvain Georges, deoarece acolo e o cu totul altă poveste. E tânăr şi este francez, iar despre francezi s-a tot spus că nu au legături cu dopajul. Cazul lui Georges a arătat că acest lucru nu e adevărat.

– Se apropie Turul Franţei, ce aşteptări aveţi de la cicliştii italieni?

Nu prea multe, pentru că nu avem un om care să lupte în clasamentul general. Damiano Cunego este un fost rutier, nimeni nu ştie ce să facă cu el, iar Damiano e primul care trebuie să afle ce se întâmplă, e primul care trebuie să se cunoască. Sper să mă înşel, însă nu cred că va fi aşa. Sunt curios ce va face Moreno Moser, un ciclist tânăr, foarte bun şi curat, care îmi place mult. Sper să primim câteva răspunsuri, mai ales după ce în clasicele de primăvară nu şi-a arătat talentul. Din anumite motive, nu este uşor să concureze în aceeaşi echipă cu Peter Sagan. Oricum ar fi, aştept ceva din partea lui. În ceea ce îl priveşte pe Ivan Basso, nu mai sper nimic de la el, este un rutier care nu mai are un “motor”, el a dat tot ce a avut mai bun în timpul anilor marcaţi de dopaj.

Iunie şi iulie la Cafe Roubaix

Sezonul 2013 a ajuns aproape de încheierea primei jumătăţi, iar Turul Franţei bate la uşă. Până atunci, se vor desfăşura Criteriul Dauphiné şi Turul Elveţiei, care vor oferi câteva indicii importante privind nivelul favoriţilor la tricoul galben; analize ale acestor curse vor putea fi găsite pe Cafe Roubaix, în perioada următoare.

Tot aici vor fi postate rezultatele Campionatelor Naţionale, care vor avea loc în iunie, precum şi posibilele transferuri pentru sezonul 2014, ce se anunţă de pe acum spectaculoase. Nu vor lipsi nici tradiţionalele interviuri, cu rutieri sau manageri ce vor participa în Turul Franţei, dar nu înainte ca Marco Pastonesi, cunoscutul jurnalist al ziarului Gazzetta dello Sport, să îşi exprime părerea privind recent încheiata ediţie a Il Giro.

Evident, Marea Buclă se va bucura de o acoperire amplă, cu avancronici şi analize ale celor 21 de etape, precum şi articole despre candidaţii la câştigarea celor patru tricouri distinctive din Le Tour. Toate rezultatele din Turul Franţei, dar şi din celelalte curse importante ale sezonului, vor putea fi găsite aici.

Vini Fantini

este sigură de pe acum că nu va mai fi invitată la ediţia din 2014 a Turului Italiei. Dacă Danilo Di Luca, depistat pozitiv cu EPO, a fost văzut ca un caz izolat, lucrurile au devenit mult mai grave pentru echipa manageriată de Luca Scinto după ce şi Mauro Santamborgio, cel mai bun rutier al grupării în Corsa Rosa, a picat un test anti-doping la aceeaşi substanţă. Santambrogio a fost testat în prima zi a competiţiei, la Napoli, ceea ce arată că ceva a mers greşit în “pregătirea” sa pentru cursă, deoarece etapa inaugurală, una de sprint, nu îl interesa pe acesta.

Indicii privind noul caz de dopaj au venit în urmă cu câteva zile, atunci când Valentino Sciotti (patronul), Angelo Citracca (managerul), Luca Scinto (directorul sportiv) şi Daniele Tarsi (doctorul) au fost chemaţi de Federaţia Italiană la Roma, pentru o “discuţie importantă”. Iniţial, s-a crezut că subiectul va fi Danilo Di Luca, însă iată că lucrurile au căpătat o cu totul altă dimensiune, după depistarea lui Santambrogio, unul dintre protagoniştii ediţiei cu numărul 96 a Turului Italiei.

Ce înseamnă ştirea venită de la Roma? Pe termen scurt, că Vincenzo Nibali va primi victoria în etapa a 14-a, încheiată la Bardonecchia, în timp ce Domenico Pozzovivo va urca pe locul nouă, iar Franco Pellizotti va intra în top zece. Pe termen lung, testul pozitiv al lui Santambrogio este sinonim cu o suspendare de doi ani pentru el şi multe probleme pentru Vini Fantini, echipă ce va fi trecută cu vederea în viitor de RCS Sport, atunci când aceasta va acorda invitaţii pentru cursele pe care le organizează.

Navigare în articole