Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Despre ciclismul italian, cu Marco Pastonesi

Cu o experienţă de câteva decenii în spate, Marco Pastonesi (Gazzetta dello Sport) este una dintre cele mai importante voci în materie de ciclism. Tocmai de aceea, am considerat potrivit un interviu cu el la început de an, înaintea primelor curse din 2013. Discuţia, una de aproape jumătate de oră, a atins mai multe subiecte, de la cursele dispărute şi cele nou apărute, până la cicliştii italieni din noua generaţie, de la care mulţi au mari aşteptări. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Domnule Pastonesi, din ce în ce mai multe curse italiene dispar din calendar: Turul Sardiniei, Gran Premio Costa degli Etruschi şi Giro del Friuli. Vă este teamă că lucrurile ar putea continua pe acest drum?

Da, este posibil să se întâmple acest lucru, deşi cred că una dintre aceste curse, Giro del Friuli, se va desfăşura până la urmă. Alte curse vor muri, ori pentru totdeauna, ori pentru unul sau două sezoane. Însă, din păcate, pot spune că situaţia aceasta neplăcută va continua, din cauza crizei economice din Italia, care a afectat mult ciclismul. Sunt mai puţini sponsori, mai puţine cluburi şi chiar mai puţini rutieri profesionişti. Încă nu se vede finalul crizei, dar e cert că ne afundăm treptat-treptat.

– Vedeţi vreo cale de ieşire din această situaţie?

Chiar nu ştiu cum se poate scăpa de criza economică, mai ales că aceasta şi-a pus amprenta la nivel mondial. Ţările cu tradiţie în ciclism, ca Franţa, Italia şi Spania, mai puţin Belgia, unde ciclismul este o religie, au mult de suferit. În acelaşi timp, ciclismul se dezvoltă în alte ţări, cum ar fi Australia, Statele Unite, India sau chiar Emiratele Arabe Unite. Eu acum mă aflu la Dubai şi cei de aici vor să organizeze, începând cu anul viitor, o cursă pe etape. Ciclismul va fi mai bine reprezentat la nivel global, dar va fi mai puţin rezistent în ţările cu tradiţie. Anul acesta va avea loc Giro del Lazio, în timp ce anul trecut a fost organizată Milano-Torino, cea mai veche cursă din Italia. Aceste competiţii au revenit, iar asta arată că lucrurile ar putea deveni mai bune.

– Apropo de curse noi, care este secretul lui Montepaschi Strade Bianche? În doar câteva sezoane, a devenit una dintre cele mai populare curse din Europa.

Este simplu: în primul rând, regiunea, care e una dintre cele mai frumoase din Italia. Apoi, farmecul drumurilor antice, care se îmbină cu cele moderne. Mai este şi pasiunea imensă a oamenilor, precum şi cursa rezervată amatorilor, Eroica. Strade Bianche s-a născut din aceasta, aşadar, există o conexiune cu cursa amatorilor. Cred că şi data la care se dispută o ajută: primul week-end din martie e frumos, iar rutierilor le face plăcere să concureze. Şi atunci când cicliştilor le face plăcere să concureze, toţi au de câştigat.

– Dacă ar fi să faceţi o comparaţie între ciclismul italian de acum şi cel din urmă cu un deceniu, care ar fi principalele diferenţe?

Cea mai mare diferenţă vine din faptul că rutierii de acum sunt curaţi, iar acesta e un aspect foarte important. Noua generaţie de ciclişti – de la Moreno Moser, Elia Viviani şi până la Vincenzo Nibali – este curată. Sunt sigur de asta, deoarece o văd în ochii lor. Aceasta e baza de care avem nevoie pentru a reconstrui ciclismul italian. O altă diferenţă este reprezentată de spaţiul mai mic care îi e acordat ciclismului în ziare, în mass-media. Fotbalul e în continuare foarte puternic, în ciuda scandalului de trucare de meciuri. Noi sporturi, ca rugby-ul şi chiar golful, au parte de mai mult spaţiu, în timp ce ciclismul se află în dificultate, iar asta este foarte ciudat, deoarece bicicleta e în topul preferinţelor italienilor, este un stil de viaţă. Pe de altă parte, ciclismul se află în criză. Obiectivul meu e să leg ciclismul de bicicletă, nu doar pentru sportul în sine, ci şi pentru ca oamenii să se bucure cu adevărat de tot. Bicicleta reprezintă un mijloc de supravieţuire, deoarece e cea mai curată alternativă pentru a te deplasa.

