Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “septembrie, 2013”

Concluzii după Vuelta

Aşa arată clasamentul general final al Turului Spaniei, cursă care s-a remarcat prin spectacol, dramatism, tensiune şi un învingător-surpriză: Chris Horner.

Image

Ciclistul echipei RadioShack-Leopard, despre care nu s-a vorbit la start ca fiind unul dintre favoriţi, a avut o evoluţie ireproşabilă, fără o singură zi slabă, şi-a dominat adversarii pe munte şi a ajuns la Madrid cu tricoul roşu, după o luptă cu Vincenzo Nibali, care va fi ţinută minte peste ani. Astfel, Horner a devenit primul rutier american triumfător în Vuelta, la vârsta de aproape 42 de ani, un record în acest sport.

Gazdele sperau la un succes al unui spaniol, însă au fost nevoite la final să se mulţumească cu ultimul loc de pe podium, ocupat de Alejandro Valverde, şi cu cele trei victorii de etapă obţinute de Joaquim Rodriguez şi Daniel Moreno. În rest, Vuelta a mai consemnat primul succes stagional pentru Philippe Gilbert, campionul mondial, o înfruntare la contratimp între Fabian Cancellara şi Tony Martin, dar şi apariţia unor rutieri tineri, care au început să îşi facă un nume. Aşadar, care sunt concluziile după cea de-a 68-a ediţie a Turului Spaniei?

– Chris Horner s-a prezentat cu un obiectiv clar la startul Turului Spaniei: câştigarea Turului Spaniei. Nici secundele pierdute la Fisterra, nici diferenţele mari create la contratimp şi nici neîncrederea cu care a fost privit de adversari şi jurnalişti nu l-au deranjat pe ciclistul de peste ocean, acesta respectându-şi planul până la finalul de la Madrid, acolo unde a devenit primul american învingător în Vuelta, dar şi cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, la 41 de ani şi 326 de zile. Pe lângă triumful memorabil, veteranul lui RadioShack-Leopard merită apreciat şi pentru spectacolul oferit pe munte, fără de care Turul Spaniei nu ar mai fi avut atât de multă savoare. Cu siguranţă, Chris Horner are garantat pentru totdeauna un loc în istoria ciclismului, rămâne de văzut care va fi acesta peste ani.

– Vincenzo Nibali a jucat la două capete în ultimele săptămâni: a vrut să se impună în Vuelta, dar şi să îşi construiască forma pentru Campionatele Mondiale din Toscana. Primul obiectiv a fost ratat, diferenţa faţă de ceea ce a arătat în Giro fiind mare. Dacă va câştiga tricoul curcubeu, atunci evoluţia mai slabă din Vuelta, concretizată într-un loc secund, va fi uitată. În caz contrar, Nibali poate considera că a ratat a doua jumătate a sezonului şi va trebui să se gândească serios la ce are de schimbat pentru 2014, când va participa în Turul Franţei cu obiectivul declarat de a lua tricoul galben.

Image

– Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez au terminat pe locurile trei, respectiv patru, parcursul lor în Turul Spaniei fiind afectat şi de oboseala acumulată în timpul Turului Franţei, de care nu au scăpat, în ciuda pauzei luate la finalul lunii iulie. Totuşi, cei doi reprezentanţi ai gazdelor pot vedea şi o parte bună după ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme: la forma pe care au arătat-o, într-o evidentă creştere, Valverde şi Rodriguez vor fi doi dintre favoriţi la Campionatele Mondiale de la Florenţa. Singurul lucru care trebuie stabilit este cine va fi liderul echipei, astfel încât să fie evitate polemicile din anii anteriori.

– Franţa are un viitor superb în ciclism: Warren Barguil, Thibaut Pinot, Kenny Elissonde, Alexandre Geniez şi Nicolas Edet s-au făcut cu toţii remarcaţi în Vuelta şi promit să nu se oprească aici. De sezoane bune, francezii se află în căutarea gloriei pierdute, iar ceea ce s-a întâmplat în Turul Spaniei (patru victorii de etapă, un top zece la general şi tricoul de cel mai bun căţărător) le oferă semne încurajatoare pentru anii următori. De altfel, la cum merg lucrurile, nu ar fi deloc exclus ca un top trei la general într-un Mare Tur să vină în cel mult doi ani.

– Francezii nu au fost singurii tineri care au impresionat. Din cauza luptei intense pentru tricoul roşu, rezultatul bun al lui Dominik Nerz a trecut aproape neobservat. Ciclistul în vârstă de 24 de ani este la momentul actual cel mai bun german în cursele pe etape, locul 14 ocupat în Vuelta reprezentând o confirmare în acest sens. Fost campion naţional la tineret (victorie obţinută în faţa lui John Degenkolb), Nerz începe să îşi arate potenţialul, iar dacă BMC îi va acorda mai multă încredere şi îl va face liderul echipei în câteva curse din sezonul următor, mai mult cu sigur nu va fi dezamăgită de ceea ce va face rutierul originar din Baden-Württemberg.

– Nicholas Roche şi-a împlinit un mai vechi vis, acela de a termina un Mare Tur în top cinci. Ca o coincidenţă, această clasare a venit în singura cursă majoră în care tatăl său nu a impresionat vreodată. Deşi pe finalul Vueltei nu a mai fost atât de proaspăt pe munte, per total, Roche a avut o evoluţie solidă în cele trei săptămâni petrecute în Spania. Prin asta, i-a arătat lui Bjarne Riis că nu a greşit când i-a oferit un contract, dar şi-a şi câştigat o mai mare libertate pentru 2014, mai ales că punctele lui Alberto Contador nu vor conta decât începând cu finalul verii.

– Atât de dificil este traseul cursei pe şosea de la Campionatele Mondiale, încât nu există un favorit clar la câştigarea tricoului curcubeu, impresia generală fiind că lista pretendenţilor e lungă, cu cel puţin 15 rutieri care se pot impune la Florenţa. Deşi acolo vor fi 53 de kilometri de căţărări (aproape o cincime din distanţa totală a cursei), după ce am văzut în Vuelta, înclin să îl creditez pe Fabian Cancellara cu şanse mari la medalia de aur. Elveţianul a impresionat prin trena dusă pentru Chris Horner în etapele montane din Turul Spaniei, se află într-o formă fizică excelentă, iar atunci când îşi fixează un obiectiv, face asta doar dacă e conştient că are cu adevărat şanse să îl îndeplinească. Tocmai de aceea, finalul lunii septembrie îl poate găsi în posesia tricoului curcubeu, o performanţă pe care au mai reuşit-o doar trei elveţieni în trecut.

– Chiar dacă şi-a adjudecat clasamentul pe echipe şi a urcat pe podiumul de premiere la Madrid, Euskaltel a dezamăgit la ultimul Mare Tur din istorie, pe care l-a încheiat fără o victorie de etapă sau un tricou distinctiv. În afară de gruparea bască, pe lista celor care au mers sub aşteptări în Vuelta se mai află Rigoberto Uran, Sergio Henao, Carlos Betancur, Rafal Majka şi Tyler Farrar, cu toţii ratând în cursa din Peninsula Iberică ocazii importante de a ieşi în evidenţă.

Carlos Verona: “I want to win the Vuelta one day”

????????????????????????

A neo-pro with Omega Pharma-Quick Step, Carlos Verona got to race this year in some important competitions, like the Volta a Catalunya, Vuelta al Pais Vasco, Flèche Wallonne and Liège-Bastogne-Liège. Now, as this season is near the end, I thought it was a good moment to ask him to reflect on what happened in 2013, what improvements he made during the last months and what are his objective for next season, his second in the World Tour. Read what the young Spanish rider had to say in the following interview.

– Carlos, this season is almost over. How would you describe your experience with Omega Pharma-Quick Step?

It has been a great experience. The goal for this season was to get experience for the future and in the same time to help my teammates to get victories. I did both things and I’m happy for that; maybe I missed some good personal results, but sometimes is not possible do all the things at the same time: learn, work, help and have good results.

– What made you sign last year with the Belgian team?

My relationship with Omega Pharma-Quick Step didn’t start just last year. When I was in my first season with Burgos, the masseur Johan Molly already contacted me. I went in some training camps with the team, I met all the staff, they trusted me and I trusted them. I feel so lucky to be part of one of the best teams in the world and I hope I can stay here for a long time, because the atmosphere for working is simply perfect.

– What improvements do you feel you’ve made since becoming a pro?

I passed from Junior to Continental with Burgos BH, and after two seasons I’m already in a World Tour team. Everything has been so quick, so I’ve made a lot of improvements in a short time period. This year I feel that I’ve developed in the professional category, that I was able to work during long and hard stages for the team, that in the mountains I’m not so far from the best riders and specially that I’ve gained much endurance capacity. This year I arrived at the end with enough energy to do something else than survive.

– You’re a very young rider, who showed his climbing potential in a couple of races this season, but also at the U23 level. What are your main strengths?

I’m not sure yet, but I think that my terrain is in the mountains. Also, I like a lot the time trials: even if I did not get any good result in this discipline yet, I hope to do it in the near future.

– After this first season experience with Omega Pharma-Quick Step, what are your objectives for next year?

I want to go at least one step higher than this year. This season I’ve worked and I’ve learned. For next year, our team in the mountains is going to be stronger, with Michal Kwiatkowski and the new riders: Janier Acevedo, Rigoberto Uran and Wout Poels. I hope I can have a contribution to the team’s success by doing a better work in the mountains, and at the same time find some small races where I can get a good result. I’m already looking forward to it, but I know that with patience and keeping the good work it will arrive sooner or later.

–  In what races you see yourself as a contender in the future, what are your dreams?

My dream is to become a good GC rider and win the Vuelta one day. Dreaming is free, and the time will say how far I can arrive in this sport. I just can put passion, work and discipline to get my own limit one day. If when I get my limit I’ll win La Vuelta, I’ll also be happy. If when I get my limit I’ll help someone else to win La Vuelta, I’ll also be happy. My major goal now is to find my place in the professional cycling, work hard to arrive as far as possible in this sport, and keep enjoying this lifestyle, because I would not change it for anything in the world.

– How did you started cycling?

I started at the age of 12. I played before football, and basketball. I was good, but not good enough. I wanted something different, and for me cycling it was. The brother of my best friend started to ride bikes in a club next to our town and in the next season my friend and I started too. Once I started, I could not stop. I love to race, but especially to train. Discovering and enjoying the world while riding on two wheels is simply awesome.

– Growing up, did you have an idol?

Yes. Maybe not an idol, but I had some riders who I liked. Jose Angel Gomez Marchante was the first, because he was always smiling and was friendly with the public. Also, I liked Alejandro Valverde. He was and still is a killer.

– How does a normal day normal look for you outside the races?

Cycling requires a quiet life to get an optimal performance, so my day is quieter than I would like. I always try to follow a schedule and more or less is this one: I wake up at 8 o’clock, I have a good breakfast (it’s my favorite meal), half an hour later I start training, if is possible with other riders. If the training is longer than three hours, I make a coffee/sandwich stop, if it isn’t, I come back straight to home, where I have lunch and I burn the afternoon at home with my girlfriend. When we have time, I like to travel, discover new places and in the off-season I love to go hiking with my girlfriend, Esther, and our dog, Nhoa. I prefer the mountains, but now in the summer we also like to jump to to the Catalonia Beaches.

Carlos Verona: “Vreau să câştig Vuelta într-o bună zi”

????????????????????????

Neo-profesionist alături de Omega Pharma-Quick Step, Carlos Verona a concurat anul acesta în câteva curse importante, precum Turul Cataluniei, Turul Ţării Bascilor, Flèche Wallonne şi Liège-Bastogne-Liège. Având în vedere că sezonul se termină în curând, m-am gândit că este un moment potrivit să îl întreb cum a fost 2013 pentru el, ce îmbunătăţiri a făcut în ultimele luni şi care vor fi obiectivele sale pentru anul viitor, al doilea în World Tour. Ce a avut de spus tânărul ciclist spaniol, aflaţi din interviul următor.

– Carlos, sezonul e aproape de final. Cum a fost experienţa de până acum cu Omega Pharma-Quick Step?

A fost ceva extraordinar. Obiectivul pentru această stagiune a fost să câştig experienţă pentru viitor şi să îmi ajut colegii să obţină victorii. Am realizat ambele lucruri şi sunt fericit; poate mi-au lipsit nişte rezultate personale bune, însă uneori nu este posibil să reuşeşti atât de multe lucruri în acelaşi timp: să înveţi, să munceşti, să ajuţi şi să ai rezultate bune.

– Ce te-a determinat anul trecut să semnezi cu echipa belgiană?

Relaţia mea cu Omega Pharma-Quick Step e mai veche de anul trecut, datează din primul sezon petrecut la Burgos, atunci când maseurul Johan Molly m-a contactat. Am mers în cantonament cu echipa, am întâlnit tot staff-ul, ei avut încredere în mine, iar eu în ei. Mă simt norocos să fiu în una dintre cele mai bune echipe din lume şi sper să rămân aici o perioadă îndelungată, deoarece atmosfera este perfectă.

– Ce îmbunătăţiri ai făcut de când ai trecut la profesionişti?

Am trecut de la nivelul juniorilor la cel continental alături de Burgos BH, şi după două sezoane sunt deja într-o echipă de World Tour. Totul a fost foarte rapid şi simt că am făcut multe îmbunătăţiri într-o perioadă scurtă. Anul acesta mi-am consolidat locul la profesionişti, am fost capabil să muncesc în etapele lungi şi grele pentru echipă, iar pe munţi nu mă aflu atât de departe de cei mai buni rutieri. În special, am câştigat la capitolul anduranţă şi în acest sezon am ajuns la finalul curselor cu suficientă energie pentru a face ceva în plus, nu doar pentru a supravieţui.

– Eşti un rutier foarte tânăr, care şi-a arătat potenţialul de căţărător în acest an, dar şi la tineret. Care sunt principalele tale atuuri?

Încă nu ştiu sigur, dar cred că terenul meu favorit îl reprezintă munţii. De asemenea, îmi plac mult contratimpurile, chiar dacă încă nu am obţinut rezultate bune la această disciplină. Sper ca asta să se schimbe în viitorul apropiat.

– După acest prim sezon cu Omega Pharma-Quick Step, care sunt obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să fac cel puţin un pas înainte faţă de sezonul acesta. În 2013, am muncit şi am învăţat. Anul viitor, echipa noastră va fi mult mai puternică în munţi, cu rutieri ca Michal Kwiatkowski, Janier Acevedo, Rigoberto Uran şi Wout Poels. Sper că voi putea contribui la succesul echipei printr-o muncă bună în munţi, dar în acelaşi timp să găsesc şi câteva curse mai mici în care să obţin câteva rezultate bune. Abia aştept asta şi sunt conştient că dacă voi avea răbdare şi voi munci, se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.

– În ce curse crezi că vei fi un favorit pe viitor, care sunt visurile tale?

Visul meu este să devin un bun rutier de clasament general şi să câştig într-o bună zi Vuelta. Să visezi nu costă nimic! Doar timpul va putea arăta cât de multe pot face în acest sport. Eu pun pasiune, muncesc şi sunt hotărât să-mi ating potenţialul într-o bună zi. Dacă atunci când voi face asta voi câştiga Vuelta, atunci voi fi fericit. Dacă voi ajuta pe altcineva să câştige Vuelta, de asemenea voi fi fericit. Obiectivul meu principal este să îmi găsesc locul în ciclismul profesionist, să muncesc din greu pentru a ajunge la un nivel cât mai ridicat în acest sport şi să mă bucur în continuare de acest stil de viaţă, pe care nu l-aş schimba pentru nimic în lume.

– Cum te-ai apucat de ciclism?

Am început la vârsta de 12 ani, iar înainte de asta am jucat fotbal şi baschet, dar nu am fost suficient de bun acolo. Mi-am dorit ceva diferit, iar pentru mine asta a fost ciclismul. Fratele celui mai bun prieten al meu a început să concureze pentru un club aflat în apropierea oraşului nostru, iar în sezonul următor, eu şi prietenul meu i-am călcat pe urme. Odată ce am început, nu m-am mai putut opri. Îmi place să concurez, dar mai ales să mă antrenez. Să descoperi şi să te bucuri de lume în timp ce mergi pe două roţi este pur şi simplu incredibil.

– Ai avut un idol în copilărie?

Da. Nu neapărat un idol, dar au fost câţiva rutieri care mi-au plăcut. Jose Angel Gomez Marchante a fost primul, deoarece zâmbea mereu şi era apropiat de public. De asemenea, mi-a plăcut Alejandro Valverde, a fost şi este în continuare un “killer”.

– Cum arată pentru tine o zi normală în afara curselor?

Ciclismul cere o viaţă liniştită pentru a obţine performanţe, aşa că ziua este mai calmă decât mi-ar plăcea. Încerc să urmez mereu un program, care mai mult sau mai puţin e acesta: întotdeauna mă trezesc la ora 8, iau un mic-dejun bun (este masa mea preferată), iar jumătate de oră mai târziu îmi încep antrenamentul, dacă e posibil, cu alţi ciclişti. În cazul în care antrenamentul este mai lung de trei ore, iau o pauză de cafea sau sandwich, iar dacă nu e atât de lung, mă întorc direct acasă, unde iau prânzul şi îmi petrec după-amiază împreună cu prietena mea. Atunci când avem timp, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, iar în afara sezonului îmi place să merg în drumeţii împreună cu prietena mea, Esther, şi câinele nostru, Nhoa. Prefer munţii, dar vara îmi plac şi plajele Cataluniei.

Vuelta 2013 – etapa a XXl-a

Image

Aproape 110 kilometri îi mai despart pe cei 144 de rutieri prezenţi în continuare în Vuelta de finalul unei aventuri de trei săptămâni pe care toţi o vor ţine minte. Startul ultimei etape va fi dat din Leganes, pe traseu vor fi plasate doar două sprinturi intermediare, iar rutierii vor parcurge nouă tururi prin Madrid. Sprinterii care au trecut de cele 11 sosiri în căţărare vor fi protagoniştii acestei runde, în care e greu de crezut că plutonul mai poate fi păcălit de o evadare sau de un atac dat târziu.

Greu de spus cine este principalul favorit la victorie, şi asta din două motive: nu sunt diferenţe mari între candidaţii la primul loc, iar echipele acestora sunt incomplete din cauza abandonurilor. Cert este că Michael Matthews, Maximiliano Richeze, Edvald Boasson Hagen, Tyler Farrar, Gianni Meersman şi Reinardt Janse Van Rensburg vor fi printre cei care vor încerca să câştige sprintul din capitala Spaniei.

Acesta va fi al şaptelea an consecutiv când Vuelta se va încheia cu o etapă în linie la Madrid. Recordul de victorii aici este deţinut de trei rutieri, toţi câştigând de câte două ori: Joaquin Olmos (1945 şi 1947), Laurent Jalabert (1993 şi 1994) şi Alessandro Petacchi (2003 şi 2005).

Final epic pentru Vuelta

Image

Ce ar mai fi spus după ceea ce s-a întâmplat pe Angliru, acolo unde condiţiile meteo, suporterii şi rutierii parcă s-au înţeles pentru a crea un spectacol memorabil? Poate doar că rar a mai putut fi urmărită o etapă precum cea de sâmbătă în ciclism. De şase ori l-a atacat Vincenzo Nibali pe Chris Horner, dar liderul clasamentului general a răspuns în tot atâtea ocazii, iar la singura sa accelerare şi-a desprins decisiv adversarul şi a încheiat pe locul secund, suficient pentru a-şi asigura primul succes al carierei într-un Mare Tur.

Fără să fie un rutier carismatic, Nibali prinde la public, etapa terminată pe Angliru arătând de ce: italianul a crezut până la capăt că poate să ia din nou tricoul roşu, a pus presiune pe american şi a încercat permanent să îl distanţeze pe acesta, contribuţia sa la spectacolul din penultima zi fiind evidentă. Pe de altă parte, în ciuda încrâncenării şi dorinţei arătate, ciclistului Astanei parcă i-a lipsit ceva: o minte limpede. Cu trei colegi în faţă, Nibali s-a grăbit să atace, consumându-şi rapid energia, lucru care l-a costat pe final. Dacă ar mai fi aşteptat doi sau trei kilometri, e posibil ca scenariul etapei să fi fost altul. Însă în ciclism, la fel ca în viaţă, “dacă” nu are ce căuta.

Meritul lui Chris Horner a fost că a rămas în permanenţă liniştit, încrezător în picioarele sale şi conştient că totul depinde doar de el, în cea mai importantă zi a carierei. De un calm incredibil şi interpretând o partitură tactică excelentă, rutierul lui RadioShack-Leopard şi-a calculat perfect paşii, iar la momentul potrivit “a tăiat” ceaţa şi marea de suporteri din faţa sa, îndreptându-se direct spre cărţile de istorie, acolo unde li s-a alăturat lui Greg LeMond şi Andrew Hampsten, ceilalţi americani care au mai câştigat un Mare Tur.

Vuelta 2013 – etapa a XX-a

Image

Alto de L’Angliru este membru al unei nobile familii europene, relativ recent apărută pe harta ciclismului, dar devenită imediat celebră. Are doi fraţi în Italia – Monte Zoncolan şi Mortirolo – care fac parte dintr-o cursă cu o mai mare tradiţie, însă asta nu îi stirbeşte din prestigiul pe care şi l-a câştigat în ultimul deceniu şi jumătate. Introdusă în Vuelta în 1999, căţărarea din Asturia a fost de atunci o scenă a spectacolului, dar mai ales a suferinţei, o componentă de nelipsit în lumea ciclismului. Având în vedere cum arată clasamentul general din Turul Spaniei, dar şi momentul la care apare Angliru, după trei săptămâni chinuitoare, scenariul din trecut este aşteptat să se repete şi acum.

Angliru are 12,5 kilometri lungime, pantă medie 10,2% şi pantă maximă 23,5%, caracteristici de care va încerca să profite Chris Horner, devenit în ultimele zile principalul favorit la victorie. În mod normal, veteranul american ar trebui să pună secunde bune între el şi Vincenzo Nibali, mai ales după ce italianul a arătat că nu poate răspunde accelerărilor repetate ale adversarului său. În afară de cei doi şi de Alejandro Valverde, al treilea clasat, un alt protagonist al penultimei etape ar mai trebui să fie Joaquim Rodriguez, care încă speră să termine pe podium.

O etapă a Turului Spaniei se va încheia pentru a şasea oară pe Angliru. Primul care a câştigat aici a fost Jose Maria Jimenez, în 1999, ibericul dedicându-i victoria lui Marco Pantani, care fusese descalificat din Giro ca urmare a nivelului ridicat al hematocritului avut la acea ediţie. Lui Jimenez i-au urmat pe lista învingătorilor Gilberto Simoni, Roberto Heras, Alberto Contador şi Juan Jose Cobo.

Actorii din Vuelta, pregătiţi pentru reprezentaţia finală

Primul american din istorie care se impune în Vuelta, cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, unul dintre cei mai surprinzători învingători într-o cursă majoră – toate aceste sintagme pot fi asociate de sâmbătă seară cu Chris Horner, singura condiţie fiind ca rutierul lui RadioShack-Leopard să aibă pe Angliru picioarele din ultimele trei săptămâni. Un outsider la startul cursei, ciclistul de peste ocean s-a transformat odată cu trecerea etapelor într-un candidat serios la tricoul roşu, un candidat pe care ceilalţi rutieri l-au luat în seamă prea târziu.

Pe Alto del Naranco, unde a revenit pe locul întâi la general (este doar al doilea Mare Tur din istorie în care doi ciclişti se schimbă la conducere de câte trei ori, după Giro 1951), americanul nu doar că şi-a demonstrat încă o dată clasa, dar a şi profitat de slăbiciunile unui Vincenzo Nibali care a început să sufere din ce în ce mai mult (după ce timp de aproape trei săptămâni nu a arătat în niciun moment forma din Giro). O posibilă explicaţie pentru nivelul lui Nibali ar fi că acesta se gândeşte şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, unde mulţi îl văd ca fiind un pretendent serios la tricoul curcubeu. Dacă este într-adevăr aşa, e posibil ca “Rechinul” să fi ales o tactică riscantă, în urma căreia ar putea rămâne cu mâna goală.

Deşi diferenţa care îl separă de Horner este infimă, Nibali e dezavantajat de pantele dure ale lui Angliru, iar problemele sale evidente (pe care este greu de crezut că le poate remedia de pe o zi pe alta) vor fi speculate nu doar de purtătorul tricoului roşu, ci şi de Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez (cu un plus pentru “Purito”, care iar îşi atinge nivelul dorit pe finalul cursei). De altfel, dacă americanul în vârstă de 41 de ani se află la doar un pas de a scrie istorie, învingătorul din Turul Italiei are toate şansele să piardă şi locul al doilea.

Pe scurt

O ştire momentan neconfirmată spune că familia Amaury are de gând să vândă în viitorul apropiat Amaury Sport Organisation. Condusă de Jean-Etienne Amaury, compania înfiinţată în 1922 este cunoscută pentru portofoliul bogat de competiţii sportive pe care îl deţine. Printre cursele organizate de ASO se numără Turul Franţei, Turul Spaniei, Paris-Nisa, Criteriul Dauphiné, Paris-Roubaix, Flèche Wallonne, Liège–Bastogne–Liège, Raliul Dakar sau Maratonul de la Paris. Dacă informaţia care circulă în presa din Hexagon se va confirma, iar ASO va fi vândută, este posibil ca întreaga structură să ajungă în proprietatea Qatarului, o ţară cu care partea franceză a avut şi continuă să aibă numeroase colaborări.

Lance Armstrong a returnat medalia de bronz obţinută în cursa de contratimp, la Jocurile Olimpice din 2000. Acel rezultat i-a fost şters din palmares americanului, la fel ca toate cele din perioada 1998-2011, pentru dopaj organizat. Contratimpul din Australia a fost câştigat de rusul Viatcheslav Ekimov, care a fost urmat de Jan Ullrich. Spaniolul Abraham Olano a terminat pe locul al patrulea şi în mod normal ar fi trebuit să urce pe trei, dar Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că medalia de bronz va rămâne fără un posesor.

Înfiinţată în 2009, echipa Christina Watches vrea să fuzioneze la finalul acestui sezon, astfel încât să ajungă în eşalonul Pro Continental începând cu 2014. Deşi momentan nu au fost oferite mai multe informaţii, se pare că gruparea cu care se va alia este Amore&Vita, una dintre cele mai vechi formaţii din pluton. Din lotul Christinei Watches fac parte mulţi rutieri cunoscuţi, ca Stefan Schumacher, Constantino Zaballa sau Martin Pedersen. În cazul în care mişcarea se va realiza până la urmă, obiectivul noii echipe va fi să primească o invitaţie pentru Turul Italiei.

Sojasun este foarte aproape să se desfiinţeze, dacă nu va găsi un sponsor până la 1 octombrie. Ştirea a fost confirmată de managerul echipei franceze, Stéphane Heulot, care a declarat că vina principală o poartă situaţia economică foarte delicată din prezent. Apărută în 2009, Sojasun e una dintre cele patru grupări din Hexagon cu licenţă Pro Continentală, iar sezonul acesta a obţinut cinci victorii, în Étoile de Bessèges, Turul Andaluziei, Turul Luxemburgului şi Turul Portugaliei.

Vuelta 2013 – etapa a XlX-a

Image

Penultima rundă montană a Turului Spaniei pare uşoară, dar rutierii importanţi din clasamentul general nu o vor trata ca atare, deoarece tensiunea este din ce în ce mai mare. Vincenzo Nibali şi Chris Horner sunt separaţi de numai trei secunde, şi pe măsură ce cursa se apropie de final, bonificaţiile vor deveni din ce în ce mai importante. Asta înseamnă că Astana va fi dispusă să lase evadările să reuşească, în timp ce RadioShack-Leopard va dori contrariul, urmând să îşi facă simţită prezenţa mai des în fruntea plutonului.

Pe de altă parte, pentru că sâmbătă vine Angliru, o evadare ar avea şanse să reuşească, deoarece favoriţii de la general se pot gândi să îşi odihnească colegii pentru acea ultimă bătălie. Cum panta medie de pe Alto del Naranco nu e dură – doar 4,2% – e greu de crezut că diferenţele vor fi semnificative. În cazul în care o evadare va avea câştig de cauză, este posibil ca din ea să facă parte Warren Barguil, Diego Ulissi, Rigoberto Uran, Ivan Santaromita sau Nicolas Edet, care ar putea pleca în faţă pentru a-şi consolida locul întâi în ierarhia tricoului alb cu buline albastre.

Ultima dată când s-a ajuns pe Alto del Naranco, în 1997, câştigător a fost reprezentantul gazdelor, Jose Vicente Garcia Acosta, care i-a învins pe Mariano Piccoli şi Bruno Thibout. În afară de Vuelta, căţărarea din Asturia a mai fost final pentru cursa de o zi Alto del Naranco, desfăşurată între 1941 şi 2010. Printre rutierii care s-au impus acolo se numără Delio Fernandez, Federico Bahamontes, Marino Lejarreta, Abraham Olando, Jose Luis Rubiera sau Iban Mayo.

Un mare semn de întrebare

Cu doar trei etape rămase până la final, Turul Spaniei are o imensă necunoscută: cine va câştiga tricoul roşu? Lucrurile au devenit şi mai complicate după runda încheiată pe Peña Cabarga, acolo unde Chris Horner a recuperat 25 secunde din avansul pe care îl avea Vincenzo Nibali şi a demonstrat încă o dată că este cel mai bun rutier din această cursă. Acum, trei secunde mai sunt între învingătorul din 2010 şi americanul aflat aproape de un rezultat în care nu credea nimeni în urmă cu trei săptămâni.

La fel ca în 2011, Peña Cabarga a oferit un spectacol fabulos şi a avut grijă să transforme Vuelta în cel mai disputat Mare Tur din istoria recentă a ciclismului, o competiţie care se bucură de toate ingredientele posibile: dramatism, suferinţă şi răsturnări de situaţie. În acest moment, este greu de spus ce surprinde mai mult: faptul că Horner se află într-o formă fantastică, pe care un rutier poate o atinge doar o dată în carieră, sau că Nibali a suferit în ultimele etape, după ce timp de două săptămâni a controlat fără probleme cursa.

Următoarele două etape vor fi unele de luptă pentru Chris Horner, şi nu doar cu Vincenzo Nibali, ci şi cu istoria, americanul de la RadioShack-Leopard fiind aproape de o surpriză imensă, aceea de a deveni cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur. Şi ce scenă mai potrivită ar putea fi pentru ultima înfruntare dintre aceşti doi rutieri decât teribilul Angliru, care se arată la orizont din ce în ce mai ameninţător?!

Post Navigation