Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Dealurile din Turul Flandrei 2014

Oude Kwaremont (km 109) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Kortekeer (km 119) – 1000 m/ 6,6% – 15% (asfalf)

Eikenberg (km 127) – 1175 m/ 5,5% – 11% (pavate cu asfalt)

Wolvenberg (km 130) – 675 m/ 7,9% – 19% (asfalt)

Molenberg (km 142) – 325 m/ 9,8% – 17% (pavate)

Leberg (km 163) – 850 m/ 4.6% – 15% (asfalt)

Valkenberg (km 171) – 875 m/ 6,1% – 15% (asfalt)

Kaperij (km 181) – 1000 m/ 5% – 9% (asfalt)

Kanarieberg (km 189) – 1050 m/ 9% – 17% (asfalt)

Oude Kwaremont (km 205) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Paterberg (km 208) – 375 m/ 12,8% – 20% (pavate)

Koppenberg (km 215) – 550 m/ 11,6% – 25% (asfalt, apoi pavate)

Steenbeekdries (km 220) – 700m/ 5% – 6% (pavate)

Taaienberg (km 222) – 530 m/ 6% – 15% (pavate)

Kruisberg (km 233) – 2500 m/ 4,8% – 9% (asfalt, apoi pavate)

Oude Kwaremont (km 243) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Paterberg (km 246) – 375 m/ 12,8% – 20% (pavate)

Turul Flandrei 1951: un italian devine “Leu al Flandrei”

În aproape patru decenii trecute de la înfiinţarea Turului Flandrei, un singur rutier din afara Belgiei a obţinut o victorie, elveţianul Henri Suter, în 1923. Explicaţia este simplă: nu doar că marii ciclişti străini evitau pavatele şi vremea capricioasă de acolo, dar şi atunci când veneau, puţine erau de făcut în faţa belgienilor care cunoşteau atât de bine drumurile şi dădeau de fiecare dată totul, Turul Flandrei fiind cea mai importantă cursă a sezonului pentru ei. Astfel, pe lângă succesul lui Suter, doar patru locuri pe podium le-au revenit non-belgienilor în acea perioadă.

Lucrurile au început să se schimbe la finalul anilor ‘40, odată cu prezenţa lui Fiorenzo Magni, a cărui serie de victorii a fost atât de surprinzătoare, ofensatoare şi de neconceput pentru gazde, încât Karel Van Wijnendaele, directorul clasicei, a avut grijă să amintească doar în treacăt despre ea în cartea de istorie a Turului Flandrei. După ce italianul s-a impus în 1949 (când învinsul său a fost unul dintre cei mai iubiţi ciclişti flamanzi din toate timpurile, Briek Schotte) şi 1950, belgienii sperau că nu vor mai trebui să asiste la un nou triumf al lui Magni, iar pentru asta îşi puneau speranţele în Rik Van Steenbergen (câştigătorul din 1944 şi 1946).

Ediţia din 1951 a Turului Flandrei (Gent – Wetteren, 274 de kilometri) a avut un debut foarte nervos, ritmul dus în pluton luându-i pe mulţi prin surprindere şi ducând la realizarea unei selecţii serioase după puţin mai mult de o oră de la startul cursei. Apoi, la Ingelmunster, un grup de nouă oameni s-a desprins de pluton, între cei prezenţi acolo aflându-se Van Steenbergen, Raymond Impanis, dar şi Fiorenzo Magni. Italianul, campion naţional la acea vreme, a trecut în frunte, nu s-a uitat deloc peste umăr şi a imprimat o viteză atât de ridicată, în special pe dealurile cu pantă de peste 10%, încât adversarii săi, unul câte unul, au fost distanţaţi. Astfel, când mai erau 75 de kilometri, Magni s-a trezit singur în faţă, o situaţie cu care se întâlnise şi în urmă cu un an.

Rutierul echipei Ganna a continuat să forţeze şi să îşi croiască drum printre miile de belgieni prezenţi pe marginea drumului, cărora nu le venea sa creadă că istoria se repetă. La Wetteren, oraşul ce găzduia finalul, Fiorenzo Magni a sosit cu un avans de peste cinci minute în faţa următorului clasat, francezul Bernard Gauthier, şi a devenit primul şi singurul “Leu al Flandrei” din afara Belgiei (titulatură acordată cicliştilor cu trei victorii). Perioada în care acesta a dominat Turul Flandrei rămâne până astăzi cea mai lungă din istoria cursei fără un succes belgian.

Johan Museeuw: “There are many favourites for the Tour of Flanders”

Johan Museeuw

One of the biggest races in the world, born more than one century ago, the Tour of Flanders is on Sunday and everyone expects a great fight between Fabian Cancellara, the 2013 winner, his arch-rival Tom Boonen, Peter Sagan, and Sep Vanmarcke. The course is different than last year, with the Koppenberg now being closer to the finish and only two laps over the Oude Kwaremont – Paterberg circuit, but this doesn’t mean it will be easier.

What is the likely scenario of the race? What are the strong points of the favourites? Can there be a surprise winner? Johan Museeuw – the “Lion of Flanders” and a rider who left his mark on the history of the race in the ‘90s – was kind enough to make some time this week to answer all these questions for Cafe Roubaix.

– Mister Museeuw, the Tour of Flanders and Paris-Roubaix are coming and people are rating Tom Boonen and Fabian Cancellara as the main contenders. Do you agree?

I agree, they are the only riders who can win both the Tour of Flanders and Paris-Roubaix, but let’s not forget that Boonen had some problems and his chances depend on how he will recover this week. Cancellara was great on Friday in E3 Harelbeke and has a small advantage over Boonen, but I expect to see them both in great shape on Sunday.

– What are the strong points of Cancellara and Boonen when it comes to their teams?

The strongest point of Trek Factory Racing is Stijn Devolder, who gave a real demonstration last week-end. He is the main key of Cancellara’s win, but he can also win this years’ Flanders considering his condition. I don’t know if he will go for the win or if he will work for Cancellara, but he’s in great shape. As for his other teammates, I don’t know if they’re strong enough to help him in the final. Boonen has an important advantage when it comes to this, because Omega Pharma-Quick Step is much stronger. They have Zdenek Stybar, Niki Terpstra, and Stijn Vanderbergh, who are capable of winning. I think Stybar can do something and be the surprise of the Tour of Flanders, and even more in Paris-Roubaix. Still, even if they can dominate the races with the whole team, Omega Pharma-Quick Step can’t take nothing for sure, because you can have bad luck, crashes, or punctures; it all depends on how the race is going.

– How do you think the final will be?

I expect to see a small group, with Cancellara, Sagan, Boonen, Vanmarcke, Chavanel, and other big riders. Boonen and Sagan can wait for the sprint, but Cancellara has to do something on the Oude Kwaremont or on the Paterberg. I’m sure he will attack there.

– You’ve mentioned Sagan and Vanmarcke, can they be genuine contenders for Flanders?

Yes, I truly believe this. Vanmarcke is in very good condition, he had a great sprint in Gent-Wevelgem and has strong legs. Sagan won E3 and is ready to win for the first time the Tour of Flanders. I also wouldn’t count out Devolder, considering his form.

– Can John Degenkolb and Alexander Kristoff be among the protagonists?

They have a chance to show that they are not only sprinters. Both come from the new generation of sprinters, but they are very strong as well in the one-day races. I expect to see Degenkolb more in Paris-Roubaix than in Flanders, but he’s a strong rider and can win in the future Flanders and Roubaix. Degenkolb is much more a sprinter than Kristoff is, who has a good sprint when the race is very difficult. This is the difference between the two of them, so I think Kristoff has a better chance of being in the final of the Tour of Flanders.

– Is there room for a surprise in this years’ Flanders?

I don’t think so. The circuit is very hard, Koppenberg comes with only 45 kilometres before the finish and after it there are other difficult hills. I don’t think there can be a surprise. Maybe a rider we don’t expect, like Luca Paolini, can win the race, but that wouldn’t be a surprise, as he had good results in the past.

– Speaking of the new Flanders parcours, should we expect a more open race then in the previous two years?

We changed a little bit the parcours, especially by putting Koppenberg closer to the finish and having just two times the circuit over Oude Kwaremont and Paterberg, which was three times in 2012 and 2013. For me, this is similar to the old races, like in my generation, and by this I mean there will be a much difficult race.

Johan Museeuw: “Turul Flandrei are mai mulţi favoriţi”

Johan Museeuw

Una dintre cele mai mari curse din lume, apărută în urmă cu mai mult de un secol, Turul Flandrei este programat duminică şi toată lumea aşteaptă o luptă extraordinară între Fabian Cancellara, deţinătorul trofeului, Tom Boonen, marele său rival, Peter Sagan şi Sep Vanmarcke. Traseul e diferit faţă de cel de anul trecut, cu Koppenberg mai aproape de final şi cu doar două treceri peste circuitul Oude Kwaremont – Paterberg, însă asta nu înseamnă că este mai uşor.

Cum ar putea arăta scenariul cursei? Care sunt atuurile favoriţilor? E posibil să avem un învingător-surpriză? Johan Museeuw – un adevărat “Leu al Flandrei” şi un rutier care şi-a pus amprenta asupra cursei în anii ’90 – a avut amabilitatea să îşi facă timp la începutul săptămânii pentru a răspunde acestor întrebări.

– Domnule Museeuw, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix se apropie, iar Tom Boonen şi Fabian Cancellara sunt consideraţi din nou pricipalii favoriţi. Sunteţi de acord?

Da, sunt singurii ciclişti care pot câştiga atât Turul Flandrei, cât şi Paris-Roubaix, dar să nu uităm că Boonen a avut ceva probleme, iar şansele sale depind de cum se va recupera săptămâna aceasta. Cancellara a fost extraordinar vinerea trecută, în E3 Harelbeke, şi are un mic avantaj faţă de Boonen, dar mă aştept să îi văd pe amândoi într-o formă excelentă duminică.

– Care sunt punctele forte ale lui Cancellara şi Boonen atunci când vine vorba despre echipele lor?

Principalul atu al lui Trek este Stijn Devolder, care a oferit o adevărată demonstraţie de forţă week-end-ul trecut. El e cheia victoriei lui Cancellara, dar şi poate câştiga Turul Flandrei, dacă ne uităm la condiţia sa fizică. Nu ştiu dacă va încerca să se impună sau dacă va munci pentru Cancellara, însă este într-o formă excelentă. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi colegi ai săi, nu cred că sunt suficient de puternici pentru a-l ajuta pe final. Boonen are un avantaj important atunci când vine vorba despre echipă, deoarece Omega Pharma-Quick Step e mult mai solidă. Îi are pe Zdenek Stybar, Niki Terpstra şi Stijn Vandenbergh, care sunt capabili să se impună. Cred că Stybar poate face ceva şi poate fi surpriza Turului Flandrei, şi chiar mai mult în Paris-Roubaix. Totuşi, chiar dacă poate domina cursa cu întreaga echipă, Omega Pharma-Quick Step nu este sigură de nimic, deoarece oricând poţi avea ghinion, pot apărea căzături sau pene; totul depinde de evoluţia cursei.

– Cum credeţi că va arăta finalul?

Mă aştept să văd un grup restrâns, cu Cancellara, Sagan, Boonen, Vanmarcke, Chavanel şi alţi rutieri importanţi. Boonen şi Sagan pot aştepta sprintul, dar Cancellara trebuie să facă ceva pe Oude Kwaremont sau pe Paterberg. Sunt sigur că va ataca acolo.

– I-aţi adus în discuţie pe Sagan şi Vanmarcke. Pot fi cu adevărat candidaţi la victorie?

Da, chiar cred asta. Vanmarcke este într-o formă foarte bună, a avut un sprint excelent în Gent-Wevelgem şi are picioare foarte puternice. Sagan a câştigat E3 şi e pregătit să se impună pentru prima oară în Turul Flandrei. Nu l-aş scoate din calcule nici pe Devolder, având în vedere forma sa.

– Pot fi John Degenkolb şi Alexander Kristoff printre protagonişti?

Au o şansă să demonstreze că nu sunt doar sprinteri. Amândoi fac parte din noua generaţie de sprinteri, însă sunt puternici şi în cursele de o zi. Mă aştept la ceva din partea lui Degenkolb mai mult în Paris-Roubaix decât în Turul Flandrei, dar e un rutier puternic, capabil să câştige în viitor ambele curse. Degenkolb e mai sprinter decât Kristoff, care are un sprint bun atunci când cursa este foarte dură. Aceasta e diferenţa dintre ei şi tocmai de aceea Kristoff are o şansă mai bună de a face ceva pe finalul Turul Flandrei.

– Este loc de surprize în ediţia din acest an?

Nu cred. Circuitul e foarte dificil, Koppenberg vine cu doar 45 de kilometri înainte de sosire şi este urmat de alte dealuri grele. Poate un rutier la care nu ne aşteptăm, precum Luca Paolini, are o şansă să câştige cursa, însă asta nu ar fi nicio surpriză, pentru că el a avut rezultate bune în trecut.

– Dacă tot aţi adus în discuţie noul traseu, să ne aşteptăm la o cursă mai deschisă decât în ultimii doi ani?

Am schimbat puţin traseul, aducând Koppenberg mai aproape de final şi incluzând doar două treceri peste circuitul Oude Kwaremont – Paterberg, care a figurat de trei ori la ediţiile din 2012 şi 2013. Pentru mine, este un traseu similar cu cel din trecut, de pe vremea generaţiei mele, iar asta înseamnă că va fi o cursă foarte dificilă.

