Cafe Roubaix

Major Tom

A venit în Bretania la finalul anilor ’50, nu doar pentru a-şi construi o carieră în ciclism, dar şi pentru a evita încorporarea. Pe Bătrânul Continent, a primit un contract de profesionist în valoare de 80 de lire sterline pe lună, o sumă excelentă pentru un debutant. Ce a determinat-o pe Rapha-Geminiani să îl aducă? Rezultatele foarte bune obţinute pe velodrom, între care medalia olimpică de bronz la Melbourne, cu echipa de pursuit, şi locul doi la Naţionalele de Velodrom, acolo unde a pierdut titlul doar pentru că a făcut pană în finală. Pe lângă aceste rezultate, conducătorii lui Rapha au fost impresionaţi de determinarea sa fantastică, capacitatea de a lupta până la ultimul strop de energie şi instinctul de killer.

Primul an la profesionişi a coincis cu un loc patru la Mondiale, o performanţă remarcabilă pentru un ciclist în vârstă de numai 21 de ani, venit dintr-o ţară exotică în lumea ciclismului. În sezonul următor, a fost aproape să câştige Paris-Roubaix, însă a fost prins cu doar cinci kilometri înainte de final, o situaţie ce se va mai repeta în viitor, în Liège–Bastogne–Liège. Totuşi, cariera sa nu a fost marcată doar de înfrângeri dureroase, ci şi de victorii fantastice, în Turul Flandrei, Bordeaux-Paris, Turul Lombardiei, Milano-San Remo, dar şi la Campionatele Mondiale de la San Sebastian.

Un visător (avea de gând să cumpere un tren întreg şi să amenajeze o locuinţă în el), fiul de miner din Harworth a mai rămas în memoria tuturor şi datorită pasiunii sale pentru maşini, dar şi meniului aparte chiar şi pentru un ciclist al anilor ‘60, care includea porumbei (pentru digestie), zmeură (pentru tonifierea muşchilor), suc de morcovi (pentru creşterea nivelului hemoglobinei) şi usturoi (pentru subţierea sângelui).

Momentul definitoriu al carierei a fost purtarea tricoului galben în Turul Franţei, timp de o zi, la finalul unei etape din Pirinei. Era 1962, iar toată Marea Britanie a vorbit despre asta, deoarece era primul ciclist din această ţară care se afla la conducerea celei mai importante curse din lume. Urmările acestui rezultat: zeci de ziarişti din Albion veniţi în Hexagon pe durata următoarelor ediţii ale Marii Bucle şi sute de compatrioţi care şi-au planificat apoi vacanţele astfel încât să îl urmărească în curse şi la antrenamente.

Din păcate, ambiţia uriaşă şi lipsa unui instinct de supravieţuire i-au curmat viaţa şi cariera atunci când încerca să mai scrie o pagină importantă în cariera sa şi aşa impresionantă. Într-o zi de 13 iulie 1967, pe Mont Ventoux, cu o temperatură la nivelul solului care a trecut de 50 de grade Celsius, un amestec de amfetamine şi coniac au dus la comsemnarea celui de-al doilea deces din istoria Turului Franţei, dar şi la schimbarea regulamentelor anti-doping. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că moartea sa tragică i-a adus o aură mitică, asemănătoare cu cea a idolului său, Fausto Coppi, de asemenea, dispărut prea devreme.

Numele acestui rutier? Tom Simpson, alintat de presa franceză “Major Tom”, după numele personajului creat de Pierre Daninos. Rândurile de mai sus reprezintă doar crâmpeie din ceea ce a făcut şi a lăsat în urma sa ciclistul britanic care i-a fermecat pe toţi – francezi, flamanzi şi italieni – cu felul său de a fi, flamboaiant, glumeţ, ambiţios şi carismatic. Dacă Bradley Wiggins a câştigat Turul Franţei în 2012, iar Sky dă ora exactă în cursele pe etape, asta este şi pentru că Tom Simpson i-a spus mamei sale, în 1958: “Plec în Franţa, deoarece nu vreau să mă întreb peste 20 de ani cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi făcut asta”.