Tejay van Garderen: “Îl voi ajuta pe Cadel Evans în Turul Franţei”
Nu mai puţin de cinci clasări în top zece a avut Tejay van Garderen în 2013 în cursele pe etape, între aceste rezultate strecurându-se şi o victorie, cea obţinută în a opta ediţie a Turului Californiei, acolo unde americanul în vârstă de doar 24 de ani nu le-a dat nicio şansă adversarilor, confirmând aşteptările puse în el înainte de start.
Evident, realizările sale i-au adus o selecţie în echipa lui BMC pentru Turul Franţei, cursă pe care anul trecut a terminat-o al cincilea, câştigând şi tricoul alb. Chiar dacă nu va fi căpitanul echipei americane, Van Garderen nu exclude o nouă clasare bună, însă asta va depinde de mai mulţi factori. Despre acest subiect, dar şi despre cum a arătat prima jumătate a sezonului pentru el, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sean Weide, ofiţerul de presă al lui BMC.
– Tejay, cum a fost sezonul tău până acum?
Tocmai am terminat Turul Elveţiei, iar înainte de asta am fost în Turul Californiei şi sunt mulţumit de cum am evoluat în ambele curse. În Elveţia, l-am ajutat pe Mathias Frank, în timp ce în California am avut o echipă puternică alături de mine, ceea ce a făcut lucrurile mult mai uşoare. Să am susţinerea întregii echipe a fost puţin intimidant, deoarece nu în fiecare zi Philippe Gilbert, campionul mondial, şi Thor Hushovd, fostul deţinător al titlului, îţi aduc bidoane. Am fost fericit pentru că m-am impus acolo, justificând astfel munca depusă de toată lumea. Am progresat frumos până la acea cursă, cu un loc patru în Paris-Nisa, un loc trei în Criteriul Internaţional şi un loc secund în Turul San Luis. Am muncit mult în timpul iernii şi cred că rezultatele se văd acum. Mi s-a spus că voi avea şansa să fiu liderul lui BMC în câteva dintre cursele scurte pe etape şi acestea m-au ajutat să mă pregătesc bine pentru Turul Franţei.
– Cât de importantă a fost victoria din Turul Californiei? Cât de mult a contat că ai câştigat prima cursă pe etape din carieră pe teren propriu?
Obiectivul nostru a fost să câştigăm şi am reuşit, iar asta a fost extraordinar. Întotdeauna este greu să te impui atunci când eşti unul dintre favoriţi, deoarece toţi sunt cu ochii pe tine, însă cursa a fost dificilă încă de la început, ceea ce a dus imediat la crearea unor diferenţe în clasamentul general. Spre exemplu, în etapa încheiată la Avila Beach, vântul a produs haos în pluton, iar eu am luat tricoul galben mai devreme decât m-am aşteptat. Astfel, am fost obligat să îl apăr vreme de câteva zile. Asta a fost cea mai grea parte, dar a şi arătat cât de solidă a fost echipa. Băieţii au fost foarte motivaţi să mă ajute şi au avut o comportare impresionantă pe Mount Diablo.
– Imediat începe Turul Franţei, însă până să te întreb despre aşteptările tale acolo, aş dori să ştiu dacă eşti mulţumit de locul şapte din Turul Elveţiei sau ai avut speranţe mai mari pentru acea cursă?
Mă simt bine după Turul Elveţiei. Am avut un program încărcat începând cu luna mai: am fost în Turul Californiei, apoi am venit în Europa, unde a avut loc un cantonament în cadrul căruia ne-am antrenat pentru contratimpul pe echipe, după care am mers în Elveţia, totul culminând cu un cantonament cu echipa. Sunt încrezător în forma mea şi în abilitatea de a mă recupera, iar până la startul Turului Franţei voi fi perfect odihnit.
– Ce părere ai despre traseul Turului Franţei?
Nu am avut ocazia să analizez profilul etapelor cu atenţie, dar voi face asta în următoarele zile. Din cauza programului meu, nu am putut să inspectez traseul, aşa cum a făcut-o Cadel Evans.
– Care sunt obiectivele tale acolo? Tricoul alb, o nouă clasare bună la general?
Tricoul alb nu a fost un obiectiv anul trecut şi nu va fi nici acum. În 2012, l-am obţinut deoarece am fost în grupul principal zi de zi, ajutându-l pe Cadel. Dacă îl voi obţine din nou, mă voi bucura să îl port încă o dată, însă nu mă voi axa pe câştigarea sa. Nu rezultatul meu va fi important, ci să îl ajut pe Cadel să câştige din nou. Dacă voi fi zi de zi alături de el în frunte, atunci cu siguranţă voi termina sus la general. Însă obiectivul va fi să îl ajut pe Cadel să prindă un nou podium.
– Între finalul ediţiei precedente şi startul acesteia, care sunt îmbunătăţirile pe care le-ai făcut?
O mare parte a pregătirii mele din acest an, în special înaintea sezonului, s-a axat pe îmbunătăţirea abilităţilor mele la contratimp şi pe munte, deoarece la aceste capitole am fost deficitar în 2012. Succesul din Turul Californiei mi-a oferit o încredere suplimentară şi a demonstrat progresele făcute la cele două capitole. Am câştigat contratimpul individual în căţărare, o victorie venită după o combinaţie între contratimp şi căţărare.
– Te-ai gândit la ce vei face după Turul Franţei?
Dacă totul merge bine, voi concura în Turul Colorado, în luna august. Este o cursă care se desfăşoară în statul unde locuiesc şi m-am bucurat de ea de fiecare dată până acum. Mi-ar plăcea să o câştig (n.r. anul trecut, Tejay van Garderen a terminat pe doi). În afară de asta, nu mi-am stabilit nimic. Turul Franţei este tot ce mă interesează în acest moment.