Cafe Roubaix

Brian Holm: “Cavendish poate câştiga tricoul verde”

Mark Cavendish, Sylvain Chavanel, Michal Kwiatkowski, Tony Martin, Jerome Pineau, Gert Steegmans, Niki Terpstra, Matteo Trentin şi Peter Velits, aceasta este echipa pe care Omega Pharma-Quick Step a trimis-o la startul ediţiei centenare a Turului Franţei. O echipă cu un lider clar, Mark Cavendish, care va încerca să îşi mai adauge în palmares câteva etape la cele 23 câştigate deja în participările anterioare.

Prima oportunitate pentru campionul Marii Britanii va veni chiar în etapa inaugurală a cursei, ce se va desfăşura între Porto-Vecchio şi Bastia. Despre aşteptările pe care le are de la Cavendish, dar şi de la ceilalţi ciclişti ai grupării belgiene, Brian Holm a vorbit pentru Cafe Roubaix, cu câteva zile înainte de start.

– Domnule Holm, cu ce gânduri porneşte Omega Pharma-Quick Step la drum în Turul Franţei?

Avem o echipă bună, solidă, care ne permite să luptăm pentru câştigarea a opt sau nouă etape. Nu spun că ne vom impune în toate, dar vom avea o şansă importantă, fie că vorbim de etapele de plat sau de cele de contratimp. La contratimp, vom miza pe Tony Martin, evident, în timp ce în etapele de munte mediu, acolo unde de obicei au succes evadările, îi vom da mână liberă lui Sylvain Chavanel. În plus, ne dorim tricoul verde şi sunt convins că Mark Cavendish, care va fi liderul nostru, îl poate obţine din nou.

– Care vor fi adversarii lui Cavendish?

La sprinturile masive, Marcel Kittel şi André Greipel vor fi rutierii care ne vor da ceva bătăi de cap. În ceea ce priveşte tricoul verde, suntem puţin îngrijoraţi din cauza lui Peter Sagan, deoarece am văzut anul trecut de ce este în stare.

– Cum vi s-a părut evoluţia lui Mark Cavendish în Ster ZLM Toer?

A fost prima cursă în care a participat după Turul Italiei şi chiar dacă întotdeauna e frumos să câştigi, am preferat să o luăm mai uşor acolo, pentru a fi la cel mai înalt nivel în Turul Franţei. Este bine pentru toată lumea ca Marcel Kittel şi André Greipel să mai câştige etape, sunt doi ciclişti buni, creează entuziasm şi cred că vor câştiga în faţa lui Cavendish şi în Le Tour.

– Apropo de Giro: cinci victorii şi tricoul roşu, o performanţă impresionantă pentru Mark Cavendish.

A fost o muncă fantastică a întregii echipe acolo, iar Mark a fost incredibil, mai ales în etapele valonate pe care le-a câştigat. Oamenii trebuie să îşi aducă aminte că şi în trecut s-a descurcat foarte bine pe un astfel de traseu, poate trece fără probleme de unele căţărări pentru a se implica la sprint. Pe de altă parte, trebuie să fim sinceri şi să admitem că nu a avut o concurenţă foarte puternică în Turul Italiei, situaţia urmând să fie cu totul alta în Marea Buclă.

– Revenind la Turul Franţei, se va concentra Omega Pharma-Quick Step şi pe câştigarea contratimpului pe echipe de la Nisa?

Este una dintre cele mai frumoase probe ale acestui sport şi ne-ar plăcea enorm să o câştigăm. Ştim că va fi dificil, deoarece Sky, Garmin şi BMC propun echipe puternice acolo, dar avem o şansă bună şi sper să ne impunem în acea etapă.

– Michal Kwiatkowski îşi va face debutul în Le Tour. Ce aşteptări aveţi din partea lui?

Am auzit voci care au spus că poate câştiga tricoul alb. Nu spun că nu este posibil, Michal e extrem de talentat, este un rutier pentru viitor, însă cred că mai important pentru el va fi să înveţe şi să câştige experienţă. Dacă ar ceda jumătate de oră într-o etapă montană, nu l-ar omorî. Nu vrem să se piardă, aşa cum s-a întâmplat cu alţi ciclişti. Important e să înveţe, deoarece este foarte tânăr, iar în anii următori ar putea reveni cu obiectivul de a lupta pentru clasamentul general.

Tejay van Garderen: “Îl voi ajuta pe Cadel Evans în Turul Franţei”

Nu mai puţin de cinci clasări în top zece a avut Tejay van Garderen în 2013 în cursele pe etape, între aceste rezultate strecurându-se şi o victorie, cea obţinută în a opta ediţie a Turului Californiei, acolo unde americanul în vârstă de doar 24 de ani nu le-a dat nicio şansă adversarilor, confirmând aşteptările puse în el înainte de start.

Evident, realizările sale i-au adus o selecţie în echipa lui BMC pentru Turul Franţei, cursă pe care anul trecut a terminat-o al cincilea, câştigând şi tricoul alb. Chiar dacă nu va fi căpitanul echipei americane, Van Garderen nu exclude o nouă clasare bună, însă asta va depinde de mai mulţi factori. Despre acest subiect, dar şi despre cum a arătat prima jumătate a sezonului pentru el, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sean Weide, ofiţerul de presă al lui BMC.

– Tejay, cum a fost sezonul tău până acum?

Tocmai am terminat Turul Elveţiei, iar înainte de asta am fost în Turul Californiei şi sunt mulţumit de cum am evoluat în ambele curse. În Elveţia, l-am ajutat pe Mathias Frank, în timp ce în California am avut o echipă puternică alături de mine, ceea ce a făcut lucrurile mult mai uşoare. Să am susţinerea întregii echipe a fost puţin intimidant, deoarece nu în fiecare zi Philippe Gilbert, campionul mondial, şi Thor Hushovd, fostul deţinător al titlului, îţi aduc bidoane. Am fost fericit pentru că m-am impus acolo, justificând astfel munca depusă de toată lumea. Am progresat frumos până la acea cursă, cu un loc patru în Paris-Nisa, un loc trei în Criteriul Internaţional şi un loc secund în Turul San Luis. Am muncit mult în timpul iernii şi cred că rezultatele se văd acum. Mi s-a spus că voi avea şansa să fiu liderul lui BMC în câteva dintre cursele scurte pe etape şi acestea m-au ajutat să mă pregătesc bine pentru Turul Franţei.

– Cât de importantă a fost victoria din Turul Californiei? Cât de mult a contat că ai câştigat prima cursă pe etape din carieră pe teren propriu?

Obiectivul nostru a fost să câştigăm şi am reuşit, iar asta a fost extraordinar. Întotdeauna este greu să te impui atunci când eşti unul dintre favoriţi, deoarece toţi sunt cu ochii pe tine, însă cursa a fost dificilă încă de la început, ceea ce a dus imediat la crearea unor diferenţe în clasamentul general. Spre exemplu, în etapa încheiată la Avila Beach, vântul a produs haos în pluton, iar eu am luat tricoul galben mai devreme decât m-am aşteptat. Astfel, am fost obligat să îl apăr vreme de câteva zile. Asta a fost cea mai grea parte, dar a şi arătat cât de solidă a fost echipa. Băieţii au fost foarte motivaţi să mă ajute şi au avut o comportare impresionantă pe Mount Diablo.

– Imediat începe Turul Franţei, însă până să te întreb despre aşteptările tale acolo, aş dori să ştiu dacă eşti mulţumit de locul şapte din Turul Elveţiei sau ai avut speranţe mai mari pentru acea cursă?

Mă simt bine după Turul Elveţiei. Am avut un program încărcat începând cu luna mai: am fost în Turul Californiei, apoi am venit în Europa, unde a avut loc un cantonament în cadrul căruia ne-am antrenat pentru contratimpul pe echipe, după care am mers în Elveţia, totul culminând cu un cantonament cu echipa. Sunt încrezător în forma mea şi în abilitatea de a mă recupera, iar până la startul Turului Franţei voi fi perfect odihnit.

– Ce părere ai despre traseul Turului Franţei?

Nu am avut ocazia să analizez profilul etapelor cu atenţie, dar voi face asta în următoarele zile. Din cauza programului meu, nu am putut să inspectez traseul, aşa cum a făcut-o Cadel Evans.

– Care sunt obiectivele tale acolo? Tricoul alb, o nouă clasare bună la general?

Tricoul alb nu a fost un obiectiv anul trecut şi nu va fi nici acum. În 2012, l-am obţinut deoarece am fost în grupul principal zi de zi, ajutându-l pe Cadel. Dacă îl voi obţine din nou, mă voi bucura să îl port încă o dată, însă nu mă voi axa pe câştigarea sa. Nu rezultatul meu va fi important, ci să îl ajut pe Cadel să câştige din nou. Dacă voi fi zi de zi alături de el în frunte, atunci  cu siguranţă voi termina sus la general. Însă obiectivul va fi să îl ajut pe Cadel să prindă un nou podium.

– Între finalul ediţiei precedente şi startul acesteia, care sunt îmbunătăţirile pe care le-ai făcut?

O mare parte a pregătirii mele din acest an, în special înaintea sezonului, s-a axat pe îmbunătăţirea abilităţilor mele la contratimp şi pe munte, deoarece la aceste capitole am fost deficitar în 2012. Succesul din Turul Californiei mi-a oferit o încredere suplimentară şi a demonstrat progresele făcute la cele două capitole. Am câştigat contratimpul individual în căţărare, o victorie venită după o combinaţie între contratimp şi căţărare.

– Te-ai gândit la ce vei face după Turul Franţei?

Dacă totul merge bine, voi concura în Turul Colorado, în luna august. Este o cursă care se desfăşoară în statul unde locuiesc şi m-am bucurat de ea de fiecare dată până acum. Mi-ar plăcea să o câştig (n.r. anul trecut, Tejay van Garderen a terminat pe doi). În afară de asta, nu mi-am stabilit nimic. Turul Franţei este tot ce mă interesează în acest moment.

Brian Cookson: “UCI are nevoie de o schimbare”

În luna septembrie, 42 de membri din întreaga lume ai Uniunii Cicliste Internaţionale îşi vor alege preşedintele pentru următorii patru ani. În mod normal, Pat McQuaid ar fi fost acesta, deoarece irlandezul era singurul candidat până mai acum câteva săptămâni, când Brian Cookson, actualul preşedinte al Federaţiei Britanice de Ciclism, a anunţat că va fi adversarul lui McQuaid.

În vârstă de 61 de ani, Brian Cookson se află la conducerea ciclismului britanic din 1997, sportul din Albion cunoscând cea mai bună perioadă din istorie de când el a fost ales (cei interesaţi să cunoască mai multe aspecte despre viaţa şi cariera englezului, le pot găsi aici). Personal, am fost curios să aflu de ce a ales să candideze la şefia UCI, cum vede situaţia ciclismului actual şi ce reforme propune, dacă va fi ales. Pentru asta, l-am contactat pe Brian Cookson la finalul săptămânii trecute şi el a avut amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări. Ce a ieşit, în interviul de mai jos.

– Domnule Cookson, de ce aţi candidat la postul de preşedinte al Uniunii Cicliste Internaţionale?

Deoarece iubesc ciclismul şi cred cu tărie că UCI are neapărată nevoie de o schimbare completă la nivelul conducerii.

– Iniţial v-aţi arătat susţinerea pentru Pat McQuaid, dar lucrurile au luat o altă întorsătură între timp, iar dumneavoastră aţi fost deranjat de faptul că vechile probleme nu s-au rezolvat. Care sunt aceste probleme?

Toată munca bună depusă de UCI a fost afectată de lipsa de încredere pe care oamenii o au în liderii săi. Pentru prea mulţi oameni, sportul nostru este asociat cu dopajul, cu deciziile luate în spatele uşilor închise şi cu conflicte avute cu membri importanţi ai familiei ciclismului.

– De ce nu au dispărut aceste probleme până acum?

Multe dintre ele pleacă de la două lucruri, dopajul şi felul cum a fost guvernată UCI, schimbările fiind făcute fără o consultare adecvată în prealabil. Atunci când sponsorii, companiile TV şi fanii sunt afectaţi, de obicei este vorba despre unul dintre aceste două lucruri sau chiar de ambele.

– În cazul în care deveniţi preşedinte UCI, care vor fi obiectivele dumneavoastră, care credeţi că sunt schimbările majore de care are nevoie ciclismul?

Dacă voi fi ales, atunci voi:

– crea o Uniune Ciclistă Internaţională mai deschisă şi mai modernă, ce va colabora cu toţi cei implicaţi în acest sport pe care îl iubim

– separa procedurile ce ţin de lupta anti-doping de conducerea sportului

– crea o structură decizională şi o cultură bazate pe un mediu mult mai familial

– asigura o transparenţă totală în luarea deciziilor-cheie

– avea o strategie clară pentru dezvoltarea ciclismului global la fiecare nivel

– avea grijă ca acoperirea TV şi parteneriatele cu sponsorii să aducă încasări mai mari, pentru a ajuta la dezvoltarea ciclismului

Detalii ale viziunii mele pentru UCI vor fi incluse în manifestul electoral pe care îl voi face public luna aceasta.

– Vă gândiţi şi la schimbarea calendarului World Tour şi la modalitatea de acordare a licenţelor pentru echipe?

Avem nevoie de o reformă completă a structurii, astfel încât fanii să o înţeleagă mai uşor, să devină mai atractivă pentru sponsori şi să se bucure de mai multă stabilitate. Aceste aspecte vor ajuta întregul proces şi vor creşte transparenţa în ceea ce priveşte acordarea licenţelor World Tour, pentru care vor conta criterii etice şi financiare mult mai puternice.

– Cum îşi poate recâştiga ciclismul credibilitatea după aceşti ultimi ani tumultuoşi, pentru ca fanii şi sponsorii să se întoarcă la acest sport?

Indiferent dacă sunt sponsori, rutieri, fani sau reprezentanţi ai companiilor TV, oamenii trebuie să aibă încredere în UCI ca organism de conducere responsabil. Voi colabora cu Agenţia Mondială Anti-Doping pentru a crea o unitate independentă care să se ocupe de toate aspectele ce ţin de lupta anti-doping, deoarece e foarte important să recâştigăm încrederea tuturor pe parcursul acestui proces.

– În ultimii ani, ciclistele profesioniste s-au plâns de lipsa susţinerii, a curselor şi a banilor. Aveţi un plan pentru a aduce modificări şi aici?

Recent, Federaţia Britanică de Ciclism a lansat o strategie pentru a transforma ciclismul britanic pentru femei, iar ca preşedinte UCI, înlesnirea accesului femeilor, indiferent de nivel, va fi una dintre priorităţile mele. A venit momentul să impunem un salariu minim la nivel profesionist pentru rutierele din primul eşalon, dar şi pentru a susţine premii egale pentru femei în cursele organizate sub egida UCI.

– Cum îi veţi convinge pe membrii din întreaga lume să vă voteze pe dumneavoastră, şi nu pe Pat McQuaid, care este preşedinte de opt ani deja?

Aceasta nu e o campanie anti-Pat, însă Uniunea Ciclistă Internaţională are nevoie de o schimbare la nivelul conducerii. Au fost câteva greşeli în această guvernare, în special legate de dopaj, iar sportul nu poate continua să înainteze până când nu vor fi rezolvate. Principiile unei conduceri oneste, deschise şi transparente au constituit o parte integrantă a transformării Federaţiei Britanice de Ciclism şi sunt încrezător că le pot implementa şi la UCI.

Gianni Savio: “Lo Scudetto rămâne obiectivul nostru”

În ciuda faptului că nu a obţinut un succes de etapă, Androni Giocattoli-Venezuela a fost una dintre protagoniste în Giro. Odată cu încheierea Corsei Rosa, echipa italiană a intrat în a doua jumătate a sezonului, ce va aduce şi mai multe competiţii în care va lua startul. Evident, cele mai importante vor fi cele de pe teren propriu, deoarece Androni vrea să câştige un nou titlu naţional. Mai multe despre asta, în interviul următor, pe care Gianni Savio, managerul grupării peninsulare, l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Domnule Savio, sunteţi mulţumit de cum s-a descurcat Androni Giocattoli-Venezuela în Turul Italiei?

Da, sunt satisfăcut, deoarece am stabilit un record în Giro, 1680 de kilometri de evadare. În fiecare zi ne-am aflat în evadări. Dacă îţi aminteşti discuţia noastră precedentă, obiectivul înainte de start a fost un top zece la general cu Franco Pellizotti şi o victorie de etapă. Franco Pellizotti e acum în top zece, după ce s-a întâmplat cu Mauro Santambrogio, iar noi am fost aproape de un succes în două rânduri, prin Fabio Felline, care a terminat o dată pe locul secund, iar într-o altă ocazie a fost prins când mai erau doar 300 de metri. Îţi spun sincer, sunt fericit, deoarece mulţi suporteri iubesc echipa noastră pentru filosofia pe care o avem şi pentru că atacăm în permanenţă. Suntem o echipă Pro Continentală şi nu avem bugetul grupărilor mari, însă promovăm un ciclism curat. Nu puteam face mai mult de atât în acest Giro. În 2012 am câştigat două etape, dar atunci a fost un cu totul alt Tur al Italiei. Nu erau bonificaţii, iar asta ne-a ajutat. Acum, am fost în mai multe evadări, însă din cauza bonificaţiilor, plutonul a tras mereu să le anihileze.

– Sunteţi manager de trei decenii. A fost acesta cel mai dur Giro în care aţi participat?

Din punctul meu de vedere, da, categoric! Din păcate, am avut ploaie, zăpadă, o vreme foarte urâtă, cu temperaturi extrem de scăzute. Pentru ciclişti a fost foarte greu, tocmai de aceea, rutierii mei şi toţi ceilalţi care au terminat cursa merită felicitaţi.

– În afară de Pellizotti, de la Androni a mai atras atenţia Diego Rosa, care a mers mult peste aşteptări.

Pentru mine, Diego Rosa a fost cel mai bun rutier al echipei. Mă bucur pentru că are contract doi ani cu noi şi voi renegocia înţelegerea, astfel încât el să primească mai mulţi bani şi să rămână aici până la finalul lui 2015. Are un potenţial mare şi cred că va deveni un căţărător foarte bun, dar nu unul pur. E tânăr şi are posibilitatea să devină un ciclist de clasament general.

– Pe de altă parte, la finalul stagiunii, există riscul ca Androni să rămână fără câţiva dintre rutierii importanţi.

Poate unii ciclişti sunt doriţi de echipe de World Tour, iar dacă aşa vor sta lucrurile, eu nu mă voi opune ca Franco Pellizotti, spre exemplu, să câştige mai bine. Dacă vor pleca, voi descoperi mereu alţi rutieri. Recent, l-am adus pe Andrea Zordan, care a obţinut şase victorii la tineret anul acesta. Pe lângă asta, negociez în continuare cu guvernul din Venezuela şi sunt şanse mari să devenim echipă de World Tour în 2015.

– Care sunt obiectivele lui Androni pentru restul sezonului?

Cel mai important rămâne Campionatul Naţional pe echipe, pentru noi contează mai mult decât cel individual. Evident, îmi doresc ca Franco Pellizotti să repete succesul din 2012, dar cel mai mult vreau să luăm încă o dată Lo Scudetto. Ar fi al patrulea consecutiv, după cele din 2010, 2011 şi 2012. Un record, un “poker” care ne-ar asigura prezenţa în ediţia de anul viitor a Turului Italiei.

– Aţi stabilit cursele în care Androni va participa în această vară?

Ieri am fost pe podium în Grosser Preis des Kantons Aargau, cursă de o zi desfăşurată în Elveţia. Apoi, vom merge în Route du Sud şi în Turul Sloveniei, unde vom trimite echipa a doua. În iulie, vom veni la tine în ţară, pentru Turul Sibiului, dar vom concura şi în Turul Venezuelei, o cursă foarte importantă pentru noi. Apoi, august va aduce Tripticul Lombard – Tre Valli Varesine, Coppa Ugo Agostoni şi Coppa Bernocchi.

Marco Pastonesi: “Nibali e liderul ciclismului italian”

Doi ani au avut de aşteptat gazdele din Giro pentru a vedea din nou un rutier propriu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acesta a fost Vincenzo Nibali, care a câştigat de o manieră categorică tricoul roz, obţinând pe parcurs şi două victorii entuziasmante, la Polsa şi Tre Cime di Lavaredo, aceasta din urmă fiind una dintre căţărările mitice ale Corsei Rosa.

La câteva luni după prima discuţie pe care am avut-o cu Marco Pastonesi, l-am contactat din nou pe jurnalistul Gazzetei dello Sport, care a avut amabilitatea să facă pentru Cafe Roubaix o analiză a Il Giro 2013 şi a principalilor actori de acolo, dar şi a şanselor italienilor la ediţia centenară a Turului Franţei.

– Domnule Pastonesi, cum aţi descrie ediţia din acest an a Turului Italiei?

A fost o cursă frumoasă, însă nu neapărat pentru rutieri. Bradley Wiggins era de aşteptat să ofere mai mult, dar a fost şocat, la propriu, de ploaie şi de coborâri. Nu cred că a fost ieşit din formă, sunt convins că a fost o problemă mentală. A ieşit din cursă prea devreme. Ryder Hesjedal şi-a forţat “motorul” prea mult în etapa de contratimp şi a abandonat apoi, deoarece a rămas fără nicio picătură de energie; pentru el chiar a fost o problemă fizică. În ceea ce îl priveşte pe Cadel Evans, acesta nu a venit 100% pregătit pentru Giro şi are 36 de ani, e deja bătrân şi nu se mai poate recupera cum trebuie. Apoi, Rigoberto Uran nu este un campion, nu e obişnuit să concureze ca un lider. Michele Scarponi este un ciclist bun, însă nu are un “motor” la fel de puternic ca Vincenzo Nibali. Nibali nu a avut adversari puternici, dar cursa a fost frumoasă, datorită vremii, care a schimbat totul. În fiecare zi apărea un nou obstacol, nu pe hartă, ci din cauza vremii: ploaie, zăpadă, frig. Au fost zile de iarnă în timpul verii, iar viaţa rutierilor a fost extrem de grea.

– Sunteţi de părere că Wiggins a subestimat Turul Italiei, aşa cum a spus Stefano Garzelli?

Nu cred că a fost vorba despre aşa ceva. A avut mai multe probleme: cu vremea, cu coborârile şi cu echipa, care nu a fost foarte puternică. În plus, columbienii nu au fost la fel de loiali ca alţi colegi de-ai săi. Evident, a existat şi o problemă la nivel mental, deoarece după tot ce a reuşit sezonul trecut, anul acesta nu a fost 100% concentrat şi motivat. Fizic a stat bine, am văzut asta în contratimpul individual din prima săptămână, greutatea lui a fost cea potrivită, însă a întâmpinat prea multe obstacole la nivel mental.

– Cât de important a fost triumful lui Vincenzo Nibali pentru el şi Italia?

Este o victorie enormă pentru tot ciclismul italian. Avem nevoie de un ciclist aşa cum e Vincenzo: el este curat, puternic, deschis şi îmi place foarte mult. E un lider adevărat, este foarte italian şi are în spate o poveste frumoasă: născut în Sicilia, plecat în Toscana pentru a face ciclism, s-a confruntat cu sărăcia de mic, a fost un rebel, iar bicicleta l-a îndrumat pe drumul cel bun. Oamenii îl plac mult, se bucură de prezenţa lui şi chiar dacă nu are carisma lui Mario Cipollini sau Marco Pantani, inspiră siguranţă.

– V-a impresionat ceva anume la Nibali?

Faptul că a fost în permanenţă relaxat, conştiincios şi a avut o atitudine pozitivă. Nu a dat niciun rateu, nu a fost ameninţat de nimeni şi a controlat în permanenţă cursa.

– După Giro, a spus că se va concentra pe Campionatele Mondiale de la Florenţa. Ce şanse consideraţi că are acolo?

Nu prea mari, deoarece va fi obligat să ajungă singur la final pentru a câştiga. Ultima căţărare e plasată cu doar câţiva kilometri înainte de sosire. Asta îl avantajează, însă trebuie să facă o cursă perfectă şi să ajungă singur acolo, ceea ce nu va fi deloc uşor.

– Credeţi că Vincenzo Nibali a atins un nivel de maturitate care să îi permită să lupte pentru Turul Franţei începând cu anul viitor?

Categoric! Dacă va avea o echipă mai puternică şi o pregătire axată doar pe Marea Buclă, poate câştiga tricoul galben.

– Mai este posibilă “dubla” Il Giro-Le Tour în zilele noastre?

Eu aşa cred, dar rutierii sunt de o cu totul altă părere şi e posibil ca ei să aibă argumente mai bune decât ale mele.

– În afară de Nibali, ce alţi italieni v-au mai lăsat o impresie frumoasă în Corsa Rosa?

Fabio Aru, care e foarte tânăr şi a arătat o atitudine potrivită. Mi-au plăcut mentalitatea lui şi felul cum a concurat, iar experienţa de anul acesta îl va ajuta mult pe viitor. Elia Viviani a luptat din greu la sprinturi şi cred că poate fi mulţumit de cum s-a descurcat, chiar dacă nu a obţinut un succes.

– Ce părere v-a lăsat episodul Danilo Di Luca, cum apreciaţi impactul pe care l-a avut asupra cursei?

Îmi pare rău pentru el, deoarece este un om disperat. E povestea unui bărbat care are probleme cu soţia, cu banii şi cu viaţa lui. Nu a avut un impact mare în Giro, mai ales că în pluton nu a mai existat un nivel atât de ridicat al dopajului ca în anii anteriori. Paradoxal mi se pare cazul lui Sylvain Georges, deoarece acolo e o cu totul altă poveste. E tânăr şi este francez, iar despre francezi s-a tot spus că nu au legături cu dopajul. Cazul lui Georges a arătat că acest lucru nu e adevărat.

– Se apropie Turul Franţei, ce aşteptări aveţi de la cicliştii italieni?

