Vuelta 2013, “desenată” pentru spectacol
Sprinterii care doresc să participe în Turul Spaniei trebuie să ştie un lucru: dacă ediţia din 2012 li s-a părut dificilă, cea de anul acesta va fi infinit mai grea. Organizatorii nu s-au dezminţit şi au mizat în continuare pe formula atât de apreciată de fani: cât mai multe sosiri în căţărare. Astfel, dacă anul trecut au fost 10 finaluri în urcare, la ediţia cu numărul 68 vor fi 11, la care se adaugă şi un contratimp individual valonat, ce are inclusă pe traseu o căţărare de categoria a treia.
Mulţi au spus că ediţia precedentă a fost marea şansă a lui Joaquim Rodriguez de a câştiga o cursă de trei săptămâni, însă iată că lucrurile nu stau chiar aşa şi catalanul va beneficia de încă o oportunitate de a-şi vedea visul împlinit, ca şi cum el ar fi stabilit harta competiţiei împreună cu organizatorii. Tot ce rămâne de văzut va fi forma cu care se va prezenta la start, în condiţiile în care a anunţat că va participa şi în Turul Franţei.
Vuelta va avea 21 de etape şi un total de 3319 kilometri; caravana va merge în sens invers acelor de ceasornic, se va aventura şi în sud (după cum bine se ştie, ediţia din 2012 a avut loc doar în nord), va ajunge în Andorra, dar şi în Franţa, la capătul unei etape “mamut”, care îi va solicita din plin pe ciclişti. Aşa cum ne-a obişnuit, cursa se va încheia pe străzile din Madrid, cu ceea ce va fi cel mai probabil un sprint masiv.
Traseul Turului Spaniei din 2013
Etapa l – Vilanova de Arousa – Sanxenxo (27 de kilometri)
Va fi un start inedit, cu un contratimp pe echipe care va avea ca punct de plecare o platformă plutitoare folosită pentru conchilicultură. Plutonul va ajunge pentru al doilea an consecutiv la Sanxenxo, ediţia precedentă consemnând triumful germanului John Degenkolb. Acum, se vor realiza primele diferenţe între favoriţii la tricoul roşu, pe un traseu plat, fără mari dificultăţi.
Etapa a ll-a – Pontevedra – Alto da Groba (176,8 kilometri)
Cicliştii nu vor avea mult de aşteptat până la prima sosire în căţărare, care îşi va face apariţia în a doua zi. Caravana va ajunge pe Alto de Groba, o ascensiune în lungime de aproximativ zece kilometri, cu un finiş care are scris numele lui “Purito” pe el.
Etapa a lll-a – Vigo – Mirador de Lobeira (172,5 kilometri)
Organizatorii au dorit ca Vuelta să îşi arate “colţii” încă de la început şi exact asta se va întâmpla în 2013. Ziua a treia va consta într-o etapă care va reprezenta o simplă plimbare până cu câţiva kilometri înainte de final, când drumul va începe să urce până la 400 de metri altitudine, acolo unde se află Mirador de Lobeira. Practic, o sosire similară uneia din clasicele din Ardeni.
Etapa a lV-a – Lalin/A Estrada – Fisterra. La Etapa del Fin del Mundo (186,4 kilometri)
Mulţi ar fi tentaţi să spună că sprinterii vor beneficia în sfârşit de o şansă, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Profilul ultimei runde care se va desfăşura în Galicia este valonat şi finalul are “dinţi de fierăstrău”, numai buni pentru câteva atacuri din partea celor care au drept obiectiv o victorie. Dacă la asta se adaugă şi faptul că drumul urcă uşor în ultimii doi kilometri, rezultă o etapă dificil de controlat de echipele sprinterilor.
Etapa a V-a – Sober – Lago de Sanabria (168,4 kilometri)
În teorie, va fi prima etapă destinată sprinterilor, în ciuda faptului că se va trece peste două ascensiuni de categoria a treia. Cum ultima e plasată cu aproape 30 de kilometri rămaşi până la final, tentativele de atac vor putea fi neutralizate cu uşurinţă, înainte de prima sosire din istorie la Lago de Sanabria.
Etapa a Vl-a – Guijuelo – Caceres (177,3 kilometri)
Caceres a fost unul dintre oraşele aflate pe harta ediţiei de debut a Turului Spaniei, iar în 2013 se va pregăti să revină după aproape două decenii de la precedenta vizită. Atunci, victoria i-a revenit francezului Laurent Jalabert, care a cucerit şi tricoul pe puncte.
Etapa a Vll-a – Almendralejo – Mairena del Aljarafe (195,5 kilometri)
Doar câteva cuvinte: ultima etapă pentru sprinteri din prima jumătate a cursei.
Etapa a Vlll-a – Jerez de la Frontera – Alto de Peñas Blancas (170 de kilometri)
Localitatea de start este cunoscută pentru circuitul de motociclism din apropiere, echipa de fotbal aflată în Segunda Division, dar şi pentru că acolo s-a născut Primo de Rivera, fostul dictator al Spaniei din perioada interbelică. Peñas Blancas (16 kilometri), ascensiunea de la final, îşi va face debutul în Vuelta şi îi va aştepta pe rutieri cu o pantă medie de 6,2% şi maximă de 8,9%.
Etapa a lX-a – Antequera – Valdepeñas de Jaén (174,3 kilometri)
Traseul propune o combinaţie interesantă în ultimii 24 de kilometri: o căţărare de categoria a treia, o coborâre relativ lungă şi apoi sosirea pe Valdepeñas de Jaén, supranumită “Mur de Huy” a Spaniei, pentru panta sa maximă de 22%. În 2011, când plutonul a mai ajuns acolo, primul a terminat Joaquim Rodriguez, care i-a învins pe Wout Poels şi Dani Moreno.
Etapa a X-a – Torredelcampo – Alto de Hazallanas (175,5 kilometri)
O nouă rundă grea, cu altă ascensiune ce va fi parcursă în premieră – Alto de Hazallanas. Înainte de aceasta, caravana va trece peste Alto de Monachil, căţărare de categoria întâi pe care se pot lansa atacuri fie din partea cicliştilor mai slab plasaţi la general, fie din partea celor care încearcă să îşi lase adversarii fără colegi. Pe Hazallanas, unde panta urcă până la 22%, nu se va juca doar victoria de etapă, ci şi un loc cât mai bun în clasament.
Etapa a Xl-a – Tarazona – Tarazona (38 de kilometri)
La fel ca în 2012, tot un singur contratimp individual va fi şi acum, deloc uşor, care îi va favoriza pe căţărători. Şi aceasta, deoarece prima parte a rundei urcă în permanenţă, până la kilometrul 18, unde se află vârful lui Alto del Moncayo.
Etapa a Xll-a – Maella – Tarragona (157 de kilometri)
13 ani au trecut de când Tarragona, altfel o prezenţă constantă în Vuelta, nu a mai organizat o sosire. Atunci, primul a încheiat Abraham Olano, după un contratimp individual în lungime de 38 de kilometri. De această dată, în prim-plan se vor afla sprinterii.
Etapa a Xlll-a – Valls – Castelldefels (165 de kilometri)
În cartea Turului Spaniei, această etapă apare ca fiind de munte mediu, deoarece include o ascensiune de categoria a doua şi una de categoria întâi. Totuşi, sprinterii au o şansă importantă, deoarece ultimul obstacol figurează la kilometrul 118.
Etapa a XlV-a – Bagá – Collada de la Gallina (164 de kilometri)
În 2012, etapa terminată pe Coll de la Gallina a fost una dintre cele mai frumoase: Alberto Contador a atacat dintr-un grup de patru, dar a fost prins şi depăşit de Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez cu doar 10-15 metri înainte de final. Anul acesta, sosirea din Andorra promite cel puţin la fel de mult spectacol, mai ales că va fi precedată de trei căţărări repertoriate.
Etapa a XV-a – Andorra – Peyragudes (232,5 kilometri)
Pentru prima oară după un deceniu, Vuelta va ajunge în Franţa, iar asta se va întâmpla la capătul celei mai lungi etape de la această ediţie, un adevărat test de anduranţă pentru ciclişti, cu nu mai puţin de cinci căţărări de categoria întâi: Col del Cantó, Port de la Bonaigua, Coll du Port de Balé şi Col de Peyresourde şi Peyragudes. Şi această sosire se leagă de Alejandro Valverde, deoarece rutierul lui Movistar s-a impus la Peyragudes în Turul Franţei din 2012. În 2003, la vizita anterioară a Vueltei în Franţa, plutonul a încheiat la Cauterets, iar victoria a fost obţinută de danezul Michael Rasmussen.
Etapa a XVl-a – Graus – Aramón Formigal (147,7 kilometri)
În 1972, Formigal a găzduit primul final în căţărare din istoria Turului Spaniei, iar primul loc i-a revenit legendarului José Manuel Fuente, care a câştigat în acel an toate clasamentele: general, pe puncte, al căţărătorilor şi al combinatei. La ceva mai mult de patru decenii de atunci, cicliştii vor urca aproximativ 1300 de metri în altitudine de la startul zilei şi vor trece peste două ascensiuni relativ uşoare, înainte de a lupta pentru victorie pe Formigal.
Etapa a XVll-a – Calahorra – Burgos (184,5 kilometri)
O etapă pe care sprinterii nu au voie să o rateze, chiar dacă vor ajunge la Burgos extrem de obosiţi după infernul de până atunci.
Etapa a XVlll-a – Burgos – Peña Cabarga (186 de kilometri)
Căţărarea de final este una dintre cele mai iubite de fani, mai ales după spectacolul uluitor din 2011, atunci când Chris Froome şi Juan Jose Cobo au fost actorii principali ai unui duel aprig, rămas pentru totdeauna în istoria Vueltei. Peña Cabarga are pantă medie 9,2%, dar panta maximă ajunge la 18%, fiind perfectă pentru cicliştii explozivi. Iar în cursă vor fi destui, fie veniţi să lupte pentru tricoul roşu, fie să se pregătească pentru Campionatele Mondiale de la Florenţa.
Etapa a XlX-a – San Vicente de la Barquera – Alto del Naranco (177,5 kilometri)
Samuel Sanchez va fi extrem de motivat să obţină un succes aici, deoarece se ajunge la doar câţiva kilometri de Oviedo, oraşul său natal. În plus, finalul seamănă destul de bine cu Santuario de Arrate, acolo unde ciclistul echipei Euskaltel s-a impus în mai multe rânduri. Ultima căţărare a zilei a fost prezentă mai mult de jumătate de secol în lumea ciclismului, pentru că aici se termina Subida al Naranco, cursă de o zi înfiinţată în 1941, dar care nu a mai fost organizată din 2010.
Etapa a XX-a – Avilés – Alto de L’Anglirú (144,1 kilometri)
Cunoscută pentru duritatea sa, datorită căreia a fost catalogată drept cea mai grea căţărare din ciclism, Angliru se întoarce la doi ani de la precedenta apariţie, când Juan Jose Cobo s-a impus şi a devenit lider al clasamentului general. A fost doar pentru a doua oară în istoria Turului Spaniei când câştigătorul de acolo a coincis cu cel de la general, după ediţia din 2008, care a consemnat triumful lui Alberto Contador. Înainte de Angliru se află Alto del Cordal, însă nimeni nu va ataca de acolo, deoarece o astfel de acţiune ar fi sinucidere curată, în condiţiile în care Angliru are pante ce urcă până la 23,5%.
Etapa a XXl-a – Leganés – Madrid (99,1 kilometri)
O binemeritată zi de pauză pentru oamenii de general şi o ultimă ocazie pentru sprinteri de a pleca din Vuelta cu un succes de etapă.
Cine va merge în cursă?
Cinci rutieri importanţi şi-au anunţat deja prezenţa în cursă: Joaquim Rodriguez, Samuel Sanchez, Alejandro Valverde (câştigătorul din 2009), Sergio Henao şi Luis Leon Sanchez. Acestora li s-ar putea alătura Vincenzo Nibali (învingătorul din 2010), Jurgen Van Den Broeck, Chris Froome şi Alberto Contador (deţinătorul trofeului), dar participarea ultimilor trei depinde de ce vor face aceştia în Turul Franţei, principalul lor obiectiv în actualul sezon.
Evident, vor veni şi câţiva sprinteri, dar nu foarte mulţi, deoarece traseul este mult prea dificil pentru ei şi nici nu le-ar fi de ajutor în perspectiva Campionatelor Mondiale, care vor avea un profil foarte greu, pentru oamenii de clasice valonate. Totuşi, îndrăznesc să spun că nici nu contează cine va concura în Turul Spaniei, deoarece la ediţia cu numărul 68 nu rutierii se vor afla în prim-plan, ci traseul, unul cum rar este văzut într-o cursă majoră. Iar de pe urma acestui lucru, fanii au numai de câştigat.
Cafe Roubaix 