Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

23 sept. 2013
2 Comments

Cea mai dulce revanşă

Florenţei îi plac dramele, iar oraşul care a fost “motorul” Renaşterii în urmă cu câteva secole a avut parte de o cursă dramatică în prima zi a Campionatelor Mondiale, rolurile principale fiind deţinute de Omega Pharma-Quick Step şi Orica-GreenEdge. Venită la start cu obiectivul de a-şi apăra titlul cucerit în 2012, echipa belgiană a început excelent şi a controlat cursa în prima jumătate, în ciuda faptului că rivala de la Antipozi nu a fost în niciun moment la mai mult de 15 secunde în urma sa, punând presiune pe campioană.

În plus, speranţele grupării australiene au crescut cu zece kilometri înainte de final, după “scurtcircuitul” produs în angrenajul adversarei, care a pierdut 15 secunde între al doilea şi al treilea punct de control intermediar. Din acel moment, a devenit clar că se poate repeta cu uşurinţă scenariul de anul trecut, când titlul a fost decis pentru doar un pumn de secunde. La final, exact asta s-a întâmplat: în ceea ce a fost unul dintre cele mai strânse şi tensionate finaluri din 2013, Omega Pharma-Quick Step a terminat prima la Florenţa, cu un avantaj de numai 81 de sutimi de secundă.

A fost un rezultat care a declanşat o explozie de bucurie în tabăra dublei câştigătoare a titlului, în timp ce adversarii lor se uitau la monitorul cu rezultate împietriţi şi cu lacrimi în ochi, fără a le vine să creadă ce văd. Pentru Omega Pharma-Quick Step, acest succes a reprezentat şi o revanşă după înfrângerea administrată de Orica-GreenEdge în etapa a patra din Turul Franţei, atunci când diferenţa din contratimpul de la Nisa a fost de 75 de sutimi de secundă (ciclismul e sportul care ilustrează cel mai bine întorsăturile pe care le poate lua viaţa).

Startul Campionatelor Mondiale a fost extrem de reuşit, cu o doză mare de spectacol şi tensiune, iar dacă lucrurile vor continua astfel şi în următoarea săptămână, sunt şanse mari să li se confirme pronosticul celor care au spus că ediţia de la Florenţa va fi una dintre cele mai bune din istorie.

Publicat în Campionatele Mondiale 2013
22 sept. 2013

Campionatele Mondiale – contratimpul pe echipe

Image

O cursă nouă, inspirată din contratimpurile în lungime de 100 de kilometri desfăşurate în trecut la Jocurile Olimpice, contratimpul pe echipe de la Campionatele Mondiale a avut succes la ediţia din 2012, poate şi pentru că lupta pentru medaliile de aur a fost dramatică, doar trei secunde separându-le pe Omega Pharma-Quick Step şi BMC, primele două clasate. La fel ca anul trecut, fiecare formaţie prezentă la start va avea câte şase rutieri, toţi cicliştii grupării învingătoare urmând să poarte pe echipament un logo distinctiv timp de un sezon, până la ediţia viitoare.

Spre deosebire de traseul din 2012, cel de acum (Montecatini Terme – Florenţa) are cu patru kilometri în plus şi este aproape plat, cu excepţia unui mic deal, în vârful căruia e plasat primul dintre cele trei puncte de cronometraj intermediar. De acolo, pentru rutieri va urma o lungă linie dreaptă, pentru ca în ultimii kilometri să îşi facă apariţia şi câteva viraje. Finalul va fi în apropiere de Forumul Nelson Mandela, acolo unde se vor termina toate cursele de la Mondialele din Toscana.

Omega Pharma-Quick Step va fi principala favorită la victorie, echipa belgiană urmând să se prezinte la start cu cinci dintre cicliştii pe care s-a bazat la Valkenburg, anul trecut: Tony Martin, Sylvain Chavanel, Kristof Vandewalle, Peter Velits şi Niki Terpstra. Acestora li se va adăuga campionul Poloniei, Michal Kwiatkowski, care îl va înlocui pe Tom Boonen. Cu o asemenea distribuţie, Omega Pharma-Quick Step este capabilă să repete rezultatul din 2012, însă va trebui să fie foarte atentă la Sky şi la Orica-GreenEdge.

Formaţia australiană, medaliată cu bronz la ediţia inaugurală, este o specialistă la această disciplină, lucru pe care l-a arătat şi în Turul Franţei, acolo unde a învins-o pe Omega Pharma-Quick Step pentru mai puţin de o secundă. Orica va avea o echipă mai puternică decât cea din urmă cu un an şi va miza pe o combinaţie de tinereţe (Luke Durbridge, Michael Hepburn) cu experienţă (Brett Lancaster, Svein Tuft), cu ajutorul căreia speră să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

În ceea ce o priveşte pe Sky, aceasta ar fi fost marea favorită la primul loc, dacă l-ar fi avut pe Bradley Wiggins. Fără campionul olimpic, gruparea britanică are un dezavantaj clar în lupta cu Omega, însă o victorie a sa nu este exclusă, mai ales că din echipă nu vor lipsi Chris Froome, Richie Porte sau Geraint Thomas. Ultima pretendentă la titlu e BMC, condusă de Taylor Phinney, dar o victorie a formaţiei americane ar reprezenta o surpriză, deoarece aceasta nu îi mai are pe Marco Pinotti şi Philippe Gilbert, aşa cum a fost cazul în 2012. În afară de echipele de mai sus, cursa va mai fi animată de Garmin-Sharp (David Millar, David Zabriskie) şi RadioShack-Leopard (Fabian Cancellara, Jesse Sergent), care vor încerca să le strice socotelile principalelor favorite şi să obţină un loc pe podium.

Publicat în Campionatele Mondiale 2013 | Lasă un comentariu
20 sept. 2013

Loturile echipelor naţionale prezente la Campionatele Mondiale

Cursa de contratimp

Africa de Sud: Jay Thompson, Reinardt Janse Van Rensburg.

Albania: Zhuba Eugert.

Andorra: David Albos Cavaliere.

Argentina: Leandro Carlos Messineo.

Azerbaidjan: Elchin Asadov.

Australia: Rohan Dennis, Richie Porte.

Austria: Matthias Brandle, Riccardo Zoidl.

Belarus: Vasil Kiryienka.

Belgia: Thomas De Gendt, Kristof Vandewalle.

Bulgaria: Spas Gyurov, Nikolay Mihaylov.

Cehia: Jan Barta.

Chile: Carlos Oyarzun.

Columbia: Rafael Infantino.

Coreea de Sud: Hyeongmin Choe, Jiyong Kang.

Danemarca: Alex Rasmussen, Rasmus Quaade.

Ecuador: Segundo Navarrete, Jose Ragonessi.

Elveţia: Fabian Cancellara, Reto Hollenstein.

Eritreea: Meron Russom, Daniel Teklehaymanot.

Estonia: Gert Jõeäär.

Finlanda: Samuel Pökälä.

Franţa: Sylvain Chavanel, Jeremy Roy.

Germania: Bert Grabsch, Patrick Gretsch, Tony Martin.

Grecia: Ioannis Tamouridis.

Hong Kong: King Lok Cheung.

Irlanda: Nicholas Roche.

Italia: Marco Pinotti, Adriano Malori.

Kazahstan: Dmitriy Gruzdev, Alexey Lutsenko.

Letonia: Aleksejs Saramotins.

Lituania: Gediminas Bagdonas, Ignatas Konovalovas.

Luxemburg: Bob Jungels.

Marea Britanie: Alex Dowsett, Bradley Wiggins.

Mexic: Uri Martins.

Moldova: Serghei Tvetcov.

Norvegia: Reidar Bohlin Borgensen.

Noua Zeelandă: Sam Bewley, Jesse Sergent.

Olanda: Niki Terpstra, Lieuwe Westra.

Paraguay: Gustavo Miño.

Polonia: Maciej Bodnar, Michal Kwiatkowski.

Portugalia: Tiago Machado, Nelson Oliveira.

Qatar: Ahmed Elbourdainy.

România: Andrei Nechita.

Rusia: Vladimir Gusev, Ilnur Zakarin.

Siria: Nazir Jaser.

Slovacia: Matej Jurco.

Slovenia: Kristijan Koren.

Spania: Jonathan Castroviejo, Luis Leon Sanchez.

S.U.A.: Taylor Phinney, Andrew Talansky.

Suedia: Gustav Larsson, Tobias Ludvigsson.

Tunisia: Rafaâ Chtioui.

Ucraina: Mykhaylo Koronenko, Andriy Vasylyuk.

Uganda: Rogers Balikudembe, Herbert Mugwanya.

Uzbekistan: Muradjan Halmuratov.

Cursa de şosea

Africa de Sud: Daryl Impey, Reinardt Janse Van Rensburg.

Algeria: Youcef Reguigui.

Argentina: Enzo Josue Moyano.

Australia: Simon Clarke, Rohan Dennis, Cadel Evans, Mathew Hayman, Michael Matthews, Cameron Meyer, Richie Porte, Rory Sutherland, David Tanner.

Austria: Matthias Brändle, Stefan Denifl, Markus Eibegger, Bernhard Eisel, Georg Preidler, Riccardo Zoidl.

Belarus: Kanstantsin Siutsou.

Belgia: Jan Bakelants, Philippe Gilbert, Bjorn Leukemans, Maxime Monfort, Serge Pauwels, Greg Van Avermaet, Johan Vansummeren.

Brazilia: Rafael Andriato, Murilo Fischer.

Bulgaria: Spas Gyurov.

Canada: Christian Meier, François Parisien.

Cehia: Jan Barta, Martin Hunal, Stanislav Kozubek, Jakub Novak, Frantisek Rabon, Zdenek Stybar.

Columbia: Janier Acevedo, Winner Anacona, Darwin Atapuma, Carlos Betancur, Sergio Henao, Nairo Quintana, Miguel Angel Rubiano Chavez, Cayetano Sarmiento, Rigoberto Uran.

