Francezii, protagonişti în Pirinei
Cu un Vincenzo Nibali aparent intangibil, atenţia tuturor în ultima săptămână a Marii Bucle s-a îndreptat spre cicliştii gazdelor, startul Pirineilor găsindu-i pe patru dintre aceştia în top zece. Evident, francezii s-au concentrat cel mai mult pe duelul dintre Romain Bardet, purtătorul tricoului alb, şi Thibaut Pinot, principalul său adversar la câştigarea tunicii, dar şi la locul al treilea. Dintre cei doi, rutierul lui FDJ a fost cel care a mutat primul, cu un atac feroce pe Port de Balès, datorită căruia l-a distanţat decisiv pe Bardet.
Prin acţiunea din etapa a XVl-a, ce l-a urcat pe podium, Pinot a arătat că se află într-o formă excelentă şi că este pregătit pentru noi atacuri în următoarele două zile, condiţia fiind să aibă aceleaşi picioare foarte bune de până acum, dublate şi de o tactică excelentă. În ceea ce îl priveşte pe Bardet, sunt două scenarii: fie acesta a prins tradiţionala zi slabă pe care un ciclist o are de-a lungul unui Mare Tur, fie se află pe o pantă descendentă, ce îl poate scoate din lupta pentru primele trei poziţii. Dacă a fost doar o “jour sans”, atunci rutierul lui AG2R şi-a ales perfect momentul, în cea mai uşoară etapă din Pirinei, iar următoarele runde îl vor găsi din nou la nivelul arătat în Alpi.
Totuşi, atunci când vorbim despre cicliştii francezi de clasament general, trebuie amintit proverbul “când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Şi aceasta, deoarece Jean-Christophe Peraud s-a ţinut excelent atât la Risoul, cât şi pe Port de Balès, urcând pe locul patru, la doar 62 de secunde de locul al treilea. Dacă va continua astfel, sunt şanse ca veteranul lui AG2R să producă marea surpriză la contratimpul individual de la Perigueux şi să le “fure” compatrioţilor săi ultima treaptă de pe podium.