E3 Harelbeke 2014
Omloop Het Nieuwsblad anunţă în fiecare sezon startul curselor de o zi, dar tensiunea începe să crească aproape o lună mai târziu, odată cu E3 Harelbeke, clasică al cărei statut a devenit mult mai important în sezoanele recente, după ce Uniunea Ciclistă Internaţională a hotărât să o accepte în World Tour. Astfel, E3 Harelbeke a ajuns să adune la start unele dintre cele mai mari nume ale plutonului şi să se salveze de la dispariţie, cu care era ameninţată după ce Gent-Wevelgem a fost mutată înaintea Turului Flandrei.
Combinaţia de pavate cu dealuri face E3 Harelbeke (211 kilometri) una dintre cursele de o zi cu cel mai mare potenţial de spectacol, iar anul acesta ar trebui să fie şi mai multă acţiune, după decizia organizatorilor de a mai adăuga două căţărări, pentru ediţia din 2014 ajungându-se la un total de 17 dealuri. Balul va fi deschis de Katteberg, dar lucrurile serioase vor începe cu adevărat la kilometrul 130, când apare Taaienberg (1250 de metri, pantă medie 9,5%), pe care Tom Boonen a atacat la jumătatea acestei săptămâni, în Dwars door Vlaanderen.
Peste mai puţin de 50 de kilometri, rutierii vor aborda una dintre cele mai celebre combinaţii din clasicele pe pavate, Paterberg (362 de metri, pantă medie 12%) – Oude Kwaremont (2200 de metri, pantă medie 4,2%). Indiferent de componenţa primului grup acolo, pe Paterberg sunt aşteptate atacuri, iar acestea pot realiza o selecţie sau se pot transforma chiar într-o acţiune ce se poate finaliza cu o victorie. Cicliştii nu vor avea timp să îşi regăsească suflul, deoarece Oude Kwaremont (unde Fabian Cancellara a mutat decisiv anul trecut) va apărea peste scurt timp şi îi va inspira pe rutieri să lanseze noi atacuri.
Ultima parte a cursei va număra alte două căţărări – Karnemelkbeekstraat şi Teigemberg – alte oportunităţi pentru cei care vor dori să facă diferenţa şi să scape de oponenţi şi de spectrul unei sosiri la sprint. Odată ce Teigemberg va fi încheiat, vor mai rămâne doar 13 kilometri de plat, dar dacă vântul va bate din faţă, acea porţiune nu va fi deloc uşoară, iar plutonul va beneficia de o şansă de a-i prinde pe cei aflaţi în frunte.
Favoriţii
Într-un clasament al victoriilor, Fabian Cancellara ocupă ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu olandezul Jan Raas, ambii având câte trei succese. Elveţianul, nimeni altul decât deţinătorul trofeului, este creditat cu prima şansă în cea de-a 57-a ediţie a E3 Harelbeke, la startul căreia se va prezenta după ce în urmă cu doar câteva zile a încheiat pe locul al doilea Milano-San Remo. Ca de fiecare dată, Cancellara (care a inspectat recent ultimii 97 de kilometri ai Turului Flandrei) va fi nevoit să atace pe unul dintre dealuri şi să plece într-un contratimp individual, dar spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în 2013, o astfel de acţiune ar putea veni mai târziu, deoarece rutierul lui Trek Factory Racing are alături o echipă foarte puternică, din care nu vor lipsi Stijn Devolder, Gregory Rast sau Jasper Stuyven.
Deşi Cancellara este câştigătorul de anul trecut, Omega Pharma-Quick Step e aşteptată să dea ora exactă, pentru că gruparea belgiană are o distribuţie impresionantă, putând propune cel puţin trei variante la victorie. Tom Boonen va fi liderul echipei, fostul campion mondial urmând să îl înfrunte pentru prima oară în 2014 pe rivalul său de la Trek Factory Racing. E3 Harelbeke va reprezenta o bună oportunitate pentru Omega Pharma-Quick Step să joace şi cartea numită Zdenek Stybar, cehul având în acest moment un rol similar cu cel al lui Stijn Devolder, în trecut. În afară de cei doi, şi Niki Terpstra poate lupta pentru victorie, olandezul aflându-se într-o formă excelentă, care i-a adus un nou succes în Dwars door Vlaanderen.
Peter Sagan a obţinut două victorii în acest sezon (în etape din Turul Omanului şi Tirreno-Adriatico), dar evoluţia sa de până acum nu a convins. Slovacul nu a câştigat nicio cursă de o zi de la startul anului, iar E3 Harelbeke (clasică încheiată pe locul secund în 2013) va reprezenta ocazia perfectă pentru a sparge gheaţa. După ce în Milano-San Remo şi-a pus echipa la treabă, nu ar fi exclus ca Sagan să adopte de această dată o tactică mai defensivă şi să îşi facă toate calculele în funcţie de acţiunile adversarilor.
O problemă mecanică l-a împiedicat pe John Degenkolb să facă parte din grupul care a luptat pentru victorie în “La Primavera”, iar germanul în vârstă de 25 de ani va fi foarte motivat să îşi ia revanşa şi să arate că se află în continuare într-o formă excelentă, care îi va permite să se numere printre favoriţi peste ceva mai mult de o săptămână, în Turul Flandrei. Un alt ciclist care va avea ceva de demonstrat va fi Greg Van Avermaet, belgianul urmând să fie susţinut de Silvan Dillier, Daniel Oss şi Thor Hushovd (norvegianul va fi opţiunea lui BMC pentru un sprint).
Sky va veni şi ea cu o echipă puternică, iar asta îi va permite să meargă pe mai multe variante. Dintre toţi rutierii grupării britanice, Ian Stannard se află la cel mai ridicat nivel, însă asta nu înseamnă că Sky nu îşi va trimite la atac mai mulţi oameni, la fel cum a făcut-o în Omloop Het Nieuwsblad. Stannard, Geraint Thomas şi Luke Rowe pot încerca să atace în ultimii 30-40 de kilometri, în timp ce Edvald Boasson Hagen şi Salvatore Puccio îşi vor permite să rămână în pluton şi să aştepte un eventual sprint (ultima oară când E3 Harelbeke s-a încheiat astfel a fost în 2012).
Chiar dacă mulţi ar fi dorit să îl vadă în Milano-San Remo, Sep Vanmarcke nu a luat startul în cursa din Italia, preferând să se antreneze din greu pe pavate, atât pe teren propriu, cât şi în nordul Franţei. Clasat pe locul al doilea în Paris-Roubaix 2013, rutierul echipei Belkin va fi unul dintre principalii favoriţi la primul loc, mai ales dacă şi-a păstrat forma excelentă arătată la începutul lunii martie, atunci când a fost cel mai agresiv ciclist din Omloop Het Nieuwsblad.
Cine mai poate fi printre protagonişti în E3 Harelbeke? Stijn Devolder, în funcţie de cum va decurge cursa, Sebastian Turgot, Damien Gaudin, Sebastian Langeveld, Filippo Pozzato (care a fost “invizibil” în primele luni ale lui 2014), Tony Gallopin, Jens Keukeleire, Mathew Hayman, Sylvain Chavanel (clasat pe locul cinci în Dwars door Vlaanderen) şi Luca Paolini.
Date statistice
– Tom Boonen deţine recordul de victorii în E3 Prijs, cinci, obţinute între 2004 şi 2012
– În clasamentul pe naţiuni, Belgia este prima (38), urmată de Olanda (5) şi Italia (4)
– În zece rânduri, ciclistul care a câştigat E3 Prijs s-a impus în acel sezon şi în Turul Flandrei
– Singurul rutier din afara Europei învingător în cursa din Flandra este australianul Phil Anderson (1985)
– Cea mai ridicată medie orară a fost înregistrată la ediţia din 2003 – 45,9 km/h
– William Tackaert a câştigat cea mai lungă ediţie – 236 de kilometri – în 1983
– E3 Harelbeke este una dintre puţinele curse de o zi în care Eddy Merckx nu s-a impus, cel mai bun rezultat al belgianului fiind un loc doi, în 1972