Doi ani au avut de aşteptat gazdele din Giro pentru a vedea din nou un rutier propriu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acesta a fost Vincenzo Nibali, care a câştigat de o manieră categorică tricoul roz, obţinând pe parcurs şi două victorii entuziasmante, la Polsa şi Tre Cime di Lavaredo, aceasta din urmă fiind una dintre căţărările mitice ale Corsei Rosa.
La câteva luni după prima discuţie pe care am avut-o cu Marco Pastonesi, l-am contactat din nou pe jurnalistul Gazzetei dello Sport, care a avut amabilitatea să facă pentru Cafe Roubaix o analiză a Il Giro 2013 şi a principalilor actori de acolo, dar şi a şanselor italienilor la ediţia centenară a Turului Franţei.
– Domnule Pastonesi, cum aţi descrie ediţia din acest an a Turului Italiei?
A fost o cursă frumoasă, însă nu neapărat pentru rutieri. Bradley Wiggins era de aşteptat să ofere mai mult, dar a fost şocat, la propriu, de ploaie şi de coborâri. Nu cred că a fost ieşit din formă, sunt convins că a fost o problemă mentală. A ieşit din cursă prea devreme. Ryder Hesjedal şi-a forţat “motorul” prea mult în etapa de contratimp şi a abandonat apoi, deoarece a rămas fără nicio picătură de energie; pentru el chiar a fost o problemă fizică. În ceea ce îl priveşte pe Cadel Evans, acesta nu a venit 100% pregătit pentru Giro şi are 36 de ani, e deja bătrân şi nu se mai poate recupera cum trebuie. Apoi, Rigoberto Uran nu este un campion, nu e obişnuit să concureze ca un lider. Michele Scarponi este un ciclist bun, însă nu are un “motor” la fel de puternic ca Vincenzo Nibali. Nibali nu a avut adversari puternici, dar cursa a fost frumoasă, datorită vremii, care a schimbat totul. În fiecare zi apărea un nou obstacol, nu pe hartă, ci din cauza vremii: ploaie, zăpadă, frig. Au fost zile de iarnă în timpul verii, iar viaţa rutierilor a fost extrem de grea.
– Sunteţi de părere că Wiggins a subestimat Turul Italiei, aşa cum a spus Stefano Garzelli?
Nu cred că a fost vorba despre aşa ceva. A avut mai multe probleme: cu vremea, cu coborârile şi cu echipa, care nu a fost foarte puternică. În plus, columbienii nu au fost la fel de loiali ca alţi colegi de-ai săi. Evident, a existat şi o problemă la nivel mental, deoarece după tot ce a reuşit sezonul trecut, anul acesta nu a fost 100% concentrat şi motivat. Fizic a stat bine, am văzut asta în contratimpul individual din prima săptămână, greutatea lui a fost cea potrivită, însă a întâmpinat prea multe obstacole la nivel mental.
– Cât de important a fost triumful lui Vincenzo Nibali pentru el şi Italia?
Este o victorie enormă pentru tot ciclismul italian. Avem nevoie de un ciclist aşa cum e Vincenzo: el este curat, puternic, deschis şi îmi place foarte mult. E un lider adevărat, este foarte italian şi are în spate o poveste frumoasă: născut în Sicilia, plecat în Toscana pentru a face ciclism, s-a confruntat cu sărăcia de mic, a fost un rebel, iar bicicleta l-a îndrumat pe drumul cel bun. Oamenii îl plac mult, se bucură de prezenţa lui şi chiar dacă nu are carisma lui Mario Cipollini sau Marco Pantani, inspiră siguranţă.
– V-a impresionat ceva anume la Nibali?
Faptul că a fost în permanenţă relaxat, conştiincios şi a avut o atitudine pozitivă. Nu a dat niciun rateu, nu a fost ameninţat de nimeni şi a controlat în permanenţă cursa.
– După Giro, a spus că se va concentra pe Campionatele Mondiale de la Florenţa. Ce şanse consideraţi că are acolo?
Nu prea mari, deoarece va fi obligat să ajungă singur la final pentru a câştiga. Ultima căţărare e plasată cu doar câţiva kilometri înainte de sosire. Asta îl avantajează, însă trebuie să facă o cursă perfectă şi să ajungă singur acolo, ceea ce nu va fi deloc uşor.
– Credeţi că Vincenzo Nibali a atins un nivel de maturitate care să îi permită să lupte pentru Turul Franţei începând cu anul viitor?
Categoric! Dacă va avea o echipă mai puternică şi o pregătire axată doar pe Marea Buclă, poate câştiga tricoul galben.
– Mai este posibilă “dubla” Il Giro-Le Tour în zilele noastre?
Eu aşa cred, dar rutierii sunt de o cu totul altă părere şi e posibil ca ei să aibă argumente mai bune decât ale mele.
– În afară de Nibali, ce alţi italieni v-au mai lăsat o impresie frumoasă în Corsa Rosa?
Fabio Aru, care e foarte tânăr şi a arătat o atitudine potrivită. Mi-au plăcut mentalitatea lui şi felul cum a concurat, iar experienţa de anul acesta îl va ajuta mult pe viitor. Elia Viviani a luptat din greu la sprinturi şi cred că poate fi mulţumit de cum s-a descurcat, chiar dacă nu a obţinut un succes.
– Ce părere v-a lăsat episodul Danilo Di Luca, cum apreciaţi impactul pe care l-a avut asupra cursei?
Îmi pare rău pentru el, deoarece este un om disperat. E povestea unui bărbat care are probleme cu soţia, cu banii şi cu viaţa lui. Nu a avut un impact mare în Giro, mai ales că în pluton nu a mai existat un nivel atât de ridicat al dopajului ca în anii anteriori. Paradoxal mi se pare cazul lui Sylvain Georges, deoarece acolo e o cu totul altă poveste. E tânăr şi este francez, iar despre francezi s-a tot spus că nu au legături cu dopajul. Cazul lui Georges a arătat că acest lucru nu e adevărat.
– Se apropie Turul Franţei, ce aşteptări aveţi de la cicliştii italieni?
Nu prea multe, pentru că nu avem un om care să lupte în clasamentul general. Damiano Cunego este un fost rutier, nimeni nu ştie ce să facă cu el, iar Damiano e primul care trebuie să afle ce se întâmplă, e primul care trebuie să se cunoască. Sper să mă înşel, însă nu cred că va fi aşa. Sunt curios ce va face Moreno Moser, un ciclist tânăr, foarte bun şi curat, care îmi place mult. Sper să primim câteva răspunsuri, mai ales după ce în clasicele de primăvară nu şi-a arătat talentul. Din anumite motive, nu este uşor să concureze în aceeaşi echipă cu Peter Sagan. Oricum ar fi, aştept ceva din partea lui. În ceea ce îl priveşte pe Ivan Basso, nu mai sper nimic de la el, este un rutier care nu mai are un “motor”, el a dat tot ce a avut mai bun în timpul anilor marcaţi de dopaj.
Cafe Roubaix 