Caja Rural, Cofidis, IAM şi MTN-Qhubeka

sunt echipele Pro Continentale invitate la startul celei de-a 69-a ediţii a Turului Spaniei. Cu câteva ore înainte de anunţul organizatorilor, pe reţelele sociale apăruseră zvonuri potrivit cărora Colombia şi Bardiani sau Neri Sottoli vor primi un wild card, pe lângă Caja Rural şi Cofidis, grupări sigure de prezenţa lor în ultimul Mare Tur al anului. Dacă s-ar fi întâmplat asta, atunci Vuelta ar fi avut trei echipe italiene pentru prima dată după şapte ani (Lampre, Liquigas şi Milram, în 2007).

Zvonurile nu s-au confirmat, iar Unipublic – companie preluată de Amaury Sport Organisation – le-a invitat pe IAM şi MTN-Qhubeka, acestea urmând să li se alăture lui Caja Rural, singura formaţie spaniolă din eşalonul Pro Continental, şi Cofidis, deja o prezenţă de tradiţie în Vuelta. Ce pot oferi aceste patru echipe?

– Caja Rural – una dintre cele mai solide grupări din liga a doua, aceasta poate alinia o distribuţie de excepţie, cu trei foşti câştigători de etapă: Antonio Piedra, David Arroyo şi Luis Leon Sanchez, care va fi şi liderul echipei, tot ce rămâne de văzut fiind dacă Sanchez va căuta noi victorii sau va merge pentru clasamentul general. Amets Txurruka şi Angel Madrazo vor anima cursa cu atacurile lor, Francesco Lasca şi Davide Vigano se vor implica la sprinturi, în timp ce columbianul Heiner Parra, chiar dacă foarte tânăr, poate fi una dintre surprizele plăcute ale Turului Spaniei.

– Cofidis – trupa pe care francezii o vor trimite în Vuelta va depinde de ceea ce se va întampla în Le Tour, însa cert este că Daniel Navarro va concura şi va ţinti o clasare între primii zece. Ibericul ar putea fi acompaniat de Rein Taaramäe, învingător pe Lagos de Somiedo, în 2011, dar şi de Julien Simon, un ciclist care poate avea un cuvânt important de spus în etapele valonate şi în evadări. Chiar dacă sunt puţine zile de plat, pentru Cofidis nu ar fi o idee rea să il aducă la start şi pe Adrien Petit, care va beneficia de câteva şanse de a bifa un succes, mai ales că sprinterii de top nu vor veni în Spania.

– IAM – la fel ca în cazul lui Cofidis, şi echipa elveţiană îşi va face calculele în funcţie de evoluţia din Turul Franţei. Partea bună pentru IAM este că are mulţi ciclişti puternici în lot, care pot obţine un succes în etapele montane: Matthias Frank, Johann Tschopp, rutier cu victorie în Giro, pe Passo del Tonale, care ar putea lupta şi pentru tricoul de cel mai bun căţărător sau Stefan Denifl, autor al unor progrese importante în ultima vreme. Pentru sprinturi, IAM va conta fie pe Heinrich Haussler, fie pe italianul Matteo Pelucchi.

– MTN-Qhubeka – va scrie istorie în vară, când va deveni prima grupare africană ce va porni la drum într-un Mare Tur. Germanul Gerald Ciolek, câştigătorul din Milano-San Remo 2013, are ca obiective o victorie de etapă şi clasamentul pe puncte, în timp ce compatriotul său, Linus Gerdeman, şi Sergio Pardilla vor lua startul cu gândul la ierarhia generală. În ceea ce îi priveşte pe rutierii africani, Daniel Teklehaymanot şi Merhawi Kudus (senzaţia din Eritreea, un tânăr căţărător cu un potenţial uriaş) ar trebui să facă şi ei parte din echipa lui MTN-Qhubeka.

Louis Verhelst, a Belgian who dreams of winning Paris-Roubaix

Dwars door Vlaanderen, E3 Harelbeke, and Gent-Wevelgem were a preview to the cobbled Monuments and one of the riders who competed in the Belgian races was Louis Verhelst, the young cyclist of Cofidis. After a spell with Etixx-Ihned, the feeder team of Omega Pharma-Quick Step, Verhelst choose to start his professional career in France, and even if the beginning was not very good, due to an injury, the future promises to be very nice, because the 23-year old Belgian is built for the cobbles and can be a contender for Paris-Roubaix in a couple of seasons.

With less than two weeks before his first start in the “Hell of the North”, I talked to Louis Verhelst, to find out what he thinks of his start to the season, what is his goal for Paris-Roubaix and what other races will he do this year.

– Louis, last year you were the rider of Etixx-Ihned, but didn’t sign with Omega Pharma-Quick Step. Why was that?

During the first part of the season it looked like I was going to Omega Pharma-Quick Step, but they didn’t really need a rider with my qualities, because they already have about 15 riders for the Classics. In the end, they signed Julian Alaphilippe and Petr Vakoč who were stronger than me on the hills and also had better results later in the season.

– So you ended up with Cofidis. What made you go there?

It’s a good team for any young rider. I can ride the Classics and I will have a free role in several races.

– How were the first months as a pro?

Unfortunately, I had a bad knee injury which held me off the bike for five weeks. So the only race I did was the Tour of Gabon and I really liked it, I had the feeling it was the perfect preparation for the first races in Europe.

– You also got to taste the cobbled classics.

I love these races, and doing them has only increased this feeling. It’s amazing to see so many people at the start and on the side of the road during the races! Unfortunately, like I said, I had a knee injury so I started these races with only two weeks of training in the legs. Every time after 130-140 kilometres, when the speed started going up, I just couldn’t keep up with the guys. After all, following the circumstances, I got as far as I could have in each race.

– I know that you’re going to take a break now and prepare for Scheldeprijs and Paris-Roubaix. Did you study the route of Roubaix?

I’m not really taking a break, I’m just doing some endurance and power training to get back in shape. I didn’t study the route of Roubaix. We are doing the route with the team and also I already did this race five times in the Junior and U23 ranks, so I already know the final of this race really well.

– With what thoughts will you ride Paris-Roubaix?

I don’t know. It’s not fun to do a really big and important race without condition or ambition. I’ll see what happens and try to help the team and gain some experience for the next years.

– Long-term, which race do you dream of winning: Tour of Flanders or Paris-Roubaix?

Paris-Roubaix, because it’s a unique race compared to Flanders, where there are several similar races.

– What is your calendar for the rest of the season?

After Paris-Roubaix I will do Grand Prix de Denain and Tro Bro Léon. After that I’ll race the Tour of Turkey. I would like to be in top shape for the Tour of Belgium and the National Championship. In the end, I hope to finish the season with at least one victory.

Louis Verhelst, un belgian care visează la Paris-Roubaix

Dwars door Vlaanderen, E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem au oferit o avancronică a Monumentelor pe pavate, iar unul dintre rutierii care au concurat în cele trei curse din Belgia a fost Louis Verhelst, tânărul ciclist al lui Cofidis. Format la Etixx-Ihned, “pepiniera”lui Omega Pharma-Quick Step, Verhelst a ales să îşi înceapă cariera de profesionist în Franta, şi chiar dacă începutul nu a fost reuşit, din cauza unei accidentări, viitorul se anunţă foarte frumos, deoarece belgianul în vârstă de 23 de ani este făcut pentru pavate şi are toate şansele ca în doar câţiva ani să fie un actor principal în Paris-Roubaix.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de prima lui participare în “Infernul Nordului”, am stat de vorbă cu Louis Verhelst, pentru a afla cum vede startul său de sezon, ce obiectiv are pentru Paris-Roubaix şi în ce curse va mai concura anul acesta.

– Louis, anul trecut ai concurat pentru Etixx-Ihned, dar nu ai semnat cu Omega Pharma-Quick Step. De ce?

În timpul primei jumătăţi a sezonului, se părea că voi ajunge la Omega Pharma-Quick Step, însă cei de acolo nu aveau neapărată nevoie de un rutier cu calităţile mele, deoarece aveau în jur de 15 ciclişti pentru clasice. Până la urmă, au semnat cu Julian Alaphilippe şi Petr Vakoč, care erau mai puternici decât mine pe dealuri şi au şi avut rezultate mai bune pe finalul anului.

– Aşa că ai ajuns la Cofidis. Ce te-a determinat să mergi acolo?

Este o echipa bună pentru orice rutier tânăr. Pot concura în clasice şi voi avea libertate în anumite curse.

– Cum au fost primele luni ca profesionist?

Din păcate, am suferit o accidentare serioasă la genunchi, care m-a ţinut în afara curselor vreme de cinci săptămâni. Singura competiţie pe care am încheiat-o a fost Turul Gabonului şi mi-a plăcut cu adevărat. Am avut sentimentul că e pregătirea perfectă pentru primele curse din Europa.

– Ai făcut cunoştinţă şi cu clasicele pe pavate, concurând în trei până acum.

Iubesc acest tip de curse, iar faptul că am participat acolo m-a ajutat să le îndrăgesc şi mai mult. Este uimitor să vezi atât de mulţi oameni la start şi pe marginea drumului în timpul clasicelor. Din păcate, aşa cum am spus, am avut acea accidentare la genunchi, astfel încât am participat în aceste curse cu doar două săptămâni de antrenamente în picioare. De fiecare dată, după 130-140 de kilometri, atunci când viteza începea să crească, pur şi simplu nu am putut rămâne lângă ceilalţi. Până la urmă, având în vedere circumstanţele, am ajuns cât de departe am putut în fiecare cursă.

– Ştiu că acum vei lua o pauză şi te vei pregăti pentru Scheldeprijs şi Paris-Roubaix. Ai inspectat traseul din Roubaix?

Nu voi lua o pauză propriu-zisă, ci voi face antrenamente pentru anduranţă şi forţă, astfel încât să îmi reintru în formă. Nu am inspectat traseul din Paris-Roubaix, dar o voi face împreună cu echipa. În plus, am concurat de cinci ori în această cursă la juniori şi tineret şi cunosc foarte bine porţiunea de final.

– Cu ce gânduri vei lua startul în Paris-Roubaix?

Nu ştiu. Nu este deloc plăcut să concurezi într-o cursă mare şi importantă fără ambiţii, condiţie fizică şi un obiectiv. Voi vedea ce se va întâmpla, voi încerca să îmi ajut echipa şi să câştig experienţă pentru anii următori.

– Pe termen lung, ce cursă visezi să câştigi: Turul Flandrei sau Paris-Roubaix?

Paris-Roubaix, deoarece este o cursă unică în comparaţie cu ceea ce găsim în Flandra, unde sunt mai multe curse similare.

– Care e calendarul tău pentru următoarele luni ale sezonului?

După Paris-Roubaix, voi concura în Grand Prix de Denain şi în Tro Bro Leon, iar apoi voi merge în Turul Turciei. Vreau să fiu în formă maximă pentru Turul Belgiei şi Campionatele Naţionale. În fine, îmi doresc să închei sezonul cu cel puţin o victorie.

Rutierul săptămânii

Rudi Altig (Turul Flandrei 1964), Steffen Wesemann (Turul Flandrei 2004) şi Josef Fischer (Paris-Roubaix 1896) sunt singurii germani care s-au impus într-un Monument pe pavate, cursele de acest fel nefiind niciodată pe placul cicliştilor din Germania. Una dintre explicaţii o reprezintă lipsa unei culturi pentru aceste clasice, dar şi a pavatelor, motiv pentru care nici italienii nu au mai dat de mult un câştigător de Turul Flandrei sau Paris-Roubaix. Spre deosebire de peninsulari, care mai au de aşteptat câţiva ani pentru a spera la un nou succes acolo (Andrea Zordan?), lucrurile arată mult mai bine pentru germani, datorită lui John Degenkolb.

Ciclistul echipei Giant-Shimano este pentru a doua oară în acest sezon “Rutierul Săptămânii”, datorită victoriei din Gent-Wevelgem, a doua clasică pe pavate ca importanţă din Flandra. E adevărat, Peter Sagan şi-a adjudecat E3 Harelbeke şi a terminat pe podium două zile mai târziu, dar rezultatele foarte bune ale slovacului sunt deja o obişnuinţă. În schimb, pentru John Degenkolb, un ciclist care cochetează de ani buni cu cursele de o zi, succesul de duminică vine ca o confirmare a aşteptărilor create în jurul său încă din 2011, când a venit pe 19 în Paris-Roubaix.

În momentul de faţă, germanul are toate atributele necesare unui pretendent la victorie în Monumentele pe pavate: un moral puternic, mult curaj, o echipă solidă şi anduranţa atât de necesară în acele curse care depăşesc 250 de kilometri şi îi obligă pe rutieri să îşi consume şi ultima picătură de energie. Evident, John Degenkolb nu va porni ca principal favorit la victorie în Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, dar va sta la pândă, pregătit să răspundă la fiecare atac şi să nu rateze mişcarea câştigătoare. Tocmai de aceea, o eventuală clasare a sa pe locul întâi acolo nu ar trebui privită ca fiind o mare surpriză, ci ca primul dintr-un lung şir de succese care îl aşteaptă până la finalul carierei.

Concluzii după E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem

Fabian Cancellara şi Tom Boonen rămân în continuare oamenii de învins în Monumentele pe pavate, dar generaţia tânără vine puternic din urmă, iar reprezentanţii ei sunt din ce în ce mai impresionanţi. John Degenkolb, Peter Sagan, Arnaud Démare, Sep Vanmarcke, Ian Stannard, Alexander Kristoff şi Florian Senechal (chiar dacă e neo-profesionist) au crescut mult şi au arătat că viitorul le aparţine. Poate anul acesta, experienţa şi forţa lui Cancellara şi Boonen vor fi decisive, dar începând cu 2015, este foarte posibil ca schimbul de generaţii să se producă în totalitate, iar clasicele de primăvară să aibă alţi patroni.

O menţiune aparte merită un alt tânăr, Tom Van Asbroeck. Belgianul în vârstă de 23 de ani, autor al unui sezon 2013 relativ slab, a crescut enorm între timp şi are o primăvară foarte bună până acum: victorie în Cholet-Pays de Loire, un loc secund în Nokere Koerse şi clasări între primii zece în Dwars door Vlaanderen şi Gent-Wevelgem. Una dintre cele trei “perle” ale lui Topsport Vlaanderen, alături de Edward Theuns şi Kenneth Vanbilsen, Van Asbroeck are un potenţial foarte mare, care îl recomandă pentru un viitor foarte frumos în cursele pe pavate. Tocmai de aceea, e greu de crezut că 2015 nu îl va găsi în lotul unei echipe de World Tour.

Făcând abstracţie de adversarii săi, un nou succes al lui Fabian Cancellara în Turul Flandrei sau Paris-Roubaix depinde de trei elemente: forma lui, tactica pe care o va alege şi Stijn Devolder. Campionul Belgiei se află la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, iar week-end-ul trecut a arătat că va juca un rol foarte important în campania de clasice a lui Cancellara. Dacă elveţianul îl va păstra pe Devolder cât mai mult timp alături de el, ceilalţi rutieri vor avea dificultăţi în a-i pune probleme. Pe de altă parte, nu este deloc exclus ca Devolder să primească mână liberă la un moment dat, în funcţie de cum va decurge cursa, şi să îşi încerce şansa, la fel cum a făcut-o în Gent-Wevelgem.

În cele două curse din Belgia, Omega Pharma-Quick Step a oferit indicii privind strategia pe care o va adopta în Turul Flandrei. Echipa belgiană va încerca să îl protejeze pe Tom Boonen, liderul său, dar şi să îşi economisească forţele, iar pentru asta va trimite rutieri la atac, scopul fiind să le facă pe celelalte formaţii să conducă urmărirea şi astfel să obosească. În plus, Omega mai are un avantaj important, prezenţa lui Zdenek Stybar în echipă. Chiar dacă cehul a părut să nu fie la un nivel ridicat în E3 Harelbeke, asta nu înseamnă că nu este pregătit să intre în rolul de lider, dacă situaţia din cursă o va cere.

Au mai rămas doar câteva zile până la startul primului Monument pe pavate, iar câţiva oameni care emit pretenţii la victorie, un top trei sau un top zece în Turul Flandrei sau Paris-Roubaix nu s-au făcut deloc remarcaţi. Printre aceştia, Filippo Pozzato, Sebastian Langeveld, Bjorn Leukemans, Nick Nuyens, Sebastien Turgot, Damien Gaudin sau Jens Keukeleire. Dacă este să ne luăm după o declaraţie mai veche a lui Juan Antonio Flecha, care a spus că forma unui rutier la finalul Paris-Nisa sau Tirreno-Adriatico e cea cu care va ajunge în clasice, aceştia nu ar trebui să fie protagonişti în Flandra şi Roubaix. Totuşi, la cât de imprevizibil este ciclismul, cei menţionaţi mai sus nu trebuie excluşi din calcule.

Gent-Wevelgem 2014

Gent-Wevelgem 2014

Este una dintre cele mai prestigioase clasice ale primăverii, o cursă favorabilă sprinterilor, poate singura de acest fel din Flandra. Drept dovadă, stau foştii câştigători, de la Rik Van Looy la Freddy Maertens, de la Guido Bontempi la Djamolidine Abdoujaparov sau de la Mario Cipollini la Oscar Freire. De asemenea, Gent-Wevelgem e prima clasică a nordului în care s-a impus Eddy Merckx, pe când acesta avea doar 21 de ani şi se pregătea să se transfere de la Peugeot la Faema, echipă ce îi oferea un contract în alb pentru a-i obţine semnătura.

Prima ediţie a Gent-Wevelgem a avut loc în 1934, cu un an înaintea apariţiei Turului Spaniei, şi a fost rezervată amatorilor, situaţie care s-a repetat până în 1939. Apoi, începând cu 1945, după o pauză cauzată de Al Doilea Război Mondial, profesioniştii au fost primiţi la start, dar schimbările nu s-au încheiat, organizatorii hotărând să modifice traseul o dată la câţiva ani. Până la urmă, în anii ’70, profilul a ajuns la un design mai mult sau mai puţin asemănător cu cel de astăzi, când sprinterii se numără printre favoriţii la victorie.

În 2014, primul deal de pe traseu este Casselberg, care se va repeta de două ori şi le va oferi cicliştilor un preview a ceea ce vor întâlni mai târziu. Cea mai importantă ascensiune va fi Kemmelberg, ce figura tot în două rânduri, ultima oară urmând să fie al optulea deal din cursă, cu aproximativ 40 de kilometri înainte de final. Kemmelberg e mereu cel mai important punct din Gent-Wevelgem: cu o lungime de 2,5 kilometri (o treime din deal are pavate) şi o pantă maximă de 22%, ascensiunea cunoscută şi pentru bătălia dată acolo în timpul Primului Război Mondial va fi speculată la maximum de echipele puternice, care vor încerca să rupă plutonul şi să îi distanţeze pe sprinteri. Dacă vântul va bate din lateral, cum s-a întâmplat de multe ori, atunci şansele lor de reuşită vor fi cu adevărat mari.

Favoriţii

Peter Sagan va porni din postura de deţinător al trofeului, iar forma sa este din ce în ce mai bună, la fel ca moralul, după succesul din E3 Harelbeke. Dezavantajat de numărul mare al sprinterilor din cea de-a 76 ediţie a Gent-Wevelgem (233 de kilometri), slovacul va trebui să iasă la atac sau să se infiltreze în grupurile ce se vor forma atunci când plutonul se va rupe pe căţărările din ultimii 50 de kilometri. Altă echipă care va miza pe astfel de acţiuni va fi Omega Pharma-Quick Step, în condiţiile în care Tom Boonen suferă în continuare după căzătura de vineri, iar Mark Cavendish va lipsi de la start, din cauza unor probleme de sănătate. În mod normal, gruparea manageriată de Patrick Lefevere va duce un ritm ridicat şi va încerca astfel să îşi lanseze câţiva ciclişti, cum ar fi Zdenek Stybar sau Stijn Vandenbergh.

Cu orgoliul rănit după E3 Harelbeke, Fabian Cancellara ar putea să atace la rândul său, ca un ultim antrenament pentru Turul Flandrei. Dacă forma sa va fi bună şi îşi va prinde adversarii pe picior greşit, elveţianul se va gândi şi la victorie în Gent-Wevelgem, cursă în care nu a terminat pe podium până acum. Foarte activ vineri, Sep Vanmarcke va trebui să dejoace calcule sprinterilor pentru a avea o şansă, o alianţă de moment a belgianului cu Cancellara, Sagan, Greg Van Avermaet sau Damien Gaudin fiind foarte probabilă.

O altă echipă care îşi va pune amprenta asupra cursei va fi Sky, aceasta prezentându-se la Deinze cu o distribuţie extrem de solidă, din care nu vor lipsi Edvald Boasson Hagen, Ian Stannard, Bernhard Eisel (învingătorul din 2010) sau Geraint Thomas, cu toţii aflaţi într-o formă foarte bună. Totuşi, cum sprinterii nu vor să rateze ocazia de a-şi trece în palmares o clasică atât de prestigioasă, este de aşteptat ca Lotto-Belisol (André Greipel), FDJ (Arnaud Démare), Garmin-Sharp (Tyler Farrar), Orica-GreenEdge (Jens Keukeleire), Giant-Shimano (John Degenkolb), Katusha (Alexander Kristoff) şi MTN-Qhubeka (Gerald Ciolek) să colaboreze şi să încerce să neutralizeze toate atacurile.

Date statistice

– Robert Van Eenaeme, Rik Van Looy, Eddy Merckx, Mario Cipollini şi Tom Boonen au obţinut cele mai multe victorii, câte trei

– 15 ţări au dat cel puţin un învingător, primul loc în acest clasament fiind ocupat de Belgia, care a adunat 48 de succese

– Eddy Merckx are cele mai multe podiumuri în Gent-Wevelgem, cinci

– Rik Van Looy este ultimul campion mondial care s-a impus aici, în 1962

– Singurii ciclişti din afara Europei triumfători în clasica din Belgia sunt Djamolidine Abdoujaparov (Uzbekistan) şi George Hincapie (S.U.A.)

– Cea mai lungă ediţie (277 de kilometri) a avut loc în 1977 şi i-a revenit francezului Bernard Hinault

– Două minute şi 46 de secunde a fost cea mai mare diferenţă înregistrată între primul şi al doilea clasat, în 1950, atunci când Briek Schotte l-a învins pe Albert Decin

Navigare în articole