Cafe Roubaix

Ce-ar fi fost dacă

Fabian Cancellara nu ar fi sprintat în ultimii 300 de metri ai etapei a şasea din Vuelta, aducând un întreg pluton în roata lui? Atunci, Tony Martin ar fi obţinut unul dintre cele mai răsunătoare succese văzute vreodată în ciclism, după o evadare în lungime de 174 de kilometri. Aşa, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step va rămâne în istorie pentru efortul său incredibil, dar şi pentru înfrângerea dureroasă pe care a suferit-o la Caceres, unde a fost prins cu doar 20 de metri înainte de sosire. Tipic pentru un german, acesta a crezut până la capăt în victorie, deşi nimeni nu îi mai dădea vreo şansă în ultimii zece kilometri, când exista deja contact vizual între el şi pluton.

Dacă Tony Martin a fost omul zilei (acţiunea sa amintind de cea a lui David Zabriskie, la Caravaca de la Cruz, în 2004), echipele sprinterilor s-au aflat la polul opus, făcându-se de ruşine într-o etapă în care nu aveau voie să greşească. Chiar dacă dublul campion mondial la contratimp a fost prins, nu este meritul lor, ci al lui Cancellara, un ciclist considerat de mulţi “vinovat” pentru că Martin nu a câştigat. Nimic mai neadevărat, în condiţiile în care elveţianul nu se află la prima tentativă într-un sprint masiv, drept dovadă stând locul cinci de pe Champs-Élysées, în 2011, şi poziţia a patra de la Mondialele din acelaşi an (asta fără a aminti de ce s-a întâmplat la Compiègne, în 2007).

Pe lângă cei doi, celălalt actor principal a fost Michael Mørkøv, care a beneficiat de trena lungă a lui Cancellara (ce bun “lansator” ar fi acesta) şi s-a impus la Caceres, devenind primul danez din ultimii cinci ani care a câştigat o etapă în Vuelta, după Matti Breschel. A fost o recompensă binemeritată pentru un ciclist obişnuit mereu să se gândească la alţii, un ciclist care pare să fi intrat pe un alt drum al carierei după victoria de la Campionatele Naţionale.

Vuelta 2013 – etapa a Vl-a

Traseul rundei de joi va fi poate cel mai prietenos cu cicliştii de până acum, aceştia având puţini metri de urcat. Dacă miercuri evadarea nu a reuşit, deşi la un moment dat părea că poate păcăli plutonul, este şi mai greu de crezut că acum va avea vreo şansă. Tocmai de aceea, Michael Matthews va porni ca favorit, mai ales după ce miercuri a câştigat categoric etapa încheiată la Lago De Sanabria, confirmând astfel o parte din aşteptările puse în el încă din 2010, când a obţinut titlul mondial la tineret.

În mare, adversarii australianului vor fi aceiaşi ca miercuri – Gianni Meersman, Maximiliano Richeze (care pare din ce în ce mai aproape de prima victorie a carierei într-o cursă majoră), Tyler Farrar, Nikias Arndt, Edvald Boasson Hagen şi Greg Henderson – dar nu ar trebui să mire pe nimeni dacă la final îşi vor mai face apariţia Barry Markus, Andrew Fenn, Francesco Lasca şi Lloyd Mondory. În cazul în care aceştia nu îi vor putea pune probleme lui Matthews, atunci australianul va deveni primul dublu învingător de etapă de la această ediţie.

Plutonul va ajunge după şapte ani la Caceres, capitala provinciei omonime. În 2006, germanul Erik Zabel, aflat la acea vreme pe final de carieră, i-a învins pe Thor Hushovd şi Jean-Patrick Nazon, obţinând a 19-a victorie într-un Mare Tur.

Matthews, actor pe scena mare

În 2012, John Degenkolb a fost rutierul care s-a aflat în prim-plan la sprinturile din Vuelta, câştigând nu mai puţin de cinci etape. La ediţia aceasta, germanul nu s-a mai prezentat, iar locul său poate fi luat de cel în faţa căruia a pierdut titlul mondial la tineret, în urmă cu trei ani. Este vorba despre Michael Matthews, tânărul ciclist al echipei Orica-GreenEdge, care traversează cea mai bună perioadă de când a trecut la profesionişti. Venit în Spania din Turul Utah, acolo unde a câştigat clasamentul pe puncte, australianul a arătat că se află într-o formă excelentă încă de marţi, atunci când a fost cel mai bun dintre sprinteri, sosind pe locul al treilea.

O zi mai târziu, Matthews a demonstrat că are şi inteligenţă tactică, nu doar viteză, gândind excelent finalul rundei încheiate la Lago de Sanabria. Aflat pe cont propriu în ultimul kilometru al etapei a cincea, rutierul de la Antipozi s-a infiltrat în “trenuleţul” lui Argos-Shimano, a declanşat sprintul cu mai puţin de 200 de metri rămaşi până la sosire şi a câştigat cu un avans liniştitor în faţa adversarilor săi, bifând astfel primul succes al carierei într-un Mare Tur.

La startul stagiunii, Michael Matthews a oferit un interviu îndrăzneţ, în care a declarat că este un rutier care îi seamănă mult lui Peter Sagan şi că îi poate pune probleme slovacului în viitor. Privit cu neîncredere de mulţi la acea vreme, australianul a început să arate că vorbele sale pot avea acoperire, iar paşii făcuţi în Turul Spaniei cu siguranţă îl vor ajuta să ajungă la nivelul dorit, un nivel datorită căruia ar putea fi una dintre revelaţiile sezonului viitor.

Vuelta 2013 – etapa a V-a

Puţinii sprinteri prezenţi în Turul Spaniei au avut multe de îndurat în primele zile ale competiţiei, dar toate eforturile pe care le-au făcut vor fi uitate miercuri, atunci când vor beneficia de cea dintâi ocazie de a obţine un succes, deşi la fel de adevărat este că etapa a cincea nu poate fi catalogată ca fiind uşoară, deoarece pe traseu sunt plasate două căţărări de categoria a treia, iar finalul vine după o serie de dealuri scurte.

Multă lume îl vede pe Tyler Farrar favorit, dar nimic nu îl recomandă pe american la acest statut. A obţinut un singur succes în 2013 (şi acela pe teren propriu, în Turul Californiei) şi nu a mai câştigat o etapă într-un Mare Tur de doi ani. În plus, Farrar nici nu are la dispoziţie un “trenuleţ” convingător, aşa cum e cazul cu Argos-Shimano, care îl poate proteja şi scoate în faţă pe Nikias Arndt. Germanul este un debutant, însă a impresionat pe dealurile din Cursa Arctică a Norvegiei şi are un kick ce îl poate ajuta să facă diferenţa împotriva adversarilor din Vuelta.

În afară de Arndt, echipa olandeză poate miza şi pe sud-africanul Reinardt Janse Van Rensburg, într-o situaţie similară aflându-se şi Orica-GreenEdge, care are tot două variante, Michael Matthews şi Leigh Howard. Aici, luându-se în considerare forma şi rezultatele din ultima vreme, logic ar fi să se meargă pe Matthews. Edvald Boasson Hagen şi Gianni Meersman vor fi alţi rutieri de urmărit, la fel ca Barry Markus, talentatul sprinter batav al lui Vacansoleil, care i-ar putea surprinde pe mulţi în acest Tur al Spaniei.

Moreno şi Cancellara

Un “locotenent” fidel ani de zile, un om care întotdeauna i-a fost alături liderului său, Daniel Moreno a ieşit în cele din urmă de sub umbra aruncată de Joaquim Rodriguez, în ceea ce cu siguranţă va rămâne cel mai bun sezon al carierei sale. După ce în primăvară s-a impus în Flèche Wallonne, ibericul a câştigat acum o etapă în Vuelta, devenind doar al cincilea rutier din istorie care reuşeşte această performanţă în acelaşi an (Bernard Hinault, Laurent Jalabert, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez sunt ceilalţi ciclişti aflaţi pe listă). Succesul de marţi a fost planificat încă de dimineaţă, atunci când Moreno a discutat cu Rodriguez şi i-a spus că va încerca un atac, motivaţia fiind cu atât mai mare, cu cât spaniolul are o casă la Fisterra.

La fel ca în 2011, când “a spart gheaţa” în cursa de pe teren propriu, Moreno a câştigat etapa a patra, însă nu mult a lipsit ca rutierul Katushei să fie prins de un Fabian Cancellara care probabil l-ar fi ajuns dacă nu se termina brusc “lumea”. Locul secund al elveţianului contează mai puţin, mult mai important este ce a arătat acesta pe o ascensiune care li se potrivea puncheurilor. Cancellara a fost capabil să accelereze puternic, ducând un ritm îndelungat mult timp şi făcându-le viaţa dificilă celorlalţi rutieri, demonstrând astfel că se află pe drumul cel bun pentru a-şi împlini visul, câştigarea titlului mondial pe şosea, la Florenţa, acolo unde sunt toate şansele să vedem cea mai disputată ediţie din ultimii ani.

Pentru ca Vuelta să fie şi mai nebună, liderul clasamentului general s-a schimbat încă o dată, a patra oară în patru zile, o situaţie care a mai fost întâlnită în 1948, 1987 şi 2011. Chris Horner a pierdut tricoul roşu, acesta ajungând la Vincenzo Nibali, care a fost întors din drum de organizatori pentru a urca pe podium la finalul zilei. Cum etapele următoare le sunt favorabile sprinterilor, italianul ar trebui să ajungă în Andaluzia pe primul loc în ierarhia generală, dar la cum au decurs lucrurile până acum în Turul Spaniei, nimic nu este sigur.

Vuelta 2013 – etapa a lV-a

Marţi, cicliştii vor ajunge “la capătul lumii”, numele localităţii de sosire, Fisterra, venind din expresia latină “finis terrae”, dată de romanii care au crezut că acesta era cel mai vestic punct al imperiului lor. Importanţa localităţii nu ţine doar de faptul că aici se încheie oficial pelerinajul El Camino, dar şi de numeroasele legende înrădăcinate în conştiinţa colectivă, precum prezenţa lui Ara Solis, un altar ridicat de fenicieni (după alţii, de celţi) pentru a venera soarele, dar şi a stâncii Pedra de Abalar, despre care se spune că a adus-o pe Fecioara Maria în Galicia, la Sfântul Iacov.

În ceea ce priveşte profilul etapei, şi acesta se anunţă foarte spectaculos, iar asta nu doar datorită ultimei ascensiuni. Valonată încă de la start, runda dintre Lalin şi Fisterra va avea un obstacol serios undeva cu mai puţin de 40 de kilometri înainte de sosire, când Mirador de Ezaro îşi va face apariţia. Ascensiunea pe care s-a impus Joaquim Rodriguez la ediţia precedentă are doar 1,8 kilometri, însă panta medie este 13,1, iar cea maximă ajunge la 30%. Dacă una dintre echipele favoriţilor va începe căţărarea la o viteză foarte ridicată, plutonul poate fi spulberat acolo.

Finalul etapei e în urcare, pe o ascensiune nerepertoriată în lungime de doi kilometri, cu pantă medie 3,5%, ideală pentru puncheurii care caută o victorie în Vuelta. Având în vedere caracteristicile sosirii, Michael Matthews va fi unul dintre principalii favoriţi, la fel fel ca Gianni Meersman, Diego Ulissi, Fabian Cancellara (în cazul în care elveţianul va simţi că are picioare pentru un atac), Grega Bole sau Edvald Boasson Hagen (deşi nu trebuie uitat că rutierul lui Sky a revenit de curând după o fractură de omoplat). Surpriza ar putea fi oferită de Daniele Ratto, Geoffrey Soupe, Reinardt Janse Van Resnburg, sud-africanul autor a 17 victorii în 2012, sau Anthony Roux, recent învingător în etapa a patra din Turul Burgosului.

Nemuritorul Horner

În analiza făcută după etapa secundă din Vuelta, am spus că mă aştept ca americanul Chris Horner să aibă o evoluţie foarte bună, care să îl ajute să obţină o victorie memorabilă. Acea victorie a venit luni, în runda a treia, aducându-i ciclistului echipei RadioShack-Leopard şi tricoul roşu, de lider al clasamentului general. Atacul său, neluat în seamă de pluton, a fost unul epic, cu atât mai mult cu cât a venit din partea unui ciclist care în urmă cu câteva luni a suferit o accidentare ce îi punea în pericol cariera.

La 41 de ani şi 307 zile, Horner a devenit nu doar cel mai vârstnic ciclist care a câştigat o etapă într-un Mare Tur, dar şi cel mai bătrân rutier aflat la conducerea unei curse de trei săptămâni. Fără contract şi cu puţine perspective pentru sezonul viitor, rutierul de peste ocean s-a prezentat la startul Vueltei foarte optimist şi a spus că vrea să poarte tricoul roşu, dar nimeni nu i-a dat vreo şansă, nici măcar după contratimpul excelent făcut de RadioShack-Leopard.

Clasat foarte bine la Alto Do Monte Da Groba, Chris Horner nu doar că a dat lovitura pe Mirador de Lobeira, o zi mai târziu, dar a şi prins o încredere uriaşă în forţele sale, care îi dă speranţe că finalul de la Madrid îl poate găsi pe podium. Momentan, acest vis îi face pe mulţi să zâmbească, însă la fel s-a întâmplat şi când americanul a anunţat că doreşte să fie liderul Vueltei. Un rutier căruia îi prieşte Peninsula Iberică (în 2010 a câştigat Turul Ţării Bascilor) şi care iubeşte enorm ciclismul (a divorţat de soţie în 2005, când aceasta l-a pus să aleagă între ea şi participarea în Turul Franţei), Horner este deja una dintre poveştile Vueltei 2013 şi e foarte posibil ca ambiţia mare pe care o are să îl ajute să mai scrie câteva capitole frumoase în următoarele săptămâni.

PS: cel puţin la fel de spectaculos ca succesul obţinut luni a fost interviul acordat după etapă.