Cafe Roubaix

Turul Elveţiei 2014

Ultima cursă de World Tour programată înainte de Turul Franţei, Turul Elveţiei nu adună la start cele mai mari nume, dar se anunţă a fi o competiţie extrem de spectaculoasă, deoarece mulţi rutieri din noua generaţie şi-au anunţat prezenţa şi sunt dornici să obţină un rezultat bun. În plus, traseul e extrem de ofertant şi promite să ofere oportunităţi tuturor tipurilor de ciclişti. Competiţia va începe la Bellinzona, cu un contratimp individual în lungime de 9,4 kilometri, ce are o ascensiune plasată în a doua jumătate; nu doar aceea (2,5 kilometri, pantă medie 7%) va fi importantă, ci şi coborârea, pe care se pot câştiga sau pierde secunde serioase.

Ziua secundă va veni cu patru căţărări repertoriate, însă acestea nu vor avea niciun impact asupra clasamentului general, deoarece vin departe de final, şi tot ce vor face va fi să subţieze plutonul şi să asigure un final la sprint dintr-un grup redus. Etapa următoare se va termina în căţărare, dar va fi perfectă pentru o evadare, deoarece e de munte mediu, fără prea mari dificultăţi, în timp ce runda a patra le va da o şansă sprinterilor prezenţi aici, cu menţiunea că va fi un sprint atipic, pentru că drumul urcă pe final. Tot sprinterii vor fi în prim-plan şi o zi mai târziu, la Buren, acolo unde îşi vor încheia socotelile cu cea de-a 78-a ediţie a Turului Elveţiei.

Etapa a şasea va aduce o nouă oportunitate pentru atacanţi, însă nu ar fi deloc exclus ca unele echipe să controleze evadarea şi acţiunile care vor fi iniţiate pe ultima ascensiune a zilei, cu ceva mai mult de 12 kilometri înainte de sosire, astfel încât să se ajungă la pluton, iar victoria să fie decisă din nou pe final. Apoi, ultimele trei zile vor aduce şi cele mai interesante bătălii pentru tricoul galben. Mai întâi, favoriţii vor lupta într-un contratimp individual valonat, în lungime de 24,7 kilometri, care va avea loc în jurul oraşului Worb, aflat pentru prima dată pe harta cursei.

Etapa a opta îi va duce pe rutieri pe Verbier, acolo unde se va ajunge pentru a şasea oară în ultimii 14 ani. Verbier are zece kilometri lungime, cei mai dificili fiind primii opt, care au o pantă medie de 7,2%. Atacurile trebuie să apară acolo, deoarece penultimul kilometru este în coborâre, înainte ca drumul să înceapă să urce din nou, la o pantă medie de 6,6%. Etapa finală va fi şi cea mai dură de la această ediţie, cu patru ascensiuni repertoriate: Veysonnaz, St.Martin, Eischoll şi Saas-Fee. Ultima căţărare are 21 de kilometri lungime şi o pantă maximă ce ajunge la aproape 10%, în două rânduri. Pe Saas-Fee sunt şanse să se realizeze diferenţe mari, iar ecarturile din zilele anterioare să fie recuperate cu uşurinţă.

Favoriţii

Rui Costa încă nu a obţinut o victorie în 2014, dar este încrezător că se va impune în Turul Elveţiei şi va deveni primul rutier cu trei succese consecutive aici. Recent, portughezul a declarat că se află în cea mai bună formă a sezonului, însă rămâne de văzut dacă asta va fi suficient pentru a câştiga cursa, mai ales că traseul este mult mai dificil decât la ediţiile precedente. Pentru campionul mondial, un succes în cursa din Ţara Cantoanelor va conta mult nu doar pentru a sparge gheaţa în tricoul curcubeu, dar şi pentru a avea un moral ridicat la startul Turului Franţei, acolo unde va ţinti clasamentul general, pentru prima oară în carieră.

Învingător în 2008, Roman Kreuziger speră să reediteze acel succes, mai ales că aceasta va fi ultima sa ocazie să o conducă pe Tinkoff-Saxo în prima jumătate de sezon, urmând ca apoi să redevină “locotenentul” lui Alberto Contador. Deşi se află într-o formă bună, Kreuziger are un handicap important în această cursă – echipa slabă – ce îl poate trăda în momentele-cheie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Bradley Wiggins, care se va baza pe oameni ca Joe Dombrowski, Dario Cataldo, Peter Kennaugh sau Philip Deignan. Britanicul va fi motivat să demonstreze că merită să meargă în Turul Franţei, însă problema sa o reprezintă căţărările, teren unde e mult sub adversarii săi, neavând explozia necesară pentru a răspunde atacurilor. De asemenea, rămâne de văzut dacă Wiggins va fi liderul lui Sky, în condiţiile în care columbianul Sergio Haneo va reveni în curse după o pauză de câteva luni şi îi este net superior pe munţi.

Olandezul Bauke Mollema, ocupantul locului secund la ediţia precedentă, va fi un alt om de luat în seamă, mai ales că se prezintă la start după un cantonament montan şi va fi susţinut de Steven Kruijswijk, care a participat recent în Giro. Tot de acolo vine şi Cadel Evans, însă este greu de crezut că australianul poate spera la mai mult de un top cinci, chiar şi podiumul părând un obiectiv îndrăzneţ. Dacă fostul campion mondial va pune punct primei jumătăţi de an cu această ocazie, fraţii Schleck vor căuta să îşi relanseze sezonul şi să arate că merită să facă parte din echipa pe care Trek Factory Racing o va trimite în Marea Buclă. Deşi nu vor fi favoriţi, cei doi vor fi printre cei mai urmăriţi ciclişti.

Nu mai puţin de 16 rutieri elveţieni vor fi în cursă, iar speranţele gazdelor vor sta în Mathias Frank, autor al unui sezon foarte bun, de-a lungul căruia a obţinut un succes şi trei clasări în top cinci la general: Criteriul Internaţional, Turul Romandiei şi Turul Bavariei. Anul trecut, actualul ciclist al lui IAM a venit pe cinci, iar dacă va avea forma arătată în ultimele săptămâni, poate obţine un rezultat similar şi acum. Alţi rutieri ce ar mai putea avea un cuvânt important de spus sunt Warren Barguil, Lawson Craddock, Rohan Dennis, Domenico Pozzovivo sau Thibaut Pinot.

În Turul Elveţiei, şi sprinturile vor fi foarte interesante, deoarece mulţi dintre actorii principali vor merge în Turul Franţei, peste mai puţin de o lună. Cu victorii în precedentele două curse pe etape în care a participat, Mark Cavendish va căuta să obţină măcar un succes aici, însă misiunea sa va fi dificilă, chiar dacă din echipa lui Omega Pharma-Quick Step nu vor lipsi Tom Boonen, Matteo Trentin şi Mark Renshaw. Peter Sagan, John Degenkolb, Alexander Kristoff şi Sacha Modolo vor fi principalii adversari ai britanicului, toţi fiind conştienţi că o victorie aici contează mult pentru moralul pe care îl vor avea în Le Tour.

Date statistice

– Italianul Pasquale Fornara deţine recordul de victorii la general, patru, obţinute între 1952 şi 1958

– Fornara e şi ciclistul cu cele cu cele mai multe zile petrecute în tricoul de lider al ierarhiei generale, 18

– Clasamentul naţiunilor este condus de Elveţia, care a adunat 23 de succese

– Doar patru ciclişti din afara Europei s-au impus până acum: Phil Anderson (Australia), Andy Hampsten (S.U.A.), Alexandre Vinokourov (Kazahstan) şi Levi Leipheimer (S.U.A.)

– Ultimul purtător de tricou curcubeu care şi-a adjudecat cursa e olandezul Hennie Kuiper, în 1976

– Elveţienii Hugo Koblet şi Ferdi Kubler se află pe primul loc în ierarhia etapelor câştigate, cu câte 11 victorii

– Zurich este oraşul care a figurat de cele mai multe ori pe harta cursei

– În afară de Elveţia, o singură ţară a mai monopolizat podiumul – Italia – la ediţia din 1954

– Belgianul Daniel Willems deţine recordul pentru cele mai multe etape câştigate la aceeaşi ediţie, şase, în 1980

– În 1941, Josef Wagner şi Werner Buchwalder au încheiat în acelaşi timp, victoria revenindu-i primului

– Cea mai mare diferenţă a fost înregistrată în 1947, când Gino Bartali l-a învins pe Giulio Bresci pentru 21 de minute şi 16 secunde

– 1991 este anul în care a avut loc cea mai lungă ediţie, 1921 de kilometri; cea mai scurtă ediţie s-a desfăşurat în 1941, doar 606 kilometri

Criteriul Dauphiné 2014

Pentru rutierii interesaţi de Turul Franţei, luna iunie este compusă din trei părţi: finalul unui cantonament/ultima repetiţie/un nou cantonament montan+inspectarea unor etape. Când vine vorba despre cursa pe care o aleg pentru a vedea la ce nivel se află, cicliştii au la dispoziţie Criteriul Dauphiné şi Turul Elveţiei, iar Dauphiné e preferat de mai mulţi, deoarece e organizat de ASO şi propune un traseu oarecum similar cu cel din Marea Buclă, cu accentul pus pe căţărări. Totuşi, spre deosebire de Turul Franţei, Criteriul Dauphiné aduce ceva în plus, secundele de bonificaţie puse la bătaie la finalul etapelor în linie: 10-6-4.

Dacă unii dintre rutieri vor căuta să afle răspunsul la întrebări privind forma lor, alţii vor încerca să obţină punctele atât de importante pentru acordarea licenţei World Tour. Negocierile dintre ciclişti şi echipe deja au început, iar Criteriul Dauphiné, aflat la cea de-a 66-a ediţie, este una dintre cele trei curse de World Tour ce se desfăşoară înainte de 1 august, când va debuta perioada de transferuri. Tocmai de aceea, un rezultat bun aici (victorie de etapă sau top zece la general) poate conta enorm atunci când cele două părţi se vor aşeza la masă pentru discuţii.

Traseul

Pentru prima oară după trei ani, plutonul se va afla la Lyon, dar nu pentru o etapă favorabilă puncheurilor, aşa cum a fost cazul în 2011, ci pentru un contratimp individual în lungime de 10,4 kilometri. La puţin timp de la start, rutierii vor trece prin Tunnel de la Croix-Rousse (1,8 kilometri lungime), pentru ca la kilometrul 4,6 să ajungă la punctul intermediar plasat în vârful lui Montée de l’Observance, o căţărare de categoria a patra, cu pantă medie 5,5%. Finalul este programat pe Cours Charlemagne, după câteva viraje drepte ce nu ar trebui să le pună probleme cicliştilor.

O zi mai târziu vor începe lucrurile cu adevărat serioase pentru clasamentul general, pe concurenţi urmând să îi aştepte o etapă cu nu mai puţin de şase ascensiuni repertoriate. Va fi o rundă în care rutierii interesaţi de tricoul roşu cu buline albe vor putea lua o opţiune importantă la câştigarea acestuia, în vreme ce favoriţii la clasamentul general vor da o primă bătălie, pe Col du Béal, ascensiune de categoria întâi ce nu a mai figurat până acum ca sosire în Criteriul Dauphiné. Aceasta are 13,6 kilometri lungime, pantă medie 6,6% şi oferă o excelentă oportunitate de atac în ultimii 1000 de metri, acolo unde panta ajunge la 8,4%.

Etapa a treia le va da o şansă puţinilor sprinteri prezenţi la start, în timp ce următoarea va fi excelentă pentru o evadare sau pentru cicliştii interesaţi să dea un atac târziu. Şi aceasta, deoarece caravana va ajunge la Gap, nu înainte să treacă peste Col de Manse (9,6 kilometri, pantă medie 5,2%), ascensiune ce a figurat şi pe harta Turului Franţei 2011, atunci când Alberto Contador l-a atacat pe Andy Schleck, Cadel Evans a răspuns, iar cei doi i-au luat luxemburghezului mai mult de un minut.

Tot o evadare ar trebui să se afle în prim-plan şi în etapa a şasea, în grupul de frunte fiind aşteptaţi cicliştii care luptă pentru tricoul roşu cu buline albe, deoarece pe traseu sunt înşirate şase ascensiuni, ultima fiind plasată cu 20 de kilometri înainte de sosire. Următoarea zi este considerată de plat, însă traseul are câteva capcane ce le pot strica socotelile sprinterilor. Acestea vor veni sub forma a două căţărări de categoria a patra, care vor fi urmate, chiar înainte de kilometrul final, de o pantă de 15%, ce poate fi folosită pentru lansarea unor atacuri.

Penultima etapă va duce plutonul în Elveţia, iar cicliştii vor servi un “meniu” cu cinci ascensiuni, dintre care două de categorie specială: Col de la Forclaz şi Montée de Finhaut-Émosson, căţărare extrem de dificilă, în lungime de 10,2 kilometri, cu pantă medie 8%. Finhaut-Émosson, care a găzduit o sosire şi în Turul Elveţiei din 1970, când Felice Gimondi l-a învins pe Roberto Poggiali, promite spectacol şi un finiş exploziv, un “zid” urmând să îi aştepte pe ciclişti în ultimii 200 de metri.

Dacă ierarhia generală nu va fi clară după Finhaut-Émosson, atunci va deveni la finalul etapei a opta, ce propune un nou finiş la altitudine, de această dată la Courchevel. Căţărarea în lungime de opt kilometri (pantă medie 6,5%) a apărut şi în Turul Franţei din 2005, iar Alejandro Valverde l-a învins pe Lance Armstrong, la un sprint în doi. Cum ultimii 1000 de metri sunt facili (doar 4,2%), atacurile trebuie să vină mai devreme, pe pantele care ating 8%.

Favoriţii

De trei ani, Criteriul Dauphiné a devenit proprietatea britanicilor: după succesele lui Bradley Wiggins în 2011 şi 2012, sezonul anterior a adus victoria lui Chris Froome, care va porni şi acum ca principal favorit la câştigarea tricoului galben. Acesta se prezintă cu o echipă ce are toate şansele să îi fie alături şi în Turul Franţei, o echipă din care nu vor lipsi Richie Porte, Mikel Nieve, Geraint Thomas sau David Lopez. Cum contratimpul individual nu va juca un rol important în clasamentul general, totul se va decide pe munţi, acolo unde Froome trebuie să demonstreze că este în continuare peste un Alberto Contador renăscut în actualul sezon.

Spaniolul în vârstă de 31 de ani nu a mai concurat de la Turul Ţării Bascilor, pe care l-a câştigat autoritar, în prima parte a lunii aprilie, iar acum este dornic să îi arate rivalului său din Marea Britanie că nu va mai avea parte de un parcurs atât de uşor în Turul Franţei, aşa cum a fost cazul în 2013. Chiar dacă echipa nu e la fel de solidă precum cea a lui Chris Froome, Contador nu trebuie subestimat, ciclistul lui Tinkoff-Saxo excelând la capitolul tactică, acolo unde britanicul a arătat mari minusuri în ultimul an. Ibericul nu trebuie să dovedească doar că poate sta alături de deţinătorul trofeului, dar şi că are ce îi trebuie pentru a-l lăsa pe acesta în urmă, ceva de ce nu a fost capabil sezonul trecut.

Până acum, 2014 a fost un an slab pentru Vincenzo Nibali, cea mai bună clasare a italianului fiind un loc cinci în Turul Romandiei, la începutul lunii mai. Lipsa de rezultate a “Rechinului” i-a adus acestuia reproşuri din partea lui Alexandre Vinokourov, iar Criteriul Dauphiné va reprezenta ocazia ideală pentru Nibali de a-i răspunde managerului Astanei şi de a arăta că rămâne unul dintre favoriţi la tricoul galben în Turul Franţei. Deşi este câştigător de Giro şi Vuelta, ciclistul în vârstă de 29 de ani a fost mereu sub Froome şi Contador pe căţărări. Dacă s-a schimbat sau nu ceva în această privinţă, vom afla săptămâna viitoare.

La prima vedere, lupta pentru primele trei locuri pare să reprezinte o afacere între rutierii menţionaţi mai sus, dar cum Criteriul Dauphiné este o cursă în care nimeni nu se prezintă la 100%, surprizele sunt posibile. Câştigător al unei etape cu finiş la altitudine în Turul Cataluniei, Tejay van Garderen pare capabil să le strice socotelile marilor favoriţi şi să încheie pe podium. Americanul a muncit enorm în ultima vreme, a avut o pregătire tradiţională pentru Le Tour şi îi poate surprinde pe mulţi pe căţărări. Compatriotul său, Andrew Talansky, va fi un alt om de urmărit, în ciuda faptului că rutierul lui Garmin-Sharp nu a impresionat în acest sezon.

Cum Joaquim Rodriguez a decis să se axeze pe Giro şi Vuelta, Katusha a hotărât să îi dea o şansă lui Simon Spilak în Turul Franţei, iar slovacul va încerca să demonstreze încă din Dauphiné că echipa rusă nu a făcut o alegere greşită. Autor al unui start mai slab în 2014, Spilak a mers foarte bine în Turul Romandiei, unde a stat alături de Chris Froome în etapa-regină, pe care a şi câştigat-o, înainte de a termina pe locul secund la general. Spilak a progresat mult pe căţărări, iar acum, în compania celor mai buni, va avea o şansă importantă să arate de ce e capabil.

Deşi a demonstrat o versatilitate incredibilă şi un potenţial ce pare nelimitat, Michal Kwiatkowski încă nu este considerat o ameninţare pentru cursele dificile pe etape, poate şi ca urmare a vârstei fragede, care se traduce prin lipsa de experienţă. Prezent în Dauphiné după un cantonament în Vosgi, polonezul se pare că atinge, uşor-uşor, nivelul dorit pentru această perioadă, iar evoluţia sa merită urmărită, mai ales pe ascensiunile lungi şi dure, care i-au ridicat de multe ori probleme în trecut.

În afară de Kwiatkowski, un alt tânăr de perspectivă ce îşi poate pune amprenta asupra clasamentului general este Wilco Kelderman, clasat pe şapte în Turul Italiei. Olandezul se află în continuare într-o formă bună şi asta îl poate ajuta să obţină un nou top zece. Dacă tot suntem la capitolul tineri, o menţiune specială merită Adam Yates, câştigătorul Turului Turciei, şi Daan Olivier, autor al unui parcurs notabil în Turul Californiei, care sunt capabili de evoluţii bune. Şi Leopold König, locul patru din Turul Bavariei, este aşteptat să lupte pentru o poziţie cât mai importantă la general, în timp ce gazdele îşi vor pune speranţele în Romain Bardet şi Jean-Christophe Peraud, care o vor conduce pe AG2R, fără ca asta să însemne că Thomas Voeckler nu poate fi un protagonist.

Parcă mai mult ca în alţi ani, Criteriul Dauphiné este o cursă pentru căţărători, ceea ce înseamnă că sprinterii şi puncheurii vor fi marginalizaţi. Totuşi, la start se vor afla câţiva oameni interesanţi, care vor spera că pot obţine o victorie. Printre aceştia, Giacomo Nizzolo, autor a cinci podiumuri în Il Giro, Elia Viviani, Tony Gallopin, Gianni Meersman, Thor Hushovd, Arnaud Démare, Filippo Pozzato, Simon Gerrans şi Michael Matthews, care a purtat tricoul roz în Turul Italiei vreme de aproape o săptămână.

Date statistice

– Nello Lauredi, Luis Ocaña, Charly Mottet şi Bernard Hinault împart recordul de victorii, patru

– Franţa este naţiunea cu cele mai multe succese la general, 30

– S.U.A. (Greg LeMond, Tyler Hamilton), Columbia (Martin Ramirez, Luis Herrera), Australia (Phil Anderson) şi Kazahstan (Alexandre Vinokourov) sunt ţările din afara Europei care au dat un câştigător

– 13 naţiuni au câştigat Criteriul Dauphiné de la înfiinţare; surprinzător, pe această listă nu se află Italia

– Thierry Claveyrolat deţine recordul pentru cele mai multe victorii atât în clasamentul pe puncte (3), cât şi în cel al căţărătorilor (5)

– Ierarhia etapelor câştigate este condusă de Bernard Hinault, care şi-a trecut în palmares zece succese; tot el are şi cele mai multe zile petrecute în tricoul galben, 19

– Cea mai lungă ediţie – 1934 de kilometri – a avut loc în 1956 şi i-a revenit belgianului Alex Close

– Grenoble e oraşul care a figurat de cele mai multe ori pe harta cursei

– Louison Bobet, Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Luis Ocaña, Bernard Thévenet, Bernard Hinault, Miguel Indurain, Bradley Wiggins şi Chris Froome sunt cicliştii care au câştigat Criteriul Dauphiné şi Turul Franţei în acelaşi sezon

– Australianul Cadel Evans e rutierul cu cele mai multe podiumuri (5), care nu s-a impus la general

– În 2001, doar o secundă i-a despărţit pe Christophe Moreau şi Pavel Tonkov, primii doi clasaţi

– La polul opus, cea mai mare diferenţă a fost consemnată în 1981, atunci când Bernard Hinault l-a învins pe Joaquim Agostinho pentru 12 minute şi şapte secunde