– Am văzut că în Italia bicicliştii sunt respectaţi.

Da, au început de ceva vreme să fie respectaţi, dar mai e drum lung până departe. S-a dat drumul unei mişcări pentru cei care preferă bicicleta, mai ales în oraşele mari, ca Milano, Roma sau Florenţa. Acolo, lucrurile au început să se mişte. Repet, mai e un drum lung de parcurs.

– Mulţi sunt de părere că nivelul rutierilor italieni se află în regres în ultimii ani. Sunteţi de acord cu asta?

Nu, nu este un regres. Problema e alta: principalele cluburi italiene, Liquigas şi Lampre, nu au înregistrat acelaşi progres ca alte echipe, precum Garmin-Sharp sau Orica-GreenEdge. În Italia s-a mers foarte mult pe tradiţie, totul a fost făcut de oameni în vârstă, într-o manieră veche. Totuşi, au apărut antrenori şi manageri noi, chiar şi jurnalişti noi, şi tocmai de aceea sper să văd altceva. Este o cu totul altă energie acum.

– Sunteţi de părere că e nevoie de apariţia unui ciclist cu alura unui erou, un ciclist care să poate atrage masele?

Evident! Un campion reprezintă o modalitate foarte bună de a promova sportul, mai ales dacă rutierul respectiv are o personalitate extraordinară, aşa cum a fost cazul cu Mario Cipollini sau Marco Pantani. Însă ei au reprezentat excepţii, au fost “Hors Catégorie”, au făcut parte dintr-o cu totul altă ligă. Vincenzo Nibali este un băiat bun, dar nu e un lider şi nici nu poate fi liderul unei mişcări. Poate fi liderul unei echipe sau al cicliştilor italieni, însă nu un lider la TV sau în filme.

– Nu are suficientă carismă.

Da, este expresia potrivită. Ţine de carismă, de cât de natural te prezinţi în faţa oamenilor. Cipollini a fost exploziv, iar Pantani a fost introvertit, aşadar, personalităţi opuse, însă au ajuns la ţintă, chiar dacă pe drumuri diferite. Nu e deloc uşor pentru un rutier să fie un astfel de lider.

– De ani buni, italienii nu au mai obţinut victorii în clasicele pe pavate. Care ar fi cauza?

Nu sunt obişnuiţi cu aceste curse. În acelaşi timp, ţine şi de generaţia care şi-a făcut apariţia. Vreme de câţiva ani, ai sprinteri foarte buni, altădată de ciclişti pentru cursele pe etape. Nu avem un om suficient de puternic pentru Roubaix, însă lucrurile se schimbă şi e posibil să avem parte de unele surprize. Între timp, sper ca Moreno Moser să devină un rutier de luat în seamă pentru clasicele din Ardeni.

– Îi poate călca pe urme unchiului său, astfel încât să câştige un Mare Tur în viitor?

Nu cred că are abilităţile unchiului său, care a fost un ciclist foarte rezistent. Aş spune că Moreno seamănă mai mult cu Giuseppe Saronni decât cu Francesco, ceea ce reprezintă un paradox. E foarte inteligent, strălucitor, exploziv şi îmi place foarte mult.

– Apropo de cicliştii italieni, care dintre aceştia vă aşteptaţi să iasă în evidenţă anul acesta?

Vincenzo Nibali în Turul Italiei, Moreno Moser în unele clasice şi Elia Viviani la sprinturi. De asemenea, mi-ar plăcea să îl văd pe Domenico Pozzovivo descurcându-se bine şi în străinătate, nu doar în Italia. Şi Sacha Modolo sper să se descurce bine, e un băiat de ispravă. Să nu uit de Diego Ulissi, care este foarte serios; e foarte tânăr, însă pare mai în vârstă şi poate ne va oferi câteva motive de satisfacţie.

– Nibali a plecat de la Liquigas şi a părăsit Italia, urmând să evolueze acum pentru Astana. Ce impact va avea asta asupra lui?

Pentru prima oară în carieră, va fi unicul lider al unei echipe. Va avea mai multe responsabilităţi, va resimţi şi mai multă presiune, dar va deveni conştient de importanţa sa, de rolul lui, şi va fi un exemplu pentru colegii săi. Experienţa aceasta îl va ajuta să se maturizeze, ceea ce e bine, pentru că în Turul Italiei vor veni Bradley Wiggins, Ryder Hesjedal şi alţi ciclişti buni, şi îi va fi foarte dificil.

– Domnule Pastonesi, în ultimii ani, rutierii italieni care au avut în trecut probleme cu dopajul nu au fost lăsaţi să concureze la Campionatele Mondiale. Nu a fost aceasta o măsură prea dură, în condiţiile în care ei îşi ispăşiseră pedeapsa şi chiar ar fi putut ajuta echipa să obţină medalii?

Federaţia Italiană a încercat să fie mai aspră decât instanţele, ceea ce a fost prea mult, deoarece regulile internaţionale, care spun că eşti suspendat doi ani din echipa naţională, trebuie respectate. Pe de altă parte, este o modalitate bună de a le transmite cicliştilor tineri că măsurile care se iau împotriva celor ce se dopează sunt foarte severe. Pentru asta, eu accept această regulă mai specială. Nu cred că ceilalţi rutieri ar fi putut ajuta Italia să obţină o medalie. Filippo Pozzato e un ciclist foarte bun, dar nu reprezenta o variantă pentru victorie în acele curse. Danilo Di Luca a îmbătrânit, Ivan Basso nu se descurcă în cursele de o zi, în timp ce Alessandro Petacchi mai continuă doar pentru bani, el ar fi trebuit să se retragă în urmă cu câţiva ani. În ceea ce îl priveşte pe Daniele Bennati, deşi nu a avut probleme cu dopajul, acesta este un rutier bun, dar nu are o mentalitate de învingător. Aşa că sunt de acord cu Paolo Bettini, e mai bine să mizezi pe tineri şi să le oferi oportunitatea de a câştiga experienţă.

– Aţi adus aminte de Filippo Pozzato. În urmă cu câţiva ani, era cotat ca favorit pentru curse ca Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, dar nu a confirmat niciodată. De ce?

Pozzato se concentrează pe o singură perioadă, luna aprilie, după care totul se termină pentru el. Nu este normal. În plus, nu ştiu dacă duce un stil de viaţă potrivit pentru un sportiv, deşi el îmi spune că aşa este. Eu cred că ciclismul, la bază, a rămas un sport pentru cei săraci, pentru cei înfometaţi, care pot trăi şi obţine satisfacţii din sacrificii şi durere. Pozzato e prea bogat, e prea grijuliu cu el însuşi pentru a se sacrifica timp de mai multe luni de zile. Ca să ajungi într-o formă bună la startul unei curse ca Paris-Roubaix, trebuie să începi să te pregăteşti cu şase luni înainte. Pentru Pozzato, asta e prea mult.

– Aşa cum aţi spus mai devreme, ciclismul se extinde la nivel mondial. Sunteţi de acord ca Turul Italiei să ajungă peste câţiva ani în Statele Unite?

Nu, categoric nu! Sunt de părere că Giro trebuie să promoveze imaginea, spiritul, natura şi sufletul Italiei, iar această ţară e atât de frumoasă, încât poţi merge oriunde. Însă unele starturi din afara ţării, cum a fost cazul cu Amsterdam sau Groningen, au reprezentat ceva mai mult, un omagiu pentru cultura bicicletei în acele ţări. Câteodată e bine să se întâmple aşa ceva. Totuşi, Turul Italiei trebuie să rămână Turul Italiei, iar noi trebuie să îi convingem pe oamenii de aici să investească în ciclism, astfel încât lucrurile să meargă mai departe. La fel stau lucrurile şi cu invitaţiile care sunt acordate în fiecare an: acestea ar trebui să ajungă la echipe italiene, dar nu este nimic rău dacă din când în când un wild card îi e acordat unei grupări precum MTN Qhubeka, mai ales dacă aceasta are nevoie de ajutor. Dacă ai această oportunitate, trebuie să îi ajuţi pe oameni.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: