Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

15 oct. 2014

Ierarhiile World Tour la finalul lui 2014

Clasamentul individual:

1 – Alejandro Valverde – 686 de puncte

2 – Alberto Contador – 620 de puncte

3 – Simon Gerrans – 478 de puncte

4 – Rui Costa – 461 de puncte

5 – Vincenzo Nibali – 392 de puncte

6 – Nairo Quintana – 346 de puncte

7 – Chris Froome – 326 de puncte

8 – Alexander Kristoff – 321 de puncte

9 – Daniel Martin – 316 puncte

10 – Jean-Christophe Peraud – 300 de puncte

11 – Fabian Cancellara – 286 de puncte

12 – Joaquim Rodriguez – 286 de puncte

13 – John Degenkolb – 278 de puncte

14 – Philippe Gilbert – 272 de puncte

15 – Peter Sagan – 263 de puncte

16 – Michal Kwiatkowski – 257 de puncte

17 – Fabio Aru – 248 de puncte

18 – Romain Bardet – 247 de puncte

19 – Bauke Mollema – 246 de puncte

20 – Rafal Majka – 240 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Movistar – 1440 de puncte

2 – BMC – 1212 puncte

3 – Tinkoff-Saxo – 1186 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 1106 puncte

5 – Orica-GreenEdge – 953 de puncte

6 – Katusha – 938 de puncte

7 – AG2R – 919 puncte

8 – Giant-Shimano – 905 puncte

9 – Sky – 890 de puncte

10 – Astana – 823 de puncte

11 – Garmin-Sharp – 807 puncte

12 – Belkin – 795 de puncte

13 – Trek Factory Racing – 759 de puncte

14 – Lampre-Merida – 706 puncte

15 – Lotto-Belisol – 590 de puncte

16 – FDJ – 505 puncte

17 – Cannondale – 456 de puncte

18 – Europcar – 271 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1834 de puncte

2 – Italia – 1070 de puncte

3 – Belgia – 1006 puncte

4 – Franţa – 987 de puncte

5 – Olanda – 957 de puncte

6 – Australia – 869 de puncte

7 – Columbia – 814 puncte

8 – Marea Britanie – 721 de puncte

9 – Germania – 640 de puncte

10 – Polonia – 565 de puncte

11 – Portugalia – 463 de puncte

12 – S.U.A. – 430 de puncte

13 – Elveţia – 423 de puncte

14 – Irlanda – 357 de puncte

15 – Norvegia – 332 de puncte

16 – Slovacia – 274 de puncte

17 – Slovenia – 249 de puncte

18 – Cehia – 238 de puncte

19 – Lituania – 126 de puncte

20 – Rusia – 125 de puncte

Publicat în Ierarhiile World Tour 2014 | Lasă un comentariu
13 oct. 2014

Rutierul săptămânii

Dacă există o echipă recunoscută pentru interesul acordat tinerilor ciclişti, descoperirea, dezvoltarea şi promovarea lor, atunci aceasta este Topsport Vlaanderen. De două decenii, de când a apărut, gruparea belgiană i-a lansat pe Tom Steels, Leif Hoste, Bjorn Leukemans, Thomas De Gendt sau Sep Vanmarcke. Mai recent, Topsport i-a crescut pe Tom Van Asbroeck, Kenneth Vanbilsen şi Yves Lampaert, cu toţii găsindu-şi, datorită rezultatelor din 2014, contracte mai bune pentru sezonul viitor. Nu şi Jelle Wallays, care a fost afectat probleme de sănătate, ce l-au împiedicat să îşi pună în valoare potenţialul arătat la tineret.

Asta până duminică, atunci când rutierul originar din Flandra a plecat într-o evadare formată la puţin timp de la startul clasicei Paris-Tours şi a rezistat până la capăt, alături de Thomas Voeckler, pe care l-a învins la sprint. Ce a impresionat la Wallays a fost nu doar că a stat în frunte mai bine de 200 de kilometri, dar că nu a cedat jocurilor psihologice ale mult mai experimentatului său adversar, evitând să treacă la trenă atunci când acesta i-a cerut-o şi asigurându-se că astfel va putea sprinta din cea mai bună poziţie.

La 25 de ani, Jelle Wallays a devenit nu doar cel dintâi rutier al unei echipe Pro Continentale triumfător în Paris-Tours, dar şi primul ciclist care a câştigat cursa din Hexagon atât ca amator, cât şi ca profesionist. Practic, victoria de săptămâna trecută reprezintă un nou start în cariera belgianului, datorită căruia visul său, de a concura pentru o echipă de World Tour, poate deveni realitate mai repede decât s-ar fi aşteptat.

Publicat în Rutierul săptămânii | Lasă un comentariu
12 oct. 2014

Paris-Tours 2014

Paris-Tours 2014

Nu se află în calendarul World Tour, nu are statut de Monument, însă mulţi consideră Paris-Tours ca fiind a şasea cea mai importantă cursă de o zi din lume. Înfiinţată în 1896, acelaşi an în care a apărut şi Paris-Roubaix, Paris-Tours se bucură de mulţi învingători celebri, ca François Faber, Oscar Egg, Rik Van Looy, Francesco Moser, Joep Zoetemelk, Sean Kelly, Johan Museeuw sau Alessandro Petacchi. Nu şi Eddy Merckx, care a preferat să îl lase pe colegul său, Noël Vantyghem, să se impună (1972), ceea ce l-a făcut pe acesta să spună că “eu şi Eddy Merckx am câştigat toate clasicele”.

Cursa este cunoscută pentru traseul său plat în lungime de peste 230 de kilometri, ce a dus la medii orare record şi la sprinturi spectaculoase, dar un final la pluton pe Avenue de Grammont nu este bătut în cuie, ultimele trei decenii aducând multe evadări reuşite, cel mai recent exemplu fiind 2012, atunci când Marco Marcato a triumfat. Pentru atacanţi, există două şanse de a le strica socotelile sprinterilor: Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan. Aceste căţărări sunt scurte, dar cum au pante care ating 10% şi apar când mai rămân 11 kilometri, îi pot ajuta pe puncheuri să se rupă de pluton.

Favoriţii

Triumfător aici în 2013, John Degenkolb va fi omul de învins, mai ales că germanul în vârstă de 25 de ani se va prezenta la start după ce a câştigat Paris-Bourges, la jumătatea săptămânii. Principalul său adversar va fi Arnaud Démare, care va căuta nu doar să îşi ia revanşa după înfrângerea de la ediţia precedentă, ci şi să urce pe primul loc într-un clasament al victoriilor din acest sezon. În plus, dacă se va impune, ciclistul lui FDJ le va aduce gazdelor un succes aşteptat de opt ani.

Un om al podiumurilor, Giacomo Nizzolo va încerca să schimbe această statistică şi să obţină ceea ce ar fi cel mai mare succes al carierei. Italianul se va bucura de prezenţa unei echipe puternice, însă va trebui să dubleze asta şi cu un plasament impecabil în kilometrul de final. Un alt sprinter de umărit va fi campionul Belgiei, Jens Debusschere, în timp ce bielorusul Yauheni Hutarovich, aflat într-o formă excelentă pe acest final de stagiune, va reprezenta un outsider extrem de periculos.

În cazul în care se va ajunge la pluton, IAM va miza pe Heinrich Haussler, în vreme ce MTN-Qhubeka va spera la un rezultat bun din partea lui Gerald Ciolek. Interesant de urmărit va fi şi Tom Van Asbroeck; belgianul, care de anul viitor va evolua pentru Belkin, are nevoie de o clasare cât mai bună, pentru a-şi adjudeca ierarhia Europe Tour. În fine, deşi nu sunt sprinteri puri, Jean-Pierre Drucker şi Ramunas Navardauskas vor avea şi ei un cuvânt important de spus.

În 2010, Greg Van Avermaet a triumfat după o evadare, însă acum va merge pe un atac dat pe final, atunci când drumul va începe să urce. Chiar dacă pe Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan i se vor alătura alţi rutieri, liderul lui BMC va avea la dispoziţie şi sprintul pe care să îl folosească pentru a bifa un al doilea succes în Paris-Tours, performanţă ce a mai fost realizată de 14 ciclişti. Atacul va fi principala armă şi pentru Bjorn Leukemans, unul dintre cei mai constanţi rutieri de clasice din caravană.

Nici Sep Vanmarcke nu va trebui ignorat, ciclistul echipei Belkin arătând cu mai multe ocazii că se află într-o dispoziţie excelentă de cursă. Dacă Nizzolo va fi sprinterul lui Trek Factory Racing, Jasper Stuyven va fi cel de la care gruparea americană va spera să declanşeze un atac în ultimii zece kilometri. Clasat pe patru la Campionatele Mondiale, Matti Breschel este şi el aşteptat să acţioneze pe final, acolo unde protagonişti ar mai putea fi francezii Yoann Offredo, Sylvain Chavanel, câştigătorul Marelui Premiu de la Plouay şi Thomas Voeckler, care riscă să rămână fără victorie într-un sezon pentru prima dată în ultimii 12 ani.

Date statistice

– Recordul de victorii – trei – este deţinut de patru rutieri: Gustave Daneels, Paul Maye, Guydo Reybroeck şi Erik Zabel

– În clasamentul pe naţiuni, Belgia e prima, cu nu mai puţin de 40 de succese

– Singurul ciclist din afara Europei care s-a impus aici e australianul Phil Anderson

– Ultima victorie franceză a venit în 2006, atunci când învingător a fost Frederic Guesdon

– Surprinzător, niciun campion mondial en-titre nu a triumfat în Paris-Tours

– De la Joop Zoetemelk, în 1979, pe lista câştigătorilor nu a mai apărut un câştigător de Mare Tur

– În 19 rânduri, pe podium s-au clasat ciclişti din aceeaşi ţară; cel mai recent, s-a întâmplat în 1975

– Punând la socoteală şi ediţia de anul acesta, 13 oraşe au figurat ca punct de plecare sau de sosire al cursei

– Mont des Allouettes, primul deal din istoria Paris-Tours, a fost introdus în 1959

Publicat în Clasice 2014 | Lasă un comentariu
09 oct. 2014
19 Comments

Cariera lui Andy Schleck în cifre

– A devenit profesionist în 2005, alături de CSC, după ce la tineret a evoluat pentru VC Roubaix

– În afară de CSC/Saxo Bank, a mai concurat pentru o singură echipă, Trek Factory Racing (Leopard/RadioShack-Nissan)

– În 2007, când s-a clasat pe doi în Giro, a devenit cel mai tânăr rutier din ultimii 28 de ani care a terminat pe podiumul unui Mare Tur

– Este unul dintre cei doi rutieri (celălalt fiind Jan Ullrich) care au câştigat de trei ori clasamentul tinerilor din Turul Franţei

– Are trei victorii de etapă în Le Tour: Morzine-Avoriaz şi Tourmalet (ambele în 2010) şi Col du Galibier (2011), cel mai înalt finiş din istoria cursei

– După descalificarea lui Alberto Contador, în 2010, a devenit doar al patrulea ciclist luxemburghez care s-a impus în Turul Franţei

– În total, a purtat tricoul galben din Turul Franţei vreme de 12 zile

– Este singurul ciclist din ultimul sfert de secol care are un succes în clasamentul general din Le Tour şi într-un Monument (Liège–Bastogne–Liège)

– A concurat de nouă ori în Marile Tururi, încheind cursa în şase ocazii

– A fost de două ori campion naţional la contratimp şi o dată pe şosea

– Nu a terminat niciodată Campionatele Mondiale, în trei participări consecutive

– În palmaresul său se află 11 victorii UCI, dintre care patru de World Tour

Publicat în Uncategorized
07 oct. 2014
5 Comments

Turul Italiei 2015

Giro 2015

Pentru mulţi, sezonul de ciclism s-a terminat odată cu ultimul Monument din calendar, Turul Lombardiei, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, între Como şi Bergamo. După încheierea acelei curse, mai mulţi rutieri importanţi, ca Alberto Contador, Cadel Evans, Michal Kwiatkowski, Nacer Bouhanni, Rigoberto Uran, Ivan Basso şi Fabio Aru, şi-au dat întâlnire la Milano, acolo unde Andrea Monti, directorul Gazzetei dello Sport, a prezentat traseul celei de-a 98-a ediţii a Turului Italiei din 2015, care se va disputa între 9 şi 31 mai.

Corsa Rosa va acoperi 3481,8 kilometri, va începe din Liguria pentru a cincea oară în istorie şi va pune la bătaie şase etape 100% pentru sprinteri, şapte finişuri în căţărare, dar şi aproape 77 de kilometri de contratimp. Deşi plutonul va avea de urcat o diferenţă pozitivă de nivel totală de 43 000 de metri, există şi o parte bună pentru rutieri: distanţa dintre punctul de finiş al unei runde şi cel de start al următoarei etape a fost redusă, astfel încât transferurile nu vor mai fi atât de obositoare. Pe parcurs, o singură ţară străină va fi vizitată – Elveţia – care va găzdui şi o sosire. Păstrând tradiţia din ultimii ani, organizatorii au decis ca şi anul viitor să celebreze doi mari ciclişti italieni, pe Gino Bartali şi Marco Pantani, care vor avea câte o etapă ce le va fi dedicată.

Traseul Turului Italiei 2015

Etapa l – San Lorenzo al Mare – San Remo (17,6 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Pentru al doilea an la rând, cursa va începe cu un contratimp pe echipe ce îi va duce pe rutieri într-unul dintre cele mai celebre oraşe din lumea ciclismului, San Remo, gazda primului Monument al sezonului de mai bine de un secol. Traseul nu va fi deloc tehnic, singura particularitate fiind că se va rula pe coastă, unde vântul ar putea avea un cuvânt important de spus în rezultatul echipelor.

Etapa a ll-a – Albenga – Genova (172 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Unul dintre oraşele aflate pe harta ediţiei inaugurale, Genova revine în cursă după opt ani, cu un finiş perfect pentru sprinteri, care vor parcurge câteva tururi de circuit. Înainte de acesta, undeva cu aproximativ 50 de kilometri rămaşi până la sosire, organizatorii au plasat o căţărare repertoriată, în vârful căreia va fi acordat primul tricoul albastru de la actuala ediţie.

Etapa a lll-a – Rapallo – Sestri Levante (136 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Luni, rutierii vor face deja cunoştinţă cu munţii, însă runda nu va fi una cu implicaţii serioase asupra clasamentului general. Cum ultima ascensiune este plasată departe de finiş, victoria ar trebuie să vină fie în urma unui atac dat mai devreme, fie după un sprint la care cicliştii cu punch să fie avantajaţi.

Etapa a lV-a – Chiavari – La Spezia (150 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Sezonul viitor se vor împlini 26 de ani de la precedenta vizită a plutonului în La Spezia, localitatea natală a lui Alessandro Petacchi. În 1989, învingător a fost francezul Laurent Fignon, cel care s-a şi impus la general. Acum, etapa va fi una perfectă pentru rutierii obişnuiţi cu clasicele valonate, dar şi pentru căţărători, în condiţiile în care Biassa are 4,2 kilometri şi pantă medie 7,4%. Dacă un pretendent la tricoul roz va avea suficient curaj acolo, le va putea lua un pumn de secunde adversarilor.

Etapa a V-a – La Spezia – Abetone (152 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În 1940, pe primele pante ale lui Abetone (care debuta în Il Giro), pe o vreme cruntă, cu ploaie şi temperaturi scăzute, Fausto Coppi a ieşit la rampă în Turul Italiei. Tânărul coleg de echipă al lui Gino Bartali a atacat pe căţărarea din Apenini şi a ajuns victorios la final, îmbrăcând tricoul roz. De atunci, ascensiunea aflată la 1386 de metri altitudine a primit de trei ori o etapă din Corsa Rosa, ultima dată în 2000, când Francesco Casagrande a terminat cu un avans de peste un minut şi jumătate în faţa urmăritorilor. În lungime de 17,3 kilometri şi cu pantă medie de 5,4%, Abetone nu ar trebui să creeze ecarturi mari, nefiind exclus ca o evadare să reuşească. Cum caravana se va afla în Toscana, etapa îi va fi dedicată marelui Gino Bartali.

Etapa a Vl-a – Montecatini Terme – Castiglione della Pescaia (181 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Sprinterii se vor afla din nou în prim-plan atunci când se va ajunge la Castiglione della Pescaia, localitate din Toscana, care a mai figurat de două ori în Giro (1980 şi 1994), însă niciodată ca sosire de etapă. De menţionat că din oraşul de start, Montecatini Terme, au plecat la drum mai multe curse de la Campionatele Mondiale din 2013.

Etapa Vll-a – Grosetto – Fiuggi (263 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Traseul va fi extrem de interesant în ultimii 15 kilometri, deoarece drumul va avea câteva “cocoloaşe” ce le-ar putea da idei atacanţilor. Totuşi, un sprint nu este exclus, mai ales dacă se va rula la o viteză foarte ridicată.

Etapa a Vlll-a – Fiuggi – Campitello Matese (188 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Multe nume mari s-au impus la Campitello Matese, cel mai sonor fiind Bernard Hinault, care i-a învins Mario Beccia şi Tommy Prim, în 1982. Acum, Campitello Matese speră să consemneze o victorie din partea unui nou rutier important, care va avea toate condiţiile – 13 kilometri, pantă medie 6,9% – pentru a le lua timp oponenţilor.

