Cafe Roubaix

Valerio Piva: “Purito poate câştiga Vuelta”

Aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, Joaquim Rodriguez va porni în Turul Spaniei ca unul dintre principalii favoriţi. După un loc trei la general în Turul Franţei, ciclistul Katushei are ambiţii mari, obiectivul său fiind victoria finală într-o cursă care are 11 sosiri în căţărare. După ce a pierdut anul trecut deşi a fost cel mai puternic rutier, “Purito” este determinat să se impună acum, un sentiment pe care îl împărtăşeşte şi directorul său sportiv, Valerio Piva, în interviul de mai jos, realizat cu ajutorul lui Paolo Grillandi, ofiţerul de presă al Katushei.

– Domnule Piva, de la finalul Turului Franţei şi până la startul Vueltei, Joaquim Rodriguez nu a concurat deloc. Ce a făcut în această perioadă?

Joaquim s-a concentrat pe recuperarea energiei după o competiţie atât de solicitantă, aşa cum a fost Turul Franţei. “Purito” a fost într-o formă extraordinară în ultima săptămână, însă efortul depus pentru a ajunge pe podiumul Marii Bucle a fost incredibil, aşa că a avut nevoie de odihnă, pe care a meritat-o. Apoi, a început să se antreneze: are deja un ritm de cursă, iar antrenamentele nu sunt atât de solicitante, fiind vorba mai mult despre acumularea unor ore în şa şi de pregătirea contratimpurilor, care vor fi cruciale pentru clasamentul general.

– Care sunt şansele sale să câştige în sfârşit un Mare Tur?

“Purito” este un mare specialist al curselor de o zi, dar a dovedit că e un rutier extraordinar şi în marile curse pe etape, drept dovadă stând cele trei podiumuri obţinute la rând, în 2012 şi 2013, în cele trei Mari Tururi: Il Giro, La Vuelta şi Le Tour. Din păcate, a ratat câteva şanse de a câştiga o astfel de cursă, în special în Turul Spaniei din 2012, unde a fost cel mai puternic ciclist, însă a pierdut din cauza unei zile mai slabe. Este şi acum unul dintre favoriţi; adversarii săi sunt puternici, dar la fel e şi echipa noastră, şi vom vedea cum se va termina totul.

– Mulţi sunt de părere că Vuelta nu are un mare favorit. Sunteţi de acord cu asta?

Cred că vor fi mulţi rutieri puternici, ca Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Michele Scarponi, Alejandro Valverde şi Samuel Sanchez. De asemenea, nu trebuie să uităm echipa solidă a lui Sky, care deşi nu se va baza pe Chris Froome sau Bradley Wiggins, tot va avea mulţi ciclişti extraordinari.

– Ce părere aveţi despre traseul ediţiei de acum spre deosebire de cel din 2012?

Turul Spaniei va avea un traseu foarte solicitant, ca de obicei, potrivit marilor căţărători. Vor fi doar două contratimpuri, dar va fi foarte important să nu pierdem prea mult timp în acele etape. Apoi, evident, cursa va fi decisă în etapele montane: vor fi 11 sosiri în căţărare, cu Angliru în penultima zi. Primul finiş în urcare va veni în etapa secundă, chiar după contratimpul pe echipe; asta înseamnă că nu vom avea posibilitatea să începem mai uşor şi să creştem ritmul pe parcurs, ci vom fi nevoiţi să rămânem concentraţi de la start până la final.

– Care vor fi etapele cu un impact important asupra ierarhiei generale?

Coll de la Gallina, Peyragudes, Peña Cabarga şi Angliru, printre altele.

– După un sezon aglomerat, în care a concurat în două Mari Tururi (Le Tour şi Vuelta), credeţi că mai poate fi Joaquim Rodriguez în formă pentru Campionatele Mondiale?

Depinde de cum se va simţi după Vuelta. Să nu uităm că anul trecut “Purito” a concurat în Giro şi Vuelta, a terminat pe doi, respectiv pe trei la general, s-a impus în Flèche Wallonne, iar la final a avut suficientă energie pentru a câştiga şi Turul Lombardiei. A dovedit că este cel mai constant rutier din ultimii ani, câştigând de două ori clasamentul World Tour în ultimele trei sezoane. Ne pregătim meticulos pentru aceste curse, vom avea o echipă puternică pentru el, este un ciclist extraordinar şi vom vedea ce se va întâmpla.

Jasper Stuyven: “Anul viitor voi concura pentru Trek”

Belgia are câţiva tineri rutieri foarte talentaţi, iar unul dintre cei care au atras atenţia tuturor este Jasper Stuyven. Are 21 de ani şi şi-a arătat pentru prima oară potenţialul în 2009, când a devenit campion mondial la juniori. Un an mai târziu, Jasper a obţinut o nouă victorie importantă la categoria sa de vârstă, în Paris-Roubaix, o cursă care a devenit preferata sa. Calităţile şi rezultatele importante l-au convins pe Axel Merckx să-i ofere un contract la Bontrager, iar managerul belgian a fost răsplătit din plin pentru încrederea acordată.

În ultimele două sezoane, Jasper Stuyven a fost unul dintre cei mai buni rutieri ai echipei nord-americane, obţinând victorii nu doar în cursele de o zi, ci şi în cele pe etape, aşa cum a fost cazul cu Volta ao Alentejo. Acum, este pregătit să mai facă un pas înainte, urmând să concureze în plutonul profesionist alături de Trek. Ce a însemnat pentru el să ruleze pentru Bontrager şi care sunt obiectivele sale ca profesionist? Citiţi despre toate acestea în interviul de mai jos.

 – Jasper, eşti satisfăcut de sezonul tău?

Sunt foarte satisfăcut de acest an până acum, am fost pe podium în toate cursele pe etape în care am participat (victorie la general, succes de etapă, top 3 de etapă sau tricoul de cel mai bun tânăr) şi m-am descurcat bine şi în clasicele de la începutul sezonului. La începutul stagiunii am spus că mi-ar plăcea să câştig Turul Flandrei sub 23 de ani, La Côte Picarde sau Liège–Bastogne–Liège sub 23 de ani. În Flandra am fost prins când mai erau 150 de metri, iar asta a fost dezamăgitor, însă câteodată ai nevoie de noroc pentru a te impune într-o cursă.

– Reprezintă victoria din Volta ao Alentejo cea mai mare performanţă a ta la tineret?

Da, chiar cred asta, nu doar pentru că am câştigat, dar şi pentru că a venit datorită unui extraordinar efort de echipă depus de colegii mei întreaga săptămână. M-au ajutat tot timpul şi felul cum au concurat în ultima zi a fost cu adevărat impresionant.

– Cum au fost cei doi ani petrecuţi la Bontrager?

Am învăţat foarte multe de la Axel Merkxc şi sunt foarte fericit pentru că am luat în urmă cu doi ani decizia de a veni aici. Toţi rutierii sunt prieteni atât în timpul curselor, cât şi în afara acestora, şi tocmai de aceea echipa este foarte specială. Întotdeauna faci ceva în plus pentru un prieten decât pentru un coechipier.

– În aceste sezoane ai avut rezultate bune în clasice. Te vezi devenind un rutier pentru clasicele de primăvară în anii care vor urma?

Sper să fiu un rutier bun de clasice, cu un sprint bun. Îmi place să mă compar cu  Greg Van Avermaet, un ciclist bun de clasice, care de asemenea e capabil să concureze în Ardeni şi are un sprint bun.

– Care este cel mai mare vis al tău? Ce cursă ţi-ar plăcea să câştigi şi de ce?

Încă de când am câştigat Paris-Roubaix ca junior, m-am îndrăgostit de această cursă. De fapt, cel mai mare vis al meu a fost să câştig Paris-Roubaix la juniori, sub 23 de ani şi la profesionişti, însă asta nu se va mai putea întâmpla, deoarece Paris-Roubaix la tineret a fost anulată anul acesta.

– Vei merge la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Muncesc din greu pentru a ajunge acolo şi sper că voi face parte din echipa naţională a Belgiei.

– Ce crezi că ai putea face pe un traseu atât de dificil?

Într-adevăr e un profil dur, dar nu pentru căţărători puri. Pentru a câştiga Mondialele, întotdeauna ai nevoie de o zi perfectă.

– Unde te vom vedea anul viitor?

În plutonul profesionist, în tricoul echipei Trek.

Diego Ulissi: “Mă concentrez pe cursele de o zi”

La doar 24 de ani, Diego Ulissi este unul dintre cei mai buni rutieri italiani din acest sezon. Un loc şapte la general în Paris-Nisa şi victoria în Settimana Internazionale di Coppi e Bartali au fost cele mai importante rezultate ale sale în prima parte a anului, acestea fiind urmate în luna iulie de un succes de etapă în Turul Poloniei, la Madonna di Campiglio, căţărare pe care s-a impus şi Marco Pantani, la ediţia din 1999 a Turului Italiei.

Acum, Ulissi se pregăteşte pentru Vuelta, acolo unde speră să aibă o evoluţie solidă, astfel încât să fie selecţionat de Paolo Bettini pentru Campionatele Mondiale de la Florenţa. Care sunt obiectivele sale pentru următoarele săptămâni, dar şi visurile sale pentru viitor? Puteţi afla citind interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Andrea Appiani, ofiţerul de presă al lui Lampre-Merida.

– Diego, eşti satisfăcut de sezonul avut până acum?

Da, chiar sunt mulţumit: am obţinut victorii importante, am fost competitiv în aproape toate cursele în care am participat, chiar şi în cele mai importante dintre acestea. Oricum, sunt conştient că mă pot descurca mai bine şi sunt dispus să fac eforturi pentru a realiza asta. Ar fi extraordinar pentru mine să obţin un succes de top până la finalul stagiunii.

– Care a fost cel mai bun moment al anului?

Victoria de etapă de pe Madonna di Campiglio, în prima zi a Turului Poloniei. Am muncit din greu ca să fiu pregătit pentru a doua jumătate a sezonului şi mi-am putut îndeplini imediat obiectivul. Şi ce obiectiv important a fost!

– Ai 24 de ani şi ai demonstrat deja că ai potenţial în cursele pe etape. În viitor, în care dintre aceste competiţii crezi că vei putea obţine rezultate importante?

În această perioadă a carierei mele mă concentrez pe cursele de o zi. Ştiu că trebuie să îmi îmbunătăţesc rezistenţa pe distanţele lungi, aşa că muncesc mult pentru a face asta, astfel încât să fiu competitiv şi să obţin o victorie într-o mare clasică. Încă sunt tânăr şi voi avea destul timp să abordez Marile Tururi, dar înaintea acestora sunt cursele de o zi.

– Ce aspecte trebuie să îmbunătăţeşti pentru a fi un favorit în Marile Tururi?

În primul rând, este o chestiune mentală: nu e atât de uşor să fii concentrat trei săptămâni pe un obiectiv atât de important cum este clasamentul general al unui Mare Tur. Apoi, aşa cum am mai spus, am nevoie să îmi îmbunătăţesc rezistenţa pe distanţele lungi.

– Există presiune suplimentară pe umerii tăi din cauza aşteptărilor mari pe care le au compatrioţii de la tine?

Nu, nu simt această presiune. Echipa mă susţine perfect, fără să mă preseze, şi mi-a permis să parcurg treptat acest drum, care sunt convins că mă va aduce la un nivel înalt. Cred că sunt aproape să ating acest nivel.

– Ce curse visezi să câştigi în viitor?

Am multe visuri, e dificil să aleg unul singur. Una dintre clasicele din Ardeni ar fi un vis frumos pe care să încerc să îl transform în realitate.

– Care este programul tău până la finalul sezonului?

Următoarea cursă în care voi participa va fi Turul Spaniei, după care voi lua parte la Campionatele Mondiale, dacă voi fi selecţionat în echipa naţională. În octombrie voi merge în Giro dell’Emillia şi în Il Lombardia.

– Apropo de Campionatele Mondiale, ce părere ai despre traseul cursei de şosea?

Este foarte interesant şi solicitant. În porţiunea finală a circuitului, pe via Salvati, este un deal perfect pentru un atac. Ar putea fi atacul câştigător dacă unii rutieri vor străluci acolo.

Jonathan Tiernan-Locke: “Am câştigat multă experienţă anul acesta”

Jonathan Tiernan-Locke a fost una dintre revelaţiile sezonului trecut. Aflat la Endura Racing, o echipă Continentală, a câştigat nu mai puţin de patru curse pe etape: Turul Mediteranean, Tour du Haut-Var, Turul Alsaciei şi Turul Marii Britanii. Datorită acestor rezultate impresionante, a fost selecţionat pentru Campionatele Mondiale de la Valkenburg, acolo unde a terminat pe locul 19, la doar cinci secunde în urma învingătorului. Apoi, la finalul acelui sezon, înainte de a împlini 28 de ani, a semnat un contract cu Sky, valabil până în 2014.

Cum a fost primul sezon petrecut aici? Ce a mers bine şi ce nu? Va participa în Vuelta? Jonathan şi-a făcut timp pentru a răspunde la toate aceste întrebări, într-un interviu realizat cu ajutorul companiei care îl manageriază, Trinity Sports Management.

– Jonathan, cum ai descrie sezonul tău până acum?

Să fiu sincer, nu a decurs atât de bine cum am sperat, asta deoarece a trebuit să mă adaptez noilor metode de antrenament. Totuşi, am concurat în câteva curse mari, am ajutat la obţinerea unor victorii importante şi sunt mândru de asta, mai ales că am învăţat multe lucruri. Sunt foarte critic cu mine însumi şi m-am aşteptat să devin mai bun ca anul trecut, însă trebuie să mă adaptez la nivelul curselor de World Tour.

– Care au fost planurile tale la startul stagiunii?

Am vrut să mă concentrez pe clasicele din Ardeni, deoarece aceste curse mi se potrivesc. M-am confruntat cu câteva probleme minore de sănătate toată primăvara, şi astfel nu am fost nici pe departe la 100% în acea perioadă. Mi-am ajutat colegii, dar nu am putut fi prezent pe finalul acelor curse.

– Ce aspecte ai îmbunătăţit de când ai venit la Sky?

Chiar dacă nu am progresat din punct de vedere fizic până acum, am învăţat mult despre cum este să concurezi pentru a-l ajuta pe lider. Şi de cele mai multe ori, un lider care trebuie să câştige! Asta m-a determinat să studiez fiecare detaliu pentru a-mi face cât mai bine treaba, să gândesc în avans şi să îmi pun în valoare iniţiativa. Tocmai de aceea, pot spune că am câştigat multă experienţă anul acesta. E diferit faţă de sezoanele precedente, când mă gândeam la cum să câştig o cursă. Acum mă gândesc la cât de bine să îmi ajut echipa.

– Într-un interviu pe care mi l-ai acordat anul trecut, mi-ai spus că favoritele tale sunt clasicele din Ardeni. Cum a fost prima experienţă în aceste curse?

Au fost incredibile! Evident, şi foarte solicitante, dar să particip acolo după ce le-am urmărit la televizor a fost foarte special. În fiecare cursă, rolul meu a fost acelaşi: să anihilez evadările timpurii, iar apoi să îmi protejez liderii în următorii 200 de kilometri. Nu a fost deloc uşor să merg la maşină pentru bidoane cu apă şi pelerine de ploaie tot timpul, având în vedere drumurile întortocheate şi viteza ridicată.

– Din păcate, nu ai încheiat câteva curse. Ai avut probleme de sănătate atunci?

Da, aşa a fost. Nimic important, însă o dată la câteva săptămâni tot apărea câte ceva. În ultimii ani am fost destul de sănătos, dar cred că din cauza oboselii suplimentare şi a stresului din acest sezon, corpul meu nu s-a descurcat.

– Mai speri să participi în Vuelta?

Nu. În urmă cu câteva săptămâni, am discutat cu antrenorii mei şi am hotărât că am nevoie de o pauză şi de o abordare diferită a antrenamentelor, deoarece eram obosit. De când am venit la Sky, m-am antrenat altfel, mai ales la capitolele volum şi intensitate. În trecut, eram genul de rutier care credea în mai puţine antrenamente şi în a se prezenta mai proaspăt la curse, dar sezonul acesta am făcut prea multe. Recent, am încheiat o perioadă de pauză totală şi acum mă pregătesc pentru ultima parte a anului.

– Să ne aşteptăm să te vedem la Campionatele Mondiale?

Sper să fie aşa. Evident, Marea Britanie are la ora actuală mulţi rutieri buni de unde poate alege, dar sunt sigur că voi juca un rol important dacă voi fi selecţionat.

– Ce părere ai despre traseul cursei de şosea?

Foarte dificil, cred că le este destinat căţărătorilor puri. Probabil prea dur pentru ca un puncheur – aşa cum sunt eu – să se afle în faţă pe final, însă sunt de părere că în cea mai mare parte a cursei pot fi de ajutor.

– După victoriile obţinute de rutierii britanici în ultimii ani, cum e ciclismul privit în Regatul Unit?

Ciclismul în Marea Britanie pur şi simplu a explodat în ultimii ani. Acum, rezultatele ajung pe prima pagină şi toată lumea ştie numele rutierilor de top. Turul Marii Britanii a fost extraordinar anul trecut, şi văd din ce în ce mai mulţi oameni ieşiţi să pedaleze. Este extraordinar să fii profesionist.

– Crezi că acum mai multe curse vor apărea, aşa cum a fost cazul cu RideLondon Classic?

Probabil, iar la asta sper să contribuie şi vizita pe care Turul Franţei o va face în Marea Britanie anul viitor, astfel încât să apară mai multe curse ca RideLondon Classic. Traversăm în continuare o perioadă economică dificilă şi se pare că popularitatea competiţiilor cicliste non-profesioniste a depăşit-o pe cea a curselor. Având în vedere că tot mai mulţi oameni se apucă de ciclism şi caută o nouă provocare, aceste evenimente sunt extraordinare, bine organizate şi accesibile tuturor. De exemplu, cursa caritabilă de 100 de mile de la RideLondon a fost un succes uriaş.

Matej Mohoric: “Visez să câştig Il Giro”

În 2012, la Campionatele Mondiale, Matej Mohoric a câştigat medalia de aur în cursa pe şosea rezervată juniorilor, un final perfect pentru un sezon şi aşa impresionant al slovenului în vârstă de doar 17 ani la acea vreme (el a mai fost al doilea la contratimpul de acolo şi a obţinut alte şapte victorii în cursele UCI).

Succesul de la Valkenburg a atras atenţia echipelor mari, iar un an mai târziu, Matej Mohoric a semnat cu una dintre grupările de World Tour. Despre ce echipă este vorba, care sunt obiectivele sale pentru viitor, dar şi multe alte lucruri, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat la începutul săptămânii.

– Matej, cum te-ai apucat de ciclism?

S-a întâmplat în urmă cu 12 ani. Înainte de asta, practicam înotul. Un vecin m-a încurajat să mă apuc de ciclism şi chiar a început să îmi placă acest sport. Am vrut să fac mountain bike, dar am ales până la urmă ciclismul de soşea, deorece nu era nicio echipă de mountain bike în apropierea casei mele. Mi-am dorit cu adevărat să fac asta, însă părinţii mei nu mi-au dat voie de la început, deoarece era destul de periculos pentru un copil mic să facă singur o tură de două ore. Însă, curând mi-au înţeles dorinţa şi am primit acceptul lor.

– Cum au fost primii ani în Slovenia?

Eram mic şi slăbuţ. Alergam repede la şcoală, în comparaţie cu colegii mei, dar nu aveam putere. Încă de la început am avut bune abilităţi tehnice pe bicicletă. Singur am lucrat la acest capitol şi am încercat să fac tot felul de figuri imediat cum am avut prima mea bicicletă cu roţi de 26 de inch. La doar nouă ani am fost capabil să fac un wheelie cu ambele mâini pe ghidon, evident. Primele mele rezultate în ciclism au arătat că aş avea talent pentru acest sport. Chiar dacă nu eram suficient de puternic să-mi prind pantofii de pedale, am terminat pe şase în prima cursă, pe trei în a doua şi pe doi în a treia; am concurat în toate acestea fără să am pantoful prins în pedală, pentru că îmi era ruşine să îi spun antrenorului meu. Până la urmă, am făcut-o şi am primit o altă pereche de pedale. Apoi am avut de aşteptat patru luni, până în august, pentru a obţine primul succes. Deşi eram bun pe căţărări, prima mea victorie a venit într-o cursă perfect plată.

– Care este nivelul ciclismului în ţara ta?

Ciclismul în Slovenia e un fenomen. Avem în jur de 6-7 echipe care se ocupă cu creşterea rutierilor sub 17 ani, alte 4-5 echipe pentru juniori şi ciclişti sub 19 ani, precum şi 3 echipe continentale. Una dintre acestea, Adria Mobil, este destul de bună, clasată în partea superioară a ierarhiei UCI şi foarte bine organizată. A doua, Radenska Rog, are ciclişti sub 23 de ani, e de asemenea foarte bine organizată şi are sponsori dispuşi să continue. Echipa mea, Sava, este a treia, iar acesta e probabil ultimul sezon în care are licenţă Continentală. Pe de altă parte, avem zece rutieri la nivel de World Tour şi alţi trei la nivel Pro Continental, ceea ce este enorm pentru o ţară cu doar două milioane de locuitori.

– Ce fel de ciclist eşti, care sunt principalele tale puncte forte?

Mă descurc bine pe căţărări, iar uneori şi la contratimp. De asemenea, sunt bun în viraje şi pe coborâri, aspecte datorită cărora mă descurc bine şi la contratimp. Îmi plac căldura şi temperaturile ridicate, dar nu îmi place frigul, mai ales dacă acesta vine în combinaţie cu ploaia sau cu zăpada. Totuşi, nu sunt deranjat de ploaia de vară, când în mod normal este cald. Îmi plac aceste condiţii, deoarece pot crea diferenţe mari pe coborâre atunci când sunt într-o evadare.

– În 2012 ai avut un sezon excelent, pe care l-ai încheiat la nivel înalt, câştigând cursa pe şosea pentru juniori, la Campionatele Mondiale. Cum a fost atunci, cum te-ai simţit după acea victorie?

Anul trecut, sezonul meu a fost extraordinar, mai ales în a doua jumătate. Adevărul este că am suferit o căzătură dură în prima parte, nu m-am antrenat timp de o săptămână, iar din această cauză nu am putut obţine rezultate bune în cursele programate atunci în Cupa Naţiunilor. Mi-am luat revanşa pentru acel ghinion în vară şi toamnă, când am obţinut victorii în Giro di Lunigiana şi Giro di Basilicata, iar apoi, evident, la Mondiale, unde am luat un argint şi un aur. Am fost uimit după ce am câştigat titlul, nu mi-a venit să cred ce am realizat.

– Aproape un an mai târziu, ce aspecte ai spune că ai îmbunătăţit?

Aptitudinile de căţărător, cu siguranţă. La fel de adevărat este că din această cauză nu mi-am îmbunătăţit contratimpul. Sunt mult mai rezistent acum, deoarece cursele de la categoria Elite, unde concurez în cea mai mare parte a timpului, sunt aproape de două ori mai lungi decât cele de la juniori.

– Ce urmează pentru tine în acest sezon?

Acum mă pregătesc pentru Tour de l’Avenir, cursă programată luna aceasta, pe final. Sper că mă voi descurca bine acolo, voi da totul şi voi vedea ce va fi. Al doilea obiectiv vor fi Campionatele Mondiale. Anul acesta se vor desfăşura la Florenţa, se va urca mult, iar asta se potriveşte caracteristicilor mele.

– Vei deveni în 2014 neo-profesionist alături de o echipă de World Tour, aşa cum se zvoneşte?

Da, anul viitor voi concura pentru Cannondale. Sunt foarte fericit şi aştept cu nerăbdare să colaborez cu această echipă extraordinară. Sunt şi puţin emoţionat, dar cred că mă voi descurca şi mă voi ridica la nivelul aşteptărilor.

– Mai am o întrebare: ce cursă ţi-ar plăcea să câştigi în viitor?

Visez să câştig o cursă de trei săptămâni, aşa cum este Turul Italiei.

Pascale Schyns: “Votez pentru ciclism”

La finalul fiecărei etape din Turul Franţei, câştigătorul şi purtătorul tricoului galben participă la tradiţionala conferinţă de presă, acolo unde sunt prezenţi zeci de jurnalişti veniţi din toată lumea. Cum nu toţi rutierii vorbesc engleza, limba internaţională a ciclismului de ceva vreme, este nevoie ca ziariştilor să le fie traduse declaraţiile acestora. De asta se ocupă doamna Pascale Schyns, care se află de aproape două decenii într-o funcţie pentru care o recomandă nu doar experienţa, ci şi cele şase limbi pe care le cunoaşte foarte bine: engleză, franceză, italiană, spaniolă, olandeză şi germană.

După finalul Marii Bucle, am contactat-o pe doamna Schyns pentru un interviu, iar dumneaei a avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări, care au acoperit mai multe subiecte, de la ediţia centenară a Turului Franţei la lupta pentru postul de preşedinte al Uniunii Cicliste Internaţionale, care îi are în prim-plan pe Pat McQuaid şi Brian Cookson. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Doamna Schyns, sunteţi translatorul oficial al Turului Franţei de aproape două decenii. Îmi puteţi spune, vă rog, cum aţi început să lucraţi aici?

Ca să scurtez o poveste lungă, după ce am fost ciclistă timp de cinci ani şi mi-am terminat studiile, am început să lucrez din când în când în lumea ciclismului, în cea mai mare parte a timpului ca translator, iar în unele curse pentru radio-tour. Cu ocazia Campionatelor Mondiale pe Velodrom şi pe Şosea din 1994, desfăşurate în Sicilia, am fost asistenta lui Claude Sudres, ofiţerul de presă al competiţiilor. Cred că a fost mulţumit de cum m-am descurcat, deoarece atunci când Turul Franţei a început să caute un translator, m-a recomandat fiului său, Philippe, care era şeful departamentului de presă al cursei. Astfel, funcţia mea a început în 1996.

– Cum arătau lucrurile în Turul Franţei înainte de a exista această funcţie?

Nu exista un translator. La acea vreme, franceza era singura limbă oficială în ciclism, aşa că oamenii erau obligaţi să o vorbească, în caz contrar fiind nevoiţi să găsească pe cineva care să-i ajute cu interviurile şi comunicatele de presă. După ce Lance Armstrong a câştigat etape în Paris-Nisa şi în Turul Franţei din 1995, lumea şi-a dat seama că ciclismul nu le mai aparţinea Franţei şi Europei. Din ce în ce mai mulţi rutieri şi ziarişti nu vorbeau deloc franceză. Venise momentul pentru aducerea unui translator. Acum, situaţia este complet diferită: engleza e cea mai vorbită limbă în ciclism şi în cea mai mare parte a timpului trebuie să traduc din franceză, spaniolă, italiană sau altă limbă în engleză, nu în franceză. Evident, franceza a rămas în continuare limba oficială a Turului, dar nu şi a ciclismului.

– Cunoaşteţi şase limbi, cele mai importante din lumea ciclismului. Cu toate acestea, au existat vreodată situaţii în care aţi întâmpinat probleme cu traducerea din cauza felului de a vorbi al rutierilor?

Atunci când traduci declaraţiile unui ciclist sau unui jurnalist pentru prima dată, iar el are un accent mai ciudat, primele minute, necesare pentru a te obişnui, pot fi foarte dificile. Îmi amintesc cum a fost când l-am ascultat pentru prima dată pe Neil Stephens, cu accentul lui foarte puternic şi tipic de australian. La primul interviu cu Mark Cavendish, aproape am pierdut şirul cuvintelor, dar cred că asta s-a întâmplat şi pentru că el a şirul. A fost ceva ce a dorit să spună şi nu a răspuns întrebării, continuând să vorbească despre ceva complet diferit. Nu am fost sigură că am înţeles exact, dar, din fericire, mai târziu mi-a spus că traducerea a fost corectă.

– Cum arată o zi normală pentru dumneavoastră în Turul Franţei?

Dimineaţa trebuie să fiu prezentă în oraşul de start, pentru a-l ajuta pe Christian Prudhomme cu interviurile sale de fiecare dată când îmi solicită acest lucru. Însă nu doar pe Christian îl ajut, ci şi pe Bernard Hinault, care este un om foarte căutat. Unii jurnalişti mă roagă să le traduc interviurile cicliştilor, fie cele oferite în direct, fie cele înregistrate. După ce startul este dat, merg la sosire, pentru a urmări la televizor ultimii kilometri ai etapei. E foarte important să cunoşti ce s-a întâmplat în timpul etapei, deoarece asta te poate ajuta la traducere. După finiş, îi acompaniez pe rutieri în zona mixtă şi traduc ceea ce spun pentru ziariştii care doresc asta. Apoi, merg cu câştigătorul de etapă şi cu purtătorul tricoului galben la “zona pentru video-interviuri”. Unii jurnalişti vin la conferinţa de presă, în timp ce alţii preferă să rămână în sala de presă, acolo unde un sistem video le oferă posibilitatea să vadă şi să audă tot ce se întâmplă la conferinţă. De asemenea, au oportunitatea de a-i adresa întrebări unui ciclist de la distanţă. După ce conferinţa s-a încheiat, merg în sala de presă şi îi ajut pe unii ziarişti să traducă în propria limbă ceea ce s-a spus.

– Ce impresie v-a lăsat ediţia centenară?

A fost foarte frumoasă şi intensă. Chris Froome a fost cel mai bun, ceea ce nu se poate spune despre echipa lui. Multe lucruri se puteau întâmpla şi s-au întâmplat. Am avut parte de multe necunoscute până în ultimul moment şi anul acesta am văzut ciclişti care nu au concurat doar pentru a ocupa locul secund la Paris, ci au încercat să câştige, asumându-şi riscuri.

– Ca spectator, care aţi spune că au fost cele mai mari surprize, plăcute şi neplăcute?

Întotdeauna văd aspectele pozitive ale lucrurilor şi încerc să iau ce e mai bun din ele. Dacă au existat aspecte negative, deja le-am uitat. A fost frumos să vedem apariţia unor rutieri tineri, care te fac să crezi în viitorul ciclismului, Nairo Quintana fiind un exemplu în acest sens, chiar dacă el nu a reprezentat o surpriză pentru oamenii care i-au urmărit progresul de când a câştigat Tour de l’Avenir. O surpriză ar putea fi faptul că Mark Cavendish nu mai e invincibil la sprinturi, dar acesta e şi un lucru bun, deoarece sprinturile vor fi şi mai palpitante acum, iar noi vom afla învingătorul doar pe ultimii centimetri. Sunt sigură că britanicul va găsi o soluţie pentru a ieşi din această situaţie şi va mai câştiga multe etape în Turul Franţei. Sper să se întâmple asta, deoarece el este atât de imprevizibil din momentul în care declanşează sprintul, unul atât de plăcut de urmărit.

– Mulţi jurnalişti l-au acuzat pe Chris Froome de dopaj. Vedeţi acest lucru ca fiind ceva normal şi inevitabil, din cauza vremurilor în care trăim?

Nu mi se pare normal, dar într-adevăr este inevitabil. Oamenii nu pot evita să îşi aducă aminte ce s-a întâmplat în anii anteriori. Însă cineva trebuie să câştige cursa, corect? Cu sau fără dopaj, este de aşteptat ca un ciclist să fie mai puternic decât ceilalţi, nu-i aşa? Sau oamenii se aşteaptă ca toţi rutierii să treacă linia de finiş în acelaşi timp, ţinându-se de mână?

– Este Uniunea Ciclistă Internaţională responsabilă pentru acest climat?

Evident că e. În primul rând, pentru că a închis ochii atât de mulţi ani, din cauza interesului propriu. Apoi, deoarece a făcut din controalele anti-doping o prioritate nu pentru că ar fi fost interesată de sănătatea rutierilor, ci din raţiuni economice. În final, pentru că i-a acuzat şi discreditat pe ciclişti, aşa cum s-a întâmplat cu Lance Armstrong, pentru a se proteja. UCI nu este singura responsabilă pentru ce s-a întâmplat, dar cu siguranţă e organizaţia care ar fi putut preveni şi lupta împotriva acestor lucruri, deoarece avea cunoştinţă de ele. Evident că ştia tot ce se întâmpla. Ciclismul nu mai acceptă această situaţie acum.

– Pat McQuaid este considerat omul care a dăunat cel mai mult ciclismului, însă este el singurul vinovat?

Nu, nu e singurul, deoarece lumea nu a luat fiinţă odată cu el. Din fericire! Însă el s-a aflat în fruntea organizaţiei care guvernează sportul în ultimii opt ani. Uitaţi-vă la rezultate! Şi nu vorbesc doar despre dopaj. Ciclismul european este pe moarte: câte curse, câte echipe, câţi sponsori au dispărut? Globalizarea? Da, e o idee minunată, dar în cele mai multe cazuri rămâne un cuvânt, o promisiune, deoarece UCI este interesată doar de ţările unde există suficienţi bani pentru a face profit. Nu există niciun proiect pe termen lung. UCI le cere echipelor de World Tour să doneze biciclete pentru a ajuta “ţările sărace”, iar apoi, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, UCI distribuie acele biciclete ţărilor care îşi vor exprima votul, şi nu celor sărace. În afară de asta, credeţi că dacă o ţară săracă din Africa va primi biciclete, va putea să dezvolte acest sport? Aceste biciclete fragile se vor strica după doar câţiva kilometri pe drumurile de acolo. Ar trebui ca mai mulţi rutieri şi antrenori să vină la Centrul Mondial de Ciclism pentru a se forma, astfel încât antrenori calificaţi să meargă apoi în ţările lor şi să îşi ajute federaţiile. Evident, nu există bani pentru aşa ceva. Toţi sunt cheltuiţi pe anti-doping şi pe comisii inutile, care au dispărut după numai câteva luni.

– În afară de un nou preşedinte, de ce anume mai are nevoie ciclismul pentru a se schimba?

Transparenţa este obligatorie pentru a-i reda ciclismului credibilitatea, iar testele anti-doping trebuie să fie independente. Globalizarea adevărată e a treia pe listă. Când spun globalizare adevărată, mă refer la dezvoltarea ciclismului pe toate cele cinci continente, nu la folosirea lui pentru a face bani.

– Credeţi că federaţiile naţionale doresc să îl schimbe pe Pat McQuaid? Pot face asta sau este influenţa lui mult prea mare?

Depinde despre care federaţii vorbim. Cele cărora le place ciclismul, îl iubesc şi doresc să îl salveze şi să îl dezvolte, în loc să îl lase să moară, cu siguranţă vor vota pentru schimbare. Federaţiile ale căror preşedinţi pun pe primul loc propriul interes, călătoriile gratuite pe care le pot face şi banii pe care îi investesc în interes personal, cu siguranţă vor fi foarte fericite cu situaţia actuală.

– Cum credeţi că vor arăta lucrurile pentru ciclism după alegeri?

Sunt o persoană foarte optimistă şi iubesc ciclismul. Datele sunt foarte simple: oamenii au posibilitatea să aleagă între moarte şi viaţă, între Pat McQuaid şi Brian Cookson. Eu votez pentru viaţă. Votez pentru ciclism. Tocmai de aceea, să sperăm că Brian Cookson va fi ales.

Tony Gallopin: “Un succes uriaş”

Sâmbătă, Tony Gallopin i-a surprins pe favoriţii din Clasica San Sebastian cu un atac pe Arkale, ultima căţărare a zilei. Cum nimeni nu a răspuns, francezul a plecat într-un contratimp de 15 kilometri, care i-a adus la final prima victorie după doi ani, şi totodată, cea mai importantă a carierei. Acest succes a avut darul de a confirma potenţialul lui Gallopin, un rutier ce s-a făcut remarcat încă de la tineret, categorie la care a câştigat clasica Paris-Tours, în 2008.

Doar al treilea francez învingător în cursa din Spania, Gallopin i-a adus echipei sale, RadioShack-Leopard, un succes extrem de important, ce a avut şi darul de a-l transforma în unul dintre cei mai doriţi ciclişti din pluton, în condiţiile în care actualul său contract expiră la finalul sezonului. La doar o zi după triumful pe care l-a obţinut, Tony Gallopin a avut amabilitatea să îmi acorde următorul interviu, în ciuda faptului că nebunia declanşată de victoria sa încă nu se încheiase.

– Tony, felicitări pentru succesul din Clasica San Sebastian! Cum te simţi?

Mă simt extraordinar, sunt foarte fericit şi nu pot să descriu în cuvinte ce simt după această cursă. E prima mea victorie după doi ani, a fost obţinută în faţa lui Alejandro Valverde şi Roman Kreuziger, iar asta mă face şi mai fericit.

– Care a fost planul înainte de start?

Eu am pornit cu o motivaţie mare, însă veneam la o săptămână după finalul Turului Franţei şi nu ştiam exact la ce nivel mă aflu. După ce s-a plecat în cursă, mi-am dat seama că mă simt bine şi am profitat de faptul că am fost unul dintre cei patru rutieri ai echipei care au avut un rol liber.

– Pe final, ai făcut parte dintr-un grup puternic, în care se aflau mulţi favoriţi. Ce te-a determinat să ataci pe Arkale?

A fost prima mea prezenţă aici şi m-am bucurat mult să concurez în această cursă, iar planul meu iniţial nu conţinea un atac. Însă pe ultima ascensiune, atunci când unii ciclişti au revenit, mi-am spus că trebuie să încerc ceva, cu atât mai mult cu cât aveam picioare bune. Când am ajuns în vârful căţărării şi am văzut că sunt singur, am decis să merg mai departe.

– Şi când ţi-ai dat seama că ai câştigat cursa?

În această dimineaţă. Am avut nevoie de timp pentru asta, deoarece după ce am trecut linia de sosire, a început nebunia, cu podiumul şi conferinţa de presă. A fost o victorie uriaşă pentru mine şi m-am pierdut puţin în acele momente, dar acum încep să realizez ce am făcut. Deşi am participat pentru prima oară în Clasica San Sebastian, mulţi oameni au crezut în mine, inclusiv unchiul meu (n.r. Alain Gallopin, directorul sportiv al lui RadioShack-Leopard), care mi-a spus că este o cursă ce mi se potriveşte.

– În ce curse vei mai participa sezonul acesta?

Acum voi lua o scurtă pauză, după care voi merge în Turul Colorado, în Marele Premiu de la Plouay şi în Canada, pentru cursele de la Quebec şi Montreal. După acestea, în mod normal, îmi voi încheia sezonul.

– Te gândeşti şi la Campionatele Mondiale?

Sincer să fiu, nu ştiu. Nu cred că mi se potriveşte traseul de acolo şi nici pregătirea mea nu e axată special pentru acea cursă. Voi lua o decizie în următoarele săptămâni.

– Anul viitor vei concura pentru Trek?

În acest moment, nu am idee. Mă aflu în negocieri şi trebuie să văd ce se va întâmpla în următoarele zile.

Din culisele Turului Franţei

A treia cea mai importantă competiţie sportivă din lume, Turul Franţei este şi un mini-oraş ambulant, care se deplasează dintr-o localitate în alta, zi după zi, timp de trei săptămâni. Aproximativ 4500 de oameni compun impresionanta caravană a Marii Bucle, iar printre aceştia se află şi fetele de pe podium. Ele apar la finalul fiecărei etape, pentru a-i premia pe câştigători şi pe liderii celor patru clasamente individuale, însă prezenţa lor acolo reprezintă doar o mică parte a ceea ce au de făcut pe parcursul unei zile.

Aşadar, ce se întâmplă în culisele unei etape din Le Tour, înainte de start şi după sosire? Pentru a afla mai multe despre acest subiect care nu apare des în prim-plan, am contactat-o pe Magalie Thierry. Magalie are 26 de ani, studiază pentru a-şi da doctoratul, iar când nu face asta, colaborează cu Amaury Sport Organisation, ca hostess la cursele pe care compania din Hexagon le are în portofoliu. Pasionată de ciclism, ea a participat la mai multe ediţii ale Turului Franţei şi a vorbit despre această experienţă pentru Cafe Roubaix.

– Magalie, de cât timp lucrezi ca hostess în Marea Buclă?

Acesta a fost al şaselea meu an. Am început în caravană în 2008, în al doilea an am fost promovată ca hostess pentru Amaury Sport Organisation, iar în 2010 şi 2011 am lucrat pentru AG2R. Acum, m-am aflat la a doua experienţă ca fata de pe podium la victoria de etapă, pentru Vittel/powerbar.

– În trecut, fetele care apăreau pe podium erau alese din oraşul în care se termina o etapă, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Tu cum ai ajuns să lucrezi aici?

Cel mai dificil este să te integrezi pentru prima oară în caravană. Apoi îţi dai seama când ai început să faci parte din această competiţie, deoarece aici e o familie mare, toţi se cunosc foarte bine şi devine din ce în ce mai uşor să îi contactezi pe partenerii din anii următori dacă vrei să colaborezi cu ei. Ca să primesc postul, am urmat calea obişnuită: mi-am trimis CV-ul după prezentarea traseului Turului Franţei, am fost chemată apoi la interviu şi am obţinut postul.

– Cum arată o zi obişnuită în Turul Franţei?

Întâi şi întâi, trebuie să-ţi spun, chiar dacă ştii asta, că nu suntem acolo doar pentru a-i pupa pe obraz pe câştigători, ar fi mult prea uşor. O zi normală este destul de plină, şi cu atât mai mult a fost anul acesta, când a avut loc ediţia centenară. Ne trezim la şase sau chiar mai devreme, în funcţie de etapă, mergem în zona de start pentru a pregăti tot ce trebuie (acreditări, mâncare, băuturi, cadouri) şi a ne primi oaspeţii. Zona se deschide cu trei ore înainte de startul etapei, iar noi le servim multă apă Vittel şi facem tot ce putem pentru a le răspunde cerinţelor. Apoi, eu şi colega mea luăm maşinile invitaţilor şi îi conducem până la sosire (ei pot să meargă acolo şi cu elicopterul), iar aceasta e poate partea cea mai grea, cea mai obositoare şi mai stresantă a meseriei, deoarece maşinile cu oaspeţi nu sunt cu adevărat acreditate pentru aşa ceva. În cele din urmă, ne pregătim pentru protocol (machiaj, coafură, ţinută şi accesorii), îi dăm învingătorului de etapă batonul energizant şi buchetul de flori, după care îi conducem pe oaspeţi înapoi la maşini. Ziua se încheie atunci când ajungem la hotel şi ne bucurăm de puţinul timp liber cu echipa Vittel.

– Reuşeşti să urmăreşti ceva din cursa propriu-zisă?

Câteodată este foarte greu, deoarece drumul e lung, însă mă uit pe ecranul instalat la finiş şi pe Twitter.

– Ce impresie ţi-a lăsat Turul Franţei 2013?

În primul rând, peisajele au fost de-a dreptul uimitoare, în special cele din Corsica, Bretania şi de pe Mont Ventoux. În comparaţie cu 2012, a fost foarte dificil, pentru că accesul la start şi la final nu a fost uşor, dar era normal, având în vedere că vorbim despre ediţia centenară. În ceea ce priveşte cursa şi rezultatul final, nu am fost deloc surprinsă, deoarece atunci când l-am văzut pe Chris Froome dominând Criteriul Dauphiné, mi-am dat seama că poate face acelaşi lucru şi aici. Trebuie să recunosc că am fost foarte impresionată de forţa arătată de Marcel Kittel la sprinturile cu Mark Cavendish, se pare că începe o nouă eră a sprinterilor germani. Mă aşteptam ca Richie Porte să termine mai sus, în timp ce Nairo Quintana a fost incredibil pe căţărări, confirmând ce a făcut anul trecut, când a câştigat la Morzine, în Criteriul Dauphiné. Evident, a fost uimitor să celebrăm victoria lui Christophe Riblon pe Alpe d’Huez, dar am fost puţin dezamăgită de Alberto Contador, în special la contratimpul individual dintre Embrun şi Chorges, deoarece merita un succes de etapă. Cu excepţia lui Froome, acest Tur al Franţei a fost plin de surprize. Tot ce sper e să nu apară scandaluri de dopaj care să-i păteze imaginea.

– Ai avut parte de vreo întâmplare amuzantă?

Au fost două până acum: prima, anul trecut, când am uitat să îmi dau jos acreditarea înainte de a urca pe podium şi toate colegele mele au râs de mine. Acum am grijă să verific totul înainte să apar pe podium, deoarece nu vreau să se mai întâmple ceva. Şi anul acesta mi s-a întâmplat ceva: într-unul dintre oraşele de start, m-am împiedicat de cablurile TV aflate pe jos şi am căzut, iar toată lumea a râs din nou.

– Cum te simţi după ce s-a terminat cursa? Intri într-o depresie post-Tur?

De fiecare dată se întâmplă la fel, dar parcă acum e mai rău. Ultima etapă, pe Champs-Élysées, a fost încărcată de emoţii. Relaţii speciale de prietenie se leagă în timpul Turului Franţei, iar în timpul petrecerii de final încercăm să uităm că s-a încheiat, dar după ce ajungem acasă, ne simţim foarte singuri şi complet pierduţi. Este dificil să revenim la viaţa de zi cu zi şi la realităţile acesteia, mai ales că suntem cu sufletul în altă parte. Turul Franţei pare un vis atunci, din care te trezeşti brusc.

– Colaborezi cu ASO şi pentru alte curse?

Da, de patru ani lucrez ca hostess pentru Paris-Roubaix, Criteriul Dauphiné şi Paris-Tours. Întreaga echipă e extraordinară şi întotdeauna este o plăcere să fiu alături de cei de acolo în aceste curse în care am învăţat multe lucruri despre ciclism. E mult mai relaxant decât în Turul Franţei, deoarece ne bucurăm de experienţă şi avem timp să urmărim cursa.

– Vei fi şi anul viitor prezentă în Turul Franţei?

Aceasta este marea întrebare. Sper să fie aşa, deşi nu va fi uşor, din cauza locului meu de muncă. Voi face totul ca să fiu acolo pentru ultima oară, iar dacă nu voi reuşi, îmi voi petrece toată luna iulie în faţa televizorului, plângând.

– Urmăreşti constant ciclismul?

Evident, toate cursele, dacă pot. De asemenea, îmi cumpăr reviste de ciclism. Deşi sunt fată, prefer să citesc Vélo Magazine, şi nu Cosmopolitan.

– Ai un rutier favorit?

Da, dar nu o să îţi spun cine este.

– Mai vreau să te întreb ceva: cum arată viaţa ta atunci când nu eşti în Turul Franţei?

Este complet diferită: fac experimente pe şoareci, în laborator, deoarece îmi dau doctoratul în biologie şi nutriţie, iar teza mea se axează pe sindromul metabolic declanşat de dieta bazată pe fructoză şi pe prevenirea patologiilor asociate diabetului zaharat, folosind omega 3.

Eric Bjorling, despre noua echipă Trek

În urmă cu câteva săptămâni, soarta echipei RadioShack-Leopard părea pecetluită, aceasta fiind aproape de dispariţie, după retragerea sponsorilor săi. Spre surprinderea multora, situaţia s-a schimbat aproape imediat, după ce Trek, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din lume (care colabora de ceva vreme cu gruparea luxemburgheză), a decis să intervină şi să devină noul sponsor principal, începând cu sezonul următor.

Echipa va fi construită în jurul lui Fabian Cancellara, multiplu campion mondial de contratimp şi câştigător al clasicelor Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Nu doar succesele rutierului elveţian au determinat compania americană să ia această hotărâre, ci şi aportul pe care Cancellara l-a avut la dezvoltarea bicicletelor produse de Trek în ultimii ani. Pentru a afla mai multe despre intenţiile noului sponsor, obiectivele pentru anul viitor şi ţintele pe termen lung, l-am contactat pe Eric Bjorling, directorul de comunicare al lui Trek, care a avut amabilitatea de a-mi acorda următorul interviu.

– Domnule Bjorling, ce a determinat-o pe Trek să vină în ciclism ca sponsor principal al unei echipe?

Au fost mai multe motive pentru care am hotărât să cumpărăm licenţa. Unul dintre acestea a fost că prin intermediul echipei şi al rutierilor ne putem implementa strategia de marketing. Suntem un brand important în ciclism, dar în multe ţări, pe care le catalogăm ca făcând parte din pieţele emergente, suntem încă mici. Cele mai multe dintre acestea sunt din Europa, acolo unde dorim să avem mai multă vizibilitate. Un alt motiv este faptul că am considerat că a venit momentul potrivit pentru a face acest pas: echipa dorea să meargă mai departe, infrastructura era deja acolo, exista deja o fundaţie, aveam rutieri, echipament şi am dorit să profităm de aceste avantaje, în loc să pornim de la zero. De asemenea, această mutare a reprezentat o oportunitate importantă pentru retailerii noştri implicaţi pe pieţele despre care am vorbit. În plus, avem o pasiune mare pentru ciclism, pentru curse şi vrem să facem parte din acest mediu.

– Când a început Trek să se gândească la posibilitatea de a sponsoriza o echipă de World Tour?

Totul a început la finalul anului trecut, însă negocierile au debutat relativ recent. Posibilitatea exista încă de la finalul sezonului trecut, când am studiat mai multe opţiuni. Cea pe care am ales-o până la urmă a apărut ceva mai devreme în actualul sezon, aşa că am demarat negocierile şi iată rezultatul.

– Cum au decurs negocierile cu deţinătorul licenţei, Flavio Becca?

Au mers destul de bine, nu pot spune că au fost probleme majore.

– Climatul economic existent în ciclism la ora actuală este unul dificil?

Da, aşa e, însă ce este interesant la ciclism e vizibilitatea pe care le-o oferă sponsorilor. Este mai puţin dificil să sponsorizezi o echipă de ciclism decât una de fotbal din Europa. Am văzut cum branduri majore au venit în ciclism, iar un exemplu e Belkin, care a făcut asta chiar înainte de startul Turului Franţei. Pot spune cu certitudine că există în continuare interes pentru ciclism.

– Ce v-a determinat să îl alegeţi pe Fabian Cancellara drept rutierul în jurul căruia va fi construită echipa?

Noi colaborăm cu Fabian de câţiva ani şi acesta este un alt motiv pentru care am ales să investim aici: ne oferă oportunităţi extraordinare de dezvoltare a produsului. Colaborăm îndeaproape cu rutierii şi echipa pentru a pune la punct produse de nivel mondial, care să îi ajute apoi pe toţi cicliştii. Revenind la colaborarea cu Fabian, pot spune că este un rutier unic, deoarece e capabil să ne dea un feedback însemnat cu privire la cum se simte pe bicicletă, ce oferă şi ce nu oferă încă aceasta. O bicicletă pe care am lansat-o recent este Domane: aceasta e rezultatul unei colaborări de doi ani cu Fabian şi am scos-o pe piaţă doar atunci când el a simţit că este pregătită.

– Aşadar, rolul său seamănă cu cel pe care l-a avut Michael Schumacher în Formula 1.

Într-adevăr, putem spune că este o situaţie similară.

– Din moment ce Fabian Cancellara va fi liderul echipei, să ne aşteptăm ca Trek să fie activă pe piaţa transferurilor la finalul acestui sezon?

Ne place actuala echipă, suntem încântaţi de componenţa ei şi vom munci pentru a o păstra intactă, dar vor exista schimbări şi ar trebui să anunţăm câteva în următoarele săptămâni.

– Cum Trek va fi noul sponsor al echipei de World Tour, vom vedea mai mulţi ciclişti americani aici?

Acest lucru este într-adevăr posibil, dar s-ar putea la fel de bine să vedem rutieri asiatici, precum şi europeni, evident. Atunci când te concentrezi pe o anumită piaţă, este important să ai un rutier din acea ţară, si tocmai de aceea, echipa va fi compusă din rutieri care vor reprezenta mai multe naţionalităţi.

– Cât de important va fi Turul Franţei pentru sponsor?

Va fi ceva uriaş, deoarece îi va oferi sponsorilor o oportunitate cum nu mai există în ciclism. Este vorba despre competiţia numărul unu, cea pe care o urmăreşte o lume întreagă. Evident, mai multe curse vor prezenta un interes major, însă Turul Franţei va fi extrem de important pentru noi. Pentru clasice, vrem să îi oferim lui Fabian o echipă puternică, însă dorim şi să formăm o echipă competitivă pentru Marile Tururi.

– Aşadar, există o şansă ca fraţii Schleck să rămână alături de Trek?

Da, negocierile continuă, dar nu pot spune nimic cu certitudine acum. Totuşi, e foarte posibil ca ei să continue aici.

– Pe lângă clasice şi Turul Franţei, presupun că şi cursele din Statele Unite vor fi importante.

Absolut! Pentru piaţa de aici, aceste curse au devenit de referinţă. Turul Californiei a crescut mult în popularitate, iar Turul Colorado, chiar dacă este mai nou, se bucură de entuziasm şi de un public numeros. Colorado e o piaţă uriaşă pentru ciclism în Statele Unite şi reprezintă, de asemenea, o locaţie excelentă pentru desfăşurarea unei curse.

– Va continua Trek să o susţină pe Bontrager-Livestrong?

Ne place acest program de dezvoltare, a fost de-a dreptul incredibil până acum, aducând multe sucesse, însă trebuie să avem grijă să respectăm regulile Uniunii Cicliste Internaţionale. Noi sperăm să derulăm în continuare acest program.

– O ultimă întrebare: va rămâne Trek singurul sponsor al echipei sau sunt discuţii pentru atragerea unui co-sponsor?

Da, a existat deja un interes din partea unor companii, dar nu pot spune care sunt acestea. Mai mult ca sigur va exista un co-sponsor anul viitor.

Daan Luijkx: “O victorie şi un top 15 la general”

Duminică dimineaţă, înainte de startul etapei secunde a Turului Franţei, am vorbit cu Daan Luijkx, managerul lui Vacansoleil. Ce a spus acesta despre obiectivele echipei, dar şi despre Danny van Poppel, care le-a adus un surprinzător loc trei în runda inaugurală, puteţi citi mai jos.

– Domnule Luijkx, cum se simt rutierii dumneavoastră după prima zi de cursă?

În această dimineaţă am fost foarte curioşi să aflăm starea lui Johnny Hoogerland şi se simte bine, s-a antrenat pe trainer si totul e în regulă. Are câteva copci la cot şi azi va lua startul. Ceilalţi opt ciclişti sunt bine, deoarece nu au fost implicaţi în căzături. Suntem mulţumiţi de rezultatele de ieri: Danny van Poppel a fost al treilea şi poartă tricoul alb, iar noi vom avea căşti galbene astăzi, deoarece ocupăm locul întâi în clasamentul pe echipe.

– V-aţi aşteptat la un rezultat atât de bun din partea lui Danny van Poppel, atât de devreme?

Speram la o clasare bună a sa. Unul dintre directorii noştri sportivi ne-a spus înainte de etapă că va încheia între primii cinci şi asta s-a şi întâmplat, iar cum Marcel Kittel poartă tricoul galben, lui i-a revenit cel alb, ceea ce ne face foarte fericiţi.

– Nu există presiune pe el pentru a aduce rezultate.

Am fost una dintre echipele care nu au organizat o conferinţă de presă înainte de Turul Franţei, tocmai pentru că mulţi jurnalişti doreau să discute cu el şi nu ne-am dorit o presiune suplimentară pe umerii săi. Am vorbit cu Danny şi i-am spus că va merge acasă atunci când corpul lui nu va mai fi la fel de puternic. În fiecare zi, doctorul va face investigaţii şi ne va ţine la curent.

– Ce v-a determinat să îl luaţi în Turul Franţei?

Dacă ne uităm peste rezultatele din Turul Belgiei şi Turul Luxemburgului, vedem că este cel mai bun sprinter al nostru. Am făcut multe teste şi am văzut că poate evolua la acest nivel. Corpul lui e suficient de puternic, însă la nivel mental îi va fi mai greu, deoarece e tânăr şi lipsit de experienţă. Poate concura împotriva celor mai buni sprinteri din lume şi sâmbătă a demonstrat asta.

– Care sunt obiectivele echipei în Turul Franţei?

Vrem să câştigăm o etapă şi să plasăm un rutier în top 10-15. Wout Poels, Lieuwe Westra şi Thomas De Gendt ar putea face asta, cu un plus pentru ultimul. Lui Thomas îi este de obicei frică în pluton şi îşi alege o etapă pe care doreşte să o câştige. Pe de altă parte, dacă va fi bine plasat la general, nu va fi lăsat să plece pentru o victorie.

– Cât de importante au fost succesele de la Campionatele Naţionale?

Au contat foarte mult, deoarece am avut un sezon foarte slab până acum. Suntem în al cincilea an şi lucrurile nu au mers deloc bine, din cauza accidentărilor şi ghinionului. Faptul că Lieuwe Westra şi Johnny Hoogerland s-au impus la contratimp, respectiv pe şosea a fost extrem de important pentru echipă, deoarece toţi ceilalţi au prins din nou încredere că pot obţine rezultate în cursele mari, împotriva adversarilor puternici. Acele victorii au schimbat atmosfera în cadrul echipei.

– Cum merg negocierile pentru găsirea unui sponsor? Vă întreb asta, deoarece am auzit zvonuri care spun că TVM ar putea reveni în ciclism pentru a susţine echipa dumneavoastră?

Discutăm cu mai multe companii, asta e tot ce pot să spun. Acum trebuie să aşteptăm, dar sper să avem un răspuns cert după Turul Franţei.