Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “octombrie, 2014”

Pe scurt

Alberto Contador a primit pentru a patra oară în carieră prestigiosul trofeu Velo d’Or, devenind rutierul cu cele mai multe distincţii, patru, după descalificarea lui Lance Armstrong. Spaniolul în vârstă de 31 de ani a avut un sezon foarte bun, cu nu mai puţin de nouă victorii, trei dintre acestea fiind obţinute în clasamentul general din Tirreno-Adriatico, Turul Ţării Bascilor şi Turul Spaniei. Distincţia pentru cel mai bun ciclist francez al stagiunii i-a revenit lui Jean-Christophe Peraud, primul rutier din Hexagon după 17 ani care a terminat pe podium în Le Tour.

Traseul celei de-a 102-a ediţii a Marii Bucle va fi prezentat săptămâna viitoare, când vom afla dacă zvonurile apărute în ultima vreme au avut sau nu acoperire. Cursa va porni la drum cu un contratimp individual, iar în prima săptămână sunt şanse să apară o sosire pe Mur de Huy, un contratimp pe echipe, dar şi o nouă etapă cu piatră cubică. Tot atunci, plutonul va încheia pe Mûr-de-Bretagne, acolo unde Cadel Evans l-a învins pe Alberto Contador, în 2011. În presa franceză, se vorbeşte că aceasta va fi cea mai dificilă ediţie din ultimii ani, mai ales că pe traseu ar putea fi incluse şase finaluri la altitudine: Pierre-Saint-Martin, Cauterets, Plateau de Beille, Pra-Loup, La Toussuire şi Alpe d’Huez.

Europcar va rămâne fără sponsor principal la finalul sezonului viitor, după ce compania de închirieri de maşini care o susţine din 2011 a decis să se retragă din ciclism. Astfel, Jean-René Bernaudeau, managerul grupării franceze, va trebui să caute un nou sponsor pentru formaţia la care evoluează rutieri ca Pierre Rolland, Yannick Martinez, Thomas Voeckler, Bryan Coquard sau Romain Sicard. În 2014, Europcar a obţinut 11 succese, dar niciunul nu a fost de World Tour.

În următoarele săptămâni, veţi putea citi mai multe interviuri cu rutieri care au impresionat sezonul acesta. Astfel, după Ilia Koshevoy, noul rutier al lui Lampre-Merida, alţi ciclişti care au vorbit pentru Cafe Roubaix sunt Clement Chevrier (cel mai bun tânăr din Turul Colorado), Sven Erik Bystrøm (campionul mondial de tineret), Toms Skujiņš (învingătorul din Tour de Beauce) şi John Degenkolb, doar al treilea german care s-a impus în Gent-Wevelgem.

Ilia Koshevoy: “I’d like to focus on stage races”

Ilia Koshevoy

One of the most talented young riders that will make their debut in the pro ranks next season is Ilia Koshevoy. Coming from Belarus, but riding in Italy for some time now, the 23-year-old scored six wins in 2014, including the prestigious Cronoscalata Gardone. One year before that, he had already won the Gran Premio della Liberazione, and that caught up Lampre-Merida’s attention, who gave him the opportunity to become a pro rider in 2015.

Recently, I talked to Ilia Koshevoy about this transfer – the most important step of his career so far – but also about the impressive results he had as an amateur and a stagiaire.

– Ilia, how did you start cycling?

My parents were cyclists, so I think this was my destiny. But I started cycling late, at the age of 16, because I did other things before. I spent the first years in my home town, mixing road and track races.

– And how did you get to race in Italy?

In 2009, I rode with the national team the Giro della Lunigiana and Giro di Basilicata. I had some good results and thanks to these I received some offers from Italian amateur teams.

– Since coming to Italy, you’ve improved a lot, but is there something in particular you would still like to work on?

I am going well on the climbs and also in the time trials, but my problem is the way I go on the descents. I think that’s the only thing I need to improve.

– In the past two years, you scored many important wins, like the Liberazione or the Cronoscalata Gardone. Which is the one you are the most proud of?

The Gran Premio della Liberazione is the most important victory. But the most important thing was that I had a strong 2014 season and I’m satisfied, because I was very consistent. I won six races in five different months and this says a lot.

– What’s the story of your transfer to Lampre-Merida?

Lampre contacted me last year, in October. It was difficult for them to take me on board for the 2014 season, so they offered me a pre-contract for 2015 and 2016 and I said yes.

– You’ve raced the Tour of Utah with Lampre and finished 13th. How was it?

I am satisfied with my result. It was my first stage race of the season with pro riders. I didn’t know what to expect, but my condition was better day after day, while other riders were having problems. This gave me a lot of confidence.

– What plans do you have for the future?

I don’t know my race calendar yet, I will talk about it with the team at the first training camp, in December. I’d like to focus on stage races and in 2015 I will find out what I can and what I can’t do.

Ilia Koshevoy: “Mi-ar plăcea să mă axez pe cursele pe etape”

Ilia Koshevoy

Unul dintre cei mai talentaţi tineri rutieri care îşi vor face debutul la profesionişti sezonul următor este Ilia Koshevoy. Originar din Belarus, dar aflat în Italia de ceva vreme, ciclistul în vârstă de 23 de ani a obţinut şase victorii în 2014, între care şi prestigioasa cursă Cronoscalata Gardone. Cu un an înainte de asta, a câştigat Gran Premio della Liberazione, iar acel succes i-a atras atenţia lui Lampre-Merida, care i-a oferit oportunitatea de a deveni profesionist în 2015.

Recent, am vorbit cu Ilia Koshevoy despre acest transfer – cel mai important pas din cariera sa, până acum – dar şi despre rezultatele avute ca amator şi stagiar.

– Ilia, cum ai început ciclismul?

Părinţii mei erau ciclişti, aşa că pot spune că acesta a fost destinul meu. Însă am pornit târziu, la 16 ani, deoarece am fost ocupat cu alte lucruri înainte. Am petrecut primii ani în oraşul meu natal, concurând pe şosea, dar şi pe velodrom.

– Şi cum ai ajuns să concurezi în Italia?

În 2009, am fost acolo împreună cu echipa naţională şi am mers în Giro della Lunigiana şi Giro di Basilicata. Am avut câteva rezultate bune, iar datorită acestora am primit oferte din partea unor echipe italiene de amatori.

– De când ai ajuns în Italia, ai progresat mult. Mai sunt aspecte la care doreşti să lucrezi?

Merg bine pe căţărări şi la contratimp, însă problema mea este felul cum mă descurc pe coborâri. Cred că doar asta trebuie să mai îmbunătăţesc.

– În ultimii doi ani, obţinut multe victorii impresionante cum ar fi Liberazione sau Cronoscalata Gardone. Care a fost cea mai importantă pentru tine?

Categoric, Gran Premio della Liberazione. Însă cel mai important lucru a fost că am avut un sezon 2014 solid şi sunt foarte mulţumit pentru că am fost constant. Am câştigat şase curse în cinci luni diferite, iar asta spune multe.

– Care este povestea transferului tău la Lampre-Merida?

Lampre m-a contactat anul trecut, în octombrie. A fost dificil să mă ia în lot pentru 2014, aşa că mi-a oferit un contract pentru 2015 şi 2016, iar eu am acceptat.

– Alături de Lampre, ai participat în Turul Utah şi ai terminat pe 13. Cum a fost?

Sunt mulţumit de acel rezultat. A fost prima mea cursă pe etape din acest sezon în compania unor rutieri profeionişti. Nu ştiam la ce să mă aştept, dar forma mea a devenit mai bună de la o zi la alta, în timp ce alţi ciclişti au întâmpinat probleme. Asta m-a făcut să fiu foarte încrezător.

– Ce planuri ai pentru viitor?

Nu ştiu care va fi programul meu, voi discuta despre asta împreună cu echipa abia în decembrie, atunci când va avea loc primul cantonament. Mi-ar plăcea să mă concentrez pe cursele pe etape, iar în 2015 voi afla ce pot şi ce nu pot face.

Ierarhiile World Tour la finalul lui 2014

Clasamentul individual:

1 – Alejandro Valverde – 686 de puncte

2 – Alberto Contador – 620 de puncte

3 – Simon Gerrans – 478 de puncte

4 – Rui Costa – 461 de puncte

5 – Vincenzo Nibali – 392 de puncte

6 – Nairo Quintana – 346 de puncte

7 – Chris Froome – 326 de puncte

8 – Alexander Kristoff – 321 de puncte

9 – Daniel Martin – 316 puncte

10 – Jean-Christophe Peraud – 300 de puncte

11 – Fabian Cancellara – 286 de puncte

12 – Joaquim Rodriguez – 286 de puncte

13 – John Degenkolb – 278 de puncte

14 – Philippe Gilbert – 272 de puncte

15 – Peter Sagan – 263 de puncte

16 – Michal Kwiatkowski – 257 de puncte

17 – Fabio Aru – 248 de puncte

18 – Romain Bardet – 247 de puncte

19 – Bauke Mollema – 246 de puncte

20 – Rafal Majka – 240 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Movistar – 1440 de puncte

2 – BMC – 1212 puncte

3 – Tinkoff-Saxo – 1186 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 1106 puncte

5 – Orica-GreenEdge – 953 de puncte

6 – Katusha – 938 de puncte

7 – AG2R – 919 puncte

8 – Giant-Shimano – 905 puncte

9 – Sky – 890 de puncte

10 – Astana – 823 de puncte

11 – Garmin-Sharp – 807 puncte

12 – Belkin – 795 de puncte

13 – Trek Factory Racing – 759 de puncte

14 – Lampre-Merida – 706 puncte

15 – Lotto-Belisol – 590 de puncte

16 – FDJ – 505 puncte

17 – Cannondale – 456 de puncte

18 – Europcar – 271 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1834 de puncte

2 – Italia – 1070 de puncte

3 – Belgia – 1006 puncte

4 – Franţa – 987 de puncte

5 – Olanda – 957 de puncte

6 – Australia – 869 de puncte

7 – Columbia – 814 puncte

8 – Marea Britanie – 721 de puncte

9 – Germania – 640 de puncte

10 – Polonia – 565 de puncte

11 – Portugalia – 463 de puncte

12 – S.U.A. – 430 de puncte

13 – Elveţia – 423 de puncte

14 – Irlanda – 357 de puncte

15 – Norvegia – 332 de puncte

16 – Slovacia – 274 de puncte

17 – Slovenia – 249 de puncte

18 – Cehia – 238 de puncte

19 – Lituania – 126 de puncte

20 – Rusia – 125 de puncte

Rutierul săptămânii

Dacă există o echipă recunoscută pentru interesul acordat tinerilor ciclişti, descoperirea, dezvoltarea şi promovarea lor, atunci aceasta este Topsport Vlaanderen. De două decenii, de când a apărut, gruparea belgiană i-a lansat pe Tom Steels, Leif Hoste, Bjorn Leukemans, Thomas De Gendt sau Sep Vanmarcke. Mai recent, Topsport i-a crescut pe Tom Van Asbroeck, Kenneth Vanbilsen şi Yves Lampaert, cu toţii găsindu-şi, datorită rezultatelor din 2014, contracte mai bune pentru sezonul viitor. Nu şi Jelle Wallays, care a fost afectat probleme de sănătate, ce l-au împiedicat să îşi pună în valoare potenţialul arătat la tineret.

Asta până duminică, atunci când rutierul originar din Flandra a plecat într-o evadare formată la puţin timp de la startul clasicei Paris-Tours şi a rezistat până la capăt, alături de Thomas Voeckler, pe care l-a învins la sprint. Ce a impresionat la Wallays a fost nu doar că a stat în frunte mai bine de 200 de kilometri, dar că nu a cedat jocurilor psihologice ale mult mai experimentatului său adversar, evitând să treacă la trenă atunci când acesta i-a cerut-o şi asigurându-se că astfel va putea sprinta din cea mai bună poziţie.

La 25 de ani, Jelle Wallays a devenit nu doar cel dintâi rutier al unei echipe Pro Continentale triumfător în Paris-Tours, dar şi primul ciclist care a câştigat cursa din Hexagon atât ca amator, cât şi ca profesionist. Practic, victoria de săptămâna trecută reprezintă un nou start în cariera belgianului, datorită căruia visul său, de a concura pentru o echipă de World Tour, poate deveni realitate mai repede decât s-ar fi aşteptat.

Paris-Tours 2014

Paris-Tours 2014

Nu se află în calendarul World Tour, nu are statut de Monument, însă mulţi consideră Paris-Tours ca fiind a şasea cea mai importantă cursă de o zi din lume. Înfiinţată în 1896, acelaşi an în care a apărut şi Paris-Roubaix, Paris-Tours se bucură de mulţi învingători celebri, ca François Faber, Oscar Egg, Rik Van Looy, Francesco Moser, Joep Zoetemelk, Sean Kelly, Johan Museeuw sau Alessandro Petacchi. Nu şi Eddy Merckx, care a preferat să îl lase pe colegul său, Noël Vantyghem, să se impună (1972), ceea ce l-a făcut pe acesta să spună că “eu şi Eddy Merckx am câştigat toate clasicele”.

Cursa este cunoscută pentru traseul său plat în lungime de peste 230 de kilometri, ce a dus la medii orare record şi la sprinturi spectaculoase, dar un final la pluton pe Avenue de Grammont nu este bătut în cuie, ultimele trei decenii aducând multe evadări reuşite, cel mai recent exemplu fiind 2012, atunci când Marco Marcato a triumfat. Pentru atacanţi, există două şanse de a le strica socotelile sprinterilor: Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan. Aceste căţărări sunt scurte, dar cum au pante care ating 10% şi apar când mai rămân 11 kilometri, îi pot ajuta pe puncheuri să se rupă de pluton.

Favoriţii

Triumfător aici în 2013, John Degenkolb va fi omul de învins, mai ales că germanul în vârstă de 25 de ani se va prezenta la start după ce a câştigat Paris-Bourges, la jumătatea săptămânii. Principalul său adversar va fi Arnaud Démare, care va căuta nu doar să îşi ia revanşa după înfrângerea de la ediţia precedentă, ci şi să urce pe primul loc într-un clasament al victoriilor din acest sezon. În plus, dacă se va impune, ciclistul lui FDJ le va aduce gazdelor un succes aşteptat de opt ani.

Un om al podiumurilor, Giacomo Nizzolo va încerca să schimbe această statistică şi să obţină ceea ce ar fi cel mai mare succes al carierei. Italianul se va bucura de prezenţa unei echipe puternice, însă va trebui să dubleze asta şi cu un plasament impecabil în kilometrul de final. Un alt sprinter de umărit va fi campionul Belgiei, Jens Debusschere, în timp ce bielorusul Yauheni Hutarovich, aflat într-o formă excelentă pe acest final de stagiune, va reprezenta un outsider extrem de periculos.

În cazul în care se va ajunge la pluton, IAM va miza pe Heinrich Haussler, în vreme ce MTN-Qhubeka va spera la un rezultat bun din partea lui Gerald Ciolek. Interesant de urmărit va fi şi Tom Van Asbroeck; belgianul, care de anul viitor va evolua pentru Belkin, are nevoie de o clasare cât mai bună, pentru a-şi adjudeca ierarhia Europe Tour. În fine, deşi nu sunt sprinteri puri, Jean-Pierre Drucker şi Ramunas Navardauskas vor avea şi ei un cuvânt important de spus.

În 2010, Greg Van Avermaet a triumfat după o evadare, însă acum va merge pe un atac dat pe final, atunci când drumul va începe să urce. Chiar dacă pe Côte de Beau Soleil şi Côte de l’Épan i se vor alătura alţi rutieri, liderul lui BMC va avea la dispoziţie şi sprintul pe care să îl folosească pentru a bifa un al doilea succes în Paris-Tours, performanţă ce a mai fost realizată de 14 ciclişti. Atacul va fi principala armă şi pentru Bjorn Leukemans, unul dintre cei mai constanţi rutieri de clasice din caravană.

Nici Sep Vanmarcke nu va trebui ignorat, ciclistul echipei Belkin arătând cu mai multe ocazii că se află într-o dispoziţie excelentă de cursă. Dacă Nizzolo va fi sprinterul lui Trek Factory Racing, Jasper Stuyven va fi cel de la care gruparea americană va spera să declanşeze un atac în ultimii zece kilometri. Clasat pe patru la Campionatele Mondiale, Matti Breschel este şi el aşteptat să acţioneze pe final, acolo unde protagonişti ar mai putea fi francezii Yoann Offredo, Sylvain Chavanel, câştigătorul Marelui Premiu de la Plouay şi Thomas Voeckler, care riscă să rămână fără victorie într-un sezon pentru prima dată în ultimii 12 ani.

Date statistice

– Recordul de victorii – trei – este deţinut de patru rutieri: Gustave Daneels, Paul Maye, Guydo Reybroeck şi Erik Zabel

– În clasamentul pe naţiuni, Belgia e prima, cu nu mai puţin de 40 de succese

– Singurul ciclist din afara Europei care s-a impus aici e australianul Phil Anderson

– Ultima victorie franceză a venit în 2006, atunci când învingător a fost Frederic Guesdon

– Surprinzător, niciun campion mondial en-titre nu a triumfat în Paris-Tours

– De la Joop Zoetemelk, în 1979, pe lista câştigătorilor nu a mai apărut un câştigător de Mare Tur

– În 19 rânduri, pe podium s-au clasat ciclişti din aceeaşi ţară; cel mai recent, s-a întâmplat în 1975

– Punând la socoteală şi ediţia de anul acesta, 13 oraşe au figurat ca punct de plecare sau de sosire al cursei

– Mont des Allouettes, primul deal din istoria Paris-Tours, a fost introdus în 1959

Cariera lui Andy Schleck în cifre

– A devenit profesionist în 2005, alături de CSC, după ce la tineret a evoluat pentru VC Roubaix

– În afară de CSC/Saxo Bank, a mai concurat pentru o singură echipă, Trek Factory Racing (Leopard/RadioShack-Nissan)

– În 2007, când s-a clasat pe doi în Giro, a devenit cel mai tânăr rutier din ultimii 28 de ani care a terminat pe podiumul unui Mare Tur

– Este unul dintre cei doi rutieri (celălalt fiind Jan Ullrich) care au câştigat de trei ori clasamentul tinerilor din Turul Franţei

– Are trei victorii de etapă în Le Tour: Morzine-Avoriaz şi Tourmalet (ambele în 2010) şi Col du Galibier (2011), cel mai înalt finiş din istoria cursei

– După descalificarea lui Alberto Contador, în 2010, a devenit doar al patrulea ciclist luxemburghez care s-a impus în Turul Franţei

– În total, a purtat tricoul galben din Turul Franţei vreme de 12 zile

– Este singurul ciclist din ultimul sfert de secol care are un succes în clasamentul general din Le Tour şi într-un Monument (Liège–Bastogne–Liège)

– A concurat de nouă ori în Marile Tururi, încheind cursa în şase ocazii

– A fost de două ori campion naţional la contratimp şi o dată pe şosea

– Nu a terminat niciodată Campionatele Mondiale, în trei participări consecutive

– În palmaresul său se află 11 victorii UCI, dintre care patru de World Tour

Turul Italiei 2015

Giro 2015

Pentru mulţi, sezonul de ciclism s-a terminat odată cu ultimul Monument din calendar, Turul Lombardiei, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, între Como şi Bergamo. După încheierea acelei curse, mai mulţi rutieri importanţi, ca Alberto Contador, Cadel Evans, Michal Kwiatkowski, Nacer Bouhanni, Rigoberto Uran, Ivan Basso şi Fabio Aru, şi-au dat întâlnire la Milano, acolo unde Andrea Monti, directorul Gazzetei dello Sport, a prezentat traseul celei de-a 98-a ediţii a Turului Italiei din 2015, care se va disputa între 9 şi 31 mai.

Corsa Rosa va acoperi 3481,8 kilometri, va începe din Liguria pentru a cincea oară în istorie şi va pune la bătaie şase etape 100% pentru sprinteri, şapte finişuri în căţărare, dar şi aproape 77 de kilometri de contratimp. Deşi plutonul va avea de urcat o diferenţă pozitivă de nivel totală de 43 000 de metri, există şi o parte bună pentru rutieri: distanţa dintre punctul de finiş al unei runde şi cel de start al următoarei etape a fost redusă, astfel încât transferurile nu vor mai fi atât de obositoare. Pe parcurs, o singură ţară străină va fi vizitată – Elveţia – care va găzdui şi o sosire. Păstrând tradiţia din ultimii ani, organizatorii au decis ca şi anul viitor să celebreze doi mari ciclişti italieni, pe Gino Bartali şi Marco Pantani, care vor avea câte o etapă ce le va fi dedicată.

Traseul Turului Italiei 2015

Etapa l – San Lorenzo al Mare – San Remo (17,6 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Pentru al doilea an la rând, cursa va începe cu un contratimp pe echipe ce îi va duce pe rutieri într-unul dintre cele mai celebre oraşe din lumea ciclismului, San Remo, gazda primului Monument al sezonului de mai bine de un secol. Traseul nu va fi deloc tehnic, singura particularitate fiind că se va rula pe coastă, unde vântul ar putea avea un cuvânt important de spus în rezultatul echipelor.

Etapa a ll-a – Albenga – Genova (172 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Unul dintre oraşele aflate pe harta ediţiei inaugurale, Genova revine în cursă după opt ani, cu un finiş perfect pentru sprinteri, care vor parcurge câteva tururi de circuit. Înainte de acesta, undeva cu aproximativ 50 de kilometri rămaşi până la sosire, organizatorii au plasat o căţărare repertoriată, în vârful căreia va fi acordat primul tricoul albastru de la actuala ediţie.

Etapa a lll-a – Rapallo – Sestri Levante (136 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Luni, rutierii vor face deja cunoştinţă cu munţii, însă runda nu va fi una cu implicaţii serioase asupra clasamentului general. Cum ultima ascensiune este plasată departe de finiş, victoria ar trebuie să vină fie în urma unui atac dat mai devreme, fie după un sprint la care cicliştii cu punch să fie avantajaţi.

Etapa a lV-a – Chiavari – La Spezia (150 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Sezonul viitor se vor împlini 26 de ani de la precedenta vizită a plutonului în La Spezia, localitatea natală a lui Alessandro Petacchi. În 1989, învingător a fost francezul Laurent Fignon, cel care s-a şi impus la general. Acum, etapa va fi una perfectă pentru rutierii obişnuiţi cu clasicele valonate, dar şi pentru căţărători, în condiţiile în care Biassa are 4,2 kilometri şi pantă medie 7,4%. Dacă un pretendent la tricoul roz va avea suficient curaj acolo, le va putea lua un pumn de secunde adversarilor.

Etapa a V-a – La Spezia – Abetone (152 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În 1940, pe primele pante ale lui Abetone (care debuta în Il Giro), pe o vreme cruntă, cu ploaie şi temperaturi scăzute, Fausto Coppi a ieşit la rampă în Turul Italiei. Tânărul coleg de echipă al lui Gino Bartali a atacat pe căţărarea din Apenini şi a ajuns victorios la final, îmbrăcând tricoul roz. De atunci, ascensiunea aflată la 1386 de metri altitudine a primit de trei ori o etapă din Corsa Rosa, ultima dată în 2000, când Francesco Casagrande a terminat cu un avans de peste un minut şi jumătate în faţa urmăritorilor. În lungime de 17,3 kilometri şi cu pantă medie de 5,4%, Abetone nu ar trebui să creeze ecarturi mari, nefiind exclus ca o evadare să reuşească. Cum caravana se va afla în Toscana, etapa îi va fi dedicată marelui Gino Bartali.

Etapa a Vl-a – Montecatini Terme – Castiglione della Pescaia (181 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Sprinterii se vor afla din nou în prim-plan atunci când se va ajunge la Castiglione della Pescaia, localitate din Toscana, care a mai figurat de două ori în Giro (1980 şi 1994), însă niciodată ca sosire de etapă. De menţionat că din oraşul de start, Montecatini Terme, au plecat la drum mai multe curse de la Campionatele Mondiale din 2013.

Etapa Vll-a – Grosetto – Fiuggi (263 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Traseul va fi extrem de interesant în ultimii 15 kilometri, deoarece drumul va avea câteva “cocoloaşe” ce le-ar putea da idei atacanţilor. Totuşi, un sprint nu este exclus, mai ales dacă se va rula la o viteză foarte ridicată.

Etapa a Vlll-a – Fiuggi – Campitello Matese (188 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Multe nume mari s-au impus la Campitello Matese, cel mai sonor fiind Bernard Hinault, care i-a învins Mario Beccia şi Tommy Prim, în 1982. Acum, Campitello Matese speră să consemneze o victorie din partea unui nou rutier important, care va avea toate condiţiile – 13 kilometri, pantă medie 6,9% – pentru a le lua timp oponenţilor.

Etapa a lX-a – Benevento – San Giorgio del Sannio (212 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Traseul, care va număra şapte căţărări, dintre care trei repertoriate, aduce aminte de semi-clasicele italiene de final de sezon. Tocmai de aceea, un puncheur este aşteptat să câştige la San Giorgio del Sannio, mai ales că şi sosirea e într-o urcare care garantează “artificii”.

Etapa X-a – Civitanova Marche – Forli (195 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În afară de rolul foarte important pe care l-a jucat în istoria Peninsulei Italice, oraşul de final mai este cunoscut şi pentru că aici s-a născut Ercole Baldini, un ciclist în al cărui palmares impresionant se află Turul Italiei, Recordul Orei, medalia olimpică de aur şi titlul mondial. Pentru cicliştii din plutonul actual, Forli va reprezenta finalul unei zile destul de lungi, care nu are cum să nu se termine la sprint.

Etapa a Xl-a – Forli – Imola (147 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Deşi se va încheia pe Autodromo Enzo şi Dino Ferrari, runda nu va fi una favorabilă sprinterilor, ci evadaţilor şi atacanţilor, deoarece traseul seamănă mult cu clasicele din Ardeni.

Etapa a Xll-a – Imola – Vicenza (190 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Recent, Vicenza şi-a anunţat candidatura pentru Campionatele Mondiale din 2020. Până atunci, oraşul natal al lui Tullio Campagnolo va găzdui un finiş ce promite, datorită pantei maxime de 16,9%, să fie exploziv.

Etapa a Xlll-a – Montecchio Maggiore – Jesolo (153 de kilometri)

Giro 2015 Jesolo

Penultima zi din a doua săptămână se va încheia la sprint şi va consemna o premieră, deoarece Jesolo nu a mai apărut până acum pe hartă ca oraş de sosire.

Etapa a XlV-a – Treviso – Valdobbiadene (59,2 kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Singurul contratimp individual de la această ediţie va fi unul “mamut”, cum Giro nu a mai avut de pe vremea lui Angelo Zomegnan. Startul se va da din Treviso, pentru a-l omagia pe Giovanni Pinarello, iar prima jumătate va fi perfect plată. Apoi, drumul va avea două secţiuni în urcare, ultima urmând să figureze cu puţin înainte de final. Este de aşteptat să se facă diferenţe uriaşe în această etapă, care ar trebui să ducă la un grad ridicat de spectacol în a treia săptămână, deoarece mulţi ciclişti vor fi nevoiţi să atace pentru a recupera ce au pierdut la Valdobbiadene.

Etapa a XV-a – Marostica – Madonna di Campiglio (165 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Pentru cei mai mulţi fani ai ciclismului, Madonna di Campiglio nu este celebră atât datorită victoriei obţinute de Marco Pantani, în 1999, cât pentru faptul că italianul a fost dat afară din cursă chiar acolo, după ce un test de sânge a arătat că avea un nivel al hematocritului peste limita maximă admisă de regulament. La această ediţie, o primă selecţie în pluton se va realiza pe Passo Daone (8,4 kilometri, pantă medie 9,2%), înainte ca plutonul să abordeze ultima ascensiune, care are 15,5 kilometri şi pantă medie 5,9%.

Etapa a XVl-a – Pinzolo – Aprica (175 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Mulţi sunt de părere că aceasta va fi etapa-regină a celei de-a 98-a ediţii, în condiţiile în care pe traseu se vor afla Campo Carlo Magno, Passo del Tonale, Aprica (13,9 kilometri, pantă medie 3,4%) şi Mortirolo, înainte ca rutierii să se întoarcă la Aprica, unde se va încheia runda. Una dintre cele mai dure ascensiuni din ciclism, Mortirolo (12,8 kilometri, pantă medie 10,1%, pantă maximă 18%) va subţia serios caravana, doar câţiva rutieri urmând să mai ajungă în grupul fruntaş la Aprica, acolo unde este greu de crezut că victoria nu va veni după o accelerare pe ultimii metri.

Etapa a XVll-a – Tirano – Lugano (136 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

O incursiune în Elveţia, la şapte ani de la precedenta vizită. În 2008 s-a ajuns la Lucarno, iar învingător a fost germanul André Greipel. Şi acum, etapa va fi una perfectă pentru sprinteri. Ca fapt divers, Lugano e oraşul în care locuiesc Alberto Contador şi Vincenzo Nibali.

Etapa a XVlll-a – Melide – Verbania (172 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Este o rundă de doar trei stele, darn u ar trebui ignorată de oamenii de clasament general, deoarece ajunge un singur moment de neatenţie pentru ca un favorit să se desprindă pe coborârea de pe Monte Ologno, mai ales că linia de sosire nu va fi departe.

Etapa a XlX-a – Gravellona Toce – Cervinia (236 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Saint-Barthelemy şi Col Saint-Pantaleon vor precede ultima căţărare a zilei, Cervinia, acolo unde Andrey Amador a intrat în istorie, devenind primul costarican câştigător al unei etape din Giro. Cervinia este o căţărare de anduranţă, în lungime de 19,2 kilometri şi cu pantă medie 5%, astfel încât diferenţele nu ar trebui să fie mari, ci doar de ordinul secundelor.

Etapa a XX-a – Saint-Vincent – Sestriere (196 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

Vreme de 148 de kilometri, această etapă va reprezenta doar o plimbare, greul urmând să înceapă odată cu Colle delle Finestre, Cima Coppi la actuala ediţie. Ascensiunea din Piemont nu se remarcă doar prin lungime (18,4 kilometri) şi pantă (9,2%), ci şi prin faptul că ultimii opt kilometri nu sunt asfaltaţi, ceea ce va contribui la gradul ridicat de dificultate. Din vârful lui Finestre se coboară puţin peste zece kilometri, după care va începe ascensiunea pe Sestriere (9,2 kilometri, pantă medie 5,4%). Combinaţia Finestre – Sestriere a fost folosită pentru prima dată la ediţia din 2005, în etapa a XX-a, una cu adevărat epică, în care actori principali au fost Jose Rujano, Danilo Di Luca, Gilberto Simoni şi Paolo Savoldelli.

Etapa a XXl-a – Torino – Milano (185 de kilometri)

T15_MadonnaDC_2_alt

În 1896, Gazzetta dello Sport a luat fiinţă după ce două ziare – Il Ciclista şi La Tripletta – au fuzionat. Unul avea sediul la Torino, iar celălalt la Milano, acolo unde a şi fost stabilit cartierul general al noii publicaţii. Tocmai între aceste două oraşe se va desfăşura etapa finală a Turului Italiei 2015, care va aduce în a doua jumătate cu un criteriu, deoarece rutierii vor parcurge mai multe tururi de circuit prin capitala Lombardiei, înainte ca sprinterii să dea o ultimă bătălie.

Cine va merge în cursă

La câteva săptămâni după triumful său istoric din Turul Franţei, Vincenzo Nibali a spus că şi-ar dori să participe anul viitor în Il Giro, pentru a încerca să câştige ceea ce ar fi al doilea tricou roz din carieră. Pe de altă parte, Giuseppe Martinelli, directorul sportiv al Astanei, a declarat că Nibali, în ciuda presiunii venite din partea presei italiene, va concura doar în Le Tour, pentru a-şi apăra trofeul, urmând ca Fabio Aru să fie liderul echipei în Il Giro. Totuşi, şansele ca Vincenzo Nibali să fie prezent la start sunt mari, mai ales că traseul i se potriveşte mai bine decât lui Aru.

Dacă situaţia este incertă la Astana, nu acelaşi lucru se poate spune despre Tinkoff-Saxo. Spaniolul Alberto Contador a confirmat că va merge în Corsa Rosa, deoarece îşi doreşte un al doilea succes oficial, după cel din 2008. E posibil ca învingătorul din Vuelta, care s-a declarat mulţumit de traseu, să fie însoţit de doi compatrioţi importanţi, Joaquim Rodriguez şi Alejandro Valverde; acesta din urmă, dacă va veni în Giro, îşi va face debutul acolo.

În mai multe rânduri, Mark Cavendish şi-a manifestat dragostea pentru Turul Italiei, iar britanicul este aşteptat să se reîntoarcă la start şi să caute noi victorii de etapă, care să îi cimenteze statutul de legendă a ciclismului. În mai 2015, Cavendish va avea 30 de ani, însă asta nu ar trebui să îl împiedice să lupte pentru câteva succese. Unul dintre adversarii săi ar putea fi Andrea Guardini, care l-a şi învins într-o etapă din Giro, încheiată la Vedelago, în 2012. De asemenea, fiind italieni, Giacomo Nizzolo, Elia Viviani şi Sacha Modolo ar putea fi prezenţi la San Lorenzo al Mare, cu gândul la cel puţin o victorie. Rămâne de văzut dacă André Greipel, Nacer Bouhanni, John Degenkolb sau Marcel Kittel vor fi şi ei acolo, sau vor alege să se concentreze doar pe Turul Franţei.

 

Rutierul săptămânii

Turul Lombardiei 2013, Liège-Bastogne-Liège, Turul Italiei, Turul Spaniei şi Campionatele Mondiale (toate în 2014) nu sunt cursele în care Daniel Martin a obţinut un rezultat notabil, ci în care acesta a căzut de fiecare dată, irlandezul aflându-se parcă într-o spirală a ghinionului ce părea să nu se mai oprească. Ca o ironie, ciclistul lui Garmin-Sharp a pus punct acestei perioade chiar în cursa în care începuse seria sa nefastă – Turul Lombardiei – acolo unde doar un irlandez se mai impusese până acum, Sean Kelly.

Mai degrabă un outsider la start, ciclistul în vârstă de 28 de ani a profitat din plin de acest statut, care i-a permis să stea la cutie într-o cursă din care au lipsit “artificiile” şi să declanşeze un atac năucitor în kilometrul de final, atunci când marii favoriţi erau preocupaţi să se supravegheze. Imediat cum a luat un avans de zece metri, a devenit clar că nu va mai fi prins până la linia de sosire din Piazza Matteotti, acolo unde şi-a salvat sezonul cu un nou succes de colecţie, foarte asemănător cu cel din “La Doyenne” 2013.

În mai multe rânduri, Martin a declarat că preferă clasicele în detrimentul curselor pe etape şi că doreşte să mai obţină alte victorii în acestea până la finalul carierei. Cu Liège-Bastogne-Liège şi Turul Lombardiei în palmares, irlandezul mai are un obiectiv major: victoria în Flèche Wallonne. Având în vedere că ultimele trei clasări ale sale acolo au fost 6, 4 şi 2, nu ar exclus ca mult doritul succes să vină în 2015.

Concluzii după Turul Lombardiei

Daniel Martin a confirmat că este un rutier care iubeşte cursele de o zi şi a devenit doar al doilea irlandez din istorie care s-a impus în ultimul Monument al sezonului. Aflat la finalul unei sezon care a avut mai multe coborâşuri decât suişuri, ciclistul lui Garmin-Sharp şi-a jucat perfect cartea pe finalul clasicei din Italia, prin atacul său din ultimul kilometru demonstrând că ştie cum să interpreteze situaţia dintr-o cursă şi cum să îşi citească adversarii. Graţie victoriei din Bergamo, Martin a arătat nu doar că rutierii curajoşi sunt răsplătiţi pentru atitudinea lor, dar şi că va avea un cuvânt important de spus mulţi ani de acum înainte în cursele valonate de o zi.

Alejandro Valverde a fost din nou Alejandro Valverde, iar asta spune multe despre tactica adoptată de liderul lui Movistar în Turul Lombardiei. Cel mai constant ciclist al stagiunii – autor a 11 succese şi 15 podiumuri – spaniolul a avut o ocazie uriaşă de a câştiga primul Monument după şase ani, însă a ales să se mulţumească din nou cu puţin. Atunci când Daniel Martin a atacat, Valverde s-ar fi putut lua după el cu uşurinţă, dar a decis să joace cartea prudenţei şi să aştepte ca altcineva să răspundă. Cum ceilalţi îi cunosc foarte bine jocul ibericului, acesta a colecţionat încă un loc secund, datorită căruia a devenit lider în clasamentul World Tour.

BMC a avut doi oameni pe finalul cursei, dar a scăpat victoria, deoarece a interpretat greşit atacul dat de cel care avea să se impună. Echipa belgiană a fost foarte activă, mutând mai întâi cu Ben Hermans, înainte ca Philippe Gilbert şi Samuel Sanchez să intre pe scenă cu un 1-2 consacrat încă din Amstel Gold Race. Până la urmă, BMC a ratat primul succes din istorie într-un Monument, greşeala aparţinându-i lui Gilbert, care l-a văzut pe Martin atacând chiar de lângă el, dar a ales să ignore acea acţiune. Deşi BMC a terminat cu doi oameni între primii zece, rezultatul nu are cum să o mulţuească pe echipa americană.

Michal Kwiatkowski şi-a început anul în tricoul curcubeu cu un loc 77, urmare a crampelor de care a suferit în ultima parte a cursei. Totuşi, nu se poate vorbi despre celebrul “blestem al campionului mondial”, deoarece polonezul în vârstă de 24 de ani a venit la start după o săptămână nebună, cu multe interviuri şi evenimente publicitare la care a fost obligat să participe, acţiuni din cauza cărora nu s-a putut pregăti aşa cum ar fi vrut pentru clasica din Italia. Important pentru el va fi ca de acum înainte să aibă parte de o iarnă liniştită, în care să poată ajunge la nivelul dorit, astfel încât să obţină devreme un succes în 2015, pentru a nu lăsa presiunea să se acumuleze şi să îl afecteze.

Traseul a fost oarecum dezamăgitor, impactul pe care l-a avut schimbarea asupra spectacolului fiind similar cu cel din Turul Flandrei 2012, atunci când nimeni nu a mişcat până pe ultima căţărare a zilei. Şi aici, principala problemă a fost că rutierii nu au fost inspiraţi să mute înainte de final, iar asta înseamnă că organizatorii trebuie să se gândească la un alt profil pentru următoarele ediţii, cu un traseu mult mai valonat în porţiunea finală, care să le ofere şanse reale cicliştilor ce se gândesc să dea un atac mai devreme.

Odată cu Turul Lombardiei 2014, a fost o bifată o statistică la care puţin s-ar fi aşteptat vreodată: pentru prima dată din 1896 (anul când a fost înfiinţată Paris-Roubaix), un sezon s-a terminat fără ca vreun Monument să fie câştigat de un ciclist din Belgia, Franţa, Italia sau Spania. Anul acesta, Norvegia, Elveţia, Olanda, Australia şi Irlanda au fost la putere în cele cinci mari curse de o zi, în vreme ce Italia şi Franţa, două ţări cu o tradiţie uriaşă, au ajuns la 30, respectiv 85 de Monumente consecutive fără un succes.

Navigare în articole