Etapa a lX-a – Benevento – San Giorgio del Sannio (212 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Traseul, care va număra şapte căţărări, dintre care trei repertoriate, aduce aminte de semi-clasicele italiene de final de sezon. Tocmai de aceea, un puncheur este aşteptat să câştige la San Giorgio del Sannio, mai ales că şi sosirea e într-o urcare care garantează “artificii”.

Etapa X-a – Civitanova Marche – Forli (195 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În afară de rolul foarte important pe care l-a jucat în istoria Peninsulei Italice, oraşul de final mai este cunoscut şi pentru că aici s-a născut Ercole Baldini, un ciclist în al cărui palmares impresionant se află Turul Italiei, Recordul Orei, medalia olimpică de aur şi titlul mondial. Pentru cicliştii din plutonul actual, Forli va reprezenta finalul unei zile destul de lungi, care nu are cum să nu se termine la sprint.

Etapa a Xl-a – Forli – Imola (147 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Deşi se va încheia pe Autodromo Enzo şi Dino Ferrari, runda nu va fi una favorabilă sprinterilor, ci evadaţilor şi atacanţilor, deoarece traseul seamănă mult cu clasicele din Ardeni.

Etapa a Xll-a – Imola – Vicenza (190 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Recent, Vicenza şi-a anunţat candidatura pentru Campionatele Mondiale din 2020. Până atunci, oraşul natal al lui Tullio Campagnolo va găzdui un finiş ce promite, datorită pantei maxime de 16,9%, să fie exploziv.

Etapa a Xlll-a – Montecchio Maggiore – Jesolo (153 de kilometri)

Giro 2015 Jesolo

Penultima zi din a doua săptămână se va încheia la sprint şi va consemna o premieră, deoarece Jesolo nu a mai apărut până acum pe hartă ca oraş de sosire.

Etapa a XlV-a – Treviso – Valdobbiadene (59,2 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Singurul contratimp individual de la această ediţie va fi unul “mamut”, cum Giro nu a mai avut de pe vremea lui Angelo Zomegnan. Startul se va da din Treviso, pentru a-l omagia pe Giovanni Pinarello, iar prima jumătate va fi perfect plată. Apoi, drumul va avea două secţiuni în urcare, ultima urmând să figureze cu puţin înainte de final. Este de aşteptat să se facă diferenţe uriaşe în această etapă, care ar trebui să ducă la un grad ridicat de spectacol în a treia săptămână, deoarece mulţi ciclişti vor fi nevoiţi să atace pentru a recupera ce au pierdut la Valdobbiadene.

Etapa a XV-a – Marostica – Madonna di Campiglio (165 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Pentru cei mai mulţi fani ai ciclismului, Madonna di Campiglio nu este celebră atât datorită victoriei obţinute de Marco Pantani, în 1999, cât pentru faptul că italianul a fost dat afară din cursă chiar acolo, după ce un test de sânge a arătat că avea un nivel al hematocritului peste limita maximă admisă de regulament. La această ediţie, o primă selecţie în pluton se va realiza pe Passo Daone (8,4 kilometri, pantă medie 9,2%), înainte ca plutonul să abordeze ultima ascensiune, care are 15,5 kilometri şi pantă medie 5,9%.

Etapa a XVl-a – Pinzolo – Aprica (175 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Mulţi sunt de părere că aceasta va fi etapa-regină a celei de-a 98-a ediţii, în condiţiile în care pe traseu se vor afla Campo Carlo Magno, Passo del Tonale, Aprica (13,9 kilometri, pantă medie 3,4%) şi Mortirolo, înainte ca rutierii să se întoarcă la Aprica, unde se va încheia runda. Una dintre cele mai dure ascensiuni din ciclism, Mortirolo (12,8 kilometri, pantă medie 10,1%, pantă maximă 18%) va subţia serios caravana, doar câţiva rutieri urmând să mai ajungă în grupul fruntaş la Aprica, acolo unde este greu de crezut că victoria nu va veni după o accelerare pe ultimii metri.

Etapa a XVll-a – Tirano – Lugano (136 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

O incursiune în Elveţia, la şapte ani de la precedenta vizită. În 2008 s-a ajuns la Lucarno, iar învingător a fost germanul André Greipel. Şi acum, etapa va fi una perfectă pentru sprinteri. Ca fapt divers, Lugano e oraşul în care locuiesc Alberto Contador şi Vincenzo Nibali.

Etapa a XVlll-a – Melide – Verbania (172 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Este o rundă de doar trei stele, darn u ar trebui ignorată de oamenii de clasament general, deoarece ajunge un singur moment de neatenţie pentru ca un favorit să se desprindă pe coborârea de pe Monte Ologno, mai ales că linia de sosire nu va fi departe.

Etapa a XlX-a – Gravellona Toce – Cervinia (236 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Saint-Barthelemy şi Col Saint-Pantaleon vor precede ultima căţărare a zilei, Cervinia, acolo unde Andrey Amador a intrat în istorie, devenind primul costarican câştigător al unei etape din Giro. Cervinia este o căţărare de anduranţă, în lungime de 19,2 kilometri şi cu pantă medie 5%, astfel încât diferenţele nu ar trebui să fie mari, ci doar de ordinul secundelor.

Etapa a XX-a – Saint-Vincent – Sestriere (196 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Vreme de 148 de kilometri, această etapă va reprezenta doar o plimbare, greul urmând să înceapă odată cu Colle delle Finestre, Cima Coppi la actuala ediţie. Ascensiunea din Piemont nu se remarcă doar prin lungime (18,4 kilometri) şi pantă (9,2%), ci şi prin faptul că ultimii opt kilometri nu sunt asfaltaţi, ceea ce va contribui la gradul ridicat de dificultate. Din vârful lui Finestre se coboară puţin peste zece kilometri, după care va începe ascensiunea pe Sestriere (9,2 kilometri, pantă medie 5,4%). Combinaţia Finestre – Sestriere a fost folosită pentru prima dată la ediţia din 2005, în etapa a XX-a, una cu adevărat epică, în care actori principali au fost Jose Rujano, Danilo Di Luca, Gilberto Simoni şi Paolo Savoldelli.

Etapa a XXl-a – Torino – Milano (185 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În 1896, Gazzetta dello Sport a luat fiinţă după ce două ziare – Il Ciclista şi La Tripletta – au fuzionat. Unul avea sediul la Torino, iar celălalt la Milano, acolo unde a şi fost stabilit cartierul general al noii publicaţii. Tocmai între aceste două oraşe se va desfăşura etapa finală a Turului Italiei 2015, care va aduce în a doua jumătate cu un criteriu, deoarece rutierii vor parcurge mai multe tururi de circuit prin capitala Lombardiei, înainte ca sprinterii să dea o ultimă bătălie.

Cine va merge în cursă

La câteva săptămâni după triumful său istoric din Turul Franţei, Vincenzo Nibali a spus că şi-ar dori să participe anul viitor în Il Giro, pentru a încerca să câştige ceea ce ar fi al doilea tricou roz din carieră. Pe de altă parte, Giuseppe Martinelli, directorul sportiv al Astanei, a declarat că Nibali, în ciuda presiunii venite din partea presei italiene, va concura doar în Le Tour, pentru a-şi apăra trofeul, urmând ca Fabio Aru să fie liderul echipei în Il Giro. Totuşi, şansele ca Vincenzo Nibali să fie prezent la start sunt mari, mai ales că traseul i se potriveşte mai bine decât lui Aru.

Dacă situaţia este incertă la Astana, nu acelaşi lucru se poate spune despre Tinkoff-Saxo. Spaniolul Alberto Contador a confirmat că va merge în Corsa Rosa, deoarece îşi doreşte un al doilea succes oficial, după cel din 2008. E posibil ca învingătorul din Vuelta, care s-a declarat mulţumit de traseu, să fie însoţit de doi compatrioţi importanţi, Joaquim Rodriguez şi Alejandro Valverde; acesta din urmă, dacă va veni în Giro, îşi va face debutul acolo.

În mai multe rânduri, Mark Cavendish şi-a manifestat dragostea pentru Turul Italiei, iar britanicul este aşteptat să se reîntoarcă la start şi să caute noi victorii de etapă, care să îi cimenteze statutul de legendă a ciclismului. În mai 2015, Cavendish va avea 30 de ani, însă asta nu ar trebui să îl împiedice să lupte pentru câteva succese. Unul dintre adversarii săi ar putea fi Andrea Guardini, care l-a şi învins într-o etapă din Giro, încheiată la Vedelago, în 2012. De asemenea, fiind italieni, Giacomo Nizzolo, Elia Viviani şi Sacha Modolo ar putea fi prezenţi la San Lorenzo al Mare, cu gândul la cel puţin o victorie. Rămâne de văzut dacă André Greipel, Nacer Bouhanni, John Degenkolb sau Marcel Kittel vor fi şi ei acolo, sau vor alege să se concentreze doar pe Turul Franţei.

 

Publicat în Giro 2015
06 oct. 2014

Rutierul săptămânii

Turul Lombardiei 2013, Liège-Bastogne-Liège, Turul Italiei, Turul Spaniei şi Campionatele Mondiale (toate în 2014) nu sunt cursele în care Daniel Martin a obţinut un rezultat notabil, ci în care acesta a căzut de fiecare dată, irlandezul aflându-se parcă într-o spirală a ghinionului ce părea să nu se mai oprească. Ca o ironie, ciclistul lui Garmin-Sharp a pus punct acestei perioade chiar în cursa în care începuse seria sa nefastă – Turul Lombardiei – acolo unde doar un irlandez se mai impusese până acum, Sean Kelly.

Mai degrabă un outsider la start, ciclistul în vârstă de 28 de ani a profitat din plin de acest statut, care i-a permis să stea la cutie într-o cursă din care au lipsit “artificiile” şi să declanşeze un atac năucitor în kilometrul de final, atunci când marii favoriţi erau preocupaţi să se supravegheze. Imediat cum a luat un avans de zece metri, a devenit clar că nu va mai fi prins până la linia de sosire din Piazza Matteotti, acolo unde şi-a salvat sezonul cu un nou succes de colecţie, foarte asemănător cu cel din “La Doyenne” 2013.

În mai multe rânduri, Martin a declarat că preferă clasicele în detrimentul curselor pe etape şi că doreşte să mai obţină alte victorii în acestea până la finalul carierei. Cu Liège-Bastogne-Liège şi Turul Lombardiei în palmares, irlandezul mai are un obiectiv major: victoria în Flèche Wallonne. Având în vedere că ultimele trei clasări ale sale acolo au fost 6, 4 şi 2, nu ar exclus ca mult doritul succes să vină în 2015.

Publicat în Rutierul săptămânii | Lasă un comentariu
06 oct. 2014

Concluzii după Turul Lombardiei

Daniel Martin a confirmat că este un rutier care iubeşte cursele de o zi şi a devenit doar al doilea irlandez din istorie care s-a impus în ultimul Monument al sezonului. Aflat la finalul unei sezon care a avut mai multe coborâşuri decât suişuri, ciclistul lui Garmin-Sharp şi-a jucat perfect cartea pe finalul clasicei din Italia, prin atacul său din ultimul kilometru demonstrând că ştie cum să interpreteze situaţia dintr-o cursă şi cum să îşi citească adversarii. Graţie victoriei din Bergamo, Martin a arătat nu doar că rutierii curajoşi sunt răsplătiţi pentru atitudinea lor, dar şi că va avea un cuvânt important de spus mulţi ani de acum înainte în cursele valonate de o zi.

Alejandro Valverde a fost din nou Alejandro Valverde, iar asta spune multe despre tactica adoptată de liderul lui Movistar în Turul Lombardiei. Cel mai constant ciclist al stagiunii – autor a 11 succese şi 15 podiumuri – spaniolul a avut o ocazie uriaşă de a câştiga primul Monument după şase ani, însă a ales să se mulţumească din nou cu puţin. Atunci când Daniel Martin a atacat, Valverde s-ar fi putut lua după el cu uşurinţă, dar a decis să joace cartea prudenţei şi să aştepte ca altcineva să răspundă. Cum ceilalţi îi cunosc foarte bine jocul ibericului, acesta a colecţionat încă un loc secund, datorită căruia a devenit lider în clasamentul World Tour.

BMC a avut doi oameni pe finalul cursei, dar a scăpat victoria, deoarece a interpretat greşit atacul dat de cel care avea să se impună. Echipa belgiană a fost foarte activă, mutând mai întâi cu Ben Hermans, înainte ca Philippe Gilbert şi Samuel Sanchez să intre pe scenă cu un 1-2 consacrat încă din Amstel Gold Race. Până la urmă, BMC a ratat primul succes din istorie într-un Monument, greşeala aparţinându-i lui Gilbert, care l-a văzut pe Martin atacând chiar de lângă el, dar a ales să ignore acea acţiune. Deşi BMC a terminat cu doi oameni între primii zece, rezultatul nu are cum să o mulţuească pe echipa americană.

Michal Kwiatkowski şi-a început anul în tricoul curcubeu cu un loc 77, urmare a crampelor de care a suferit în ultima parte a cursei. Totuşi, nu se poate vorbi despre celebrul “blestem al campionului mondial”, deoarece polonezul în vârstă de 24 de ani a venit la start după o săptămână nebună, cu multe interviuri şi evenimente publicitare la care a fost obligat să participe, acţiuni din cauza cărora nu s-a putut pregăti aşa cum ar fi vrut pentru clasica din Italia. Important pentru el va fi ca de acum înainte să aibă parte de o iarnă liniştită, în care să poată ajunge la nivelul dorit, astfel încât să obţină devreme un succes în 2015, pentru a nu lăsa presiunea să se acumuleze şi să îl afecteze.

Traseul a fost oarecum dezamăgitor, impactul pe care l-a avut schimbarea asupra spectacolului fiind similar cu cel din Turul Flandrei 2012, atunci când nimeni nu a mişcat până pe ultima căţărare a zilei. Şi aici, principala problemă a fost că rutierii nu au fost inspiraţi să mute înainte de final, iar asta înseamnă că organizatorii trebuie să se gândească la un alt profil pentru următoarele ediţii, cu un traseu mult mai valonat în porţiunea finală, care să le ofere şanse reale cicliştilor ce se gândesc să dea un atac mai devreme.

Odată cu Turul Lombardiei 2014, a fost o bifată o statistică la care puţin s-ar fi aşteptat vreodată: pentru prima dată din 1896 (anul când a fost înfiinţată Paris-Roubaix), un sezon s-a terminat fără ca vreun Monument să fie câştigat de un ciclist din Belgia, Franţa, Italia sau Spania. Anul acesta, Norvegia, Elveţia, Olanda, Australia şi Irlanda au fost la putere în cele cinci mari curse de o zi, în vreme ce Italia şi Franţa, două ţări cu o tradiţie uriaşă, au ajuns la 30, respectiv 85 de Monumente consecutive fără un succes.

Publicat în Concluzii 2014 | Lasă un comentariu
03 oct. 2014
4 Comments

Turul Lombardiei 2014

Turul Lombardiei 2014

Ultimul Monument al anului va avea un traseu diferit de cel cu care ne-a obişnuit în precedentele trei sezoane, organizatorii sperând că rutierii vor fi dispuşi să atace mai devreme, iar spectacolul va fi astfel mai ridicat. Startul se va da din Como, iar finalul va fi la Bergamo, care nu a mai primit cursa din 2003. Acolo, după 254 de kilometri, vom afla cine se va impune în “Clasica Frunzelor Moarte”, care va trage cortina peste cea de-a 108-a ediţie.

Interesant este că Madonna del Ghisallo, legendara ascensiune pentru totdeauna asociată cu Turul Lombardiei, apare devreme anul acesta, fiind chiar primul obstacol de pe traseu. Ghisallo are 8,6 kilometri lungime şi pantă medie 6,2%, însă nu va avea niciun impact asupra cursei, ci le va oferi cicliştilor un prilej să admire celebra capelă aflată în vârf. De acolo, plutonul va rula nestingherit până la Colle Pasta, care va reprezenta semnalul pentru adevăratul start al clasicei.

Cel mai probabil, atacurile mai serioase sau o trenă mai puternică, menită să fragmenteze caravana, vor veni pe Colle Gallo, care are 7,4 kilometri şi pantă medie 6%. Aceasta va fi urmată de Passo Ganda, cea mai dură căţărare de pe traseu; Ganda se încheie cu aproximativ 65 de kilometri înainte de sosire, însă caracteristicile sale – 9,2 kilometri, pantă medie 7,3%, pantă maximă 15% – sunt suficiente pentru a forţa o selecţie serioasă, grupul ce va trece cu bine de acel punct urmând să fie cel din care va fi ales câştigătorul.

După Passo Ganda, rutierii vor trece peste Braca şi Berbenno, aceasta fiind un alt punct important al cursei. În lungime de 5,5 kilometri şi cu pantă medie 5,3%, Berbenno ar putea duce la noi atacuri, dezavantajul celor care se vor încumeta fiind că traseul de apoi nu îi ajută să creeze un ecart consistent. Totuşi, pentru a se asigura că la final nu va ajunge un grup mai mult sau mai puţin masiv, organizatorii au mai pus un deal menit să le ofere o ultimă oportunitate atacanţilor. Este vorba despre Bergamo Alta, care are aproximativ doi kilometri, piatră cubică şi o pantă maximă de 12%, ce figurează chiar înainte de vârf. Dacă un ciclist le va lua adversarilor un pumn de secunde, are toate şansele să câştige, deoarece de acolo mai rămân 3400 de metri, în coborâre, până la linia de finiş.

