Status quo în Vuelta
Treptat-treptat, etapele dificile din Vuelta au început să îşi pună amprenta asupra favoriţilor, ale căror picioare nu mai răspund atât de bine, o situaţie din ce în ce mai evidentă în ultima vreme. Rutierii par că sunt cu gândul mai mult la ultima zi de pauză, deşi apropierea acesteia înseamnă automat şi apropierea unor noi finişuri la altitudine – Peña Cabarga, Alto del Naranco şi Alto de L’Angliru. Tocmai de aceea, atacurile au lipsit la Peyragudes, acolo unde oamenii de general au preferat să meargă împreună până la final, o situaţie ce i-a convenit de minune lui Vincenzo Nibali.
Mulţi fani şi jurnalişti încep să fie de părere că traseul foarte dur reprezintă o greşeală pe care organizatorii nu ar trebui să o mai repete, deoarece consecinţele numeroaselor etape cu finiş în căţărare încep să se vadă în rândul cicliştilor. Sigur, 11 finişuri în urcare pot oferi spectacol, atrăgând atenţia tuturor asupra Vueltei, dar în acelaşi timp îi pot determina pe principalii rutieri să fie mai calculaţi şi să îşi păstreze energia pentru finalul cursei, când este de aşteptat să se joace clasamentul general şi orice slăbiciune poate costa enorm.
Oboseala favoriţilor şi lipsa de interes arătată de aceştia pentru victoriile de etapă au dus la două zile consecutive în care evadările au reuşit. După succesul italianului Daniele Ratto, Alexandre Geniez a bifat la rândul său un succes uriaş. Un ciclist considerat încă de acum câţiva ani noul “David Moncoutié”, Geniez a devenit doar al patrulea francez care câştigă o etapă din Turul Spaniei încheiată în Hexagon, după Gilbert Bauvin (1955), Jean Graczyk (1962) şi Laurent Jalabert (1995).
Cafe Roubaix 