Nu prea multe, pentru că nu avem un om care să lupte în clasamentul general. Damiano Cunego este un fost rutier, nimeni nu ştie ce să facă cu el, iar Damiano e primul care trebuie să afle ce se întâmplă, e primul care trebuie să se cunoască. Sper să mă înşel, însă nu cred că va fi aşa. Sunt curios ce va face Moreno Moser, un ciclist tânăr, foarte bun şi curat, care îmi place mult. Sper să primim câteva răspunsuri, mai ales după ce în clasicele de primăvară nu şi-a arătat talentul. Din anumite motive, nu este uşor să concureze în aceeaşi echipă cu Peter Sagan. Oricum ar fi, aştept ceva din partea lui. În ceea ce îl priveşte pe Ivan Basso, nu mai sper nimic de la el, este un rutier care nu mai are un “motor”, el a dat tot ce a avut mai bun în timpul anilor marcaţi de dopaj.

Stijn Devolder: “Turul Flandrei încă mai e un obiectiv pentru mine”

Şi-a arătat potenţialul în clasicele de primăvară înainte de a împlini 18 ani, câştigând de două ori versiunea pentru juniori a Turului Flandrei. După ce a devenit profesionist, a repetat acele rezultate şi s-a impus de două ori la rând în De Ronde, o performanţă pe care nu a reuşit-o nici măcar Eddy Merckx. Un bun rutier de contratimp, Devolder a confirmat şi în cursele pe etape, în palmaresul său aflându-se succese victorii în Cele Trei Zile de la De Panne, Turul Austriei, Turul Belgiei şi Turul Algarve.

Ajuns la 33 de ani, belgianul a semnat în toamna lui 2012 cu RadioShack-Leopard, alături de care a participat sezonul acesta în clasicele pe pavate, unde a fost unul dintre cicliştii care l-au ajutat pe Fabian Cancellara să se impună în E3 Prijs Harelbeke, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. După acele curse, rutierul flamand a luat o pauză de câteva săptămâni, revenind în competiţii odată cu Turul Belgiei, care se desfăşoară zilele acestea.

La finalul etapei secunde, ajutat de Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui RadioShack-Leopard, am stat de vorbă cu Stijn Devolder, pentru a afla ce părere are acesta despre prima parte a sezonului şi care sunt planurile sale pentru următoarele luni.

– Stijn, ce a însemnat pentru tine venirea la RadioShack-Leopard?

A fost un transfer foarte bun şi pot spune că am fost inspirat să vin aici, pentru că lucrurile au reintrat pe făgaşul normal, iar eu am avut o primăvară bună. A fost un nou start, deoarece cariera mea nu a mers deloc aşa cum mi-am dorit în ultimele două sezoane. Acum am revenit la un nivel foarte bun şi aştept a doua jumătate a sezonului cu un moral foarte puternic.

– În clasicele de primăvară ai sperat să obţii un rezultat personal bun?

Nu, deoarece Fabian Cancellara a fost singurul nostru lider pentru acele curse. El a mers excelent, cu victorii în Harelbeke, Flandra şi Roubaix. Şi pentru mine a fost un succes să fac parte din acea echipă, chiar a însemnat mult şi m-a ajutat să devin mai încrezător pentru ce va urma de acum înainte.

– Zilele acestea te afli în Turul Belgiei. Cum au fost primele două etape? (n.r. Stijn Devolder este la doar 20 de secunde în urma liderului)

Au fost etape foarte periculoase şi nervoase, din cauza ploii şi a căţărărilor. Joi s-au creat şi nişte “borduri”, dar eu m-am aflat în grupul din faţă, alături de alţi trei colegi, iar acum suntem bine clasaţi pentru a bifa un rezultat important.

– Ai aşteptări mari în ceea ce priveşte ierarhia generală?

Sincer să fiu, da! Primul meu obiectiv a fost să trec fără probleme de aceste două etape şi am reuşit asta. Vineri voi încerca să fac un contratimp bun, după care în ultimele două zile, care vor fi foarte dificile, sper să fiu în continuare la un nivel ridicat, astfel încât să obţin o clasare bună la finalul cursei.

– Ce părere ai despre contratimpul individual de la Beveren?

Este plat şi are doar 15 kilometri, iar aceste caracteristici mi se potrivesc. Chiar cred că pot avea o evoluţie bună, deşi la start se va afla şi Tony Martin, campionul mondial. Nu doar el, ci şi Fabian Cancellara va putea emite pretenţii la un loc fruntaş, dar asta nu mă descurajează şi sper să termin cu un rezultat important.

– Ce obiective ţi-ai trasat pentru următoarele luni ale sezonului?

În iunie voi participa în Turul Elveţiei, după care voi concura la Campionatele Naţionale, deoarece traseul de anul acesta mi se potriveşte şi voi încerca să profit de oportunităţile pe care le voi avea. Şi Turul Franţei va fi important: acolo îl voi ajuta pe Andy Schleck, dar voi căuta şi să obţin o victorie de etapă.

– Pentru viitor, te mai gândeşti la un succes în clasicele pe pavate?

Categoric, este un obiectiv la care nu am renunţat. Asta îmi doresc pentru sezoanele următoare, să revin la un nivel foarte ridicat şi să mă impun din nou în Turul Flandrei. Chiar dacă traseul vechi, pe care am câştigat, îmi place mai mult, sunt foarte motivat să câştig şi pe noul traseu. Nici Paris-Roubaix nu iese din discuţie: nu am câştigat niciodată această clasică şi mi-ar plăcea să mi-o trec în palmares într-o bună zi.

“Diavolul Roşu”, invitat la Cafe Roubaix

An de an, poate fi văzut în Franţa, Italia, Elveţia, Belgia sau Olanda, de obicei pe munte, acolo unde aleargă după ciclişti, îi încurajează şi îi ameninţă (în glumă, evident) cu tridentul său. E şi normal să facă asta, în condiţiile în care el este “Diavolul Roşu”, cel care şi-a făcut loc în cultura populară a ciclismului încă din perioada interbelică, datorită benzilor desenate ale vremii.

Cine e acest personaj care e la fel de sprinten ca la 20 de ani, deşi nu de mult a împlinit 63? Didi Senft, poate cel mai celebru fan al ciclismului din lumea întreagă. Născut în Reichenwalde, o mică localitate din Brandenburg, germanul a ajuns o prezenţă constantă în cursele de ciclism, mai ales în Marile Tururi, fiind recunoscut de toată lumea, de la rutieri la fani, şi de la organizatori la sponsori.

Înainte de startul Turului Italiei, l-am contactat pe Didi Senft pentru un interviu şi acesta a avut amabilitatea de a accepta să-mi răspundă la câteva întrebări, legate de ciclism şi pasiunea sa pentru sport. Cu nebunia creată de Giro, am aşteptat pentru un moment de pauză pentru a posta interviul, iar acesta a venit luni, în a doua zi de odihnă a Turului Italiei. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Didi, cum ai descoperit ciclismul?

Aveam zece ani când am văzut prima competiţie, Cursa Păcii. De atunci am devenit fan al acestui sport. Apoi, cu timpul, urmărind Turul Franţei în anii ’70, mi-a venit ideea “diavolului roşu”.

– Eşti unul dintre cei mai cunoscuţi fani din lumea ciclismului. Cum te întâmpină rutierii când te văd pe munte?

După ce trec oamenii de clasament general şi ajung sprinterii, aceştia îmi iau furca din mână, o trec de la unul la altul şi fac tot felul de glume. Ne înţelegem foarte bine.

– Ai vreun ciclist favorit?

Am mai mulţi, dar nu voi spune cine sunt. În curse, îi încurajez pe toţi.

– La câte curse mergi într-un an?

Din cauza dificultăţilor financiare, la tot mai puţine acum. Oricum, nu ratez Il Giro, Turul Elveţiei, Turul Franţei şi Campionatele Mondiale. Din păcate, acasă, în Germania, există tot mai puţine curse la care merg.

– Ştiu că o altă pasiune de-a ta este să construieşti biciclete. Ce ai mai făcut recent?

Chiar acum construiesc o bicicletă nouă, pentru a 101-a ediţie a Turului Franţei, din 2014. Am nevoie de 1000 de bidoane, pe care vreau să le sudez, dar momentan am doar câteva sute, deoarece în ziua de azi este din ce în ce mai greu să faci rost de bidoane, în condiţiile în care acestea merg la muzee.

– Apropo de Turul Franţei, cine sunt favoriţii în acest an?

Alberto Contador, Bradley Wiggins şi Chris Froome, care nu cred că va mai sta pe loc la această ediţie. În ceea ce mă priveşte, aştept cu nerăbdare finişul de pe Mont Ventoux, de Ziua Naţională a Franţei. Sunt convins că vor veni sute de mii de oameni acolo, va fi nebunie curată.

– Care sunt cele mai plăcute amintiri de la cursele urmărite?

Prima ar fi Jocurile Olimpice de la Sydney, când Jan Ullrich, Alexandr Vinokourov şi Andreas Klöden, toţi de la echipa Telekom, au terminat pe podium. Atunci m-am aflat la doar 30 de metri de locul unde s-a desfăşurat ceremonia de premiere. De asemenea, mi-a plăcut şi la Campionatele Mondiale din 1995, care au avut loc în Columbia. Am stat zece zile acolo şi a fost fantastic, dintre cele 20 de ediţii ale Mondialelor la care am fost, acolo m-am simţit cel mai bine. Am mers şi la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, unde am petrecut zece zile incredibile, la Chicago. Tot în trecut, am mers în Sicilia, unde suporterii sunt cu adevărat incredibili, am ajuns de două ori la Cercul Polar de Nord, şi vreme de 13 zile am vizitat 13 oraşe, între care Amsterdam, Monte Carlo şi Oslo, îmbrăcat ca Michael Jackson.

– Ai avut parte de vreo experienţă inedită?

Da, în 1996, atunci când am fost în Turul Franţei. Mă aflam pe Col du Galibier, iar condiţiile erau teribile acolo, deoarece ninsese, iar stratul de zăpadă avea 20 de centimetri. A fost foarte frig, vântul a bătut cu putere şi mi-a rupt toate steagurile. În plus, plutonul nici nu a mai trecut pe acolo, pentru că etapa a fost scurtată la doar 46 de kilometri. Nici nu a mai contat, deoarece Bjarne Riis a luat tricoul galben şi a câştigat cursa în culorile lui Telekom.

– Dacă tot a venit vorba de experienţe inedite, te-ai confruntat cu probleme din cauza pasiunii tale?

Destul de des. Cel mai neplăcut moment a fost la ediţia din 2006 a Turului Elveţiei, atunci când mă aflam la Arosa, iar poliţia a venit să mă aresteze, pentru că scrisesem un mesaj pe şosea cu vopsea. Apoi, m-au luat în maşina lor şi m-au dus la bancă, să scot bani şi să plătesc amenda. Câteva săptămâni mai târziu, a venit o hotărâre judecătoarească din Chur, conform căreia trebuia să mai plătesc 1000 de franci elveţieni. Am făcut asta şi am mai dat încă 28 de euro, pentru a transfera aceşti bani.

– Mai vreau să te întreb ceva: în afară de ciclism, ce sporturi mai urmăreşti, ce pasiuni mai ai?

În ceea ce priveşte sporturile, îmi plac toate, mai puţin dresajul ecvestru. Atunci când nu sunt la o cursă de ciclism, pot fi prezent la alte sporturi: sunt şi drac de golf, tridentul meu fiind format din trei crose de golf sudate, drac de fotbal la Campionatele Europene şi Mondiale, drac de gheaţă la hochei, pentru care am o bicicletă aflată pe 1000 de pucuri, drac de schi la Turneul Celor Patru Trambuline, dar şi Moş Crăciun. Evident, atunci când mă aflu acasă, sunt în atelierul meu, acolo unde construiesc biciclete.

Claudio Corti: “Colombia vrea o etapă în Giro”

Una dintre cele trei echipe care au primit invitaţii pentru a 96-a ediţie a Turului Italiei, Colombia nu a dezamăgit în prima jumătate a cursei, implicându-se în mai multe evadări şi chiar bifând un loc pe podium, la Florenţa, prin Jarlinson Pantano, care a terminat pe locul al treilea. În afară de acesta, şi Robinson Chalapud a ieşit în evidenţă, adunând puncte care l-au ajutat să urce pe poziţia secundă în clasamentul căţărătorilor.

Pe lângă cei doi rutieri menţionaţi mai sus, gruparea manageriată de Claudio Corti îi mai are pe Darwin Atapuma şi Fabio Duarte, cu care speră să se faca remarcată odată cu apariţia munţilor înalţi, în a doua săptămână. Mai multe despre obiectivele echipei sud-americane, în interviul următor, pe care Claudio Corti l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Domnule Corti, care este atmosfera în tabăra Colombiei înainte de debutul într-un Mare Tur?

Toată lumea e fericită. Rutierii noştri au aşteptări mari, deşi ştiu că va fi o cursă la un cu totul alt nivel decât cele în care au concurat până acum. Columbienii au atitudinea potrivită pentru a aborda o competiţie de anvergura Turului Italiei.

– Este echipa sub presiune din cauza lipsei de victorii în 2013?

Nu, absolut deloc. Pe vremea când eram ciclist, îmi amintesc că am participat într-un Giro cu echipa Sammontana, iar Moreno Argentin ne-a adus acolo primul succes al sezonului. Nu ar fi pentru prima dată când o grupare ar sparge gheaţa în Turul Italiei.

– Cine va fi liderul echipei?

Nu aşa vom pune problema, chiar dacă avem doi sau trei rutieri foarte buni. Nu ne dorim să ne bazăm pe un singur lider. Evident, în ultima săptămână, atunci când vor apărea căţărările cele mai dificile, Darwin Atapuma va fi sprijinit de colegii săi. Totuşi, până atunci, sper că desfăşurarea cursei ne va arăta cine este liderul nostru.

– Şi care vor fi obiectivele Colombiei pentru Corsa Rosa?

Să onorăm cursa, deoarece reprezentăm Columbia şi trebuie să concurăm cu onoare şi cu respect. Vrem să câştigăm o etapă, asta contează cel mai mult. Clasamentul general nu e atât de important pentru mine. Îmi doresc mai mult ca echipa să fie combativă, puternică şi să crească de la o săptămână la alta.

– Ar putea tricoul albastru să devină o ţintă în a doua jumătate a cursei?

Categoric! Lucrurile vor fi clare în acea ierarhie doar în ultima săptămână, ceea ce înseamnă că nu va conta prea mult ce se va întâmpla în primele etape. Căţărările mari vor decide câştigătorul tricoului albastru.

– Ce părere aveţi despre traseul Turului Italiei?

Este frumos, dar, în acelaşi timp, dificil, şi chiar dacă avem mulţi kilometri de contratimp, nu cred că această probă va avea un impact atât de mare asupra clasamentului general. Il Giro din 2013 are şapte finişuri în căţărare, iar acestea vor oferi o formă ierarhiei finale. Ca să fiu mai precis, Galibier, Val Martello şi Tre Cime di Lavaredo vor conta cel mai mult.

Chris Horner: “Nu mă gândesc la retragere”

Unul dintre cei mai simpatici rutieri din pluton, Chris Horner se află în al 17-lea sezon ca profesionist, fiind unul dintre veteranii plutonului. Americanul, fost câştigător al Turului Ţării Bascilor şi Turului Californiei, a arătat în prima parte a stagiunii că vârsta nu reprezintă un obstacol pentru el, terminând pe locul şase Tirreno-Adriatico, cursă care s-a bucurat de prezenţa mai multor ciclişti importanţi.

Din păcate pentru Horner, odată cu Turul Cataluniei s-a confruntat cu probleme la genunchi, din cauza cărora a ratat mai multe curse, printre care şi Turul Californiei. Totuşi, lovitura primită nu l-a descurajat pe rutierul echipei RadioShack-Leopard, care speră să revină mai puternic în a doua jumătate a stagiunii. Despre obiectivele sale, dar şi planurile pentru viitor, în interviul următor, la a cărui realizare m-a ajutat Philippe Maertens, ofiţerul de presă al lui RadioShack-Leopard.

– Chris, ai 41 de ani, dar în continuare evoluezi la nivel înalt. Ce te motivează să mergi mai departe?

Ceea ce m-a determinat să mă apuc de ciclism: cursele şi bucuria de a concura alături de colegi. Atunci când participi într-o cursă, te gândeşti mereu doar la ea şi te simţi bine bine. Chiar şi etapele nebune, dificile, au propriul lor farmec. Evident, speri să nu ai parte de multe dintre acestea, iar atunci când termini astfel de curse şi ai scăpat de o căzătură, te simţi şi mai bine.

– Va fi 2013 ultimul tău sezon ca profesionist sau este asta o decizie pe care o vei lua în toamnă?

Sincer să fiu, sper ca anul acesta să nu fie ultimul pentru mine în pluton. Vreau să mai continui multă vreme.

– Din  păcate, o accidentare te-a împiedicat să participi în Turul Californiei, unul dintre obiectivele tale.

Într-adevăr, Turul Californiei e mereu un obiectiv pentru mine. Este cea mai frumoasă cursă din Statele Unite, o cursă de-a dreptul fantastică, la startul căreia se prezintă mulţi rutieri foarte buni. Ratez Turul Californiei, dar sper să particip în Turul Elveţiei şi Turul Franţei, după care îmi doresc să fiu prezent în Turul Spaniei şi la Campionatele Mondiale. Ca profesionist la acest nivel, ai multe curse frumoase în care poţi să mergi.

– Te-ar fi avantajat traseul Turului Californiei din acest an, cu multe finişuri în căţărare.

Este adevărat, e un traseu care mi-ar fi plăcut, deşi trebuie să recunosc că atunci când am câştigat, am avut parte de cel mai bun traseu, cu cele două sosiri în urcare şi acel contratimp individual valonat. Totul a mers de minune atunci.

– Ai spune că este cea mai dificilă ediţie a Turului Californiei?

Cred că în 2011 a fost mult mai grea cursa.

– Atunci când ai câştigat.

Da, exact. Ediţia aceasta va fi dificilă, însă sunt de părere că finişurile în ascensiune pe care le-am avut în urmă cu doi ani au fost mai dure. Categoric, etapa secundă de acum şi cea care se va încheia pe Mount Diablo vor fi extrem de importante în stabilirea ierarhiei generale.

– Turul Californiei nu este cursă de World Tour. Crezi că ar trebui să facă parte din calendarul mondial, deşi asta ar însemna ca echipele americane mai mici să nu mai fie primite la start?

Ar fi fabulos să facă parte din World Tour, dar partea mai puţin plăcută ar fi că echipele de aici nu vor mai fi invitate. Totuşi, mi-ar plăcea ca Turul Californiei să ajungă în World Tour, pentru a atrage la start şi mai mulţi ciclişti importanţi, chiar dacă asta ar presupune un efort financiar mai mare din partea organizatorilor, pe care aceştia nu ştiu dacă îl pot face acum.

– Care este nivelul ciclismului american în acest moment, care ai spune că sunt îmbunătăţirile majore din ultimii ani?

În primul rând, o mai bună calitate a plutonului de la an la an, ceea ce a dus la o acoperire mai mare a Turului Californiei şi Turului Colorado. În plus, aceste două curse mari, cele mai importante de pe continent, arată cât de mult a crescut ciclismul în Statele Unite.

– Revenind la tine, care va fi programul tău în a doua parte a sezonului, cât de sigur eşti că vei merge în Turul Franţei?

Singurul lucru de care nu sunt sigur este genunchiul meu. Din cauza acestuia, e dificil de spus când voi fi 100% recuperat şi apt. Dacă aşa ar sta lucrurile în această seară, când facem interviul, atunci aş putea spune fără probleme că voi participa în Turul Elveţiei, Turul Franţei, Turul Spaniei şi Campionatele Mondiale. De asemenea, mi-ar plăcea că concurez şi în Turul Lombardiei, ultima cursă a anului. Ştiu că vreau să particip în toate aceste competiţii, însă totul depinde de genunchiul meu.