Favoriţii

Clasat pe locul secund în 2013, Alejandro Valverde vine în Italia cu gânduri de revanşă, fiind foarte motivat nu doar de perspectiva de a câştiga ierarhia World Tour, ci şi de a-i dedica eventualul succes primei sale fiice, Natalia. În vârstă de 34 de ani, spaniolul are toate calităţile necesare pentru a se impune, însă rămâne de văzut dacă acestea vor fi dublate şi de o tactică excelentă. Cum multe sunt de jucat duminică, nu este deloc exclus ca Valverde să iasă la atac, în loc să aştepte mai întâi o mutare din partea adversarilor.

Dublu câştigător al trofeului, Joaquim Rodriguez speră să calce pe urmele reprezentanţilor gazdelor, legendarii Alfredo Binda şi Fausto Coppi, singurii rutieri care s-au impus de cel puţin trei ori consecutiv, asta chiar dacă traseul e schimbat faţă de cel din 2012 şi 2013. Panta maximă de 12% de pe Bergamo Alta i se potriveşte de minune lui “Purito”, care se va baza şi pe o echipă a Katushei ce a dat recital în Milano-Torino, la jumătatea săptămânii, când a plasat patru oameni între primii zece.

Alberto Contador are doar două participări în Turul Lombardiei, însă locul nouă din 2012 şi nivelul excelent la care se află îi dau speranţe ciclistului iberic că îşi poate trece în palmares primul succes al carierei într-un Monument. Traseul nu îi convine 100% lui Contador, însă acesta s-a antrenat vreme de mai multe zile în regiune, ceea ce înseamnă că este foarte motivat să dea lovitura. În plus, cunoscând apetitul său ofensiv, nu ar fi exclus ca învingătorul din Vuelta să încerce să îşi surprindă oponenţii cu un atac dat de departe.

Michal Kwiatkowski are ocazia să devină primul campion mondial din ultimii opt ani care câştigă un Monument, iar pentru asta, Omega Pharma-Quick Step i-a pus la dispoziţie o formaţie solidă. Polonezul se caţără bine, are un sprint de luat în seamă şi este un fin tactician, însă va avea o problemă majoră: spre deosebire de Ponferrada, nu va mai beneficia de libertate, fiecare mişcare a sa urmând să fie supravegheată de ceilalţi pretendenţi la victorie.

Pe dealul Superga, în Milano-Torino, Fabio Aru a arătat că se simte foarte bine, iar evoluţia de acolo este suficientă pentru a-i da italianului încredere că le poate aduce compatrioţilor un succes la care aceştia visează de şase ani. Cum nu are un sprint impresionant, Aru este obligat să atace devreme şi să spere că va scăpa neobservat de adversari. În afară de el, gazdele mai au aşteptări de la Edoardo Zardini şi Davide Formolo, vice-campionul Italiei.

Alţi rutieri de urmărit mai sunt Rui Costa, Philippe Gilbert (învingătorul din 2009 şi 2010), Tony Gallopin, Daniel Moreno (care poate profita dacă Joaquim Rodriguez va fi marcat), Samuel Sanchez, Daniel Martin, Romain Bardet, Bauke Mollema, Rinaldo Nocentini, Michael Albasini, Giampaolo Caruso şi Frank Schleck (autor al unor rezultate solide pe acest final de stagiune).

Date statistice

– Fausto Coppi este rutierul cu cele mai multe victorii, cinci, obţinute între 1947 şi 1954

– La numărul de podiumuri, lider este Gino Bartali, cu nouă astfel de clasări

– 11 ţări au dat cel puţin un învingător, naţiunea cu cele mai multe succese fiind Italia (67)

– Cea mai lungă perioadă fără un triumf al gazdelor a fost înregistrată între 1988 şi 1994

– De la Paolo Bettini, în 2006, niciun alt campion mondial en-titre nu a mai câştigat Monumentul italian

– Ultimul câştigător de Mare Tur care s-a impus aici a fost Damiano Cunego, în urmă cu şase ani

– De la înfiinţare, în 1905, Turul Lombardiei a fost câştigat doar de ciclişti europeni

– Cea mai scurtă ediţie a avut loc în 1942 – 184 de kilometri; la polul opus, se află ediţiile 1964-1975 şi 1978 – 266 de kilometri

– Milano, Como, Monza, Varese, Cantu, Bergamo, Mendrisio şi Lecco sunt oraşele care au figurat ca punct de plecare sau de sosire

– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată la ediţia inaugurală, când Giovanni Gerbi l-a învins pe Giovanni Rossignoli pentru 40 de minute şi 11 secunde

– Giovanni Gerbi nu este doar primul câştigător, ci şi cel mai tânăr – 20 de ani şi 176 de zile; cel mai vârstnic e Gaetano Belloni, care s-a impus când avea 36 de ani şi 69 de zile

– Patru rutieri învingători în Piccolo Giro di Lombardia s-au impus mai apoi şi în cursa rezervată profesioniştilor: Gaetano Belloni, Diego Ronchini, Sean Kelly şi Moreno Argentin

Publicat în Clasice 2014
02 oct. 2014
5 Comments

Turul Lombardiei 1956: Coppi, învins de “La Dama Bianca”

În 1956, cariera lui Fausto Coppi se apropia de final. Atacurile memorabile, precum cel din Il Giro 1949, erau doar o amintire, iar victoriile nu mai veneau ca în anii anteriori. Singurul rezultat important din ultimul sezon şi jumătate era un loc doi ocupat în Il Giro din urmă cu un an. De altfel, faptul că a ratat victoria atunci pentru doar 13 secunde a contribuit şi mai mult la adâncirea stării de depresie în care se afla Coppi, stare ce începuse în 1951, odată cu decesul fratelui său mai mic, Serse, în Turul Piemontului.

Cu toate acestea, Fausto Coppi nu avea de gând să se dea bătut, iar în 1956 a încercat să câştige pentru a şasea oară una dintre cele mai dragi curse, Turul Lombardiei. Înfiinţată în 1905, clasica italiană se confunda cu “Il Campionissimo”, care o dominase autoritar între 1946 şi 1954, când doar de două ori nu încheiase pe podium. Acum, acesta mai dorea să le ofere încă un motiv de bucurie zecilor mii de fani veniţi să îl vadă într-o zi mohorâtă de toamnă.

La acea vreme, Turul Lombardiei pleca şi se încheia în Milano, după o buclă în lungime de 240 de kilometri. Ediţia cu numărul 50 a avut la start 135 de rutieri; în afară de Coppi, cei mai importanţi ciclişti veniţi cu gândul la victorie au fost André Darrigade, Louison Bobet, Fiorenzo Magni şi Pasquale Fornara, Rik Van Looy şi Rik Van Steenbergen, campionul lumii. Pe scurt, o distribuţie de excepţie, care garanta spectacolul.

“La Dama Bianca”

În 1948, când participa în Tre Valli Varesine, Fausto Coppi a întâlnit-o pe Giulia Occhini, care îl însoţise la cursă pe soţul său, Enrico Locatelli, căpitan în armată şi un împătimit al ciclismului. A fost nevoie de un schimb de priviri şi de câteva cuvinte pentru ca Occhini şi Coppi să se îndrăgostească şi să pornească o aventură care a făcut toată Italia să vuiască. Timp de şase ani, nimeni nu a ştiut despre relaţia dintre cei doi, până când un ziarist al cotidianului La Stampa a văzut-o pe Giulia Occhini când îl îmbrăţişa pe “Il Campionissimo” după o cursă din Elveţia.

Jurnalistul respectiv a făcut o poză şi a publicat-o peste câteva zile, cu titlul “femeia în alb a lui Fausto Coppi”. Imediat s-a aflat că este vorba despre Giulia Occhini, iar scandalul declanşat a fost unul imens, Italia fiind cunoscută drept o ţară conservatoare, care ţinea la tradiţii şi la instituţia familiei. Coppi şi “la dama bianca” au început să fie urmăriţi de jurnalişti, prigoniţi de oameni şi cercetaţi chiar de poliţie, pentru a vedea dacă împart acelaşi pat.

În mai multe curse la care a participat, rutierul peninsular nu s-a mai ales cu ovaţii, aşa cum se întâmplase în întreaga lui carieră, ci cu huiduieli şi lovituri peste spate. Până şi Papa Pius al Xll-lea s-a implicat în această problemă ce devenise de interes naţional şi i-a cerut lui Coppi să se întoarcă la soţia lui, Bruna Ciampolini, însă acesta a refuzat.

Cea mai tristă zi a carierei

Înapoi la Turul Lombardiei din 1956. Pe Madonna del Ghisallo, simbolul cursei, Fausto Coppi a atacat încă o dată, aşa cum o mai făcuse în urmă cu câţiva ani, când avea întreaga lume a ciclismului la picioare. Singurul care a putut răspunde la acea accelerare fantastică a fost Diego Ronchini, însă la un finiş în doi, cvintuplul câştigător al “Clasicei Frunzelor Moarte” nu ar fi avut nicio problemă în a-l devansa pe fostul său coleg de la Bianchi. Nu a fost cazul, deoarece cursa a cunoscut un cu totul alt scenariu.

În una dintre maşinile ce făceau parte din caravană se afla şi Giulia Occhini. În momentul în care aceasta a ajuns lângă primul grup urmăritor, l-a căutat cu privirea pe Fiorenzo Magni, cel care l-a învins pe Coppi în Il Giro din urmă cu un an, şi i-a spus: “Fiorenzo, Fausto al meu ţi-a făcut-o de data asta”. Apoi, a avut grijă să cimenteze afirmaţia cu un gest obscen, ce a declanşat furia lui Magni. Acesta a trecut imediat în fruntea grupului şi a tras ca un nebun, fără să cunoască clipă de odihnă, fără să se mai gândească la el. Obiectivul ciclistul originar din Toscana era unul singur: să îl prindă pe marele său rival.

Acest lucru s-a întâmplat pe final, chiar când Coppi şi Ronchini intrau în Milano. Grupul lui Fiorenzo Magni a încercat să îl distanţeze pe compatriotul său, dar nu a reuşit asta, astfel că victoria urma să fie decisă la un sprint de gală, pe velodromul din capitala Lombardiei. Arena din Milano era cunoscută la perfecţie de Fausto Coppi, care câştigase acolo de cinci ori clasica Peninsulară, iar în 1942 stabilise recordul orei.

Cu 500 de metri înainte de sosire, Coppi a declanşat sprintul, încercând să îi surprindă pe adversarii lui, şi ar fi obţinut victoria, dacă în acel grup nu s-ar fi aflat şi André Darrigade. Francezul rula pentru Bianchi, echipă care l-a adus la recomandarea lui Coppi, pentru ca la finalul lui 1955 să renunţe la simbolul său, motivând că acesta e prea bătrân şi nu mai poate obţine rezultate mari. Darrigade i-a luat urma italianului şi l-a depăşit în ultima clipă, pentru o diferenţă de nici măcar o lungime de roată.

Un oftat prelung s-a auzit pe velodromul Vigorelli din Milano în clipa în care spectatorii şi-au dat seama că favoritul lor a pierdut. În acele minute, şi-au amintit de iubirea ce i-o purtau lui Coppi şi au lăsat în urmă ceea ce se întâmplase în ultimii doi ani. “Coppi, Coppi, Coppi” a fost scandarea care a cutremurat centrul oraşului pe 21 octombrie 1956, iar afecţiunea arătată de fani l-a mişcat profund pe Fausto Coppi, care a părăsit în lacrimi velodromul. Deşi a mai continuat apoi alte câteva sezoane, aceea a fost adevărata retragere a lui “Il Campionissimo”.

Publicat în Uncategorized
01 oct. 2014

Il Giro 2015 – a început numărătoarea inversă

Publicat în Giro 2015 | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →