Cafe Roubaix

Turul Franţei 2014 – etapa a XX-a

Un lung contratimp individual îi va aştepta pe ciclişti în penultima zi a cursei. Startul se va da din Bergerac, iar finalul va fi în Perigueux, după un traseu care va număra 54 de kilometri şi mai multe căţărări nerepertoriate, fără a pune la socoteală şi sosirea în uşoară urcare. În absenţa altor nume mari la această disciplină, Tony Martin va fi uriaşul favorit la victorie, fiind greu de crezut că germanul poate rata oportunitatea de a-şi trece în palamares al patrulea succes în Turul Franţei. Pe hârtie, pericolul ar putea veni de la Vincenzo Nibali şi Tom Dumoulin, care trebuie să prindă o zi excelentă pentru a-l învinge pe Martin.

La general, Thibaut Pinot, Jean-Christophe Peraud şi Alejandro Valverde vor lupta pentru locurile doi şi trei, ocupate în acest moment de francezi. Fost campion naţional şi aflat într-o formă foarte bună, Peraud pare favorit să termine pe poziţia secundă, acolo unde un francez nu s-a mai aflat de şaptesprezece ani. În aceste condiţii, marea întrebare este cine va încheia al treilea, protagonişti în această luptă fiind Pinot şi Valverde. Spaniolul se află la doar 15 secunde în urma adversarului său şi nu ar trebui să aibă nicio problemă, cel puţin pe hârtie, în a recupera acest ecart, rezultatele din trecut şi calităţile la contratimp recomandându-l pentru o evoluţie bună. Pe de altă parte, tânărul rutier din Hexagon a progresat enorm la această disciplină şi este de aşteptat să îi ofere o replică extrem de solidă lui Valverde, care a părut stors de energie în ultimele zile.

În fine, o altă bătălie interesantă îi va avea ca actori pe Romain Bardet şi Tejay van Garderen. Americanul în vârstă de 25 de ani se află la două minute şi şapte secunde în urma francezului de la AG2R, însă poate anula acestă diferenţă, deoarece este unul dintre cei mai valoroşi contratimpişti din plutonul Turului Franţei. Dacă va trece de Bardet, Van Garderen îşi va egala cel mai bun rezultat al carierei în Marea Buclă, locul cinci, ocupat la ediţia din 2012.

Rezerva care a salvat Turul

Ramunas Navardauskas nu trebuia să participe anul acesta în Marea Buclă, în ciuda sezonului bun pe care l-a avut până la acel punct, cu trei victorii. Totul s-a schimbat după ce David Millar a avut probleme de sănătate şi a intrat în conflict cu staff-ul tehnic al lui Garmin-Sharp, care l-a scos pe britanic din echipa pentru Marea Buclă, acolo unde a fost preferat Navardauskas. Mai bine de jumătate din cursă, lituanianul a fost în slujba lui Andrew Talansky, liderul grupării nord-americane pentru clasamentul general, şi asta a însemnat să muncească în fiecare zi, însă, după abandonul americanului, a primit mână liberă şi a început să caute oportunităţi pentru a obţine un succes.

Cunoscut ca un ciclist agresiv şi capabil să lupte la sprinturile de la care lipsesc marile nume ale plutonului, mai ales dacă finalul este haotic şi vine după câteva porţiuni valonate, Navardauskas s-a implicat în finişurile de la Harrogate, Saint-Étienne şi la Nîmes, unde a terminat de fiecare dată în top zece. După acele rezultate, balticul nu a renunţat şi a mai încercat o dată, în chiar ultima etapă în care ar fi putut să facă asta, la Bergerac. Acolo, profitând de scurta ascensiune plasată înainte de sosire, a declanşat un atac feroce, i-a luat prin surprindere pe toţi ceilalţi şi a plecat într-un contratimp individual în lungime de 12 kilometri.

Din clipa în care avansul său a ajuns la zece secunde, a devenit clar că Ramunas Navardauskas nu va mai fi prins de pluton, deoarece rutierul în vârstă de 26 de ani are un “motor” puternic şi o disponibilitate uriaşă la efort. Ajuns singur la sosire, în ceea ce a devenit cea mai importantă zi a carierei sale de profesionist, Navardauskas nu doar că i-a salvat cursa lui Garmin-Sharp, o echipă debusolată în ultima săptămână, dar a şi scris istorie, deoarece a pus Lituania pe harta Turului Franţei, aducându-i micuţului stat primul succes în Marea Buclă.

Turul Franţei 2014 – etapa a XlX-a

Munţii au fost lăsaţi în urmă şi sunt deja istorie în această cursă, dar efectele lor s-ar putea resimţi vineri, atunci când, deşi este programată o etapă de plat, o evadare ar putea reuşi, deoarece echipele sprinterilor, foarte obosite după efortul din ultimele zile, nu vor fi extrem de încântate să ducă trenă în urmărirea evadaţilor. În plus, cum etapa a XlX-a (Maubourguet val d’Adour – Bergerac) are peste 200 de kilometri şi vine înainte de contratimpul individual, şansele celor care vor pleca în faţă vor fi şi mai mari.

Etapa numără un singur obstacol, o căţărare de categoria a patra, ce apare în ultimii 15 kilometri. Côte de Monbazillac are doar 1,3 kilometri, dar panta medie de 7,6% le poate da idei multor rutieri, care vor încerca să evite o sosire la sprint masiv. Acolo, în cazul în care evadarea va fi anihilată, fie unii ciclişti vor ataca, fie vor exista echipe interesate să ducă o trenă foarte puternică, astfel încât sprinterii puri să fie distanţaţi. Una dintre aceste echipe este Cannondale, deoarece etapa de vineri e ultima pe care liderul ei, Peter Sagan, o poate câştiga. Slovacul este sigur de al treilea succes consecutiv în clasamentul pe puncte, dar nu consideră acest Tur al Franţei ca fiind 100% reuşit, tocmai pentru că nu a obţinut o victorie. Motivaţia va fi uriaşă pentru Sagan, la fel ca şi presiunea, acumulată după numeroasele ratări de până acum.

Katusha şi Omega Pharma-Quick Step vor fi alte grupări interesate să ducă trena, deoarece îi au pe doi dintre favoriţii la sprint, Alexander Kristoff, respectiv Matteo Trentin. În teorie, şi Giant-Shimano ar trebui să se afle în faţă, dar prezenţa echipei olandeze e pusă sub semnul întrebării, după ce s-a întâmplat în ultima etapă de plat. Pe de altă parte, John Degenkolb nu are nevoie de un “lansator” pentru a se implica la sosirea tehnică din Bergerac, acolo unde, în mod normal, se va afla şi compatriotul său, André Greipel. În schimb, pentru Marcel Kittel, finalul s-ar putea dovedi mult prea dificil, din cauza acelei scurte ascensiuni de categoria a patra.

Totuşi, echipele menţionate mai sus nu vor avea o viaţă uşoară, pentru că atacanţii vor încerca să profite de prezenţa lui Côte de Monbazillac. Aflat în căutarea unui succes de la startul Turului Franţei, Greg Van Avermaet va fi un ciclist de urmărit pe final, la fel ca Sylvain Chavanel, Tony Gallopin sau Jens Voigt, pentru care etapa a XlX-a reprezintă ultima ocazie de a se face remarcat în acest Tur al Franţei.

Nibalissimo!

În 1949, Fausto Coppi a câştigat în premieră tricoul galben, la chiar prima sa participare în Turul Franţei. Pe parcurs, italianul şi-a adjudecat trei etape şi a terminat la general cu un avans de aproape 11 minute în faţa compatriotului său, Gino Bartali, campionul en-titre la start. Atunci, lumea din afara Peninsulei a aflat cine era Il Campionissimo, ciclistul care dominase cursele din Peninsulă în ultimii ani. La mai mult de şase decenii de la acel triumf, un alt italian a făcut legea în Marea Buclă, succesul său fiind unul dintre cele mai categorice din ultima vreme.

Vincenzo Nibali a venit în Turul Franţei ca al treilea favorit la tricoul galben, dar a fost primul care a mutat, la Sheffield, în etapa secundă. Trei zile mai târziu, a plutit pe piatra cubică din nordul Hexagonului şi le-a luat minute bune adversarilor săi. Apoi, după abandonul lui Chris Froome şi Alberto Contador, italianul în vârstă de 29 de ani a dominat clar etapele montane, câştigând câte una în Vosgi (La Planche des Belles Filles), Alpi (Chamrousse) şi Pirinei (Hautacam), de cele mai multe ori făcând asta deşi s-a trezit singur pe ultimii kilometri ai căţărărilor. Nu doar victoriile sale au fost impresionante, ci şi modestia şi întreaga atitudine afişate pe parcursul unei curse în care le-a luat constant timp adversarilor săi.

34 – 1 – 29 – 24 – 3 – 18 – 16 – 3 – 25 – 1 – 20 – 24 – 1 – 2 – 31 – 20 – 3 – 1 sunt locurile ocupate de Nibali în cele 18 etape desfăşurate până acum, ceea ce arată că rutierul Astanei a fost mereu prezent şi atent, indiferent de terenul pe care s-a aflat şi de condiţiile de cursă. Tocmai de aceea, cu trei zile înainte de finalul Turului Franţei, peninsularul este sigur de succesul lui, unul uriaş nu doar pentru el, ci şi pentru ciclismul din ţara sa, ce se află de mult în căutarea unui rutier la care să se raporteze. Indiferent de ce va face de acum înainte în carieră, de ce competiţii va câştiga sau va rata, Vincenzo Nibali şi-a asigurat pentru totdeauna un loc în istoria sportului, care avea nevoie de un astfel de campion.

Zece date despre Col du Tourmalet

– Col du Tourmalet (2115 metri altitudine) a apărut pentru prima dată la ediţia din 1910 a Turului Franţei

– De atunci, a figurat pe traseu de 79 de ori, punând la socoteală şi prezenţa din acest an

– Versantul estic are 17,1 kilometri şi pantă medie 7,3%, în timp ce versantul vestic are 18,6 kilometri, cu pantă medie 7,4%

– Până acum, doar două etape s-au încheiat pe Tourmalet: în 1974 (Jean-Pierre Danguillaume) şi 2010 (Andy Schleck)

– Între 1935 şi 1978, Tourmalet a fost ascensiune de categoria întâi; din 1980, a devenit de categorie specială

– Primul ciclist care şi-a adjudecat Tourmalet a fost Octave Lapize, în urmă cu 104 ani

– Federico Bahamontes este rutierul care a trecut de cele mai multe ori primul peste căţărarea din Pirinei – 4

– Un singur ciclist din afara Europei a fost primul pe Col du Tourmalet, columbianul Patrocinio Jimenez, în 1983

– În vârful lui Tourmalet se găsesc un bust dedicat lui Jacques Goddet, fostul director al cursei, şi o statuie a lui Octave Lapize

– În afară de Turul Franţei, Col du Tourmalet a apărut şi pe harta Turului Spaniei

Turul Franţei 2014 – etapa a XVlll-a

Ultima zi din Pirinei îi va găsi pe mulţi rutieri foarte obosiţi, dar în continuare motivaţi să atace, numele importante din clasament fiind conştiente că trebuie să câştige timp pentru a-şi îndeplini obiectivele. Cum nu toţi îşi permit să aştepte lungul contratimp individual de sâmbătă, atacurile vor fi la ordinea zilei, însă rămâne de văzut dacă se şi vor face diferenţe însemnate sau acestea vor fi doar de ordinul zecilor de secunde.

Startul se va da din Pau, unul dintre oraşele de tradiţie ale Turului Franţei, iar caravana va trece de două ascensiuni neînsemnate, înainte de primul test important al zilei, Col du Tourmalet. Introdusă în 1910, ascensiune din Pirinei este cea mai utilizată din istoria Marii Bucle, aceasta fiind cea de-a 79-a prezenţă. Tourmalet are 17,1 kilometri lungime şi pantă medie 7,3%, pe rutieri urmând să îi aştepte în vârf nu doar 25 de puncte în ierarhia tricoului alb cu buline roşii, ci şi premiul “Jacques Goddet”. De acolo, se va coborî vreme de 36 de kilometri, iar la finalul acestei porţiuni va începe ultima ascensiune de categorie specială din 2014, Hautacam (13,6 kilometri, pantă medie 7,8%).

Căţărarea a debutat în Le Tour acum două decenii, a figurat de doar patru ori ca sosire de etapă, iar învingători la precedentele vizite au fost Luc Leblanc (1994), Bjarne Riis (1996), Javier Otxoa (2000) şi Juan Jose Cobo (2008). Riis deţine şi recordul de ascensiune, 34 de minute şi 38 de secunde, danezul câştigând în urmă cu 18 ani de o manieră categorică. Atunci, el a fost urmat pe podium de Richard Virenque şi Laurent Dufaux, în vreme ce Miguel Indurain, deţinătorul trofeului, a sosit cu o întârziere de aproape două minute şi jumătate.

Acum, lider este Vincenzo Nibali, care are un avans mai mult decât liniştitor în faţa celorlalţi oameni de pe podium, dar asta nu înseamnă că italianul nu va încerca să câştige, pentru a încununa un Tur al Franţei perfect. Nibali se află în continuare într-o formă excelentă, iar dacă va ataca pentru a câştiga, este greu de crezut că vreun alt rutier îl poate urma. În schimb, Alejandro Valverde e sub o presiune uriaşă, venită din partea cicliştilor francezi, care vor accelera şi vor încerca să îi creeze noi probleme. Altfel, Thibaut Pinot va trebui să le ia timp lui Romain Bardet şi Jean-Christophe Peraud, rutierul lui FDJ având două obiective: să îşi asigure tricoul alb şi să îşi consolideze locul pe podium. Prima misiune nu se anunţă foarte grea, deoarece Pinot îi este superior lui Bardet, însă a doua va fi extrem de dificilă, în condiţiile în care Peraud se află în forma vieţii sale.

Învingător la Saint-Lary Soulan, Rafal Majka se bucură de un avans important în ierarhia căţărătorilor, dar Joaquim Rodriguez nu va renunţa la luptă, mai ales că ultimele două căţărări pun la bătaie un total de 75 de puncte. Pe de altă parte, nu ar fi exclus ca tricoul alb cu buline roşii să ajungă pe umerii lui Vincenzo Nibali, dacă rutierul Astanei se va impune pe Hautacam, iar Majka şi Rodriguez nu vor puncta serios pe cele două ascensiuni de categorie specială. Ultimul învingător de Tur al Franţei care şi-a adjudecat şi acest clasament a fost Eddy Merckx, în 1970.

Săptămâna Tinkoff-Saxo

Atunci când Alberto Contador a abandonat pe 14 iulie, în etapa a X-a a Turului Franţei, moralul întregii echipe era la pământ. Gruparea condusă de Bjarne Riis venise pregătită să îl susţină pe spaniol în tentativa acestuia de a câştiga cursa, iar după retragerea sa a rămas descoperită, fără niciun alt rutier de general. Totuşi, staff-ul tehnic a fost capabil să îi motiveze pe restul cicliştilor şi a schimbat strategia din mers, asta şi datorită lui Bjarne Riis, unul dintre cei mai fini tacticieni din pluton. Astfel, imediat cum Alpii şi-au făcut apariţia, “atac” şi “evadare” au fost cuvintele de ordine în tabăra lui Tinkoff-Saxo, care a vrut neapărat să îşi lase amprenta asupra Marii Bucle.

Prima lovitură a venit la Risoul, acolo unde Rafal Majka “a spart gheaţa” la profesionişti. Doar câteva zile mai târziu, Michael Rogers, un om de curse pe etape, transformat într-un specialist al evadărilor, s-a impus la Bagnères-de-Luchon, în fieful lui Thomas Voeckler. La acel moment, Turul Franţei era deja excelent pentru echipa rusă, însă aceasta nu s-a oprit aici. A doua zi din Pirinei a venit cu o nouă acţiune bine pusă la punct de către Riis, Majka şi Nicholas Roche plecând în evadare, dar nu atât pentru tricoul alb cu buline roşii, cât pentru victoria de etapă. Calculele managerului danez au fost încă o dată perfecte, deoarece irlandezul l-a ajutat pe mai tânărul său coleg, acesta nu a forţat pe primele căţărări repertoriate şi a aşteptat liniştit finalul, mutând decisiv cu trei kilometri înainte de sosirea de la Saint-Lary Soulan şi obţinând nu doar succesul de etapă, ci şi tricoul alb cu buline roşii, în proporţie de 80%.

Cum a mai rămas o singură etapă montană de disputat, nu este exclus ca Tinkoff-Saxo să se implice din nou în lupta pentru victorie şi chiar să şi-o adjudece. De altfel, ce loc mai potrivit ar fi pentru a câştiga decât Hautacam, căţărare pe care chiar Bjarne Riis s-a impus în 1996, atunci când a devenit primul şi singurul danez triumfător în Turul Franţei.

Turul Franţei 2014 – etapa a XVll-a

Bagnères-de-Luchon a trecut, dar Pirineii continuă cu o nouă rundă, care va avea patru căţărări repertoriate, trei de categoria întâi şi una de categorie specială. Prima treime a etapei este în uşoară urcare şi îi va pregăti pe rutieri pentru Col du Portillon (8,3 kilometri, pantă medie 7,1%), până la startul căreia ar trebui să existe deja o evadare. Apoi, plutonul va aborda una dintre ascensiunile mitice ale Turului Franţei, Col de Peyresourde (13,2 kilometri, pantă medie 7%), care va fi imediat urmată de Col de Val Louron (7,4 kilometri, pantă medie 8,3%).

Din vârful lui Val Louron sunt puţin mai mult de zece kilometri până la startul ultimei ascensiuni a zilei, iar asta i-ar putea determina pe unii rutieri să atace pe coborâre, fie pentru a se desprinde, fie pentru a pune presiune pe adversarii lor. Imediat cum se va termina coborârea, cicliştii vor aborda una dintre cele mai dure căţărări de la această ediţie. Este vorba despre Saint-Lary Soulan, care are 10,2 kilometri şi pantă medie 8,3%. La Saint-Lary s-a ajuns pentru prima dată în 1974, atunci când Raymond Poulidor a obţinut ultima sa victorie în Turul Franţei. De atunci, o etapă din Le Tour s-a mai încheiat acolo de opt ori, iar printre învingători s-au numărat Lucien Van Impe sau Zenon Jaskula, primul polonez care a obţinut un succes în cursă.

Marţi, Joaquim Rodriguez şi Rafal Majka nu au plecat în evadare, dar polonezul s-a grăbit să ia un punct pe o căţărare de categoria a patra, astfel încât a devenit noul lider al clasamentului tricoului alb cu buline roşii. În etapa a XVll-a, ambii sunt aşteptaţi să se infiltreze în grupul care se va desprinde de pluton şi să lupte pentru cele 80 de puncte puse în joc, fiind toate şansele ca la finalul zilei să îl cunoaştem, în proporţie de 90%, pe câştigătorul acestei ierarhii. Autor al unei victorii în Criteriul Dauphiné, Yuri Trofimov este un alt nume interesant care ar putea merge în evadare, unde sunt şanse să fie însoţit de oameni ca Mikel Nieve, Christophe Riblon, Brice Feillu sau Alessandro De Marchi.

Saint-Lary Soulan promite o luptă spectaculoasă între cicliştii de clasament general, căţărătorii fiind conştienţi că se află înaintea penultimei ocazii de a face ceva. În mai, Thibaut Pinot a inspectat traseul acestei etape, iar francezul ar putea fi primul dintre favoriţi care să atace acolo. Pinot este într-o formă excelentă, ce îi permite să spere la locul secund, dar mai întâi trebuie să îşi asigure poziţia a treia, iar pentru asta trebuie să mai pună timp serios între el şi cei doi compatrioţi de la AG2R, Romain Bardet şi Jean-Christophe Peraud.

Tocmai pentru că Thibaut Pinot a arătat o formă foarte bună, Alejandro Valverde va sta cu ochii pe el şi va încerca să răspundă la fiecare mişcare a adversarului de la FDJ. La cum a mers marţi, nu este exclus ca spaniolul să coboare un loc după Saint-Lary Soulan, acolo unde Vincenzo Nibali, liderul clasamentului general, ştie că tot ce trebuie să facă este să îşi supravegheze oponenţii şi să nu piardă timp în raport cu aceştia, astfel încât să se mai apropie cu o zi de câştigarea cursei.

Francezii, protagonişti în Pirinei

Cu un Vincenzo Nibali aparent intangibil, atenţia tuturor în ultima săptămână a Marii Bucle s-a îndreptat spre cicliştii gazdelor, startul Pirineilor găsindu-i pe patru dintre aceştia în top zece. Evident, francezii s-au concentrat cel mai mult pe duelul dintre Romain Bardet, purtătorul tricoului alb, şi Thibaut Pinot, principalul său adversar la câştigarea tunicii, dar şi la locul al treilea. Dintre cei doi, rutierul lui FDJ a fost cel care a mutat primul, cu un atac feroce pe Port de Balès, datorită căruia l-a distanţat decisiv pe Bardet.

Prin acţiunea din etapa a XVl-a, ce l-a urcat pe podium, Pinot a arătat că se află într-o formă excelentă şi că este pregătit pentru noi atacuri în următoarele două zile, condiţia fiind să aibă aceleaşi picioare foarte bune de până acum, dublate şi de o tactică excelentă. În ceea ce îl priveşte pe Bardet, sunt două scenarii: fie acesta a prins tradiţionala zi slabă pe care un ciclist o are de-a lungul unui Mare Tur, fie se află pe o pantă descendentă, ce îl poate scoate din lupta pentru primele trei poziţii. Dacă a fost doar o “jour sans”, atunci rutierul lui AG2R şi-a ales perfect momentul, în cea mai uşoară etapă din Pirinei, iar următoarele runde îl vor găsi din nou la nivelul arătat în Alpi.

Totuşi, atunci când vorbim despre cicliştii francezi de clasament general, trebuie amintit proverbul “când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Şi aceasta, deoarece Jean-Christophe Peraud s-a ţinut excelent atât la Risoul, cât şi pe Port de Balès, urcând pe locul patru, la doar 62 de secunde de locul al treilea. Dacă va continua astfel, sunt şanse ca veteranul lui AG2R să producă marea surpriză la contratimpul individual de la Perigueux şi să le “fure” compatrioţilor săi ultima treaptă de pe podium.

Turul Franţei 2014 – etapa a XVl-a

Următoarele trei zile îi vor purta pe ciclişti prin Pirinei, munţi care nu au căţărări atât de lungi ca Alpii, dar se remarcă prin pantele mult mai dure. Marţi, cei 171 rutieri rămaşi în cursă vor pleca din Carcassonne şi se vor opri la Bagnères-de-Luchon, însă numai după ce vor trece peste cinci căţărări repertoriate. Dintre acestea, cea mai grea e Port de Balès, care nu a mai figurat în Turul Franţei din 2012, atunci când Alejandro Valverde, aflat în evadare, a fost primul în vârf. Printre ascensiunile parcurse înainte de Port de Balès, se numără şi Col de Portet-d’Aspet, rămasă în memoria tuturor după ce Fabio Casartelli şi-a pierdut viaţa pe coborârea de acolo, în 1995.

Căţărarea finală – devenită celebră după atacul dat de Alberto Contador, în 2010, când lui Andy Schleck i-a sărit lanţul – este foarte grea, panta medie pe cei 11,7 kilometri fiind de 7,7%. Cum vârful e plasat cu mai puţin de 22 de kilometri înainte de sosire, un rutier care va ataca în kilometrul de final poate forţa apoi desprinderea decisivă pe coborâre, foarte rapidă şi tehnică. Traseul etapei este prielnic pentru o evadare în care s-ar putea afla Joaquim Rodriguez, Rafal Majka şi Alessandro De Marchi. Cei trei vor fi acolo nu atât pentru victorie, cât pentru tricoul alb cu buline roşii, purtat în acest moment de spaniolul de la Katusha. Evident, nu vor fi singurii interesaţi să meargă în evadare, care le-ar mai putea face cu ochiul lui Michael Rogers, Jeremy Roy, Jan Bakelants sau Thomas Voeckler, învingător la Bagnères-de-Luchon, în 2010.

Totodată, e posibil ca etapa să le dea idei unor ciclişti de general, chiar dacă nu se termină în urcare. Aflat pe locul al treilea, Romain Bardet poate încerca – fie de unul singur, fie cu ajutorul echipei – să pună presiune pe Thibaut Pinot după Balès, pe coborâre, astfel încât să îl forţeze pe conaţionalul său să greşească. În afară de acesta, şi Vincenzo Nibali ar putea ataca, în ciuda avansului mare pe care îl are, nefiind exclus ca purtătorul tricoului galben şi Bardet să devină aliaţi de conjunctură. Dacă asta se va întâmpla, nu doar Pinot ar putea pierde timp, ci şi Alejandro Valverde, ocupantul locului secund.