Cafe Roubaix

Nicolai Brøchner: “Turul Californiei e primul meu obiectiv în 2014”

Niciun rutier danez nu a câştigat Paris-Roubaix până acum, în mai mult de un secol de la apariţia cursei, iar Nicolai Brøchner visează să fie primul ciclist din această ţară care va ridica deasupra capului prestigiosul trofeu în formă de piatră cubică. Unul dintre cei mai promiţători tineri rutieri din pluton, Brøchner (doar 20 de ani) şi-a petrecut primele sezoane în ţara natală, pentru ca în 2013 să meargă în Statele Unite, acolo unde a concurat alături de Bissell Pro Cycling şi a obţinut câteva clasări în top zece în etape din Turul Albertei.

Pentru acest sezon, Nico Brøchner a semnat cu Bissell Development (cunoscută în trecut ca Bontrager), echipa manageriată de Axel Merckx, şi este foarte motivat să se facă remarcat în curse ca Turul Californiei sau Turul Danemarcei, împotriva unor rutieri de World Tour. Dacă îşi va atinge obiectivele fixate pentru 2014, atunci e foarte posibil să îl găsim în lotul unei grupări de World Tour la startul sezonului următor.

– Nico, cum ai luat contact cu ciclismul?

Am început să concurez când aveam 11 ani. Am jucat fotbal atunci când eram mic, dar căutam ceva mai solicitant din punct de vedere fizic şi mai individualist, iar după ce am urmărit Turul Franţei într-o vară, am început să concurez prin cartier împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni, iar după aceea m-am înscris la un club local de ciclism şi am obţinut prima mea licenţă.

– Ai avut un idol sau un rutier pe care l-ai apreciat în mod deosebit?

Întotdeauna mi-a plăcut să urmăresc sprinturile, datorită acţiunii şi imprevizibilităţii. De asemenea, sprintul este un punct forte de-al meu, aşa că a fost normal să îi urmăresc pe cicliştii rapizi din pluton. Atunci când am început să fac asta, numele mari erau Robbie McEwen şi Tom Boonen, iar ei au fost câţiva dintre cicliştii pe care i-am apreciat în mod deosebit.

– Cum au fost primii ani petrecuţi în Danemarca?

Am multe amintiri frumoase din acei ani şi privind în urmă la ceea ce m-a determinat să mă apuc de ciclism, mă ajută să rămân motivat. Îmi amintesc când concuram doar pentru distracţie, cum mergeam la antrenamente cu prietenii în timpul verii şi cât de mult m-am bucurat de acea perioadă.

– Ce te-a determinat să vii în Statele Unite?

Am decis să fac pasul acesta pentru că îmi doream să încerc ceva nou. Am concurat vreme de opt ani în Europa şi m-am gândit că dacă mă voi descurca pe cont propriu şi voi participa în alte curse împotriva unor rutieri noi, mă va ajuta să devin mai bun şi cred că asta s-a şi întâmplat. Primul meu sezon, 2013, a avut multe suişuri şi coborâşuri, dar până la urmă s-a terminat cu bine, în Turul Albertei, acolo unde m-am implicat în câteva etape alături de unii dintre cei mai buni sprinteri din lume. Asta m-a ajutat să câştig multă experienţă şi încredere, pe care le pot folosi anul acesta în toate cursele mari în care voi alerga pentru Bissell Developement Team.

– Ai obţinut deja un rezultat foarte bun, tricoul verde, în Redlands Classic. Presupun că a reprezentat o injecţie puternică de moral.

Într-adevăr, aşa a fost, mai ales pentru că a fost vorba despre tricoul verde şi sunt foarte mândru de felul cum l-am câştigat. Am mers într-o evadare lungă în două ocazii şi am câştigat punctele puse în joc la sprint. Faptul că m-am simţit bine în cursă şi le-am demonstrat celorlalţi că sunt capabil să obţin un rezultat important, mi-a crescut încrederea şi mi-a oferit motivaţia necesară la antrenamente.

– Îţi cunoşti programul pentru următoarele luni?

În acest moment, mă antrenez în Colorado pentru a mă obişnui cu altitudinea şi merg pe căţărări mai lungi înainte de Turul Gila. După Gila, voi merge în California să mă pregătesc pentru Turul Californiei, acolo unde sper să arăt de ce sunt în stare în câteva finişuri la sprint şi să îmi ajut colegii în etapele în care pot obţine un rezultat mai bun decât mine. După California, mă voi întoarce în Europa, pentru Campionatele Naţionale, iar apoi voi lua o scurtă pauză de la curse, astfel încât să mă recuperez.

– Şi ce obiective ai pentru 2014?

Vreau să mă descurc bine în fiecare cursă în care voi concura anul acesta, însă sunt conştient că trebuie să mă fac remarcat în câteva ocazii anume dacă vreau să merg la o echipă mai mare anul viitor. Turul Californiei este principalul meu obiectiv în primăvară, în timp ce Turul Danemarcei şi Turul Albertei vor fi obiectivele mele din toamnă.

– Ştiu că iubeşti clasicele. De ce anume?

Iubesc clasicele datorită caracterului lor imprevizibil. Multe scenarii diferite pot apărea şi mulţi rutieri se pot impune. În acelaşi timp, sunt întotdeauna cele mai dificile curse, în special cele din nordul Europei, care de obicei sunt influenţate de vremea capricioasă, ce le face şi mai dure.

– Ce clasică visezi să câştigi?

Clasica mea favorită este Paris-Roubaix şi visez ca într-o bună zi să fiu capabil să mă descurc foarte bine la acea cursă. Totuşi, ca să fiu mai realist, cred că mă voi descurca mai bine în clasice mai prietenoase cu sprinterii, cum ar fi Gent-Wevelgem sau Paris-Tours.

– Există vreo şansă să devii profesionist în 2015?

Nu există nicio îndoială că nu e ceva să îmi doresc mai mult decât să devin profesionist cât mai curând posibil, dacă voi dovedi de ce sunt în stare. M-am gândit la ce echipe mi s-ar potrivi, dar în momentul de faţă e prea devreme să spun dacă voi face acest pas anul viitor.

Despre clasicele de primăvară, cu George Hincapie

Alexander Kristoff, Fabian Cancellara şi Niki Terpstra sunt rutierii care şi-au împărţit victoriile în primele trei Monumente ale sezonului: Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. În ultimele săptămâni, am avut parte de curse foarte bune, spectacol, dramatism şi momente memorabile, elemente care au făcut din această campanie de primăvară una extrem de reuşită. Fost ciclist cu clasări în top zece în toate aceste curse, George Hincapie şi-a făcut timp să ofere pentru Cafe Roubaix o analiză a Monumentelor desfăşurate până acum.

– Domnule Hincapie, să începem cu prima mare clasică a stagiunii, Milano-San Remo. Ce impresii v-a lăsat?

Ca întotdeauna, Milano-San Remo a fost o cursă foarte dificilă, iar vremea a jucat un rol important şi anul acesta. M-am bucurat pentru Alexander Kristoff, am fost colegi la BMC timp de două sezoane, e un băiat extraordinar şi a meritat să câştige. De câţiva ani, Kristoff continuă să progreseze şi se transformă într-unul dintre cei mai buni rutieri de clasice din pluton. E un ciclist complet, capabil să lupte pentru victorie nu doar în Milano-San Remo, ci şi în Turul Flandrei şi în Paris-Roubaix.

– Mulţi sunt de părere că Turul Flandrei a fost cea mai bună clasică a sezonului. V-a plăcut?

A fost o cursă cu adevărat palpitantă. Fabian Cancellara a fost din nou foarte bun, a depus un efort însemnat pentru a-l prinde pe Greg Van Avermaet, fără a fi ajutat de Sep Vanmarcke, care la rândul său a concurat la un nivel ridicat. Pe final, când mă uitam la televizor, Cancellara m-a păcălit şi pe mine. Atunci când a primit un baton energizant cu doar şase kilometri rămaşi până la sosire, am crezut că nu se simte bine, mai ales că a avut ceva probleme în a răspunde atacului dat de Stijn Vandenbergh. M-a păcălit, nu credeam că poate fi atât de bun la sprint, dar a fost. A jucat un poker excelent.

– Mulţi au criticat tactica Omegăi Pharma-Quick Step în Turul Flandrei. Dumneavoastră ce părere aveţi despre strategia aleasă?

Tactica e un lucru, dar ciclismul la faţa locului e un cu totul alt lucru. Atunci când Van Avermaet a atacat, Vandenbergh se afla chiar în roata lui şi într-un astfel de moment trebuie să pleci imediat. Nu ai de unde să ştii dacă evadarea va rezista, dar trebuie să mergi. În grupul iniţial erau patru rutieri de la Omega, iar misiunea lor era să trimită pe cineva în atac. Nu a fost bine pentru Van Avermaet că Vandenbergh nu a colaborat, însă nu a avut ce face în această privinţă. E adevărat că Omega şi-a dorit ca Tom Boonen să se impună, şi chiar dacă a avut toate acele probleme, nu putea fi exclus din calcule, deoarece e triplu câştigător al cursei. Totuşi, nu cred că strategia s-a făcut în jurul lui Boonen, nu a părut să fie aşa, deoarece Niki Terpstra şi Zdenek Stybar se aflau tot în acel grup. Apoi, pe Oude Kwaremont, acolo unde toată lumea ştia că Fabian Cancellara va ataca, a fost evident că nu va fi ziua lui Boonen.

– O săptămână mai târziu, Omega Pharma-Quick Step a făcut o excelentă muncă de echipă şi a obţinut victoria în Paris-Roubaix.

Într-adevăr, a depus un efort fantastic, Tom Boonen a jucat bine una dintre cărţile echipei şi a plecat devreme, în timp ce Terpstra a profitat de această muncă şi de ezitarea celorlalţi ciclişti. E adevărat că înainte ca Terpstra să ajungă în grupul din faţă, i-am avut pe Cancellara, Degenkolb, Vanmarcke şi Sagan acolo, dar cei patru, chiar dacă îşi doreau să rămână în frunte, ştiau că au şanse egale la sprint. Pe hârtie, Degenkolb era cel mai rapid, însă lucrurile se schimbă după 260 de kilometri. Erau obosiţi, nu se simţeau prea bine unul în compania celuilalt, iar rutierii Omegăi nu se aflau departe. Când eşti atât de aproape, la doar zece secunde în urmă, eşti conştient că mai ai o şansă şi îţi este mai uşor din punct de vedere mental să revii.

– Unul dintre cicliştii amintiţi mai sus, Peter Sagan, a fost mare favorit la startul sezonului să câştige un Monument, dar nu a făcut-o şi nici măcar nu s-a clasat pe un podium. Ce nu a mers?

Din punctul meu de vedere, a concurat prea mult. A participat în toate cursele din primăvară, a început sezonul în ianuarie, a mers în curse în februarie, în martie din nou, a luat startul în toate competiţiile dinainte de Milano-San Remo, apoi au urmat primele clasice pe pavate şi Cele Trei Zile de la De Panne, unde a şi câştigat o etapă. Părerea mea este că ai nevoie de fiecare strop de energie posibil şi cred că ar fi trebuit să sară peste De Panne. Sagan s-a aflat într-o formă foarte bună la startul sezonului, dar s-a prezentat obosit în cursele cu adevărat importante. Aici este şi greşeala staff-ului tehnic, care ştie că el este un rutier tânăr şi face orice i se cere, dar dacă cei de acolo vor să se impună în clasicele mari, ar trebui să aibă o abordare mult mai calculată şi să îl odihnească înainte de Monumente, unde ai nevoie de fiecare picătura de energie, mai ales dacă nu te poţi baza pe o echipă puternică. Sagan este un rutier incredibil, cu abilităţi tehnice foarte bune, care poate câştiga Turul Flandrei, Liège–Bastogne–Liège şi chiar Paris-Roubaix. Nu îl văd capabil să concureze într-un sezon atât în clasicele pe pavate, cât şi în cele din Ardeni, aşa că cel mai bine ar fi să se concentreze momentan pe Turul Flandrei.

– Anul viitor, Fabian Cancellara şi Tom Boonen vor avea 34 de ani şi se vor număra printre veteranii plutonului. Mai pot câştiga un Monument cu atât de mulţi rutieri tineri prin preajmă?

Cred că da. Cancellara în continuare poate da atacuri prin care să scape de ceilalţi, să ne amintim de Oude Kwaremont, acolo unde un singur ciclist a rămas alături de el. Încă este incredibil de puternic. El şi Boonen nu par să îşi piardă ritmul, iar experienţa pe care o au în Turul Flandrei şi în Paris-Roubaix contează enorm, la fel ca şi picioarele.