Campionatele Mondiale – contratimpul pe echipe
O cursă nouă, inspirată din contratimpurile în lungime de 100 de kilometri desfăşurate în trecut la Jocurile Olimpice, contratimpul pe echipe de la Campionatele Mondiale a avut succes la ediţia din 2012, poate şi pentru că lupta pentru medaliile de aur a fost dramatică, doar trei secunde separându-le pe Omega Pharma-Quick Step şi BMC, primele două clasate. La fel ca anul trecut, fiecare formaţie prezentă la start va avea câte şase rutieri, toţi cicliştii grupării învingătoare urmând să poarte pe echipament un logo distinctiv timp de un sezon, până la ediţia viitoare.
Spre deosebire de traseul din 2012, cel de acum (Montecatini Terme – Florenţa) are cu patru kilometri în plus şi este aproape plat, cu excepţia unui mic deal, în vârful căruia e plasat primul dintre cele trei puncte de cronometraj intermediar. De acolo, pentru rutieri va urma o lungă linie dreaptă, pentru ca în ultimii kilometri să îşi facă apariţia şi câteva viraje. Finalul va fi în apropiere de Forumul Nelson Mandela, acolo unde se vor termina toate cursele de la Mondialele din Toscana.
Omega Pharma-Quick Step va fi principala favorită la victorie, echipa belgiană urmând să se prezinte la start cu cinci dintre cicliştii pe care s-a bazat la Valkenburg, anul trecut: Tony Martin, Sylvain Chavanel, Kristof Vandewalle, Peter Velits şi Niki Terpstra. Acestora li se va adăuga campionul Poloniei, Michal Kwiatkowski, care îl va înlocui pe Tom Boonen. Cu o asemenea distribuţie, Omega Pharma-Quick Step este capabilă să repete rezultatul din 2012, însă va trebui să fie foarte atentă la Sky şi la Orica-GreenEdge.
Formaţia australiană, medaliată cu bronz la ediţia inaugurală, este o specialistă la această disciplină, lucru pe care l-a arătat şi în Turul Franţei, acolo unde a învins-o pe Omega Pharma-Quick Step pentru mai puţin de o secundă. Orica va avea o echipă mai puternică decât cea din urmă cu un an şi va miza pe o combinaţie de tinereţe (Luke Durbridge, Michael Hepburn) cu experienţă (Brett Lancaster, Svein Tuft), cu ajutorul căreia speră să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
În ceea ce o priveşte pe Sky, aceasta ar fi fost marea favorită la primul loc, dacă l-ar fi avut pe Bradley Wiggins. Fără campionul olimpic, gruparea britanică are un dezavantaj clar în lupta cu Omega, însă o victorie a sa nu este exclusă, mai ales că din echipă nu vor lipsi Chris Froome, Richie Porte sau Geraint Thomas. Ultima pretendentă la titlu e BMC, condusă de Taylor Phinney, dar o victorie a formaţiei americane ar reprezenta o surpriză, deoarece aceasta nu îi mai are pe Marco Pinotti şi Philippe Gilbert, aşa cum a fost cazul în 2012. În afară de echipele de mai sus, cursa va mai fi animată de Garmin-Sharp (David Millar, David Zabriskie) şi RadioShack-Leopard (Fabian Cancellara, Jesse Sergent), care vor încerca să le strice socotelile principalelor favorite şi să obţină un loc pe podium.