Cafe Roubaix

Cine ar fi câştigat Cupa Mondială în 2013

Este un exerciţiu de imaginaţie pe care l-am făcut şi sezonul trecut, când Joaquim Rodriguez a fost primul în ierarhia World Tour, dar ar fi terminat doar pe locul şase dacă s-ar fi folosit sistemul Cupei Mondiale din 2004, ultimul an în care a funcţionat această structură. La fel ca în 2012, “Purito” a încheiat şi acum victorios în World Tour, însă nici de această dată nu ar fi avut vreo şansă la câştigarea ierarhiei întocmite pe baza vechiului sistem, iar explicaţia este simplă: dacă acum sunt contabilizate şi punctele din cursele pe etape, în perioada 1989-2004 contau doar cursele de o zi.

Evident, şi în calendarul de atunci au existat modificări, dar în ultimii ani se ajunsese la o agendă cu nouă curse, în care le erau acordate puncte primilor 25 clasaţi: Milano–San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Amstel Gold Race, Liège–Bastogne–Liège, Clasica San Sebastian, Clasica de la Hamburg, Turul Lombardiei şi Paris-Tours. Aşadar, dacă ar fi contat doar aceste clasice în 2013, cum ar fi arătat clasamentul individual al rutierilor?

1 – Alejandro Valverde – 260 de puncte

2 – Fabian Cancellara – 250 de puncte

3 – John Degenkolb – 228 de puncte

4 – Joaquim Rodriguez – 180 de puncte

5 – Roman Kreuziger – 150 de puncte

6 – Daniel Martin – 140 de puncte

7 – Peter Sagan – 140 de puncte

8 – Alexander Kristoff – 134 de puncte

9 – Gerald Ciolek – 105 puncte

10 – Tony Gallopin – 100 de puncte

Un ultim dans pentru Flecha

“(Junin) este locul unde a început totul, şi când spun totul, mă refer la dragostea mea pentru pavate. Ciudat, nu-i aşa? Am crescut pe Strada Lebensohn, la numărul 248, o stradă cu piatră cubică, iar de fiecare dată când mergeam cu bicicleta, pentru a mă antrena sau ca mijloc de transport, eram nevoit să parcurg o lungă porţiune de pavate. Mai mult, camera în care dormeam cu Emilia, sora mea, se afla în partea frontală a casei, iar patul meu, evident, era chiar lângă fereastră. Aşa că auzeam sunetul inconfundabil al maşinilor care treceau pe acolo, auzeam pavatele chiar şi atunci când dormeam, le auzeam chiar şi în visele mele”.

Declaraţia de mai sus, una dintre cele mai emoţionante date vreodată de un rutier, îi aparţine lui Juan Antonio Flecha. Ibericul, ajuns la 36 de ani, a decis să se retragă după Turul Beijingului, urmând să pună punct unei cariere impresionante, la finalul căreia poate fi considerat cel mai bun ciclist spaniol din istorie în clasicele pe pavate. Este adevărat, Flecha nu a câştigat un “Monument”, dar a obţinut în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix nu mai puţin de nouă clasări în top zece, la care se adaugă succesul din Omloop Het Nieuwsblad (ca fapt divers, cea mai importantă victorie a lui Sky într-o cursă pe pavate).

Ce va urma pentru Juan Antonio Flecha după Turul Beijingului? Un bilet spre Maui, o odihnă binemeritată după 14 ani petrecuţi în plutonul profesionist şi mult surfing. Acolo, dacă va prinde un val uriaş, poate spaniolul va face din nou gestul devenit celebru după victoria obţinută la Toulouse, în urmă cu un deceniu.

Turul Lombardiei 2006: Paolo Bettini, victorie pentru Sauro

În urmă cu şapte ani, Paolo Bettini a cucerit pentru prima oară titlul de campion mondial, dar nu a apucat să se bucure de acel succes decât puţin mai mult de o săptămână, deoarece fratele său, Sauro, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină. Copleşit de durere, italianul a folosit acel sentiment pentru a-şi găsi determinarea necesară ca să participe în “Clasica Frunzelor Moarte”, o aventură în lungime de 245 de kilometri, de la Mendrisio la Como.

Evadarea iniţială nu a avut nicio şansă, avansul său de 13 minute topindu-se imediat cum echipele favoriţilor au trecut la trenă, astfel încât diferenţa dintre cicliştii aflaţi în faţă şi pluton era de sub patru minute la startul căţărării Madonna del Ghisallo. Acolo, Bettini a fost cel care a venit la conducerea grupului, înăsprind ritmul, astfel încât alături de el au mai rămas doar Danilo Di Luca, Davide Rebellin, Riccardo Ricco, Michael Boogerd, Frank Schleck şi Samuel Sanchez. Înainte de vârful lui Ghisallo, ciclistul echipei Quick Step a mai accelerat o dată, făcând o nouă selecţie, însă noul grup nu a rezistat mult timp în această componenţă, deoarece a fost ajuns de alţi rutieri pe coborâre.

Pe Civiglio, cu 15 kilometri rămaşi până la sosire, acelaşi Bettini şi-a asumat iniţiativa, a atacat din nou şi s-a desprins de adversari, însă nu decisiv, pentru că Fabian Wegmann a recuperat diferenţa de pe ascensiune pe coborârea tehnică dinainte de San Fermo di Battaglia. Totuşi, efortul depus de germanul de la Gerolsteiner l-a costat pe acesta ceva mai târziu, fiind incapabil să răspundă atunci când favoritul gazdelor a atacat încă o dată.

A fost mişcarea decisivă a ediţiei centenare, care i-a permis lui Paolo Bettini să ia un avans de aproape jumătate de minut, suficient de mare pentru a ajunge liniştit la finalul din Como, acolo unde a dat frâu liber lacrimilor şi i-a dedicat victoria fratelui său, înainte de a se lăsa îmbrăţişat de părinţii săi, martori ai celui mai emoţionant succes obţinut vreodată de “Il Grillo”.

Calendarul World Tour 2014

21.01-26.01 – Turul Down Under

09.03-16.03 – Paris-Nisa

12.03-18.03 – Tirreno-Adriatico

23.03 – Milano – San Remo

24.03-30.03 – Turul Cataluniei

28.03 – E3 Prijs Harelbeke

30.03 – Gent-Wevelgem

06.04 – Turul Flandrei

07.04-12.04 – Turul Ţării Bascilor

13.04 – Paris-Roubaix

20.04 – Amstel Gold Race

23.04 – Flèche Wallonne

27.04 – Liège-Bastogne-Liège

29.04-04.05 – Turul Romandiei

09.05 – 01.06 – Turul Italiei

08.06-15.06 – Criteriul Dauphiné

14.06-22.06 – Turul Elveţiei

05.07 – 27.07 – Turul Franţei

02.08 – Clasica San Sebastian

03.08-09.08 – Turul Poloniei

11.08-17.08 – Turul Beneluxului

23.08-14.09 – Turul Spaniei

24.08 – Clasica de la Hamburg

31.08 – Marele Premiu de la Plouay

12.09 – Marele Premiu de la Quebec

14.09 – Marele Premiu de la Montreal

05.10 – Turul Lombardiei

10.10-14.10 – Turul Beijingului

Milano-San Remo 2014 – un nou traseu

În urmă cu un an, când Vincenzo Nibali a terminat “La Primavera” pe locul al treilea, organizatorii au început să se gândească la schimbarea traseului, astfel încât celebra clasică să se încheie odată cu coborârea de pe Poggio, iar atacanţii să aibă şanse mai mari la victorie. Această modificare nu a fost aplicată, însă ceva tot s-a întâmplat: RCS Sport a eliminat căţărarea Le Manie şi a introdus una nouă: Pompeiana, care are cinci kilometri lungime, pantă medie 5% şi pantă maximă 14%. În plus, noua ascensiune va figura pe traseu între Cipressa şi Poggio, cu doar 21 de kilometri înainte de final.

Ce înseamnă toate acestea? Că sprinterii pot să îşi ia adio de la o victorie în “La Classicisima”, cel puţin în următorii cinci ani. Personal, cred că este o decizie greşită a organizatorilor, care le-au refuzat mai multor ciclişti şansa de a lupta la victorie şi au transformat clasica italiană într-o nouă cursă rezervată atacanţilor şi puncheurilor, aceştia deja având destule oportunităţi pe parcursul unui sezon.

Traseul de până acum era perfect, deoarece le oferea oportunităţi tuturor rutierilor – sprinteri, puncheuri sau oameni de clasament general. Din 2014, acea incertitudine apetisantă privind categoria care va oferi învingătorul va dispărea, iar imaginile cu Mark Cavendish sau Oscar Freire câştigând pe Italo Calvino vor părea scoase din istoria de demult a ciclismului.

Gregory Brenes Obando

Greg Van Avermaet, Michael Matthews, Tom Danielson sau Chris Horner au fost câţiva dintre actorii principali ai Turului Utah, cursă care în ultimii ani a devenit una dintre cele mai importante din Statele Unite. În afară de aceştia, s-au făcut remarcaţi şi câţiva rutieri tineri: dacă belgianul  Jasper Stuyven a fost o confirmare, Gregory Brenes Obando a reprezentat o surpriză plăcută şi total neaşteptată. Ciclistul din Costa Rica, stagiar la Champion System, a terminat pe locul 15 în clasamentul general şi în unele momente (etapa a patra) a arătat crâmpeie din potenţialul său.

Născut la Capellades, în 1988, Brenes Obando a obţinut rezultate bune încă dinainte de împlini 18 ani, ce este drept, acestea venind în curse desfăşurate în ţara natală. În 2009, a ajuns în Europa, la Differdange, iar un sezon mai târziu, pe când se afla la echipa Burgos 2016, au apărut deja câteva rezultate care au au atras atenţia: locul trei în Grand Prix du Portugal, un top 10 în Vuelta Asturias şi un loc 12 în Tour de l’Avenir, cursă câştigată de Nairo Quintana. Clasările bune i-au atras atenţia grupării Continentale Movistar, care i-a oferit un contract, dar şi un statut de lider în unele curse.

Costaricanul nu a dezamăgit în ultimele trei sezoane, obţinând constant victorii şi rezultate importante, iar acum este foarte aproape să semneze primul contract de profesionist din carieră, cu Champion System, echipă care îl va trimite şi în Turul Colorado, acolo unde nu e deloc exclus să impresioneze, dacă va avea ocazia. Evident, palmaresul său de până acum nu reprezintă o garanţie că va reuşi odată ajuns în plutonul profesionist, evoluţia sa ulterioară depinzând de mulţi factori, însă ceva îmi spune că în următorii ani vom mai auzi de Gregory Brenes Obando.

August la Cafe Roubaix

Ultima lună a verii este şi cea mai aglomerată, în următoarele săptămâni fiind programate curse scurte pe etape, clasice, dar şi startul Vueltei. Înainte de aceasta, aici vor putea fi citite două interviuri cu managerii unor echipe participante în Turul Spaniei, precum şi o amplă prezentare a cursei şi a favoriţilor. Evident, pe durata competiţiei vor fi postate avancronici şi analize ale fiecărei etape, aşa cum s-a întâmplat şi cu precedentele două Mari Tururi din 2013.

De la 1 august a început perioada oficială de transferuri, care se va încheia la 31 decembrie. Toate mutările realizate de echipele World Tour şi Pro Continentale vor putea fi găsite aici, o atenţie însemnată urmând să le fie acordată şi posibilelor transferuri, şi stagiarilor prezenţi în pluton. La toate acestea se vor adăuga şi cele mai noi ştiri din lumea ciclismului, precum şi situaţia ierarhiilor World Tour.

Criteriile Post-Tur

La sfârşitul anilor ’40, unui ciclist îi ajungea să fi purtat doar o zi tricoul galben în Turul Franţei pentru a fi invitat apoi în numeroasele curse pe velodrom care se desfăşurau în a doua jumătate a verii şi în toamnă. Antwerp, Paris, Zurich, Milano şi Bruxelles sunt doar câteva dintre oraşele care îi primeau pe rutieri ca pe nişte vedete de cinema, oferindu-le contracte în valoare de mii de franci francezi în schimbul unui spectacol memorabil pentru spectatorii care la rândul lor plăteau o sumă importantă la acea vreme ca să fie la doar câţiva metri distanţă de vedete ca Fausto Coppi, Hugo Koblet sau Raphael Geminiani.

Ceva mai mult de un deceniu mai târziu, criteriile pe velodrom au fost înlocuite cu cele pe şosea, iar în ciclism şi-au făcut apariţia impresarii, care au început să le negocieze rutierilor pe care îi reprezentau contracte din ce în ce mai avantajoase pentru a fi prezenţi la startul criteriilor organizate după finalul Turului Franţei. Pe atunci, ordinea la sprinturile intermediare şi la sosire era stabilită de către numele mari din pluton, oameni ca Jacques Anquetil, Raymond Poulidor, Tom Simpson, iar ceva mai târziu, Eddy Merckx sau Lucien Van Impe.

În zilele noastre, totul este mai simplu: câştigătorii de etapă din Le Tour, oamenii care şi-au adjudecat un clasament, dar şi cei care s-au făcut remarcaţi printr-un simplu podium sunt extrem de căutaţi de organizatorii de criterii imediat cum cursa se încheie (în afară de aceştia, invitaţi mai pot fi campionii naţionali şi câştigătorii clasicelor “Monument”). O sumă de participare este stabilită în funcţie de rezultate cicliştilor, iar în contract e trecut şi locul pe care rutierul respectiv trebuie să termine în criteriu. Evident, cei mai mulţi bani îi revin câştigătorului tricoului galben, undeva la 40 000 de euro pentru fiecare participare.

Anul acesta, în cele două săptămâni trecute de la finalul Turului Franţei, zeci de criterii au fost organizate, Belgia, Franţa şi Olanda fiind ţările cu cele mai multe astfel de curse. Care au fost rezultatele acestora?

Aalst: Chris Froome, Richie Porte, Matteo Trentin.

Antwerp: André Greipel, Stijn Devolder, Johnny Hoogerland.

Bad Homburg vor der Höhe: John Degenkolb, Danilo Hondo, André Schulze.

Bochum: André Greipel, Tony Martin, Roger Kluge.

Bochum: Marcel Kittel, John Degenkolb, Gerald Ciolek.

Boxmeer: Bauke Mollema, Wouter Poels, Marcel Kittel.

Camors: Arthur Vichot, Tony Gallopin, Sylvain Chavanel.

Castillon-la-Bataille: Alberto Contador, Richie Porte, Mickael Delage.

Chaam: Marcel Kittel, Danny van Poppel, Boy van Poppel.

Dijon: Arthur Vichot, Pierre Rolland, Nacer Bouhanni.

Heerlen: Lars Boom, Tom Dumoulin, Koen de Kort.

Heist-op-den-Berg: Nairo Quintana, André Greipel, Stijn Devolder.

Herentals: Jan Bakelants, Philippe Gilbert, André Greipel.

Innenstad: Markus Eibegger, Roman Kreuziger, Bernard Eisel.

Lacq-Audéjos: Richie Porte, Alberto Contador, Sylvain Chavanel.

Lisieux: Christophe Riblon, Sylvain Chavanel, Arthur Vichot.

Lommel: Marcel Kittel, Chris Froome, Stijn Devolder.

Luxemburg: Rui Costa, Richie Porte, Laurent Didier.

Maarheeze: Wout Poels, Tom Dumoulin, Bram Tankink.

Maastricht: Tom Dumoulin, Wout Poels, Roy Curvers.

Neuss: André Greipel, Christian Knees, Joachim Tolles.

Ninove: Nairo Quintana, Chris Froome, Bart de Clercq.

Oostvoorne: Tom Veelers, Danny van Poppel, Lars Boom.

Peer: Jan Bakelants, Matteo Trentin, Tosh van der Sande.

Roeselare: Marcel Kittel, Matteo Trentin, André Greipel.

Roosendaal: Nairo Quintana, Johnny Hoogerland, Bauke Mollema.

Sandefjord: Lars Petter Nordhaug, Alexander Kristoff, Sondre Holst Enger.

Sint-Niklaas: Chris Froome, Joaquim Rodriguez, Marcel Kittel.

Steenwijk: Laurens ten Dam, Rui Costa, Lieuwe Westra.

Stiphout: Chris Froome, Laurens ten Dam, Bauke Mollema.

Surhuisterveen: Bauke Mollema, Chris Froome, Lieuwe Westra.

Tiel: Johnny Hoogerland, Bauke Mollema, Bobbie Traksel.

Wateringen: Johnny Hoogerland, Laurens ten Dam, Marcel Kittel.

Wolvertem: Marcel Kittel, André Greipel, Maxime Monfort.

Zevenbergen: Lars Boom, Tom Dumoulin, Daniel Martin.

Turul Poloniei 2013 – Turul Confuziei

Uniunea Ciclistă Internaţională vrea să crească nivelul spectacolului în cursele pe etape şi pentru asta a început să facă experimente. Primul va putea fi urmărit în Turul Poloniei, acolo unde cele 23 de echipe prezente la start vor avea câte şase rutieri, în loc de opt, o măsură prin care se speră că ostilităţile vor fi din ce în ce mai greu de controlat. Reducerea numărului de ciclişti pare nimic pe lângă modificările aplicate ierarhiei generale, care vor duce la calcule complexe la finalul fiecărei etape, pentru a afla diferenţele dintre rutieri.

Pentru a 70-a ediţie a Turului Poloniei, organizatorii şi UCI au inventat un clasament al atractivităţii, care va fi întocmit zilnic. Cum va fi făcut acesta? La sprinturile intermediare şi pe căţărări se vor acorda puncte speciale, acestea se vor aduna la finalul zilei, urmând ca apoi să se facă o ierarhie a tuturor cicliştilor care au punctat pe parcursul unei etape. Primul clasat va primi bonificaţii în valoare de 30 de secunde, al doilea va fi recompensat cu 20 de secunde, iar al treilea va lua 10 secunde. Cum există posibilitatea ca doi rutieri să termine la egalitate de puncte pe primul loc, următorul clasat va primi automat secundele rezervate ocupantului poziţiei a treia. De asemenea, prin intermediul Radio-Tour, cicliştii vor fi informaţi în permanenţă despre situaţia din clasamentul atractivităţii, astfel încât să fie obligaţi să atace pentru a recupera din mers.

Dacă va prinde acest sistem extrem de complicat (nu doar pentru ciclişti, ci şi pentru fani), vom afla între 27 iulie şi 3 august, când se va desfăşura Turul Poloniei. Indiferent de ce se va întâmpla acolo, cert e că experimentul nu se va opri aici, urmând să fie încercat şi în Turul Beneluxului.

Stuart O’Grady s-a retras din activitate

La doar o zi după încheierea ediţiei centenare a Turului Franţei, Stuart O’Grady a anunţat că va punct carierei de rutier, după aproape 19 sezoane. Ajuns la aproape 40 de ani, australianul îşi propusese la startul stagiunii să participe şi anul viitor în Marea Buclă, pentru a stabili un nou record de prezenţe, dar s-a răzgândit surprinzător, o decizie pe care mulţi au pus-o pe seama raportului ce va fi făcut public de o comisie a Senatului francez, cu privire la cicliştii care au folosit EPO în Turul Franţei din 1998.

Despre motivele aflate în spatele acestei hotărâri se pot scrie multe, la fel ca şi despre succesele obţinute de rutierul de la Antipozi în ultimele două decenii. Însă peste toate acestea se află o victorie magnifică, obţinută de Stuart O’Grady la ediţia din 2007 a Paris-Roubaix, atunci când a devenit primul australian din istorie învingător în “Infernul Nordului”. Prezent la start ca postura de “locotenent” al lui Fabian Cancellara, “Stuey” a plecat într-o evadare numeroasă ce s-a format cu 240 de kilometri înainte de sosire, a atacat când mai erau 20 de kilometri şi a ajuns singur pe legendarul velodrom din Roubaix.

A fost un triumf obţinut datorită calităţilor ce i-au definit cariera lui O’Grady – determinare, ambiţie, tărie de caracter şi o rezistenţă fizică incredibilă – un triumf care l-a făcut pe acesta să dea o declaraţie memorabilă: “În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, revăd cum am trecut linia de sosire”.