Cafe Roubaix

Paris-Tours 2014

Nu se află în calendarul World Tour, nu are statut de Monument, însă mulţi consideră Paris-Tours ca fiind a şasea cea mai importantă cursă de o zi din lume. Înfiinţată în 1896, acelaşi an în care a apărut şi Paris-Roubaix, Paris-Tours se bucură de mulţi învingători celebri, ca François Faber, Oscar Egg, Rik Van Looy, Francesco Moser, Joep Zoetemelk, Sean Kelly, Johan Museeuw sau Alessandro Petacchi. Nu şi Eddy Merckx, care a preferat să îl lase pe colegul său, Noël Vantyghem, să se impună (1972), ceea ce l-a făcut pe acesta să spună că “eu şi Eddy Merckx am câştigat toate clasicele”.

Cursa este cunoscută pentru traseul său plat în lungime de peste 230 de kilometri, ce a dus la medii orare record şi la sprinturi spectaculoase, dar un final la pluton pe Avenue de Grammont nu este bătut în cuie, ultimele trei decenii aducând multe evadări reuşite, cel mai recent exemplu fiind 2012, atunci când Marco Marcato a triumfat. Pentru atacanţi, există două şanse de a le strica socotelile sprinterilor: Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan. Aceste căţărări sunt scurte, dar cum au pante care ating 10% şi apar când mai rămân 11 kilometri, îi pot ajuta pe puncheuri să se rupă de pluton.

Favoriţii

Triumfător aici în 2013, John Degenkolb va fi omul de învins, mai ales că germanul în vârstă de 25 de ani se va prezenta la start după ce a câştigat Paris-Bourges, la jumătatea săptămânii. Principalul său adversar va fi Arnaud Démare, care va căuta nu doar să îşi ia revanşa după înfrângerea de la ediţia precedentă, ci şi să urce pe primul loc într-un clasament al victoriilor din acest sezon. În plus, dacă se va impune, ciclistul lui FDJ le va aduce gazdelor un succes aşteptat de opt ani.

Un om al podiumurilor, Giacomo Nizzolo va încerca să schimbe această statistică şi să obţină ceea ce ar fi cel mai mare succes al carierei. Italianul se va bucura de prezenţa unei echipe puternice, însă va trebui să dubleze asta şi cu un plasament impecabil în kilometrul de final. Un alt sprinter de umărit va fi campionul Belgiei, Jens Debusschere, în timp ce bielorusul Yauheni Hutarovich, aflat într-o formă excelentă pe acest final de stagiune, va reprezenta un outsider extrem de periculos.

În cazul în care se va ajunge la pluton, IAM va miza pe Heinrich Haussler, în vreme ce MTN-Qhubeka va spera la un rezultat bun din partea lui Gerald Ciolek. Interesant de urmărit va fi şi Tom Van Asbroeck; belgianul, care de anul viitor va evolua pentru Belkin, are nevoie de o clasare cât mai bună, pentru a-şi adjudeca ierarhia Europe Tour. În fine, deşi nu sunt sprinteri puri, Jean-Pierre Drucker şi Ramunas Navardauskas vor avea şi ei un cuvânt important de spus.

În 2010, Greg Van Avermaet a triumfat după o evadare, însă acum va merge pe un atac dat pe final, atunci când drumul va începe să urce. Chiar dacă pe Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan i se vor alătura alţi rutieri, liderul lui BMC va avea la dispoziţie şi sprintul pe care să îl folosească pentru a bifa un al doilea succes în Paris-Tours, performanţă ce a mai fost realizată de 14 ciclişti. Atacul va fi principala armă şi pentru Bjorn Leukemans, unul dintre cei mai constanţi rutieri de clasice din caravană.

Nici Sep Vanmarcke nu va trebui ignorat, ciclistul echipei Belkin arătând cu mai multe ocazii că se află într-o dispoziţie excelentă de cursă. Dacă Nizzolo va fi sprinterul lui Trek Factory Racing, Jasper Stuyven va fi cel de la care gruparea americană va spera să declanşeze un atac în ultimii zece kilometri. Clasat pe patru la Campionatele Mondiale, Matti Breschel este şi el aşteptat să acţioneze pe final, acolo unde protagonişti ar mai putea fi francezii Yoann Offredo, Sylvain Chavanel, câştigătorul Marelui Premiu de la Plouay şi Thomas Voeckler, care riscă să rămână fără victorie într-un sezon pentru prima dată în ultimii 12 ani.

Date statistice

– Recordul de victorii – trei – este deţinut de patru rutieri: Gustave Daneels, Paul Maye, Guydo Reybroeck şi Erik Zabel

– În clasamentul pe naţiuni, Belgia e prima, cu nu mai puţin de 40 de succese

– Singurul ciclist din afara Europei care s-a impus aici e australianul Phil Anderson

– Ultima victorie franceză a venit în 2006, atunci când învingător a fost Frederic Guesdon

– Surprinzător, niciun campion mondial en-titre nu a triumfat în Paris-Tours

– De la Joop Zoetemelk, în 1979, pe lista câştigătorilor nu a mai apărut un câştigător de Mare Tur

– În 19 rânduri, pe podium s-au clasat ciclişti din aceeaşi ţară; cel mai recent, s-a întâmplat în 1975

– Punând la socoteală şi ediţia de anul acesta, 13 oraşe au figurat ca punct de plecare sau de sosire al cursei

– Mont des Allouettes, primul deal din istoria Paris-Tours, a fost introdus în 1959