Amstel Gold Race 2014
O cursă de o zi cu unul dintre cei mai vechi sponsori din ciclism, dar şi singura clasică batavă, Amstel Gold Race a avut o istorie zbuciumată încă de la prima ediţie, cu greu găsindu-şi un loc în Olanda, dar şi în calendarul profesionist, în ciuda numelor mari prezente pe lista învingătorilor. În 1966, cei doi organizatori, Ton Vissers şi Herman Krott, au fost nevoiţi să schimbe traseul de mai multe ori, după ce s-au lovit de refuzul unor primării de a-i permite caravanei să treacă prin oraşele respective. Câteva decenii mai târziu, parcursul şi profilul lui Amstel Gold Race au continuat să fie modificate, iar cursa a fost considerată multă vreme “Cenuşăreasa” Ardenilor, deoarece încheia acest triptic, iar interesul pentru ea nu era foarte ridicat.
Lucrurile au început să arate mai bine începând cu 2003, atunci când clasica olandeză a fost mutată la începutul săptămânii Ardenilor, o decizie extrem de inspirată, deoarece Amstel a ajuns să contribuie la tensiunea creată în jurul acestei perioade, după ce, până atunci, entuziasmul şi atmosfera intrau pe o pantă descendentă imediat cum se încheia Liège–Bastogne–Liège, care o preceda. Astfel, Amstel Gold Race a ajuns să fie privită cu mai mult interes şi respect, atât de fani, cât şi de rutieri, o victorie aici fiind pentru mulţi principalul obiectiv al sezonului.
Traseul
Profilul va fi aproape identic cu cel de anul trecut, organizatorii punând în calea rutierilor multe drumuri înguste şi 34 de dealuri, ce însumează o diferenţă pozitivă de nivel de peste 4000 de metri. Primul va fi Slingerererberg şi va apărea după doar 9,4 kilometri, iar ultimul, în mod tradiţional, va fi Cauberg, care va fi trecut de trei ori pe parcursul zilei. Evident, o evadare se va afla în prim-plan încă de la început, iar aceasta ar trebui să fie foarte numeroasă, echipele mai slab cotate sau cele care nu vor dori să ducă trena fiind aşteptate să îşi trimită oameni în frunte.
Caravana va apăsa pedala de acceleraţie după ce se va trece de borna care va anunţa că au fost parcurşi 200 de kilometri, pentru că imediat va apărea Kruisberg, o ascensiune scurtă, de numai 700 de metri, dar cu o pantă maximă foarte dură, de 15%, pe care se poate realiza o selecţie importantă. Cicliştii distanţaţi acolo nu vor avea nicio şansă să revină, deoarece apoi se va trece peste Eyserbosweg (1,1 kilometri, pantă medie 7,4%), unde se va merge din nou la o viteză foarte ridicată, ce va ridica destule probleme.
Penultima căţărare a zilei va fi Bemelerberg, care se poate transforma într-o excelentă rampă de lansare pentru cei ce vor dori să evite bătălia decisivă de pe Cauberg. Bemelerberg are doar 900 de metri şi o pantă moale, însă îi poate lua pe nepregătite pe mulţi dintre favoriţi, mai ales dacă un grup se va forma şi se va desprinde la zece secunde. Obstacolul final va fi Cauberg (900 de metri, pantă medie 7,5%), însă cursa nu se va încheia acolo, deoarece până la sosire vor mai fi 1800 de plat, pe un drum expus vânturilor. Tocmai de aceea, un atac reuşit pe Cauberg nu va fi sinonim cu victoria, rutierii ce vor lua un avans având de tras serios până la final.
Favoriţii
Alejandro Valverde porneşte cu prima şansă la victorie în ceea ce este singura clasică din Ardeni care nu figurează în palmaresul său. Spaniolul e într-o formă foarte bună încă din luna februarie, iar asta s-a concretizat până acum în şapte victorii, însă niciuna nu a fost de World Tour. Ciclistul lui Movistar se va afla în faţa unui test important, în care va trebui să arate că a lăsat în urmă strategia defensivă din cauza căreia a ratat multe succese de-a lungul anilor. Este adevărat că Valverde nu e obligat să atace, datorită vitezei pe care o posedă, dar dacă va lăsa totul pentru sprint, după 251 de kilometri, atunci s-ar putea să aibă din nou regrete la final.
La jumătatea săptămânii, în Brabantse Pijl, Philippe Gilbert a arătat că şi-a amintit să câştige, bifând prima victorie după doi ani şi jumătate într-o cursă de o zi (fără a pune la socoteală Campionatele Mondiale). Totuşi, belgianul nu mai este cel din 2011, nivelul şi stilul din ultima vreme fiind similare cu ce a arătat înainte de acel annus mirabillis. Un atac al lui Gilbert pe Cauberg este aşteptat de toată lumea, dar şansele ca rutierul lui BMC să se desprindă decisiv nu par foarte mari, iar asta înseamnă că fostul campion mondial va trebui să se bazeze mult pe inteligenţă.
Anul trecut, la doar a doua participare, Michal Kwiatkowski a terminat pe patru, în acelaşi timp cu învingătorul, iar acel rezultat, la care se adaugă forma foarte bună, îl recomandă pe polonez la o victorie ce ar veni la 49 de ani după succesul lui Jean Stablinski, un francez cu părinţi polonezi. Tânărul ciclist al Omegăi Pharma-Quick Step poate ataca, poate sprinta şi are suficiente resurse după o cursă lungă, iar prezenţa în echipă a olandezului Wout Poels, un excelent joker, care poate încerca o acţiune à la Kreuziger, îi garantează că îşi poate păstra praful de puşcă uscat până la final.
Katusha vine cu o trupă solidă, din care fac parte Joaquim Rodriguez şi Daniel Moreno, însă niciunuia dintre aceştia nu i se potriveşte finalul. Nu doar că panta de pe Cauberg nu este suficient de dură pentru cei doi calităţile celor doi spanioli, dar din vârf mai urmează 1800 de metri de plat, pe care pot fi ajunşi de un eventual grup. Singura şansă ca vreunul dintre ei să câştige este să mizeze totul pe un atac dat pe Bemelerberg, penultimul deal al zilei, o strategie cu care i-ar surprinde pe mulţi.
În schimb, Lampre-Merida e una dintre marile favorite, deoarece va avea la start trei oameni care se pot impune. Primul ar fi Damiano Cunego, campionul din 2008, care a arătat în Turul Ţării Bascilor că traversează o perioadă foarte bună, cum nu a mai avut de câţiva ani. Compatriotul său, Diego Ulissi, visează de două sezoane la un succes în Ardeni, însă italianul, foarte bun pe căţărări, dar şi la sprint, nu a mai strălucit de săptămâni bune şi trebuie să arate că a ajuns din nou la nivelul excelent din ianuarie şi februarie. În fine, Lampre se va mai baza şi pe portughezul Rui Costa, campionul mondial, care este aşteptat să stea la pândă şi să profite de o oportunitate imediat cum aceasta se va ivi, la fel ca la Florenţa.
Simon Gerrans a avut un debut excelent de 2014, dar problemele de sănătate l-au dat înapoi, iar australianul a ratat multe obiective. Recent, liderul echipei Orica-GreenEdge a început să îşi intre în formă, aspect ce a putut fi remarcat în Turul Ţării Bascilor şi în Brabantse Pijl, iar în Amstel, dacă îşi va găsi picioarele avute în ianuarie, va fi un om extrem de periculos. Orica-GreenEdge va miza şi Michael Matthews, însă fostului campion mondial de tineret îi lipseşte experienţa atât de importantă într-o astfel de cursă.
Daniel Martin s-a arătat foarte încrezător în şansele sale, dar traseul cursei de duminică nu e atât de mult pe gustul său, câştigătorul din Liège-Bastogne-Liège neavând punch-ul necesar pentru a face diferenţa pe o ascensiune precum Cauberg. Mult mai bine arată colegii săi de la Garmin-Sharp, Tom-Jelte Slagter, care poate da un atac puternic pe ultimul deal, şi Nathan Haas, un rutier nebăgat în seamă de mulţi, dar care este capabil de o surpriză, mai ales dacă se ajunge la sprint, o variantă foarte probabilă.
Dezamăgitor în Turul Ţării Bascilor, unde a concurat după un cantonament la altitudine, Bauke Mollema vrea să îşi ia revanşa pe teren propriu şi să devină primul batav din ultimii 13 ani triumfător în Amstel Gold Race. Totuşi, având în vedere calitatea plutonului de aici, e greu de crezut că poate spera la mai mult de un top cinci, lucru valabil şi pentru francezul Tony Gallopin, un ciclist din ce în ce mai bun, dar căruia îi lipseşte explozia. Pe lista outsiderilor se mai află Frank Schleck, învingătorul din 2006, belgianul Bjorn Leukemans, un rutier capabil de lucruri mari pe un astfel de traseu, Romain Bardet (care a impresionat acum doi ani, când a fost prezent într-o lungă evadare), Thomas Voeckler, Davide Rebellin, Simon Geschke, dar şi Greg Van Avermaet, cu condiţia să primească mână liberă de la BMC.
Date statistice
– Jan Raas a obţinut cele mai multe victorii, cinci, între 1977 şi 1982
– Michael Boogerd şi Jan Raas împart recordul de clasări pe podium, şapte
– Ierarhia pe naţiuni este condusă de Olanda, care a adunat 17 succese până acum
– Bernard Hinault e ultimul campion mondial care s-a impus în Amstel Gold Race, la ediţia din 1981
– De la Bjarne Riis, în 1997, niciun alt câştigător de Tur al Franţei nu şi-a mai adjudecat clasica olandeză
– Singurii cicliştii din afara Europei care au triumfat aici sunt Phil Anderson (Australia) şi Alexandr Vinokourov (Kazahstan)
– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 1976, când Freddy Maertens l-a învins pe Jan Raas pentru patru minute şi 29 de secunde
– Ediţia inaugurală, desfăşurată în 1966, a fost şi cea mai lungă (302 kilometri)
– Davide Rebellin are cele mai multe participări, 15, fără a o pune la socoteală şi pe cea de anul acesta
– La 23 de ani şi 44 de zile, Gerrie Knetemann e cel mai tânăr învingător; cel mai vârstnic câştigător este Joop Zoetemelk, la 40 de ani şi 153 de zile
Cafe Roubaix 