Cafe Roubaix

Vuelta 2014 – etapa a Vll-a

Nicio evadare nu a reuşit până acum la această ediţie, iar o bună ocazie va veni vineri, deşi, având în vedere că suntem abia în prima săptămână şi multe echipă vor un succes, tot plutonul s-ar putea să aibă câştig de cauză. Startul va fi dat din Alhendin, de la aproximativ 600 de metri altitudine, punctul de maxim al zilei urmând să fie atins pe Alto de Illora (1190 de metri altitudine), prima căţărare a rundei. Apoi, în calea cicliştilor vor apărea două sprinturi intermediare şi o altă ascensiune repertoriată, Alto Ahillo (categoria a doua, după care drumul va coborî, în trepte, vreme de aproximativ 33 de kilometri.

Finalul va fi în urcare, la fel ca joi, însă căţărarea de la Alcaudete nu este repertoriată. Dealul nu e deloc dificil şi li se potriveşte de minune puncheurilor, panta medie în ultimii doi kilometri fiind de 3,9%. În cazul în care o evadare – ce i-ar putea avea ca protagonişti pe Cameron Mayer, Adam Hansen, Romain Zingle, Anthony Roux sau Dominic Klemme – nu ca reuşi, atunci totul se va juca pe acea ultimă ascensiune. Având în vedere că în Turul Italiei a câştigat pe o căţărare mai grea, de categoria a doua (Montecassino), Michael Matthews nu are cum să nu fie considerat principalul candidat la victorie. Australianul a mers uşor în urmă cu o zi şi şi-a păstrat energia pentru etapa a şaptea, ce îi poate aduce al cincilea succes din carieră în Marile Tururi.

Dacă va avea picioare puternice, atunci şi Philippe Gilbert va fi un favorit, însă fostul campion mondial trebuie să atace şi să se desprindă, fiind dezavantajat de o eventuală sosire la sprint. Tot o astfel de strategie poate alege şi Luis Leon Sanchez, invizibil până acum, dar capabil să dea lovitura la Alcaudete. Altfel, Cannondale va miza pe italianul Oscar Gatto, în timp ce Paul Martens va fi omul lui Belkin. În etapa a treia, Nacer Bouhanni s-a ţinut foarte bine pe finalul în urcare de la Arcos de la Frontera, iar dacă va avea o evoluţie similară şi acum, atunci va ajunge să lupte pentru locul întâi. În teorie, şi John Degenkolb ar trebui să fie prezent acolo, însă germanul nu oferă nicio garanţie, deoarece a suferit în precedenta etapă de acest fel, câştigată de Matthews.

Outsideri periculoşi pentru etapa a şaptea mai sunt Jasper Stuyven, Alexandr Kolobnev, Nathan Haas şi Lloyd Mondory, în timp ce Alejandro Valverde, aflat pe prima poziţie la general, va căuta să pună mâna pe secunde de bonificaţie care să îl ajute să îşi consolideze tricoul roşu, pe care speră să îl păstreze până la începutul săptămânii viitoare, când va avea loc primul contratimp individual al acestei ediţii.

Puţine răspunsuri după La Zubia

Pe cât de scurtă a fost căţărarea de la finalul etapei a şasea, pe atât de puţine lucruri a clarificat în perspectiva clasamentului general. Din contră, au apărut foarte multe întrebări cu privire la favoriţi, o excepţie reprezentând-o Alejandro Valverde. Ibericul în vârstă de 34 de ani s-a impus pe Alto de las Cumbres Verdes, a îmbrăcat tricoul de lider (pentru a 25-a oară în carieră, egalându-l pe compatriotul său, Domingo Perurena) şi a arătat că rămâne adeptul strategiei din anii anteriori, când încerca să pună cât mai mult timp între el şi adversari în prima parte a Vueltei, ca să aibă de unde pierde în a doua jumătate a cursei, mereu mai dificilă.

Dacă Valverde a fost în top, dezamăgirea zilei a venit din partea lui Nairo Quintana, care a pierdut timp în raport cu toţi oponenţii săi la tricoul roşu. Columbianul nu a părut în apele sale, însă asta nu înseamnă că ar trebui să aibă motive de îngrijorare. În primul rând, ascensiunea nu i s-a potrivit, Quintana nefiind un ciclist care să exceleze pe pantele explozive. Apoi, nu trebuie uitat că rutierul lui Movistar nu se află în cea mai bună formă, chiar dacă a câştigat Turul Burgosului. Pentru Vuelta, după o pauză de câteva luni, este nevoie de un cu totul alt nivel, iar sud-americanul mai are nevoie de ceva zile ca să atingă forma dorită. De altfel, aşa au stat lucrurile şi în Giro, unde Nairo Quintana a strălucit odată cu a doua parte.

În aceeaşi situaţie se află şi Chris Froome, care încearcă să îşi salveze sezonul aici. Britanicul în vârstă de 29 de ani s-a simţit bine în etapa de joi, şi chiar dacă nu seamănă (momentan) cu cel care domina munţii din Le Tour în 2013, se află pe drumul potrivit, deoarece mai poate progresa în următoarea vreme, până la apariţia primelor teste cu adevărat importante, între care şi contratimpul individual în care va încerca să îşi surclaseze rivalii. În schimb, echipa sa nu a arătat extrem de solidă, dar o explicaţie poate fi că a primit liber de la un Froome conştient că ascensiunea scurtă de la finalul zilei nu are cum să îi pună probleme.

Cum spuneam mai sus, La Zubia a oferit puţine răspunsuri, însă unul foarte important – mai bine spus, o confirmare – l-a avut în prim-plan pe Alberto Contador, care a terminat pe locul al treilea, după ce a dezvoltat pe căţărare o putere de 6,37 watts/kg, identică cu cea a lui Valverde şi Froome. Odată cu acest podium, spaniolul nu mai poate păcăli pe nimeni, deoarece a devenit evident că a luat startul în Vuelta cu gândul la ierarhia generală, şi nu la un succes de etapă, aşa cum s-a încăpăţânat să susţină în ultima săptămână. Dacă nu erau conştienţi de asta, adversarii lui Contador tocmai au devenit, ceea ce înseamnă că rutierul lui Tinkoff-Saxo nu va mai fi subestimat, aşa cum spera.

Vuelta 2014 – etapa a Vl-a

167,1 kilometri între Benalmadena şi La Zubia vor avea de parcurs rutierii joi, atunci când vor aborda primul finiş în căţărare de la această ediţie. Până atunci, plutonul va trece peste alte două ascensiuni – Alto de Zaffaraya (categoria a doua) şi Alto de los Bermejales (categoria a treia) – care vor conta doar pentru cei aflaţi în evadare. Căţărarea finală, aflată în premieră pe harta Vueltei, are doar 4,6 kilometri, însă va începe în forţă, cu o pantă de 8,7%. Apoi, drumul va intra pe scurtă porţiune de plat, după care va urca din nou, iar porţiunile vor continua să fie foarte dure, în unele zone apropiindu-se de 13%. Sosirea nu va face excepţie de la regulă, panta medie în ultimul kilometru fiind de 10%.

În aceste condiţii, cicliştii explozivi vor fi favorizaţi, ceea ce înseamnă că Joaquim Rodriguez va porni ca principal candidat la victorie. Spaniolul nu va fi avantajat doar de caracteristicile ascensiunii, dar şi de forma arătată până acum, ce s-a concretizat într-un loc pe podium, în etapa a treia. În plus, “Purito” ţinteşte şi secundele de bonificaţie, care îl pot ajuta să reducă din diferenţa ce îl separă de Nairo Quintana, cel mai bine clasat dintre pretendenţii la tricoul roşu. Un alt om care emite pretenţii pe La Zubia este Julian Arredondo, cel mai bun căţărător din Giro. Este adevărat, acesta a pierdut timp în zilele precedente, însă a făcut asta şi pentru a se odihni înaintea etapelor montane.

Daniel Martin a arătat şi el o formă excelentă de-a lungul acestei săptămâni, iar asta îl transformă într-un mare favorit, şi irlandezul fiind recunoscut pentru cum accelerează pe pantele ce sar de 10%. Evident, Nairo Quintana nu poate lipsi de pe lista posibililor câştigători, deşi principalul obiectiv al columbianului pare să fie mai degrabă supravegherea adversarilor la tricoul roşu. Dintre aceştia, trebuie menţionaţi Chris Froome şi Alberto Contador, care vor afla cu această ocazie la ce nivel sunt în Turul Spaniei. Dacă oamenii de clasament general vor face joc egal, atunci Esteban Chaves va avea şi el o şansă bună la victorie, la fel ca Dani Moreno, colegul lui Joaquim Rodriguez.

La Zubia, la fel ca Ronda, nu a mai apărut până acum în Vuelta, însă a fost final de etapă în Turul Andaluziei. Ultima dată s-a întâmplat în 2008, cu menţiunea că linia de sosire a venit mult mai devreme. Atunci, australianul Cadel Evans i-a învins pe Mikel Astarloza şi Juan Manuel Garate, în timp ce Joaquim Rodriguez, la acea vreme un simplu “locotenent” al echipei Caisse d’Epargne, a terminat pe locul 28, la mai bine de patru minute în urma învingătorului.

Secundele lui Froome

În etapa întâi din Turul Franţei 1993, încheiată la Les Sables-d’Olonne, Miguel Indurain l-a învins la un sprint intermediar pe Laurent Jalabert, lupta dintre ei fiind catalogată la acea vreme ca una cel puţin ciudată. Exact un deceniu mai târziu, Lance Armstrong, liderul Marii Bucle, simţea în spate răsuflarea tăioasă a lui Jan Ullrich, aşa că a decis să obţină câteva bonificaţii la un sprint intermediat din etapa a 18-a, însă germanul a fost mai puternic şi i-a luat deţinătorului trofeului o secundă, care a avut rolul de a menţine suspansul pentru clasamentul general până în penultima zi a cursei.

Miercuri, în etapa a cincea din Vuelta, Chris Froome a surprins pe toată lumea la Campillos, cu aproximativ 60 de kilometri înainte de final, când a accelerat din pluton împreună cu germanul Christian Knees şi a înhăţat două secunde de bonificaţie la ultimul sprint intermediar al rundei, acţiunea sa având darul de a-l enerva pe Nacer Bouhanni, aflat în căutarea unor puncte care să îi dea speranţe la câştigarea tricoului verde. Datorită acelor secunde, Froome a urcat un loc la general, pe 13, însă mai important decât acest salt de o singură poziţie este de ce a iniţiat britanicul acea acţiune rar întâlnită la un favorit dintr-un Mare Tur.

Imediat după sprint, mulţi au speculat că rutierul lui Sky are o slăbiciune de care este conştient, iar asta l-a făcut să plece pentru cele două secunde, în ciuda faptului că nu l-au ajutat prea mult. Alţii au fost de părere că Froome, conştient că un Tur poate fi pierdut pentru puţin – aşa cum s-a întâmplat în 2011, când Juan Jose Cobo l-a învins la o diferenţă de doar 13 secunde – a arătat că este hotărât să lupte pentru fiecare firimitură, oricât de ridicol ar părea asta. Foarte probabil, ciclistul originar din Kenya nu ştie la ce nivel se află, şi în acelaşi timp, a simţit că Nairo Quintana e omul de învins la această ediţie. Tocmai de aceea, la fel ca Alberto Contador, care încearcă să îşi creeze o oportunitate atunci când nimic nu o anunţă, şi fostul câştigător al Turului Franţei este decis să profite de fiecare situaţie, cel puţin până când va primi câteva răspunsuri pe munte.

Vuelta 2014 – etapa a V-a

O nouă rundă valonată îi va aştepta pe ciclişti miercuri, dar victoria este aşteptată să fie decisă tot la sprint, la fel ca în urmă cu o zi. Startul va fi dat din Priego de Cordoba, un orăşel cu puţin peste 22 000 de locuitori, iar sosirea va avea loc la Ronda, localitate ce se va afla la debutul în Turul Spaniei. Etapa va avea 180 de kilometri şi o singură căţărare repertoriată – Puerto El Saltillo – care va apărea cu 28 de kilometri înainte de final. Ascensiunea e de categoria a treia, are 12,5 kilometri şi pantă medie 3,2%, însă sprinterii nu ar trebui să întâmpine probleme acolo, în ciuda atacurilor ce se vor da.

Tocmai pentru că ascensiunea nu e foarte dificilă, Nacer Bouhanni va fi principalul favorit la ceea ce ar fi a cincea sa victorie într-un Mare Tur. Marele adversar al fostului campion al Franţei va fi John Degenkolb, care are un “trenuleţ” mai bun, însă nu un sprint la fel de puternic. Germanul se află pe locul secund în ierarhia pe puncte, iar un nou succes i-ar aduce şi tricoul verde, dar numai pentru câteva zile, deoarece traseul îi avantajează pe căţărători la câştigarea acestui clasament.

Deşi nu îi plac finişurile pe plat, Michael Matthews va avea şi el o şansă, un nou podium ajutându-l pe rutierul australian să îşi consolideze locul întâi în ierarhia generală, pe care o conduce de două zile. În afară de cei trei, Lloyd Mondory, Jasper Stuyven, Moreno Hofland, Francesco Lasca şi Vicente Reynes s-ar mai putea implica pe final, însă ambiţiile acestora par să fie limitate la cel mult un loc pe podium la Ronda, oraş ce a mai figurat într-o singură cursă, Turul Andaluziei, acolo unde a fost gazda a şapte sosiri de etapă.

Germania, la cota 65

La 25 de ani, John Degenkolb are un potenţial uriaş, dar, paradoxal, rămâne un ciclist oarecum subapreciat, în ciuda calităţilor afişate. Un motiv îl reprezintă faptul că este în aceeaşi echipă cu Marcel Kittel, care iese de mai multe ori în evidenţă, asta şi datorită numeroaselor victorii din Turul Franţei, unde toţi colegii sunt la dispoziţia sa. O altă explicaţie constă în explozia de talente înregistrată în ultimele două sezoane, când din ce în ce mai mulţi ciclişti foarte tineri au apărut pe scena mare şi au obţinut imediat rezultate notabile, în ciuda unei vârste fragede. Astfel, s-a ajuns ca Degenkolb să fie considerat doar un rutier bun, deşi este unul dintre cei mai constanţi oameni din pluton, capabil să îi aducă echipei multe victorii importante.

Un astfel de rezultat a venit în etapa a patra din Turul Spaniei, care a propus un nou finiş la sprint, dar nu pentru toată lumea, deoarece traseul a inclus şi o dificilă căţărare de categoria a doua în ultimii 35 de kilometri. Asta nu l-a deranjat pe dublul vice-campion mondial de tineret, care a trecut de acel obstacol şi s-a dovedit a fi cel mai puternic la sosire, acolo unde succesul său nu a fost pus în nicio clipă sub semnul întrebării, atât de clară fiind diferenţa dintre rutierul echipei Giant-Shimano şi adversarii săi, între care s-a aflat şi Michael Matthews, liderul clasamentului general.

Pentru Degenkolb, a fost a şasea victorie de etapă în Vuelta, Marele Tur în care se simte cel mai bine, ajutat atât de traseu, cât şi de faptul că este singurul lider al grupării olandeze în rundele aşteptate să se încheie la sprint. Totodată, odată cu rezultatul de marţi, Germania a ajuns la 65 de etape în Turul Spaniei, John Degenkolb fiind pe locul patru într-o ierarhie a cicliştilor din această ţară în ceea ce priveşte succesele obţinute. Înaintea sa se află Marcel Wüst (12) şi Erik Zabel (8), dar Degenkolb, la frecvenţa pe care o are, promite să îi depăşească până la finalul carierei.

Vuelta 2014 – etapa a lV-a

Marţi, cicliştii vor pleca din Mairena del Alcor şi vor ajunge la Cordoba, o sosire tradiţională în Turul Spaniei. În ciuda unei căţărări de categoria a treia plasate la scurt timp după parcurgerea a 100 de kilometri, runda va deveni cu adevărat interesantă abia în ultimii 35 de kilometri, atunci când se va urca pe Alto del Catorce, ascensiune de categoria a doua (opt kilometri, pantă medie 4,7%) ce a figurat pe traseu şi în 2011, atunci când patru ciclişti de la Liquigas s-au rupt pe coborâre, iar Peter Sagan a obţinut o victorie fără istoric, în faţa lui Pablo Lastras, de la Movistar. De menţionat că până să ajungă la poalele căţărării, caravana va trece o dată pe la finiş (care are o pantă medie de 1,5%), acolo unde va fi plasat un sprint intermediar.

Şi acum, la fel ca în urmă cu trei ani, sunt toate şansele ca unii rutieri să atace pe Alto del Catorce sau pe coborâre, însă acţiunea lor nu ar trebui să aibă viaţă lungă, deoarece echipele sprinterilor şi-au fixat de mult timp această zi ca una pe care nu trebuie să o rateze. Cu Michael Matthews în tricoul roşu, Orica-GreenEdge se va afla din nou în prim-plan, ducând trena şi încercând să îi rupă definitiv pe sprinterii puri, astfel încât australianul să aibă o misiune uşoară la sosire. Tot acolo, germanul John Degenkolb va căuta să îşi ia revanşa şi să se impună, după ce în urmă cu o zi nu a contat la Arcos de la Frontera, unde “s-a sufocat” pe final.

Impresionant în etapa a treia, Nacer Bouhanni îşi va face calculele în funcţie de cum se va simţi pe a doua căţărare. Dacă va rezista, atunci francezul va fi marele favorit la obţinerea unei victorii ce l-ar putea readuce primul loc în clasamentul pe puncte. În mod normal, plutonul va fi redus la sosire, însă de acolo nu ar trebui să lipsească Oscar Gatto, care este un outsider periculos. Gerald Ciolek e un alt ciclist căruia îi va surâde finalul, cu condiţia să nu mai sufere din cauza căldurii, ce a afectat mai mulţi oameni în runda anterioară. Lista candidaţilor la primul loc sau la o clasare pe podium este destul de restrânsă, dar pe ea se află şi Jasper Stuyven, clasat pe patru pe patru la San Fernando. Nu şi Peter Sagan, slovacul demonstrând că, pentru moment, Turul Spaniei reprezintă o continuare a vacanţei începute după Le Tour.

Ziua Australiei

Luni, în Tour de l’Avenir, Caleb Ewan a obţinut a treia sa victorie în această cursă, după un finiş în urcare, pe o pantă medie de 6%. La aproximativ o oră de la acel moment, compatriotul său, Michael Matthews (care îi va fi şi coleg din 2015, când Ewan va deveni profesionist), a câştigat în Turul Spaniei, la Arcos de la Frontera, bifând al treilea succes în Vuelta, unul venit în urma unui finiş dificil. Nu a fost doar un rezultat al australianului, ci al întregii echipe Orica-GreenEdge, care a stat în fruntea plutonului de la startul zilei, controlând evadarea originală şi atacurile apărute pe final.

Unul dintre cei mai promiţători tineri ciclişti din pluton, campionul mondial de tineret din 2010 şi-a demonstrat din nou clasa, dar şi inteligenţa, sprintând la momentul potrivit pe o sosire care le-a surâs nu numai puncheurilor, ci şi căţărătorilor. Astfel, Matthews a ajuns la patru victorii în Marile Tururi şi a îmbrăcat tricoul roşu, devenind doar al treilea ciclist de la Antipozi care conduce Vuelta, după Bradley McGee (2005) şi Cadel Evans (2009). Totodată, i-a arătat echipei sale că a făcut o afacere excelentă când a decis să îi prelungească înţelegerea pentru încă două sezoane, deoarece a devenit clar că de anul viitor va fi un om de urmărit şi în clasice.

La fel ca duminică, Alejandro Valverde a ieşit din nou în evidenţă, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit. Aflat în roşu la startul zilei, spaniolul în vârstă de 34 de ani a fost implicat într-o căzătură produsă cu 20 de kilometri înainte de sosire, din neatenţia a doi colegi de echipă. Acel incident l-a costat pe final, atunci când nu a putut reveni în frunte, pierzând un pumn de secunde în raport cu colegul său, Nairo Quintana. Astfel, lucrurile s-au aşezat perfect pentru columbian, care a urcat pe locul secund la general şi a redevenit, prin prisma clasamentului, liderul lui Movistar.