Cafe Roubaix

Turul Franţei 2012 – etapa a XX-a

De trei ani, Champs-Élysées este simonim cu Mark Cavendish, singurul om care s-a impus de trei ori la rând pe “cel mai frumos bulevard din lume”, aşa cum îi place britanicului să spună despre locul unde a scris istorie. Deşi a bifat două succese la actuala ediţie, campionul mondial tot nu e mulţumit, fiind sub media obişnuită, de patru victorii în Le Tour, iar duminică va încerca să echilibreze statistica şi îşi mai treacă în palmares un succes la Paris.

Pentru Mark Cavendish, etapa a 20-a va fi importantă şi pe plan psihologic, deoarece va lupta acolo cu câţiva dintre adversarii pe care îi va întâlni şi la Londra, peste mai puţin de o săptămână: André Greipel, Peter Sagan sau Matthew Goss. În mod normal, principalul adversar va fi Greipel, ultima linie dreaptă urmând să ofere un duel pe cinste, între “trenuleţul” lui Sky şi cel al lui Lotto-Belisol, cu un plus pentru al doilea, asta dacă nu cumva Bradley Wiggins îşi asuma din nou rolul avut în etapa a 18-a.

La fel ca în fiecare an, Champs-Élysées va fi şi acum gazda unor atacuri de totul sau nimic din partea unor rutieri şi ceva îmi spune că Alexandre Vinokourov, Luis Leon Sanchez şi Jeremy Roy nu vor lipsi de acolo. De altfel, Vinokourov e ultimul ciclist care s-a impus la Paris după o evadare; se întâmpla însă în 2005, când kazahul era la un cu totul alt nivel.

Wiggins – stăpânul timpului

Ultimele trei săptămâni nu au oferit prea multe momente memorabile, însă unul cu siguranţă va fi ţinut minte de fanii ciclismului peste ani: evoluţia perfectă a lui Bradley Wiggins în contratimpul individual dintre Bonneval şi Chartres, la capătul căruia a fost consfinţit primul triumf al unui rutier britanic în Turul Franţei. Ciclistul echipei Sky a făcut sâmbătă o cursă perfectă, în stilul lui Miguel Indurain, idolul lui, care şi-a construit triumfurile tot pe abilităţile sale excepţionale la contratimp.

Dintr-un rutier care în urmă cu câţiva ani, când era la FDJ sau Cofidis, părea sortit să obţină doar câteva victorii de etapă, Wiggins a ajuns un nume de referinţă în ciclism şi şi-a găsit un loc important în cartea de istorie a acestui sport, nu doar graţie succesului din Marea Buclă, dar şi datorită faptului că în acelaşi sezon s-a mai impus în Paris-Nisa, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné. Mai mult, el are toate şansele să îşi mai adauge în palmares un titlu important, cel olimpic la contratimp, deoarece la forma arătată în ultima vreme, porneşte ca principal favorit la Londra.

Chiar dacă duminică urmează Parisul, iar acolo se va da drumul sărbătorii în tabăra lui Sky, în timp ce Bradley Wiggins va trăi cel mai frumos moment din cariera sa, nu pot să nu mă gândesc la o întrebare: ce va face britanicul de acum încolo? A câştigat cea mai mare cursă din lume, a bifat alte triumfuri în competiţii importante, însă a şi aflat că “locotenentul” lui este mai puternic decât el pe munte. E posibil că răspunsul la această întrebare să vină undeva în luna octombrie, şi tot la Paris, unde Christian Prudhomme va anunţa traseul Turului Franţei din 2013.

Turul Franţei – etapa a XlX-a

Doar 53,5 kilometri din cei 173,5 rămaşi până la finalul de la Paris mai contează pentru ierarhia generală. Sâmbătă, pe ciclişti îi aşteaptă un contratimp individual, însă suspansul nu prea are cum să îşi facă apariţia, deoarece diferenţa dintre Bradley Wiggins şi Chris Froome este prea mare. Singura întrebare e cine se va impune la Chartres, dar şi aici opţiunile sunt limitate, pentru că tot britanicii lui Sky pornesc drept favoriţi.

La Besançon, pe un traseu plat şi tehnic, dar mai scurt decât cel din etapa a 19-a, liderul cursei l-a învins pe compatriotul său pentru 35 de secunde, iar acum sunt toate şansele ca scenariul să se repete şi diferenţa să fie chiar mai mare, pentru că parcursul nu e deloc unul dificil. Deşi ar putea rula mai uşor, fără să-şi asume riscuri, nu cred că Wiggins va adopta această strategie, ci va încerca să obţină o a doua victorie, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care au spus că Froome ar fi meritat să câştige tricoul galben, datorită superiorităţii sale evidente pe munte.

De altfel, rutierul în vârstă de 32 de ani a spus că doreşte să încheie Turul Franţei în stil, iar asta înseamnă că va da totul pentru a se impune la Chartres, acolo unde o etapă se va încheia pentru doar a doua oară în istorie. În afară de cei Bradley Wiggins şi Chris Froome, sunt curios să îl văd la lucru şi pe Tejay Van Garderen; americanul s-a descurcat excelent la precedentul contratimp şi chiar cred că BMC ar trebui să mizeze pe el în Turul Franţei din 2013. Este adevărat, acum au fost puţine finişuri în căţărare, iar Alberto Contador sau Andy Schleck nu s-au aflat în cursă, însă ciclistul de peste ocean a crescut frumos în ultimele sezoane şi ceva îmi spune că poate deveni şi mai bun pe munte.

Daniel Lloyd, rutierul echipei IG-Sigma Sport, a parcurs traseul contratimpului de sâmbătă, iar analiza sa merită urmărită:

Cavendish, egalul lui Darrigade şi Armstrong

Mark Cavendish se gândea la a 22-a victorie a carierei în Turul Franţei încă dinainte de a o obţine pe a 21-a, la Tournai. Britanicul este un om al recordurilor şi al numerelor, iar vineri a mai bifat o bornă majoră în cariera sa. Mai importantă decât performanţa lui este maniera în care a campionul mondial a realizat-o. Beneficiind în sfârşit de ajutorul echipei sale, cu Bradley Wiggins în rol de “lansator”, Cavendish a oferit unul dintre cele mai spectaculoase şi frumoase sprinturi din viaţa sa, ce va intra cu siguranţă în istoria Turului Franţei.

Succesul rutierului din Insula Man, unul dintre momentele de top ale acestei ediţii, ar putea reprezenta un punct de plecare extrem de important pentru viitorul apropiat al britanicului, care şi-a regăsit încrederea şi viteza impresionantă cu doar opt zile înainte de cursa pe şosea de la Jocurile Olimpice. Practic, prin victoria de vineri, Cavendish a spulberat neîncrederea cu care începuse să fie privit de ceilalţi în ultimele două săptămâni.

Pentru mine, Mark Cavendish a redevenit principalul favorit la medalia de aur la Londra, în ciuda faptului că se va prezenta acolo la doar şase zile de la finalul Marii Bucle, iar cursa olimpică este întotdeauna ciudată. Totuşi, nu trebuie uitat că îi va avea alături pe Bradley Wiggins, Chris Froome, Ian Stannard şi David Millar, iar aceştia pot controla perfect ostilităţile, pentru a-l aduce la final în cea mai bună poziţie (Copenhaga 2011 e exemplul ideal).

Şi ca să mă leg puţin de statistici, Mark Cavendish tocmai i-a egalat la numărul de victorii în Turul Franţei pe Lance Armstrong şi André Darrigade. Despre acesta din urmă, Raphaël Géminiani a spus că a fost cel mai mare sprinter francez al tuturor timpurilor, un ciclist recunoscut nu doar pentru capacitatea sa de a accelera devreme, dar şi pentru spectacolul pe care îl dădea de fiecare dată când avea ocazia. Aflat acum pe locul patru într-un clasament al succeselor din Le Tour, Cavendish îi are în vizor pe André Leducq (25) şi Bernard Hinault (28), însă ceva îmi spune că rutierul lui Sky se gândeşte şi că recordul lui Eddy Merckx, de 34 de victorii, îi e perfect accesibil.

Turul Franţei 2012: etapa a XVIII-a

Opt evadări au reuşit până acum la această ediţie şi sunt şanse mari ca vineri, la Brive-la-Gaillarde, să fie consemnată a noua. Cu un profil valonat şi patru căţărări de categorie inferioară, runda a 18-a propune un traseu ideal pentru rutierii slab clasaţi la general, al căror singur obiectiv a mai rămas un succes de etapă. Francezii, dar şi cicliştii veniţi de la echipe care nu s-au făcut remarcate prin nimic la această ediţie a Marii Bucle, vor încerca să plece în evadare, însă nu ar trebui să mire nici prezenţa lui Peter Sagan acolo, deşi este destul de greu de crezut că slovacul va fi lăsat de alte formaţii să meargă în faţă, în condiţiile în care ar deveni principalul favorit la victorie.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii de general, etapa de vineri va fi una de odihnă şi de recuperare, unicul lor obiectiv fiind evitarea accidentărilor. În plus, primii 12 clasaţi vor fi cu gândul şi la economisirea forţelor pentru contratimpul individual de sâmbătă, care mai poate aduce câteva reglaje în clasamentul final. Un loc bun acolo nu e important doar pentru gloria personală, ci şi pentru a aduna puncte preţioase în ierarhia World Tour, datorită cărora şi-ar putea găsi un contract avantajos în sezonul viitor.

Ultima oară când plutonul a ajuns la Brive-la-Gaillarde a fost în 1998, iar victoria i-a revenit italianului Mario Cipollini, care i-a învins la sprint pe compatriotul său, Nicola Minali, şi pe cehul Jan Svorada. La acea vreme, “Regele Leu”, aflat în culorile lui Saeco, bifa al optulea succes de etapă în Turul Franţei.

Zâmbetul lui Wiggins

În clipa în care a trecut linia de sosire la Peyragudes, iar toţi cei care priviseră etapa discutau despre superioritatea clară a lui Chris Froome, pe faţa lui Bradley Wiggins s-a putut vedea un zâmbet care ar fi putut fi uşor confundat cu o grimasă. Rutierul lui Sky afişa liniştea celui care ştia că a trecut peste ultimul obstacol important aflat în calea lui şi era în proporţie de 99% sigur de triumful său, conştientizând totodată importanţa acestuia.

Wiggins nu e un ciclist spectaculos, nu e nici măcar carismatic, însă a meritat din plin să ajungă aici după toată munca enormă pe care a depus-o în ultimii doi ani şi dezamăgirea din 2011, când o fractură de claviculă l-a obligat să se retragă din Turul Franţei înainte de apariţia etapelor serioase. În vârstă de 32 de ani, britanicul nu a impresionat pe munte, ci prin ambiţia sa, disciplina pe care şi-a autoimpus-o în ceea ce a fost cel mai important sezon din carieră şi determinarea de a-şi depăşi în permanenţă limitele.

Fostul campion olimpic de pe velodrom nu a făcut asta pentru a le răspunde celor care l-au criticat şi au pus la îndoială capacitatea sa de a câştiga Turul Franţei, ci pentru a-şi demonstra sie însuşi că poate să-şi împlinească un vis pe care l-a avut de mic copil. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că Wiggins nu ar fi reuşit asta fără ajutorul echipei sale şi al unui Chris Froome cu adevărat incredibil. De altfel, britanicul născut în Belgia a recunoscut acest lucru şi nu a afirmat în nici măcar un moment că i-a fost superior colegului său. În plus, a mai declarat că Froome va câştiga tricoul galben într-o bună zi, iar el îi va fi alături, pentru a-i întoarce serviciul.

Ar mai fi ceva de spus: mulţi au acuzat-o pe Sky că “a omorât” Turul Franţei şi nu a oferit spectacol, însă nu văd de ce este echipa britanică de vină. Încă din Paris-Nisa, prima cursă a sezonului în care s-a tras pentru Bradley Wiggins, a devenit clar care va fi tactica folosită în Marea Buclă. În aceste condiţii, era normal că restul echipelor interesate de victorie (o scot pe Liquigas din discuţie) să încerce ceva, să formeze alianţe sau să îl atace pe Wiggins cu fiecare ocazie, pentru a pune presiune pe el. În schimb, aproape toţi oamenii de general s-au resemnat şi şi-au activat instinctul de conservare, pentru a prinde o poziţie cât mai bună în top zece.

Turul Franţei – etapa a XVII-a

Finalul de joi promite să fie spectaculos, chiar dacă e greu de crezut că va avea implicaţii la nivelul podiumului. Per total, runda va fi una mult mai uşoară decât precedenta, care i-a purtat pe ciclişti prin cunoscutul “Cerc al Morţii” din Pirinei. Practic, acţiunea va debuta undeva în ultima treime a etapei, atunci când plutonul va începe să urce pe Port de Balès, ascensiune în lungime de 11,7 kilometri, cu pantă medie de 7,7%. Cum coborârea ce urmează este destul de lungă şi pronunţată, s-ar putea ca unii rutieri să se gândească să atace acolo, dar şansele lor de reuşită sunt mici, deoarece Sky nu le va da nicio şansă.

Ultima căţărare a zilei este Peyragudes, care se va afla pentru prima oară pe harta Turului Franţei. Teoretic, aceasta are doar 3,5 kilometri lungime, însă va măsura 15,4 kilometri, pentru că organizatorii consideră că porneşte de la poalele lui Col de Peyresourde, care însă nu va fi repertoriată. Un alt scenariu posibil este ca atacurile să înceapă de pe Peyresourde, dat fiind faptul că vârful acesteia e foarte aproape de ascensiunea finală. Cu singuranţă vor fi accelerări ale lui Vincenzo Nibali şi Jurgen Van Den Broeck, însă cred că ambii vor fi cu uşurinţă neutralizaţi de Sky, care nu se va mai baza doar pe Froome.

În plus, mă gândesc dacă nu cumva echipa britanică vrea să-l răsplătească pe acesta pentru munca depusă în serviciul lui Bradley Wiggins şi să repete scenariul de pe La Planche des Belles Filles, când rutierul originar din Kenya a accelerat şi a luat victoria de etapă. Altfel, joi va fi ultima şansă importantă pentru căţărători de a obţine un succes sau de a mai câştiga câteva locuri în clasamentul general. De asemenea, ar trebui să fie şi etapa în care Thomas Voeckler să îşi adjudece în premieră tricoul alb cu buline roşii.