– Care este cea mai frumoasă sau importantă victorie pentru tine din întreaga carieră?

Cea din Turul Ţării Bascilor.

– Mai mult decât succesul din Turul Californiei?

Da, pentru că nivelul plutonului prezent acolo a fost extrem de ridicat. Oscar Freire, Joaquim Rodriguez, Samuel Sanchez şi Alejandro Valverde au câştigat cu toţii o etapă. Dacă te uiţi peste lista de start de atunci, vezi ce rutieri mari au concura la acea ediţie: Valverde era primul în lume, Rodriguez urma să îi ia locul în clasamentul mondial, Freire era triplu campion al lumii, iar Sanchez câştigase în 2008 titlul olimpic. Cei mai buni ciclişti din lume s-au aflat acolo, iar eu am câştigat o etapă şi am terminat primul la general, peste toţi.

– Ai spus mai devreme că nu te gândeşti la retragere, dar când asta se va întâmpla, ce planuri ai? Ai vrea să rămâi în ciclism sau vei merge pe un alt drum?

Nu pot oferi un răspuns clar, deoarece nu ştiu ce îmi rezervă viitorul. Pentru a rămâne în ciclism, trebuie să primeşti oferte sau să pui bazele propriei echipe. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp alături de familie, undeva la şase luni sau măcar pe perioada iernii, după care să mă întorc în ianuarie şi să lucrez pentru o echipă, dar acum nu ştiu ce va fi. Aş putea fi chiar şi comentator sportiv. E foarte complicat de spus acum.

Gianni Savio: “O victorie şi un top zece la general”

Pentru al şaselea an la rând, Androni Giocattoli-Venezuela este prezentă în Turul Italiei. La precedentele participări, gruparea peninsulară s-a făcut de fiecare dată remarcată, câştigând nouă etape şi un tricou distinctiv. Cu un nou lider, Franco Pellizotti, care revine în Corsa Rosa după patru ani, Androni speră să fie încă o dată una dintre protagoniste, respectând astfel filosofia managerului său, Gianni Savio.

Pellizotti nu va fi singurul om important al echipei, care se va baza pe mai mulţi ciclişti în tentativa sa de a demonstra că îşi merită locul în Giro. Despre obiectivele şi aşteptările lui Androni, în interviul de mai jos, pe care Gianni Savio mi l-a acordat înainte de startul cursei.

– Domnule Savio, sunteţi mulţumit de victoriile obţinute de echipă sezonul acesta?

Da, sunt extrem de satisfăcut de cum ne-am descurcat până acum, mai ales pentru că Androni e o echipă Pro Continentală, cu un buget mediu. Am început anul excelent, cu succesul lui Mattia Gavazzi, în Turul San Luis, după care am continuat în Settimana Internazionale di Coppi e Bartali, acolo unde Fabio Felline a câştigat prima etapă. Ne-am impus în Route Adélie de Vitré, prin Alessandro Malaguti, iar acum câteva zile, Gavazzi a terminat primul în Giro della Toscana. Au fost toate rezultate foarte bune.

– Echipa pentru Turul Italiei pare foarte solidă şi versatilă.

Aşa este, iar filosofia noastră va fi aceeaşi: să fim protagonişti, să atacăm şi să onorăm cursa. Vom încerca să obţinem o victorie de etapă, dar şi să trimitem un rutier în evadare, deoarece acesta ar fi un important punct de referinţă pentru Franco Pellizotti, care va fi liderul nostru. Astfel, echipa nu va trebui să ducă trena. Vom încerca mereu să fim în prim-plan şi să facem spectacol, mai ales că suporterii noştri ne iubesc pentru această mentalitate.

– Pe lângă o victorie de etapă, ce obiectiv mai aveţi pentru Giro?

Dorim să obţinem o clasare cât mai bună la general cu Franco Pellizotti, campionul naţional al Italiei.

– Realist vorbind, unde credeţi că se poate clasa?

Undeva între locul cinci şi locul zece. Niciodată nu fac predicţii, prefer să fiu prudent. S-a pregătit excelent pentru Giro până acum, este un ciclist cu experienţă şi ştie foarte bine ce are de făcut. Avem antrenori, între care şi profesorul Fabrizio Achino, iar aceştia au pus la punct un program pentru toţi cicliştii noştri. Franco l-a respectat şi s-a pregătit aşa cum trebuia, astfel încât să ajungă la cel mai ridicat nivel în această cursă.

– Aveţi în echipă şi un debutant promiţător, Diego Rosa, cel care anul trecut a câştigat Giro del Friuli Venezia Giulia. Ce aşteptări aveţi de la el?

Diego este un rutier tânăr, aflat la primul sezon ca profesionist. Vine din mountain bike, are potenţial şi a semnat un contract valabil un an cu noi. Giro va fi o bună oportunitate de a căpăta experienţă şi poate va obţine un rezultat bun, nu se ştie niciodată. Oricum, eu nu pun deloc presiune pe el, deoarece tocmai aceasta este cheia pentru a avea rezultate, să nu pui presiune pe ciclişti.

– Credeţi că Mattia Gavazzi va putea fi unul dintre protagonişti la sprinturi?

Ştim cu toţii trecutul lui Mattia, care a fost suspendat, dar nu pentru folosirea unor substanţe dopante, ci pentru consum de cocaină. A scăpat de acele probleme, şi-a schimbat mentalitatea, iar eu sunt de părere că în viaţă este bine întotdeauna să le oferi oamenilor o a doua şansă. A arătat că şi-a revenit, obţinând două victorii până acum, şi chiar cred că va avea un Giro bun.

– Cum vi se pare traseul Turului Italiei?

Toate etapele vor fi importante, deoarece ciclismul este cel mai imprevizibil sport din lume. Evident, se remarcă finişurile foarte dificile de pe Galibier, Tre Cime di Lavaredo şi Bardonecchia, acolo unde se vor crea diferenţe, dar să nu uităm că avem contratimpul de la Saltara, unde Bradley Wiggins va fi principalul favorit. Sunt curios dacă Vincenzo Nibali va reuşi să îi facă faţă acolo şi să atace pe munţii din ultima săptămână.

– Domnule Savio, mai am o întrebare: care este viitorul echipei, după ultimele întâmplări din Venezuela?

Ne aflăm în relaţii foarte bune cu guvernul Venezuelei, iar în luna iulie, înainte de Turul Venezuelei, voi merge acolo, pentru a discuta despre proiectul nostru. Recent, am avut o idee, aceea de a pregăti în Europa naţionala sub 23 de ani a Venezuelei. Acei ciclişti, majoritatea juniori, au concurat deja în Turul Bretaniei şi au avut parte de o experienţă importantă. Proiectul va continua fără probleme.