Cafe Roubaix

Turul Franţei 2013 – etapa a XVl-a

Ploaia poate fi un factor important în a treia săptămână a cursei, iar prima etapă în care aceasta şi-a anunţat apariţia este chiar cea de marţi, atunci când caravana va parcuge 168 de kilometri între Vaison-la-Romaine şi Gap. Pe traseu se află trei ascensiuni repertoriate, ultima fiind Col de Manse (9,5 kilometri lungime, pantă medie 5,2%), care va fi urmată de o coborâre de 11,5 kilometri, aşa cum s-a întâmplat în 2011, cu ocazia precedentei vizite la Gap.

Cum s-a anunţat ploaie, asta i-ar putea determina pe adversarii lui Chris Froome să iasă la atac. Primul nume care vine în minte este cel al lui Alberto Contador, deoarece spaniolul nu doar că rămâne în continuare periculos, în ciuda întârzierii de la general, dar şi pentru că el “a aprins artificiile” la Gap în urmă cu doi ani, când a fost urmat de Cadel Evans, iar cei doi i-au luat 66 de secunde principalul favorit de la acea vreme, Andy Schleck. Cum sunt binecunoscute problemele lui Froome pe coborâre, o nouă acţiune riscantă a lui Contador îl poate ajuta pe rutierul echipei Saxo-Tinkoff să mai recupereze din diferenţa care îl separă de britanic.

Este foarte posibil ca marţi să avem două curse în aceeaşi etapă: una pentru clasamentul general şi una pentru victorie, care să fie obţinută de un om aflat în evadare. Candidaţii la un succes în oraşul din departamentul Hautes-Alpes sunt Thomas Voeckler, Jeremy Roy, Pierrick Fedrigo, Johnny Hoogerland, Philippe Gilbert, Peter Sagan, Sylvain Chavanel, Michael Albasini, Damiano Cunego sau Gorka Izagirre. Cei mai mulţi vin de la echipe care nu au obţinut până acum un rezultat notabil în Marea Buclă şi sunt disperate să nu plece de acolo cu mâna goală.

Va fi pentru a 22-a oară când o etapă din Le Tour se va încheia la Gap. Primul câştigător acolo a fost belgianul Jef Demuysere, care i-a învins pe italienii Antonio Pesenti şi Rafaele Di Paco. Cel mai celebru rutier născut în Gap este Richard Pianaro; născut în 1949, acesta a participat la ediţia din 1975 a Turului Franţei şi a terminat pe locul 64 în clasamentul general, adjudecat de Bernard Thevenet.

Concluzii după a doua săptămână din Le Tour

Acesta este clasamentul general cu doar şase etape înainte de finalul ediţiei centenare a Marii Bucle: triumfător pe Mont Ventoux, succes venit după cel obţinut la Ax 3 Domaines, Chris Froome şi-a consolidat locul întâi, cu un avans mai mare de patru minute în faţa următorilor ciclişti, Bauke Mollema şi Alberto Contador.

Până acum, britanicul a mers incredibil pe munţi, iar dacă va continua astfel, nu ar trebui să aibă nicio problemă în Alpi. Ce concluzii pot fi trase după ceea ce s-a întâmplat până acum?

– Chris Froome continuă să surprindă pe căţărări. Multă lume se aştepta ca rutierul lui Sky să fie în prim-plan pe Mont Ventoux, dar nimeni nu credea că diferenţa pe care o va avea în raport cu Alberto Contador, principalul său rival, va fi de un minut şi 40 de secunde. Cu o cadenţă uimitoare, de 130 de rotaţii pe minut (asemănătoare cu cea avută de luxemburghezul Charly Gaul atunci când acesta s-a impus pe “Gigantul din Provence”, în 1958), Froome şi-a surclasat oponenţii şi a arătat că soarta tricoului galben se află doar în mâinile sale.

– Totuşi, situaţia nu este perfectă la Sky. Rămasă în doar şapte oameni, gruparea britanică are slăbiciuni, nu atât pe munte, cât pe plat sau coborâri, acolo unde adversarii săi pot pune presiune pe ea, astfel încât să îl izoleze pe Froome şi apoi să îl distanţeze, aşa cum s-a întâmplat la Saint-Amand-Montrond. Cum aceasta pare să fie singura modalitate de a-i crea probleme liderului de la general, e de aşteptat ca atacurile-surpriză să fie la ordinea zilei în Alpi, mai ales că din maşina tehnică a lui Sky lipseşte un Sean Yates.

– Deşi Chris Froome este dominant, nu poate fi trecută cu vederea evoluţia foarte slabă a lui Alberto Contador. Dublul câştigător al cursei pare că şi-a ratat pregătirea pentru Turul Franţei şi s-a prezentat la start la un nivel doar puţin mai ridicat decât cel din Criteriul Dauphiné, acolo unde a fost învins de britanic fără drept de apel. Că versiunea 2013 a lui Contador mai are puţine în comun cu cea din 2011 nu mai e niciun secret; problema este că spaniolul şi-a pierdut din agresivitate, constanţă şi putere, factori fără de care nu poate emite pretenţii la victorie.

– Nairo Quintana are şanse imense să termine pe podium la debutul în Turul Franţei, dar pentru asta trebuie să adopte o atitudine mai conservatoare. Acest lucru nu înseamnă că rutierul columbian nu mai trebuie să atace, ci să o facă fără să se mai expună prin acţiuni iniţiate în prima jumătate a căţărărilor de final. Dacă va adopta această strategie şi va fi ghidat fără greşeală din maşina tehnică, sud-americanul va ajunge la Paris cu tricoul alb, dar şi cu un nesperat loc între primii trei, un rezultat la care nimeni nu s-ar fi aşteptat înainte de startul competiţiei.

– Clasat pe opt, Joaquim Rodriguez a mers bine pe Mont Ventoux şi a dat semne că poate reveni în ultima săptămână. Spaniolul în vârstă de 34 de ani se află mereu în creştere de formă pe finalul curselor şi cu siguranţă va ieşi la atac în Alpi. Momentan, podiumul pare un obiectiv prea îndrăzneţ pentru el, dar o victorie de etapă poate obţine, ocaziile sale numindu-se Alpe d’Huez şi Mont Semnoz.

– Pentru Cadel Evans şi Andy Schleck, doi ciclişti veniţi cu ambiţii importante la start, Turul Franţei a reprezentat până acum o dezamăgire. Singura şansă pentru ca aceştia să plece cu ceva din cursă este să meargă într-o evadare. Cum întârzierea lor la general nu e deloc ameninţătoare, Sky ar trebui să fie de acord cu o astfel de mişcare în următoarele etape montane.

– Treptat-treptat, ediţia centenară se transformă într-o mare deziluzie pentru gazde. Acestea nu au bifat niciun succes de etapă, iar la general au şanse mici să termine în top zece, asta chiar dacă Jean-Christophe Péraud se află momentan acolo. Singurii care pot aduce ceva pentru Franţa sunt Thomas Voeckler, în continuare aşteptat să plece într-o evadare câştigătoare, şi Pierre Rolland, care luptă pentru tricoul alb cu buline roşii.

Istorie pe Mont Ventoux

Mulţi au spus că etapa a XV-a a Turului Franţei va rămâne una legendară, datorită atacurilor date de Chris Froome, care a luat cursa pe cont propriu în ultimii şapte kilometri şi s-a mai apropiat cu un pas de cucerirea tricoului galben. Evoluţia britanicului în vârstă de 28 de ani a fost una de-a dreptul incredibilă şi entuziasmantă, accelerările sale pe cele mai dificile porţiuni ale căţărării din Provence având rolul de a produce atât spectacol, cât şi rumoare. Primul britanic triumfător pe “Muntele Chel” (coincidenţă sau nu, ultimul său atac a fost dat în dreptul monumentului închinat memoriei lui Tom Simpson), Froome a intrat în istorie nu doar datorită acestui fapt, dar şi pentru că a devenit doar al doilea purtător de tricou galben (după Eddy Merckx, în 1970), care s-a impus pe Mont Ventoux.

La fel ca belgianul la acea vreme, ciclistul echipei Sky a avut acum nevoie de intervenţia medicilor după etapă şi a primit oxigen aproximativ zece minute, fiind marcat de efortul depus în una dintre cele mai dificile zile din acest Tur al Franţei (acesta a fost motivul pentru care a fost întârziată ceremonia de premiere). Pe lângă forţa sa uluitoare, Chris Froome a avut de câştigat şi de pe urma muncii excelente depuse de colegii lui, Peter Kennaugh şi Richie Porte, care l-au protejat şi l-au adus în poziţia perfectă cu opt kilometri înainte de sosire. Practic, a fost o revanşă a lui Sky, după ce s-a întâmplat duminica trecută, atunci când şi-a lăsat liderul singur aproape toată etapa.

Extrem de importantă după victoria categorică a lui Froome va fi reacţia pe care o vor avea adversarii săi, în special Alberto Contador. Spaniolul, cu mari probleme pe Mont Ventoux, a spus încă o dată că nu renunţă la luptă, dar vorbele sale vor trebui dublate de fapte în ultima săptămână, care va aduce câteva zile dificile în Alpi. Senzaţia generală este că britanicul şi-a surclasat rivalii nu atât la nivel fizic, cât mental, aceştia fiind acum incapabili să se mai motiveze pentru a încerca să îi pună probleme.

Dacă este aşa sau nu, vom afla începând de marţi, când traseul oferă o oportunitate importantă pentru rutierii dispuşi să îşi asume riscuri. Până atunci, Chris Froome poate sta liniştit, savurându-şi victoria, datorită căreia nu doar că se află foarte aproape să se impună în ediţia centenară a Marii Bucle, dar şi-a găsit deja un loc în galeria marilor ciclişti din istoria cursei.

Turul Franţei 2013 – etapa a XV-a

Etapa de duminică este cea mai lungă de la această ediţie şi va fi foarte grea, nu doar din cauza celor 242,5 kilometri, ci şi a faptului că va veni la finalul unei săptămâni mai dificile decât s-au aşteptat mulţi. În plus, ultima parte a zilei va aduce în prim-plan Mont Ventoux, căţărare în lungime de 20,8 kilometri, cu pantă medie 7,5%, care îi va stoarce de energie pe rutieri, mai ales dacă se respectă prognoza meteo din urmă cu câteva zile, care anunţa temperaturi foarte ridicate şi vânturi puternice în ultimii şase kilometri.

Chris Froome e marele favorit la victorie, britanicul fiind dornic nu doar să recupereze cele 69 de secunde pe care Alberto Contador şi Bauke Mollema i le-au luat după “bordura” de la Saint-Amand-Montrond, dar şi să le demonstreze acestora că rămâne principalul favorit la tricoul galben, în ciuda slăbiciunilor arătate de Sky în ultima vreme. Dacă totul va merge aşa cum îşi doreşte David Brailsford, iar echipa britanică va avea o evoluţie asemănătoare cu cea de pe Ax 3 Domaines, atunci e greu de crezut că cineva are şanse să îi facă faţă lui Froome, care poate pune din nou minute bune între el şi oponenţii lui.

În mod normal, principalul adversar al purtătorului tricoului galben la victoria de etapă va fi Nairo Quintana, columbianul devenit recent ciclistul pe care Movistar va miza pentru clasamentul general. Spre deosebire de săptămâna trecută, când a fost un “locotenent”, sud-americanul va fi protejat acum şi îşi va putea pune în valoare calităţile extraordinare, care l-ar putea ajuta să devină primul columbian după şase ani câştigător al unei etape în Le Tour. În ceea ce îl priveşte pe Alberto Contador, e greu de crezut că acesta va ataca, mai important pentru spaniol în acest moment al cursei fiind să facă joc egal cu Froome, astfel încât să nu pornească ultima săptămână cu un handicap de câteva minute bune.

