Cafe Roubaix

Turul Flandrei 2014

Pentru locuitorii din Flandra, ziua în care se desfăşoară De Ronde este cea mai importantă din an, punctul culminant (deşi e doar aprilie) al unui sezon ce se învârte doar în jurul acestui eveniment. Eventualele victorii belgiene în celelalte Monumente sau în etape din Turul Franţei sunt primite cu multă bucurie, dar nu înseamnă aproape nimic pe lângă De Ronde, un adevărat simbol al Flandrei, o cursă care, de-a lungul timpului, a ajuns să aibă toate atributele ce îi definesc pe locuitorii celebrei provincii.

Apărut în urmă cu 101 ani, Turul Flandrei a reprezentat o afacere între gazde multă vreme, timp de aproape patru decenii fiind consemnat acolo un singur succes al unui ciclist străin. Pe lângă faptul că este Monumentul cu cei mai mulţi învingători daţi de ţara în care se desfăşoară, De Ronde are şi cei mai puţini oameni de clasament general prezenţi pe lista câştigătorilor, o nouă dovadă a faptului că această cursă a fost doar pe placul câtorva rutieri. În ultimele două decenii, străinii au început din ce în ce mai mult să fie printre favoriţi în Turul Flandrei şi să obţină victorii, iar trendul continuă şi în acest an, când pretendenţii la victorie din afara Belgiei îi eclipsează pe cicliştii-gazdă din punct de vedere numeric.

Traseul

Caravana va pleca din Brugge şi va avea de parcurs 259 de kilometri până la sosirea din Oudenaarde, acolo unde cursa se va încheia pentru al treilea an consecutiv. Tot ca sezonul trecut, pe traseu vor fi 17 dealuri (la care se adaugă cinci porţiuni de drumuri cu piatră cubică), însă profilul nu va fi identic cu cel din 2013. Organizatorii au efectuat câteva modificări importante, ce vor avea darul de a face cursa mult mai dificilă, aspect remarcat şi de Johan Museeuw, triplul învingător din Turul Flandrei.

Oude Kwaremont (2200 de metri, pantă medie 4,2%, pantă maximă 11%) va fi prima căţărare trecută, la kilometrul 109, şi tot ea va semnala startul ostilităţilor, câteva ore mai târziu, când va deschide prima trecere peste circuitul în care este inclus şi Paterberg. Ascensiunea este scurtă – 375 de metri – dar panta ajunge şi la 20%, iar multe echipe vor fi dornice să înăsprească ritmul acolo şi să subţieze serios plutonul. Dacă această tactică nu va reuşi pe Paterberg, va fi repetată pe Koppenberg, deal ce apare mult mai târziu la ediţia din 2014, cu doar 45 de kilometri înainte de sosire.

Plasarea lui Koppenberg atât de aproape de final poate dinamita cursa: panta maximă e 25%, drumul e îngust, pietrele neregulate, iar lupta pentru primele poziţii va fi aprigă. Favoriţii la victorie au nevoie de un plasament excelent acolo, cel mult între primii 25, orice altă poziţie putând fi sinonimă cu pierderea oricărei şanse de a se mai impune. După doar câţiva kilometri, pe traseu vor apărea Steenbeekdries şi Taaienberg (o oportunitate foarte bună pentru declanşarea unui atac), după care lucrurile se vor mai linişti puţin, înaintea marii bătălii.

La intrarea în ultimii 15 kilometri, pentru ciclişti va începe ultima trecere peste Oude Kwaremont şi Paterberg. În cazul în care un rutier nu s-a desprins decisiv până în acel moment, va avea două oportunităţi pentru a ataca, mai ales că oboseala acumulată după 240 de kilometri îşi va spune cuvântul şi mulţi vor suferi. De pe Paterberg vor urma o scurtă coborâre şi cei 13 kilometri care vor duce în Oudenaarde, unde fanii îl vor aştepta pe câştigătorul celei de-a 98-a ediţii.

Favoriţii

Fabian Cancellara va căuta să se impună pentru a treia oară şi să devină al şaselea “Leu al Flandrei”, iar forma foarte bună în care se află elveţianul îl face pe acesta principalul candidat la victorie. Cancellara nu a obţinut niciun succes în 2014, însă a crescut de la săptămână la săptămână, iar Turul Flandrei ar putea fi martorul unei noi demonstraţii de forţă din partea lui “Spartacus”. Oude Kwaremont şi Paterberg sunt cele două dealuri pe care rutierul lui Trek Factory Racing este aşteptat să atace, însă până atunci, acesta se poate folosi de echipa solidă pe care o are pentru a încerca să îşi obosească adversarii şi să îi lase fără colegi.

Marele adversar lui Fabian Cancellara va fi Tom Boonen, care poate stabili un nou record de victorii în Turul Flandrei. Belgianul are două avantaje în faţa deţinătorului trofeului: echipa mult mai puternică şi sprintul, datorită căruia nu este obligat să atace, ci doar să ia roţi. Omega Pharma-Quick Step va dori să îi oblige pe alţii să ducă trenă, ceea ce înseamnă că îşi va trimite colegii în evadare (Stijn Vandenbergh sau Guillaume Van Keirsbulck sunt două variante) şi va aştepta apoi să vadă cum vor decurge lucrurile. Pe final, Boonen va trebui să arate că se află într-o formă excelentă şi că s-a recuperat după accidentarea suferită în E3 Harelbeke. În cazul în care nu va fi la 100%, belgianul va fi distanţat pe dealuri şi ar putea rata şi o prezenţă pe podium.

Etape din Paris-Nisa, Tirreno-Adriatico, Turul Franţei, E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem, toate acestea se află în palmaresul deja impresionant al lui Peter Sagan, dar de acolo lipseşte un Monument, pe care slovacul îl visează de un sezon şi jumătate. După ce a ratat Milano-San Remo, ciclistul echipei Cannondale este decis să îşi pună amprenta asupra Turul Flandrei, unde anul trecut a terminat pe locul secund. Deşi echipa sa nu impresionează, Sagan se bucură de prezenţa unui “locotenent” puternic, Oscar Gatto, care îl poate ajuta mult în ultimii 50 de kilometri. Fără să poată duce la capăt un atac dat cu 15-20 de kilometri înainte de final, Sagan va fi cu ochii pe principalii săi oponenţi, în special pe Fabian Cancellara, va răspunde la accelerările acestora şi va face tot posibilul să arate că a găsit acea chimie cu pavatele care i-a lipsit în 2013.

Chiar dacă nu a bifat nicio victorie anul acesta în clasicele nordului, Sep Vanmarcke a impresionat de fiecare dată, terminând Omloop Het Nieuwsblad, Kuurne-Bruxelles-Kuurne, E3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem în top cinci. Belgianul a avut parte de o pregătire foarte bună şi de o primăvară lipsită de incidente, iar Turul Flandrei reprezintă primul test al sezonului, un test în care trebuie să confirme că este unul dintre cicliştii ce îşi vor face loc în cartea de istorie a Monumentelor pe pavate. Nivelul lui Vanmarcke este foarte bun, rămâne de văzut dacă şi plasamentul va fi pe măsură în punctele-cheie ale cursei.

Fabian Cancellara, Tom Boonen, Peter Sagan şi Sep Vanmarcke sunt marii favoriţi, dar lista candidaţilor la victorie continuă, iar pe ea se află multe nume cel puţin interesante. Katusha vine aici cu Alexander Kristoff şi Luca Paolini, un duo care îi dă speranţe la un loc pe podium. Kristoff va aştepta o sosire la sprint, la fel ca în Milano-San Remo, dar pentru asta trebuie să reziste atacurilor date pe Oude Kwaremont şi Paterberg, ceea ce pare destul de greu de crezut. În ceea ce îl priveşte pe Paolini, acesta pare pregătit să atace mai devreme, forma sa din ultima vreme fiind de-a dreptul impresionantă. Deşi are o vârstă – 37 de ani – italianul face figură de pretendent solid la un loc pe podium.

John Degenkolb a câştigat recent Gent-Wevelgem şi acum este motivat să îşi îmbunătăţească locul nouă din Turul Flandrei 2013. Germanul e din ce în ce mai impresionant pe căţărări, însă impresia generală este că nu poate răspunde în cazul unui atac fulgerător al lui Cancellara. La fel stau lucrurile şi cu Jurgen Roelandts, care o va conduce pe Lotto-Belisol, alături de Tony Gallopin. Belgianul poate spera la un top cinci, fiind greu de crezut că poate repeta rezultatul de anul trecut, când a încheiat pe ultima treaptă a podiumului.

Sky are o echipă solidă, care va fi condusă de Edvald Boasson Hagen şi Geraint Thomas. Galezul se află într-o formă foarte bună, aspect subliniat şi de podiumul din E3 Harelbeke, iar asta îi dă speranţe că poate termina între primii trei, cu condiţia să stea mereu lângă favoriţi. BMC va miza pe Greg Van Avermaet, în timp ce Filippo Pozzato va fi liderul lui Lampre, italianul fiind dornic să demonstreze că mai are un cuvânt important de spus pe pavate. Garmin-Sharp vine cu o distribuţie compactă, însă nu poate spera la mai mult de un top zece, prin Sebastian Langeveld, lucru valabil şi pentru IAM, ce va fi condusă de Sylvain Chavanel. Fără mari nume, Orica-GreenEdge îşi va pune speranţele în Jens Keukeleire, iar AG2R se va baza pe Sebastien Turgot şi Damien Gaudin, oameni buni în astfel de curse, dar care au dezamăgit în 2014.

O menţiune aparte o merită colegii lui Fabian Cancellara şi Tom Boonen, “locotenenţi” de nădejde, care pot oricând să devină lideri, în funcţie de cum vor decurge lucrurile. Dublu câştigător al Turului Flandrei, Stijn Devolder se află într-o formă minunată, ce îi permite să viseze la un al treilea triumf în cursa de pe teren propriu. Pe de altă parte, este greu de crezut că Devolder va primi liber de la Cancellara, singura sa şansă fiind ca liderul echipei să aibă crampe sau să fie prins în urmă din cauza unei căzături, aşa cum s-a întâmplat în E3 Harelbeke. Pentru Omega Pharma-Quick Step, lucrurile sunt mult mai uşoare, deoarece Boonen îşi permite să renunţe la câţiva colegi, Guillaume Van Keirsbulck şi Stijn Vandenbergh fiind două opţiuni ce pot fi activate la intrarea în ultimii 50 de kilometri. Niki Terpstra şi Zdenek Stybar sunt celelalte atuuri ale grupării belgiene, dar aceştia vor trebui să îl protejeze pe lider mai mult. Cum pot beneficia aceştia de libertatea? Fie dacă se întâmplă ceva cu Boonen, fie dacă echipa decide că un atac al lor îl poate obosi pe Cancellara, ajutându-l astfel pe fostul campion mondial.

Date statistice

– Recordul de victorii, trei, este împărţit de cinci rutieri: Achiel Buysse, Fiorenzo Magni, Eric Leman, Johan Museeuw şi Tom Boonen

– Belgia conduce într-un clasament al naţiunilor, cu nu mai puţin de 68 de succese

– Briek Schotte şi Johan Museeuw sunt cicliştii care au adunat cele mai multe podiumuri, opt

– Briek Schotte mai este lider într-o ierarhie, a participărilor în Turul Flandrei: 20

– Cel mai tânăr învingător din istorie e belgianul Rik Van Steenbergen, 19 ani şi 206 zile (1944); la polul opus se află Andrei Tchmil, 37 de ani şi 71 de zile (2000)

– Ediţia cu cea mai scăzută medie orară a fost înregistrată în 1920 – 26,105 km/h – şi a fost câştigată de Jules Van Hevel

– Italianul Gianluca Bortolami s-a impus în 2001, atunci când a fost consemnată cea mai ridicată medie orară – 43,576 km/h

– Ediţia inaugurală a beneficiat şi de cel mai lung traseu, 324 de kilometri

– Turul Flandrei a avut o singură dată mai puţin de 200 de kilometri, în 1941 (198 de kilometri), la al doilea succes al lui Achiel Buysse

– Ultimul campion mondial care a triumfat aici a fost Eddy Merckx, în 1975

– Doar un rutier a obţinut trei victorii consecutive în Turul Flandrei: italianul Fiorenzo Magni

– Cinci ciclişti au câştigat cursa atât la tineret, cât şi la profesionişti: Roger Decock, Edward Sels, Eric Vanderaerden, Edwig van Hooydonck şi Nick Nuyens

– Gent este singurul oraş ce a figurat atât ca punct de plecare, cât şi de sosire

– 1944 a fost ultimul an în care Turul Flandrei s-a terminat pe velodrom