Cafe Roubaix

Vuelta 2013 – etapa a XVl-a

Poate reuşi din nou o evadare în Turul Spaniei? Aceasta este doar una dintre întrebările care pot fi puse înaintea rundei de luni. Celelalte îi vizează pe oamenii de clasament general, dar şi pe cei interesaţi de tricoul alb cu buline albastre, acolo unde nu există un favorit cert. Traseul etapei a XVl-a va reprezenta o nouă ocazie pentru ambele categorii, într-o zi în care organizatorii îi vor aduce un omagiu lui Fernando Escartin, unul dintre cei mai buni căţărători din istoria Spaniei, care a terminat de două ori pe podium cursa desfăşurată pe teren propriu.

Trei ascensiuni vor avea de urcat cicliştii, fără ca vreuna dintre acestea să impresioneze prin lungime sau pantă. Ultima va fi Aramón Formigal, care chiar dacă apare la final, este greu de crezut că poate duce la diferenţe mari. Căţărarea e cu adevărat dificilă doar în ultimii trei kilometri, acolo unde sunt aşteptate atacuri. Cum Chris Horner speră în continuare la tricoul roşu, americanul va fi unul dintre protagonişi, la fel ca Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez, care au spus că vor un succes de etapă. Deşi este departe de podium, Nicholas Roche nu a depus încă armele şi nu m-ar mira deloc ca irlandezul să atace din nou devreme, într-o încercare de a-şi lua prin surprindere adversarii.

Nu va fi prima sosire din istorie pe Aramón Formigal, căţărare considerată de mulţi “locul de naştere” al marelui ciclist spaniol Jose Manuel Fuentes. Cel mai bun căţărător din Giro 1971, Fuentes s-a prezentat la startul Turului Spaniei de un mai târziu cu pretenţii la victorie, dar lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit timp de aproape două săptămâni. Totul s-a schimbat pe Formigal, acolo unde rutierul echipei Kas-Kaskol a câştigat etapa şi a trecut la conducerea cursei, rămânând pe prima poziţie până la finalul de la San Sebastian. Pe lângă victoria obţinută de Fuentes, Formigal mai are o însemnătate în istoria ciclismului spaniol: tot în 1972, acolo a fost consemnată prima sosire la altitudine din Vuelta.

Status quo în Vuelta

Treptat-treptat, etapele dificile din Vuelta au început să îşi pună amprenta asupra favoriţilor, ale căror picioare nu mai răspund atât de bine, o situaţie din ce în ce mai evidentă în ultima vreme. Rutierii par că sunt cu gândul mai mult la ultima zi de pauză, deşi apropierea acesteia înseamnă automat şi apropierea unor noi finişuri la altitudine – Peña Cabarga, Alto del Naranco şi Alto de L’Angliru. Tocmai de aceea, atacurile au lipsit la Peyragudes, acolo unde oamenii de general au preferat să meargă împreună până la final, o situaţie ce i-a convenit de minune lui Vincenzo Nibali.

Mulţi fani şi jurnalişti încep să fie de părere că traseul foarte dur reprezintă o greşeală pe care organizatorii nu ar trebui să o mai repete, deoarece consecinţele numeroaselor etape cu finiş în căţărare încep să se vadă în rândul cicliştilor. Sigur, 11 finişuri în urcare pot oferi spectacol, atrăgând atenţia tuturor asupra Vueltei, dar în acelaşi timp îi pot determina pe principalii rutieri să fie mai calculaţi şi să îşi păstreze energia pentru finalul cursei, când este de aşteptat să se joace clasamentul general şi orice slăbiciune poate costa enorm.

Oboseala favoriţilor şi lipsa de interes arătată de aceştia pentru victoriile de etapă au dus la două zile consecutive în care evadările au reuşit. După succesul italianului Daniele Ratto, Alexandre Geniez a bifat la rândul său un succes uriaş. Un ciclist considerat încă de acum câţiva ani noul “David Moncoutié”, Geniez a devenit doar al patrulea francez care câştigă o etapă din Turul Spaniei încheiată în Hexagon, după Gilbert Bauvin (1955), Jean Graczyk (1962) şi Laurent Jalabert (1995).

Vuelta 2013 – etapa a XV-a

De parcă nu ar fi fost suficient că etapa de duminică este cea mai lungă de la ediţia cu numărul 68 – 224,9 kilometri – organizatorii le-au pregătit rutierilor şi patru căţărări de categoria întâi. Startul va fi dat din Andorra, gazda rundei precedente, iar drumul va începe să urce imediat, până la 1720 de metri altitudine, acolo unde se termină Puerto del Cantó. Aceasta va fi urmată de Puerto de la Bonaigua, ascensiune ce va preceda o lungă coborâre, pe care cicliştii îşi vor putea trage sufletul.

Cum apare în ultimul sfert al etapei, Col du Port de Balés (căţărare rămasă în memoria tuturor pentru faimosul incident pe care Andy Schleck l-a avut la ediţia din 2010 a Turului Franţei) va putea reprezenta o excelentă rampă de lansare pentru cei interesaţi strict de victorie. După aceasta, până la final va mai rămâne Peyragudes (16,7 kilometri lungime, pantă medie 4,7%), o ascensiune pe care pantele grele alternează cu cele uşoare. Actorii principali vor fi tot cei din top zece, mai ales că mulţi sunt dornici să îşi ia revanşa după ceea ce s-a întâmplat şi să urce în clasamentul general. Totuşi, nu este exclus ca o evadare să reuşească din nou, deoarece vremea se anunţă încă o dată nefavorabilă.

Nu va fi prima vizită a Turului Spaniei în Franţa, dar va fi cea dintâi sosire la Peyragudes. Căţărarea din Hexagon şi-a făcut debutul într-un Mare Tur sezonul trecut, în Le Tour, atunci când Alejandro Valverde (care acum cere anularea etapei, din cauza condiţiilor meteo) a câştigat după o evadare. Rutierul echipei Movistar a terminat cu un avans de 19 secunde în faţa britanicilor Chris Froome şi Bradley Wiggins. Tot atunci, Vincenzo Nibali a fost al şaptelea.

Nibali, tot mai aproape de Madrid

A doua treime a Turului Spaniei s-a încheiat, iar Vincenzo Nibali arată o încredere şi o siguranţă ce par impenetrabile. Lider în clasamentul general şi foarte constant până acum, italianul a demonstrat pe Collada de la Gallina că este cel mai puternic dintre favoriţi, iar tricoul roşu pe care îl poartă după contratimpul individual de la Tarazona are toate şansele să rămână în posesia sa până la finalul cursei. Fără să aibă o echipă extrem de puternică, dar şi fără să fie nevoit să atace, “Rechinul” controlează perfect Turul Spaniei, ca un adevărat “patron” al plutonului, încrezător că victoria la general depinde doar de el, şi nu de adversarii care au început să piardă timp.

Singurul care rămâne relativ aproape de Nibali este Chris Horner, însă parcă nici americanul nu îi poate pune probleme serioase acestuia. Deşi au mai rămas cinci sosiri în căţărare, între care şi celebrul Angliru, lupta din Vuelta pare să se rezume la celelalte locuri de pe podium, de care sunt interesaţi Horner, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez. Nibali va avea propria cursă, al cărei final îl poate găsi în clubul select al cicliştilor care au făcut dubla Il Giro-Vuelta în acelaşi sezon.

În încheiere, îi cedez cuvântul lui Marco Pastonesi, jurnalistul cotidianului Gazzetta dello Sport, cu care am vorbit la finalul etapei: “Nibali a dovedit încă o dată că este liderul ciclismului italian. Mă bucur mult pentru el, mai ales că e un rutier despre care pot să spun fără probleme că este curat. Arată din ce în ce mai puternic, iar victoria în Vuelta e şi mai aproape acum. În mod normal, va termina la un nivel foarte ridicat această cursă, ceea ce înseamnă că se va prezenta într-o formă bună la Florenţa, unde va fi unul dintre favoriţi”.

Vuelta 2013 – etapa a XlV-a

Principatul Andorra, o locaţie de tradiţie pentru Turul Spaniei, revine pe traseu şi la această ediţie, cu un finiş care a figurat şi în 2012 – Collada de la Gallina – deosebirea fiind că acum va veni la capătul unei etape mult mai dificile decât cea de anul trecut. Din cei 155,7 de kilometri ai rundei, aproape o treime vor fi în căţărare, ceea ce înseamnă că runda va reprezenta o miză nu doar pentru oamenii de clasament general, dar şi pentru cei interesaţi de tricoul alb cu buline albastre.

Dacă se repetă scenariul văzut zilele trecute, primele trei ascensiuni ale rundei – Port de Envalira (Cima Alberto Fernandez în 2013), Coll de Ordino şi Alto de la Comella – vor fărâmiţa serios plutonul şi vor avea grijă ca la startul ultimului obstacol să ajungă un grup format din cel mult 25-30 de ciclişti. Collada de la Gallina va fi unul dintre cele mai dure finişuri în căţărare de la această ediţie, deoarece panta medie pe cei 7,2 kilometri este 8%, iar în unele porţiuni atinge chiar şi 15%.

Dacă un rutier e obligat să atace acolo, acela este Joaquim Rodriguez, a cărui întârziere raportată la etapele rămase până la încheierea cursei începe să devină îngrijorătoare. Catalanul, care cunoaşte foarte bine ascensiunile de sâmbătă, va trebui să iasă în faţă pentru a recupera timp şi a reveni astfel cu şanse reale în lupta pentru tricoul roşu purtat de Vincenzo Nibali. Cum e lider, tot ce are de făcut italianul este să se apere, însă rămâne de văzut dacă va putea răspunde mereu la atacurile care sunt de aşteptat să vină din partea lui “Purito”, Alejandro Valverde şi Chris Horner.

Anul trecut, Alberto Contador a fost foarte aproape să se impună pe Collada de la Gallina, dar a fost prins şi devansat chiar înainte de sosire de Valverde şi Rodriguez. Atunci, caravana a avut parte de vreme frumoasă, însă acum se anunţă furtună şi temperaturi scăzute, condiţii care ar putea avea un impact important asupra unor rutieri.

Barguil, noua speranţă a francezilor

Pe 30 august 2012, Warren Barguil se impunea la Valloire şi devenea lider în clasamentul general al Tour de l’Avenir, cursă pe care a şi câştigat-o, cu un avans de o secundă în faţa columbianului Juan Ernesto Chamorro. A fost un succes care i-a arătat lui Argos-Shimano că nu s-a înşelat atunci când i-a oferit tânărului rutier din Hexagon un contract încă de la finalul sezonului 2011, care l-a găsit pe acesta alături de gruparea Bretagne-Schuller.

Aproape un an mai târziu, Warren Barguil şi-a făcut debutul într-un Mare Tur (Vuelta) şi a câştigat runda încheiată la Castelldefels, reuşind o performanţă rară, cu care nu se pot mândri mulţi ciclişti. Până la el, ultimul campion din Tour de l’Avenir care şi-a trecut în palmares un succes de etapă într-o cursă de trei săptămâni în primul sezon ca profesionist a fost tot un francez, Laurent Roux, învingător la Carpi, în Giro 1998.

Un rutier de mare perspectivă, Barguil i-a adus vineri o victorie extrem de importantă lui Argos-Shimano (doar a doua echipă, după Omega Pharma-Quick Step, care se poate lăuda cu etape câştigate în toate cele trei Mari Tururi al sezonului) şi i-a transmis un gând frumos bunicului său, decedat în urmă cu trei ani. De asemenea, prin succesul său, francezul şi-a făcut din nou compatrioţii să viseze că un triumf în Le Tour va veni în anii viitori, poate cu atât mai mult acum, cu cât este originar din Bretania, regiunea natală a lui Bernard Hinault.

Vuelta 2013 – etapa a Xlll-a

Ultima zi dinainte de revenirea etapelor cu finiş la altitudine va reprezenta o excelentă oportunitate pentru o evadare, care dacă ar reuşi, ar stabili o premieră la această ediţie. Plutonul va lua startul din Valls (localitatea natală a lui Xavier Tondo) şi peste puţin timp va urca pe Coll de la Torreta, o căţărare de categoria a treia. Punctul cel mai dificil al zilei va veni însă undeva în ultima treime a rundei, când pe traseu va apărea Alto del Rat Penat, o ascensiune în lungime de 4,3 kilometri, ale cărei pante oscilează între 5% şi 16%.

Pe Rat Penat, sprinterii vor fi distanţaţi, iar plutonul va fi redus serios, cei care vor pierde contactul având şanse mici să revină, mai ales că nici coborârea de acolo nu se anunţă uşoară, din cauza drumului întortocheat şi tehnic. Apoi, după o lungă porţiune de plat, rutierii vor ajunge la Castelldefels, unde îi va aştepta din nou o sosire într-o scurtă urcare (400 de metri lungime, cu pantă medie 4% şi maximă 8%), ce le va da idei puncheurilor, asta dacă evadarea nu va avea câştig de cauză.

Lista posibililor învingători e foarte lungă: Juan Antonio Flecha, Simon Clarke (cel mai bun căţărător al ediţiei precedente), Bauke Mollema (care şi-a încheiat socotelile cu ierarhia generală) sau Luis Leon Sanchez sunt oamenii ce îşi pot încerca norocul încă de la startul zilei, în timp ce Philippe Gilbert, Daniel Moreno, Alejandro Valverde, Edvald Boasson Hagen, Gianni Meersman sau Simon Gerrans vor spera ca evadarea să fie anihilată, astfel încât să lupte pentru victorie la sprintul din Castelldefels.

347 de zile

Atât a trecut de la ultima victorie obţinută de Philippe Gilbert, la Campionatele Mondiale de la Valkenburg. De atunci au urmat căzături, accidentări, probleme de sănătate şi înfrângeri, care i-au şubrezit încrederea belgianului, însă nu şi speranţa că va obţine o victorie în tricoul curcubeu. Disperarea de a nu intra în galeria campionilor mondiali fără un succes (acolo unde se află Tom Simpson, Stephen Roche sau Luc Leblanc) l-au determinat să vină în Vuelta, cursă în care a încercat de mai multe ori să câştige o etapă, iar până la urmă a reuşit, la Tarragona.

Poate a fost soarta, poate doar o coincidenţă, dar Gilbert “a spart gheaţa” în acest sezon tot în Catalunia, la fel ca anul trecut, atunci când s-a impus la Barcelona. Nu este singurul aspect interesant al victoriei obţinute de campionul mondial, care l-a devansat la Tarragona pe norvegianul Edvald Boasson Hagen, învinsul său de la Valkenburg. Ciclistul echipei Sky a fost foarte aproape să treacă primul linia de sosire, însă a plătit la final pentru nerăbdarea sa, care l-a făcut să deschidă sprintul prea devreme.

Cum există atât de multe asemănări cu sezonul anterior, mulţi au început să se întrebe dacă nu cumva Philippe Gilbert poate câştiga tricoul curcubeu pentru a doua oară. Deşi se află pe drumul cel bun şi forma sa este într-o creştere evidentă, un nou triumf, de această dată la Firenze, pare greu de repetat, deoarece traseul nu i se potriveşte atât de bine, spre deosebire de cel din Olanda, iar la start, pentru prima dată după foarte mulţi ani, căţărătorii vor porni cu şanse mari la victorie.

Vuelta 2013 – etapa a Xll-a

A trecut aproape o săptămână de la ultima etapă de plat din Turul Spaniei, iar sprinterii se pregătesc acum de o nouă oportunitate, pe care nu au voie să o rateze. Joi, plutonul va ajunge la Tarragona, şi chiar dacă pe final se urcă puţin, nu aceasta va fi problema, ci drumul foarte sinuos, care include mai multe viraje periculoase. Echipele sprinterilor vor trebui să fie foarte atente nu doar la acest aspect, dar şi la atacurile care mai mult ca sigur vor fi date acolo.

Michael Matthews va porni ca principal favorit la o victorie pe care o aşteaptă încă de când s-a impus la Lago de Sanabria. În mod normal, Argos-Shimano ar trebui să îl ofere pe adversarul australianului, care ar putea fi Nikias Arndt sau Ramon Sinkeldam. Gianni Meersman se va implica şi el la sprint, la fel ca Tyler Farrar şi Maximiliano Richeze, un rutier dornic să obţină primul succes pe şosea într-un Mare Tur (argentinianul are două succese în Giro 2007, primite după descalificarea lui Alessandro Petacchi).

Va fi a 12-a sosire din istorie la Tarragona, oraş care şi-a făcut debutul în Vuelta la cea de-a doua ediţie, când a câştigat Salvador Cardona Balbastre, ciclist rămas în istorie pentru că a fost primul spaniol învingător într-o etapă din Le Tour (1929). Singurul rutier cu două victorii aici este Delio Rodriguez (1942 şi 1947), ibericul fiind şi recordmanul de succese în Turul Spaniei (39). La ultima vizită, în urmă cu 13 ani, câştigător la Tarragona a fost Abraham Olano.