Evident, fiind 14 iulie, gazdele vor visa la o victorie, însă Pierre Rolland şi Thibaut Pinot, principalele lor speranţe, au şanse mici să o obţină, deoarece primul este la un nivel mai scăzut decât în 2012, în timp ce al doilea a acuzat simptome de gripă după etapa de sâmbătă. Chiar şi aşa, se anunţă o prezenţă record pe pantele căţărării din Provence, nu mai puţin de un milion de oameni fiind aşteptaţi acolo.

Va fi pentru a noua oară în istorie când o etapă se va termina pe Mont Ventoux. Prima dată, o rundă s-a încheiat aici în 1956, la finalul unui contratimp individual câştigat de luxemburghezul Charly Gaul, cel care avea să se impună şi la general. Ultima oară, în 2009, spaniolul Juan Manuel Garate a trecut primul linia de sosire, după ce l-a învins pe germanul Tony Martin, colegul lui de evadare. În ciuda numelor mari care au triumfat pe Mont Ventoux în Le Tour, recordul de ascensiune a fost stabilit în Criteriul Dauphiné, de bascul Iban Mayo, care a câştigat contratimpul individual din 2004 în 55 de minute şi 51 de secunde.

1102 zile

În 2010, Alessandro Petacchi obţinea la Reims ceea ce avea să fie ultima sa victorie în Turul Franţei, după ce i-a învins la sprint pe Julian Dean şi Edvald Boasson Hagen. De atunci, au trecut ceva mai mult de trei ani şi un total de 1102 zile până când un alt italian a ridicat braţele deasupra capului într-o etapă din Turului Franţei. Acesta a fost Matteo Trentin, nimeni altul decât colegul de cameră al lui Mark Cavendish, care i-a surprins pe ceilalţi oameni din evadarea în care se afla şi a obţinut primul succes al carierei la profesionişti.

Un rutier care s-a făcut remarcat încă de la tineret, acolo unde a câştigat titlul naţional pe şosea, Trofeul Alcide De Gasperi şi Gran Premio Liberazione, Trentin i-a atras atenţia lui Omega Pharma-Quick Step în 2011, iar gruparea belgiană i-a oferit imediat un contract şi un rol în echipa de clasice care l-a ajutat pe Tom Boonen să domine pavatele în sezonul următor. Experienţa aceea l-a determinat pe peninsular să declare că speră să bifeze cea dintâi victorie a carierei într-o cursă din Belgia, însă destinul i-a rezervat altceva, să triumfe pe “cea mai mare scenă a lumii”, aşa cum s-a exprimat la finalul etapei a XlV-a din Turul Franţei.

Succesul lui Matteo Trentin la Lyon, oraş în care s-a mai impus un compatriot, Alessandro Petacchi (2003), a fost al 257-lea al Italiei în Le Tour, naţiunea peninsulară consolidându-şi locul al treilea într-un clasament all-time, după Franţa şi Belgia. Totodată, Trentin a şters cu buretele cele 1102 zile în care niciun italian nu s-a impus într-o etapă din Marea Buclă şi e foarte posibil ca astfel să fi dat startul unei noi ere pentru ciclismul italian, de unde atrage atenţia mai ales generaţia ’89 (cea din care fac parte Trentin, Diego Ulissi, Giacomo Nizzolo, Enrico Battaglin, Elia Viviani şi Andrea Guardini).

Turul Franţei 2013 – etapa a XlV-a

A mai rămas doar o zi până când plutonul va ajunge pe Mont Ventoux, cel mai înalt finiş în căţărare al ediţiei centenare. Înainte de acesta, rutierii vor parcurge etapa a XlV-a, care se va desfăşura între Saint-Pourçain-sur-Sioule şi Lyon, pe distanţa de 191 de kilometri. Traseul are şapte căţărări repertoriate, de categoria a treia şi a patra, care le vor surâde cicliştilor interesaţi să meargă în evadare. Cum multe echipe nu au bifat un succes până acum, este foarte posibil ca grupul ce se va desprinde din pluton să fie unul numeros şi să ajungă primul la sosire.

Tocmai din această cauză, e greu de spus cine sunt favoriţii la victorie. Dacă s-ar ajunge la pluton, Peter Sagan ar porni cu prima şansă, urmat de Simon Gerrans şi John Degenkolb, însă dacă o evadare va reuşi, multe nume pot fi aduse în discuţie. Venit cu o întârziere uriaşă vineri, Thomas Voeckler şi-ar putea încerca norocul, la fel ca Ramunas Navardauskas, un alt om obişnuit cu evadările. Traseul i se potriveşte şi campionului Franţei, Arthur Vichot, care a fost aproape invizibil în cele două săptămâni, dar şi lui Jan Bakelants, deja câştigător al unei etape, în Corsica. Cum la general nu mai are nicio şansă, poate BMC se va gândi să îi dea mână liberă lui Philippe Gilbert, dornic să obţină prima victorie în tricoul curcubeu.

Lyon va găzdui un finiş în Turul Franţei pentru a 17-a oară în istorie, primul fiind consemnat în 1903, la ediţia inaugurală, când s-a impus Maurice Garin, cel care a triumfat şi în clasamentul general. Cel mai titrat ciclist originar din Lyon este Jean Forrestier; născut în 1930, acesta a câştigat Paris-Roubaix, Turul Flandrei, Turul Romandiei (de două ori), patru etape în Le Tour, dar şi tricoul verde.

S-a relansat Turul Franţei?

Mark Cavendish a obţinut a 25 victorie din carieră în Le Tour, egalându-l pe André Leducq, însă nu aceasta este ştirea zilei, ci faptul că Alberto Contador a recuperat aproape o treime din diferenţa care îl separa de Chris Froome, într-o etapă care anunţa doar un sprint masiv la final. Însă runda dintre Tours şi Saint-Amand-Montrond a avut o cu totul altă desfăşurare, urmare a vântului puternic care a bătut din lateral, dar şi a echipelor ce au fost dispuse să muncească pentru a obţine ceva.

Prima a fost Omega Pharma-Quick Step, care a scăpat de Marcel Kittel cu mai mult de 100 de kilometri înainte de final. La puţin timp după acel moment, echipa belgiană a fost imitată de Belkin, care a profitat de faptul că Alejandro Valverde a avut o problemă mecanică. Trena combinată a celor două formaţii a fost atât de puternică, încât la finalul zilei spaniolul a pierdut orice şansă la clasamentul general. Cu 30 de kilometri rămaşi până la sosire, lucrurile păreau că s-au liniştit, asta până când Saxo a profitat de prezenţa unor noi vânturi puternice din lateral şi a apăsat pedala de acceleraţie, plecând într-un contratimp pe echipe căruia i s-au mai alăturat rutieri de la Omega Pharma-Quick Step, Belkin şi Cannondale.

Gruparea daneză a speculat perfect condiţiile meteo, a profitat de uluiala lui Froome şi de timpul care i-a fost necesar acestuia pentru a-şi chema colegii şi a reuşit să dea lovitura, ajungând la final cu un avans de un minut şi nouă secunde în faţa purtătorului tricoului galben. E adevărat, Contador a recuperat o parte din ecart pe plat, datorită muncii incredibile a echipei, însă Sky a arătat că are slăbiciuni reale, iar acest lucru cu siguranţă le va determina pe Saxo, dar şi pe alte echipe să atace în zilele următoare.

Două minute şi 45 de secunde este noua diferenţă dintre Froome şi Contador, una în continuare considerabilă, dar care are darul de a readuce suspansul în Turul Franţei, mai ales că marile căţărări încă nu şi-au făcut apariţia, iar Froome, cu doi oameni în minus şi cu o echipă ce pare din ce în ce mai vulnerabilă, va fi supus unui tir constant de atacuri în etapele viitoare, şi nu doar pe căţărări.

Turul Franţei 2013 – etapa a Xlll-a

Cu zece kilometri înainte de finalul rundei de vineri, organizatorii cursei au plasat un “ciot” în lungime de aproximativ 2,5 kilometri, dar nu acela va fi principalul obstacol al zilei, ci ultimul kilometru, din nou înţesat cu capcane. Sprinterii, aflaţi la ultima oportunitate înainte de Paris, vor trebui să treacă de două viraje dificile şi un sens giratoriu, înainte de a lupta pentru victorie în Saint-Amand-Montrond, localitatea de sosire din etapa a Xlll-a.

În ceea ce este o spectaculoasă răsturnare de situaţie faţă de calculele făcute înainte de startul competiţiei, Marcel Kittel e marele favorit să câştige etapa, iar dacă va reuşi asta, va egala performanţa lui Mark Cavendish, ultimul rutier care a obţinut patru succese la o singură ediţie a Marii Bucle. Învins la ultimele trei sprinturi, britanicul se află într-o situaţie puţin spus dificilă, care este foarte probabil să îi fi afectat moralul. Etapa de vineri va fi una dintre cele mai importante ale carierei sale: dacă se va impune, va arăta că rămâne în continuare cel mai bun sprinter din lume; în caz contrar, înfrângerile sale vor semnala o criză evidentă, din care e posibil să nu mai iasă până la finalul Turului.

Saint-Amand-Montrond a mai primit două etape în trecut, de fiecare dată acolo terminându-se un contratimp individual. Lance Armstrong (2001) şi Stefan Schumacher (2008) au fost învingătorii din oraşul aflat în departamentul Cher, însă succesele le-au fost luate, pentru dopaj. Dacă etapa din 2001 a rămas fără un câştigător, cea din 2008 i-a revenit lui Fabian Cancellara.

Kittel, noul rege al sprintului

Argos-Shimano a venit în Turul Franţei cu un obiectiv pe care îl au majoritatea echipelor: o victorie de etapă. La jumătatea cursei, echipa olandeză se poate lăuda cu un bilanţ excelent, trei succese şi o zi în tricoul galben, toate aceste rezultate fiind aduse de un senzaţional Marcel Kittel, care a confirmat că este viitorul sprintului, lucru afirmat şi de principalii săi adversari în Marea Buclă, André Greipel şi Mark Cavendish, pe care germanul în vârstă de 24 de ani i-a învins la Saint-Malo, respectiv la Tours.

Fost contratimpist la tineret, ciclistul echipei Argos-Shimano este noua senzaţie a Turului Franţei (un moment care urma să apară, singura întrebare fiind când se va întâmpla asta), iar evoluţia sa din ultima săptămână şi jumătate i-a asigurat deja un loc în cartea de istorie a cursei, deoarece Kittel a devenit doar al şaselea rutier german care câştigă cel puţin trei etape la o singură ediţie, după Rudi Altig (1962 şi 1966), Dietrich Thurau (1977), Erik Zabel (1997 şi 2001), Jan Ullrich (1998) şi André Greipel (2012).

De câţiva ani, televiziunile din Germania, deranjate de scandalurile de dopaj din ce în ce mai frecvente din Turul Franţei, dar şi de faptul că în acestea au fost implicaţi oameni ca Erik Zabel, Jan Ullrich sau Stefan Schumacher, au hotărât să nu mai transmită Turul Franţei. Acum, când Kittel, Greipel şi Tony Martin au adus cinci succese în cele 12 etape desfăşurate de la startul competiţiei, poate nu ar fi o idee rea ca ARD, ZDF şi principalele ziare germane să lase ipocrizia deoparte şi să le acorde rutierilor săi atenţia cuvenită.

PS: parcursul lui Marcel Kittel îmi aduce aminte de cel al lui Mark Cavendish la primele sale două participări în Le Tour. Atât germanul, cât şi britanicul au abandonat la ediţia de debut, fără să bifeze vreun succes. Un an mai târziu, s-au întors, făcându-şi potenţialul imens. Cavendish a câştigat patru etape în 2008, Kittel are trei acum şi încă două oportunităţi.