Costa Rica: Andrey Amador, Gregory Brenes Obando.

Croaţia: Kristijan Durasek, Matija Kvasina, Radoslav Rogina.

Danemarca: Matti Breschel, Jakob Fuglsang, Chris Anker Sørensen.

Ecuador: Jose Ragonessi.

Elveţia: Michael Albasini, Fabian Cancellara, Martin Elmiger, Mathias Frank, Gregory Rast, Sebastien Reichenbach, Michael Schär, Danilo Wyss, Oliver Zaugg.

Eritreea: Meron Russom, Daniel Teklehaymanot, Jani Tewelde Weldegaber.

Estonia: Alo Jakin, Gert Jõeäär, Tanel Kangert.

Finlanda: Jussi Veikkanen.

Franţa: Romain Bardet, Warren Barguil, Cyril Gautier, Amaël Moinard, Thibaut Pinot, Christophe Riblon, Anthony Roux, Arthur Vichot, Thomas Voeckler.

Germania: Marcus Burghardt, John Degenkolb, Simon Geschke, Paul Martens, Dominik Nerz, Fabian Wegmann.

Grecia: Ioannis Tamouridis.

Hong Kong: King Lok Cheung, Ho Ting Kwok.

Irlanda: Sam Bennett, Matt Brammeier, Daniel Martin, Nicholas Roche.

Italia: Vincenzo Nibali, Rinaldo Nocentini, Luca Paolini, Filippo Pozzato, Ivan Santaromita, Michele Scarponi, Diego Ulissi, Alessandro Vanotti, Giovanni Visconti.

Kazahstan: Maxim Iglinskiy, Alexey Lutsenko, Andrey Zeits.

Lituania: Gediminas Bagdonas, Ignatas Konovalovas, Ramunas Navardauskas.

Letonia: Viesturs Luksevics, Aleksejs Saramotins, Andris Smirnovs.

Luxemburg: Bob Jungels.

Malaezia: Loh Sea Koeng.

Marea Britanie: Mark Cavendish, Steve Cummings, Josh Edmondson, Chris Froome, Luke Rowe, Ian Stannard, Geraint Thomas, Bradley Wiggins.

Maroc: Reda Aadel, Essaid Abelouache, Ismail Ayoune, Adil Jelloul, Lahcen Saber.

Mexic: Juan Pablo Magallanes, Uri Martins Sandoval, Hector Hugo Rangel.

Moldova: Serghei Tvetcov.

Norvegia: Edvald Boasson Hagen, Thor Hushovd, Lars Petter Nordhaug.

Noua Zeelandă: Jack Bauer, George Bennett, Sam Bewley.

Olanda: Tom Dumoulin, Robert Gesink, Johnny Hoogerland, Wilco Kelderman, Bauke Mollema, Wout Poels, Tom-Jelte Slagter, Laurens ten Dam, Pieter Weening.

Polonia: Maciej Bodnar, Michal Golas, Bartosz Huzarski, Michal Kwiatkowski, Rafal Majka, Tomasz Marczynski, Przemyslaw Niemiec, Maciej Paterski, Sylvester Szmyd.

Portugalia: André Cardoso, Rui Costa, Tiago Machado.

România: Andrei Nechita.

Rusia: Sergey Chernetskiy, Alexandr Kolobnev, Yuri Trofimov.

Serbia: Ivan Stevic.

Slovacia: Matej Jurco, Juraj Sagan, Peter Sagan, Patrik Tybor, Martin Velits, Peter Velits.

Slovenia: Grega Bole, Janez Brajkovic, Borut Bozic, Kristijan Koren, Matej Mugerli, Jan Polanc.

Spania: Jonathan Castroviejo, Alberto Contador, Jose Herrada, Egoi Martinez, Daniel Moreno, Joaquim Rodríguez, Luis Leon Sanchez, Samuel Sanchez, Alejandro Valverde.

S.U.A.: Matthew Busche, Chris Horner, Alex Howes, Taylor Phinney, Peter Stetina, Andrew Talansky, Tejay van Garderen.

Suedia: Fredrik Kessiakoff, Thomas Löfkvist, Tobias Ludvigsson.

Tunisia: Rafaâ Chtioui.

Ucraina: Vitaliy Buts, Sergiy Grechyn, Andriy Grivko, Andriy Khripta, Mykhailo Kononenko, Yaroslav Popovych.

Ungaria: Peter Kusztor.

Venezuela: Yonder Godoy, Yonathan Monsalve, Carlos Ochoa, Jackson Rodriguez, Pedro Sequera, Freddy Vargas.

Publicat în Campionatele Mondiale 2013 | Lasă un comentariu
19 sept. 2013

15 lucruri despre Campionatele Mondiale – cursa de contratimp

– Fabian Cancellara este rutierul cu cele mai multe titluri, patru.

– Tot Fabian Cancellara are şi cele mai multe medalii în palmares, şase: pe lângă cele patru de aur, elveţianul a mai obţinut două de bronz.

– Elveţia şi Germania sunt ţările care au adunat cele mai multe succese, cinci.

– Cel mai tânăr învingător din istorie e australianul Michael Rogers, care a câştigat tricoul curcubeu la 23 de ani.

– Bert Grabsch este cel mai vârstnic învingător, germanul impunându-se la 33 de ani.

– Italia e ţara în care s-au desfăşurat cele mai multe ediţii, patru (fără a o include şi pe cea din 2013).

– Opt naţiuni au câştigat cel puţin o dată tricoul curcubeu: Australia, Columbia, Germania, Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Ucraina.

– Doar trei ţări din afara Europei au găzduit competiţia: Columbia, Canada şi Australia.

– Singurii ciclişti non-europeni care s-au impus la contratimp sunt columbianul Santiago Botero şi australianul Michael Rogers.

– Michael Rogers, Fabian Cancellara şi Tony Martin sunt cicliştii care şi-au apărat cu succes titlul.

– Elveţienii Alex Zülle şi Fabian Cancellara sunt singurii rutieri care au câştigat cursa în ţara natală.

– Cea mai mare diferenţă a fost consemnată la ediţia din 2006, când Fabian Cancellara a terminat cu un avans de un minut şi jumătate în faţa lui David Zabriskie.

– Diferenţa cea mai mică a fost înregistrată în 2003, atunci când Michael Rogers l-a învins pe Uwe Peschel pentru o jumătate de secundă.

– Cea mai lungă ediţie a fost la Salzburg, în 2006: 50,8 kilometri (recordul va fi doborât la Florenţa, 57,9 kilometri).

– Cea mai scurtă ediţie a avut loc la Lisabona, în 2001: 38,7 kilometri.

Publicat în Campionatele Mondiale 2013 | Lasă un comentariu
17 sept. 2013
2 Comments

Ierarhiile World Tour după Marele Premiu de la Montreal

Clasamentul individual:

1 – Chris Froome – 587 de puncte

2 – Joaquim Rodriguez – 507 puncte

3 – Peter Sagan – 491 de puncte

4 – Vincenzo Nibali – 474 de puncte

5 – Alejandro Valverde – 460 de puncte

6 – Fabian Cancellara – 384 de puncte

7 – Nairo Quintana – 366 de puncte

8 – Richie Porte – 327 de puncte

9 – Roman Kreuziger – 308 puncte

10 – Rui Costa – 291 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Sky – 1421 de puncte

2 – Movistar – 1293 de puncte

3 – Katusha – 1200 de puncte

4 – RadioShack-Leopard – 906 puncte

5 – Astana – 887 de puncte

6 – Saxo-Tinkoff – 880 de puncte

7 – Omega Pharma-Quick Step – 813 puncte

8 – Belkin – 690 de puncte

9 – AG2R – 684 de puncte

10 – Cannondale – 639 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1621 de puncte

2 – Italia – 1052 de puncte

3 – Columbia – 1011 puncte

4 – Marea Britanie – 975 de puncte

5 – Olanda – 782 de puncte

6 – Franţa – 640 de puncte

7 – Australia – 623 de puncte

8 – S.U.A. – 617 puncte

9 – Belgia – 615 puncte

10 – Slovacia – 501 puncte

Publicat în Ierarhiile World Tour 2013
16 sept. 2013

Concluzii după Vuelta

Aşa arată clasamentul general final al Turului Spaniei, cursă care s-a remarcat prin spectacol, dramatism, tensiune şi un învingător-surpriză: Chris Horner.

Image

Ciclistul echipei RadioShack-Leopard, despre care nu s-a vorbit la start ca fiind unul dintre favoriţi, a avut o evoluţie ireproşabilă, fără o singură zi slabă, şi-a dominat adversarii pe munte şi a ajuns la Madrid cu tricoul roşu, după o luptă cu Vincenzo Nibali, care va fi ţinută minte peste ani. Astfel, Horner a devenit primul rutier american triumfător în Vuelta, la vârsta de aproape 42 de ani, un record în acest sport.

Gazdele sperau la un succes al unui spaniol, însă au fost nevoite la final să se mulţumească cu ultimul loc de pe podium, ocupat de Alejandro Valverde, şi cu cele trei victorii de etapă obţinute de Joaquim Rodriguez şi Daniel Moreno. În rest, Vuelta a mai consemnat primul succes stagional pentru Philippe Gilbert, campionul mondial, o înfruntare la contratimp între Fabian Cancellara şi Tony Martin, dar şi apariţia unor rutieri tineri, care au început să îşi facă un nume. Aşadar, care sunt concluziile după cea de-a 68-a ediţie a Turului Spaniei?

– Chris Horner s-a prezentat cu un obiectiv clar la startul Turului Spaniei: câştigarea Turului Spaniei. Nici secundele pierdute la Fisterra, nici diferenţele mari create la contratimp şi nici neîncrederea cu care a fost privit de adversari şi jurnalişti nu l-au deranjat pe ciclistul de peste ocean, acesta respectându-şi planul până la finalul de la Madrid, acolo unde a devenit primul american învingător în Vuelta, dar şi cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, la 41 de ani şi 326 de zile. Pe lângă triumful memorabil, veteranul lui RadioShack-Leopard merită apreciat şi pentru spectacolul oferit pe munte, fără de care Turul Spaniei nu ar mai fi avut atât de multă savoare. Cu siguranţă, Chris Horner are garantat pentru totdeauna un loc în istoria ciclismului, rămâne de văzut care va fi acesta peste ani.

– Vincenzo Nibali a jucat la două capete în ultimele săptămâni: a vrut să se impună în Vuelta, dar şi să îşi construiască forma pentru Campionatele Mondiale din Toscana. Primul obiectiv a fost ratat, diferenţa faţă de ceea ce a arătat în Giro fiind mare. Dacă va câştiga tricoul curcubeu, atunci evoluţia mai slabă din Vuelta, concretizată într-un loc secund, va fi uitată. În caz contrar, Nibali poate considera că a ratat a doua jumătate a sezonului şi va trebui să se gândească serios la ce are de schimbat pentru 2014, când va participa în Turul Franţei cu obiectivul declarat de a lua tricoul galben.

Image

– Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez au terminat pe locurile trei, respectiv patru, parcursul lor în Turul Spaniei fiind afectat şi de oboseala acumulată în timpul Turului Franţei, de care nu au scăpat, în ciuda pauzei luate la finalul lunii iulie. Totuşi, cei doi reprezentanţi ai gazdelor pot vedea şi o parte bună după ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme: la forma pe care au arătat-o, într-o evidentă creştere, Valverde şi Rodriguez vor fi doi dintre favoriţi la Campionatele Mondiale de la Florenţa. Singurul lucru care trebuie stabilit este cine va fi liderul echipei, astfel încât să fie evitate polemicile din anii anteriori.

– Franţa are un viitor superb în ciclism: Warren Barguil, Thibaut Pinot, Kenny Elissonde, Alexandre Geniez şi Nicolas Edet s-au făcut cu toţii remarcaţi în Vuelta şi promit să nu se oprească aici. De sezoane bune, francezii se află în căutarea gloriei pierdute, iar ceea ce s-a întâmplat în Turul Spaniei (patru victorii de etapă, un top zece la general şi tricoul de cel mai bun căţărător) le oferă semne încurajatoare pentru anii următori. De altfel, la cum merg lucrurile, nu ar fi deloc exclus ca un top trei la general într-un Mare Tur să vină în cel mult doi ani.

– Francezii nu au fost singurii tineri care au impresionat. Din cauza luptei intense pentru tricoul roşu, rezultatul bun al lui Dominik Nerz a trecut aproape neobservat. Ciclistul în vârstă de 24 de ani este la momentul actual cel mai bun german în cursele pe etape, locul 14 ocupat în Vuelta reprezentând o confirmare în acest sens. Fost campion naţional la tineret (victorie obţinută în faţa lui John Degenkolb), Nerz începe să îşi arate potenţialul, iar dacă BMC îi va acorda mai multă încredere şi îl va face liderul echipei în câteva curse din sezonul următor, mai mult cu sigur nu va fi dezamăgită de ceea ce va face rutierul originar din Baden-Württemberg.

– Nicholas Roche şi-a împlinit un mai vechi vis, acela de a termina un Mare Tur în top cinci. Ca o coincidenţă, această clasare a venit în singura cursă majoră în care tatăl său nu a impresionat vreodată. Deşi pe finalul Vueltei nu a mai fost atât de proaspăt pe munte, per total, Roche a avut o evoluţie solidă în cele trei săptămâni petrecute în Spania. Prin asta, i-a arătat lui Bjarne Riis că nu a greşit când i-a oferit un contract, dar şi-a şi câştigat o mai mare libertate pentru 2014, mai ales că punctele lui Alberto Contador nu vor conta decât începând cu finalul verii.

– Atât de dificil este traseul cursei pe şosea de la Campionatele Mondiale, încât nu există un favorit clar la câştigarea tricoului curcubeu, impresia generală fiind că lista pretendenţilor e lungă, cu cel puţin 15 rutieri care se pot impune la Florenţa. Deşi acolo vor fi 53 de kilometri de căţărări (aproape o cincime din distanţa totală a cursei), după ce am văzut în Vuelta, înclin să îl creditez pe Fabian Cancellara cu şanse mari la medalia de aur. Elveţianul a impresionat prin trena dusă pentru Chris Horner în etapele montane din Turul Spaniei, se află într-o formă fizică excelentă, iar atunci când îşi fixează un obiectiv, face asta doar dacă e conştient că are cu adevărat şanse să îl îndeplinească. Tocmai de aceea, finalul lunii septembrie îl poate găsi în posesia tricoului curcubeu, o performanţă pe care au mai reuşit-o doar trei elveţieni în trecut.

– Chiar dacă şi-a adjudecat clasamentul pe echipe şi a urcat pe podiumul de premiere la Madrid, Euskaltel a dezamăgit la ultimul Mare Tur din istorie, pe care l-a încheiat fără o victorie de etapă sau un tricou distinctiv. În afară de gruparea bască, pe lista celor care au mers sub aşteptări în Vuelta se mai află Rigoberto Uran, Sergio Henao, Carlos Betancur, Rafal Majka şi Tyler Farrar, cu toţii ratând în cursa din Peninsula Iberică ocazii importante de a ieşi în evidenţă.

Publicat în Vuelta 2013 | Lasă un comentariu
15 sept. 2013

Carlos Verona: “I want to win the Vuelta one day”

????????????????????????

A neo-pro with Omega Pharma-Quick Step, Carlos Verona got to race this year in some important competitions, like the Volta a Catalunya, Vuelta al Pais Vasco, Flèche Wallonne and Liège-Bastogne-Liège. Now, as this season is near the end, I thought it was a good moment to ask him to reflect on what happened in 2013, what improvements he made during the last months and what are his objective for next season, his second in the World Tour. Read what the young Spanish rider had to say in the following interview.

– Carlos, this season is almost over. How would you describe your experience with Omega Pharma-Quick Step?

It has been a great experience. The goal for this season was to get experience for the future and in the same time to help my teammates to get victories. I did both things and I’m happy for that; maybe I missed some good personal results, but sometimes is not possible do all the things at the same time: learn, work, help and have good results.

– What made you sign last year with the Belgian team?

My relationship with Omega Pharma-Quick Step didn’t start just last year. When I was in my first season with Burgos, the masseur Johan Molly already contacted me. I went in some training camps with the team, I met all the staff, they trusted me and I trusted them. I feel so lucky to be part of one of the best teams in the world and I hope I can stay here for a long time, because the atmosphere for working is simply perfect.

– What improvements do you feel you’ve made since becoming a pro?

I passed from Junior to Continental with Burgos BH, and after two seasons I’m already in a World Tour team. Everything has been so quick, so I’ve made a lot of improvements in a short time period. This year I feel that I’ve developed in the professional category, that I was able to work during long and hard stages for the team, that in the mountains I’m not so far from the best riders and specially that I’ve gained much endurance capacity. This year I arrived at the end with enough energy to do something else than survive.

– You’re a very young rider, who showed his climbing potential in a couple of races this season, but also at the U23 level. What are your main strengths?

I’m not sure yet, but I think that my terrain is in the mountains. Also, I like a lot the time trials: even if I did not get any good result in this discipline yet, I hope to do it in the near future.

– After this first season experience with Omega Pharma-Quick Step, what are your objectives for next year?

I want to go at least one step higher than this year. This season I’ve worked and I’ve learned. For next year, our team in the mountains is going to be stronger, with Michal Kwiatkowski and the new riders: Janier Acevedo, Rigoberto Uran and Wout Poels. I hope I can have a contribution to the team’s success by doing a better work in the mountains, and at the same time find some small races where I can get a good result. I’m already looking forward to it, but I know that with patience and keeping the good work it will arrive sooner or later.

–  In what races you see yourself as a contender in the future, what are your dreams?

My dream is to become a good GC rider and win the Vuelta one day. Dreaming is free, and the time will say how far I can arrive in this sport. I just can put passion, work and discipline to get my own limit one day. If when I get my limit I’ll win La Vuelta, I’ll also be happy. If when I get my limit I’ll help someone else to win La Vuelta, I’ll also be happy. My major goal now is to find my place in the professional cycling, work hard to arrive as far as possible in this sport, and keep enjoying this lifestyle, because I would not change it for anything in the world.

– How did you started cycling?

I started at the age of 12. I played before football, and basketball. I was good, but not good enough. I wanted something different, and for me cycling it was. The brother of my best friend started to ride bikes in a club next to our town and in the next season my friend and I started too. Once I started, I could not stop. I love to race, but especially to train. Discovering and enjoying the world while riding on two wheels is simply awesome.

– Growing up, did you have an idol?

Yes. Maybe not an idol, but I had some riders who I liked. Jose Angel Gomez Marchante was the first, because he was always smiling and was friendly with the public. Also, I liked Alejandro Valverde. He was and still is a killer.

– How does a normal day normal look for you outside the races?

Cycling requires a quiet life to get an optimal performance, so my day is quieter than I would like. I always try to follow a schedule and more or less is this one: I wake up at 8 o’clock, I have a good breakfast (it’s my favorite meal), half an hour later I start training, if is possible with other riders. If the training is longer than three hours, I make a coffee/sandwich stop, if it isn’t, I come back straight to home, where I have lunch and I burn the afternoon at home with my girlfriend. When we have time, I like to travel, discover new places and in the off-season I love to go hiking with my girlfriend, Esther, and our dog, Nhoa. I prefer the mountains, but now in the summer we also like to jump to to the Catalonia Beaches.

Publicat în Interviews | Lasă un comentariu
15 sept. 2013

Carlos Verona: “Vreau să câştig Vuelta într-o bună zi”

????????????????????????

Neo-profesionist alături de Omega Pharma-Quick Step, Carlos Verona a concurat anul acesta în câteva curse importante, precum Turul Cataluniei, Turul Ţării Bascilor, Flèche Wallonne şi Liège-Bastogne-Liège. Având în vedere că sezonul se termină în curând, m-am gândit că este un moment potrivit să îl întreb cum a fost 2013 pentru el, ce îmbunătăţiri a făcut în ultimele luni şi care vor fi obiectivele sale pentru anul viitor, al doilea în World Tour. Ce a avut de spus tânărul ciclist spaniol, aflaţi din interviul următor.

– Carlos, sezonul e aproape de final. Cum a fost experienţa de până acum cu Omega Pharma-Quick Step?

A fost ceva extraordinar. Obiectivul pentru această stagiune a fost să câştig experienţă pentru viitor şi să îmi ajut colegii să obţină victorii. Am realizat ambele lucruri şi sunt fericit; poate mi-au lipsit nişte rezultate personale bune, însă uneori nu este posibil să reuşeşti atât de multe lucruri în acelaşi timp: să înveţi, să munceşti, să ajuţi şi să ai rezultate bune.

– Ce te-a determinat anul trecut să semnezi cu echipa belgiană?

Relaţia mea cu Omega Pharma-Quick Step e mai veche de anul trecut, datează din primul sezon petrecut la Burgos, atunci când maseurul Johan Molly m-a contactat. Am mers în cantonament cu echipa, am întâlnit tot staff-ul, ei avut încredere în mine, iar eu în ei. Mă simt norocos să fiu în una dintre cele mai bune echipe din lume şi sper să rămân aici o perioadă îndelungată, deoarece atmosfera este perfectă.

– Ce îmbunătăţiri ai făcut de când ai trecut la profesionişti?

Am trecut de la nivelul juniorilor la cel continental alături de Burgos BH, şi după două sezoane sunt deja într-o echipă de World Tour. Totul a fost foarte rapid şi simt că am făcut multe îmbunătăţiri într-o perioadă scurtă. Anul acesta mi-am consolidat locul la profesionişti, am fost capabil să muncesc în etapele lungi şi grele pentru echipă, iar pe munţi nu mă aflu atât de departe de cei mai buni rutieri. În special, am câştigat la capitolul anduranţă şi în acest sezon am ajuns la finalul curselor cu suficientă energie pentru a face ceva în plus, nu doar pentru a supravieţui.

– Eşti un rutier foarte tânăr, care şi-a arătat potenţialul de căţărător în acest an, dar şi la tineret. Care sunt principalele tale atuuri?

Încă nu ştiu sigur, dar cred că terenul meu favorit îl reprezintă munţii. De asemenea, îmi plac mult contratimpurile, chiar dacă încă nu am obţinut rezultate bune la această disciplină. Sper ca asta să se schimbe în viitorul apropiat.

– După acest prim sezon cu Omega Pharma-Quick Step, care sunt obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să fac cel puţin un pas înainte faţă de sezonul acesta. În 2013, am muncit şi am învăţat. Anul viitor, echipa noastră va fi mult mai puternică în munţi, cu rutieri ca Michal Kwiatkowski, Janier Acevedo, Rigoberto Uran şi Wout Poels. Sper că voi putea contribui la succesul echipei printr-o muncă bună în munţi, dar în acelaşi timp să găsesc şi câteva curse mai mici în care să obţin câteva rezultate bune. Abia aştept asta şi sunt conştient că dacă voi avea răbdare şi voi munci, se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.

– În ce curse crezi că vei fi un favorit pe viitor, care sunt visurile tale?

Visul meu este să devin un bun rutier de clasament general şi să câştig într-o bună zi Vuelta. Să visezi nu costă nimic! Doar timpul va putea arăta cât de multe pot face în acest sport. Eu pun pasiune, muncesc şi sunt hotărât să-mi ating potenţialul într-o bună zi. Dacă atunci când voi face asta voi câştiga Vuelta, atunci voi fi fericit. Dacă voi ajuta pe altcineva să câştige Vuelta, de asemenea voi fi fericit. Obiectivul meu principal este să îmi găsesc locul în ciclismul profesionist, să muncesc din greu pentru a ajunge la un nivel cât mai ridicat în acest sport şi să mă bucur în continuare de acest stil de viaţă, pe care nu l-aş schimba pentru nimic în lume.

– Cum te-ai apucat de ciclism?

Am început la vârsta de 12 ani, iar înainte de asta am jucat fotbal şi baschet, dar nu am fost suficient de bun acolo. Mi-am dorit ceva diferit, iar pentru mine asta a fost ciclismul. Fratele celui mai bun prieten al meu a început să concureze pentru un club aflat în apropierea oraşului nostru, iar în sezonul următor, eu şi prietenul meu i-am călcat pe urme. Odată ce am început, nu m-am mai putut opri. Îmi place să concurez, dar mai ales să mă antrenez. Să descoperi şi să te bucuri de lume în timp ce mergi pe două roţi este pur şi simplu incredibil.

– Ai avut un idol în copilărie?

Da. Nu neapărat un idol, dar au fost câţiva rutieri care mi-au plăcut. Jose Angel Gomez Marchante a fost primul, deoarece zâmbea mereu şi era apropiat de public. De asemenea, mi-a plăcut Alejandro Valverde, a fost şi este în continuare un “killer”.

– Cum arată pentru tine o zi normală în afara curselor?

Ciclismul cere o viaţă liniştită pentru a obţine performanţe, aşa că ziua este mai calmă decât mi-ar plăcea. Încerc să urmez mereu un program, care mai mult sau mai puţin e acesta: întotdeauna mă trezesc la ora 8, iau un mic-dejun bun (este masa mea preferată), iar jumătate de oră mai târziu îmi încep antrenamentul, dacă e posibil, cu alţi ciclişti. În cazul în care antrenamentul este mai lung de trei ore, iau o pauză de cafea sau sandwich, iar dacă nu e atât de lung, mă întorc direct acasă, unde iau prânzul şi îmi petrec după-amiază împreună cu prietena mea. Atunci când avem timp, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, iar în afara sezonului îmi place să merg în drumeţii împreună cu prietena mea, Esther, şi câinele nostru, Nhoa. Prefer munţii, dar vara îmi plac şi plajele Cataluniei.

Publicat în Interviuri | Lasă un comentariu
15 sept. 2013

Vuelta 2013 – etapa a XXl-a

Image

Aproape 110 kilometri îi mai despart pe cei 144 de rutieri prezenţi în continuare în Vuelta de finalul unei aventuri de trei săptămâni pe care toţi o vor ţine minte. Startul ultimei etape va fi dat din Leganes, pe traseu vor fi plasate doar două sprinturi intermediare, iar rutierii vor parcurge nouă tururi prin Madrid. Sprinterii care au trecut de cele 11 sosiri în căţărare vor fi protagoniştii acestei runde, în care e greu de crezut că plutonul mai poate fi păcălit de o evadare sau de un atac dat târziu.

Greu de spus cine este principalul favorit la victorie, şi asta din două motive: nu sunt diferenţe mari între candidaţii la primul loc, iar echipele acestora sunt incomplete din cauza abandonurilor. Cert este că Michael Matthews, Maximiliano Richeze, Edvald Boasson Hagen, Tyler Farrar, Gianni Meersman şi Reinardt Janse Van Rensburg vor fi printre cei care vor încerca să câştige sprintul din capitala Spaniei.

Acesta va fi al şaptelea an consecutiv când Vuelta se va încheia cu o etapă în linie la Madrid. Recordul de victorii aici este deţinut de trei rutieri, toţi câştigând de câte două ori: Joaquin Olmos (1945 şi 1947), Laurent Jalabert (1993 şi 1994) şi Alessandro Petacchi (2003 şi 2005).

Publicat în Vuelta 2013 | Lasă un comentariu
15 sept. 2013

Final epic pentru Vuelta

Image

Ce ar mai fi spus după ceea ce s-a întâmplat pe Angliru, acolo unde condiţiile meteo, suporterii şi rutierii parcă s-au înţeles pentru a crea un spectacol memorabil? Poate doar că rar a mai putut fi urmărită o etapă precum cea de sâmbătă în ciclism. De şase ori l-a atacat Vincenzo Nibali pe Chris Horner, dar liderul clasamentului general a răspuns în tot atâtea ocazii, iar la singura sa accelerare şi-a desprins decisiv adversarul şi a încheiat pe locul secund, suficient pentru a-şi asigura primul succes al carierei într-un Mare Tur.

Fără să fie un rutier carismatic, Nibali prinde la public, etapa terminată pe Angliru arătând de ce: italianul a crezut până la capăt că poate să ia din nou tricoul roşu, a pus presiune pe american şi a încercat permanent să îl distanţeze pe acesta, contribuţia sa la spectacolul din penultima zi fiind evidentă. Pe de altă parte, în ciuda încrâncenării şi dorinţei arătate, ciclistului Astanei parcă i-a lipsit ceva: o minte limpede. Cu trei colegi în faţă, Nibali s-a grăbit să atace, consumându-şi rapid energia, lucru care l-a costat pe final. Dacă ar mai fi aşteptat doi sau trei kilometri, e posibil ca scenariul etapei să fi fost altul. Însă în ciclism, la fel ca în viaţă, “dacă” nu are ce căuta.

Meritul lui Chris Horner a fost că a rămas în permanenţă liniştit, încrezător în picioarele sale şi conştient că totul depinde doar de el, în cea mai importantă zi a carierei. De un calm incredibil şi interpretând o partitură tactică excelentă, rutierul lui RadioShack-Leopard şi-a calculat perfect paşii, iar la momentul potrivit “a tăiat” ceaţa şi marea de suporteri din faţa sa, îndreptându-se direct spre cărţile de istorie, acolo unde li s-a alăturat lui Greg LeMond şi Andrew Hampsten, ceilalţi americani care au mai câştigat un Mare Tur.

Publicat în Vuelta 2013 | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →