Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Clasice 2014”

Sectoarele cu pavate din Paris-Roubaix 2014

Număr

Nume

Kilometrul la care apare

Lungime

Stele

28

Troisvilles

97,5

2200 m

***

27

Viesly

104

1800 m

***

26

Quiévy

106,5

3700 m

****

25

Saint-Python

111

1500 m

**

24

Solesmes

119,5

800 m

**

23

Saulzoir

126

1200 m

**

22

Verchain-Maugré

130,5

1600 m

***

21

Quérénaing – Famars

135

1200 m

**

20

Monchaux-sur-Ecaillon

140,5

1600 m

***

19

Haveluy

153

2500 m

****

18

Trouée d’Arenberg

161,5

2400 m

*****

17

Wallers – Hélesmes

167,5

1600 m

****

16

Hornaing

174,5

3700 m

****

15

Warlaing – Brillon

182

2400 m

***

14

Tilloy – Sars-et-Rosières

185

2400 m

****

13

Beuvry-la-Forêt – Orchies

191,5

1400 m

***

12

Orchies

196,5

1700 m

***

11

Auchy-lez-Orchies – Bersée

202,5

2700 m

****

10

Mons-en-Pévèle

208

3000 m

*****

9

Mérignies – Avelin

214

700 m

**

8

Pont-Thibaut

217,5

1400 m

***

7

Templeuve – Moulin de Vertain

223,5

500 m

**

6

Cysoing – Bourghelles

230

1300 m

****

 

Bourghelles – Wannehain

232,5

1100 m

***

5

Camphin-en-Pévèle

237

1800 m

****

4

Le Carrefour de l’Arbre

240

2100 m

*****

3

Gruson

242

1100 m

**

2

Hem

249

1400 m

**

1

Roubaix

256

300 m

*

Paris-Roubaix 2014 Trailer

Turul Flandrei 2014

Turul Flandrei 2014

Pentru locuitorii din Flandra, ziua în care se desfăşoară De Ronde este cea mai importantă din an, punctul culminant (deşi e doar aprilie) al unui sezon ce se învârte doar în jurul acestui eveniment. Eventualele victorii belgiene în celelalte Monumente sau în etape din Turul Franţei sunt primite cu multă bucurie, dar nu înseamnă aproape nimic pe lângă De Ronde, un adevărat simbol al Flandrei, o cursă care, de-a lungul timpului, a ajuns să aibă toate atributele ce îi definesc pe locuitorii celebrei provincii.

Apărut în urmă cu 101 ani, Turul Flandrei a reprezentat o afacere între gazde multă vreme, timp de aproape patru decenii fiind consemnat acolo un singur succes al unui ciclist străin. Pe lângă faptul că este Monumentul cu cei mai mulţi învingători daţi de ţara în care se desfăşoară, De Ronde are şi cei mai puţini oameni de clasament general prezenţi pe lista câştigătorilor, o nouă dovadă a faptului că această cursă a fost doar pe placul câtorva rutieri. În ultimele două decenii, străinii au început din ce în ce mai mult să fie printre favoriţi în Turul Flandrei şi să obţină victorii, iar trendul continuă şi în acest an, când pretendenţii la victorie din afara Belgiei îi eclipsează pe cicliştii-gazdă din punct de vedere numeric.

Traseul

Caravana va pleca din Brugge şi va avea de parcurs 259 de kilometri până la sosirea din Oudenaarde, acolo unde cursa se va încheia pentru al treilea an consecutiv. Tot ca sezonul trecut, pe traseu vor fi 17 dealuri (la care se adaugă cinci porţiuni de drumuri cu piatră cubică), însă profilul nu va fi identic cu cel din 2013. Organizatorii au efectuat câteva modificări importante, ce vor avea darul de a face cursa mult mai dificilă, aspect remarcat şi de Johan Museeuw, triplul învingător din Turul Flandrei.

Oude Kwaremont (2200 de metri, pantă medie 4,2%, pantă maximă 11%) va fi prima căţărare trecută, la kilometrul 109, şi tot ea va semnala startul ostilităţilor, câteva ore mai târziu, când va deschide prima trecere peste circuitul în care este inclus şi Paterberg. Ascensiunea este scurtă – 375 de metri – dar panta ajunge şi la 20%, iar multe echipe vor fi dornice să înăsprească ritmul acolo şi să subţieze serios plutonul. Dacă această tactică nu va reuşi pe Paterberg, va fi repetată pe Koppenberg, deal ce apare mult mai târziu la ediţia din 2014, cu doar 45 de kilometri înainte de sosire.

Plasarea lui Koppenberg atât de aproape de final poate dinamita cursa: panta maximă e 25%, drumul e îngust, pietrele neregulate, iar lupta pentru primele poziţii va fi aprigă. Favoriţii la victorie au nevoie de un plasament excelent acolo, cel mult între primii 25, orice altă poziţie putând fi sinonimă cu pierderea oricărei şanse de a se mai impune. După doar câţiva kilometri, pe traseu vor apărea Steenbeekdries şi Taaienberg (o oportunitate foarte bună pentru declanşarea unui atac), după care lucrurile se vor mai linişti puţin, înaintea marii bătălii.

La intrarea în ultimii 15 kilometri, pentru ciclişti va începe ultima trecere peste Oude Kwaremont şi Paterberg. În cazul în care un rutier nu s-a desprins decisiv până în acel moment, va avea două oportunităţi pentru a ataca, mai ales că oboseala acumulată după 240 de kilometri îşi va spune cuvântul şi mulţi vor suferi. De pe Paterberg vor urma o scurtă coborâre şi cei 13 kilometri care vor duce în Oudenaarde, unde fanii îl vor aştepta pe câştigătorul celei de-a 98-a ediţii.

Favoriţii

Fabian Cancellara va căuta să se impună pentru a treia oară şi să devină al şaselea “Leu al Flandrei”, iar forma foarte bună în care se află elveţianul îl face pe acesta principalul candidat la victorie. Cancellara nu a obţinut niciun succes în 2014, însă a crescut de la săptămână la săptămână, iar Turul Flandrei ar putea fi martorul unei noi demonstraţii de forţă din partea lui “Spartacus”. Oude Kwaremont şi Paterberg sunt cele două dealuri pe care rutierul lui Trek Factory Racing este aşteptat să atace, însă până atunci, acesta se poate folosi de echipa solidă pe care o are pentru a încerca să îşi obosească adversarii şi să îi lase fără colegi.

Marele adversar lui Fabian Cancellara va fi Tom Boonen, care poate stabili un nou record de victorii în Turul Flandrei. Belgianul are două avantaje în faţa deţinătorului trofeului: echipa mult mai puternică şi sprintul, datorită căruia nu este obligat să atace, ci doar să ia roţi. Omega Pharma-Quick Step va dori să îi oblige pe alţii să ducă trenă, ceea ce înseamnă că îşi va trimite colegii în evadare (Stijn Vandenbergh sau Guillaume Van Keirsbulck sunt două variante) şi va aştepta apoi să vadă cum vor decurge lucrurile. Pe final, Boonen va trebui să arate că se află într-o formă excelentă şi că s-a recuperat după accidentarea suferită în E3 Harelbeke. În cazul în care nu va fi la 100%, belgianul va fi distanţat pe dealuri şi ar putea rata şi o prezenţă pe podium.

Etape din Paris-Nisa, Tirreno-Adriatico, Turul Franţei, E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem, toate acestea se află în palmaresul deja impresionant al lui Peter Sagan, dar de acolo lipseşte un Monument, pe care slovacul îl visează de un sezon şi jumătate. După ce a ratat Milano-San Remo, ciclistul echipei Cannondale este decis să îşi pună amprenta asupra Turul Flandrei, unde anul trecut a terminat pe locul secund. Deşi echipa sa nu impresionează, Sagan se bucură de prezenţa unui “locotenent” puternic, Oscar Gatto, care îl poate ajuta mult în ultimii 50 de kilometri. Fără să poată duce la capăt un atac dat cu 15-20 de kilometri înainte de final, Sagan va fi cu ochii pe principalii săi oponenţi, în special pe Fabian Cancellara, va răspunde la accelerările acestora şi va face tot posibilul să arate că a găsit acea chimie cu pavatele care i-a lipsit în 2013.

Chiar dacă nu a bifat nicio victorie anul acesta în clasicele nordului, Sep Vanmarcke a impresionat de fiecare dată, terminând Omloop Het Nieuwsblad, Kuurne-Bruxelles-Kuurne, E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem în top cinci. Belgianul a avut parte de o pregătire foarte bună şi de o primăvară lipsită de incidente, iar Turul Flandrei reprezintă primul test al sezonului, un test în care trebuie să confirme că este unul dintre cicliştii ce îşi vor face loc în cartea de istorie a Monumentelor pe pavate. Nivelul lui Vanmarcke este foarte bun, rămâne de văzut dacă şi plasamentul va fi pe măsură în punctele-cheie ale cursei.

Fabian Cancellara, Tom Boonen, Peter Sagan şi Sep Vanmarcke sunt marii favoriţi, dar lista candidaţilor la victorie continuă, iar pe ea se află multe nume cel puţin interesante. Katusha vine aici cu Alexander Kristoff şi Luca Paolini, un duo care îi dă speranţe la un loc pe podium. Kristoff va aştepta o sosire la sprint, la fel ca în Milano-San Remo, dar pentru asta trebuie să reziste atacurilor date pe Oude Kwaremont şi Paterberg, ceea ce pare destul de greu de crezut. În ceea ce îl priveşte pe Paolini, acesta pare pregătit să atace mai devreme, forma sa din ultima vreme fiind de-a dreptul impresionantă. Deşi are o vârstă – 37 de ani – italianul face figură de pretendent solid la un loc pe podium.

John Degenkolb a câştigat recent Gent-Wevelgem şi acum este motivat să îşi îmbunătăţească locul nouă din Turul Flandrei 2013. Germanul e din ce în ce mai impresionant pe căţărări, însă impresia generală este că nu poate răspunde în cazul unui atac fulgerător al lui Cancellara. La fel stau lucrurile şi cu Jurgen Roelandts, care o va conduce pe Lotto-Belisol, alături de Tony Gallopin. Belgianul poate spera la un top cinci, fiind greu de crezut că poate repeta rezultatul de anul trecut, când a încheiat pe ultima treaptă a podiumului.

Sky are o echipă solidă, care va fi condusă de Edvald Boasson Hagen şi Geraint Thomas. Galezul se află într-o formă foarte bună, aspect subliniat şi de podiumul din E3 Harelbeke, iar asta îi dă speranţe că poate termina între primii trei, cu condiţia să stea mereu lângă favoriţi. BMC va miza pe Greg Van Avermaet, în timp ce Filippo Pozzato va fi liderul lui Lampre, italianul fiind dornic să demonstreze că mai are un cuvânt important de spus pe pavate. Garmin-Sharp vine cu o distribuţie compactă, însă nu poate spera la mai mult de un top zece, prin Sebastian Langeveld, lucru valabil şi pentru IAM, ce va fi condusă de Sylvain Chavanel. Fără mari nume, Orica-GreenEdge îşi va pune speranţele în Jens Keukeleire, iar AG2R se va baza pe Sebastien Turgot şi Damien Gaudin, oameni buni în astfel de curse, dar care au dezamăgit în 2014.

O menţiune aparte o merită colegii lui Fabian Cancellara şi Tom Boonen, “locotenenţi” de nădejde, care pot oricând să devină lideri, în funcţie de cum vor decurge lucrurile. Dublu câştigător al Turului Flandrei, Stijn Devolder se află într-o formă minunată, ce îi permite să viseze la un al treilea triumf în cursa de pe teren propriu. Pe de altă parte, este greu de crezut că Devolder va primi liber de la Cancellara, singura sa şansă fiind ca liderul echipei să aibă crampe sau să fie prins în urmă din cauza unei căzături, aşa cum s-a întâmplat în E3 Harelbeke. Pentru Omega Pharma-Quick Step, lucrurile sunt mult mai uşoare, deoarece Boonen îşi permite să renunţe la câţiva colegi, Guillaume Van Keirsbulck şi Stijn Vandenbergh fiind două opţiuni ce pot fi activate la intrarea în ultimii 50 de kilometri. Niki Terpstra şi Zdenek Stybar sunt celelalte atuuri ale grupării belgiene, dar aceştia vor trebui să îl protejeze pe lider mai mult. Cum pot beneficia aceştia de libertatea? Fie dacă se întâmplă ceva cu Boonen, fie dacă echipa decide că un atac al lor îl poate obosi pe Cancellara, ajutându-l astfel pe fostul campion mondial.

Date statistice

– Recordul de victorii, trei, este împărţit de cinci rutieri: Achiel Buysse, Fiorenzo Magni, Eric Leman, Johan Museeuw şi Tom Boonen

– Belgia conduce într-un clasament al naţiunilor, cu nu mai puţin de 68 de succese

– Briek Schotte şi Johan Museeuw sunt cicliştii care au adunat cele mai multe podiumuri, opt

– Briek Schotte mai este lider într-o ierarhie, a participărilor în Turul Flandrei: 20

– Cel mai tânăr învingător din istorie e belgianul Rik Van Steenbergen, 19 ani şi 206 zile (1944); la polul opus se află Andrei Tchmil, 37 de ani şi 71 de zile (2000)

– Ediţia cu cea mai scăzută medie orară a fost înregistrată în 1920 – 26,105 km/h – şi a fost câştigată de Jules Van Hevel

– Italianul Gianluca Bortolami s-a impus în 2001, atunci când a fost consemnată cea mai ridicată medie orară – 43,576 km/h

– Ediţia inaugurală a beneficiat şi de cel mai lung traseu, 324 de kilometri

– Turul Flandrei a avut o singură dată mai puţin de 200 de kilometri, în 1941 (198 de kilometri), la al doilea succes al lui Achiel Buysse

– Ultimul campion mondial care a triumfat aici a fost Eddy Merckx, în 1975

– Doar un rutier a obţinut trei victorii consecutive în Turul Flandrei: italianul Fiorenzo Magni

– Cinci ciclişti au câştigat cursa atât la tineret, cât şi la profesionişti: Roger Decock, Edward Sels, Eric Vanderaerden, Edwig van Hooydonck şi Nick Nuyens

– Gent este singurul oraş ce a figurat atât ca punct de plecare, cât şi de sosire

– 1944 a fost ultimul an în care Turul Flandrei s-a terminat pe velodrom

Dealurile din Turul Flandrei 2014

Oude Kwaremont (km 109) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Kortekeer (km 119) – 1000 m/ 6,6% – 15% (asfalf)

Eikenberg (km 127) – 1175 m/ 5,5% – 11% (pavate cu asfalt)

Wolvenberg (km 130) – 675 m/ 7,9% – 19% (asfalt)

Molenberg (km 142) – 325 m/ 9,8% – 17% (pavate)

Leberg (km 163) – 850 m/ 4.6% – 15% (asfalt)

Valkenberg (km 171) – 875 m/ 6,1% – 15% (asfalt)

Kaperij (km 181) – 1000 m/ 5% – 9% (asfalt)

Kanarieberg (km 189) – 1050 m/ 9% – 17% (asfalt)

Oude Kwaremont (km 205) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Paterberg (km 208) – 375 m/ 12,8% – 20% (pavate)

Koppenberg (km 215) – 550 m/ 11,6% – 25% (asfalt, apoi pavate)

Steenbeekdries (km 220) – 700m/ 5% – 6% (pavate)

Taaienberg (km 222) – 530 m/ 6% – 15% (pavate)

Kruisberg (km 233) – 2500 m/ 4,8% – 9% (asfalt, apoi pavate)

Oude Kwaremont (km 243) – 2200 m/ 4,2% – 11% (asfalt, apoi pavate)

Paterberg (km 246) – 375 m/ 12,8% – 20% (pavate)

Gent-Wevelgem 2014

Gent-Wevelgem 2014

Este una dintre cele mai prestigioase clasice ale primăverii, o cursă favorabilă sprinterilor, poate singura de acest fel din Flandra. Drept dovadă, stau foştii câştigători, de la Rik Van Looy la Freddy Maertens, de la Guido Bontempi la Djamolidine Abdoujaparov sau de la Mario Cipollini la Oscar Freire. De asemenea, Gent-Wevelgem e prima clasică a nordului în care s-a impus Eddy Merckx, pe când acesta avea doar 21 de ani şi se pregătea să se transfere de la Peugeot la Faema, echipă ce îi oferea un contract în alb pentru a-i obţine semnătura.

Prima ediţie a Gent-Wevelgem a avut loc în 1934, cu un an înaintea apariţiei Turului Spaniei, şi a fost rezervată amatorilor, situaţie care s-a repetat până în 1939. Apoi, începând cu 1945, după o pauză cauzată de Al Doilea Război Mondial, profesioniştii au fost primiţi la start, dar schimbările nu s-au încheiat, organizatorii hotărând să modifice traseul o dată la câţiva ani. Până la urmă, în anii ’70, profilul a ajuns la un design mai mult sau mai puţin asemănător cu cel de astăzi, când sprinterii se numără printre favoriţii la victorie.

În 2014, primul deal de pe traseu este Casselberg, care se va repeta de două ori şi le va oferi cicliştilor un preview a ceea ce vor întâlni mai târziu. Cea mai importantă ascensiune va fi Kemmelberg, ce figura tot în două rânduri, ultima oară urmând să fie al optulea deal din cursă, cu aproximativ 40 de kilometri înainte de final. Kemmelberg e mereu cel mai important punct din Gent-Wevelgem: cu o lungime de 2,5 kilometri (o treime din deal are pavate) şi o pantă maximă de 22%, ascensiunea cunoscută şi pentru bătălia dată acolo în timpul Primului Război Mondial va fi speculată la maximum de echipele puternice, care vor încerca să rupă plutonul şi să îi distanţeze pe sprinteri. Dacă vântul va bate din lateral, cum s-a întâmplat de multe ori, atunci şansele lor de reuşită vor fi cu adevărat mari.

Favoriţii

Peter Sagan va porni din postura de deţinător al trofeului, iar forma sa este din ce în ce mai bună, la fel ca moralul, după succesul din E3 Harelbeke. Dezavantajat de numărul mare al sprinterilor din cea de-a 76 ediţie a Gent-Wevelgem (233 de kilometri), slovacul va trebui să iasă la atac sau să se infiltreze în grupurile ce se vor forma atunci când plutonul se va rupe pe căţărările din ultimii 50 de kilometri. Altă echipă care va miza pe astfel de acţiuni va fi Omega Pharma-Quick Step, în condiţiile în care Tom Boonen suferă în continuare după căzătura de vineri, iar Mark Cavendish va lipsi de la start, din cauza unor probleme de sănătate. În mod normal, gruparea manageriată de Patrick Lefevere va duce un ritm ridicat şi va încerca astfel să îşi lanseze câţiva ciclişti, cum ar fi Zdenek Stybar sau Stijn Vandenbergh.

Cu orgoliul rănit după E3 Harelbeke, Fabian Cancellara ar putea să atace la rândul său, ca un ultim antrenament pentru Turul Flandrei. Dacă forma sa va fi bună şi îşi va prinde adversarii pe picior greşit, elveţianul se va gândi şi la victorie în Gent-Wevelgem, cursă în care nu a terminat pe podium până acum. Foarte activ vineri, Sep Vanmarcke va trebui să dejoace calcule sprinterilor pentru a avea o şansă, o alianţă de moment a belgianului cu Cancellara, Sagan, Greg Van Avermaet sau Damien Gaudin fiind foarte probabilă.

O altă echipă care îşi va pune amprenta asupra cursei va fi Sky, aceasta prezentându-se la Deinze cu o distribuţie extrem de solidă, din care nu vor lipsi Edvald Boasson Hagen, Ian Stannard, Bernhard Eisel (învingătorul din 2010) sau Geraint Thomas, cu toţii aflaţi într-o formă foarte bună. Totuşi, cum sprinterii nu vor să rateze ocazia de a-şi trece în palmares o clasică atât de prestigioasă, este de aşteptat ca Lotto-Belisol (André Greipel), FDJ (Arnaud Démare), Garmin-Sharp (Tyler Farrar), Orica-GreenEdge (Jens Keukeleire), Giant-Shimano (John Degenkolb), Katusha (Alexander Kristoff) şi MTN-Qhubeka (Gerald Ciolek) să colaboreze şi să încerce să neutralizeze toate atacurile.

Date statistice

– Robert Van Eenaeme, Rik Van Looy, Eddy Merckx, Mario Cipollini şi Tom Boonen au obţinut cele mai multe victorii, câte trei

– 15 ţări au dat cel puţin un învingător, primul loc în acest clasament fiind ocupat de Belgia, care a adunat 48 de succese

– Eddy Merckx are cele mai multe podiumuri în Gent-Wevelgem, cinci

– Rik Van Looy este ultimul campion mondial care s-a impus aici, în 1962

– Singurii ciclişti din afara Europei triumfători în clasica din Belgia sunt Djamolidine Abdoujaparov (Uzbekistan) şi George Hincapie (S.U.A.)

– Cea mai lungă ediţie (277 de kilometri) a avut loc în 1977 şi i-a revenit francezului Bernard Hinault

– Două minute şi 46 de secunde a fost cea mai mare diferenţă înregistrată între primul şi al doilea clasat, în 1950, atunci când Briek Schotte l-a învins pe Albert Decin

E3 Harelbeke 2014

E3 Harelbeke 2014

Omloop Het Nieuwsblad anunţă în fiecare sezon startul curselor de o zi, dar tensiunea începe să crească aproape o lună mai târziu, odată cu E3 Harelbeke, clasică al cărei statut a devenit mult mai important în sezoanele recente, după ce Uniunea Ciclistă Internaţională a hotărât să o accepte în World Tour. Astfel, E3 Harelbeke a ajuns să adune la start unele dintre cele mai mari nume ale plutonului şi să se salveze de la dispariţie, cu care era ameninţată după ce Gent-Wevelgem a fost mutată înaintea Turului Flandrei.

Combinaţia de pavate cu dealuri face E3 Harelbeke (211 kilometri) una dintre cursele de o zi cu cel mai mare potenţial de spectacol, iar anul acesta ar trebui să fie şi mai multă acţiune, după decizia organizatorilor de a mai adăuga două căţărări, pentru ediţia din 2014 ajungându-se la un total de 17 dealuri. Balul va fi deschis de Katteberg, dar lucrurile serioase vor începe cu adevărat la kilometrul 130, când apare Taaienberg (1250 de metri, pantă medie 9,5%), pe care Tom Boonen a atacat la jumătatea acestei săptămâni, în Dwars door Vlaanderen.

Peste mai puţin de 50 de kilometri, rutierii vor aborda una dintre cele mai celebre combinaţii din clasicele pe pavate, Paterberg (362 de metri, pantă medie 12%) – Oude Kwaremont (2200 de metri, pantă medie 4,2%). Indiferent de componenţa primului grup acolo, pe Paterberg sunt aşteptate atacuri, iar acestea pot realiza o selecţie sau se pot transforma chiar într-o acţiune ce se poate finaliza cu o victorie. Cicliştii nu vor avea timp să îşi regăsească suflul, deoarece Oude Kwaremont (unde Fabian Cancellara a mutat decisiv anul trecut) va apărea peste scurt timp şi îi va inspira pe rutieri să lanseze noi atacuri.

Ultima parte a cursei va număra alte două căţărări – Karnemelkbeekstraat şi Teigemberg – alte oportunităţi pentru cei care vor dori să facă diferenţa şi să scape de oponenţi şi de spectrul unei sosiri la sprint. Odată ce Teigemberg va fi încheiat, vor mai rămâne doar 13 kilometri de plat, dar dacă vântul va bate din faţă, acea porţiune nu va fi deloc uşoară, iar plutonul va beneficia de o şansă de a-i prinde pe cei aflaţi în frunte.

Favoriţii

Într-un clasament al victoriilor, Fabian Cancellara ocupă ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu olandezul Jan Raas, ambii având câte trei succese. Elveţianul, nimeni altul decât deţinătorul trofeului, este creditat cu prima şansă în cea de-a 57-a ediţie a E3 Harelbeke, la startul căreia se va prezenta după ce în urmă cu doar câteva zile a încheiat pe locul al doilea Milano-San Remo. Ca de fiecare dată, Cancellara (care a inspectat recent ultimii 97 de kilometri ai Turului Flandrei) va fi nevoit să atace pe unul dintre dealuri şi să plece într-un contratimp individual, dar spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în 2013, o astfel de acţiune ar putea veni mai târziu, deoarece rutierul lui Trek Factory Racing are alături o echipă foarte puternică, din care nu vor lipsi Stijn Devolder, Gregory Rast sau Jasper Stuyven.

Deşi Cancellara este câştigătorul de anul trecut, Omega Pharma-Quick Step e aşteptată să dea ora exactă, pentru că gruparea belgiană are o distribuţie impresionantă, putând propune cel puţin trei variante la victorie. Tom Boonen va fi liderul echipei, fostul campion mondial urmând să îl înfrunte pentru prima oară în 2014 pe rivalul său de la Trek Factory Racing. E3 Harelbeke va reprezenta o bună oportunitate pentru Omega Pharma-Quick Step să joace şi cartea numită Zdenek Stybar, cehul având în acest moment un rol similar cu cel al lui Stijn Devolder, în trecut. În afară de cei doi, şi Niki Terpstra poate lupta pentru victorie, olandezul aflându-se într-o formă excelentă, care i-a adus un nou succes în Dwars door Vlaanderen.

Peter Sagan a obţinut două victorii în acest sezon (în etape din Turul Omanului şi Tirreno-Adriatico), dar evoluţia sa de până acum nu a convins. Slovacul nu a câştigat nicio cursă de o zi de la startul anului, iar E3 Harelbeke (clasică încheiată pe locul secund în 2013) va reprezenta ocazia perfectă pentru a sparge gheaţa. După ce în Milano-San Remo şi-a pus echipa la treabă, nu ar fi exclus ca Sagan să adopte de această dată o tactică mai defensivă şi să îşi facă toate calculele în funcţie de acţiunile adversarilor.

O problemă mecanică l-a împiedicat pe John Degenkolb să facă parte din grupul care a luptat pentru victorie în “La Primavera”, iar germanul în vârstă de 25 de ani va fi foarte motivat să îşi ia revanşa şi să arate că se află în continuare într-o formă excelentă, care îi va permite să se numere printre favoriţi peste ceva mai mult de o săptămână, în Turul Flandrei. Un alt ciclist care va avea ceva de demonstrat va fi Greg Van Avermaet, belgianul urmând să fie susţinut de Silvan Dillier, Daniel Oss şi Thor Hushovd (norvegianul va fi opţiunea lui BMC pentru un sprint).

Sky va veni şi ea cu o echipă puternică, iar asta îi va permite să meargă pe mai multe variante. Dintre toţi rutierii grupării britanice, Ian Stannard se află la cel mai ridicat nivel, însă asta nu înseamnă că Sky nu îşi va trimite la atac mai mulţi oameni, la fel cum a făcut-o în Omloop Het Nieuwsblad. Stannard, Geraint Thomas şi Luke Rowe pot încerca să atace în ultimii 30-40 de kilometri, în timp ce Edvald Boasson Hagen şi Salvatore Puccio îşi vor permite să rămână în pluton şi să aştepte un eventual sprint (ultima oară când E3 Harelbeke s-a încheiat astfel a fost în 2012).

Chiar dacă mulţi ar fi dorit să îl vadă în Milano-San Remo, Sep Vanmarcke nu a luat startul în cursa din Italia, preferând să se antreneze din greu pe pavate, atât pe teren propriu, cât şi în nordul Franţei. Clasat pe locul al doilea în Paris-Roubaix 2013, rutierul echipei Belkin va fi unul dintre principalii favoriţi la primul loc, mai ales dacă şi-a păstrat forma excelentă arătată la începutul lunii martie, atunci când a fost cel mai agresiv ciclist din Omloop Het Nieuwsblad.

Cine mai poate fi printre protagonişti în E3 Harelbeke? Stijn Devolder, în funcţie de cum va decurge cursa, Sebastian Turgot, Damien Gaudin, Sebastian Langeveld, Filippo Pozzato (care a fost “invizibil” în primele luni ale lui 2014), Tony Gallopin, Jens Keukeleire, Mathew Hayman, Sylvain Chavanel (clasat pe locul cinci în Dwars door Vlaanderen) şi Luca Paolini.

Date statistice

– Tom Boonen deţine recordul de victorii în E3 Prijs, cinci, obţinute între 2004 şi 2012

– În clasamentul pe naţiuni, Belgia este prima (38), urmată de Olanda (5) şi Italia (4)

– În zece rânduri, ciclistul care a câştigat E3 Prijs s-a impus în acel sezon şi în Turul Flandrei

– Singurul rutier din afara Europei învingător în cursa din Flandra este australianul Phil Anderson (1985)

– Cea mai ridicată medie orară a fost înregistrată la ediţia din 2003 – 45,9 km/h

– William Tackaert a câştigat cea mai lungă ediţie – 236 de kilometri – în 1983

– E3 Harelbeke este una dintre puţinele curse de o zi în care Eddy Merckx nu s-a impus, cel mai bun rezultat al belgianului fiind un loc doi, în 1972

Milano-San Remo 2014

Milano-San Remo 2014

Înfiinţată de Gazzetta dello Sport în 1907, cu doar doi ani înaintea apariţiei Turului Italiei, Milano-San Remo a oferit de-a lungul a mai bine de un secol foarte multe momente memorabile, fie că acestea au luat forma unor victorii, atacuri sau înfrângeri. Alături de Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Liège–Bastogne–Liège şi Il Lombardia – celelalte Monumente din calendar – “La Primavera” a ajuns la un statut uriaş odată cu trecerea anilor, o victorie aici fiind suficientă pentru ca un rutier să spună că a lăsat ceva în urma sa după ce s-a retras.

La fel ca Il Giro şi Il Lombardia, Milano-San Remo a reprezentat mult timp cursa italienilor, dar situaţia s-a schimbat la jumătatea secolului al XX-lea, atunci când din ce în ce mai mulţi ciclişti din afara Peninsulei şi-au fixat-o ca obiectiv. Fără să aibă pavatele specifice Flandrei sau dealurile cu pante dure din Valonia, Milano-San Remo a devenit una dintre cursele preferate ale fanilor şi rutierilor, deoarece profilul pe care îl propune le oferă şanse tuturor tipurilor de ciclişti şi lasă mereu loc unor calcule ce se fac până în ultimul kilometru.

Traseul

Fără Le Mànie şi Pompeiana, mulţi au spus că ediţia din 2014 a Milano-San Remo (294 de kilometri) are un traseu identic cu cea din 2007, însă lucrurile nu stau chiar aşa, deoarece finalul de atunci a fost pe Via Roma, în timp ce acum se soseşte pe Lungomare Italo Calvino, ceea ce mai adaugă un kilometru la lungimea totală a clasicei din Italia. În plus, chiar dacă două cele două ascensiuni au fost scoase, asta nu le garantează sprinterilor o viaţă uşoară între Milano şi San Remo.

Startul se va da de pe Via della Chiesa Rossa, urmând ca undeva la jumătatea traseului să se ajungă pe Passo del Turchino. O căţărare importantă în urmă cu mai mult de 50 de ani, aceasta nu va avea niciun impact acum, greul fiind aşteptat să înceapă odată cu seria Capo Mele – Capo Cervo – Capo Berta, care va începe în ultimii 55 de kilometri şi va semnala venirea echipelor fără sprinteri la trena plutonului.

Când mai rămân doar 28 de kilometri, se va trece peste Cipressa (5,6 kilometri, pantă medie 4,1%), iar acolo nu ar trebui să mire pe nimeni dacă echipele cu puncheuri sau atacanţi vor duce un ritm foarte ridicat, pentru a încerca să scape de câţiva sprinteri puri. În cazul în care pe Cipressa nu vor reuşi, rămâne Poggio (3,7 kilometri, 3,7% pantă medie), unde atacurile vor fi la ordinea zilei. Pe Poggio, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut, unul sau mai mulţi ciclişti vor căuta să se desprindă, iar dacă grupul va fi destul puternic, fără a fi numeros, are toate şansele să ajungă la sosire. Din vârful dealului, mai sunt doar 6,1 kilometri, ceea ce înseamnă că un rutier pregătit să rişte acolo poate avea succes.

Vremea va reprezenta şi anul acesta un factor important, deoarece prognoza meteo pentru duminică anunţă ploi, vânt şi temperaturi nu mai mari de 13 grade Celsius.

Favoriţii

Indiferent de cum ar fi arătat traseul, cu sau fără Pompeiana, tot Peter Sagan ar fi fost considerat principalul candidat la victorie. La fel ca anul trecut, slovacul este creditat cu prima şansă şi va trebui să arate că a învăţat din greşelile comise la ediţia precedentă. Nu mai e niciun secret faptul că rutierul lui Cannondale trece de dealuri şi este foarte puternic la sprint, însă trebuie să se asigure că nu va ajunge la sosire alături de sprinterii puri, astfel încât să aibă cu adevărat o şansă. Evident, pentru Sagan rămâne şi varianta de a ataca pe Poggio, însă apoi trebuie să facă o coborâre “à la Merckx” pentru a fi sigur că nu va fi prins. Înainte ca el să acţioneze, nu este deloc exclus ca echipa lui, Cannondale, să decidă să meargă la atac cu Oscar Gatto, un ciclist perfect capabil să le dea bătăi de cap adversarilor.

Venit la start după o o evoluţie mai mult decât mulţumitoare în Paris-Nisa (unde a câştigat o etapă şi tricoul verde), John Degenkolb e unul dintre marii pretendenţi la primul loc. Germanul, care la prima participare în “La Primavera” a terminat pe cinci, a crescut mult în ultima vreme şi asta îi permite să nu mai fie distanţat pe dealuri, lucru care s-ar putea întâmpla cu mulţi sprinteri în cazul unui ritm foarte ridicat pe Poggio. În plus, Degenkolb se bucură şi de o echipă solidă, ce îi poate asigura un “trenuleţ” mai mult decât decent pe Lungomare Italo Calvino.

Campion mondial de tineret în 2010, la Geelong, acolo unde l-a învins pe John Degenkolb, Michael Matthews şi-a fixat ca principal obiectiv în acest sezon Milano-San Remo, iar australianul a arătat în Paris-Nisa că nu glumeşte, fiind capabil să treacă de căţărările scurte şi dure cu o uşurinţă remarcabilă. Iniţial, Matthews trebuia să împartă rolul de lider cu Simon Gerrans, dar după ce acesta s-a retras din cauza problemelor cu alergiile, Orica-GreenEdge va miza doar pe el, deşi nu e exclus ca Simon Clarke să încerce să surprindă plutonul cu un atac dat pe Poggio.

Când vorbim despre sprinteri, nu pot fi evitaţi Mark Cavendish şi André Greipel, deşi niciunul dintre aceştia nu se află în cea mai bună formă. Britanicul – susţinut de Mark Renshaw, Alessandro Petacchi şi Zdenek Stybar (care nu ar fi deloc exclus să atace pe final) – speră să aibă ocazia să câştige din nou “La Classicissima”, la cinci ani de la precedentul succes, în timp ce germanul vrea să demonstreze că Marc Sergeant, managerul lui Lotto-Belisol, nu s-a înşelat când a spus că se poate impune într-o clasică de primăvară în 2014. Un alt om de urmărit la sprint va fi Sacha Modolo, de la Lampre, în ciuda faptului că nu a impresionat în Tirreno-Adriatico.

Cinci câştigători de Milano-San Remo se vor afla la start, iar unul dintre aceştia va fi Fabian Cancellara. După problemele de sănătate din iarnă, elveţianul a muncit mult şi pare că a ajuns aproape de cel mai ridicat nivel. Ca toată lumea, şi Cancellara ştie că trebuie să ajungă singur pe Lungomare Italo Calvino, rutierul lui Trek Factory Racing urmând să beneficieze de două oportunităţi pentru a încerca să se distanţeze de toţi adversarii săi: Poggio şi porţiunea finală din cursă, ce include o coborâre şi câţiva kilometri de plat.

Tot pe cartea atacului va miza şi BMC, cu menţiunea că echipa americană va avea două opţiuni, Philippe Gilbert şi Greg Van Avermaet, ocupantul locului secund din Omloop Het Nieuwsblad. Foarte activ în 2013, Sylvain Chavanel va fi liderul lui IAM, însă francezul nu este încă în cea mai bună formă, senzaţia fiind că se află cu gândul mai mult la clasicele pe pavate. În schimb, nu acelaşi lucru se poate spune despre Edvald Boasson Hagen, liderul lui Sky în aproape toate cursele de o zi din această primăvară, care, cu puţină şansă, poate da lovitura în San Remo.

Lista outsiderilor este foarte impresionantă, toţi cicliştii prezenţi acolo – Gerald Ciolek (deţinătorul trofeului), Arnaud Démare, Alexander Kristoff, Simone Ponzi (italianul traversează o perioadă excelentă), Luca Paolini, Jose Joaquin Rojas, Fabio Felline, Sonny Colbrelli – având o oportunitate importantă de a produce ceea ce ar fi o semi-surpriză sau o surpriză uriaşă.

Date statistice

– Eddy Merckx deţine recordul de victorii, şapte, obţinute între 1966 şi 1976

– Într-un clasament pe echipe, Bianchi a obţinut cele mai multe succese, nu mai puţin de 17

– Ierarhia pe naţiuni este condusă de Italia, care a bifat 50 de victorii până acum în “La Primavera”

– De şase ori câştigător al Milano-San Remo, Costante Girardengo are un total de 11 podiumuri

– Cel mai tânăr învingător din istorie e Ugo Agostoni, 20 de ani şi 252 de zile (1914); la polul opus se află Andrei Tchmil, care avea 36 de zile şi 57 de zile la triumful din 1999

– Wladimiro Panizza e ciclistul cu cele mai multe participări, 18

– Patru rutieri au câştigat Milano-San Remo din postura de campioni mondiali; ultimul care a reuşit asta a fost Giuseppe Saronni, în 1983

– Singurii ciclişti din afara Europei învingători în “La Classicissima” sunt australienii Matthew Goss şi Simon Gerrans

– Irlandezul Sean Kelly este ultimul câştigător de Mare Tur care s-a impus în Milano-San Remo (1992)

– În istoria sa de peste un secol, “La Primavera” nu a avut niciodată mai mult de 298 de kilometri lungime

– Cea mai ridicată medie orară a fost consemnată la ediţia din 1990, 45,806 km/h

Strade Bianche 2014

Strade Bianche 2014

Tot ce se putea spune despre superba cursă din Italia s-a spus în cei şapte ani trecuţi de la apariţia acesteia, aşa că acum, înainte de startul celei de-a opta ediţii, mai rămân doar două lucruri de discutat: traseul şi favoriţii. În primul rând, trebuie menţionat că ambele aspecte au trecut prin upgrade-uri importante faţă de sezoanele anterioare, iar asta nu poate fi decât în beneficiul fanilor, care aşteaptă cu nerăbdare o nouă înfruntare între numele mari din pluton, mai ales că rutierilor de clasice li s-au alăturat şi cei de Mari Tururi.

Faţă de anii anteriori, traseul a suferit câteva modificări care nu pot fi trecute cu vederea. Startul nu va mai fi dat din Gaiole in Chianti, ci din San Gimignano, un oraş mic, dar superb, cunoscut pentru arhitectura medievală, iar de acolo se va pleca într-o aventură care va purta plutonul pe celebrele strade bianche ale Toscanei, anul acesta fiind incluse zece porţiuni, cu două mai mult decât în 2013. De altfel, drumurile albe însumează la actuala ediţie peste 40 de kilometri, mai mult de un sfert din lungimea cursei (200 de kilometri).

Dacă primele sectoare vor fi relativ uşoare şi vor servi drept încălzire, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele aflate în ultimii 80 de kilometri, când va începe să se facă selecţia. Evident, favorabile pentru un atac ce se poate dovedi câştigător vor fi Colle Pinzuto şi Le Tolfe, dealuri neasfaltate care pot duce la crearea unor diferenţe importante, deoarece de acolo până la final nu mai rămân decât 15, respectiv 12 kilometri. La intrarea în Siena, drumul va urca din nou, panta maximă pe pavatele care vor duce în Piazza del Campo atingând 15%. În cazul în care mai mulţi rutieri ajung acolo, câştigător va fi cel care va lua primul ultimul viraj.

Favoriţii

Anul trecut, Peter Sagan a încheiat pe locul secund, după ce a rămas să îl supravegheze pe Fabian Cancellara, în timp ce colegul său, Moreno Moser, se afla în frunte. Italianul doreşte să se impună din nou, însă slovacul porneşte ca mare favorit, iar un scenariu similar cu cel din 2013, de această dată cu Sagan în prim-plan şi Moser rămas ca variantă de rezervă, pare foarte probabil. Strategia lui Cannondale va fi construită şi în funcţie de forma lui Fabian Cancellara, învingătorul din 2008 şi 2012. Elveţianul se pregăteşte în continuare pentru clasicele pe pavate, dar asta nu înseamnă că nu este motivat să câştige în Siena, mai ales că o a treia victorie aici ar fi sinonimă cu redenumirea unei porţiuni de strade bianche în onoarea sa.

BMC vine cu o echipă puternică, al cărei lider va fi Cadel Evans. Australianul are amintiri plăcute de pe drumurile albe ale Toscanei, după succesul memorabil din etapa a şaptea a Il Giro 2010, iar traseul şi nivelul la care se află în primele luni ale sezonului îl fac automat unul dintre favoriţi la victorie. În ceea ce o priveşte pe Sky, gruparea britanică va miza pe Ian Stannard, primul englez triumfător în Omloop Het Nieuwsblad, şi un nou rezultat bun al acestuia nu e exclus.

În teorie, din cauza lipsei de experienţă, Michal Kwiatkowski va porni sâmbătă ca outsider, însă forma excelentă arătată de polonez în luna februarie (victorii în Mallorca şi Algarve) trebuie să îi pună în gardă pe ceilalţi. La fel ca adversarii de la Cannondale, şi Omega Pharma-Quick Step se va baza pe doi ciclişti, alături de Kwiatkowski fiind columbianul Rigoberto Uran, vice-campionul olimpic de la Londra.

Alţi rutieri care pot emite pretenţii la victorie sau la un loc pe podium sunt Alejandro Valverde, Daniele Bennati, Luca Paolini, Alexandr Kolobnev, Diego Ulissi (care a câştigat recent Gran Premio di Camaiore), Damiano Cunego, Filippo Pozzato, Mauro Finetto sau Tom Dumoulin.

Date statistice

– Fabian Cancellara deţine recordul de victorii în Strade Bianche, două

– Ediţia din acest an este cea mai lungă de la apariţia cursei, 200 de kilometri

– Rusia, Elveţia, Suedia, Kazahstan, Belgia şi Italia sunt ţările care au obţinut cel puţin un succes în Strade Bianche

– Cea mai mare diferenţă dintre primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 2012, atunci când Fabian Cancellara l-a învins pe Maxim Iglinskiy pentru 42 de secunde

Victoria “locomotivei” britanice

Ediţia din acest an a Omloop Het Nieuwsblad chiar a avut de toate şi poate candida de pe acum la titlul de cea mai bună clasică a sezonului. Precedată de un minut de reculegere ţinut în memoria lui Kristof Goddaert, cursa a avut un debut agitat, aşa cum era normal, mai multe echipe de plan secund încercând să ajungă în evadare. Un alt lucru aşteptat, dar nedorit, a fost apariţia ploii, care a început să îi sâcâie pe rutieri înainte ca pe traseu să îşi facă apariţia cele mai importante obstacole.

Apoi, ceva mai târziu, atunci când soarta evadării era clară, a venit şi o surpriză: Tom Boonen nu a atacat pe Taaienberg, deal care prin tradiţie reprezenta momentul ideal pentru ca belgianul să-şi facă simţită prezenţa. În schimb, Sep Vanmarcke a fost cel care şi-a anunţat intenţiile, însă acţiunea câştigătorului din 2012, deşi impresionantă, nu a avut viaţă lungă. Ce nu au făcut putut căţărările şi pavatele Flandrei, a reuşit ploaia, care a dus la producerea mai multor căzături, printre victime numărându-se şi Thor Hushovd, fostul campion mondial.

Până la urmă, odată neutralizată evadarea, s-a format un grup interesant, cu ciclişti puternici, ca Edvald Boasson Hagen sau Niki Terpstra. De altfel, cei doi s-au desprins de ceilalţi, care fie au căzut (Yoann Offredo) sau au spart (Lars Boom), fie nu au mai putut duce ritmul (Arnaud Démare), şi au rămas singuri în frunte, însă olandezul nu a fost dispus să ducă prea mult trena, fiind cu gândul la Tom Boonen, care nu se mai afla în al doilea grup, ci în al treilea. A fost o şansă importantă irosită de batav, dar şi de Omega Pharma-Quick Step, o şansă cu care el şi echipa belgiană nu aveau să se mai întâlnească.

După ce joncţiunea s-a realizat, Sky a pus în aplicare o tactică excelentă: l-a trimis la atac pe puternicul Ian Stannard, în timp ce Edvald Boasson Hagen a rămas pentru a-i supraveghea pe adversari, în aşteptarea unui sprint, dacă britanicul ar fi fost ajuns. Sesizând ocazia uriaşă care se prefigura, Greg Van Avermaet a plecat cu Stannard şi a profitat din plin de munca acestuia, belgianul trecând rar la trenă. La doar zece secunde de ei se afla un grup nou format, cu Terpstra, Vanmarcke şi Boasson Hagen. Dintre cei trei, Vanmarcke a fost cel mai activ, Terpstra mimând în câteva ocazii că duce trena, în timp ce norvegianul nu a avut niciun interes să îi ajute.

În ultimii doi kilometri, a devenit clar că victoria va reprezenta o afacere între Ian Stannard şi Greg Van Avermaet, cu belgianul mare favorit, în condiţiile în care poseda un sprint net superior. Însă cum nimic nu este sigur în clasice, acele calcule nu s-au respectat: rutierul echipei Sky a pornit sprintul devreme, a profitat de o uşoară neatenţia a oponentului de la BMC, a luat doi metri şi a ţinut cu dinţii de aceştia până la linia de sosire, în ciuda unui forcing declanşat târziu de Van Avermaet, care tot ce a putut să facă a fost să colecţioneze un nou podium în clasicele de primăvară.

Astfel, omul zilei, total neaşteptat, a fost Ian Stannard, care i-a adus Marii Britanii primul succes în Omloop Het Nieuwsblad, iar lui Sky, a patra victorie într-o cursă pe pavate, după cele bifate în stagiunile anterioare de Juan Antonio Flecha (tot Omloop) şi Chris Sutton şi Mark Cavendish (Kuurne-Bruxelles-Kuurne). Aproximativ jumătate de minut mai târziu, a ajuns la final şi cel dintâi grup urmăritor, iar Edvald Boasson Hagen a sprintat pentru a obţine locul al treilea. O echipă care a dezamăgit crunt în precedenta campanie de primăvară, Sky a făcut o cursă perfectă acum, iar acel succes mult visat într-un Monument nu mai pare o iluzie.

Omloop Het Nieuwsblad 2014

Omloop Het Nieuwsblad 2014

Nu are prestigiul Turului Flandrei sau aura de legendă care învăluie Paris-Roubaix, dar Omloop Het Nieuwsblad este una dintre cele mai importante curse pe pavate din calendar, o victorie aici fiind pentru mulţi punctul maxim al carierei, aşa cum a fost cazul cu Karel De Baere, Andreas Kappes, Juan Antonio Flecha sau Luca Paolini, italianul fiind nimeni altul decât deţinătorul trofeului. De altfel, Paolini este unul dintre cei cinci câştigători prezenţi la start anul acesta, alături de Nick Nuyens, Thor Hushovd, Sebastian Langeveld şi Sep Vanmarcke.

La fel ca în sezoanele anterioare, Omloop Het Nieuwsblad anunţă startul curselor de o zi pe pavate, care se vor încheia peste o lună şi jumătate, această perioadă fiind pentru mulţi cea mai importantă a stagiunii. Deşi e prima clasică a anului, Omloop nu este neapărat definitorie pentru ce se va întâmpla în următoarele săptămâni în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, extrem de relevant în acest sens fiind faptul că trebuie să mergem înapoi în timp până în 2000 pentru a-l găsi pe ultimul câştigător de Omloop care s-a impus într-un Monument pe pavate, Johan Museeuw.

În schimb, în cazul în care plutonul va fi de acord, cursa din Belgia ar trebui să ofere un spectacol pe cinste, cu atacuri, un ritm foarte ridicat, urmăriri ca în filme şi un învingător care să fie ţinut minte. Iar dacă la toate astea se va adăuga şi puţină ploaie, spectacolul va fi garantat.

Traseul

Startul va fi dat din Gent, finalul fiind programat tot acolo, după o buclă în lungime de 198 de kilometri. Noutatea acestei ediţii este includerea celebrului Muur-Kapelmuur pe traseu, un deal care şi-a construit prestigiul pe baza prezenţelor din Turul Flandrei, acolo unde nu a mai fost trecut din 2011. Totuşi, cum Muur-Kapelmuur va fi a treia căţărare de sâmbătă, şansele de a-şi pune amprenta asupra plutonului sunt foarte mici. De altfel, cursa se va juca mai târziu, în interval de numai 16 kilometri (138-154), acolo unde sunt grupate nu mai puţin şase dealuri, unele pavate, altele nu, a căror pantă ajunge şi la 17%.

Prima căţărarea din această serie dură – Taaienberg – are numai 533 de metri, însă e un teren ideal de atac, iar Tom Boonen cu siguranţă va face asta, la fel cum ne-a obişnuit la precedentele ediţii. În cazul în care belgianul nu va accelera, atunci îşi va pune echipa să meargă la o viteză foarte ridicată, astfel încât să forţeze o selecţie. Dacă această mişcare va reuşi, mulţi dintre favoriţi vor rămâne pe cont propriu, în timp ce Boonen este greu de crezut că nu se va bucura în continuare de ajutorul câtorva colegi.

Ultima oară când victoria în Omloop Het Nieuwsblad a fost decisă la un sprint masiv a fost în 2009, când Thor Hushovd i-a învins pe Kevyn Ista şi Juan Antonio Flecha. De atunci, au fost consemnate doar victorii solitare sau venite dintr-un grup de doi sau trei oameni. Anul acesta, sunt toate şansele să avem parte de un scenariu similar, deoarece printre ultimele obstacole de pe traseu se află şi Paddestraat, acolo unde vor exista atacuri, porţiunea respectivă de pavate dovedindu-se de multe ori în trecut hotărâtoare. Odată încheiată Paddestraat, mai rămân Lippenhoestraat și Lange Munte, după care ultimii 20 de kilometri sunt pe plat și fără nicio altă zonă cu piatră cubică.

Favoriţii

Toate calculele privind victoria se fac pornind de la Tom Boonen, recordmanul de participări (11) dintre cicliştii aflaţi în activitate. O adevărată legendă a clasicelor pe pavate, belgianul nu a câştigat până acum Omloop Het Nieuwsblad, terminând de trei ori pe podium, ultima oară în 2012. Sezonul acesta, fostul campion mondial a arătat că se află la un nivel foarte ridicat, însă asta nu înseamnă că victoria e deja acontată, mai ales că orice este posibil în cursele de o zi. Avantajul lui Boonen e că are o echipă foarte puternică la dispoziţie, cel puţin doi colegi – Zdenek Stybar şi Niki Terpstra – fiind capabili să devină lideri pe şosea pentru Omega Pharma-Quick Step şi să lupte pentru victorie.

Nu este deloc exclus ca gruparea manageriată de Patrick Lefevere să trimită un ciclist în evadare, astfel încât să le oblige pe celelalte echipe să ducă trena. Una dintre acestea e BMC, care îl propune la victorie pe Greg Van Avermaet, de trei ori clasat în top zece aici. Belgianul se va bucura de ajutorul lui Taylor Phinney şi Thor Hushovd (învingătorul din 2009), iar şansele sale de a obţine în sfârşit un succes într-o clasică de primăvară sunt ridicate. La fel ca BMC, şi Belkin are un fost câştigător în echipă, pe Sep Vanmarcke, care va face pereche cu Lars Boom, un alt om ce ar putea avea un rol important pe final.

Şi IAM aduce un duo puternic, Sylvain Chavanel – Heinrich Haussler, care îi permite echipei elveţiene să fie acoperită pentru două scenarii: un atac dat cu 30-40 de kilometri înainte de final şi un sprint. Respectând strategia din 2013, Sky se va baza pe mai multe variante – Edvald Boasson Hagen, Luke Rowe şi Ian Stannard – şi rămâne de văzut dacă va începe să facă uitate rezultatele slabe de anul trecut. În schimb, Lotto-Belisol va avea un singur lider, pe Jurgen Roelandts, care se află într-o formă foarte bună în acest debut de stagiune.

Italianul Luca Paolini s-a impus la ediţia precedentă, însă vârsta înaintată (37 de ani) îl face să fie un outsider, deloc de neglijat însă. Alţi rutieri de plan secund care vor trebui urmăriţi mai sunt Sebastian Langeveld (olandezul speră să cunoască un nou start în carieră alături de Garmin-Sharp), Alexander Kristoff şi Arnaud Démare, ultimii doi fiind avantajaţi în cazul unei sosiri la sprint.

Date statistice

– Joseph Bruyere, Ernest Sterckx şi Peter Van Petegem sunt rutierii cu cele mai multe succese, trei

– Aşa cum era de aşteptat, gazdele au bifat cele mai multe victorii, nu mai puţin de 54

– Primul ciclist din afara Belgiei care s-a impus în clasica din Flandra a fost irlandezul Seamus Elliott, în 1959

– Un singur câştigător de Tur al Franţei a triumfat în Omloop Het Nieuwsblad, Eddy Merckx (1971, 1973)

– Ultimul rutier care s-a impus aici îmbrăcat cu tricoul de campion mondial a fost Freddy Maertens, în 1977

– Cea mai ridicată medie orară a fost consemnată în 1975, 43,35 km/h

– Între 1996 şi 2007, cursa s-a încheiat la Lokeren

 

Post Navigation