Cafe Roubaix

Turul Franţei – etapa a XlV-a

Pirineii îşi vor face duminică apariţia la actuala ediţie, şi chiar dacă finalul nu este unul în căţărare, sunt toate şansele ca etapa să aibă o doză ridicată de spectacol. În principiu, ar trebui să fie o nouă zi pentru o evadare, aşa cum s-a întâmplat şi în Alpi, însă nu vor trebui neglijate nici mişcările din pluton, unde pot apărea câteva atacuri din partea adversarilor lui Bradley Wiggins, în ciuda faptului că finalul e departe de ultima ascensiune.

Etapa începe cu o căţărare de categoria a doua şi continuă cu alte două ascensiuni de categoria întâi, Port de Lers şi Mur de Péguère. Aceasta din urmă oferă decorul ideal pentru câteva încercări venite din partea unor rutieri ca Vincenzo Nibali, Cadel Evans sau Jurgen Van Den Broeck, cu toţii dornici să îl testeze pe purtătorul tricoului galben. Aflată la debut în Marea Buclă, Mur de Péguère are 9,3 kilometri lungime şi pantă medie 7,9%, dar unele porţiuni ating chiar şi 18%, iar acolo sunt şanse mari să se dea drumul la atacuri.

Personal, cred că oponenţii lui Wiggins sunt conştienţi că britanicul va fi greu de distanţat, însă este datoria lor să încerce asta, fie pentru a vedea cum reacţionează acesta, fie pentru a-i obosi echipa, care a a avut mult de muncă în ultimele opt zile. În plus, mulţi îşi amintesc că rutierul englez a întâmpinat probleme în Vuelta de anul trecut pe pantele dificile şi speră ca situaţia să se repete, chiar dacă acum sunt alte circumstanţe.

După ultima ascensiune, vor urma aproximativ 39 de kilometri până la final, ceea ce înseamnă că rutierii lăsaţi în urmă pe Péguère vor putea reveni. Cum implicaţiile pentru general nu sunt foarte importante, o evadare are şanse mari de reuşită, iar de acolo nu ar trebui să lipsească Thomas Voeckler sau Luis-Leon Sanchez, care s-au odihnit în celelalte etape, dar nici oamenii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii.

Statistici după Cap d’Agde

Prea multe lucruri nu sunt de povestit despre etapa a 13-a a Turului Franţei, singurele momente demne de menţionat, cu excepţia succesului înregistrat de André Greipel, fiind atacul dat de Cadel Evans pe Mont Saint-Clair şi trena de-a dreptul nebună dusă de Bradley Wiggins pe final, pentru Edvald Boasson Hagen. Drept urmare, m-am gândit să dau câteva informaţii statistice:

– Tony Gallopin, purtătorul numărului 13, a abandonat în etapa a 13-a, la o zi după vineri 13.

– André Greipel a devenit primul ciclist german de la Erik Zabel, în 2001, care a câştigat trei etape la o ediţie a Marii Bucle.

– De asemenea, Greipel este primul german de la Linus Gerdemann, în 2007, care s-a impus pe 14 iulie.

– Au trecut şapte ani de la ultimul succes al unui francez de Ziua Bastiliei. Totuşi, nu este cea mai lungă perioadă fără o victorie de Ziua Naţională; aceasta a fost consemnată între 1980 şi 1989.

– Bradley Wiggins a stabilit un record pentru un rutier britanic: cele mai multe zile petrecute în tricoul galben. Liderul lui Sky a ajuns la şapte etape, depăşindu-l pe Chris Boardman (şase zile).

Turul Franţei – etapa a Xlll-a

Francezii vor sărbători sâmbătă Ziua Bastiliei, însă au şanse infime să se bucure de un succes al unui rutier propriu în Marea Buclă. Motivul? Etapa care va purta plutonul între Saint-Paul-Trois-Châteaux şi Le Cap d’Agde e una de plat, singurul punct care ar putea da peste cap calculele fiind Mont Saint-Clair, o căţărare de categoria a treia, plasată cu 23 de kilometri înainte de sosire, despre care Laurent Jalabert a spus că este mai grea decât Mur de Huy. Totuşi, deşi panta medie e de 10,2% pe cei 1600 de metri ai dealului, sprinterii nu ar trebui să rămână în urmă, dar întrebarea este câtă energie vor mai avea pentru sosirea din Cap d’Agde?

Cu siguranţă, Liquigas va veni în fruntea plutonului înainte de startul căţărării şi va impune un ritm foarte ridicat, pentru a se asigura că le va crea probleme sprinterilor. Obiectivul echipei italiene este clar: să îl lase pe Peter Sagan cu cât mai puţin adversari, astfel încât slovacul în vârstă de 22 de ani să aibă şanse la o nouă victorie sau măcar să mai adune puncte pentru a-şi consolida tricoul verde, pe care e foarte aproape să îl ducă până la Paris.

Lupta principală pentru locul întâi se va da între doi foşti colegi, Mark Cavendish şi André Greipel. Germanul a câştigat două etape la actuala ediţie, în timp ce campionul mondial are doar una, însă va încerca să egaleze situaţia, deşi misiunea lui se anunţă dificilă. Nu doar că rutierul britanic nu va putea fi ajutat de un “trenuleţ”, dar s-ar putea să plătească pentru efortul depus în zilele precedente, când s-a pus în slujba echipei sale, Sky.

Ultima victorie franceză pe 14 iulie datează din 2005 şi a fost obţinută de David Moncoutié, la Digne-les-Bains. Acum, gazdele pot spera la cel mult o clasare între primii zece, dacă se ajunge la sprint, sau la un atac dat pe Mont Saint-Clair, care să meargă până la capăt.

Turul britanicilor

S-au scurs aproape două săptămâni din Marea Buclă şi rutierii din Regatul Unit au obţinut patru victorii de etapă. După Mark Cavendish, Chris Froome şi Bradley Wiggins, vineri a venit rândul lui David Millar, care a plecat în evadare cu un gând: să câştige în ziua în care se împlineau 45 de ani de la moartea lui Tom Simpson pe Mont Ventoux, în ceea ce a fost şi a rămas unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria ciclismului.

Avantajat de calităţile sale la contratimp, scoţianul în vârstă de 35 de ani a răspuns excelent pe final atacului lansat de Jean-Christophe Peraud şi l-a învins cu lejeritate pe acesta la sprint, salvându-i lui Garmin-Sharp Turul Franţei, o cursă în care formaţia americană a suferit din plin în aceste două săptămâni. A fost un succes pe care Millar l-a comparat cu cel din urmă cu un deceniu, când, tot după o evadare, a câştigat la Béziers, învingându-i pe Michael Boogerd, Laurent Brochard şi David Extebarria, de asemenea, la sprint.

Într-un an olimpic, rezultatele pe care le-au înregistrat cicliştii britanici până acum sunt cu adevărat impresionante; zecile de victorii obţinute atât în World Tour, cât şi în Europe Tour, au avut darul de a confirma că raportul de forţe s-a schimbat încetul cu încetul în ciclism, exact ceea ce Pat McQuaid a preconizat că o să se întâmple în urmă cu cinci ani, când a spus că lumea anglo-saxonă va domina acest sport. Un motiv în plus pentru care noua ordine nu trebuie să mire pe nimeni, deoarece nu a apărut dintr-o dată, ci a fost rezultatul unui plan extrem de bine pus la punct.

Turul Franţei – etapa a Xll-a

Alpii îşi vor lua la revedere de la Marea Buclă în acest an cu o etapă care este pe placul puncheurilor, deşi pe traseu se află două căţărări de categoria întâi. Col du Grand Cucheron şi Col du Granier ar fi putut avea un impact semnificativ asupra clasamentului general dacă nu ar fi fost plasate de organizatori în prima treime a etapei a Xll-a. În aceste condiţii, ele vor servi drept pretext pentru formarea unei evadări şi vor oferi decorul unei noi lupte între cicliştii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii.

La cum arată clasamentul căţărătorilor acum, nu ar fi exclus ca Pierre Rolland, Fredrik Kessiakoff sau Michele Scarponi să plece din pluton. Miza acestora vor fi doar punctele puse în joc, deoarece îmi vine greu să cred că ar putea fi interesaţi de victoria de etapă, cu atât mai mult cu cât s-au aflat în evadarea de joi. În plus, după Col du Granier va urma o lungă porţiune de plat, care va fi perfectă pentru ca plutonul să îşi refacă forţele şi să pornească în urmărirea evadaţilor.

Cu mai puţin de 20 de kilometri rămaşi până la sosire, pe traseu îşi va face apariţia Côte d’Ardoix, o ascensiune de categoria a treia care ar putea realiza o selecţie, chiar dacă panta medie este de numai 3,4%. Finalul constă într-o porţiune în urcare în lungime de patru kilometri, iar aceasta îi vine “mănuşă” lui Peter Sagan. Slovacul, câştigător la Seraing, Boulogne-sur-Mer şi Metz, va căuta al patrulea succes de etapă, unul ce i-ar asigura în proporţie de 90% tricoul verde. La cum au arătat lucrurile până acum, mi-e greu să cred că se va găsi cineva să îl împiedice, evident, asta dacă nu cumva o evadare va reuşi.

Ce s-a întâmplat pe La Toussuire

Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi oameni sunt de părere că nu Bradley Wiggins, ci Christopher Froome ar trebui să fie liderul lui Sky. Pentru unii, senzaţia este că britanicul originar din Kenya e mult mai puternic pe munte, singurul lucru care îl opreşte să arate acest lucru fiind faptul că este unul dintre “locotenenţii” lui Wiggins. Ultimul exemplu în acest sens a venit pe La Toussuire, în etapa a Xl-a a Turului Franţei, când Froome a accelerat, dar a primit ordin să se opreacă, deoarece colegul său rămăsese în urmă. Acea întâmplare a devenit mai comentată şi decât victoria superbă a lui Pierre Rolland, un om care a arătat încă o dată cât de mult iubeşte căţărările alpine.

Nu cred că a fost cazul unei revolte din partea lui Chris Froome, cum nici nu cred că mişcarea respectivă a reprezentat un gest care să denote lipsă de loialitate, aşa cum a spus danezul André Steensen. Rutierul născut în Africa a arătat până acum un bun simţ exemplar, susţinându-şi colegul atât pe munte, cât şi prin declaraţii. Din punctul meu de vedere, acţiunea lui Froome a fost discutată atât la obişnuita întâlnire de dimineaţă a lui Sky, cât şi în timpul etapei, pe acei ultimi kilometri, când cei doi britanici au schimbat câteva cuvinte.

În mod normal, ciclistul în vârstă de 27 de ani trebuia să atace pentru a-şi mări avansul faţă de Cadel Evans şi Vincenzo Nibali, în timp ce Wiggins ar fi trebuit să rămână în roata adversarilor şi să îi supravegheze pe aceştia, la fel ca pe La Planche des Belles Filles. Din nefericire pentru Froome, colegul lui a avut un moment de slăbiciune chiar în clipa atacului, iar el a primit ordin să îl aştepte şi să îl ducă cu bine până la final, deoarece Sky nu îşi putea permite nici cea mai mică abatere de la un plan pe care l-a pus la punct încă din toamna lui 2011.

Cu siguranţă, răsplata pentru Chris Froome ar putea veni undeva în ultima săptămână, când nu ar fi deloc exclus ca el să primească liber pe finalul etapei de la Peyragudes şi să meargă pentru victorie. Pe de altă parte, după ce s-a întâmplat pe La Toussuire, a devenit şi mai clar că Froome, unul dintre cei mai valoroşi “locotenenţi” ai ultimului deceniu, trebuie să fie liderul lui Sky în 2013, deoarece are tot ce îi trebuie pentru a câştiga un Mare Tur. Şansa lui de a demonstra de ce este capabil ar putea veni chiar mai devreme, peste o lună, în Turul Spaniei, unde Froome se anunţă a fi principalul adversar al lui Alberto Contador.

Turul Franţei – etapa a Xl-a

Este cu adevărat singura rundă din a doua săptămână în care se mai pot da atacuri sau măcar pune în practică unele scenarii sau strategii pentru a da peste cap “maşinăria” numită Sky. În lungime de doar 148 de kilometri, etapa dintre Albertville şi La Toussuire e una dintre cele mai scurte de la actuala ediţie, dar şi una dintre cele mai dificile, deoarece pe rutieri îi aşteaptă patru ascensiuni care însumează nu mai puţin de 71 de kilometri.

Col de la Madeleine, Col de la Croix de Fer, Col du Mollard şi La Toussuire sunt căţărările de la care fanii doresc o scânteie care să scoată Turul Franţei din letargia în care pare că a intrat de aproximativ o săptămână. Singura problemă este că niciuna dintre aceste ascensiuni nu are o pantă medie mai mare de 6,9%, iar asta înseamnă că BMC, Liquigas sau Lotto-Belisol sunt obligate să caute alte soluţii în afara unui atac clasic pentru a-i pune probleme lui Wiggins.

Om cu zece participări în Le Tour, Stephane Goubert a spus într-un interviu pentru Eurosport că adversarii britanicului trebuie neapărat să îl atace pe acesta încă de pe Madeleine, dar această tactică mi se pare falimentară din start. O acţiune iniţiată de Cadel Evans, Vincenzo Nibali şi Jurgen Van Den Broeck atât de devreme ar declanşa reacţii din partea unor echipe ca RadioShack-Nissan sau Europcar, care au la rândul lor pretenţii pentru ierarhia generală. Apoi, chiar dacă scopul principal ar fi obosirea colegilor lui Bradley Wiggins, asta ar însemna că şi ei vor obosi, în timp ce Wiggins va rămâne în permanenţă protejat şi odihnit.

În al treilea rând, purtătorul tricoului galben va avea patru colegi alături – Edvald Boasson Hagen, Michael Rogers, Richie Porte şi Chris Froome – iar şansele ca el să ajungă fără niciunul dintre ei pe ultima căţărare mi se par foarte mici, luând în considerare ce a arătat Sky până acum. În al patrulea rând, Evans sau Nibali au două griji pe cap, deoarece şi Froome se află acolo şi poate intra perfect în rolul de lider al grupării britanice, dacă situaţia îi va cere acest lucru. Scapi de Wiggins, dar ce faci cu Froome?  Sky vrea tricoul galben şi sunt convins că este gata să pună imediat în aplicare planul B. În aceste condiţii, câtă energie să mai ai pentru a-l lăsa în urmă şi pe rutierul originar din Kenya, unul dintre cei mai valoroşi căţărători prezenţi în cursă?

În fine, ar mai fi ceva: Wiggins nu a avut ocazia să arate ce poate pe munte. Intuiţia îmi spune că în clipa în care va fi obligat să le răspundă rivalilor, va face asta fără nici cea mai mică emoţie şi le va da o lovitură psihologică atât de puternică, încât lupta pentru tricoul galben va fi închisă definitiv din acel moment.

Veteranii, la putere

35 de ani a fost media de vârstă a celor trei rutieri clasaţi pe podium în etapa a zecea din Turul Franţei, cea mai frumoasă de până acum. Jos pălăria pentru Thomas Voeckler, Michele Scarponi şi Jens Voigt, care au animat din plin ziua de miercuri, oferind o superbă luptă pentru victoria de etapă! Îmi place când cicliştii cu un palmares sărac dau lovitura, însă trebuie să recunosc că un eventual succes al lui Dries Devenyns mi-ar fi lăsat un gust puţin amar, deoarece belgianul nu a dorit să contribuie la reuşita evadării, deşi a fost invitat să facă asta.

În schimb, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a preferat să îşi păstreze forţele pentru un atac dat în ultimii trei kilometri, un atac pe care l-ar fi dus probabil până la capăt, dacă Thomas Voeckler nu arăta aceeaşi determinare incredibilă ce l-a ajutat să îmbrace tricoul galben timp de 20 de zile în carieră. Aflat aproape de abandon în prima săptămână a cursei, urmare a unei afecţiuni la genunchi, ciclistul lui Europcar a revenit fantastic şi a mai bifat un succes memorabil în Le Tour, la fel precum cele înregistrate în 2009 şi 2010.

Venit pe doi, Michele Scarponi şi-a depus odată cu această clasare candidatura pentru tricoul alb cu buline roşii, aflat acum pe umerii lui Voeckler. Cu încă două astfel de evadări, ciclistul echipei Lampre poate deveni al optulea italian din istorie care câştigă această ierarhie, salvându-şi astfel sezonul, unul destul de modest, fără nicio victorie sau clasare pe podium într-o cursă pe etape.

Ce ar mai fi de spus despre Jens Voigt? Aflat la a doua evadare din ultimele cinci zile, germanul în vârstă de 40 de ani a demonstrat că nu are motive de retragere, deoarece poate să mai ducă un sezon la cel mai înalt nivel. Nu mult i-a lipsit veteranului de la RadioShack-Nissan să obţină ceea ce ar fi fost primul succes din 2010 încoace, însă chiar dacă nu a terminat primul, Voigt tocmai cred că a găsit motivaţia necesară să meargă mai departe. De fapt, dacă Alpecin îşi va face debutul în 2013 (cu un buget de 13 milioane de euro, conform ultimelor ştiri), germanul cred că îşi va asigura nu doar un loc în lot, dar şi un contract pentru după ce se va retrage.

Dacă tot am vorbit despre veterani, un gând nu îmi dă pace acum: oare a revenit Cadel Evans la perioada pre-Mendrisio, când îi era frică să facă o mişcare în pluton, preferând să stea prudent, în speranţa că această tactică pasivă va avea rezultate? Altfel nu îmi explic de ce nu a plecat pe coborâre, împreună cu Vincenzo Nibali, în ceea ce avea şanse să fie o acţiune la finalul căreia cei doi i-ar fi putut lua 30-45 de secunde lui Bradley Wiggins. Australianul a spus că a fost indecis în momentul în care italianul a plecat, iar acesta din urmă nu a uitat să îl penalizeze, printr-o aluzie evidentă: “Multă lume vorbeşte despre atacuri, însă la momentul adevărului am fost singurul care a făcut asta. Este păcat, deoarece i-am fi luat timp lui Wiggins dacă am fi fost mai mulţi”.

Turul Franţei – etapa a X-a

Miercuri, în Marea Buclă îşi va face debutul Col du Grand Colombier, o căţărare despre care Jean-François Pescheux, directorul tehnic al cursei, a spus că este cea mai dificilă din Hexagon. În lungime de 17,4 kilometri şi cu pantă medie 7,1%, aceasta e cunoscută de puţin rutieri, chiar dacă a apărut şi în cea mai recentă ediţie a Criteriului Dauphiné. Mai familiară le este unor oameni ca Thibaut Pinot, Rein Taaramäe, David Moncoutié sau Pierre Rolland, care o ştiu bine din Tour de l’Ain, acolo unde a figurat de mai multe ori ca finiş de etapă.

Singura problemă ar fi că organizatorii au plasat-o cu exact 43 de kilometri înainte de sosire, un motiv suficient pentru ca unii dintre cicliştii de clasament general să nu fie interesaţi de un atac, mai dacă Sky va controla plutonul cu aceeaşi mână de fier din zilele precedente. În plus, conform lui Laurent Jalabert, adversarii lui Wiggins stau prost cu moralul după ce s-a întâmplat în etapele din prima parte a cursei şi niciunul nu este dispus să îşi asume riscuri pe o ascensiune care se termină destul de departe de final.

Totuşi, un scenariu ar fi plauzibil, dar acesta depinde de cum va arăta Sky pe Grand Colombier: dacă Bradley Wiggins va avea acolo nu mai mult de doi colegi, Cadel Evans sau Vincenzo Nibali ar putea ataca pe ultimele sute de metri, unde panta atinge 12%, în ideea de a-i lua 10-15 secunde britanicului şi de a forţa pe coborâre. Cum cei doi sunt cei mai buni coborâtori dintre favoriţi, ar putea forma o alianţă al cărei scop să fie distanţarea purtătorului tricoului galben.

După Col du Grand Colombier, pe ciclişti îi vor aştepta Col de Richemond (categoria a treia) şi o nouă coborâre destul de lungă, etapa urmând să se încheie cu o scurtă porţiune în urcare, perfectă pentru a condimenta sosirea şi a oferi o frumoasă luptă pentru victorie, în cazul în care acolo va ajunge un mic grup. Nu ştiu de ce, dar ceva îmi spune că va fi etapa cu cele mai multe artificii de până acum. Ce formă şi ce culoare vor avea acestea, rămâne de văzut.

PS: pe tot parcursul actualului sezon, Tim Kerrison, omul care s-a ocupat de pregătirea fizică a rutierilor lui Sky, le-a cerut acestora un lucru: să preia cât mai repede poziţia de lider al unei curse pe etape, pentru a-i urmări cum apără tricoul galben, cât de mult efort depun, dar şi pentru a-i ajuta pe  ciclişti să se adapteze fără probleme la o astfel de situaţie. Richie Porte (Turul Algarve), Michael Rogers (Turul Bavariei) şi Bradley Wiggins (Paris-Nisa, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné) au făcut exact ce li s-a cerut. În următoarele două săptămâni vom afla cât de mult i-au ajutat toate aceste “antrenamente”.