Cafe Roubaix

Un nume pentru Turul Flandrei

Sezonul a început de câteva zile şi poate este prea devreme pentru a trage concluzii, deoarece unii rutieri şi-au intrat prea repede în formă, în timp ce alţii urmăresc ca asta să se întâmple peste câteva luni, însă ceea ce a arătat Geraint Thomas în etapa secundă din Turul Down Under a fost cu adevărat incredibil. Britanicul, campion olimpic la pursuit, a lansat un atac în stil de mare campion pe Corkscrew Hill (3 kilometri lungime, pantă maximă 17%), şi chiar dacă a fost prins apoi, a sprintat extraordinar la final şi a obţinut prima victorie din ultimii trei ani într-o cursă pe şosea.

Dacă Thomas a arătat atât de bine în prima luna a sezonului, nu vreau să mă gândesc cum va fi când va veni vremea clasicelor pe pavate. Sky a neglijat cursele de o zi în trecut, dar asta se pare că nu se va mai întâmpla în 2013, lucru confirmat şi de declaraţia lui Rod Ellingworth, antrenorul echipei britanice, care a spus că rutierii pentru Turul Flandrei şi Paris-Roubaix nu vor concura în Paris-Nisa şi Tirreno-Adriatico, urmând să meargă într-un cantonament special, acolo unde vor pregăti cele două “Monumente”.

Mult timp, atunci când se vorbea despre şansele lui Sky la o victorie în clasicele de primăvară, numele lui Edvald Boasson Hagen era adus în prim-plan, însă sunt toate şansele ca asta să nu se mai întâmple şi în 2013, deoarece Geraint Thomas pare să se afle la startul unui sezon care îi poate schimba cariera, transformându-l în unul dintre marii ciclişti de clasice ai generaţiei sale. Tocmai de aceea, dacă va ajunge în formă maximă pe 31 martie, Tom Boonen şi Fabian Cancellara trebuie să îşi facă griji.

Interviu despre nimic

Este adevărat că discuţia pe care Lance Armstrong a avut-o cu Oprah Winfrey a fost destinată mai mult oamenilor obişinuiţi decât fanilor ciclismului, însă nu a oferit absolut nimic impresionant. Din contră, îndrăznesc să spun că americanul a ieşit mai prost decât dacă ar fi tăcut sau ar fi dat un simplu comunicat, deoarece prin jumătăţile de răspuns oferite tot ce a făcut a fost să creeze frustrare şi să lase senzaţia că nimic nu s-a schimbat în ceea ce îl priveşte, asta în ciuda faptului că a recunoscut că face terapie pentru a deveni un om mai bun.

Dacă am pleca de la ideea că Armstrong a fost sincer în majoritatea răspunsurilor pe care le-a dat, tot apare o întrebare: cum mai poate fi crezut după ce atâţia ani a interpretat perfect rolul pe care l-a jucat, de sportiv 100% curat (depoziţia în procesul cu SCA Promotions e doar un exemplu). Apoi, mai e ceva: toţi aşteptau nume, detalii, explicaţii, mai ales că interviul începuse promiţător, cu câteva răspunsuri sincere, la care puţini s-ar fi aşteptat în trecut, dar acestea nu au venit.

Oarecum logic, numele lui Johan Bruyneel nu a fost menţionat, în timp ce Michele Ferrari a rămas “un om bun” (deşi mai corect spus era “un doctor bun”). Numele vreunui oficial al Uniunii Cicliste Internaţionale nu a apărut în discuţie, în timp ce acuzaţiile privind testul pozitiv acoperit din Turul Elveţiei 2001 au fost catalogate ca fiind false. Mulţi s-au arătat indignaţi de faptul că Lance Armstrong nu a recunoscut că le-a spus doctorilor că s-a dopat înainte de a se îmbolnăvi, dar discuţia e alta aici şi nu stă doar în încăpăţânarea de a recunoaşte adevărul: în urmă cu câţiva ani, Stephanie McIlvain, acum o fostă prietenă a texanului, a depus o mărturie în care a spus că discuţia de la spital nu a existat, iar o eventuală confesiune a lui Armstrong ar duce acum la chemarea acesteia în instanţă, pentru sperjur.

O altă declaraţie care a surprins a fost cea potrivit căreia nu s-a dopat la revenirea din 2009, însă aceasta nu trebuie să mire, deoarece e clar care e obiectivul lui Armstrong: să obţină o reducere a suspendării, caz în care aceasta, fiind retroactivă, ar expira în 2013, adică la opt ani de la ultima cursă în care ar fi concurat dopat, Turul Franţei 2005. Asta demonstrează că Travis Tygart, şeful USADA, l-a lovit unde îl doare cel mai tare atunci când i-a interzis prezenţa în orice fel de competiţie aflată sub egida organizaţiei pe care o conduce. Mai mult decât banii pierduţi, pe american îl deranjează că nu va mai putea concura în nicio cursă de triatlon sau mountain bike, iar pentru asta pare că este dispus să facă orice, inclusiv să scoată la lumină informaţii ce păreau de neobţinut în urmă cu câţiva ani.

Momentan, el nu a oferit nici măcar 10% din ce aşteaptă USADA şi WADA, ceea ce înseamnă că uşa către o reîntoarce în sport îi e închisă. În cazul în care vorbele sale vor fi susţinute de fapte şi dovezi solide, Lance Armstrong va putea spera să revină şi să primească iertarea pe care oamenii, indiferent că au fost sau nu de partea lui de-a lungul anilor, nu sunt deloc tentaţi să i-o ofere.

O şansă irosită

“Nu ştiu ce să spun. E şocant să asişti la aşa ceva! Stai şi asculţi, te uiţi la el şi te întrebi cine e el de fapt, cine a fost se află acum, dar cine e azi? Şi mai grav, te întrebi ce va însemna asta pentru ciclism, pe termen lung. Se presupunea, se ştia, dar să auzi ce făcea, ce se întâmpla, cum o făcea… Wow! El spune că azi e mai fericit decât a fost ieri. Aşa că e clar că avea nevoie de asta. Probabil vrea să trăiască într-un fel liniştit de acum încolo, nu ştiu dacă acesta este cuvântul. Împăcat? Habar nu am. La un moment dat, s-au adus în discuţie două cuvinte, <jerk> şi <humanitarian>. El e ambele. Este aproape imposibil să fii ambele, şi totuşi…”, astfel a rezumat un prieten cu care am vorbit în această dimineaţă prima parte a interviului pe care Lance Armstrong i l-a acordat lui Oprah Winfrey, şi pe cuvânt că nu există cuvinte mai bune pentru a descrie cum s-a prezentat americanul.

Nu voi trece în revistă toate declaraţiile date de fostul câştigător al Turului Franţei, care pot fi citite aici. În schimb, ce pot să spun este că pe mine nu m-a convins că îi pare rău pentru tot ce a făcut în aceşti ani, în care nu doar că s-a dopat, dar a şi distrus carierele şi vieţile multor oameni. Interviul, cel puţin această primă parte, a părut o piesă de teatru excelent pusă la punct de Mark Fabiani, unul dintre cei mai buni consilieri de PR de peste ocean, care îi e alături texanului din 2010, adică de când au apărut declaraţiile lui Floyd Landis.

Deşi a recunoscut că s-a dopat şi s-a purtat urât cu persoanele care i-au pus la îndoială performanţele, Lance Armstrong nu şi-a cerut scuze în nicio clipă şi nici nu a dat impresia că admite că a greşit în toţi aceşti ani, de-a lungul cărora a trimis ciclismul într-o gaură neagră din care acestuia îi va fi foarte dificil să iasă. Printre lucrurile spuse în interviul acordat lui Oprah, se numără şi faptul că iubeşte ciclismul şi doreşte să îl ajute, însă acest lucru nu s-a văzut nici măcar o dată în perioada în care a dominat Turul Franţei, impresia generală atunci fiind că îşi iubeşte doar performanţele şi aura de invincibilitate de care se bucura.

Nu ştiu ce a urmărit Armstrong cu această mărturisire, chiar nu îmi dau seama, din moment ce pare că tot ce a zis îi va crea mai multe probleme şi va duce la apariţia unor procese care îi vor goli conturile. Mulţi au spus că Armstrong speră să îi fie redusă suspendarea pentru a reveni în triatlon, dar prin ceea ce a zis nu a oferit nimic care să le atragă atenţia oficialilor WADA şi USADA. Degeaba a recunoscut dacă nu va aduce informaţii mai precise, cu ajutorul cărora aceste organizaţii să înţeleagă cum a funcţionat sistemul de dopaj aproape un deceniu şi jumătate.

Problema este că Lance Armstrong nu ar fi rezistat singur în această perioadă, aşa cum nici nu ar fi ajuns să se creadă deasupra tuturor, intangibil şi erou a milioane de oameni, dacă nu ar fi existat cultura americană “de a face totul pentru a fi cel mai bun din lume într-un domeniu”, care de atâtea ori a dus la multe lucruri triste, chiar deprimante.

Revenind la interviul de joi şi lăsând la o parte mimica feţei şi cuvintele folosite, care în multe rânduri au arătat că texanul a minţit sau a evitat să spună tot ceea ce ştie, trebuie remarcat cel mai sincer moment al discuţiei cu Oprah: atunci când Armstrong a spus că toate aceste lucruri din ultima vreme (mărturisirile lui Floyd Landis, Tyler Hamilton, dosarul întocmit de USADA, ştergerea rezultatelor sale din istoria Turului Franţei) nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi revenit în 2009. O declaraţie total adevărată, poate singurul lucru pe care Armstrong îl regretă în cariera sa.

O carieră care acum va cădea în penibil, fostul câştigător al Turului Franţei urmând să devină un personaj ridicol, ce îşi va mai găsi loc doar în episoade din South Park, Family Guy sau Familia Simpson. Material este destul, de la discursul ţinut pe podiumul Turului Franţei din 2005 şi cărţile scrise în perioada sa de glorie, şi până la declaraţiile date în emisiunea lui Larry King imediat după prima retragere sau textele rostite în celebra reclamă pentru Nike.

Ce nu l-a întrebat Oprah (timpul nu este pierdut, dar mă îndoiesc că se va întâmpla) este cum s-a mai putut gândi să se dopeze după ce a văzut moartea cu ochii la nici 25 de ani? Imaginile cu Lance Armstrong pe patul de spital în 1995 sunt cutremurătoare: o umbră a ciclistului care câştiga în urmă cu câţiva ani titlul mondial, un om slăbit, aproape scheletic, demn de toată compasiunea pentru situaţia în care se afla. Asta e cu adevărat greu de înţeles: de ce după ce ai primit o a doua şansă, în loc să profiţi de ea, ai ales să îţi baţi joc de tot şi să mergi pe un drum care te putea readuce oricând într-o rezervă de spital?

Echipele Pro Continentale pentru 2013

Dacă se mai îndoia cineva că problemele financiare şi-au făcut loc şi în ciclism, un nou exemplu (de parcă dispariţia mai multor curse din Italia şi Spania nu ar fi fost suficientă) a venit la începutul acestei săptămâni, când Uniunea Ciclistă Internaţională a făcut publică lista grupărilor cu licenţă Pro Continentală. 21 de echipe vor face parte din al doilea eşalon valoric anul acesta, în scădere faţă de 2012 (22 de formaţii), dar mai ales faţă de 2011 (când 24 de echipe au avut licenţă).

Deşi există încă dorinţa unor sponsori de a se implica în sport (IAM, Novo Nordisk), criza economică şi-a cerut tributul şi probabil că o va mai face şi în viitor, deoarece este dificil de găsit o companie care să accepte să investească undeva la 4-5 milioane de euro pe sezon, în ciuda faptului că studiile de piaţă au arătat un profit de trei ori mai mare decât suma oferită.

Revenind la formaţiile care au primit licenţă Pro Continentală pentru 2013, trebuie remarcată prezenţa Katushei. Gruparea rusă nu a renunţat la ideea de a face parte din World Tour, dar până când Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv nu va da un verdict, este obligată să se bazeze pe invitaţii din partea organizatorilor de curse pentru a se alinia la startul competiţiilor aflate în calendarul mondial.

Lista echipelor Pro Continentale din 2013: Accent Jobs-Wanty, Androni Giocattoli-Venezuela, Bardiani Valvole, Bretagne-Séché Environnement, Caja Rural, CCC Polsat Polkowice, Champions System, Cofidis, Colombia-Coldeportes, Crelan-Euphony, Europcar, IAM Cycling Team, Katusha, MTN-Qhubeka, NetApp-Endura, Novo Nordisk, RusVelo, Sojasun, Topsport Vlaanderen-Baloise, Unitedhealthcare, Vini Fantini.

Cei mai tineri/vârstnici rutieri din World Tour în 2013

Peste câteva zile, internetul va fi “inundat” de declaraţiile făcute de Lance Armstrong în emisiunea lui Oprah Winfrey, acolo unde texanul va recunoaşte că s-a dopat de-a lungul carierei, deşi momentan nu este clar dacă se va referi doar la propria persoană sau va implica şi alţi oameni. Până atunci, când fiecare cuvânt al americanului va fi analizat, consider că este nimerit un articol mai lejer, despre cei mai tineri, respectiv cei mai în vârstă ciclişti care vor concura anul acesta pentru echipele din World Tour.

Calendarul mondial debutează odată cu cea de-a 15-a ediţie a Turului Down Under, pe 22 ianuarie, iar ierarhiile de mai jos sunt întocmite luând în considerare vârsta pe care o vor avea rutierii la acea dată.

Cei mai tineri ciclişti:

1 – Danny Van Poppel (Olanda – Vacansoleil) – 19 ani şi 196 de zile

2 – Carlos Verona (Spania – Omega Pharma-Quick Step) – 20 de ani şi 78 de zile

3 – Bob Jungels (Luxemburg – RadioShack Leopard Trek) – 20 de ani şi 120 de zile

4 – Jay McCarthy (Africa de Sud – Team Saxo-Tinkoff) – 20 de ani şi 134 de zile

5 – Alexey Lutsenko (Kazahstan – Astana) – 20 de ani şi 135 de zile

6 – Josh Edmondson (Marea Britanie – Sky) – 20 de ani şi 194 de zile

7 – Luca Wackermann (Italia – Lampre-Merida) – 20 de ani şi 309 zile

8 – Émilien Viennet (Franţa – FDJ) – 20 de ani şi 346 de zile

9 – Lachlan Morton (Australia – Garmin-Sharp) – 21 de ani şi 20 de zile

10 – Nikias Arndt (Germania – Argos-Shimano) – 21 de ani şi 64 de zile

Cei mai în vârstă ciclişti:

1 – Jens Voigt (Germania – RadioShack Leopard Trek) – 41 de ani şi 125 de zile

2 – Chris Horner (S.U.A. – RadioShack Leopard Trek) – 41 de ani şi 89 de zile

3 – Stuart O’Grady (Australia – Orica-GreenEdge) – 39 de ani şi 166 de zile

4 – Alessandro Petacchi (Italia – Lampre-Merida) – 39 de ani şi 19 zile

5 – Danilo Hondo (Germania – Radioshack Leopard Trek) – 39 de ani şi 20 de zile

6 – Matteo Tossato (Italia – Team Saxo-Tinkoff) – 38 de ani şi 248 de zile

7 – André Schulze (Germania – Euskaltel) – 38 de ani şi 61 de zile

8 – Nicki Sørensen (Danemarca – Team Saxo-Tinkoff) – 37 de ani şi 359 de zile

9 – Bert Grabsch (Germania – Omega Pharma-Quick Step) – 37 de ani şi 213 zile

10 – Andreas Klöden (Germania – RadioShack Leopard Trek) – 37 de ani şi 210 zile

Loturile echipelor de World Tour în 2013

AG2R: Davide Appollonio, Gediminas Bagdonas, Romain Bardet, Manuel Belletti, Julien Berard, Carlos Betancur, Guillaume Bonnafond, Maxime Bouet, Steve Chainel, Mickaël Cherel, Axel Domont, Samuel Dumoulin, Hubert Dupont, John Gadret, Ben Gastauer, Sylvain Georges, Hugo Houle, Yauheni Hutarovich,Valentin Iglinskiy, Biel Kadri, Julian Kern, Sebastien Minard, Lloyd Mondory, Matteo Montaguti, Rinaldo Nocentini, Jean-Christophe Peraud, Domenico Pozzovivo, Anthony Ravard, Christophe Riblon.

Argos-Shimano: Jonas Ahlstrand, Nikias Arndt, Warren Barguil, William Clarke, Roy Curvers, Thomas Damuseau, Bert De Backer, Koen De Kort, John Degenkolb, Tom Dumoulin, Johannes Frohlinger, Simon Geschke, Patrick Gretsch, Yann Huguet, Thierry Hupond, Reinardt Janse van Rensburg, Cheng Ji, Marcel Kittel, Tobias Ludvigsson, Luka Mezgec, François Parisien, Thomas Peterson, Georg Preidler, Ramon Sinkeldam, Matthieu Sprick, Tom Stamsnijder, Albert Timmer, Tom Veelers.

Astana: Valerio Agnoli, Fabio Aru, Assan Bazayev, Borut Bozic, Janez Brajkovic, Alexsandr Dyachenko, Jakob Fuglsang, Enrico Gasparotto, Francesco Gavazzi, Andriy Grivko, Dmitriy Gruzdev, Andrea Guardini, Jacopo Guarnieri, Evan Huffman, Maxim Iglinskiy, Arman Kamyshev, Tanel Kangert, Andrey Kashechkin, Fredrik Kessiakoff, Alexey Lutsenko, Dmitriy Muravyev, Vincenzo Nibali, Simone Ponzi, Kevin Seeldrayers, Egor Silin, Paolo Tiralongo, Ruslan Tleubayev, Alessandro Vanotti, Andrey Zeits.

Blanco Pro Cycling Team: Jack Bobridge, Jetse Bol, Lars Boom, Theo Bos, Graeme Brown, Stef Clement, Rick Flens, Juan Manuel Garate, Robert Gesink, Marc Goos, Moreno Hofland, Wilco Kelderman, Steven Kruijswijk, Tom Leezer, Paul Martens, Bauke Mollema, Lars Petter Nordhaug, Mark Renshaw, Luis Leon Sanchez, Tom Jelte Slagter, Bram Tankink, David Tanner, Laurens Ten Dam, Maarten Tjallingii, Jos van Emden, Dennis van Winden, Sep Vanmarcke, Robert Wagner, Maarten Wynants.

BMC: Alessandro Ballan, Adam Blythe, Brent Bookwalter, Marcus Burghardt, Steven Cummings, Yannick Eijssen, Cadel Evans, Mathias Frank, Philippe Gilbert, Thor Hushovd, Martin Kohler, Sebastian Lander, Klaas Lodewyck, Amaël Moinard, Steve Morabito, Dominik Nerz, Daniel Oss, Taylor Phinney, Marco Pinotti, Manuel Quinziato, Ivan Santaromita, Michael Schar, Greg Van Avermaet, Tejay Van Garderen, Lawrence Warbasse, Danilo Wyss.

Cannondale Pro Cycling Team: Stefano Agostini, Ivan Basso, Maciej Bodnar, Guillaume Boivin, Federico Canuti, Damiano Caruso, Mauro Da Dalto, Tiziano Dall’Antonia, Alessandro De Marchi, Lucas Sebastian Haedo, Edward King, Michel Koch, Kristjan Koren, Matthias Krizek, Paolo Longo Borghini, Alan Marangoni, Nariyuki Masuda, Moreno Moser, Maciej Paterski, Daniele Ratto, Fabio Sabatini, Juraj Sagan, Peter Sagan, Cristiano Salerno, Cayetano Sarmiento, Brian Vandborg, Elia Viviani, Cameron Wurf.

Euskaltel: Jon Aberasturi, Igor Anton, Mikel Astarloza, Jorge Azanza, Pelle Bilbao, Garikoitz Bravo, Tarik Chaoufi, Ricardo Garcia, Gorka Izagirre, Ion Izagirre, Jure Kocjan, Mikel Landa, Juan Jose Lobato, Egoi Martinez, Ricardo Mestre, Miguel Minguez, Mikel Nieve, Juan Jose Oroz, Ruben Perez, Steffen Radochla, Adrian Saez, Samuel Sanchez, André Schulze, Alexander Serebryakov, Romain Sicard, Ioannis Tamouridis, Pablo Urtasun, Gorka Verdugo, Robert Vrecer.

FDJ: William Bonnet, David Boucher, Nacer Bouhanni, Sandy Casar, Arnaud Courteille, Mickaël Delage, Arnaud Demare, Kenny Elisonde, Pierrick Fedrigo, Murilo Fischer, Alexandre Geniez, Anthony Geslin, Arnold Jeannesson, Mathieu Ladagnous, Johan Le Bon, Laurent Mangel, Francis Mourey, Yoann Offredo, Laurent Pichon, Cedric Pineau, Thibaut Pinot, Dominique Rollin, Anthony Roux, Jeremy Roy, Geoffrey Soupe, Benoît Vaugrenard, Jussi Veikanen, Arthur Vichot, Emilien Viennet.

Garmin-Sharp: Jack Bauer, Tom Danielson, Thomas Dekker, Rohan Dennis, Caleb Fairly, Tyler Farrar, Koldo Fernandez, Nathan Haas, Ryder Hesjedal, Alex Howes, Robbie Hunter, Andreas Klier, Michel Kreder, Raymond Kreder, Martijn Maaskant, Daniel Martin, David Millar, Lachlan Morton, Ramunas Navardauskas, Nick Nuyens, Jacob Rathe, Sebastien Rosseler, Peter Stetina, Andrew Talansky, Christian Vande Velde, Johan Vansummeren, Steele Von Hoff, Fabian Wegmann, David Zabriskie.

Lampre-Merida: Winner Anacona, Matteo Bono, Mattia Cattaneo, Davide Cimolai, Damiano Cunego, Luca Dodi, Kristijan Durasek, Elia Favilli, Roberto Ferrari, Massimo Graziato, Matthew Lloyd, Adriano Malori, Manuele Mori, Przemyslaw Niemiec, Andrea Palini, Alessandro Petacchi, Daniele Pietropolli, Filippo Pozzato, Maximiliano Richeze, Michele Scarponi, Jose Serpa, Simone Stortoni, Miguel Ubeto, Diego Ulissi, Davide Viganò, Luca Wackermann.

Lotto-Belisol: Lars Ytting Bak, Dirk Bellemakers, Gaetan Bille, Brian Bulgac, Sander Cordeel, Bart De Clercq, Francis De Greef, Kenny De Haes, Jens Debusschere, Gert Dockx, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Olivier Kaisen, Maarten Neyens, Vicente Reynes, Frederique Robert, Jurgen Roelandts, Marcel Sieberg, Jurgen Van De Walle, Jurgen Van Den Broeck, Tosh van der Sande, Joost van Leijen, Dennis Vanendert, Jelle Vanendert, Jonas Vangenechten, Tim Wellens, Frederik Willems.

Movistar: Andrey Amador, Eros Capecchi, Jonathan Castroviejo, Juan Jose Cobo, Rui Costa, Alex Dowsett, Imanoil Erviti, Jose Ivan Gutierrez, Jesus Herrada, Jose Herrada, Beñat Intxausti, Vladimir Karpets, Pablo Lastras, Angel Madrazo, Javier Moreno, Argiro Ospina, Ruben Plaza, Nairo Quintana, Jose Joaquin Rojas, Enrique Sanz, Sylvester Szmyd, Eloy Teruel, Alejandro Valverde, Francisco Ventoso, Giovanni Visconti.

Omega Pharma-Quick Step: Tom Boonen, Gianluca Brambilla, Mark Cavendish, Sylvain Chavanel, Kevin De Weert, Dries Devenyns, Andrew Fenn, Michal Golas, Bert Grabsch, Iljo Keisse, Michal Kwiatkowski, Nikolas Maes, Tony Martin, Gianni Meersman, Serge Pauwels, Jérôme Pineau, Frantisek Rabon, Pieter Serry, Gert Steegmans, Zdenek Stybar, Niki Terpstra, Matteo Trentin, Guillaume Van Keirsbulck, Stijn Vandenbergh, Kristof Vandewalle, Martin Velits, Peter Velits, Julien Vermote, Carlos Verona,

Orica-GreenEdge: Michael Albasini, Fumiyuki Beppu, Sam Bewley, Simon Clarke, Baden Cooke, Allan Davis, Julian Dean, Mitchell Docker, Luke Durbridge, Simon Gerrans, Matthew Goss, Michael Hepburn, Leigh Howard, Daryl Impey, Jens Keukeleire, Aidis Kruopis, Brett Lancaster, Sebastian Langeveld, Michael Matthews, Christian Meier, Cameron Meyer, Travis Meyer, Jens Mouris, Stuart O’Grady, Wesley Sulzberger, Daniel Teklehaimanot, Svein Tuft, Tomas Vaitkus, Pieter Weening.

RadioShack Leopard Trek: Jan Bakelants, George Bennet, Matthew Busche, Fabian Cancellara, Stijn Devolder, Laurent Didier, Tony Gallopin, Ben Hermans, Danilo Hondo, Chris Horner, Markel Irizar, Bob Jungels, Ben King, Robert Kiserlovski, Andreas Klöden, Tiago Machado, Maxime Monfort, Giacomo Nizzolo, Nelson Oliveira, Yaroslav Popovych, Gregory Rast, Thomas Rohregger, Hayden Roulston, Andy Schleck, Frank Schleck, Jesse Sergent, Jens Voigt, Haimar Zubeldia.

Sky: Edvald Boasson Hagen, Ian Boswell, Dario Cataldo, Joseph Dombrowski, Josh Edmondson, Bernhard Eisel, Chris Froome, Mathew Hayman, Sergio Henao, Peter Kennaugh, Vasil Kiryienka, Christian Knees, David Lopez, Danny Pate, Richie Porte, Salvatore Puccio, Gabriel Rasch, Luke Rowe, Kanstantsin Sioutou, Ian Stannard, Chris Sutton, Ben Swift, Geraint Thomas, Jonathan Tiernan-Locke, Rigoberto Uran, Bradley Wiggins, Xabier Zandio.

Team Saxo-Tinkoff: Daniele Bennati, Manuele Boaro, Matti Breschel, Jonathan Cantwell, Mads Christensen, Alberto Contador, Timothy Duggan, Jesus Hernandez, Jonas Aaen Jørgensen, Christopher Juul Jensen, Roman Kreuziger, Karsten Kroon, Marko Kump, Anders Lund, Rafal Majka, Jay McCarthy, Takashi Miyazawa, Michael Mørkøv, Benjamin Noval, Sergio Paulinho, Evgeni Petrov, Bruno Pires, Nicholas Roche, Michael Rogers, Chris Anker Sørensen, Nicki Sørensen, Rory Sutherland, Matteo Tossato, Oliver Zaugg.

Vacansoleil: Kris Boeckmans, Grega Bole, Thomas De Gendt, Romain Feillu, Juan Antonio Flecha, Johnny Hoogerland, Martijn Keizer, Wesley Kreder, Sergey Lagutin, Maurits Lammertink, Björn Leukemans, Pim Ligthart, Bert-Jan Lindeman, Marco Marcato, Tomasz Marczynski, Barry Markus, Wouter Mol, Nikita Novikov, Wout Poels, Rob Ruijgh, Jose Rujano, Mirko Selvaggi, Rafael Valls, Kenny van Hummel, Boy van Poppel, Danny van Poppel, Frederik Veuchelen, Willem Wauters, Lieuwe Westra.

Unde poate ajunge “Purito”

El Periodico şi El Pais, două ziare apropiate lui Joaquim Rodriguez (cu un plus pentru primul) au anunţat că spaniolul în vârstă de 33 de ani este 100% decis să o părăsească pe Katusha şi că ar fi semnat deja cu o altă echipă, deşi momentan nu e clar dacă pentru două sau trei sezoane. Numele acesteia nu este cunoscut, însă câştigătorul Turului Lombardiei a oferit un indiciu, spunând că va începe sezonul în Turul San Luis. Cum e greu de crezut că va merge acolo cu Katusha, pentru ca mai apoi să plece de la gruparea rusă, este clar că viitoarea echipă a lui “Purito” se află în Argentina.

Cannondale, Omega Pharma-Quick Step, Movistar, Orica-GreenEdge, BMC, Astana, Lotto-Belisol, Lampre, Saxo-Tinkoff şi AG2R sunt formaţiile de World Tour aflate pe lista de start a Turului San Luis. Toate au locuri libere în lot, dar nu toate îi pot oferi lui Joaquim Rodriguez un contract pe măsura cerinţelor acestuia şi nici rolul de lider pentru Turul Franţei, marele obiectiv al ibericului în 2013. Tocmai de aceea, lista poate fi redusă la doar patru grupări: Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, Lampre şi Astana. În discuţie ar mai fi putut intra Movistar şi BMC, ambele puternice din punct de vedere financiar, însă acestea şi-au desemnat deja liderii pentru Marea Buclă (Valverde+Quintana, respectiv Evans+Van Garderen).

În schimb, Omega Pharma-Quick Step are nevoie de un om de clasament general, dar şi pentru clasicele din Ardeni, iar “Purito” se pliază perfect pe cerinţele echipei belgiene. Singura problemă ar fi cum s-ar împăca acesta cu Mark Cavendish în Turul Franţei. Spaniolul are nevoie de măcar doi oameni pentru munte, însă e greu de crezut că fostul campion mondial mai este dispus să lase de la el, după ce s-a întâmplat în perioada petrecută la Sky. Orica-GreenEdge are un singur loc liber în lot şi oameni pe care îi poate pune la dispoziţia câştigătorului ierarhiei World Tour din 2012, dar rămâne un semn de întrebare privind felul în care se poate integra acesta la Orica,  formaţie cu o filosofie diferită de cea cu care e obişnuit ibericul.

Ajungând la Lampre, gruparea manageriată de Giuseppe Saronni e în mare criză de rezultate în cursele importante, iar venirea lui “Purito” i-ar rezolva problemele şi nici nu ar crea tensiuni în cadrul echipei, deoarece calendarul lui Michele Scarponi şi Damiano Cunego s-ar intersecta rar cu al acestuia. În fine, Astana pare cea mai probabilă destinaţie: are bani, are nevoie de un lider adevărat pentru Turul Franţei (Jakob Fuglsang nu reprezintă o variantă nici măcar pentru un top cinci) şi odată cu aducerea lui Joaquim Rodriguez ar putea alinia la startul clasicelor din Ardeni o echipă incredibilă, din care ar mai face parte Enrico Gasparotto, Maxim Iglinsky şi Fredrik Kessiakoff.

La câteva ore după apariţia articolelor din El Periodico şi El Pais, Angel Edo, impresarul lui Joaquim Rodriguez, a dezminţit aceste zvonuri, dar adevărul este că un transfer al spaniolului devine din ce în ce mai clar, mai ales că situaţia Katushei e în continuare complicată. Un verdict favorabil la TAS nu îi e suficient echipei ruse pentru a fi primită în cursele mari, iar “Purito” e conştient de asta şi nu vrea să îşi asume niciun risc, mai ales că vede în Turul Franţei din acest an ultima sa şansă la tricoul galben.

Bardiani Valvole, Colombia-Coldeportes şi Vini Fantini

sunt cele trei echipe care au primit o invitaţie pentru Turul Italiei, la acestea adăugându-se Androni Giocattoli-Venezuela, câştigătoarea campionatului naţional. Decizia organizatorilor este logică, în ciuda faptului că NetApp-Endura, o altă grupare cu şanse mari la un wild card, are un lot mai puternic decât Bardiani, iar piaţa din Germania e foarte importantă pentru RSC Sport. În condiţiile în care ciclismul italian se confruntă cu grave probleme financiare, Bardiani (la care ar putea ajunge Danilo Di Luca) nu putea fi trecută cu vederea, o astfel de hotărâre fiind sinonimă cu dispariţia echipei din plutonul profesionist.

În afară de NetApp-Endura, MTN Qhubeka, Katusha (care ar fi venit fără Joaquim Rodriguez) şi IAM au rămas pe dinafară, însă au fost răsplătite cu invitaţii pentru alte curse de World Tour organizate de RCS Sport. Revenind la echipele acceptate în Il Giro, este de salutat prezenţa Colombiei-Coldeportes, care va debuta într-un Mare Tur; pe un traseu precum cel de anul acesta, sud-americanii conduşi de Claudio Corti au toate şansele să se facă remarcaţi şi să obţină un succes de etapă şi un top zece la general.

Echipele care au primit invitaţii pentru

– Tirreno-Adriatico – Katusha, MTN Qhubeka, NetApp-Endura şi Vini Fantini

– Milano-San Remo – Androni Giocattoli-Venezuela, Bardiani Valvole, Europcac, IAM, Katusha, MTN Qhubeka şi Vini Fantini

– Turul Lombardiei – Androni Giocattoli-Venezuela, Colombia-Coldeportes, Europcar, IAM, Katusha, NetApp-Endura şi Vini Fantini

La câteva ore după anunţarea echipelor care au primit invitaţii, Stefano Diciatteo, ofiţerul de presă al RCS, a postat pe Twitter o poză cu votul comisiei:

Caleb Ewan

Australia a produs mereu ciclişti mari, iar ţara de la Antipozi nu are de gând să întrerupă această tradiţie. Cel mai recent nume apărut în prim-plan este Caleb Ewan, un rutier cu un potenţial uriaş, capabil să devină noua senzaţie a sportului în sezoanele viitoare. Născut la Sydney, în urmă cu 19 ani, Ewan a avut parte, în 2011, de un stagiu de pregătire în Franţa, care a inclus şi mai multe participări în curse cunoscute din lumea juniorilor. Acolo, el s-a făcut imediat remarcat, cu victorii şi clasări pe podium, rezultate care au reprezentat pentru mulţi o surpriză, mai ales că Ewan venea din lumea velodromului.

Săptămânile petrecute în Europa i-au prins de minune ciclistului australian, care a avut parte apoi de un 2012 excelent, cu şapte victorii (dintre care una la contratimp, punctul său slab, aşa cum singur a declarat), dar şi un loc doi la Campionatele Mondiale de la Valkenburg, acolo unde a fost învins de slovenul Matej Mohoric. Dacă mai era nevoie să atragă atenţia asupra sa, Ewan a făcut asta la începutul acestui sezon, devenind, la numai 18 ani, cel mai tânăr învingător din istoria Bay Cycling Classic, cursă care a mai fost câştigată de rutieri ca Allan Davis, Matthew Goss, Graeme Brown, Mark Renshaw sau Robbie McEwen.

Cu un progres impresionant în ultima vreme, mai ales pe căţărări, Ewan îi seamănă la stil lui Peter Sagan, avantajul său fiind că s-a concentrat pe cursele pe şosea mult mai devreme decât campionul Slovaciei. Dorit de mai numeroase echipe de tineret din Europa, Ewan nu a luat încă o decizie privind gruparea pentru care va rula în 2013, dar sunt şanse mari ca aceasta să fie Australian Jayco-AIS, mai ales că şi fostul său antrenor, Gary Sutton, i-a recomandat acest lucru.

Lăudat de mulţi pentru comportamentul său exemplar şi capacitatea de a asimila informaţiile primite şi de a pune în practică ceea ce învaţă, Caleb Ewan are toate calităţile necesare pentru a fi una dintre marile vedete ale ciclismului în deceniul următor. Avându-l ca mentor pe Bradley McGee, un om mereu la locul lui şi cu o vastă experienţă în Europa, Ewan va avea numai de câştigat în viitor. Un viitor care se anunţă strălucit şi la orizontul căruia se întrevede un contract cu o echipă de World Tour încă din 2014. Dacă ar fi să dăm crezare unor informaţii neoficiale, aceasta ar putea fi Saxo-Tinkoff, unde Ewan ar putea ajunge graţie relaţiei strânse dintre Bjarne Riis şi fostul director sportiv al echipei daneze, Bradley McGee.

Fausto Masnada – următoarea stea a ciclismului italian?

L-am remarcat pe Fausto Masnada în urmă cu ceva mai mult de un an, atunci când a câştigat Trofeo Ezio Bellotti, o cursă de o zi rezervată juniorilor. Italianul a fost unul dintre cei doar 58 de rutieri care au ajuns la final, unde a obţinut o victorie entuziasmantă, şi cu atât mai frumoasă, cu cât a venit pe Madonna del Ghisallo, una dintre locaţiile legendare din lumea ciclismului. Aflat la echipa Bergamasca Astro Semperlux, Masnada i-a învins cu 46 de secunde pe compatrioţii săi, Valerio Conti şi Andrea Garosio, confirmând că este unul dintre cele mai bune produse ale ciclismului italian în ultima vreme.

Un fan declarat al lui Ivan Basso, Masnada seamănă cu dublul câştigător al Turului Italiei la capitolul rezistenţă, fiind posesor al unui “motor diesel” impresionant pentru vârsta sa fragedă, însă are şi ceva ce Basso nu a avut niciodată: acceleraţia. Aceşti doi factori au fost determinanţi în victoria obţinută pe Ghisallo, una dintre cele mai frumoase ale unui junior în 2011.

Acela nu a fost singurul succes important din ultima vreme: aptitudinile de căţărător pur i-au permis lui Fausto Masnada să câştige un contratimp individual în urcare, Memorialul Maurizio Bombieri, disputat la Lugo di Grezzana. La aceste succese se adaugă şi un loc şase pe care s-a clasat în una dintre cele mai grele curse pe etape destinate amatorilor – Giro della Valle d’Aosta – acolo unde a terminat pe şase, înaintea unor rutieri care au trecut deja la profesionişti: Lachlan Morton (Garmin-Sharp), Francesco Manuel Bongiorno (Bardiani Valvole) şi Josh Edmondson (Sky).

Ochit deja de câteva echipe Pro Continentale şi World Tour, ciclistul peninsular (între timp, trecut la Colpack, una dintre grupările sub 23 de ani de tradiţie din Italia) nu şi-a pus încă problema de a face pasul următor în 2013, preferând să se concentreze pe cursele pe etape din ţara natală, în special pe Girobio, acolo unde, dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, va porni ca unul dintre favoriţi la victorie. În funcţie de evoluţia sa din Girobio, din 2014 ar putea fi văzut în lumea mare a ciclismului, unde are toate şansele să devină unul dintre numele mari, odată cu trecerea anilor.