Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Vuelta 2013 – etapa a Xlll-a

Image

Ultima zi dinainte de revenirea etapelor cu finiş la altitudine va reprezenta o excelentă oportunitate pentru o evadare, care dacă ar reuşi, ar stabili o premieră la această ediţie. Plutonul va lua startul din Valls (localitatea natală a lui Xavier Tondo) şi peste puţin timp va urca pe Coll de la Torreta, o căţărare de categoria a treia. Punctul cel mai dificil al zilei va veni însă undeva în ultima treime a rundei, când pe traseu va apărea Alto del Rat Penat, o ascensiune în lungime de 4,3 kilometri, ale cărei pante oscilează între 5% şi 16%.

Pe Rat Penat, sprinterii vor fi distanţaţi, iar plutonul va fi redus serios, cei care vor pierde contactul având şanse mici să revină, mai ales că nici coborârea de acolo nu se anunţă uşoară, din cauza drumului întortocheat şi tehnic. Apoi, după o lungă porţiune de plat, rutierii vor ajunge la Castelldefels, unde îi va aştepta din nou o sosire într-o scurtă urcare (400 de metri lungime, cu pantă medie 4% şi maximă 8%), ce le va da idei puncheurilor, asta dacă evadarea nu va avea câştig de cauză.

Lista posibililor învingători e foarte lungă: Juan Antonio Flecha, Simon Clarke (cel mai bun căţărător al ediţiei precedente), Bauke Mollema (care şi-a încheiat socotelile cu ierarhia generală) sau Luis Leon Sanchez sunt oamenii ce îşi pot încerca norocul încă de la startul zilei, în timp ce Philippe Gilbert, Daniel Moreno, Alejandro Valverde, Edvald Boasson Hagen, Gianni Meersman sau Simon Gerrans vor spera ca evadarea să fie anihilată, astfel încât să lupte pentru victorie la sprintul din Castelldefels.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: