Cafe Roubaix

Matej Mohoric: “Visez să câştig Il Giro”

În 2012, la Campionatele Mondiale, Matej Mohoric a câştigat medalia de aur în cursa pe şosea rezervată juniorilor, un final perfect pentru un sezon şi aşa impresionant al slovenului în vârstă de doar 17 ani la acea vreme (el a mai fost al doilea la contratimpul de acolo şi a obţinut alte şapte victorii în cursele UCI).

Succesul de la Valkenburg a atras atenţia echipelor mari, iar un an mai târziu, Matej Mohoric a semnat cu una dintre grupările de World Tour. Despre ce echipă este vorba, care sunt obiectivele sale pentru viitor, dar şi multe alte lucruri, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat la începutul săptămânii.

– Matej, cum te-ai apucat de ciclism?

S-a întâmplat în urmă cu 12 ani. Înainte de asta, practicam înotul. Un vecin m-a încurajat să mă apuc de ciclism şi chiar a început să îmi placă acest sport. Am vrut să fac mountain bike, dar am ales până la urmă ciclismul de soşea, deorece nu era nicio echipă de mountain bike în apropierea casei mele. Mi-am dorit cu adevărat să fac asta, însă părinţii mei nu mi-au dat voie de la început, deoarece era destul de periculos pentru un copil mic să facă singur o tură de două ore. Însă, curând mi-au înţeles dorinţa şi am primit acceptul lor.

– Cum au fost primii ani în Slovenia?

Eram mic şi slăbuţ. Alergam repede la şcoală, în comparaţie cu colegii mei, dar nu aveam putere. Încă de la început am avut bune abilităţi tehnice pe bicicletă. Singur am lucrat la acest capitol şi am încercat să fac tot felul de figuri imediat cum am avut prima mea bicicletă cu roţi de 26 de inch. La doar nouă ani am fost capabil să fac un wheelie cu ambele mâini pe ghidon, evident. Primele mele rezultate în ciclism au arătat că aş avea talent pentru acest sport. Chiar dacă nu eram suficient de puternic să-mi prind pantofii de pedale, am terminat pe şase în prima cursă, pe trei în a doua şi pe doi în a treia; am concurat în toate acestea fără să am pantoful prins în pedală, pentru că îmi era ruşine să îi spun antrenorului meu. Până la urmă, am făcut-o şi am primit o altă pereche de pedale. Apoi am avut de aşteptat patru luni, până în august, pentru a obţine primul succes. Deşi eram bun pe căţărări, prima mea victorie a venit într-o cursă perfect plată.

– Care este nivelul ciclismului în ţara ta?

Ciclismul în Slovenia e un fenomen. Avem în jur de 6-7 echipe care se ocupă cu creşterea rutierilor sub 17 ani, alte 4-5 echipe pentru juniori şi ciclişti sub 19 ani, precum şi 3 echipe continentale. Una dintre acestea, Adria Mobil, este destul de bună, clasată în partea superioară a ierarhiei UCI şi foarte bine organizată. A doua, Radenska Rog, are ciclişti sub 23 de ani, e de asemenea foarte bine organizată şi are sponsori dispuşi să continue. Echipa mea, Sava, este a treia, iar acesta e probabil ultimul sezon în care are licenţă Continentală. Pe de altă parte, avem zece rutieri la nivel de World Tour şi alţi trei la nivel Pro Continental, ceea ce este enorm pentru o ţară cu doar două milioane de locuitori.

– Ce fel de ciclist eşti, care sunt principalele tale puncte forte?

Mă descurc bine pe căţărări, iar uneori şi la contratimp. De asemenea, sunt bun în viraje şi pe coborâri, aspecte datorită cărora mă descurc bine şi la contratimp. Îmi plac căldura şi temperaturile ridicate, dar nu îmi place frigul, mai ales dacă acesta vine în combinaţie cu ploaia sau cu zăpada. Totuşi, nu sunt deranjat de ploaia de vară, când în mod normal este cald. Îmi plac aceste condiţii, deoarece pot crea diferenţe mari pe coborâre atunci când sunt într-o evadare.

– În 2012 ai avut un sezon excelent, pe care l-ai încheiat la nivel înalt, câştigând cursa pe şosea pentru juniori, la Campionatele Mondiale. Cum a fost atunci, cum te-ai simţit după acea victorie?

Anul trecut, sezonul meu a fost extraordinar, mai ales în a doua jumătate. Adevărul este că am suferit o căzătură dură în prima parte, nu m-am antrenat timp de o săptămână, iar din această cauză nu am putut obţine rezultate bune în cursele programate atunci în Cupa Naţiunilor. Mi-am luat revanşa pentru acel ghinion în vară şi toamnă, când am obţinut victorii în Giro di Lunigiana şi Giro di Basilicata, iar apoi, evident, la Mondiale, unde am luat un argint şi un aur. Am fost uimit după ce am câştigat titlul, nu mi-a venit să cred ce am realizat.

– Aproape un an mai târziu, ce aspecte ai spune că ai îmbunătăţit?

Aptitudinile de căţărător, cu siguranţă. La fel de adevărat este că din această cauză nu mi-am îmbunătăţit contratimpul. Sunt mult mai rezistent acum, deoarece cursele de la categoria Elite, unde concurez în cea mai mare parte a timpului, sunt aproape de două ori mai lungi decât cele de la juniori.

– Ce urmează pentru tine în acest sezon?

Acum mă pregătesc pentru Tour de l’Avenir, cursă programată luna aceasta, pe final. Sper că mă voi descurca bine acolo, voi da totul şi voi vedea ce va fi. Al doilea obiectiv vor fi Campionatele Mondiale. Anul acesta se vor desfăşura la Florenţa, se va urca mult, iar asta se potriveşte caracteristicilor mele.

– Vei deveni în 2014 neo-profesionist alături de o echipă de World Tour, aşa cum se zvoneşte?

Da, anul viitor voi concura pentru Cannondale. Sunt foarte fericit şi aştept cu nerăbdare să colaborez cu această echipă extraordinară. Sunt şi puţin emoţionat, dar cred că mă voi descurca şi mă voi ridica la nivelul aşteptărilor.

– Mai am o întrebare: ce cursă ţi-ar plăcea să câştigi în viitor?

Visez să câştig o cursă de trei săptămâni, aşa cum este Turul Italiei.