Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Pe scurt

Fără nicio victorie în 2014, Vincenzo Nibali a fost criticat de managerul Astanei, Alexandre Vinokourov, într-o scrisoare trimisă italianului după Liège–Bastogne–Liège. Informaţia nu este oficială şi a fost oferită de Gazzetta dello Sport, care a scris că Vinokourov i-a transmis fostului învingător din Il Giro că “plătim mult şi dorim să vedem rezultate. Nu există scuze. Nu ne interesează motivele, dar e clar că rezultatele de până acum nu sunt cele pe care le-am dorit”. În vârstă de 29 de ani, Nibali va lua startul în Criteriul Dauphiné, la finalul săptămânii, urmând ca peste o lună să participe în Turul Franţei, acolo unde are drept obiectiv câştigarea tricoului galben, Le Tour fiind singura cursă majoră care nu se află în palmaresul său.

Deşi managerul David Brailsford nu a făcut încă un anunţ oficial, Bradley Wiggins este convins că nu va fi prezent la startul Marii Bucle, pe cinci iulie. Într-un interviu pentru BBC, campionul din 2012 a declarat că echipa lui Sky va fi construită în jurul lui Chris Froome, deţinătorul trofeului, alături de care el nu a mai concurat din februarie 2013, atunci când cei doi s-au aflat în Turul Omanului. Recent învingător în Turul Californiei, Wiggins nu va merge nici în Criteriul Dauphiné, acolo unde Froome va fi liderul lui Sky, ci în Turul Elveţiei, care va începe săptămâna viitoare. În aceste condiţii, pare greu de crezut că rutierul în vârstă de 34 de ani va continua alături de gruparea britanică, mai ales că îi expiră contractul la finalul stagiunii.

Spre deosebire de vara lui 2013, cea de acum se anunţă foarte intensă pe piaţa transferurilor, speculaţiile începând deja să apară. Dacă Bradley Wiggins se află în discuţii cu Orica-GreenEdge, Peter Sagan pare să se fi înţeles deja cu Tinkoff-Saxo, unde va fi liderul echipei în clasicele de primăvară. Un alt ciclist extrem de disputat e Nacer Bouhanni, câştigătorul tricoului roşu în Turul Italiei; acesta cere un milion de euro pe an, sumă pe care Cofidis nu ar refuza-o, mai ales că gruparea din Hexagon ţinteşte o revenire în World Tour. Discuţii sunt şi în jurul cicliştilor lui Giant-Shimano, ce riscă să rămână fără sponsori la finalul anului. Warren Barguil, unul dintre cei mai talentaţi rutieri ai echipei olandeze, se află în vizorul lui Sky, lucru de care e conştient şi managementul lui Giant, ce a decis să nu îl trimită pe Barguil în Le Tour. În fine, Sky mai este interesată de Fabio Aru, rutier vizat şi de BMC, în timp ce Astana îl doreşte pe Edvald Boasson Hagen.

Turul Utah este pregătit pentru cea mai mare ediţie de la înfiinţarea cursei, în 2004. Recent, organizatorii au anunţat lista celor 16 echipe care vor participa anul acesta, iar pe ea se află şase grupări de World Tour: Belkin, BMC, Cannondale, Garmin-Sharp, Lampre-Merida şi Trek Factory Racing. Acestora li se vor adăuga trei formaţii Pro Continentale (Drapac, Novo Nordisk şi UnitedHealthcare) şi alte şapte din liga a treia (Bissell, Funvic, Hincapie Sportswear Development, Jamis-Hagens, Jelly Belly, Optum şi SmartStop). În plus, competiţia din Statele Unite va avea şapte etape, cu una mai mult de până acum. Turul Utah se va desfăşura între 4 şi 10 august, va propune două finişuri la altitudine, iar la start şi-a anunţat prezenţa şi americanul Tom Danielson, învingătorul de anul trecut.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: